Urmatorul articol este legat de ultimele postari pe acest blog. Nu l-am cautat, l-am gansit "intamplator". Data scrierii acestui articol si autorul: Posted by solideogloriablog on May 9, 2008. Redau cele de mai jos, ca un exemplu in contextul articolelor precedente pe care le-am scris. Este un caz real, care se intampla in Romania zilelor noastre.
-----
Un prieten de-al meu din Caras mi-a spus despre intalnirea de rugaciune de la Sfanta Treime din Bucuresti. Din cate am inteles, primele 10 zile ale lunii mai au fost zile de rugaciune pe intreg pamantul iar ultima va fi una speciala chiar cu transmitere a evenimentului prin internet. In Bucuresti evenimentul va avea loc la Arenele Romane unde maine (adica astazi) fr. Nelu Peia merge impreuna cu un grup de tineri sa pregateasca scaunele curatandu-le dar si rugandu-se ca fiecare din cei care se vor aseza pe ele sa fie ascultatori de Domnul.
Fr. Demeter de la Baile Felix este totusi o persoana controversata in lumea evanghelica. Sustine ca a fost chemat la Domnul intr-un mod miraculos pe cand se afla intre viata si moarte. Medicii au ramas uimiti de “invierea” lui cand nu-i mai dadeau nici o sansa.
Cristi mi-a spus de intalnirea asta. Auzisem de mult de fr. Demeter si chiar l-am auzit in 98 pe cand eram inca student la Oradea. Desi, sceptic cu privire la autenticitatea unor manifestari asa zis crestine totusi am hotarat sa merg.
Am inteles ca acest tip de intalniri au inceput in urma cu doi ani de zile si au fost gazduite periodic la Baile Felix, Deva, Moldova, Hateg …acum Bucuresti, in viitor la Buzau si in septembrie la Resita.
Oamenii acestia cred in minuni. Vorbeau despre lucruri miraculoase ca de exemplu:
-la Deva pe o vreme caniculara fr. Nelu se aseaza in mijlocul curtii si cheama si pe ceilalti care se-ascundeau pe la umbra… ii cheama sa se roage pentru ploaie. Martorii spun ca o limba de nor a venit dinspre munte si apoi un nor a acoperit orasul si a inceput sa ploua.
-am inteles ca copilul fr. Stefan Ghinescu a fost vindecat de o tumora pe creier tot in urma rugaciunilor si cineva a invocat o alta proorocie care de fapt ar explica cauza accidentului fr. Stefan de saptamana asta.
-alte doua prietene mi-au marturisit cum intr-o misiune in Kenya anul trecut paralitici au fost vindecati si chiar unii care au venit cu carje au plecat fara sa mai aiba nevoie de ele.
-au fost rugaciuni de vindecare iar unii vorbeau de viziuni din partea Domnului
Astea sunt doar cateva marturii pe care le-am auzit la aceasta conferinta de rugaciune care va continua astazi dimineata de la ora 9.
Cateva lucruri care le consider semne bune in abordarea lor:
1. Accentul pe sfintenie. Mare parte din mesaj a fost despre sfintenia lui Dumnezeu si despre faptul ca noi trebuie sa fim sfinti pentru Dumnezeu iar lipsa de sfintenie impiedica lucrarile Duhului in viata poporului lui Dumnezeu.
2. Lupta spirituala. Lupta spirituala si duhurile rele prindea contur tot mai clar in mesajul lor constientizand audienta folosind termeni plastici.
3. Indrazneala de a intra in lupta spirituala si a porunci in Numele Domnului Isus duhurilor necurate.
Astea au fost doar cateva impresii.
In sala au fost grupuri de oameni din Bihor, Vaslui, Iasi, Suceava, Caras, Teleorman, Bucuresti… Maine va incepe din nou de la ora 9 a.m. si am inteles ca duminica la Arenele Romane din Bucuresti va fi o intalnire speciala.
Rugati-va si daca puteti veni … be there!
[articol preluat de la http://solideogloriablog.wordpress.com/2008/05/09/un-dumnezeu-al-minunilor-la-bucuresti/]
----------
Pe langa acest articol, am facut o investigatie cu ajutorul prietenului nostru Google. Am gasit o marturie despre ce s-a petrecut atunci la Bucuresti, la ruinele romane. Autorul descrierii este Nela Traian, dupa cum se semneaza. Saitul comentariului este http://femeiacrestina.forumgratuit.ro/stiri-crestine-f13/ziua-mondiala-de-rugaciune-t67.htm
Iata ce spune ea (presupun ca e femeie):
"Organizatia de Rugaciune Strajerii din Romania a organizat la Bucuresti in localul Bisericii Sft.Treime doua zile de post si rugaciune in pregatirea Zilei Mondiale se Rugaciune.Au participat strajeri din toate colturile Romaniei.Ne-am bucurat de partasie cu Duhul Sfant si intre noi.
Liderii acestei Organizatii de Rugaciune sunt fr.Peia Ioan,Ilie Popa si Demeter Ioan,oameni ai lui Dumnezeu cu o ungere speciala.
Dupa aceste zile in data de 11.05.2008 ne-am intalnit la Arenele Romane din parcul Carol-Bucuresti.Strajerii s-au intalnit la ora 9AM pentru ca locul trebuia curatit si eliberat de toate duhurile care erau peste acel loc. Pana la ora 13.30 am fost doar noi ,strajerii. Timpul l-am petrecut inaltand rugaciuni la Tronul de Har si Indurare al Domnului.Ne-am rugat pentru Romania si Domnul ne-a dat-o in stapanire unde El va lucra cu putere si vor fi vremuri de Trezire Spirituala.Apoi au inceput sa vina frati si surori din toate denominatiile care sunt in Bucuresti."
Este evident din citat ca autorul lui face parte din randul "strajerilor". Nu stiu exact la ce se refera acest termen, fiindca dupa descriere nu imi aduce aminte cu privire la nici un strajer din Biblie. Avand astfel, informatii din interior (dupa cum reiese si din contextul de unde am luat citatul), iata cum se dovedesc aceste lucruri ca fiind erori.
1. "Strajerii s-au intalnit la ora 9AM pentru ca locul trebuia curatit si eliberat de toate duhurile care erau peste acel loc."
Unde anume in Scriptura suntem invatati sa avem organizatii de rugaciune a caror membrii sa pregateasca diverse locuri de rugaciune alungand demonii? De ce trebuia curatat si eliberat locul acela? Pe ce baza am presupune ca duhurile se aduna in diverse locuri? Si de ce ne-ar interesa aceasta? De ce am avea nevoie sa curatam diverse locuri de duhuri? Oare nu omul trebuie curatat de acestea? Si oare nu este aceasta lucrarea exclusiva a lui Dumnezeu? Si ce credeti ca au zis demonii - hai sa plecam?
Ce ne facem cu duhurile care au venit dupa? Etc, etc.
2. Observati natura neo-mistica a intamplarii. Acesti "strajeri" se considera oarecum superiori, avand o cunoastere secreta, fiind singurii capabili sa alunge "toate duhurile care erau peste acel loc".
Iata ce exprimare plina de aer de superioritate: "Pana la ora 13.30 am fost doar noi, strajerii." Da? Waw! Inteleg acum de ce au plecat toate duhurile...
3. Si cine sunteti voi, "strajerii"? O organizatie de rugaciune? Inteleg, dar Cristos a dat poruncile Sale doar Bisericii si nimanui altcuiva, iar cu ele si autoritatea. Desigur, Scriptura nu ne invata sa ne comportam in maniera aceasta cu duhurile.
Am aratat pe larg invataturile despre acest subiect in cele sapte articole precedente, preluate dupa cum am aratat. Acolo sunt multe versete si pasaje relevante discutiei si nu mai este cazul sa le amintesc acum.
4. "Ne-am rugat pentru Romania si Domnul ne-a dat-o in stapanire"
Deci, Domnul a dat in stapanire Romania unor "strajeri". Nu Bisericii... Domnul Isus zicea: "Toata puterea mi-a fost data in cer si pe pamant". Cum ramane? Cititi Biblia!
5. "Apoi au inceput sa vina frati si surori din toate denominatiile care sunt in Bucuresti."
Ah. Ce usurare. Acum ca au venit frati si chiar surori din toate denominatiile, stim ca totul e bine. Pai nu e chiar asa. Nu prezenta oamenilor si nici macar numarul lor nu autentifica adevarul. Ci, doar Dumnezeu. Ce zice Scriptura despre? Nu stim, nu ne spune nimeni. Dar au venit frati si surori din toate denominatiunile...
Apoi, intelegem ca este vorba de miscarile acestea neo-carismatice, iar oamenii acestia care "au venit" sunt cei luati de valul al treilea. Nu putem sa nu ne intristam cand stim ca fratii alearga asa de usor la intalniri care promoveaza la rang inalt valori care lipsesc pur si simplu din Biblie, neglijind exemplul Domnului Isus si invataturile Lui care ne arata cu totul altceva despre lupta spirituala.
Este clar ca in Romania, acum, aceste miscari sunt reale si ca aceste idei, teorii si pareri circula in multe locuri, printre care si capitala.
Oricum ar fi, ma rog ca dragostea voastra sa creasca tot mai mult in cunostinta si orice pricepere, ca sa puteti deosebi lucrurile alese...
vineri, 31 octombrie 2008
joi, 30 octombrie 2008
Lupta spirituala: care pe care? [7]
Cum ne putem lupta cu diavolul?
Este limpede ca credinciosii se afla intr-o lupta spirituala intensa cu fortele raului. Cum ne putem noi lupta cu ele? Daca nu avem nici autoritatea, nici cunostinta de a-i porunci lui Satan, de a-l trimite in adanc sau de a-l mustra altcumva ca sa se supuna, ce trebuie sa facem?
2 Corinteni 10: 3 - 5 este un pasaj cheie: "Desi umblam in carne, nu ne luptam potrivit carnii, caci armele luptei noastre nu sunt ale carnii, ci puterea lor vine de la Dumnezeu pentru distrugerea fortaretelor. Noi nimicim speculatiile si orice lucru inalt ridicat impotriva cunoasterii lui Dumnezeu si luam captiv orice gand spre ascultarea de Cristos."
Noi nu putem lupta la nivel omenesc. Nu exista tehnici carnale sau cuvinte care pot castiga un razboi spiritual. Noi trebuie sa depindem de armele spirituale si de un plan spiritual de lupta. Atotsuficienta noastra in Cristos include arme care sunt divin de puternice, care pot distruge fortarelete lumii spiritelor si toate gandurile semete si trufase ce se ridica impotriva cunoasterii lui Dumnezeu. Care sunt aceste arme?
Ele nu sunt expresii mistice sau formule verbale. Nu sunt puterea de a mustra sau a porunci demonilor. Aceste arme nu au nimic secret sau misterios. Ele nu sunt complicate. Ce sunt ele?
Efeseni 6: 13 - 18 este poate cel mai cunoscut text privind armele spirituale ale crestinului:
"Luati armura deplina a lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si sa stati tare dupa ce ati facut totul. Stati deci tari, avandu-va mijlocul incins cu adevarul si avand platosa dreptitudinii, si avand picioarele incaltate cu pregatirea evangheliei pacii; pe langa toate, luind scutul credintei cu care veti putea sa stingeti toate sagetile arzatoare ale celui rau. Si luati coiful salvarii si sabia Spiritului, care este Cuvantul lui Dumnezeu. Rugati-va in orice timp cu orice rugaciune si cerere."
...
Cum putem folosi aceste arme? Nu tehnica este problema, ci caracterul personal. Sa examinam inca o data 1 Timotei 18 - 19. Paul spune: "Timotei, fiul meu... lupta-te lupta cea buna, pazind credinta si o constiinta curata". Aceasta arunca o oarecare lumina asupra modului in care sa ne luptam cu diavolul. In loc sa-i vanam pe demonii din jur, incercand sa ne inchipuim numele lor si sa-i gonim de acolo, Paul i-a spus lui Timotei sa se concentreze asupra pazirii credintei (invataturii sanatoase) si a unei constiinte curate (o traire integra, astfel incat constiinta sa nu poata acuza).
Din nou, in 2 Timotei 2: 3 - 4, Paul scrie: "Sufera privatiuni ca un bun soldat al lui Cristos Isus. Nici un soldat in serviciu activ nu se incurca cu treburile vietii, astfel incat sa placa celui care l-a angajat". Aici avem un alt principiu foarte important pentru succes in lupta impotriva puterilor intunericului: debaraseaza-te de lucrurile lumesti si angajeaza-te sa faci voia Comandantului.
Vezi ce spune Scriptura? Daca nu folosim adevarul, traim adevarul, credem adevarul - daca nu avem o constiinta curata care vine dintr-o traire sfanta si daca nu suntem eliberati de lume ca sa facem voia lui Dumnezeu - nu conteaza ce spunem puterilor intunericului. Castigarea luptei impotriva lui Satan nu presupune revendicarea unei presupuse autoritati inchipuite asupra lui, si trebuie pur si simplu sa urmarim dreptitudinea, sa evitam pacatul si sa stam tare in adevar. Satan nu poate infrange nici un credincios care traieste in felul acesta. Si invers, invatatura gresita si trairea pacatoasa vor faca ca un crestin sa fie vulnerabil, indiferent cate vorbe ar putea spune crezand ca-l asculta Satan.
1 Petru este cat se poate de direct. Satan da tarcoale ca un leu devorator, asa spune apostolul. Ce trebuie sa facem noi? "Sa ne impotrivim lui". Cum sa facem lucrul acesta? Petru nu ne da vreo formula. Nu spune "Legati-l". Nu vorbeste despre acest fel de rezistenta. El spune simplu:"Impotriviti-va lui tari in credinta". Iacob 4: 7 ofera aceeasi strategie: "De aceea, supuneti-va lui Dumnezeu. Impotriviti-va diavolului si el va fugi de la voi".
Acesta nu este un plan complex de bataie: supune-te lui Dumnezeu si impotriveste-te diavolului. Cum? Fiind fermi sau tari in credinta, angajati fata de adevar si pastrand o constiinta curata. Care va fi reactia lui Satan? "El va fugi de la voi." Aceasta este singura afirmatie din tot Noul Testament care ne spune cum sa ne descotorosim de Satan. Nu exista lunii directoare pentru exorcism. Nu exista o strategie elaborata pentru lupta spirituala. nu exista nimic in Scriptura care sa spuna unui credincios sa vorbeasca demonilor, sa-i alunge, sa-i lege sau sa faca altceva de felul acesta.
Cand Isus a fost ispitit de diavol, nu Si-a batut joc de el, nu l-a condamnat, nu l-a legat, nu l-a trimis in adanc, nici n-a "dansat cu pasi marunti pe gatul lui". El a spus pur si simplu: "Este scris", apoi a citat un pasaj din Scriptura care se ocupa in mod concret de fiecare ispita. El S-a impotrivit diavolului pur si simplu prin puterea si autoritatea Cuvantului lui Dumnezeu. Acesta a fost singurul mijloc de care S-a folosit Domnul nostru ca sa-l invinga pe Satan. El S-a impotrivit, iar Satan a fugit. Ar trebui remarcat faptul ca pana si acea intalnire era voia lui Dumnezeu, intrucat Ieus a fost condus in ea de catre Spiritul Sfant (Mt. 4: 1).
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
Am scris acest articol in serial fiindca se ocupa potrivit de subiectul "luptei cu demonii" avansata de miscari neo-carismatice si in Romania. As vrea ca aceste scurte invataturi sa fie si un semnal de alarma pentru fiecare cititor in vederea evitarii unor conferinte sau intalniri avand acest scop (ascuns sau direct exprimat). In acelasi timp, fie ca invataturile descoperite din Scripturi, lecturand acest articol, sa ne provoace pe fiecare la o viata curata, atenta, la o credinta neprefacuta si crescanda, la o aprovizionare in Cuvant, pentru "ziua cea rea".
Ma rog si eu, ca dragostea voastra sa creasca, in cunostinta si orice pricepere, ca sa puteti deosebi lucrurile alese si sa stati fermi, in picioare, pana in ziua venirii lui Isus Cristos, dupa ce veti fi biruit totul, prin puterea lui Dumnezeu.
Este limpede ca credinciosii se afla intr-o lupta spirituala intensa cu fortele raului. Cum ne putem noi lupta cu ele? Daca nu avem nici autoritatea, nici cunostinta de a-i porunci lui Satan, de a-l trimite in adanc sau de a-l mustra altcumva ca sa se supuna, ce trebuie sa facem?
2 Corinteni 10: 3 - 5 este un pasaj cheie: "Desi umblam in carne, nu ne luptam potrivit carnii, caci armele luptei noastre nu sunt ale carnii, ci puterea lor vine de la Dumnezeu pentru distrugerea fortaretelor. Noi nimicim speculatiile si orice lucru inalt ridicat impotriva cunoasterii lui Dumnezeu si luam captiv orice gand spre ascultarea de Cristos."
Noi nu putem lupta la nivel omenesc. Nu exista tehnici carnale sau cuvinte care pot castiga un razboi spiritual. Noi trebuie sa depindem de armele spirituale si de un plan spiritual de lupta. Atotsuficienta noastra in Cristos include arme care sunt divin de puternice, care pot distruge fortarelete lumii spiritelor si toate gandurile semete si trufase ce se ridica impotriva cunoasterii lui Dumnezeu. Care sunt aceste arme?
Ele nu sunt expresii mistice sau formule verbale. Nu sunt puterea de a mustra sau a porunci demonilor. Aceste arme nu au nimic secret sau misterios. Ele nu sunt complicate. Ce sunt ele?
Efeseni 6: 13 - 18 este poate cel mai cunoscut text privind armele spirituale ale crestinului:
"Luati armura deplina a lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si sa stati tare dupa ce ati facut totul. Stati deci tari, avandu-va mijlocul incins cu adevarul si avand platosa dreptitudinii, si avand picioarele incaltate cu pregatirea evangheliei pacii; pe langa toate, luind scutul credintei cu care veti putea sa stingeti toate sagetile arzatoare ale celui rau. Si luati coiful salvarii si sabia Spiritului, care este Cuvantul lui Dumnezeu. Rugati-va in orice timp cu orice rugaciune si cerere."
...
Cum putem folosi aceste arme? Nu tehnica este problema, ci caracterul personal. Sa examinam inca o data 1 Timotei 18 - 19. Paul spune: "Timotei, fiul meu... lupta-te lupta cea buna, pazind credinta si o constiinta curata". Aceasta arunca o oarecare lumina asupra modului in care sa ne luptam cu diavolul. In loc sa-i vanam pe demonii din jur, incercand sa ne inchipuim numele lor si sa-i gonim de acolo, Paul i-a spus lui Timotei sa se concentreze asupra pazirii credintei (invataturii sanatoase) si a unei constiinte curate (o traire integra, astfel incat constiinta sa nu poata acuza).
Din nou, in 2 Timotei 2: 3 - 4, Paul scrie: "Sufera privatiuni ca un bun soldat al lui Cristos Isus. Nici un soldat in serviciu activ nu se incurca cu treburile vietii, astfel incat sa placa celui care l-a angajat". Aici avem un alt principiu foarte important pentru succes in lupta impotriva puterilor intunericului: debaraseaza-te de lucrurile lumesti si angajeaza-te sa faci voia Comandantului.
