duminică, 28 iunie 2009

Despre credinta in Epistola soborniceasca a lui Iuda[2]

Articolul nehotarat folosit in traducerea "credinta" este important. In limba greaca exista un cuvant separat pentru acest articol. Daca traducem in engleza, pentru a sublinia ideea, formularea arata astfel: "the faith", iar eu am subliniat articolul.

In greaca formularea este specifica modului in care este constituita limba sintactic. Se aseamana cu limba engleza. Din nou, pentru usurinta intelegerii textului grecesc, voi reda in limba engleza modul in care se constituie expresia unde apare si "credinta" despre care vorbim:

"Fight for the once-for-all-delivered-to-the-saints faith"

Asa este si in limba greaca, unde articolul apare la inceputul expresiei, iar substantivul la sfarsit. In limba romana articolul se uneste cu substantivul si constituie forma "credinta".

Revenind, atat articolul cat si substantivul sunt la dativ. Este vorba despre dativ de avantaj (dative of advantage), care indica insemnatatea: "in beneficiul...", "in interesul..." (pentru). Modul cum este tradus in limba noastra acest pasaj pastreaza sensul real original: "sa luptati pentru credinta data sfintilor...".

Aceasta observatie ma face sa ma intreb ce beneficiu ar putea avea credinta? In context, dupa cum vom vedea abordand si celelalte expresii din acest verset, credinta nu este produsul vreunei actiuni realizate de om. Asa ca omul nu poate sa aduca niciun beneficiu credintei. Ea este de la inceput "credinta".

Intervine in discutie si aspectul istoric. Cu siguranta ca trebuie sa fim constienti de faptul ca invataturile despre care Iuda vorbeste atunci cand spune "credinta" au fost revelate progresiv. Dar aceasta nu inseamna deloc ca credinta a fost realizata progresiv. Aceste invataturi au fost de la inceput in planul lui Dumnezeu si sunt in fapt adevarul pe care Dumnezeu ni l-a descoperit noua, oamenilor. Aspectul istoric trebuie, asadar, inteles foarte bine, pentru a nu ne deruta.

Revenind la formularea "pentru credinta", intelegem ca beneficiul nu este al credintei, ci al nostru, al celor care avem credinta. Stim ca avem credinta fiindca Iuda spune "credinta data sfintilor...".

Aici intervine factorul subiectiv. Chemarea noastra nu este sa realizam "credinta". Noi nu suntem chemati sa o completam (cum cred unii, prin profetii "proaspete" etc). Noi nu suntem chemati sa fim co-laboratori cu Dumnezeu pentru realizarea unui produs finit denumit "credinta". Noi nu am contribuit si nici nu putem contribui cu nimic la aceasta credinta. Ea a fost data asa cum este, inca de la inceput. In momentul in care Iuda isi scrie epistola, aceasta era deja ceva clar pentru primii crestini. Dar ce trebuie sa facem noi pentru credinta? Sa luptam pentru ea!

Noi trebuie sa pazim credinta. Noi trebuie sa traim credinta. Noi trebuie sa nu negociem credinta. Noi trebuie sa dam mai departe credinta asa cum a fost ea data. Noi trebuie sa tinem credinta corespunzator. Cu alte cuvinte, noi trebuie sa depunem efort pentru a ne raporta corect, din toate punctele de vedere la aceasta credinta obiectiva.

Fiecare cu credinta lui. Astazi sunt proiecte inter-confesionale, o incercare de a lega "credintele", spre pace, armonie, bunastare, fericire, euforie... Scriptura ne invata altceva: diavolul v-a ataca exact credinta pe care am primit-o. Nu ca ar putea-o ataca pe ea, ci ne ataca pe noi, la nivelul credintei. Esential de inteles.

O, da, diavolul ataca si credinta, asa cum a fost ea revelata. De unde si atacurile asupra istoricitatii Domnului Isus, criticismul biblic care doreste murdarirea autenticitatii Scripturii si alte asemenea eforturi fara rezultat (precum evolutia). Zic fara rezultat in sensul ca, evident, credinta tot ramane, asa cum este. Dar, ramane ea aceeasi in viata ta dupa atacul diavolului? Stii cat este diavolul de siret? Pavel stia atunci cand le scrie corintenilor:

"Dar ma tem ca, dupa cum sarpele a amagit pe Eva cu siretlicul lui, tot asa si gandurile voastre sa nu se strice de la curatia si credinciosia care este fata de Cristos." {2 Corinteni 11: 3; de citit si vrs. 4)



Sarpele a amagit-o pe Eva reusind sa relativizeze Cuvantul lui Dumnezeu de atunci. Mare atentie, fratilor. Vorbim despre chestiuni importante si grave in acelasi timp. Nu ne putem permite sa ne purtam oricum cu privire la credinta. Trebuie sa ne pese de credinta. Sa ne luptam pentru ea.