Vezi ce spune Scriptura? Daca nu folosim adevarul, traim adevarul, credem adevarul - daca nu avem o constiinta curata care vine dintr-o traire sfanta si daca nu suntem eliberati de lume ca sa facem voia lui Dumnezeu - nu conteaza ce spunem puterilor intunericului. Castigarea luptei impotriva lui Satan nu presupune revendicarea unei presupuse autoritati inchipuite asupra lui, si trebuie pur si simplu sa urmarim dreptitudinea, sa evitam pacatul si sa stam tare in adevar. Satan nu poate infrange nici un credincios care traieste in felul acesta. Si invers, invatatura gresita si trairea pacatoasa vor faca ca un crestin sa fie vulnerabil, indiferent cate vorbe ar putea spune crezand ca-l asculta Satan.
1 Petru este cat se poate de direct. Satan da tarcoale ca un leu devorator, asa spune apostolul. Ce trebuie sa facem noi? "Sa ne impotrivim lui". Cum sa facem lucrul acesta? Petru nu ne da vreo formula. Nu spune "Legati-l". Nu vorbeste despre acest fel de rezistenta. El spune simplu:"Impotriviti-va lui tari in credinta". Iacob 4: 7 ofera aceeasi strategie: "De aceea, supuneti-va lui Dumnezeu. Impotriviti-va diavolului si el va fugi de la voi".
Acesta nu este un plan complex de bataie: supune-te lui Dumnezeu si impotriveste-te diavolului. Cum? Fiind fermi sau tari in credinta, angajati fata de adevar si pastrand o constiinta curata. Care va fi reactia lui Satan? "El va fugi de la voi." Aceasta este singura afirmatie din tot Noul Testament care ne spune cum sa ne descotorosim de Satan. Nu exista lunii directoare pentru exorcism. Nu exista o strategie elaborata pentru lupta spirituala. nu exista nimic in Scriptura care sa spuna unui credincios sa vorbeasca demonilor, sa-i alunge, sa-i lege sau sa faca altceva de felul acesta.
Cand Isus a fost ispitit de diavol, nu Si-a batut joc de el, nu l-a condamnat, nu l-a legat, nu l-a trimis in adanc, nici n-a "dansat cu pasi marunti pe gatul lui". El a spus pur si simplu: "Este scris", apoi a citat un pasaj din Scriptura care se ocupa in mod concret de fiecare ispita. El S-a impotrivit diavolului pur si simplu prin puterea si autoritatea Cuvantului lui Dumnezeu. Acesta a fost singurul mijloc de care S-a folosit Domnul nostru ca sa-l invinga pe Satan. El S-a impotrivit, iar Satan a fugit. Ar trebui remarcat faptul ca pana si acea intalnire era voia lui Dumnezeu, intrucat Ieus a fost condus in ea de catre Spiritul Sfant (Mt. 4: 1).
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
Am scris acest articol in serial fiindca se ocupa potrivit de subiectul "luptei cu demonii" avansata de miscari neo-carismatice si in Romania. As vrea ca aceste scurte invataturi sa fie si un semnal de alarma pentru fiecare cititor in vederea evitarii unor conferinte sau intalniri avand acest scop (ascuns sau direct exprimat). In acelasi timp, fie ca invataturile descoperite din Scripturi, lecturand acest articol, sa ne provoace pe fiecare la o viata curata, atenta, la o credinta neprefacuta si crescanda, la o aprovizionare in Cuvant, pentru "ziua cea rea".
Ma rog si eu, ca dragostea voastra sa creasca, in cunostinta si orice pricepere, ca sa puteti deosebi lucrurile alese si sa stati fermi, in picioare, pana in ziua venirii lui Isus Cristos, dupa ce veti fi biruit totul, prin puterea lui Dumnezeu.
Lupta spirituala: care pe care? [6]
Strategia lui Satan
Este nevoie sa intelegem strategia lui Satan. Unul dintre obiectivele lui principale este acela de a-i orbi pe necredinciosi. 2 Corinteni 4: 3 - 4 spune: "Daca evanghelia noastra este ascunsa, e ascunsa pentru cei care pier, in al caror caz dumnezeul acestei lumi a orbit mintile celor necredinciosi, ca sa nu vada lumina evangheliei gloriei lui Cristos, care este imaginea lui Dumnezeu". "Dumnezeul acestei lumi" se refera la Satan. El doreste sa-i orbeasca pe necredinciosi prin nestiinta, necredinta, religie falsa, iubire pentru pacat, placere carnala - cu orice mijloc poate folosi in acest sens.
In al doilea rand, strategia lui este aceea de a-i ispiti pe credinciosi. Asa cum L-a ispitit pe Cristos de trei ori, el isi foloseste toate siretlicurile si ingeniozitatea pentru a-i ispiti pe cei alesi. Sa intelegem insa ca nu este neaparat lucrarea diavolului de fiecare data cand suntem ispititi. Iacob 1: 14 - 15 spune: "Fiecare este ispitit cand e antrenat si ademenit de propria lui pofta. Apoi, cand pofta a conceput, da nastere pacatului". Iacob 4: 1 - 2 spune: "Care este sursa certurilor si conflictelor intre voi?" Diavolul? Nu. "Oare nu este cea a placerilor voastre care se lupta in madularele voastre? Voi poftiti si nu aveti si astfel ucideti. Si sunteti invidiosi si nu puteti obtine, asa ca va luptati si va certati". Noi suntem perfect in stare sa cadem prada ispitei fara nici un ajutor de la diavol.
Totusi, Satan a introdus in insasi tesatura sistemului mondial toate modalitatile necesare pentru cele mai multe ispite. Ca "dumnezeu al acestei lumi", el orchestreaza lumea si-si tine activa masinaria sinistra. Oare el personal ii spiteste pe oameni? Da. Anania si Safira sunt exemple din Biserica Primara. Petru i-a spus lui Anania: "De ce ti-a umplut Satan inima ca sa-L minti pe Spiritul Sfant?" (Fapte 5: 3)
Satan foloseste tot ce este in lume: "pofta carnii, pofta ochilor si mandria laudaroasa a vietii" (1 Ioan 2: 16) ca unelte ale ispitirii facute de el. Intrucat noi nu suntem apostoli care sa primim revelatii divine cum a primit Petru, cum putem sti daca ispita este de la Satan insusi, daca o produce un demon, sau daca rezulta din propriile noastre pofte carnale? Nu putem. Dar oare conteaza cu adevarat? Nu. Reactia noastra este aceeasi in fiecare caz: impotrivire.
Strategia lui Satan include si acuzarea credinciosilor. Apocalipsa 12: 10 se refera la el ca la "acuzatorul fratilor" si spune ca "ii acuza zi si noapte inaintea Dumnezeului nostru". In viziunea lui Zaharia cu marele preot Iosua, Satan era "inaintea ingerului Domnului, si Satan stand la dreapta lui ca sa-l acuze" (Zah. 3: 1). Satan face tot ce poate ca sa-i ispiteasca pe credinciosi, apoi incearca sa-i acuze inaintea lui Dumnezeu.
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
Este nevoie sa intelegem strategia lui Satan. Unul dintre obiectivele lui principale este acela de a-i orbi pe necredinciosi. 2 Corinteni 4: 3 - 4 spune: "Daca evanghelia noastra este ascunsa, e ascunsa pentru cei care pier, in al caror caz dumnezeul acestei lumi a orbit mintile celor necredinciosi, ca sa nu vada lumina evangheliei gloriei lui Cristos, care este imaginea lui Dumnezeu". "Dumnezeul acestei lumi" se refera la Satan. El doreste sa-i orbeasca pe necredinciosi prin nestiinta, necredinta, religie falsa, iubire pentru pacat, placere carnala - cu orice mijloc poate folosi in acest sens.
In al doilea rand, strategia lui este aceea de a-i ispiti pe credinciosi. Asa cum L-a ispitit pe Cristos de trei ori, el isi foloseste toate siretlicurile si ingeniozitatea pentru a-i ispiti pe cei alesi. Sa intelegem insa ca nu este neaparat lucrarea diavolului de fiecare data cand suntem ispititi. Iacob 1: 14 - 15 spune: "Fiecare este ispitit cand e antrenat si ademenit de propria lui pofta. Apoi, cand pofta a conceput, da nastere pacatului". Iacob 4: 1 - 2 spune: "Care este sursa certurilor si conflictelor intre voi?" Diavolul? Nu. "Oare nu este cea a placerilor voastre care se lupta in madularele voastre? Voi poftiti si nu aveti si astfel ucideti. Si sunteti invidiosi si nu puteti obtine, asa ca va luptati si va certati". Noi suntem perfect in stare sa cadem prada ispitei fara nici un ajutor de la diavol.
Totusi, Satan a introdus in insasi tesatura sistemului mondial toate modalitatile necesare pentru cele mai multe ispite. Ca "dumnezeu al acestei lumi", el orchestreaza lumea si-si tine activa masinaria sinistra. Oare el personal ii spiteste pe oameni? Da. Anania si Safira sunt exemple din Biserica Primara. Petru i-a spus lui Anania: "De ce ti-a umplut Satan inima ca sa-L minti pe Spiritul Sfant?" (Fapte 5: 3)
Satan foloseste tot ce este in lume: "pofta carnii, pofta ochilor si mandria laudaroasa a vietii" (1 Ioan 2: 16) ca unelte ale ispitirii facute de el. Intrucat noi nu suntem apostoli care sa primim revelatii divine cum a primit Petru, cum putem sti daca ispita este de la Satan insusi, daca o produce un demon, sau daca rezulta din propriile noastre pofte carnale? Nu putem. Dar oare conteaza cu adevarat? Nu. Reactia noastra este aceeasi in fiecare caz: impotrivire.
Strategia lui Satan include si acuzarea credinciosilor. Apocalipsa 12: 10 se refera la el ca la "acuzatorul fratilor" si spune ca "ii acuza zi si noapte inaintea Dumnezeului nostru". In viziunea lui Zaharia cu marele preot Iosua, Satan era "inaintea ingerului Domnului, si Satan stand la dreapta lui ca sa-l acuze" (Zah. 3: 1). Satan face tot ce poate ca sa-i ispiteasca pe credinciosi, apoi incearca sa-i acuze inaintea lui Dumnezeu.
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
Lupta spirituala: care pe care? [5]
Rolul credinciosilor in batalie
Apocalipsa 12 ii mentioneaza intr-adevar pe oameni ca participanti la marea batalie din cer: "Acum au venit salvarea, puterea, Regatul Dumnezeului nostru si autoritatea Cristosului Sau, caci a fost aruncat jos acuzatorul fratilor nostri, care ii acuza zi si noapte inaintea Dumnezeului nostru". "Fratii" de aici sunt crestini, caci versetul urmator continua sa spuna: "Si ei l-au invins din cauza sangelui Mielului si din cauza Cuvantului marturiei lor si ei nu si-au iubit viata nici chiar pana la moarte".
Vedem exemple de atac demonic impotriva crestinilor in tot Noul Testament. Lucrul acesta ar putea sa te surprinda, daca ai fost cumva influentat de catre cei ce sustin ca trebuie sa vorbesti demonilor, sa-i "legi", sa le poruncesti, si asa mai departe; dar, adesea, cei care au fost cei mai eficienti in serviciul Domnului au fost supusi celor mai persistente atacuri satanice. Paul, de exemplu, a scris in 2 Corinteni 12: "Din acest motiv, ca sa nu ma ingamf, mi s-a dat o teapa in carne, un mesager al lui Satan care sa ma loveasca - ca sa nu ma ingamf! In privinta aceasta L-am rugat de trei ori pe Domnul ca sa mi-o ia. Si El mi-a zis: 'Gratia Mea este suficienta pentru tine, caci puterea este desavarsita in slabiciune.' De aceea, foarte bucuros ma voi lauda mai degraba cu slabiciunile mele, ca puterea lui Cristos sa locuiasca in mine" (v.7 - 9)
Aceasta este un pasaj fascinant din mai multe motive. Mai intai, sa observam ca cuvantul grec pentru "teapa" nu se refera la un mic spin care te inteapa la deget, ci este o teapa sau tepusa. Paul spune ca ea ii e infipta in carne ca sa-l intepe. Este ceva dureros, chinuitor!
Sa mai observam ca apostolul n-a mustrat mesagerul lui Satan, nu l-a legat, nu i-a poruncit sa faca ceva in numele lui Isus - ba inca nici nu i-a vorbit macar! El n-a folosit nici una dintre metodele sustinute de cei care fac parte astazi din miscarea luptei spirituale. El s-a rugat Domnului!
Mai mult, el n-a obtinut raspunsul dorit. Desi era apostol, este evident ca nu simtea ca are autoritatea spirituala de a "revendica" victoria, vindecarea, ori de a-i porunci lui Satan sa faca ce dorea el. El s-a increzut pur si simplu in Domnul si a indurat teapa satanica in carnea lui, stiind ca scopurile lui Dumnezeu sunt totdeauna juste. Vom examina mai indeaproape acest text monumental in capitolul urmator.
1 Tes. 2: 17 - 18 relateaza un alt incident in care planurile lui Paul au fost dejucate de Satan. Acolo, Paul spune: "Noi, fratilor, dupa ce am fost lipsiti de voi pentru un timp - cu fata, nu cu inima - am fost cu atat mai dornici sa va vedem fata. Caci am dorit sa venim la voi - eu, Paul, cel putin odata - totusi Satan ne-a impiedicat." Paul, apostolul, nu putuse trece peste acel obstacol de care se folosise Satan ca sa-l impiedice sa-i viziteze pe tesaloniceni. Cu acest prilej cel putin, Paul nu putea sa-l lege pe Satan, sa-l doboare, sa-i darame fortaretele, sa-l ingradeasca sa sa-i zadarniceasca in alt fel eforturile de a-l impiedica.
Daca apostolul n-a avut aceasta putere, este o nebunie curata pentru cei de astazi sa pretinda ca o au. Paul nu l-a putut mustra pe Satan, Arganghelul Mihael n-a vrut sa-l mustre pe Satan. Zaharia ne spune ca nici chiar Cristos inainte de incarnare, intr-o batalie vechitestamentala cu diavolul, nu l-a mustrat direct pe Satan. Citim aceasta relatare in Zaharia 3: 1 - 2.
...
Iata o imagine vechitestamentala a luptei spirituale: Iosua, marele preot evlavios; Cristos, intr-o aparitie preincarnata; si Satan, gata sa-l acuze pe marele preot. Cand Domnul ii vorbeste lui Satan, cuvintele lui sunt identice cu ceea ce ne spune Iuda ca a zis arhanghelul Mihael: "Domnul sa te mustre, Satan!". Intr-adevar, "Domnul care a ales Ierusalimul sa te mustre!".
Cum se potriveste aceasta imagine cu invatatura unora de azi care spun ca credinciosii ar trebui sa-l mustre pe Satan? Adevarul e ca acesti oameni nu au nici o baza pentru ceea ce fac. Toate invectivele rostite impotriva diavolului nu au nici un efect. Noi nu-l putem mustra pe Satan. Noi putem sa strigam la Dumnezeu si sa-I cerem Lui sa-l mustre pe diavol. Dar noi nu putem spune: "Satan, te mustru". Ce-o sa spuna el? "Vai, sunt mustrat!"? Credem oare ca putem spune pur si simplu: "Te leg, Satan!"? si sa ne asteptam sa raspunda: "Vai de mine, s-a terminat cu mine!"? Daca as avea acest fel de autoritate asupra adversarului, l-as reduce permanent la tacere si as pune capat pentru totdeauna amestecului sau diabolic!
Poti sa-ti dai seama de nebunia unei asemenea gandiri? Este absurd sa credem ca ii putem porunci lui Satan. Doar Unul singur poate s-o faca. Daca chiar si apostolul Paul a putut fi impiedicat de Satan si de mesagerul sau cu o teapa, cine suntem noi sa credem ca putem vorbi diavolului si astepta ca el sa se supuna? Daca Paul a trebuit sa se increada in Dumnezeu ca va avea grija de Satan, ce ne face sa credem ca putem sa intervenim si sa luam lupta asupra noastra?
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
Apocalipsa 12 ii mentioneaza intr-adevar pe oameni ca participanti la marea batalie din cer: "Acum au venit salvarea, puterea, Regatul Dumnezeului nostru si autoritatea Cristosului Sau, caci a fost aruncat jos acuzatorul fratilor nostri, care ii acuza zi si noapte inaintea Dumnezeului nostru". "Fratii" de aici sunt crestini, caci versetul urmator continua sa spuna: "Si ei l-au invins din cauza sangelui Mielului si din cauza Cuvantului marturiei lor si ei nu si-au iubit viata nici chiar pana la moarte".
Vedem exemple de atac demonic impotriva crestinilor in tot Noul Testament. Lucrul acesta ar putea sa te surprinda, daca ai fost cumva influentat de catre cei ce sustin ca trebuie sa vorbesti demonilor, sa-i "legi", sa le poruncesti, si asa mai departe; dar, adesea, cei care au fost cei mai eficienti in serviciul Domnului au fost supusi celor mai persistente atacuri satanice. Paul, de exemplu, a scris in 2 Corinteni 12: "Din acest motiv, ca sa nu ma ingamf, mi s-a dat o teapa in carne, un mesager al lui Satan care sa ma loveasca - ca sa nu ma ingamf! In privinta aceasta L-am rugat de trei ori pe Domnul ca sa mi-o ia. Si El mi-a zis: 'Gratia Mea este suficienta pentru tine, caci puterea este desavarsita in slabiciune.' De aceea, foarte bucuros ma voi lauda mai degraba cu slabiciunile mele, ca puterea lui Cristos sa locuiasca in mine" (v.7 - 9)
Aceasta este un pasaj fascinant din mai multe motive. Mai intai, sa observam ca cuvantul grec pentru "teapa" nu se refera la un mic spin care te inteapa la deget, ci este o teapa sau tepusa. Paul spune ca ea ii e infipta in carne ca sa-l intepe. Este ceva dureros, chinuitor!
Sa mai observam ca apostolul n-a mustrat mesagerul lui Satan, nu l-a legat, nu i-a poruncit sa faca ceva in numele lui Isus - ba inca nici nu i-a vorbit macar! El n-a folosit nici una dintre metodele sustinute de cei care fac parte astazi din miscarea luptei spirituale. El s-a rugat Domnului!
Mai mult, el n-a obtinut raspunsul dorit. Desi era apostol, este evident ca nu simtea ca are autoritatea spirituala de a "revendica" victoria, vindecarea, ori de a-i porunci lui Satan sa faca ce dorea el. El s-a increzut pur si simplu in Domnul si a indurat teapa satanica in carnea lui, stiind ca scopurile lui Dumnezeu sunt totdeauna juste. Vom examina mai indeaproape acest text monumental in capitolul urmator.
1 Tes. 2: 17 - 18 relateaza un alt incident in care planurile lui Paul au fost dejucate de Satan. Acolo, Paul spune: "Noi, fratilor, dupa ce am fost lipsiti de voi pentru un timp - cu fata, nu cu inima - am fost cu atat mai dornici sa va vedem fata. Caci am dorit sa venim la voi - eu, Paul, cel putin odata - totusi Satan ne-a impiedicat." Paul, apostolul, nu putuse trece peste acel obstacol de care se folosise Satan ca sa-l impiedice sa-i viziteze pe tesaloniceni. Cu acest prilej cel putin, Paul nu putea sa-l lege pe Satan, sa-l doboare, sa-i darame fortaretele, sa-l ingradeasca sa sa-i zadarniceasca in alt fel eforturile de a-l impiedica.
Daca apostolul n-a avut aceasta putere, este o nebunie curata pentru cei de astazi sa pretinda ca o au. Paul nu l-a putut mustra pe Satan, Arganghelul Mihael n-a vrut sa-l mustre pe Satan. Zaharia ne spune ca nici chiar Cristos inainte de incarnare, intr-o batalie vechitestamentala cu diavolul, nu l-a mustrat direct pe Satan. Citim aceasta relatare in Zaharia 3: 1 - 2.
...
Iata o imagine vechitestamentala a luptei spirituale: Iosua, marele preot evlavios; Cristos, intr-o aparitie preincarnata; si Satan, gata sa-l acuze pe marele preot. Cand Domnul ii vorbeste lui Satan, cuvintele lui sunt identice cu ceea ce ne spune Iuda ca a zis arhanghelul Mihael: "Domnul sa te mustre, Satan!". Intr-adevar, "Domnul care a ales Ierusalimul sa te mustre!".
Cum se potriveste aceasta imagine cu invatatura unora de azi care spun ca credinciosii ar trebui sa-l mustre pe Satan? Adevarul e ca acesti oameni nu au nici o baza pentru ceea ce fac. Toate invectivele rostite impotriva diavolului nu au nici un efect. Noi nu-l putem mustra pe Satan. Noi putem sa strigam la Dumnezeu si sa-I cerem Lui sa-l mustre pe diavol. Dar noi nu putem spune: "Satan, te mustru". Ce-o sa spuna el? "Vai, sunt mustrat!"? Credem oare ca putem spune pur si simplu: "Te leg, Satan!"? si sa ne asteptam sa raspunda: "Vai de mine, s-a terminat cu mine!"? Daca as avea acest fel de autoritate asupra adversarului, l-as reduce permanent la tacere si as pune capat pentru totdeauna amestecului sau diabolic!
Poti sa-ti dai seama de nebunia unei asemenea gandiri? Este absurd sa credem ca ii putem porunci lui Satan. Doar Unul singur poate s-o faca. Daca chiar si apostolul Paul a putut fi impiedicat de Satan si de mesagerul sau cu o teapa, cine suntem noi sa credem ca putem vorbi diavolului si astepta ca el sa se supuna? Daca Paul a trebuit sa se increada in Dumnezeu ca va avea grija de Satan, ce ne face sa credem ca putem sa intervenim si sa luam lupta asupra noastra?
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
Lupta spirituala: care pe care? [4]
Tintele lui Satan
Cine sunt tintele lui Satan? Cel dintai a fost copilul femeii: "Dragonul a stat inaintea femeii care era pe punctul de a naste, astfel incat atunci cand va naste sa-i manance copilul". Acesta este Isus Cristos. Vechiul Testament consemneaza un numar de moduri in care Satan s-a straduit fara succes sa distruga spita mesianica, astfel incat Cristos sa nu se nasca. La nasterea Salvatorului, Herod, a dat ordin ca sa se gaseasca Copilul si sa fie ucis. Aceasta era un complot satanic. Nereusind, diavolul a incercat sa-L invinga pe Isus in desert (Mt. 4: 1 - 11; Lc. 4: 1 - 13). La cruce, dragonul poate ca a crezut ca in cele din urma a reusit sa-L manance pe Copilul femeii, dar Cristos a inviat glorios dintre cei morti. Dupa patruzeci de zile, El S-a inaltat la cer. Asa cum spune Apocalipsa 12: 5: "Copilul ei a fost rapit la Dumnezeu si la tronul Sau."
Prin urmare, dragonul si-a indreptat atentia spre o a doua tinta - Israelul. Din nou, in Vechiul Testament exista o serie de relatari care descriu eforturile nereusite ale lui Satan de a distruge Israelul. Istoria Israelului incepand cu anul 70 d.Cr. este o cronica a persecutiei si holocaustului. Puterile intunericului au incercat cu furie sa o stearga de pe suprafata pamantului, stiind ca natiunea Israelului este vitala pentru planul etern al lui Dumnezeu, din cauza legamantului facut de El cu Abraham. Masacrul evreilor sub regimul lui Hitler a fost doar cel din urma in multe secole de persecutare motivata demonic a poporului Israel.
Dragonul are o a treia tinta: ingerii sfinti. Versetul 7 spune: "Si in cer a fost razboi, Mihael si ingerii lui luptandu-se cu dragonul. Si dragonul si ingerii lui s-au luptat." Scopul lui Satan este iarasi acela de a impiedica lucrarea lui Cristos. Intrucat ingerii sunt spirite care Il servesc pe Domnul (Evr. 1: 14), fortele demonice ii ataca (vezi Dan. 10: 13). Desigur, asa cum n-au reusit sa-L distruga pe Cristos, demonii n-ar putea sa-I impiedice total lucrarea, dar Il urasc cu patima pe El si pe tot ce tine de El, astfel incat se opun agentilor Sai.
Razboiul acesta nu este un fleac. Aflam din Scirptura ca ingerii nu se poarta nerespectuos cu Satan. Iuda ne spune ca atunci cand a murit Moise, Satan si Mihael s-au certat pentru corpul lui. Ce a vrut sa faca Satan cu corpul lui Moise? Cine stie? Poate ca a planuit sa nascoceasca vreo minciuna care sa-i faca pe oameni sa creada ca Moise traia inca si sa puna un mesaj satanic in gura lui. Dar Dumnezeu n-a vrut sa se intample asa ceva. El l-a trimis pe Mihael sa se ocupe de Satan.
Iuda 9 ne spune: "Arhanghelul Mihael, cand s-a opus diavolului si s-a cercat cu el pentru corpul lui Moise, n-a indraznit sa rosteasca o judecata blasfematoare, ci a zis: 'Domnul sa te mustre'". Nici chiar acest cel mai puternic dintre ingeri n-a mers pana acolo incat sa-l blasteme pe Satan. De ce? Pentru ca Mihael stia ca singura lui atotsuficienta era Dumnezeu. El nu era stapanul lui Satan. Prin urmare, el a spus: "Domnul sa te mustre".
Sa mai observam ca batalia descrisa in Apocalipsa 12 transcende cu mult sfera fiintelor umane. In viziunea apostolului Ioan nu exista limitari de timp sau spatiu. Aceasta batalie are loc la un nivel cosmic care - desi cu siguranta ca nu exclude lumea oamenilor - este cu mult dincolo de capacitatea noastra de a o intelege sau de a o castiga.
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
Cine sunt tintele lui Satan? Cel dintai a fost copilul femeii: "Dragonul a stat inaintea femeii care era pe punctul de a naste, astfel incat atunci cand va naste sa-i manance copilul". Acesta este Isus Cristos. Vechiul Testament consemneaza un numar de moduri in care Satan s-a straduit fara succes sa distruga spita mesianica, astfel incat Cristos sa nu se nasca. La nasterea Salvatorului, Herod, a dat ordin ca sa se gaseasca Copilul si sa fie ucis. Aceasta era un complot satanic. Nereusind, diavolul a incercat sa-L invinga pe Isus in desert (Mt. 4: 1 - 11; Lc. 4: 1 - 13). La cruce, dragonul poate ca a crezut ca in cele din urma a reusit sa-L manance pe Copilul femeii, dar Cristos a inviat glorios dintre cei morti. Dupa patruzeci de zile, El S-a inaltat la cer. Asa cum spune Apocalipsa 12: 5: "Copilul ei a fost rapit la Dumnezeu si la tronul Sau."
Prin urmare, dragonul si-a indreptat atentia spre o a doua tinta - Israelul. Din nou, in Vechiul Testament exista o serie de relatari care descriu eforturile nereusite ale lui Satan de a distruge Israelul. Istoria Israelului incepand cu anul 70 d.Cr. este o cronica a persecutiei si holocaustului. Puterile intunericului au incercat cu furie sa o stearga de pe suprafata pamantului, stiind ca natiunea Israelului este vitala pentru planul etern al lui Dumnezeu, din cauza legamantului facut de El cu Abraham. Masacrul evreilor sub regimul lui Hitler a fost doar cel din urma in multe secole de persecutare motivata demonic a poporului Israel.
Dragonul are o a treia tinta: ingerii sfinti. Versetul 7 spune: "Si in cer a fost razboi, Mihael si ingerii lui luptandu-se cu dragonul. Si dragonul si ingerii lui s-au luptat." Scopul lui Satan este iarasi acela de a impiedica lucrarea lui Cristos. Intrucat ingerii sunt spirite care Il servesc pe Domnul (Evr. 1: 14), fortele demonice ii ataca (vezi Dan. 10: 13). Desigur, asa cum n-au reusit sa-L distruga pe Cristos, demonii n-ar putea sa-I impiedice total lucrarea, dar Il urasc cu patima pe El si pe tot ce tine de El, astfel incat se opun agentilor Sai.
Razboiul acesta nu este un fleac. Aflam din Scirptura ca ingerii nu se poarta nerespectuos cu Satan. Iuda ne spune ca atunci cand a murit Moise, Satan si Mihael s-au certat pentru corpul lui. Ce a vrut sa faca Satan cu corpul lui Moise? Cine stie? Poate ca a planuit sa nascoceasca vreo minciuna care sa-i faca pe oameni sa creada ca Moise traia inca si sa puna un mesaj satanic in gura lui. Dar Dumnezeu n-a vrut sa se intample asa ceva. El l-a trimis pe Mihael sa se ocupe de Satan.
Iuda 9 ne spune: "Arhanghelul Mihael, cand s-a opus diavolului si s-a cercat cu el pentru corpul lui Moise, n-a indraznit sa rosteasca o judecata blasfematoare, ci a zis: 'Domnul sa te mustre'". Nici chiar acest cel mai puternic dintre ingeri n-a mers pana acolo incat sa-l blasteme pe Satan. De ce? Pentru ca Mihael stia ca singura lui atotsuficienta era Dumnezeu. El nu era stapanul lui Satan. Prin urmare, el a spus: "Domnul sa te mustre".
Sa mai observam ca batalia descrisa in Apocalipsa 12 transcende cu mult sfera fiintelor umane. In viziunea apostolului Ioan nu exista limitari de timp sau spatiu. Aceasta batalie are loc la un nivel cosmic care - desi cu siguranta ca nu exclude lumea oamenilor - este cu mult dincolo de capacitatea noastra de a o intelege sau de a o castiga.
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
luni, 27 octombrie 2008
Lupta spirituala: care pe care? [3]
Participantii
Cand folosim termenul 'lupta spirituala', despre ce vorbim? Cine cu cine se bate? Si de ce? Apocalipsa 12 ne spune intreaga istorie printr-o singura naratiune. Aceasta este viziunea apostolului Ioan privind lupta cosmica din istorie:
Apocalipsa 12:1 În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.
Apocalipsa 12:2 Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască.
Apocalipsa 12:3 În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete.
Apocalipsa 12:4 Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.
Apocalipsa 12:5 Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.
Apocalipsa 12:6 Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.
Apocalipsa 12:7 Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
Apocalipsa 12:8 dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
Apocalipsa 12:9 Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
Apocalipsa 12:10 Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: "Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
Apocalipsa 12:11 Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.
Apocalipsa 12:12 De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.
Apocalipsa 12:13 Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească.
Apocalipsa 12:14 Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremuri, departe de faţa şarpelui.
Apocalipsa 12:15 Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.
Apocalipsa 12:16 Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura, şi a înghiţit râul, pe care-l aruncase balaurul din gură.
Apocalipsa 12:17 Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.
Dar cine sunt aceste personaje? Dragonul si ingerii lui, Mihail si ingerii lui, o femeie si fiul ei. Pe cine reprezinta ei? Simbolismul nu este greu de interpretat. Acest pasaj se armonizeaza perfect cu tot ce ne invata Scriptura despre istoria Universului.
Marele dragon rosu este identificat in versetul 9 - el este Satan. Cele sapte capete si cele zece coarne ale lui corespund altor elemente din cartea Apocalipsa si, ele il arata ca principal lider al intregii activitati aticrestine.
Versetul patru vorbeste despre coada lui care trage dupa ea o treime din stelele cerului. Si lucrul acesta este interpretat in versetul 9. Stele se refera la ingerii cazuti - e vorba evident de ingerii care s-au alaturat razvratirii lui Lucifer impotriva lui Dumnezeu si au fost aruncati din cer. Noi ii cunoastem ca demoni.
Sa observam ca de partea lui Satan sunt o treime din numarul total al ingerilor. In alta parte in Scriptura (Iuda 6) aflam ca unii din ingerii cazuti sunt legati in lanturi eterne. Prin urmare, forta satanica este mai mica decat trimea initiala.
Doua treimi din ingeri nu au fost aruncati din cer. Acesti ingeri sfinti colaboreaza cu arhanghelul Mihail, comandantul armatei ceresti. Nu ni se spune numarul real, dar el trebuie sa fie foarte mare. Apocalipsa 5: 11 spune ca sunt miriade de miriade de ingeri in jurul tronului lui Dumnezeu. Textul grec foloseste un termen pentru cel mai mare numar pe care il putea exprima limbajul - 10.000. Miriade de miriade ar insemna astfel 10.000 inmultite cu zecile de mii, rezultand cel putin 100 de milioane, poate chiar miliarde. De fapt un numar atat de mare, incat e greu de exprimat.
Daca sunt atatia ingeri sfinti, inseamna ca mai putin de jumatate sunt ingeri cazuti - dar inca un numar enorm.
Mihail, campionul si conducatorul ingerilor sfinti, este mentionat de trei ori in Scriptura: aici, in Iuda 9 si in cartea Daniel. El este un arhanghel, un fel de super inger. El este echivalentul dragonului, cel mai puternic dintre ingerii lui Dumnezeu si comandantul armatei ceresti. Femeia din versetul patru este Israelul. Copilul ei este Mesia: El trebuie sa conduca toate natiunile cu un toiag de fier; si coiplul ei a fost rapit la Dumnezeu si la tronul Sau (vers. 5). Aceasta femeie nu este Maria, mama Domnului nostru, deoarece in viziunea lui Ioan, 'femeia a fugit in desert unde avea un loc pregatit de Dumnezeu, astfel incat sa fie hranita timp de 1260 de zile' (vers. 6). Aceste cuvinte descriu natiunea Israelului care va fi puternic persecutata in Marea Stramtorare.
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
Cand folosim termenul 'lupta spirituala', despre ce vorbim? Cine cu cine se bate? Si de ce? Apocalipsa 12 ne spune intreaga istorie printr-o singura naratiune. Aceasta este viziunea apostolului Ioan privind lupta cosmica din istorie:
Apocalipsa 12:1 În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.
Apocalipsa 12:2 Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască.
Apocalipsa 12:3 În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete.
Apocalipsa 12:4 Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.
Apocalipsa 12:5 Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.
Apocalipsa 12:6 Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.
Apocalipsa 12:7 Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
Apocalipsa 12:8 dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
Apocalipsa 12:9 Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
Apocalipsa 12:10 Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: "Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
Apocalipsa 12:11 Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.
Apocalipsa 12:12 De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.
Apocalipsa 12:13 Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească.
Apocalipsa 12:14 Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremuri, departe de faţa şarpelui.
Apocalipsa 12:15 Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.
Apocalipsa 12:16 Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura, şi a înghiţit râul, pe care-l aruncase balaurul din gură.
Apocalipsa 12:17 Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.
Dar cine sunt aceste personaje? Dragonul si ingerii lui, Mihail si ingerii lui, o femeie si fiul ei. Pe cine reprezinta ei? Simbolismul nu este greu de interpretat. Acest pasaj se armonizeaza perfect cu tot ce ne invata Scriptura despre istoria Universului.
Marele dragon rosu este identificat in versetul 9 - el este Satan. Cele sapte capete si cele zece coarne ale lui corespund altor elemente din cartea Apocalipsa si, ele il arata ca principal lider al intregii activitati aticrestine.
Versetul patru vorbeste despre coada lui care trage dupa ea o treime din stelele cerului. Si lucrul acesta este interpretat in versetul 9. Stele se refera la ingerii cazuti - e vorba evident de ingerii care s-au alaturat razvratirii lui Lucifer impotriva lui Dumnezeu si au fost aruncati din cer. Noi ii cunoastem ca demoni.
Sa observam ca de partea lui Satan sunt o treime din numarul total al ingerilor. In alta parte in Scriptura (Iuda 6) aflam ca unii din ingerii cazuti sunt legati in lanturi eterne. Prin urmare, forta satanica este mai mica decat trimea initiala.
Doua treimi din ingeri nu au fost aruncati din cer. Acesti ingeri sfinti colaboreaza cu arhanghelul Mihail, comandantul armatei ceresti. Nu ni se spune numarul real, dar el trebuie sa fie foarte mare. Apocalipsa 5: 11 spune ca sunt miriade de miriade de ingeri in jurul tronului lui Dumnezeu. Textul grec foloseste un termen pentru cel mai mare numar pe care il putea exprima limbajul - 10.000. Miriade de miriade ar insemna astfel 10.000 inmultite cu zecile de mii, rezultand cel putin 100 de milioane, poate chiar miliarde. De fapt un numar atat de mare, incat e greu de exprimat.
Daca sunt atatia ingeri sfinti, inseamna ca mai putin de jumatate sunt ingeri cazuti - dar inca un numar enorm.
Mihail, campionul si conducatorul ingerilor sfinti, este mentionat de trei ori in Scriptura: aici, in Iuda 9 si in cartea Daniel. El este un arhanghel, un fel de super inger. El este echivalentul dragonului, cel mai puternic dintre ingerii lui Dumnezeu si comandantul armatei ceresti. Femeia din versetul patru este Israelul. Copilul ei este Mesia: El trebuie sa conduca toate natiunile cu un toiag de fier; si coiplul ei a fost rapit la Dumnezeu si la tronul Sau (vers. 5). Aceasta femeie nu este Maria, mama Domnului nostru, deoarece in viziunea lui Ioan, 'femeia a fugit in desert unde avea un loc pregatit de Dumnezeu, astfel incat sa fie hranita timp de 1260 de zile' (vers. 6). Aceste cuvinte descriu natiunea Israelului care va fi puternic persecutata in Marea Stramtorare.
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
Lupta spirituala: care pe care? [2]
Sunt uimit de numarul crestinilor atrasi de aceasta miscare a 'luptei spirituale' aflata pe care de dezvoltare. Sunt convins ca ea reprezinta o obsesie nesanatoasa de Satan si puterile demonice. Judecand dupa numar, mii de crestini cred cu adevarat ca daca nu frecventeaza o tabara de instructie pentru recruti in lupta spirituala si nu invata vreo strategie pentru lupta cu demonii, Satan ii va 'manca la micul dejun'.
Oare asa stau lucrurile? Exista oare vreo strategie secreta care trebuie invatata de la niste 'experti' in arta luptei spirituale? Au oare nevoie crestinii sa studieze niste tehnici mistice de confruntare cu fortele raului, de 'legare' a diavolului, de 'daramare a fortaretelor' demonilor teritoriali si de alte stratageme complexe de lupta metafizica? Este oare ceva simplist sa credem ca armura de baza descrisa in Efeseni 6 e suficienta ca sa impiedice infrangerea noastra de catre Satan?
Bineinteles ca nu. Unul dintre adevarurile cele mai glorioase ale atotsuficientei noastre in Cristos este faptul ca suntem deja mai mult decat invingatori in mare lupta spirituala cosmica (rom. 8: 37). Satan e un dusman deja infrant (Col 2: 15; 1 Petru 3: 22).
Cu siguranta ca suntem implicati intr-o neintrerupta 'lupta... impotriva stapanitorilor, impotriva puterilor, pimpotriva fortelor mondiale ale acestui intunerci, impotriva fortelor spirituale ale rautatii din locurile ceresti' (Ef. 6: 12). Dar Cristos este deja Invingatorul in acest razboi spiritual. Cand apostolul Pavel a scris crestinilor din Efes, el nu sugera ca ei sa-si vada conflictul cu puterile intunericului ca o batalie al carei rezultat atarna inca in balanta. El le spunea ca au nevoie 'sa fie tari in Domnul si in puterea tariei Lui', sa 'stea ferm', sa foloseasca armura spirituala - adevarul, dreptitudinea, evanghelia pacii, credinta, salvarea si Cuvantul lui Dumnezeu - pentru a rezista in fata stratagemelor diavolului. Ei trebuiau sa lupte de pe o pozitie de victorie, nu de teama ca Satan ar putea sa-i infranga.