Ma gandesc acum, in acest context, la ecumenism. Ma gandesc la carismatism (in speta valul al treilea). Avem printre noi promotorii acestor "miscari". Sunt foarte trist din acest motiv, dar daca ne pare rau nu rezolvam problema. Cand trecem pe langa un om flamand si simtim compasiune, nu-l hranim prin aceasta, nu?

Atunci, ce-i de facut? "... sa luptati pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna". Amin!

Voi continua despre credinta despre care vorbeste Iuda referindu-ma la faptul ca credinta a fost "data" si la faptul ca credinta a fost data "odata pentru totdeauna". Aceste doua cuvinte/expresii sunt esentiale, fiind si ele obiective in economia versetului 3.

Despre credinta in Epistola soborniceasca a lui Iuda[1]

"Preaiubiţilor, în timp ce doream cu toată nerăbdarea să vă scriu despre mântuirea pe care o împărtăşim împreună, m-am simţit nevoit să vă scriu şi să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care le-a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna" [NTR]

Cuvintele sau expresiile: "credinta", "le-a fost data" si "odata pentru totdeauna" arata neimplicarea omului in vreun fel in ce priveste aceasta credinta despre care Iuda s-a vazut silit (s-a simtit nevoit) sa scrie crestinilor in general.

"Credinta" este articulat nehotarat. Nu o credinta, ci credinta. Este vorba despre acea credinta care a fost data sfintilor odata si nu se mai schimba. Este vorba despre ceva obiectiv. Nu oscileaza in functie de cel care o are. Nu ni se vorbeste aici despre "fiecare cu credinta lui", ci despre credinta "tuturor sfintilor".

Intelegem ca e vorba despre un intreg de invataturi pe care crestinii le cred, motiv pentru care chiar aceasta cale pe care mergeau ei era adesea cunoscuta, in perioada apostolica (cel putin) drept "calea" sau "credinta", sau "calea credintei".

Saul, pe cand prigonea Biserica, a cerut scrisori de la marele preot din Ierusalim, catre sinagogile din Damasc, ca, "daca va gasi pe unii umbland pe Calea credintei, atat barbati cat si femei, sa-i aduca legati la Ierusalim" (Fapte 9: 2, sublinierea imi apartine). In aceasta calatorie, Saul a primit si el credinta aceasta in Dumnezeu, un nou scop, un nou nume, o noua intelegere. Dupa trei ani, dupa cum insusi marturiseste in Epistola destinata bisericilor din tinuturile Galatiei, Pavel relateaza:

"Si eram necunoscut la fata Bisericilor lui Cristos, care sunt in Iudeea. Ele auzeau doar spunandu-se 'Cel ce ne prigonea odinioara, acum propovaduieste credinta, pe care cauta s-o nimiceasca odinioara.' Si slaveau pe Dumnezeu din pricina mea." (Galateni 1: 22 - 24, sublinierea imi apartine)



Avertizand apostolul Pavel ii scrie lui Timotei (1 Timotei 4: 1):

"Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor..." (sublinierea imi apartine)



Aceasta credinta se constituie in invataturile Domnului Isus aduse noua, oamenilor. Aceste invataturi au fost scrise pentru noi, cei care nu am trait in acele vremuri cand au fost date, pentru ca si noi sa ajunge sa cunoastem adevarul si, astfel, sa primi o credinta "de acelasi pret" cu a primilor crestini (cum se exprima apostolul Petru in a doua sa epistola catolica).

Aceasta credinta este referita de apostolul Pavel ca fiind "credinta alesilor lui Dumnezeu", atunci cand ii scrie lui Tit, cu mentiunea ca aceasta credinta este pusa langa "cunostinta adevarului".

Exista, asadar, un singur Dumnezeu, un singur Domn, o singura credinta (vezi Efeseni). Si studiul despre credinta ar putea continua, dar cred ca ideea este deja clara pentru toti. Ar fi totusi interesant de realizat un studiu atent si profund asupra acestui subiect, care sa cuprinta toate pasajele vizate. Exista un singur adevar si, mai specific, un singur adevar revelat. Exist o cale spre Dumnezeu si o viata vesnica. Exista doar o posibilitate de salvare a sufletului omului si exista doar o singura jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.


Consecinte ale acestui fapt sunt si aceastea:

1. Credinta nu este ceva mistic, la care sa ajunga doar anumite persoane initiate; daca ar fi asa, atunci ea nu ar mai putea fi cunoscuta de oricine in sensul in care ni se vorbeste despre ea in NT, asa cum am vazut in linii mari;

2. Credinta nu este ceva ambiguu, ci invataturile care o concretizeaza sunt clar exprimate in NT;

3. Daca atunci se vorbea despre "credinta" (gr. τῇ πίστει, deci articulat), insemneaza ca era deja un set de invataturi complet si suficient pentru ca planul lui Dumnezeu pentru credinciosi (si nu intru in detaliu aici) sa se realizeze in conditii corecte; prin urmare si astazi putem sa vorbim despre aceeasi credinta;

4. De aici rezulta ca o noua revelatie in ce priveste credinta este non-sens in contextul NT, ba chiar este catalogata deja de apostolul Pavel (cum am vazut mai sus) ca fiind parte din "invataturile dracilor" - nu mai exista revelatie proaspata care sa imbunatateasca in vreun fel (prin adaugare, prin eliminare sau prin modificare) invatatura care se constituie in ceea ce numim "credinta";

5. Intelegem ca avem nevoie sa avem si noi aceasta credinta, ca noi nu ne aducem aportul la a o constitui, dar trebuie sa o cunoastem, sa o avem, sa o gasim cumva, sa o traim, sa ne identificam cu ea s.a.m.d.

6. Credinta nu este nici ceva abstract, un element intr-o discutie, chiar bine definit; credinta este totusi ceva real, care implica toata fiinta celui ce o are, desi se refera direct la invataturile primite de la Dumnezeu prin revelatie si care constituie credinta in sine. Cum am observat deja intr-un articol precedent, forma verbala in greaca, dupa cum explica Robertson, este "aici nu in sensul originar de 'incredere', ci mai degraba in sensul lucrurilor crezute, ca si in versetul 20; 1: 23; 3: 23; Filipeni 1: 27" (vezi comentariul lui Robertson la Iuda)


[va urma]

duminică, 21 iunie 2009

Sola Scriptura si diferitele tipuri de traditii

John MacArthur face un studiu aprofundat asupra echivalarii altor revelatii cu Scriptura in lumea crestina, in general. Astfel ca, in "Charismatic Chaos", el prezinta urmatoarele tipuri de "traditii" aduse la acelasi nivel cu Scriptura in cateva din miscarile istorice din era Bisericii.


Montanismul

Montanismul este o miscare pornita din sanul Bisericii primelor veacuri, numita asa dupa Montanus, un eretic al secolului al doilea, din Frigia. El credea despre sine ca este un profet trimis de Dumnezeu care sa imbunatateasca revelatia profetica. Tot el sustinea importanta vorbirii in limbi (glogolalia), crezand ca este inspirat de Duhul Sfant in toate invataturile sale.

Montanus, un fost preot pagan, sustinea ca doar in vremea sa (cam din anul 156 d.Cr.) a inceput "epoca Paracletului" (lucrarea Duhului Sfant in Biserica). Impreuna cu doua foste preotese ale zeitei Cibele, Maximila si Priscila, Montanus pretinde revelatie directa de la Duhul Sfant. In timp, montanistii au fost exclusi si din biserici. De remarcat chiar ca Tertulian a fost atras in randurile lui (montanismul tinea foarte mult la rigoare si avea o buna organizare, precum si alte nuante care au atras multi crestini pe vremea aceea, precum ascetismul). Montanismul s-a stins pana in anul 500 d. Cr.

Impactul montanismului a fost unul destul de mare, deci, la vremea lui. Montanul sustinea ca primeste revelatie de la Duhul Sfant, direct. Aceasta presupune ca invataturile primite direct de la Duhul Sfant trebuie adaugate Scripturilor si pastrate in continuare si pentru alte generatii. Astfel, aceste noi "descoperiri" s-ar constitui intr-o "traditie" adaugata Scripturilor.

MacArthur observa ca miscarea carismatica contemporana "este in multe sensuri mostenirea spirituala a montanismului". El spune ca cel putin liderul carismatic Larry Christenson pretinde ca miscarea montanista este parte din traditia istorica a carismatismului.


Romano-catolicismul

Prin traditie, catolicii considera Scriptura ca traditie dogmatica, sau revelatie primara, dar sustin ca aceasta este completata de traditia disciplinara, care include practicile si ritualurile liturgicale ale bisericii. Aceasta traditie mai este numita si revelatie secundara.

Romano-catolicii pastreaza deschisa Scriptura. Dumnezeu, spune ei, inca mai da revelatie in istorie prin Biserica Romano-Catolica. De unde bulele papale si vorbirea papei ex cathedra.

MacArthur da un exemplu, al ridicarii Mariei (mama Domnului Isus) la rangul de Regina a Cerului, printr-o bula papala (1950, Pius XII). Cei care nu recunosc aceasta, din sanul bisericii, sunt excomunicati. Practic, avem de-a face cu o revelatie in sensul Scripturilor. E ca si cum nu ai asculta Scripturile si voia clara a lui Dumnezeu. De aici si pana la idolatrizarea Mariei de multimi este un mic pas. Exemple se pot da multe, precum: penitentele, purgatoriul, infailibilitatea papala, rugaciunea pentru cei morti etc.

Trebuie sa vorbesti in limbi, daca nu vorbesti in limbi nu ai Duhul Sfant. Suna cunoscut? Unde gasim aceasta in Scriptura? Nu gasim, dar exista "revelatie" dupa, in miscarile carismatice. Exista un fel de traditie si aici, un adevarat haos carismatic. Iar problema este ca aceste traditii mereu tind sa substituie si sa marginalizeze Biblia. Daca-i spui unui tanar astazi ca are o preferinta nu prea biblica cu privire la partenerul de viata reactiile sunt foarte dure. Dar, daca-i spune un "profet" ca Domnul i-a spus sa nu se casatoreasca cu respectiva, atunci zis si facut.