De asemenea apostolul nu sugera ca Biserica ar trebui sa initieze niste confruntari cu stapanirile si puterile raului. Crestinii nu au nici nevoie sa se angajeze in lupta cu Satan. Noi nu suntem nicaieri in Scriptura incurajati sa procedam in felul acesta. Dimpotriva, trebuie sa fim cumpatati si vigilenti, caci diavolul da tarcoale ca un leu devorator care rage(1 Pt 5:8). La urma urmelor, care pe care?
Intrucat Satan este cel care ne urmareste, cum putem sa ne ferim sa nu fim mancati de el? Cu siguranta nu fugind dupa el, vanandu-l, incercand sa-l legam, poruncindu-i sau mustrandu-l cu vreo incantatie. Noi trebuie pur si simplu sa ne impotrivim diavolului si el va fugi(Iac.4:7). De ce? Pentru ca Cel ce locuieste in fiecare credincios este mai mare decat diavolul(1 Io.4:4)- si toate puterile iadului stiu lucrul acesta(Mt8:28-32).
Faptul ca o miscare atat de obsedanta de Satan si de demonii lui a putut castiga dintr-o data o asemenea popularitate printre crestinii fideli Bibliei este o dovada a influentei pe care misticismul a avut-o in Biserica. Multe dintre tacticile pe care le sustin acesti asa-zisi experti in lupta spirituala nu au absolut nici o baza biblica. Ele sunt rodul misticismului ajuns sa se comporte intr-un mod necontrolat.Cei care le sustin vorbesc de parca ar avea o mare autoritate, dar adevarul este ca nu vom gasi nici un suport biblic pentru cele mai multe tehnici pe care le recomanda ei. Oare unde arata Scriptura, de exemplu, ca trebuie crestinii sa se uneasca pentru a duce "razboaie de rugaciune" impotriva crimei, a ambuteiajelor(blocarii circulatiei) sau sa exorcizeze niste fenomene precum Triunghiul Bermudelor?
Mai rau ca orice, o asemenea invatatura ii incurajeaza de fapt pe crestini sa se amestece in chestiuni legate de demoni sau sa traiasca in teama si superstitie. Lucrul acesta este contrar planurilor lui Dumnezeu. Noi trebuie sa ne echipam pentru lupta spirituala prin aceea ca devenim experti in dreptitudine[ conformare cu standardul divin(voia lui Dumnezeu)], nu prin faptul ca ne concentram gandurile si energiile asupra dusmanului si ne temem de puterea lui(Fil 4:8; Rom 16:19).
Exprimat altfel, atotsuficienta noastra in Cristos ne pregateste pentru batalie. Resursele spirituale pe care le castigam in El sunt suficiente ca sa ne sustina in fata dusmanului - aparte de orice manevra pe care am putea-o invata in vreun seminar pe tema luptei spirituale. "Noi nu suntem nestiutori despre stratagemele lui" (2 Cor. 2: 11); avem o putere mai mare care locuieste in noi (1 Ioan 4: 4); si avem promisiunea lui Dumnezeu de siguranta absoluta in Cristos (Rom. 8: 38 - 39).
Sa examinam pe larg ceea ce ne invata Scriptura despre lupta spirituala.
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
Oare asa stau lucrurile? Exista oare vreo strategie secreta care trebuie invatata de la niste 'experti' in arta luptei spirituale? Au oare nevoie crestinii sa studieze niste tehnici mistice de confruntare cu fortele raului, de 'legare' a diavolului, de 'daramare a fortaretelor' demonilor teritoriali si de alte stratageme complexe de lupta metafizica? Este oare ceva simplist sa credem ca armura de baza descrisa in Efeseni 6 e suficienta ca sa impiedice infrangerea noastra de catre Satan?
Bineinteles ca nu. Unul dintre adevarurile cele mai glorioase ale atotsuficientei noastre in Cristos este faptul ca suntem deja mai mult decat invingatori in mare lupta spirituala cosmica (rom. 8: 37). Satan e un dusman deja infrant (Col 2: 15; 1 Petru 3: 22).
Cu siguranta ca suntem implicati intr-o neintrerupta 'lupta... impotriva stapanitorilor, impotriva puterilor, pimpotriva fortelor mondiale ale acestui intunerci, impotriva fortelor spirituale ale rautatii din locurile ceresti' (Ef. 6: 12). Dar Cristos este deja Invingatorul in acest razboi spiritual. Cand apostolul Pavel a scris crestinilor din Efes, el nu sugera ca ei sa-si vada conflictul cu puterile intunericului ca o batalie al carei rezultat atarna inca in balanta. El le spunea ca au nevoie 'sa fie tari in Domnul si in puterea tariei Lui', sa 'stea ferm', sa foloseasca armura spirituala - adevarul, dreptitudinea, evanghelia pacii, credinta, salvarea si Cuvantul lui Dumnezeu - pentru a rezista in fata stratagemelor diavolului. Ei trebuiau sa lupte de pe o pozitie de victorie, nu de teama ca Satan ar putea sa-i infranga.
De asemenea apostolul nu sugera ca Biserica ar trebui sa initieze niste confruntari cu stapanirile si puterile raului. Crestinii nu au nici nevoie sa se angajeze in lupta cu Satan. Noi nu suntem nicaieri in Scriptura incurajati sa procedam in felul acesta. Dimpotriva, trebuie sa fim cumpatati si vigilenti, caci diavolul da tarcoale ca un leu devorator care rage(1 Pt 5:8). La urma urmelor, care pe care?
Intrucat Satan este cel care ne urmareste, cum putem sa ne ferim sa nu fim mancati de el? Cu siguranta nu fugind dupa el, vanandu-l, incercand sa-l legam, poruncindu-i sau mustrandu-l cu vreo incantatie. Noi trebuie pur si simplu sa ne impotrivim diavolului si el va fugi(Iac.4:7). De ce? Pentru ca Cel ce locuieste in fiecare credincios este mai mare decat diavolul(1 Io.4:4)- si toate puterile iadului stiu lucrul acesta(Mt8:28-32).
Faptul ca o miscare atat de obsedanta de Satan si de demonii lui a putut castiga dintr-o data o asemenea popularitate printre crestinii fideli Bibliei este o dovada a influentei pe care misticismul a avut-o in Biserica. Multe dintre tacticile pe care le sustin acesti asa-zisi experti in lupta spirituala nu au absolut nici o baza biblica. Ele sunt rodul misticismului ajuns sa se comporte intr-un mod necontrolat.Cei care le sustin vorbesc de parca ar avea o mare autoritate, dar adevarul este ca nu vom gasi nici un suport biblic pentru cele mai multe tehnici pe care le recomanda ei. Oare unde arata Scriptura, de exemplu, ca trebuie crestinii sa se uneasca pentru a duce "razboaie de rugaciune" impotriva crimei, a ambuteiajelor(blocarii circulatiei) sau sa exorcizeze niste fenomene precum Triunghiul Bermudelor?
Mai rau ca orice, o asemenea invatatura ii incurajeaza de fapt pe crestini sa se amestece in chestiuni legate de demoni sau sa traiasca in teama si superstitie. Lucrul acesta este contrar planurilor lui Dumnezeu. Noi trebuie sa ne echipam pentru lupta spirituala prin aceea ca devenim experti in dreptitudine[ conformare cu standardul divin(voia lui Dumnezeu)], nu prin faptul ca ne concentram gandurile si energiile asupra dusmanului si ne temem de puterea lui(Fil 4:8; Rom 16:19).
Exprimat altfel, atotsuficienta noastra in Cristos ne pregateste pentru batalie. Resursele spirituale pe care le castigam in El sunt suficiente ca sa ne sustina in fata dusmanului - aparte de orice manevra pe care am putea-o invata in vreun seminar pe tema luptei spirituale. "Noi nu suntem nestiutori despre stratagemele lui" (2 Cor. 2: 11); avem o putere mai mare care locuieste in noi (1 Ioan 4: 4); si avem promisiunea lui Dumnezeu de siguranta absoluta in Cristos (Rom. 8: 38 - 39).
Sa examinam pe larg ceea ce ne invata Scriptura despre lupta spirituala.
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
Lupta spirituala: care pe care? [1]
"Imbracati-va cu armatura deplina a lui Dumnezeu, ca sa fiti in stare sa stati ferm impotriva stratagemelor diavolului. Caci lupta noastra nu este impotriva carnii si sangelui, ci impotriva stapanitorilor, impotriva puterilor, impotriva fortelor mondiale ale acestui intuneric, impotriva fotelor spirituale ale rautatii din locurile ceresti" (Efeseni 6: 11 - 12).
Acest articol a aparut recent in Los Angeles Times:
"Sub stindardul spiritual al 'luptei spirituale', un numar crescand de lideri crestini evanghelici si carismatici pregatesc atacuri pe scara larga asupra a ceea ce numesc ei puterile cosmice ale intunericului.
Fascinate de gandul ca Satan comanda o ierarhie de demoni teritoriali, unele societati misionare si pastori ai unor biserici mari pun la punct strategii de 'distrugere a fortaretelor' compuse din acele spirite rele care tin chipurile sub control orase si tari.
Unii sustinatori ai acesti miscari recent formate si inca in stare de dezvoltare afirma deja ca niste rugaciuni facute in acest scop au dus la incetarea blestemului Triunghiului Bermudelor, la anihilarea in 1987 in Oregon a lui Baghwan Shree Rajneesh, un guru adept al amorului liber, si, in timpul Jocurilor Olimpice de Vara de la Los Angeles din 1984, o scadere timp de doua saptamani a numarul ui infractiunilor, o atmosfera pasnica si sosele degajate.
Aceasta nu este scenariul unei continuari religioase a filmului Ghostbusters II, totusi scenariul aflat in desfasurare are intr-adevar o influenta legata de fictiune: interesul pentru lupta spirituala a fost sporit de doua romana cu mare succes la public din librariile crestine. This Pressent Darkness (Acest intuneric de acum) de Frank Peretti descrie lupta religioasa impotriva 'spiritelor teritoriale mobilizate pentru a pune stapanire pe un orasel'. Un al doilea roman de Peretti porneste de la o premisa similara.
Prof. C. Peter Wagner de la Seminarul Fuller, care a scris multe carti pe aceasta tema, a condus luni in Pasadena o intalnire 'la nivel inalt' avand ca tema lpta spirituala la nivel cosmic, avand ca participant 24 de barbati si femei, printre care un cuplu din Texas ce conduce o 'tabara de instructie pentru recruti in lupta spirituala'
In remarcile sale preliminare, Wagner a spus: 'Spiritul [Sfant] spune ceva bisericilor prin aceste carti [de Peretti], chiar daca sunt fictiune. Aceste carti sunt citite de oameni care n-ar citi niciodata cartile noastre...' Un motiv de precautie, a spus Wagner, este pericolul implicat: 'Daca nu stii ce faci, si putini... au expertiza necesara, Satan te va manca la micul dejun'."
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
Acest articol a aparut recent in Los Angeles Times:
"Sub stindardul spiritual al 'luptei spirituale', un numar crescand de lideri crestini evanghelici si carismatici pregatesc atacuri pe scara larga asupra a ceea ce numesc ei puterile cosmice ale intunericului.
Fascinate de gandul ca Satan comanda o ierarhie de demoni teritoriali, unele societati misionare si pastori ai unor biserici mari pun la punct strategii de 'distrugere a fortaretelor' compuse din acele spirite rele care tin chipurile sub control orase si tari.
Unii sustinatori ai acesti miscari recent formate si inca in stare de dezvoltare afirma deja ca niste rugaciuni facute in acest scop au dus la incetarea blestemului Triunghiului Bermudelor, la anihilarea in 1987 in Oregon a lui Baghwan Shree Rajneesh, un guru adept al amorului liber, si, in timpul Jocurilor Olimpice de Vara de la Los Angeles din 1984, o scadere timp de doua saptamani a numarul ui infractiunilor, o atmosfera pasnica si sosele degajate.
Aceasta nu este scenariul unei continuari religioase a filmului Ghostbusters II, totusi scenariul aflat in desfasurare are intr-adevar o influenta legata de fictiune: interesul pentru lupta spirituala a fost sporit de doua romana cu mare succes la public din librariile crestine. This Pressent Darkness (Acest intuneric de acum) de Frank Peretti descrie lupta religioasa impotriva 'spiritelor teritoriale mobilizate pentru a pune stapanire pe un orasel'. Un al doilea roman de Peretti porneste de la o premisa similara.
Prof. C. Peter Wagner de la Seminarul Fuller, care a scris multe carti pe aceasta tema, a condus luni in Pasadena o intalnire 'la nivel inalt' avand ca tema lpta spirituala la nivel cosmic, avand ca participant 24 de barbati si femei, printre care un cuplu din Texas ce conduce o 'tabara de instructie pentru recruti in lupta spirituala'
In remarcile sale preliminare, Wagner a spus: 'Spiritul [Sfant] spune ceva bisericilor prin aceste carti [de Peretti], chiar daca sunt fictiune. Aceste carti sunt citite de oameni care n-ar citi niciodata cartile noastre...' Un motiv de precautie, a spus Wagner, este pericolul implicat: 'Daca nu stii ce faci, si putini... au expertiza necesara, Satan te va manca la micul dejun'."
[articol de John F. MacArthur, O reteta sigura pentru dezastru, Agape 2006, editia I 2007]
sâmbătă, 11 octombrie 2008
Articol de imbracaminte
Imbracamintea crestina si podoabele - Haine si podoabe in istoria crestina
Autor/Artist
Samuele Bacchiocchi (Trad. Ben
Album
Limba
Romana
Continut
CAPITOLUL IV- Haine si podoabe in istoria crestina
Haine si podoabe in Biserica primara
Indemnurile lui Tertullian pentru modestie
Avertizarile lui Clement impotriva inzorzonarii trupului
Recomandarea lui Ciprian pentru modestie
Rugamintile staruitoare ale lui Chrisostom pentru modestie
Reguli apostolice despre modestie
Care sa fi fost oare standardele imbracamintei crestine in timpul istoriei Bisericii? Au urmat crestinii in general poruncile modei sau poruncile Cuvantului lui Dumnezeu? Cat de mult au tinut crestinii la principiile modestiei si simplitatii in haine si podoabe? Cum a influentat atitudinea fata de haine si podoabe, simtamantul identitatii si al misiunii Bisericii?
Obiectivul capitolului. Acest capitol cauta sa dea raspunsuri la cele de mai sus, privind pe scurt atitudinea crestinilor fata de haine si podoabe in perioadele principale ale istoriei bisericesti. Vom descoperi ca crestinii nu au fost imuni fata de moda extravaganta a vremii, dar ca in fiecare generatie au fost crestini care s-au imbracat cu modestie, sobrietate si decenta. O importanta lectie pe care o luam din aceasta analiza este ca redesteptarea religioasa sau declinul Bisericii este adesea reflectat in reforma in imbracaminte sau in extravaganta membrilor ei. Istoria hainelor si a podoabelor ilustreaza in multe feluri oscilarea omului intre mandrie, pofta si lacomie, pe de o parte, si umilinta, modestie si generozitate, pe de alta parte.
Partea I – Haine si podoabe in Biserica primara
O lume a luxului. Crestinismul s-a nascut in timpul perioadei de aur a Imperiului Roman. In anul 31 in. Hr., Imparatul Augustus a unificat imperiul prin infrangerea rivalilor de la rasarit, Antonius si Cleopatra, si a inaugurat o perioada de pace si prosperitate nemaiintalnita pana atunci. Bogatiile acumulate prin prazi de razboi au permis ridicarea unei clase de mijloc, care si-au intrebuintat averile in haine si podoabe extravagante. Vechea virtute romana a modestiei a disparut prin expansiunea luxului rasaritean, si chiar imparatii s-au dedat unui proces de promiscuitate. Extravaganta fara limite a vremii a fost criticata de moralisti romani ca Seneca, Quintillian, Cato, Epictetus, Lucius Valerius.
De exemplu, faimosul orator roman Quintillian spunea: "O haina splendida, potrivita, confera demnitate purtatorului, dar o vestimentatie afemeiata si luxoasa care e facuta pentru impodobirea trupului, descopera dezordinea mintii". Pentru impodobirea corpului era nevoie de un proces costisitor. O matroana bogata avea mai multe sclave care o imbracau si o pieptanau. Parul era impodobit in diverse moduri si cu diverse scule de par, cu aur si pietre scumpe. Erau folosite peruci, in special blonde. Culoarea favorita a hainelor era purpuriul, care era extrem de costisitor.
"Diamante, smaralde, topaze, opale si sardonix, erau pietrele favorite. Perlele erau indragite mai mult ca toate. Iulius Cezar a cumparat din Servilia o perla care l-a costat 21.250 lire, aprox. 80.000 dolari. Cerceii erau facuti din perle; Seneca aminteste de unele femei care purtau doua sau trei averi in urechile lor. Sabotii erau incrustati cu perle; Nero avea o camera ai carei pereti erau acoperiti cu perle. Plinius a vazut-o pe Lollia Paulina, sotia lui Caligula purtand o haina asa de acoperita cu perle si smaralde incat pretuia 450.000 lire, aprox. 1.660.000 dolari.
Matasurile erau privite ca fiind arma cea mai seducatoare, deoarece era un material extrem de fin, transparent si lipicios, care putea atrage interesul privitorului deoarece linia gatului nici nu exista. Efectul hainelor de matase il revolta pe Seneca: "Acolo am vazut haine de matase, daca pot fi numite haine, care nu protejau nici corpul unei femei, nici modestia ei, si nici nu se putea spune ca este chiar goala. Aceste haine se cumparau cu multi bani... pentru a putea descoperi aceleasi suprafete feminine atat publicului cat si amantilor in dormitor."
Crestinii: asemanatori si totusi diferiti. In aceste vremuri de extravaganta si decadere morala au fost chemati primii crestini sa traiasca si sa-si marturiseasca credinta. Ei au fost chemati sa demonstreze puritatea si simplitatea credintei lor fiind asemanatori, si totusi diferiti fata de restul societatii. Ei erau asemanatori, in sensul ca se imbracau, vorbeau si traiau la fel ca oamenii obisnuiti. Tertullian (160-225), un lider influent al Bisericii, care este cunoscut ca parintele crestinatatii latine, raspunde la acuzatia ca crestinii sunt antisociali (mizantropi – care urasc pe oameni): "Nu suntem brahmanisti indieni, nici gymnosofisti (gymnos – goi, saraci), care traiesc in paduri si se izoleaza de viata sociala... Noi locuim cu voi in aceasta lume, nu ne retinem nici de la forum, nici de la piata centrala, nici de la baie, nici de la cabine, ateliere, hanuri, piata, comert. Noi calatorim pe mare cu voi, participam la lupte, si murim ca si voi; si in acelasi fel suntem uniti cu voi in comert, si chiar in arta, lucrarile noastre sunt in beneficiul tuturor".