Daca argumentezi impotriva rugaciunilor fata de cei morti, sau impotriva unor teorii legate de Maria, cu persoane din bisericile crestine ale Marii Schisme nu te asculta nimeni. Dar, daca papa da o bula, toti stau drepti. Oare ce fel de traditie este aceasta si unde duce ea? Observati?


Neo-orthodoxia

Acest curent sustine ca Scriptura intra in vigoare doar atunci cand cineva isi deschide inima pentru mesajul ei; doar atunci devine Cuvantul revelat al lui Dumnezeu si aceasta pentru persoana respectiva. Ideea este de aici ca, Scriptura trebuie luata personal. De unde nu mai exista notiunea de validare a cuiva pe baza Scripturii, fiindca Scriptura a devenit Scriptura atunci cand o persoana a avut un contact pozitiv cu ea.

"The neoorthodox view is that the Bible is a failible human book. Nevertheless, it is the instrument of God's revelation to us, for it is a record of God's personal revelation in Christ. Revelation, however, is personal, the Bible is not a verbally inspired revelation from God. It is merely an errant human means through which one can encounter the personal revelation wo is Christ. In itself it is not the Word of God; at best, the Bible only becomes the Word of God to the individual when he encounters Christ through it." [Norman Geisler si William Nix, citati de Jonh MacArthur in Charismatic Chaos, p. 92]



De aici rezulta ca orice alteva scris astazi are la fel de multa valoare pentru a-i inspira pe oameni. Asa ca, un nou set de "traditii" se naste si formeaza credinta unora care se incadreaza in limitele acestei miscari.


Cultele

Mormonii

Cartea lui Mormon sugereaza ca tot ce contine este rezultatul revelatiei Duhului Sfant. Mormonii mai au inca doua carti, cu exceptia acesteia, pe care le pun deopotriva cu Scriptura. Ce rezulta de aici - eroare si haos.

Stiinta Crestina

Aceasta miscare o desemneaza pe Mary Baker Eddy "revelatorul adevarului pentru aceasta era".

Martorii lui Iehova

Ei considera scrierile publicate de Watchtower ca fiind inspirate de Dumnezeu.


Dincolo de toate acestea, noi avem Scriptura. Si ne bucuram ca in Scriptura avem tot ce avem nevoie pentru a ne asigura viata vesnica si partasia cu Dumnezeu incepand de aici. Aici gasim autoritatea lui Dumnezeu in ce priveste voia Sa cu privire la oameni.

De ce o carte? Am intalnit aceasta intrebare prima oara cand eram in facultate, in timpul unei discutii cu un coleg. Raspunsul ar fi complex, dar evidenta ne arata ca aceasta Carte reuseste sa faca fata tuturor provocarilor.

Tineti-va de Scriptura lui Dumnezeu, traiti-o si fiti plini de Duhul!

Revelatia divina, Scripturile si viata crestina individuala

Scripturile sacre, Sfintele Scripturi, Biblia sau Scrierile Noului Testament, asa cum le cunoastem noi sub aspectul de Canon sunt Cuvant revelat de la Dumnezeu. Noul Testament se ocupa practic de inregistrarea revelatiei divine prin Domnul Isus Cristos, din partea Tatalui, ca un continut necesar si suficient pentru a noastra mantuire.

Ioan, apostolul, de pilda, specifica importanta Evangheliei pe care o scrie, cand subliniaza ca ceea ce a scris a scris pentru ca cei care citesc (destinatarii) sa aiba viata vesnica. Alaturi de alti apostoli alesi de Dumnezeu pentru aceasta lucrare (de apostolat), Scrierile NT sunt constituite si din cateva carti semnate de anumite persoane care i-au insotit pe Petru, Pavel.

Ce este important este ca toate aceste scrieri au circulat in Biserica primului veac in timp ce apostolii erau inca in viata, precum si multi alti martori ai vietii, vorbirii si faptelor Domnului Isus cand a fost in trup, pe pamant.

Dar, oare Dumnezeu a dat revelatie divina Bisericii si dupa ce aceste scrieri au fost constituite in ceea ce noi numim "canonul NT"? Sau, mai da Dumnezeu si astazi o astfel de revelatie?

O mare parte a lumii carismatice spun ca da, prin scrieri, vorbiri si manifestari efective. Majoritatea indivizilor care sustin ca poseda revelatie de la Dumnezeu nu-si pun problema legaturii acestei revelatii personale cu Scriptura. John MacArthur, in "Haosul carismatic" arata cum unii carismatici, care au realizat problemele nascute pe acest fond, au constituit ceea ce ei au numit "scoala profetica", unde cei care "studiaza" sa devina "profeti" trebuie sa trimita revelatia pe care spun ei ca o au, daca vor sa o faca publica; iar daca nu, o pot pastra pentru ei, dar trebuie sa participe la cateva din aceste cursuri ale scolii.

Daca exista revelatie direct de la Dumnezeu (cum sustin multi lideri carismatici care spun: "Asa vorbeste Domnul", "Asa zice Duhul Sfant" sau folosind alte formule), atunci ne punem problema importanta de a produce o extindere a Scripturilor, prin adaugarea de noi revelatii. Daca asa stau lucrurile, atunci se nasc alte intreabari:
- cum putem sa stim daca ce adaugam Scripturii este autentic?
- mai vrea Dumnezeu sa adauge Scripturii noi revelatii?
- cum alegem o profetie-revelatie adevarata si cum o deosebim de una falsa?
- ne vorbeste Scriptura, in care avem incredere, despre o asemenea posibilitate: fiindca daca aceasta este o posibilitate, Dumnezeu trebuia sa o lase clar specificata pentru noi si sa ne indrume cum sa o identificam ca fiind falsa sau adevarata?
- care ar fi autoritatea suprema, care sa adauge Scripturii? (catolicii au traditia lor si o serie intreaga de vorbiri ex cathedra, carismaticii au profetiile lor si un haos de nedescris care nu va fi solutionat decat prin reformarea modului in care sunt lucrurile acum, ceea ce ar duce la sfarsitul carismatismului asa cum il cunoastem noi etc)


Desigur, mult mai multe probleme se ridica, iar complexitatea ramificatiilor in implicatii se pierde in istorie, ungherele civilizatiilor si tainele indivizilor. O astfel de pretentie de a adauga Scripturilor este nu doar imposibila, ci chiar absurda si periculoasa.

Majoritatea carismaticilor nici nu doresc asa ceva, iar multi dintre ei sustin ca nu este vorba despre o adaugare la canonul Scripturii, fiind vorba despre o alta revelatie.

Evident ca nu se mai poate adauga la revelatia divina din Scripturi. Scripturile contin pentru noi invataturile care ne dau credinta, iar aceasta credinta "a fost data sfintilor odata pentru totdeauna". Ea nu doar ca nu mai poate fi data din nou, dar orice modificare (adaugare, eliminare, corectare sau reformare) a ei ar conduce nemijlocit la pierderea suportului care ne asigura posibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu in sensul in care Iuda vorbeste in epistola lui.

John MacArthur explica:

"Jude 3 is crucial passage on the completness of our Bibles. This statement, penned by Jude before the New Testament was complete, nevertheless looked forward to the completion of the etire canon: 'Beloved, while I was making every effort to write to you about our common salvation, I felt the necessity to write to you appealing that you contend earnestly for the faith which was once for all delivered to the saints'". In the Greek text the definite article preceding 'faith' points to the one and only faith: 'the faith'. There is no other. Such passages as Galatians 1: 23 ('He who once persecuted us is now preaching the faith') and 1 Timothy 4: 1 ('In latter times some will fall away from the faith') indicate this objective use of the expression 'the faith' was common in apostolic times. Greek scholar Henry Alford wrote that the faith is 'objective here: the sum of that which Christian belive'.

Note also the crucial phrase 'once for all' in Jude 3. The Greek word here is hapax, which refers to something done for all time, with lasting results, never needing repetition. Nothing needs to be added to the faith that has been delivered 'once for all'"

...

Also important in Jude 3 is the word 'delivered'. In the Greek it is an aorist passive participle, which in this context indicates an act completed in the past with no continuing element. In this instance the passive voice means the faith was not discovered by men, but given to men by God. How did He do that? Through His Word - the Bible" [Charismatic chaos, p. 72-73]



Dar o alta revelatie, inferioara Scripturii este valabila?

Revelatia de la Dumnezeu, sau revelatia divina, nu poate sa fie decat de o singura valoare, prin definitie. Exista un singur Dumnezeu. Dumnezeu fie vorbeste, fie nu. Fie revelatia este de la Dumnezeu, fie nu. Fie revelatia este adevarata, fie este falsa.

MacArthur subliniaza:

"From the time of the apostles until the present, the true church has always believed that the Bible is complete. God has spoken. What he gave is complete, efficacious, sufficient, inerrant, infallible, and authoritative. Attempts to add to the Bible, and claims of further revelation from God have always been characteristic of heretics and cultists, not the true people of God.

Although charismatics deny that they are trying to add to Scripture, their views on prophetic utterance, gifts of prophecy, and revelation really do just that. As they add - however unwittingly - to God's final revelation, they undermine the uniqueness and authority of the Bible. New revelation, dreams, and visions are considered as binding on the believer's conscience as the book of Romans or the gospel of John."[p. 75]



In viata crestina noi suntem chemati sa traim Scripturile, prin puterea Duhului Sfant, care lucreaza in credinciosi si in Biserica. Prezenta Duhul Sfant nu este data sau confirmata de o presupusa noua revelatie divina, imposibil de verificat si fara necesitate in contextul existentei Scripturilor, ci de o viata schimbata in conformitate cu Scriptura deja revelata, o traire reala care poate sa fie autentificata prin Cuvantul lui Dumnezeu intr-o evidenta simpla.