Dar cu toate ca Tertullian explica acest lucru in diverse articole, crestinii erau diferiti, deoarece erau credinciosi lui Hristos. Ei erau chemati sa traiasca in aceasta lume, dar fara a se impartasi de practicile ei imorale. Aceasta insemna, de exemplu, ca nu se angajau in ocupatii care nu se potriveau cu credinta lor. In "Traditia apostolica", Hippolytus de Roma (215), mentiona cateva din ocupatiile interzise crestinilor: sculptori sau pictori de idoli, actori si producatori de spectacole, gladiatori si antrenori, vanatori si spectacole cu animale salbatice, preoti sau pazitori ai idolilor, soldati combatanti, comandanti militari, magistrati civili, prostituati de ambele sexe, bufoni, vrajitori, astrologi, ghicitori, descantatori, producatori de amulete. Aceste ocupatii erau excluse deoarece aveau de a face cu idolatria, cu magia, cu uciderea, cu varsarea de sange si cu imoralitatea sexuala.
Deosebirea stilului de viata crestin era evidenta in special prin hainele lor modeste si simple. Apostolul Pavel si apostolul Petru, asa cum am vazut, indemna pe crestini sa nu se conformeze lumii din acea vreme prin infrumusetarea corpurilor lor cu "impletituri de par, cu aur, pietre scumpe sau haine extravagante" ci sa arate deosebirea lor fata de lume prin impodobirea cu modestie si gust... "asa cum se cuvine unor femei care spun ca sunt evlavioase" (1 Tim. 2,9-10; 1 Petru 3,1-6).
Indemnurile lui Tertullian la modestie. Codul vestimentar al Noului Testament privind simplitatea si modestia, conceput de apostoli, a fost intarit de conducatorii Bisericii din primele veacuri. Cateva exemple pot servi ca ilustratii.
In anul 202, Tertullian a scris un volum "Despre infatisarea exterioara a femeii", in care el indemna femeile "sa lepede podoabele pamantesti, daca le doresc pe cele ceresti. Nu iubiti aurul, in care s-au intiparit toate pacatele lui Israel. Voi trebuie sa urati toate lucrurile care au ruinat pe parintii vostri, tot ce au adorat ei, incat au devenit urati de Dumnezeu. Impodobiti-va cu podoabele profetilor si apostolilor, intarind marturia voastra prin simplitate, modestie; pictati-va ochii cu sfiiciune, si gura cu tacere; agatati-va de urechi Cuvantul lui Dumnezeu; la gat puneti-va jugul lui Hristos; ... Imbracati-va cu perlele neprihanirii, inul subtire al sfinteniei, purpura modestiei. Astfel infrumusetate, veti avea pe Dumnezeu ca iubit." El era de acord cu hainele frumoase, potrivite si ingrijirea parului si a pielii. Ceea ce condamna erau hainele seducatoare si podoabele destinate pentru captivarea atentiei.
Tertullian cunostea faptul ca oamenii sunt amagiti de podoabe. El mentioneaza practicile unor barbati pagani "de a-si aranja parul, de a-si ascunde incaruntirea, de a elimina orice deficienta, de a vopsi parul, de a-si acoperi corpul cu diverse cosmetice, s.a." El condamna dorinta barbatilor "de a fi atragatori prin mijloace de voluptoasa atractie", ca fiind "ostila modestiei, caci acolo unde este prezent Dumnezeu, este modestie, si este sobrietatea, insotitoarea si aliatul acesteia".
Avertizarile lui Clement impotriva inzorzonarii trupului. O condamnare asemanatoare a hainelor extravagante si a podoabelor o gasim in scrierile lui Clement din Alexandria (150-215), contemporan cu Tertullian, care a condus Scoala catehetica (baptismala) din Alexandria intre anii 190-202. In volumul sau, "Invatatorul", Clement intra in multe detalii pentru a descrie hainele luxoase, sandalele si podoabele de aur, pieptanaturile, si multimea de ornamente purtate de femei. El face o lista de podoabe femeiesti, asa cum sunt date de un satiric grec: "mese de par, filete, pietre scumpe, bratari, coliere, cosmetice, cercei, bijuterii de tot felul, inele, verigi de tot felul, catarame, vopsele pentru ochi, etc., etc., etc."
Clement se uimea "cum acei care poarta asemenea poveri nu sunt ingrijorati de moarte. O, nebuneasca ingrijorare! O, stupida alergare pentru etalare! Pentru acestia Spiritul Sfant prooroceste prin Tefania: �argintul si aurul lor nu pot sa-i apere in ziua maniei Domnului�. Dar pentru acele femei care s-au unit cu Hristos, este potrivit sa se impodobeasca nu cu aur, ci cu Scriptura, prin care poate straluci lumina!"
Dupa Clement, crestinii n-ar trebui sa spuna "Posed multe lucruri: de ce sa nu ma bucur?" ci "Posed multe lucruri: de ce sa nu dau si celor care au multe nevoi?" Mai departe el vorbeste despre principiul responsabilitatii: "Este monstruos ca cineva sa traiasca in lux, in timp ce multi sunt saraci. Este mai glorios sa faci bine multora, decat sa traiesti in lux. Cu mult mai intelept este sa-ti folosesti banii pentru nevoile oamenilor, decat pentru bijuterii sau aur! Este cu mult mai folositor sa te impodobesti cu prieteni, decat cu ornamente fara viata!"
Ca si Tertullian, Clement vorbeste impotriva practicilor pagane a acelor barbati care-si inzorzonau corpurile ca si femeile, angajand servitori care sa-i imbrace si sa-i pieptene, si folosind haine transparente si parfumuri. El indemna pe crestini sa se fereasca de astfel de vanitati paganesti si sa se bucure de frumusetea lor reala, care vine nu din smulgerea parului, ci din lepadarea senzualitatii. Chemarea crestina este de a lepada "omul vechi (nu incaruntit), corupt prin pofte inselatoare, si de a fi reinnoit (nu prin vopsire si ornamente), ci in duhul mintii, si de a imbraca omul nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu in neprihanire si sfintenie".
Recomandarea lui Ciprian pentru modestie. Recomandari asemanatoare gasim si in scrierile lui Ciprian (mort la 258), episcop al Cartaginei. In micul sau volum "Despre hainele fecioarelor", el indemna pe femei sa fie modeste in imbracaminte. El spunea ca o femeie lipsita de modestie nu poate pretinde ca apartine lui Hristos. "Imbracandu-se cu perle si purpuriu, nu s-au putut imbraca si cu Hristos; impodobite cu aur si perle, si coliere, ele au pierdut podoabele inimii si ale spiritului".
Ciprian sfatuia pe femei, "ca un parinte" spunand: "Lasati infatisarea voastra sa fie necorupta, gatul neimpodobit; nu va raniti urechile, nu va inconjurati degetele si incheieturile cu verigi, nici picioarele cu verigi de aur, nu va vopsiti parul si nici ochii, caci Dumnezeu va priveste."
Aceste recomandari descopera faptul ca multi crestini in secolul II si III au fost influentati de extravaganta si lipsa de modestie a modei, in ciuda apelurilor constante a liderilor Bisericii de a fi modesti si sobri in infatisarea exterioara. Acest lucru este adevarat si in timpul nostru. Multi crestini urmeaza mai indeaproape moda lipsita de modestie decat sfaturile biblice privind modestia, decenta si sobrietatea.
Conformarea crestinilor la moda lumii in diverse timpuri, nu poate intuneca adevarul ca totusi crestinii au avut si curajul s-o respinga, imbracandu-se, dupa principiile biblice cu modestie si decenta. Paganii au scris despre felul modest in care se imbracau crestinii. Citim in "Patimile lui Perpetua si Felicitas" ca Perpetua si alte femei nou-botezate erau silite sa poarte haine pagane si podoabe inainte de a fi executate in arena din Cartagina, Africa de Nord, in ziua de 7 martie 203. Prin acest act, paganii voiau sa batjocoreasca modestia crestina.
Rugamintile staruitoare ale lui Crisostom pentru modestie. Secolul IV deschide un nou capitol in istoria crestinismului. Edictul de la Milan, 313, emis de noul "convertit" Constantin, a pus capat persecutiilor si a inaugurat o era a protectiei imperiale si a prosperitatii financiare a Bisericii. Milioane de pagani au intrat deodata in Biserica, in timp ce se tineau de stilul lor de viata pagan.
Se poate intelege gravitatea acestei probleme cand citim predicile liderilor Bisericii din acel timp. De exemplu, Ioan Gura de Aur (Crisostom), cunoscut ca cel mai mare predicator al primelor secole, a tinut o serie de predici intre 386 si 403 in principalele orase crestine, Antiohia si Constantinopol. In predicile sale, frecvent chema pe barbati si femei sa se imbrace modest si sobru, evitand hainele costisitoare si podoabele.
Intr-o predica despre Evrei 11,37-38, Crisostom facea apel la modestie, punand in contrast imbracamintea crestina cu cea pagana, prin ilustratia a doua trupe de actori jucand in doua teatre diferite. "Celor de pe scena li se potrivesc hainele extravagante si bijuteriile, deoarece aceasta tinuta le apartine lor, curvelor, celor care vor sa fie priviti. Ei sa se imbrace seductiv, caci sunt pe scena ca sa danseze. Dar o femeie care profeseaza bunatatea, trebuie sa se imbrace altfel. Exista o alta maniera de a te infrumuseta. Tu esti de asemenea de la un teatru, si pentru acel teatru trebuie sa te infrumusetezi, folosind altfel de ornamente. Ce este acest teatru? Cerul, compania ingerilor. Vorbesc nu numai despre fecioare, dar si de celelalte femei. Toti cei care cred in Hristos sunt in acest teatru. Vorbiti acel fel de lucruri care plac acelor spectatori. Puneti acele haine care le plac lor".
Crisostom era si el revoltat de hainele extravagante si ornamentele unor membri ai Bisericii, pentru ca intr-o predica despre 1 Timotei 2,9-10, el intra in detalii privind aurul, perlele, hainele scumpe, cosmetice, vopsele pentru ochi, pieptanaturi elaborate. El exclama: "De ce sa nu purtati acele haine si ornamente care plac lui Dumnezeu: modestie, castitate, ordine, sobrietate? Nu mai putem deosebi desfranatele de fecioare, asa de mult a avansat indecenta. Haina unei fecioare nu este studiata, ci e simpla si fara ornamente; dar observam ca astazi ele au multe articole care fac hainele lor sa atraga atentia. O, femeie, opreste-ti nebunia! Deplaseaza-ti preocuparea spre suflet, si spre impodobirea interioara. Caci infatisarea exterioara de care te preocupi, nu sufera cu nimic devenind frumoasa pe dinauntru".
Crisostom s-a evidentiat pentru curajul sau de a denunta pompa si extravaganta celor bogati si puternici, inclusiv a imparatesei Eudoxia, renumita pentru etalarea in public a podoabelor si hainelor ei costisitoare. Nereusind sa aduca la tacere denunturile lui Crisostom prin favoruri eclesiastice, Eudoxia a recurs la acuzatii ridicole pentru a-l condamna si a-l trimite in exil in anul 403. Istoria lui Crisostom ne aminteste cat este de dificil pentru orice predicator sau scriitor sa denunte hainele extravagante si ornamentele, deoarece asemenea predici sau scrieri ranesc ceea ce unii oameni iubesc cel mai mult, adica vanitatea (desertaciunea) si mandria lor.
Reguli apostolice despre modestie.
Denuntari ale lipsei de modestie in infatisarea exterioara se intalnesc in scrierile altor lideri ai Bisericii, ca Chiril din Ierusalim si Basil de Cezarea. Pe scurt, vom mentiona doar un singur document, si anume o colectie de legi eclesiastice, datand din ultima parte a secolului IV, cunoscut sub numele de "Constitutiile aspostolice". Aici putem gasi reguli pentru barbati si femei privind podoabele.
Regulile pentru barbati includeau urmatoarele: "Sa nu permiti parului capului tau sa creasca prea lung, ci mai degraba taie-l scurt... Sa nu porti haine care sa fie batatoare la ochi; sa nu-ti folosesti inventivitatea in asemenea articole, ciorapii sau pantofii sa fie normali, potriviti. Sa nu-ti pui niciodata un inel de aur in deget; caci toate aceste podoabe sunt semne ale lascivitatii; astfel ca daca vei fi preocupat despre moda indecenta, vei si actiona in consecinta." Este demna de notat interdictia cu privire la inele de aur. Avand in vedere documente timpurii, asa cum vom vedea in cap.6, crestinilor le era ingaduit sa poarte un inel de nunta; aceasta interzicere arata ca in acest timp, inelul simplu, marital, a deschis calea purtarii inelelor ornamentale, si de aceea folosirea lor era interzisa.
Femeile erau invatate sa fie credincioase sotilor lor, evitand hainele si ornamentele ispititoare: "Daca vrei sa fii credincioasa, si sa placi Domnului, o, sotie, nu supra-adauga ornamente frumusetii tale, ca sa placi altor barbati; nici sa nu porti broderii fine, haine sau pantofi ca sa atragi pe aceia care sunt ispititi de aceste lucruri... Sa nu-ti pictezi chipul, care este chipul lui Dumnezeu, caci nu exista nici o parte din fiinta tare care sa aiba nevoie de ornamente, deoarece toate lucrurile pe care le-a facut Dumnezeu sunt foarte bune! Adaugarea unor podoabe ispititoare la ceea ce deja este foarte bun, este o insulta adusa darului divin".
Marturiile primelor patru secole descopera astfel un deosebit interes al conducatorilor religiosi de a incuraja pe crestin sa se opuna modei imorale a timpului lor. Nu era usor pentru crestini, in societatea pagana a acelor vremuri, sa mentina standardele morale ale modestiei si decentei in haine si ornamente. Si nici astazi nu este mai usor, in societatea noastra hedonistica (cu valori derivate din placere), din care modestia a fost exclusa. Vestea cea buna a Evangheliei este ca noi putem face acest lucru, deoarece Hristos este puterea noastra (Filip 4,13).
-------------------
Restul articolului a fost sters din motive obiective. Principalul motiv pentru care am sters restul articolului a fost acela ca nu corespunde scopului pentru care am dat citatul de mai sus, iar, din greseala mea, i-am acordat prea mult credit.
Autor/Artist
Samuele Bacchiocchi (Trad. Ben
Album
Limba
Romana
Continut
CAPITOLUL IV- Haine si podoabe in istoria crestina
Haine si podoabe in Biserica primara
Indemnurile lui Tertullian pentru modestie
Avertizarile lui Clement impotriva inzorzonarii trupului
Recomandarea lui Ciprian pentru modestie
Rugamintile staruitoare ale lui Chrisostom pentru modestie
Reguli apostolice despre modestie
Care sa fi fost oare standardele imbracamintei crestine in timpul istoriei Bisericii? Au urmat crestinii in general poruncile modei sau poruncile Cuvantului lui Dumnezeu? Cat de mult au tinut crestinii la principiile modestiei si simplitatii in haine si podoabe? Cum a influentat atitudinea fata de haine si podoabe, simtamantul identitatii si al misiunii Bisericii?
Obiectivul capitolului. Acest capitol cauta sa dea raspunsuri la cele de mai sus, privind pe scurt atitudinea crestinilor fata de haine si podoabe in perioadele principale ale istoriei bisericesti. Vom descoperi ca crestinii nu au fost imuni fata de moda extravaganta a vremii, dar ca in fiecare generatie au fost crestini care s-au imbracat cu modestie, sobrietate si decenta. O importanta lectie pe care o luam din aceasta analiza este ca redesteptarea religioasa sau declinul Bisericii este adesea reflectat in reforma in imbracaminte sau in extravaganta membrilor ei. Istoria hainelor si a podoabelor ilustreaza in multe feluri oscilarea omului intre mandrie, pofta si lacomie, pe de o parte, si umilinta, modestie si generozitate, pe de alta parte.
Partea I – Haine si podoabe in Biserica primara
O lume a luxului. Crestinismul s-a nascut in timpul perioadei de aur a Imperiului Roman. In anul 31 in. Hr., Imparatul Augustus a unificat imperiul prin infrangerea rivalilor de la rasarit, Antonius si Cleopatra, si a inaugurat o perioada de pace si prosperitate nemaiintalnita pana atunci. Bogatiile acumulate prin prazi de razboi au permis ridicarea unei clase de mijloc, care si-au intrebuintat averile in haine si podoabe extravagante. Vechea virtute romana a modestiei a disparut prin expansiunea luxului rasaritean, si chiar imparatii s-au dedat unui proces de promiscuitate. Extravaganta fara limite a vremii a fost criticata de moralisti romani ca Seneca, Quintillian, Cato, Epictetus, Lucius Valerius.
De exemplu, faimosul orator roman Quintillian spunea: "O haina splendida, potrivita, confera demnitate purtatorului, dar o vestimentatie afemeiata si luxoasa care e facuta pentru impodobirea trupului, descopera dezordinea mintii". Pentru impodobirea corpului era nevoie de un proces costisitor. O matroana bogata avea mai multe sclave care o imbracau si o pieptanau. Parul era impodobit in diverse moduri si cu diverse scule de par, cu aur si pietre scumpe. Erau folosite peruci, in special blonde. Culoarea favorita a hainelor era purpuriul, care era extrem de costisitor.
"Diamante, smaralde, topaze, opale si sardonix, erau pietrele favorite. Perlele erau indragite mai mult ca toate. Iulius Cezar a cumparat din Servilia o perla care l-a costat 21.250 lire, aprox. 80.000 dolari. Cerceii erau facuti din perle; Seneca aminteste de unele femei care purtau doua sau trei averi in urechile lor. Sabotii erau incrustati cu perle; Nero avea o camera ai carei pereti erau acoperiti cu perle. Plinius a vazut-o pe Lollia Paulina, sotia lui Caligula purtand o haina asa de acoperita cu perle si smaralde incat pretuia 450.000 lire, aprox. 1.660.000 dolari.
Matasurile erau privite ca fiind arma cea mai seducatoare, deoarece era un material extrem de fin, transparent si lipicios, care putea atrage interesul privitorului deoarece linia gatului nici nu exista. Efectul hainelor de matase il revolta pe Seneca: "Acolo am vazut haine de matase, daca pot fi numite haine, care nu protejau nici corpul unei femei, nici modestia ei, si nici nu se putea spune ca este chiar goala. Aceste haine se cumparau cu multi bani... pentru a putea descoperi aceleasi suprafete feminine atat publicului cat si amantilor in dormitor."
Crestinii: asemanatori si totusi diferiti. In aceste vremuri de extravaganta si decadere morala au fost chemati primii crestini sa traiasca si sa-si marturiseasca credinta. Ei au fost chemati sa demonstreze puritatea si simplitatea credintei lor fiind asemanatori, si totusi diferiti fata de restul societatii. Ei erau asemanatori, in sensul ca se imbracau, vorbeau si traiau la fel ca oamenii obisnuiti. Tertullian (160-225), un lider influent al Bisericii, care este cunoscut ca parintele crestinatatii latine, raspunde la acuzatia ca crestinii sunt antisociali (mizantropi – care urasc pe oameni): "Nu suntem brahmanisti indieni, nici gymnosofisti (gymnos – goi, saraci), care traiesc in paduri si se izoleaza de viata sociala... Noi locuim cu voi in aceasta lume, nu ne retinem nici de la forum, nici de la piata centrala, nici de la baie, nici de la cabine, ateliere, hanuri, piata, comert. Noi calatorim pe mare cu voi, participam la lupte, si murim ca si voi; si in acelasi fel suntem uniti cu voi in comert, si chiar in arta, lucrarile noastre sunt in beneficiul tuturor".