Duhul Sfant ne calauzeste in fiecare zi. Nu este scopul meu aici sa discut sau sa abordez invataturile despre Duhul Sfant din Scriptura. Dar este important, in contextul acestui articol, sa subliniez ca exista o viata crestina reala, plina de prezenta Duhul Sfant, pe care noi toti trebuie sa o cautam. Evidenta unei astfel de vietuiri sta nu in imbracarea de haine si nici in vorbire, ci intr-o traire conforma cu Scriptura. O astfel de traire nu este posibila decat prin luminarea, indreptarea, mustrarea, inzestrarea facute de Duhul Sfant in vietile noastre.

Noi trebuie sa traim zilnic cu Dumnezeu, prin Domnul Isus, prin Duhul Sfant. Dumnezeu ne calauzeste personal, dar prin Cuvantul Sau care ne-a fost transmis si noua. Fie citit, fie un verset memorat, fie un exemplu din Scriptura - prin aceste realitati Duhul Sfant ne cerceteaza si ne calauzeste; oferindu-ne si linistea autenticitatii si validarea adevarului.

Se poate ca cineva sa vorbeasca bine despre Cuvant, dar viata lui sa fie o negare a acestuia. Se poate ca o grupare de oameni sa cinsteasca verbal Cuvantul ca fiind singura revelatie divina autentica, incheiata si folosita de Dunezeu si astazi si oricand, dar practica sa fie doar o imagine de poveste, ideala. Aceasta nu schimba nu nimic realitatea, insa. Exista si oameni care traiesc cu adevarat Cuvantul lui Dumnezeu.

Dumnezeu cunoaste pe cei care sunt ai Sai. Si oricine cheama Numele Domnului, sa se departeze de faradelege.

vineri, 19 iunie 2009

Carismatismul - gravitatea problemei

Problema cu accentul pus pe experienta are radacini si implicatii majore, in randul celor care o au, dar si in general, in lumea crestina, iar in particular printre evanghelici.

Impactul miscarilor carismatice se resimte si in Romania. Il recunosti in discutiile pe care le auzi pasager intre evanghelici, in anumite predici, intalniri de tineret sau chiar articole publicate pe internet.

Intai de toate, gravitatea problemei pe care o avem in vedere este data de nivelul de profunzime accentuat spre care se adreseaza miscarile carismatice. Vorbim despre viata crestina, trairea impreuna cu Duhul Sfant, lucrarea lui Cristos in Biserica prin darurile spirituale...

Noi trebuie sa fim constienti ca darurile spirituale exista, fiind date de Cristos dupa ce "s-a suit sus". Valoarea de crestin este foarte mare si trairea in cele sfinte aduce cu sine o vietuire in valorile si "lucrurile de sus". Acestea toate presupun experiente cu Dumnezeu si o stransa comunicare cu El. Duhul Sfant al lui Dumnezeu lucreaza astazi in Biserica si o face cu putere si intelepciune. El are multe lucrari de facut pe pamant, dupa cum a fost hotarat mai dinainte in sfatul lui Dumnezeu.

In al doilea rand, traim vremuri ale delasarii spirituale, cu o forma de evlavie si fara putere, cand oamenii sunt mai mult iubitori de placeri decat de Dumnezeu. Treim vremuri ale falsului crestinism, cu predicatori zambitori la pupitre, dar departe de Dumnezeu dincolo de acestea; iar printre randuri acelasi dezastru. Cu un asemenea decor nu e de mirare ca miscarile carismatice care se adreseaza tocmai nivelului de traire crestina in mod efectiv, practic, impreuna cu Duhul Sfant, au prins asa de multe radacini peste tot, in aceste vremuri.

Trebuie sa fim constienti de adormirea spirituala (sau moartea chiar) din zilele noastre si de incultura biblica pe care o cultiva cei mai multi. Dar acestea daca sunt, trebuie sa fim constienti ca diavolul imediat vrea sa profite si sa-si instaleze corturile magicienilor si clovnilor sai.

In al treilea rand, experienta lumii carismatice, in tot haosul ei, loveste tot mai mult in ceea ce numim canonul Scripturii, cu implicatii in autenticitatea Scripturii, ineranta ei si tot ce tine de acest spectru despre Cuvantul revelat al lui Dumnezeu.

Un asemenea atac, desi venit dinspre interior si avand o cu totul alta nuanta, are acelasi final cu atacurile seculare caracteristice acestor vremuri. Se incearca lovirea in tot ce inseamna autenticitatea Scripturii, istoricitatea ei. Toate acestea, pentru a se dovedi, cumva, ca Biblia este eronata, deci nedemna de incredere si perimata. Efortul este sustinut si are valoarea universala, prin globalism.