Dar cu toate ca Tertullian explica acest lucru in diverse articole, crestinii erau diferiti, deoarece erau credinciosi lui Hristos. Ei erau chemati sa traiasca in aceasta lume, dar fara a se impartasi de practicile ei imorale. Aceasta insemna, de exemplu, ca nu se angajau in ocupatii care nu se potriveau cu credinta lor. In "Traditia apostolica", Hippolytus de Roma (215), mentiona cateva din ocupatiile interzise crestinilor: sculptori sau pictori de idoli, actori si producatori de spectacole, gladiatori si antrenori, vanatori si spectacole cu animale salbatice, preoti sau pazitori ai idolilor, soldati combatanti, comandanti militari, magistrati civili, prostituati de ambele sexe, bufoni, vrajitori, astrologi, ghicitori, descantatori, producatori de amulete. Aceste ocupatii erau excluse deoarece aveau de a face cu idolatria, cu magia, cu uciderea, cu varsarea de sange si cu imoralitatea sexuala.
Deosebirea stilului de viata crestin era evidenta in special prin hainele lor modeste si simple. Apostolul Pavel si apostolul Petru, asa cum am vazut, indemna pe crestini sa nu se conformeze lumii din acea vreme prin infrumusetarea corpurilor lor cu "impletituri de par, cu aur, pietre scumpe sau haine extravagante" ci sa arate deosebirea lor fata de lume prin impodobirea cu modestie si gust... "asa cum se cuvine unor femei care spun ca sunt evlavioase" (1 Tim. 2,9-10; 1 Petru 3,1-6).
Indemnurile lui Tertullian la modestie. Codul vestimentar al Noului Testament privind simplitatea si modestia, conceput de apostoli, a fost intarit de conducatorii Bisericii din primele veacuri. Cateva exemple pot servi ca ilustratii.
In anul 202, Tertullian a scris un volum "Despre infatisarea exterioara a femeii", in care el indemna femeile "sa lepede podoabele pamantesti, daca le doresc pe cele ceresti. Nu iubiti aurul, in care s-au intiparit toate pacatele lui Israel. Voi trebuie sa urati toate lucrurile care au ruinat pe parintii vostri, tot ce au adorat ei, incat au devenit urati de Dumnezeu. Impodobiti-va cu podoabele profetilor si apostolilor, intarind marturia voastra prin simplitate, modestie; pictati-va ochii cu sfiiciune, si gura cu tacere; agatati-va de urechi Cuvantul lui Dumnezeu; la gat puneti-va jugul lui Hristos; ... Imbracati-va cu perlele neprihanirii, inul subtire al sfinteniei, purpura modestiei. Astfel infrumusetate, veti avea pe Dumnezeu ca iubit." El era de acord cu hainele frumoase, potrivite si ingrijirea parului si a pielii. Ceea ce condamna erau hainele seducatoare si podoabele destinate pentru captivarea atentiei.
Tertullian cunostea faptul ca oamenii sunt amagiti de podoabe. El mentioneaza practicile unor barbati pagani "de a-si aranja parul, de a-si ascunde incaruntirea, de a elimina orice deficienta, de a vopsi parul, de a-si acoperi corpul cu diverse cosmetice, s.a." El condamna dorinta barbatilor "de a fi atragatori prin mijloace de voluptoasa atractie", ca fiind "ostila modestiei, caci acolo unde este prezent Dumnezeu, este modestie, si este sobrietatea, insotitoarea si aliatul acesteia".
Avertizarile lui Clement impotriva inzorzonarii trupului. O condamnare asemanatoare a hainelor extravagante si a podoabelor o gasim in scrierile lui Clement din Alexandria (150-215), contemporan cu Tertullian, care a condus Scoala catehetica (baptismala) din Alexandria intre anii 190-202. In volumul sau, "Invatatorul", Clement intra in multe detalii pentru a descrie hainele luxoase, sandalele si podoabele de aur, pieptanaturile, si multimea de ornamente purtate de femei. El face o lista de podoabe femeiesti, asa cum sunt date de un satiric grec: "mese de par, filete, pietre scumpe, bratari, coliere, cosmetice, cercei, bijuterii de tot felul, inele, verigi de tot felul, catarame, vopsele pentru ochi, etc., etc., etc."
Clement se uimea "cum acei care poarta asemenea poveri nu sunt ingrijorati de moarte. O, nebuneasca ingrijorare! O, stupida alergare pentru etalare! Pentru acestia Spiritul Sfant prooroceste prin Tefania: �argintul si aurul lor nu pot sa-i apere in ziua maniei Domnului�. Dar pentru acele femei care s-au unit cu Hristos, este potrivit sa se impodobeasca nu cu aur, ci cu Scriptura, prin care poate straluci lumina!"
Dupa Clement, crestinii n-ar trebui sa spuna "Posed multe lucruri: de ce sa nu ma bucur?" ci "Posed multe lucruri: de ce sa nu dau si celor care au multe nevoi?" Mai departe el vorbeste despre principiul responsabilitatii: "Este monstruos ca cineva sa traiasca in lux, in timp ce multi sunt saraci. Este mai glorios sa faci bine multora, decat sa traiesti in lux. Cu mult mai intelept este sa-ti folosesti banii pentru nevoile oamenilor, decat pentru bijuterii sau aur! Este cu mult mai folositor sa te impodobesti cu prieteni, decat cu ornamente fara viata!"
Ca si Tertullian, Clement vorbeste impotriva practicilor pagane a acelor barbati care-si inzorzonau corpurile ca si femeile, angajand servitori care sa-i imbrace si sa-i pieptene, si folosind haine transparente si parfumuri. El indemna pe crestini sa se fereasca de astfel de vanitati paganesti si sa se bucure de frumusetea lor reala, care vine nu din smulgerea parului, ci din lepadarea senzualitatii. Chemarea crestina este de a lepada "omul vechi (nu incaruntit), corupt prin pofte inselatoare, si de a fi reinnoit (nu prin vopsire si ornamente), ci in duhul mintii, si de a imbraca omul nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu in neprihanire si sfintenie".
Recomandarea lui Ciprian pentru modestie. Recomandari asemanatoare gasim si in scrierile lui Ciprian (mort la 258), episcop al Cartaginei. In micul sau volum "Despre hainele fecioarelor", el indemna pe femei sa fie modeste in imbracaminte. El spunea ca o femeie lipsita de modestie nu poate pretinde ca apartine lui Hristos. "Imbracandu-se cu perle si purpuriu, nu s-au putut imbraca si cu Hristos; impodobite cu aur si perle, si coliere, ele au pierdut podoabele inimii si ale spiritului".
Ciprian sfatuia pe femei, "ca un parinte" spunand: "Lasati infatisarea voastra sa fie necorupta, gatul neimpodobit; nu va raniti urechile, nu va inconjurati degetele si incheieturile cu verigi, nici picioarele cu verigi de aur, nu va vopsiti parul si nici ochii, caci Dumnezeu va priveste."
Aceste recomandari descopera faptul ca multi crestini in secolul II si III au fost influentati de extravaganta si lipsa de modestie a modei, in ciuda apelurilor constante a liderilor Bisericii de a fi modesti si sobri in infatisarea exterioara. Acest lucru este adevarat si in timpul nostru. Multi crestini urmeaza mai indeaproape moda lipsita de modestie decat sfaturile biblice privind modestia, decenta si sobrietatea.
Conformarea crestinilor la moda lumii in diverse timpuri, nu poate intuneca adevarul ca totusi crestinii au avut si curajul s-o respinga, imbracandu-se, dupa principiile biblice cu modestie si decenta. Paganii au scris despre felul modest in care se imbracau crestinii. Citim in "Patimile lui Perpetua si Felicitas" ca Perpetua si alte femei nou-botezate erau silite sa poarte haine pagane si podoabe inainte de a fi executate in arena din Cartagina, Africa de Nord, in ziua de 7 martie 203. Prin acest act, paganii voiau sa batjocoreasca modestia crestina.
Rugamintile staruitoare ale lui Crisostom pentru modestie. Secolul IV deschide un nou capitol in istoria crestinismului. Edictul de la Milan, 313, emis de noul "convertit" Constantin, a pus capat persecutiilor si a inaugurat o era a protectiei imperiale si a prosperitatii financiare a Bisericii. Milioane de pagani au intrat deodata in Biserica, in timp ce se tineau de stilul lor de viata pagan.
Se poate intelege gravitatea acestei probleme cand citim predicile liderilor Bisericii din acel timp. De exemplu, Ioan Gura de Aur (Crisostom), cunoscut ca cel mai mare predicator al primelor secole, a tinut o serie de predici intre 386 si 403 in principalele orase crestine, Antiohia si Constantinopol. In predicile sale, frecvent chema pe barbati si femei sa se imbrace modest si sobru, evitand hainele costisitoare si podoabele.
Intr-o predica despre Evrei 11,37-38, Crisostom facea apel la modestie, punand in contrast imbracamintea crestina cu cea pagana, prin ilustratia a doua trupe de actori jucand in doua teatre diferite. "Celor de pe scena li se potrivesc hainele extravagante si bijuteriile, deoarece aceasta tinuta le apartine lor, curvelor, celor care vor sa fie priviti. Ei sa se imbrace seductiv, caci sunt pe scena ca sa danseze. Dar o femeie care profeseaza bunatatea, trebuie sa se imbrace altfel. Exista o alta maniera de a te infrumuseta. Tu esti de asemenea de la un teatru, si pentru acel teatru trebuie sa te infrumusetezi, folosind altfel de ornamente. Ce este acest teatru? Cerul, compania ingerilor. Vorbesc nu numai despre fecioare, dar si de celelalte femei. Toti cei care cred in Hristos sunt in acest teatru. Vorbiti acel fel de lucruri care plac acelor spectatori. Puneti acele haine care le plac lor".
Crisostom era si el revoltat de hainele extravagante si ornamentele unor membri ai Bisericii, pentru ca intr-o predica despre 1 Timotei 2,9-10, el intra in detalii privind aurul, perlele, hainele scumpe, cosmetice, vopsele pentru ochi, pieptanaturi elaborate. El exclama: "De ce sa nu purtati acele haine si ornamente care plac lui Dumnezeu: modestie, castitate, ordine, sobrietate? Nu mai putem deosebi desfranatele de fecioare, asa de mult a avansat indecenta. Haina unei fecioare nu este studiata, ci e simpla si fara ornamente; dar observam ca astazi ele au multe articole care fac hainele lor sa atraga atentia. O, femeie, opreste-ti nebunia! Deplaseaza-ti preocuparea spre suflet, si spre impodobirea interioara. Caci infatisarea exterioara de care te preocupi, nu sufera cu nimic devenind frumoasa pe dinauntru".
Crisostom s-a evidentiat pentru curajul sau de a denunta pompa si extravaganta celor bogati si puternici, inclusiv a imparatesei Eudoxia, renumita pentru etalarea in public a podoabelor si hainelor ei costisitoare. Nereusind sa aduca la tacere denunturile lui Crisostom prin favoruri eclesiastice, Eudoxia a recurs la acuzatii ridicole pentru a-l condamna si a-l trimite in exil in anul 403. Istoria lui Crisostom ne aminteste cat este de dificil pentru orice predicator sau scriitor sa denunte hainele extravagante si ornamentele, deoarece asemenea predici sau scrieri ranesc ceea ce unii oameni iubesc cel mai mult, adica vanitatea (desertaciunea) si mandria lor.
Reguli apostolice despre modestie.
Denuntari ale lipsei de modestie in infatisarea exterioara se intalnesc in scrierile altor lideri ai Bisericii, ca Chiril din Ierusalim si Basil de Cezarea. Pe scurt, vom mentiona doar un singur document, si anume o colectie de legi eclesiastice, datand din ultima parte a secolului IV, cunoscut sub numele de "Constitutiile aspostolice". Aici putem gasi reguli pentru barbati si femei privind podoabele.
Regulile pentru barbati includeau urmatoarele: "Sa nu permiti parului capului tau sa creasca prea lung, ci mai degraba taie-l scurt... Sa nu porti haine care sa fie batatoare la ochi; sa nu-ti folosesti inventivitatea in asemenea articole, ciorapii sau pantofii sa fie normali, potriviti. Sa nu-ti pui niciodata un inel de aur in deget; caci toate aceste podoabe sunt semne ale lascivitatii; astfel ca daca vei fi preocupat despre moda indecenta, vei si actiona in consecinta." Este demna de notat interdictia cu privire la inele de aur. Avand in vedere documente timpurii, asa cum vom vedea in cap.6, crestinilor le era ingaduit sa poarte un inel de nunta; aceasta interzicere arata ca in acest timp, inelul simplu, marital, a deschis calea purtarii inelelor ornamentale, si de aceea folosirea lor era interzisa.
Femeile erau invatate sa fie credincioase sotilor lor, evitand hainele si ornamentele ispititoare: "Daca vrei sa fii credincioasa, si sa placi Domnului, o, sotie, nu supra-adauga ornamente frumusetii tale, ca sa placi altor barbati; nici sa nu porti broderii fine, haine sau pantofi ca sa atragi pe aceia care sunt ispititi de aceste lucruri... Sa nu-ti pictezi chipul, care este chipul lui Dumnezeu, caci nu exista nici o parte din fiinta tare care sa aiba nevoie de ornamente, deoarece toate lucrurile pe care le-a facut Dumnezeu sunt foarte bune! Adaugarea unor podoabe ispititoare la ceea ce deja este foarte bun, este o insulta adusa darului divin".
Marturiile primelor patru secole descopera astfel un deosebit interes al conducatorilor religiosi de a incuraja pe crestin sa se opuna modei imorale a timpului lor. Nu era usor pentru crestini, in societatea pagana a acelor vremuri, sa mentina standardele morale ale modestiei si decentei in haine si ornamente. Si nici astazi nu este mai usor, in societatea noastra hedonistica (cu valori derivate din placere), din care modestia a fost exclusa. Vestea cea buna a Evangheliei este ca noi putem face acest lucru, deoarece Hristos este puterea noastra (Filip 4,13).
-------------------
Restul articolului a fost sters din motive obiective. Principalul motiv pentru care am sters restul articolului a fost acela ca nu corespunde scopului pentru care am dat citatul de mai sus, iar, din greseala mea, i-am acordat prea mult credit.
vineri, 10 octombrie 2008
Paradigma
Exista o discutie, sa zicem asa, pe blogul Ambasadorului unde s-au implicat si cei de la formatia Paradigma, dupa cum zic ei ca se numesc, cel putin prin vocea basistului lor, care a scris un comentariu, daca intr-adevar el a publicat acolo.
El spune ca muzica lor nu este de inchinare. Asteptam acest pas de la astfel de formatii. Adresez aici si un apel, daca cumva ar fi auzit, ca astfel de formatii sa recunoasca acest adevar. Argumentatia vine pe fondul lipsei claritatii subiectului din versurile lor.
Sa precizez de la inceput, nu ma refer aici la stil muzica sau ritm, ci doar la versuri. Paradigma a fost aleasa de mine pentru exemplificare si numele ei este sugestiv pentru a atrage atentia ca vorbim despre o paradigma aici.
Acum, pretentia este ca versurile muzicii lor sunt scrise pentru a exprima stari sufletesti si pentru a-i atinge pe necrestini. Pentru detalii cauta "Festivalul Liminilor" pe blogul mentionat (vezi lista blogurilor din dreapta).
Voi da cateva exemple acum, versuri pe care le voi cauta pe google, urmand a le arata unui prieten necrestin care e langa mine acum.
Iata prima insiruire de versuri:
Te chem din nou
Singur eu te astept
Departe,departe decat eu
Te simt la un pas
Te simt mai aproape
Ai tot ce eu nu mai am
Tot ce eu acum vreau
Totul
Esti tot ce eu nu mai sunt
Tot ce eu acum vreau
Refren:Nu pot sa raman singur
Acum.
Nu pot sa te pierd
Acum,
Nu acum.
Simt ca aici
Te astept
Departe ,departe
Decat eu te simt la un pas
Te simt mai aproape
Ai tot ce eu nu mai am
Tot ce eu acum vreau
Totul
Esti tot ce eu nu mai sunt
Tot ce eu acum vreau
Refren:Nu pot sa raman singur
Acum.
Nu pot sa te pierd
Acum,
Nu acum.
In bratele tale
Ma pïerd.
Te chem!
Ok, am revenit. L-am intrebat pe prietenul meu care nu e evanghelic. Raspunsul este ca e cu doua intelesuri, ca are exprimari agramate (dar asta e partea a doua, nu discut despre asta). Imi spune ca cel mai mult crede ca se refera la iubita, care poate a murit si situatia autorului este disperata.
Urmatorul exemplu:
Azi m-am oprit, m-am privit, s-au schimbat prea multe.
Azi nu mai vreau sa ma ascund vreau sa stii cine sunt.
Atat de mult imi doresc, sa Te gasesc, m-ai atins o clipa.
Privirea ta imi amintesc, pot sa zambesc pentru totdeauna.
Refren: Whoa ooo! Nu voi mai pierde
Whoa ooo! Nu ma voi teme
Whoa ooo! Nu Te voi pierde
Whoa ooo! De acum Te voi crede
Azi m-ai privit mi-ai zambit, am uitat de toate.
Azi nu mai pot sa fiu trist, nu esti prea departe.
Atat de mult imi doresc, sa Te gasesc, m-ai atins o clipa.
Privirea ta imi amintesc, pot sa zambesc pentru totdeauna.
Refren: Whoa ooo! Nu voi mai pierde
Whoa ooo! Nu ma voi teme
Whoa ooo! Nu Te voi pierde
Whoa ooo! De acum Te voi crede
Azi m-ai privit mi-ai zambit, am uitat de toate!
Azi nu mai pot sa fiu trist, nu esti prea departe!
Azi m-am oprit, m-am privit, s-au schimbat prea multe.
Azi nu mai pot sa fiu trist, nu estï prea departe.
Daca aceste versuri se refera la Dumnezeu, marturia basistului trupei este inselatoare, atunci. Ce sa mai credem? Ca exprima doar ce cred ei despre Dumnezeu? Si ce legatura are asta cu crestinismul atunci? Nu exprima asta si profesorul de filosofie din liceu? Fratilor, dracii cred si se infioara!
Problema e ca se ajunge inevitabil la o eroare:
- pe de o parte spui ca nu te inchini, deci nu te referi la Dumnezeu si nu te adresezi Lui;
- pe de alta spui ca versurile, desi nu spun clar la cine se refera, ar arata spre Dumnezeu si ca e natural sa observi asta, ca doar ce altceva sa intelegi?
Desi, am aratat ca un prieten al meu nu a inteles ca se refera la Dumnezeu, desi se poate referi (?), sa admitem totusi confuzia. Deci, nu ne referim la Dumnezeu la care ne referim cand cantam, zic ei. Pai, atunci treci dincolo de unde vine trenul pleaca maine si cand sa mergem spre mare undeva spectrul incearca valenta ionului depinde unde stai. Nici eu nu inteleg nimic, fiindca nu e nimic de inteles.
De fapt, totul e o mare confuzie, o mare de ceata, un teritoriu al beznelor, al relativului, al sentimentalismelor.
Chemarea mea este la rugaciune. Trebuie sa ne rugam pentru toti cei care sunt prinsi in teoriile acestea neoparadigmatice, cum le numeau promotorii lor la o conferinta unde am fost si eu prezent.
Va chem la dragoste si la rabdare in rugaciune. Dumnezeu va scoate totul la lumina si multi se vor putea intoarce atunci la El, daca nu va fi prea tarziu. Sa ne rugam si pana atunci sa fim vigilenti, sa traim in adevar, sa veghem la noi insine fara sa ne credem mai buni in vreun fel, ci in mila si indurarea lui Dumnezeu, doar niste robi netrebnici.
[mentiune: versurile de mai sus nu au fost selectate, ci au fost primele doua linkuri web care au fost listate de google pe calculatorul meu]
El spune ca muzica lor nu este de inchinare. Asteptam acest pas de la astfel de formatii. Adresez aici si un apel, daca cumva ar fi auzit, ca astfel de formatii sa recunoasca acest adevar. Argumentatia vine pe fondul lipsei claritatii subiectului din versurile lor.
Sa precizez de la inceput, nu ma refer aici la stil muzica sau ritm, ci doar la versuri. Paradigma a fost aleasa de mine pentru exemplificare si numele ei este sugestiv pentru a atrage atentia ca vorbim despre o paradigma aici.
Acum, pretentia este ca versurile muzicii lor sunt scrise pentru a exprima stari sufletesti si pentru a-i atinge pe necrestini. Pentru detalii cauta "Festivalul Liminilor" pe blogul mentionat (vezi lista blogurilor din dreapta).
Voi da cateva exemple acum, versuri pe care le voi cauta pe google, urmand a le arata unui prieten necrestin care e langa mine acum.
Iata prima insiruire de versuri:
Te chem din nou
Singur eu te astept
Departe,departe decat eu
Te simt la un pas
Te simt mai aproape
Ai tot ce eu nu mai am
Tot ce eu acum vreau
Totul
Esti tot ce eu nu mai sunt
Tot ce eu acum vreau
Refren:Nu pot sa raman singur
Acum.
Nu pot sa te pierd
Acum,
Nu acum.
Simt ca aici
Te astept
Departe ,departe
Decat eu te simt la un pas
Te simt mai aproape
Ai tot ce eu nu mai am
Tot ce eu acum vreau
Totul
Esti tot ce eu nu mai sunt
Tot ce eu acum vreau
Refren:Nu pot sa raman singur
Acum.
Nu pot sa te pierd
Acum,
Nu acum.
In bratele tale
Ma pïerd.
Te chem!
Ok, am revenit. L-am intrebat pe prietenul meu care nu e evanghelic. Raspunsul este ca e cu doua intelesuri, ca are exprimari agramate (dar asta e partea a doua, nu discut despre asta). Imi spune ca cel mai mult crede ca se refera la iubita, care poate a murit si situatia autorului este disperata.
Urmatorul exemplu:
Azi m-am oprit, m-am privit, s-au schimbat prea multe.
Azi nu mai vreau sa ma ascund vreau sa stii cine sunt.
Atat de mult imi doresc, sa Te gasesc, m-ai atins o clipa.
Privirea ta imi amintesc, pot sa zambesc pentru totdeauna.
Refren: Whoa ooo! Nu voi mai pierde
Whoa ooo! Nu ma voi teme
Whoa ooo! Nu Te voi pierde
Whoa ooo! De acum Te voi crede
Azi m-ai privit mi-ai zambit, am uitat de toate.
Azi nu mai pot sa fiu trist, nu esti prea departe.
Atat de mult imi doresc, sa Te gasesc, m-ai atins o clipa.
Privirea ta imi amintesc, pot sa zambesc pentru totdeauna.
Refren: Whoa ooo! Nu voi mai pierde
Whoa ooo! Nu ma voi teme
Whoa ooo! Nu Te voi pierde
Whoa ooo! De acum Te voi crede
Azi m-ai privit mi-ai zambit, am uitat de toate!
Azi nu mai pot sa fiu trist, nu esti prea departe!
Azi m-am oprit, m-am privit, s-au schimbat prea multe.
Azi nu mai pot sa fiu trist, nu estï prea departe.
Daca aceste versuri se refera la Dumnezeu, marturia basistului trupei este inselatoare, atunci. Ce sa mai credem? Ca exprima doar ce cred ei despre Dumnezeu? Si ce legatura are asta cu crestinismul atunci? Nu exprima asta si profesorul de filosofie din liceu? Fratilor, dracii cred si se infioara!
Problema e ca se ajunge inevitabil la o eroare:
- pe de o parte spui ca nu te inchini, deci nu te referi la Dumnezeu si nu te adresezi Lui;
- pe de alta spui ca versurile, desi nu spun clar la cine se refera, ar arata spre Dumnezeu si ca e natural sa observi asta, ca doar ce altceva sa intelegi?
Desi, am aratat ca un prieten al meu nu a inteles ca se refera la Dumnezeu, desi se poate referi (?), sa admitem totusi confuzia. Deci, nu ne referim la Dumnezeu la care ne referim cand cantam, zic ei. Pai, atunci treci dincolo de unde vine trenul pleaca maine si cand sa mergem spre mare undeva spectrul incearca valenta ionului depinde unde stai. Nici eu nu inteleg nimic, fiindca nu e nimic de inteles.
De fapt, totul e o mare confuzie, o mare de ceata, un teritoriu al beznelor, al relativului, al sentimentalismelor.
Chemarea mea este la rugaciune. Trebuie sa ne rugam pentru toti cei care sunt prinsi in teoriile acestea neoparadigmatice, cum le numeau promotorii lor la o conferinta unde am fost si eu prezent.
Va chem la dragoste si la rabdare in rugaciune. Dumnezeu va scoate totul la lumina si multi se vor putea intoarce atunci la El, daca nu va fi prea tarziu. Sa ne rugam si pana atunci sa fim vigilenti, sa traim in adevar, sa veghem la noi insine fara sa ne credem mai buni in vreun fel, ci in mila si indurarea lui Dumnezeu, doar niste robi netrebnici.
[mentiune: versurile de mai sus nu au fost selectate, ci au fost primele doua linkuri web care au fost listate de google pe calculatorul meu]
miercuri, 8 octombrie 2008
O noua biserica
Am gasit pe internet ca o noua biserica se va forma, daca nu s-a format deja si informatia nu e actualizata, in Deva.
Membrii - din bisericile evanghelice din oras.
Sursa: Punctul Central (cauta cu google).
Inainte ca sa inteleg prea multe din ceea ce avea sa urmeze, am studiat niste fenomene, condus de atmosfera de pe atunci, care-mi cerea sa inteleg ce se petrece si de ce. Am scris articole pe blogul acesta cu ceva timp in urma, legate de miscarea valului al treilea subliniind printre altele si caracteristica aceasta unica fata de celelalte valuri - faptul ca cei care fac parte din val nu fac o denominatiune noua, ci prefera sa ramana in mijlocul celei existente.
Apoi, am scris cateva articole despre Biserica Emergenta, denumire deja folosita in limba romana. Am mai aflat recent un termen pentru ea - Biserica Lichida.
Am mai scris si despre globalizarea bisericilor.
Daca le punem acum cap la cap si privim in jur, consecintele au inceput sa apara. Fara sa infierez bisericile care se formeaza pe aceste baze, voi sublinia totusi faptul ca noi astfel de comunitati vor continua sa apara in toata tara. Cu ceva timp in urma scria cateva articole din care reiese ca in toata tara bisericile fierb in interior tot mai mult, in special cele de la oras. Incepem sa vedem acum tot mai clar rezultatele.
Mentionez ca orice biserica nou formata poate sa fie buna si autentica si ca nu ma refer aici la nici o biserica pentru a o cataloga in vreun fel. Am folosit exempul concret de mai sus, fiindca este concret, actual si il stiam.
Fiindca realitatea o cere, va chem la vigilenta si sfintire, fiindca nu doar ca suntem intr-un razboi crunt, dar Stapanul sta sa vina!
Membrii - din bisericile evanghelice din oras.
Sursa: Punctul Central (cauta cu google).
Inainte ca sa inteleg prea multe din ceea ce avea sa urmeze, am studiat niste fenomene, condus de atmosfera de pe atunci, care-mi cerea sa inteleg ce se petrece si de ce. Am scris articole pe blogul acesta cu ceva timp in urma, legate de miscarea valului al treilea subliniind printre altele si caracteristica aceasta unica fata de celelalte valuri - faptul ca cei care fac parte din val nu fac o denominatiune noua, ci prefera sa ramana in mijlocul celei existente.
Apoi, am scris cateva articole despre Biserica Emergenta, denumire deja folosita in limba romana. Am mai aflat recent un termen pentru ea - Biserica Lichida.
Am mai scris si despre globalizarea bisericilor.
Daca le punem acum cap la cap si privim in jur, consecintele au inceput sa apara. Fara sa infierez bisericile care se formeaza pe aceste baze, voi sublinia totusi faptul ca noi astfel de comunitati vor continua sa apara in toata tara. Cu ceva timp in urma scria cateva articole din care reiese ca in toata tara bisericile fierb in interior tot mai mult, in special cele de la oras. Incepem sa vedem acum tot mai clar rezultatele.
Mentionez ca orice biserica nou formata poate sa fie buna si autentica si ca nu ma refer aici la nici o biserica pentru a o cataloga in vreun fel. Am folosit exempul concret de mai sus, fiindca este concret, actual si il stiam.
Fiindca realitatea o cere, va chem la vigilenta si sfintire, fiindca nu doar ca suntem intr-un razboi crunt, dar Stapanul sta sa vina!
Argumentatie
Pe blogul Ambasadorului a aparut urmatorul comentariu. Fiindca vrau sa raspund si sa-l folosesc ca material pentru cateva invataturi si fiindca nu am vrut sa iau mult spatiu acolo, am scris acest articol.
Iata comentariul:
"La vremea ei muzica care acuma se canta in Biserici, era muzica seculara, oare nu era tot a Satanei? Hai sa fim seriosi, faptul ca taiati de la radacina orice incercare de a schimba ceva si de a promova muzica, hai sa zicem originala din Duhul. Va garantez eu nu Duhul:), ca muzica de azi o sa fie o normalitate in 200 de ani, daca nu vine Domnul, si atunci conservatorii o sa se lupte cu muzica noii generatii. E asa de previzibil daca urmaresti asta de-a lungul istoriei. Dar e greu sa iesi din cutia propriei automultumiri sa vezi asta."
"la vremea ei muzica care acuma se canta in Biserici era muzica seculara"
- in primul rand as vrea sa scuzati cacofonia de mai sus;
- argumentatia este relativa si poate fi gasita in diverse comentarii si sub diverse forme. Chiar saptamana aceasta am raspuns unui comentariu care concretiza aceeasi greseala de argumentatie. Voi mai explica odata, in alt mod, poate se va intelege mai bine. Fiecare vreme si cultura este diferita de altele. Intr-o anumita cultura, anumite chestiuni pot fi acceptabile Evangheliei si, prin urmare, se pot folosi de crestini pentru scopurile pe care le au, primite de la Dumnezeu. In alta cultura, pot exista altele de o astfel de calitate. Intr-o cultura pot exista mai multe, in alta mai putine. Intr-o cultura pot exista foarte multe astfel de chestiuni, in alta pot exista extrem de putine. O cultura poate fii puternic influentata de valorile crestine revelate, iar o alta poate fi puternic influentata de valori demonice. Fara sa intru in discutia aceasta, sa presupunem ca ar fi exista o vreme in care cineva ar fi folosit muzica lumeasca pentru a face muzica in biserica. Si? Inseamna ca si astazi vom face la fel? Nu. Argumentul este fara sens, nu are nici o logica si nu poate fi sustinut.
- apoi, voi face observatia ca in nici un caz Biserica adevarata nu a folosit muzica lumeasca pentru a face loc Evangheliei; nu stiu de unde ar fi putut sa apara aceasta idee, dar este un fals in scris;
- apoi, voi face sublinierea ca exista o tendinta accentuata in randul tinerilor de a folosi anumite metode si stiluri pentru Dumnezeu, desi este gresit a face aceasta. Ei, desigur, nu inteleg, se vorbeste mereu de sinceritate... in parte o cred... cei mai multi oameni mari si care au facut ceva, au murit sinceri, unii au mancat sincer mancare otravita etc... nu vad ce relevanta ar avea sinceritatea singura;
- afirmatia este grava si acuzatoare, se adreseaza inaintasilor credintei noastre spunand despre ei (care nu mai sunt acum sa se apere, desigur) ca au fost oameni lumesti, ca au adus in biserici lumescul. Cred ca s-a intamplat asta in diverse vremuri, dar nu poate nimeni sa puna in spatele crestinilor autentici din istorie o asemenea invinuire.
"Va garantez eu nu Duhul:), ca muzica de azi o sa fie o normalitate in 200 de ani"
- si cine esti tu? eu iti garantez ca nu o sa fie cum zici tu. Si? Cui ii pasa de garantiile noastre?
- adevarata intrebare este ce garanteaza Duhul Sfant, de fapt? El are o lucrare si garanteaza ceva anume. Cei care traiesc prin Duhul stiu ce anume si se bucura traind in adevar;
- poate ca muzica de astazi o sa fie o normalitate in 200 de ani. Si? Ce dovedeste asta? Nimic! Dovedeste doar ca promotorii ei au impus-o si la fel de bine dovedeste ca biserica de peeste 200 de ani e apostata;
"Dar e greu sa iesi din cutia propriei automultumiri sa vezi asta."
- de unde ar putea sa stie cel care nu a fost in cutia aceasta cum e sa fii in ea?
- afirmatia este o acuza generala fata de toti fratii si surorile, din toate timpurile, care au ramas in integritate in ce priveste harul lui Dumnezeu, o lovitura fara mila, cu care acestia sunt obisnuiti si de care trebuie sa se bucure, daca sunt in adevar;
- cand vreau sa fac ceva bine nu ma duc sa-l intreb pe mos craciun (a se intelege un tip oarecare) daca e multumit, ci imi dau seama daca am facut cum trebuia daca eu sunt multumit (fiindca eu vreau sa fac lucrul acela bine si doar eu stiu ce anume inseamna asta, daca e relativ; daca nu e relativ, atunci si eu stiu, din Cuvant si, din nou, nu am nevoie sa satisfac parerea altuia);
Traim intr-o societate a relativismului si a umanismului accentuat. O parte dintre cei din biserici au hotarat sa lase lumea si valorile ei in ograda lor si s-au amestecat cu ea de asa maniera incat nu mai inteleg ca orice judecata se face potrivit cu argumentarea din Cuvantul lui Dumnezeu.
Sunt si comentarii care folosesc Cuvantul, dar aici este deja alt nivel si nu voi intra in discutie acum despre acestea.
Chemarea mea este ca sa lasati messengerul si hi5-ul si sa puneti mana sa cititi Biblia, sa o studiati si sa meditati serios la cuvintele ei. Iar atunci cand argumentam, sa argumentam logic, atent si biblic.
Iata comentariul:
"La vremea ei muzica care acuma se canta in Biserici, era muzica seculara, oare nu era tot a Satanei? Hai sa fim seriosi, faptul ca taiati de la radacina orice incercare de a schimba ceva si de a promova muzica, hai sa zicem originala din Duhul. Va garantez eu nu Duhul:), ca muzica de azi o sa fie o normalitate in 200 de ani, daca nu vine Domnul, si atunci conservatorii o sa se lupte cu muzica noii generatii. E asa de previzibil daca urmaresti asta de-a lungul istoriei. Dar e greu sa iesi din cutia propriei automultumiri sa vezi asta."
"la vremea ei muzica care acuma se canta in Biserici era muzica seculara"
- in primul rand as vrea sa scuzati cacofonia de mai sus;
- argumentatia este relativa si poate fi gasita in diverse comentarii si sub diverse forme. Chiar saptamana aceasta am raspuns unui comentariu care concretiza aceeasi greseala de argumentatie. Voi mai explica odata, in alt mod, poate se va intelege mai bine. Fiecare vreme si cultura este diferita de altele. Intr-o anumita cultura, anumite chestiuni pot fi acceptabile Evangheliei si, prin urmare, se pot folosi de crestini pentru scopurile pe care le au, primite de la Dumnezeu. In alta cultura, pot exista altele de o astfel de calitate. Intr-o cultura pot exista mai multe, in alta mai putine. Intr-o cultura pot exista foarte multe astfel de chestiuni, in alta pot exista extrem de putine. O cultura poate fii puternic influentata de valorile crestine revelate, iar o alta poate fi puternic influentata de valori demonice. Fara sa intru in discutia aceasta, sa presupunem ca ar fi exista o vreme in care cineva ar fi folosit muzica lumeasca pentru a face muzica in biserica. Si? Inseamna ca si astazi vom face la fel? Nu. Argumentul este fara sens, nu are nici o logica si nu poate fi sustinut.
- apoi, voi face observatia ca in nici un caz Biserica adevarata nu a folosit muzica lumeasca pentru a face loc Evangheliei; nu stiu de unde ar fi putut sa apara aceasta idee, dar este un fals in scris;
- apoi, voi face sublinierea ca exista o tendinta accentuata in randul tinerilor de a folosi anumite metode si stiluri pentru Dumnezeu, desi este gresit a face aceasta. Ei, desigur, nu inteleg, se vorbeste mereu de sinceritate... in parte o cred... cei mai multi oameni mari si care au facut ceva, au murit sinceri, unii au mancat sincer mancare otravita etc... nu vad ce relevanta ar avea sinceritatea singura;
- afirmatia este grava si acuzatoare, se adreseaza inaintasilor credintei noastre spunand despre ei (care nu mai sunt acum sa se apere, desigur) ca au fost oameni lumesti, ca au adus in biserici lumescul. Cred ca s-a intamplat asta in diverse vremuri, dar nu poate nimeni sa puna in spatele crestinilor autentici din istorie o asemenea invinuire.
"Va garantez eu nu Duhul:), ca muzica de azi o sa fie o normalitate in 200 de ani"
- si cine esti tu? eu iti garantez ca nu o sa fie cum zici tu. Si? Cui ii pasa de garantiile noastre?
- adevarata intrebare este ce garanteaza Duhul Sfant, de fapt? El are o lucrare si garanteaza ceva anume. Cei care traiesc prin Duhul stiu ce anume si se bucura traind in adevar;
- poate ca muzica de astazi o sa fie o normalitate in 200 de ani. Si? Ce dovedeste asta? Nimic! Dovedeste doar ca promotorii ei au impus-o si la fel de bine dovedeste ca biserica de peeste 200 de ani e apostata;
"Dar e greu sa iesi din cutia propriei automultumiri sa vezi asta."
- de unde ar putea sa stie cel care nu a fost in cutia aceasta cum e sa fii in ea?
- afirmatia este o acuza generala fata de toti fratii si surorile, din toate timpurile, care au ramas in integritate in ce priveste harul lui Dumnezeu, o lovitura fara mila, cu care acestia sunt obisnuiti si de care trebuie sa se bucure, daca sunt in adevar;
- cand vreau sa fac ceva bine nu ma duc sa-l intreb pe mos craciun (a se intelege un tip oarecare) daca e multumit, ci imi dau seama daca am facut cum trebuia daca eu sunt multumit (fiindca eu vreau sa fac lucrul acela bine si doar eu stiu ce anume inseamna asta, daca e relativ; daca nu e relativ, atunci si eu stiu, din Cuvant si, din nou, nu am nevoie sa satisfac parerea altuia);
Traim intr-o societate a relativismului si a umanismului accentuat. O parte dintre cei din biserici au hotarat sa lase lumea si valorile ei in ograda lor si s-au amestecat cu ea de asa maniera incat nu mai inteleg ca orice judecata se face potrivit cu argumentarea din Cuvantul lui Dumnezeu.
Sunt si comentarii care folosesc Cuvantul, dar aici este deja alt nivel si nu voi intra in discutie acum despre acestea.
Chemarea mea este ca sa lasati messengerul si hi5-ul si sa puneti mana sa cititi Biblia, sa o studiati si sa meditati serios la cuvintele ei. Iar atunci cand argumentam, sa argumentam logic, atent si biblic.
sâmbătă, 4 octombrie 2008
Liturghia si Biserica
Daca nu a dat-o mai departe, credinta unei generatii moare odata cu aceasta.