Aceste doua caracteristici le impartaseste si miscarea neo-carismatica a valului al treilea: dincolo de orice bariera si de-canonizarea (sa zic asa) Scripturilor. Iar aceasta este deja o chestiune foarte grava ca importanta, fiindca, daca Scriptura nu este Cuvantul lui Dumnezeu complet pentru noi si pentru a noastra mantuire, atunci viata noastra vesnica este usor pusa sub semnul intrebarii. Si asa, ajungem din nou sub auspiciile unor grupari care tin de usa raiului si lasa pe cate unul sa intre, dupa cum plateste.

De curand papa a introdus indulgentele. Am in minte doua situatii clare, cand doi tineri au fost despartiti fiindca un "proroc" le-a spus "din partea Domnului" ca nu se vor casatori. Codul lui da Vinci, Zeitgeist si altele asemenea lor ne spun ca trebuie sa uitam de Scriptura si sa cautam adevarul in alta parte, probabil in anumite utopii. Toate acesta sunt caracteristicile acelulasi veac, sunt fete ale aceleasi orori mincinoase, fabricate de diavolul si care lovesc direct in autenticitatea canonului Sfintelor Scripturi.

Este in pericol autenticitatea Bibliei? Nu. In pericol sunt oamenii - in pericolul de a accepta o falsa Evanghelie, care nu-i poate mantui, o inselatarie a diavolului, ca sa nu primeasca adevarul si dragostea acestuia, spre mantuire.

In toate aceste situatii, indemnul cel mai raspunator care se poate da este SA NE INTOARCE LA SCRIPTURA! Altfel, omul va fi pierdut. Pe de alta parte, suntem privilegiati ca avem aceasta Scriptura de la Dumnezeu, care, prin Duhul Sau cel Sfant, ne calauzeste in vietuirea dupa voia Sa, intru mantuirea noastra pana la capat.

joi, 4 iunie 2009

Implicatii ale accentului pus pe experienta

Am observat in acest articol, unde am discutat problema rolului experientei in raport cu adevarul privit ca absolut al Scripturilor, cat de periculoasa poate sa fie experienta in contextul carismatismului zilelor noastre (si nu doar), concluzionand ca ea nu poate sa fie un test valid pentru adevar, ci Scriptura este.

Totusi, cei care nu concluzioneaza impreuna cu noi aceste realitati nu sunt tocmai putini si impactul lor in biserici trebuie considerat si abordat corespunzator. Pentru ca raspunsurile la intrebari precum: ce presupune o viata bazata pe experienta, ce impact are o astfel de viata in formarea celui care o traieste etc - nu sunt tocmai imbucuratoare; cu atat mai putin de trecut cu vederea.

Aproape de neo-baalism, accentul extrem pus pe experienta conduce la marginalizarea, relativizarea si abandonarea Cuvantului. Din modul in care Eva a fost abordata de diavolul reiese intentia acestuia viz-a-viz de cuvantul revelat al lui Dumnezeu. Sarpele cel vechi, diavolul, dialogheaza cu Eva conducandu-o dinspre cuvant inspre experienta, inlocuind practic in intelegerea Evei porunca clara a lui Dumnezeu cu relativa intelegere provocata de imagine(proprie experienta).

Se pare ca Eva are lacune in redarea poruncii lui Dumnezeu. Ceea ce face diavolul este sa-i promita o apropiere mai mare de ceea ce inseamna Dumnezeu. Metoda diavolului este asemanarea cu Dumnezeu prin experienta: mananca din pom si vei fi ca Dumnezeu. De la inceput Dumnezeu a avut in plan asemanarea omului cu Sine, iar cand si-a inceput aceasta lucrare, in om, Dumnezeu i-a dat cuvantul Sau pentru aceasta. Dumnezeu dorea ca omul sa ajunga sa i se asemene prin ascultarea de cuvantul Sau.

Se face aici o distinctie intre credinta si vedere, despre care Biblia vorbeste concludent in multe ocazii. Revenind, la discutia despre lacunele Evei in ce priveste porunca lui Dumnezeu(Eva adauga poruncii elementul "si nici sa nu va atingeti", neglijeaza a fi clara cu privire la pomul despre care vorbeste), facem observatia esentiala ca o cunoastere inexacta a cuvantului lui Dumnezeu nu se abordeaza prin imbratisarea experientei in defavoarea cuvantului. Daca nu inteleg Cuvantul trebuie sa-L studiez, sa-L cercetez si nu sa-L parasesc, caci parasindu-L nu rezolv problema faptului ca nu traiesc ce-mi porunceste El si ce eu nu inteleg riguros.