Oamenii care raman, raman doar cu forma, cu ceea ce au facut oamenii lui Dumnezeu care au "adormit" acum. Astfel, raman doar niste forme de inchinare si chiar de predicare, in multe cazuri. Acestea se datoreaza faptului ca esenta in toate acestea nu este transmisa mai departe.
Nu sunt de acord cu ideea conform careia esenta se concretizeaza in mai multe forme posibile si ca acestea pot varia de la generatie la generatie. Unele chestiuni esentiale permit diverse forme de implementare, alte nu. Depinde. Insa, in acelasi timp nu poate fi trecuta cu vederea o traire in forme din trecut, neintelese si absurde. Nu ca ar trebui inlocuite numaidecat cu altele, fiindca sfintii care le-au inteles si trait nu au fost calauziti de minciuna, daca cu adevarat au fost sfinti. Ci, ca adevarul trebuie inteles si trait.
De exemplu, putem sa punem cantari dupa cantari, poezii si alte cele. Fara lucrarea Duhului Sfant acestea sunt goale. Este doar un program. Repetarea unui astfel de program ani la rand conduce la somn adanc, neclaritate si infantilism spiritual. Nimeni nu mai creste, toti devin circari.
Conteaza cum se aude cantarea. Conteaza cat de bine e recitata poezia. Conteaza cum e linia melodica din spatele cantarii. Avem mai noi piese de facut. Ce tari suntem... Intre timp am uitat esenta, daca am avut-o si am cunoscut-o vreodata. De ce cantam? De ce vorbim? De ce facem ceva in Adunarea lui Dumnezeu?
Haideti sa o spun altfel. Candva, o biserica este plina de viata, de prezenta Duhului Sfant. Fratii gasesc de cuviinta ca intalnirea saptamanala cu toata Biserica din localitate sa fie vreo 3 ore, observand ca acesta ar fii timpul necesar unei astfel de intalniri normale. Dupa un timp, in care toate merg bine, vine alta generatie. Reprezentantii ei, dorind succes si o linie cel putin la fel de pozitiva ca inaintasii lor, stabilesc ca intalnirea va fi de 3 ore. De ce? Nimeni nu stie. Fiindca asa se face o intalnire. Ca sa avem ce avem in cele 3 ore. Si, mai tarziu urmeaza clipe grele de chin pentru umplerea acestor ore cu cantari, rugaciune si alte cele. Cum fratii nu mai participa natural, apare necesitatea formarii de trupe, grupuri. Solisti remarcabili apar pe noua scena. Nu mai conteaza calitatea de crestin, ci a vocii.
Iata cum ajung bisericile lumesti. Urmatorul pas este intrarea libertinismului in aceste biserici. Cum, o biserica formalista sa ajunga libertina? Da. Incet cei care au un cuvant de spus in sistem sunt cei promovati - oamenii lumesti, dar talentati. Inmultindu-se, acestia vor conduce bisericile spre dezastru.
Cum ar trebui sa ne luptam cu aceasta problema? Ar trebui in primul rand sa ne pese. Daca nu ne pasa, nu sunt sigur ca avem ceva de-a face cu Dumnezeu si cu Biserica... Apoi, este nevoie de implicare duhovniceasca.
Singura arma pe care noi o avem este puterea prezentei lui Dumnezeu in vietile noastre, prin Duhul Sfant. Daca putem incuraja si zidi prin vorbire, daca ne pasa, am alege cinci cuvinte cu inteles, pe care sa le spunem fratilor, sa-i incurajam. Dupa ce le-am verificat bine ca sunt spirituale si ca ajuta scopului strangerii Bisericii exprimat clar in Biblie - zidirea, edificarea. Ne-am lasa astfel in mana Domnului Isus, Ziditorul Bisericii. Efeseni spune - "voi sunteti lucrarea Lui...".
Ma gandesc ca sunt frati care au ceva esential de spus si o pot face printr-o cantare, sau o poezie. Sau un grup de frati.
Apoi, fiindca ne intalnim cu fratii, ar trebui sa mergem cu dragoste. Ar trebui sa ne bucuram cand ne intalnim cu ei. Discutam cu cineva care era mirat ca l-am intrebat daca a vorbit cu alta persoana la intalnirea de tineret. Daca nu ne pasa unii de altii, de ce ne mai intalnim impreuna? Sa ne aratam pe noi insine, sa ne zidim pe noi? Unde este descrierea aceasta valida in Scriptura? Unde este aceasta in caracterul Domnului Isus? Trebuie sa ne schimbam fratilor, sa ne iubim cu adevarat si in adevar unii pe altii.
De noi atarna daca o intalnire frateasca este cu adevarat o partasie cu Dumnezeu si unii cu altii. Niciodata nu putem pune sub semnul intrebarii implicarea lui Dumnezeu. Problema e la noi. Vom fi noi cei care sa traim cu adevarat si cum se cuvine, calea credintei?
Daca nu-ti pasa de fratii tai, de ce mai mergi cu ei? Daca nu-ti pasa ce se intampla acolo, de ce te mai duci? Daca nu te intereseaza mesajul, de ce-l mai asculti? Nu ma adresez copiilor sau apartinatorilor, cum zicem noi... "Va vorbesc ca unor oameni cu judecata... Judecati voi singuri..."
Oamenii care raman, raman doar cu forma, cu ceea ce au facut oamenii lui Dumnezeu care au "adormit" acum. Astfel, raman doar niste forme de inchinare si chiar de predicare, in multe cazuri. Acestea se datoreaza faptului ca esenta in toate acestea nu este transmisa mai departe.
Nu sunt de acord cu ideea conform careia esenta se concretizeaza in mai multe forme posibile si ca acestea pot varia de la generatie la generatie. Unele chestiuni esentiale permit diverse forme de implementare, alte nu. Depinde. Insa, in acelasi timp nu poate fi trecuta cu vederea o traire in forme din trecut, neintelese si absurde. Nu ca ar trebui inlocuite numaidecat cu altele, fiindca sfintii care le-au inteles si trait nu au fost calauziti de minciuna, daca cu adevarat au fost sfinti. Ci, ca adevarul trebuie inteles si trait.
De exemplu, putem sa punem cantari dupa cantari, poezii si alte cele. Fara lucrarea Duhului Sfant acestea sunt goale. Este doar un program. Repetarea unui astfel de program ani la rand conduce la somn adanc, neclaritate si infantilism spiritual. Nimeni nu mai creste, toti devin circari.
Conteaza cum se aude cantarea. Conteaza cat de bine e recitata poezia. Conteaza cum e linia melodica din spatele cantarii. Avem mai noi piese de facut. Ce tari suntem... Intre timp am uitat esenta, daca am avut-o si am cunoscut-o vreodata. De ce cantam? De ce vorbim? De ce facem ceva in Adunarea lui Dumnezeu?
Haideti sa o spun altfel. Candva, o biserica este plina de viata, de prezenta Duhului Sfant. Fratii gasesc de cuviinta ca intalnirea saptamanala cu toata Biserica din localitate sa fie vreo 3 ore, observand ca acesta ar fii timpul necesar unei astfel de intalniri normale. Dupa un timp, in care toate merg bine, vine alta generatie. Reprezentantii ei, dorind succes si o linie cel putin la fel de pozitiva ca inaintasii lor, stabilesc ca intalnirea va fi de 3 ore. De ce? Nimeni nu stie. Fiindca asa se face o intalnire. Ca sa avem ce avem in cele 3 ore. Si, mai tarziu urmeaza clipe grele de chin pentru umplerea acestor ore cu cantari, rugaciune si alte cele. Cum fratii nu mai participa natural, apare necesitatea formarii de trupe, grupuri. Solisti remarcabili apar pe noua scena. Nu mai conteaza calitatea de crestin, ci a vocii.
Iata cum ajung bisericile lumesti. Urmatorul pas este intrarea libertinismului in aceste biserici. Cum, o biserica formalista sa ajunga libertina? Da. Incet cei care au un cuvant de spus in sistem sunt cei promovati - oamenii lumesti, dar talentati. Inmultindu-se, acestia vor conduce bisericile spre dezastru.
Cum ar trebui sa ne luptam cu aceasta problema? Ar trebui in primul rand sa ne pese. Daca nu ne pasa, nu sunt sigur ca avem ceva de-a face cu Dumnezeu si cu Biserica... Apoi, este nevoie de implicare duhovniceasca.
Singura arma pe care noi o avem este puterea prezentei lui Dumnezeu in vietile noastre, prin Duhul Sfant. Daca putem incuraja si zidi prin vorbire, daca ne pasa, am alege cinci cuvinte cu inteles, pe care sa le spunem fratilor, sa-i incurajam. Dupa ce le-am verificat bine ca sunt spirituale si ca ajuta scopului strangerii Bisericii exprimat clar in Biblie - zidirea, edificarea. Ne-am lasa astfel in mana Domnului Isus, Ziditorul Bisericii. Efeseni spune - "voi sunteti lucrarea Lui...".
Ma gandesc ca sunt frati care au ceva esential de spus si o pot face printr-o cantare, sau o poezie. Sau un grup de frati.
Apoi, fiindca ne intalnim cu fratii, ar trebui sa mergem cu dragoste. Ar trebui sa ne bucuram cand ne intalnim cu ei. Discutam cu cineva care era mirat ca l-am intrebat daca a vorbit cu alta persoana la intalnirea de tineret. Daca nu ne pasa unii de altii, de ce ne mai intalnim impreuna? Sa ne aratam pe noi insine, sa ne zidim pe noi? Unde este descrierea aceasta valida in Scriptura? Unde este aceasta in caracterul Domnului Isus? Trebuie sa ne schimbam fratilor, sa ne iubim cu adevarat si in adevar unii pe altii.
De noi atarna daca o intalnire frateasca este cu adevarat o partasie cu Dumnezeu si unii cu altii. Niciodata nu putem pune sub semnul intrebarii implicarea lui Dumnezeu. Problema e la noi. Vom fi noi cei care sa traim cu adevarat si cum se cuvine, calea credintei?
Daca nu-ti pasa de fratii tai, de ce mai mergi cu ei? Daca nu-ti pasa ce se intampla acolo, de ce te mai duci? Daca nu te intereseaza mesajul, de ce-l mai asculti? Nu ma adresez copiilor sau apartinatorilor, cum zicem noi... "Va vorbesc ca unor oameni cu judecata... Judecati voi singuri..."
miercuri, 1 octombrie 2008
"Diferenta de opinie"
Cam ce inseamna diferenta de opinie si la ce se refera oare astazi? "Dar asta e parerea mea, eu nu iti spun tie nimic legat de pararea ta..." etc. Auzim tot mai des astfel de afirmatii.
Iata un exemplu relevant. Cam asa stau lucrurile astazi.
Ce parere ai?
Iata un exemplu relevant. Cam asa stau lucrurile astazi.
Ce parere ai?
Articol preluat BE
Mişcări febrile şi surprinzătoare de-a lungul şi peste frontierele denominaţionale surprind şi entuziasmează pe observatorii lumii creştine contemporane. Ei recunosc faptul că o asemenea mişcare poate fi văzută doar la intervale de câteva secole. Bisericile creştine, până acum divizate şi închise în propriile îngrădiri doctrinale, sunt fermentate de un avânt nou şi benefic spre unitatea credinţei dată sfinţilor. Lucrul nou care răsare din această trepidaţie spirituală este observat în tot spectrul religios, de la romano-catolicism la adventism. El este numit “The Emerging Church” (biserica emergentă), şi este copilul favorit al mogulilor globalizării spirituale, ecumenismul.
Entuziasmaţi de perspectiva glorioasă pe care o deschide noua tendinţă spirituală, ei văd în biserica emergentă răspunsul la chemarea lui Hristos de a fi un singur trup. Ei spun că “biserica emergentă a secolului 21 este un organism viu şi în dezvoltare, care se ridică spre a deveni locuinţa lui Dumnezeu în Isus Hristos. Evrei, neamuri, negri, albi, evanghelici şi penticostali sunt uniţi într-un singur organism numit un templu sfânt, un om nou şi un trup în Isus Hristos.” [1] Ei spun că trebuie să renunţăm la conflictele teologice care ne consumă energia, spre a vedea scopul strategic al bisericii lui Hristos. “Priviţi pe Isus în mijlocul unei mulţimi de oameni, care merg acolo unde îi conduce El. Priviţi cum El ne prezintă oamenilor din comunitate, pe care El îi numeşte prieteni, priviţi cum biserica fără ziduri se adună în jurul Lui. Iată cum, bogaţi şi săraci în relaţii corecte, alături de biserica locală şi globală, devin parteneri într-o mişcare alternativă de globalizare.” [2]
Se poate constata astăzi o nemaivăzută coeziune în gândirea şi filozofia teologilor contemporani. Indiferent cărei denominaţiuni creştine aparţin, limbajul lor este comun, aspiraţiile la fel, iar deosebirile doctrinale sunt văzute mai mult ca o piedică în calea păcii şi unităţii. [3] Un avânt spiritual nou este constatat în toate instituţiile academiei creştine. Ceea ce se petrece acum în biserici produce un asemenea impact, încât este numit de unii ca fiind “a doua reformaţiune.” Iar ceea ce uimeşte şi fascinează în acest fenomen este mai ales o “incredibilă convergenţă” în serviciul de închinare. Ce se întâmplă?
În cadrul marilor comunităţi, sau separat de ele, se desprind grupuri mici care formează o nouă biserică, adaptată nevoilor culturale ale societăţii locale. Sistemul este numit “plantare de biserici” (church planting) şi se realizează mai ales cu ajutorul tinerilor. Conceptul “church planting” este o invenţie relativ recentă, cu un caracter inter-denominaţional, promovat la rangul de misiune creştină de către marile universităţi şi aplicat consecvent de toate denominaţiunile, local sau global, după cum este organizată denominaţiunea respectivă. [4] Aceste noi comunităţi nu mai păstrează specificul serviciului divin al bisericilor din care provin. Închinarea este o întâlnire socio-culturală. Se ascultă muzică bună, contemporană, se bea cafea şi se discută chestiuni de interes comun, evident, totul în numele dragostei de oameni predicată de Hristos. Pentru participanţi nu este importantă religia cuiva, deoarece înţelegerea Scripturii nu este considerată imperativă. Orientarea acestor noi comunităţi este deschis şi declarat ecumenică, în spiritul evangheliei păcii. Membrii lor se consideră fraţi în Hristos, oricare ar fi originea lor filozofică sau religioasă, atei sau evanghelici, catolici sau fii ai Coranului, darvinişti sau creaţionişti, hetero sau homosexuali. Elanul care îi uneşte este aducerea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, pentru ca mileniul 21 să fie religios, iar gloatele planetare să se bucure de pacea lui Hristos. [5]
Aceste biserici culturale nu mai păstrează în titulatura lor nimic legat de denominaţiunea din care provin. Ele au nume neutre şi moderne, precum “Christian Fellowship,” “Crossroads Ministries,” “The Community of Faith Church,” “Temple of the Ressurection,” “Cornerstone Christian Church,” “The Vine,” etc. Pentru neştiutori, explicaţia este că astfel se uşurează accesul celor care au anumite rezerve faţă de religia organizată. Ei spun că oamenii sunt sătui de formalismul bisericii contemporane, dar vin cu plăcere într-un mediu lipsit de constrângeri şi standarde. În realitate, adevărata motivaţie este o dorinţă neexprimată de a fi o parte în comunitatea de credinţă (community of faith) a bisericii emergente.
...acest articol a fost preluat de pe internet. Iti suna cunoscut subiectul lui?
Entuziasmaţi de perspectiva glorioasă pe care o deschide noua tendinţă spirituală, ei văd în biserica emergentă răspunsul la chemarea lui Hristos de a fi un singur trup. Ei spun că “biserica emergentă a secolului 21 este un organism viu şi în dezvoltare, care se ridică spre a deveni locuinţa lui Dumnezeu în Isus Hristos. Evrei, neamuri, negri, albi, evanghelici şi penticostali sunt uniţi într-un singur organism numit un templu sfânt, un om nou şi un trup în Isus Hristos.” [1] Ei spun că trebuie să renunţăm la conflictele teologice care ne consumă energia, spre a vedea scopul strategic al bisericii lui Hristos. “Priviţi pe Isus în mijlocul unei mulţimi de oameni, care merg acolo unde îi conduce El. Priviţi cum El ne prezintă oamenilor din comunitate, pe care El îi numeşte prieteni, priviţi cum biserica fără ziduri se adună în jurul Lui. Iată cum, bogaţi şi săraci în relaţii corecte, alături de biserica locală şi globală, devin parteneri într-o mişcare alternativă de globalizare.” [2]
Se poate constata astăzi o nemaivăzută coeziune în gândirea şi filozofia teologilor contemporani. Indiferent cărei denominaţiuni creştine aparţin, limbajul lor este comun, aspiraţiile la fel, iar deosebirile doctrinale sunt văzute mai mult ca o piedică în calea păcii şi unităţii. [3] Un avânt spiritual nou este constatat în toate instituţiile academiei creştine. Ceea ce se petrece acum în biserici produce un asemenea impact, încât este numit de unii ca fiind “a doua reformaţiune.” Iar ceea ce uimeşte şi fascinează în acest fenomen este mai ales o “incredibilă convergenţă” în serviciul de închinare. Ce se întâmplă?
În cadrul marilor comunităţi, sau separat de ele, se desprind grupuri mici care formează o nouă biserică, adaptată nevoilor culturale ale societăţii locale. Sistemul este numit “plantare de biserici” (church planting) şi se realizează mai ales cu ajutorul tinerilor. Conceptul “church planting” este o invenţie relativ recentă, cu un caracter inter-denominaţional, promovat la rangul de misiune creştină de către marile universităţi şi aplicat consecvent de toate denominaţiunile, local sau global, după cum este organizată denominaţiunea respectivă. [4] Aceste noi comunităţi nu mai păstrează specificul serviciului divin al bisericilor din care provin. Închinarea este o întâlnire socio-culturală. Se ascultă muzică bună, contemporană, se bea cafea şi se discută chestiuni de interes comun, evident, totul în numele dragostei de oameni predicată de Hristos. Pentru participanţi nu este importantă religia cuiva, deoarece înţelegerea Scripturii nu este considerată imperativă. Orientarea acestor noi comunităţi este deschis şi declarat ecumenică, în spiritul evangheliei păcii. Membrii lor se consideră fraţi în Hristos, oricare ar fi originea lor filozofică sau religioasă, atei sau evanghelici, catolici sau fii ai Coranului, darvinişti sau creaţionişti, hetero sau homosexuali. Elanul care îi uneşte este aducerea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, pentru ca mileniul 21 să fie religios, iar gloatele planetare să se bucure de pacea lui Hristos. [5]
Aceste biserici culturale nu mai păstrează în titulatura lor nimic legat de denominaţiunea din care provin. Ele au nume neutre şi moderne, precum “Christian Fellowship,” “Crossroads Ministries,” “The Community of Faith Church,” “Temple of the Ressurection,” “Cornerstone Christian Church,” “The Vine,” etc. Pentru neştiutori, explicaţia este că astfel se uşurează accesul celor care au anumite rezerve faţă de religia organizată. Ei spun că oamenii sunt sătui de formalismul bisericii contemporane, dar vin cu plăcere într-un mediu lipsit de constrângeri şi standarde. În realitate, adevărata motivaţie este o dorinţă neexprimată de a fi o parte în comunitatea de credinţă (community of faith) a bisericii emergente.
...acest articol a fost preluat de pe internet. Iti suna cunoscut subiectul lui?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)