Astfel, Eva si experienta caderii in pacat a primului om, ne aduce fata in fata razboiul invizibil dintre cuvant si imagine, dintre credinta si vedere, dintre ascultare si experimentare. Iar apostolul Pavel, intr-o situatie reala de ingrijorare, confrunta cateva biserici astfel:

"Dar ma tem ca, dupa cum sarpele a amagit pe Eva cu siretlicul lui tot asa si gandurile voastre sa nu se strice de la curatia si credinciosia care este fata de Cristos. In adevar, daca vine cineva sa va propovaduiasca un alt Isus pe care noi nu l-am propovaduit, sau daca este vorba sa primiti un alt duh pe care nu l-ati primit, sau o alta evanghelie pe care nu ati primit-o, oh, cum il ingaduiti de bine"[BDC, 2Cor. 11:3-4]



John MacArthur subliniaza realitatea in care crestinismul din tara lui este, si cam de peste tot prin bunavointa globalizarii, folosind cuvinte de ingrijorare:

"Christianity is in danger. We are being victimised by the experiential spirit of the day. The legacy of misticism, with it's phylosophycal and religious offspring - existentialism, humanism and paganism - will overrun the church if we are not vigilent... Experiences can be produced by psichological, physiological, or demonic phenomena. The only real test for any experience is this: does it square with the Word of God?"[Charismatic chaos, p.50]



Cand implicatiile accentului pus pe experienta numara si parasirea Cuvantului absolut a lui Dumnezeu pentru o teologie generata de experienta personala, cauza nu poate sa fie una buna, sau autentica.

Un alt adevar important de subliniat este ca nu putem inlocui o orthodoxie uscata cu un liberalism bazat pe experienta. Ci, mai degraba avem nevoie de o orthodoxie vie in inimi transformate si vii.

"I fear that the contemporary church is losing the battle for the Bible. Very few christians today are like bereans, who 'received the word with great eagerness, examinig the Scriptures daily to see whether this things were so'. We must commit ourselves to searching the Scriptures, and let our experience of the Living Word come from that, not from inner feelings, supernatural phenomena, or other potentially counterfeit or untrustworthy evidences. Then our experiences will bring the greatest, purest joy and blessing imaginable - because it is rooted and grounded in divine truth"[CH, p.53]

miercuri, 3 iunie 2009

Crucificarea - o perspectiva medicala

Iata o scurta perspectiva medicala asupra crucificarii Domnului Isus. Ganditi-va ca Domnul a vrut El sa fie crucificat si a murit de buna voia Lui, pentru noi oamenii...



Iata si o prezentare mai larga, care subliniaza dedicarea deplina din jertfa Domnului Isus, daca as avea cuvinte sa vorbesc despre aceasta. Cum ar trebui sa traim noi in fata unei asemenea iubiri aratate?

"De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge."[BOR, Evrei 12: 1 - 4]

Ce se intampla cu tine dupa moarte?

"Oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata" (Evrei 9.27).


Ce se va intampla cu tine? Poate e timpul sa te gandesti serios la viata ta?!



Un articol frumos gasiti aici.

Bucurie tacuta

Imi amintesc cum impreuna cu cativa tineri carora le pasa de altii si au timp pentru a incuraja si a se implica pentru slujirea altora, am avut cateva intalniri cu alti tineri din doua locuri din zona noastra.

Am aflat ca unii dintre ei s-au hotarat sa inceapa un Legamant cu Dumnezeu. Stiind ca nu datorita noua sunt ei ce sunt acum, am ajuns sa ma gandesc tot mai mult la lucrarea pe care o face Dumnezeu.

Sunt multumitor pentru ca Tatal ceresc mi-a oferit ocazii sa vad cum el lucreaza in viata unor tineri, altii decat cei pe care-i cunosc din biserica noastra. Am o bucurie tacuta, pe care unii poate o intelegeti. Acea bucurie care nu vorbeste, dar care strange lacrimi in coltul ochiului, spre a le da drumul pe obrazul racit de vremuri. Bucuria ca Dumnezeu lucreaza cu putere si ca, in vremuri ca acestea, tineri il cunosc pe Dumnezeu.

Sunt momente deosebite cand se intampla astfel de bucurii. Chiar saptamana trecuta la Hateg a fost botez. M-am bucurat sa vad cum si astazi lucreaza Dumnezeu. Cuvantul a fost predicat si, intr-o atmosfera frumoasa, am vazut cum oamenii au reactionat la aceasta predicare.

Cuvantul lui Dumnezeu se raspandeste cu putere si astazi, chiar daca nu mai suntem crestinii primului veac, acei oameni pasionati de Dumnezeu si de Cuvantul Sau. Vazand toate acestea si altele, nu pot sa nu ma bucur cand vad ca mai sunt slujitori ai lui Dumnezeu care se ocupa de tineri si oameni din zone uitate de cei mai multi. Cand vad ca Dumnezeu inca schimba inimi.

Marit sa fie Dumnezeu!

marți, 2 iunie 2009

Primii crestini si timpul liber

Chemati din toate partile la "treziri spirituale" devenim aplecati, batuti de vand si cu ochii atintiti spre o speranta tot mai ascunsa. Pentru ca trezirea in masa nu vina, ci doar o parere, o iluzie, o isterie sau o inselaciune in masa.

Cred ca in multe momente exista experiente reale si sincere, in care credinciosul intelege si stie ca Dumnezeu il cheama la mai mult. Dar uita imediat. Crestinii de astazi uita. Multi se plang ca nu au ce face, dar nu asta e problema reala.

Cand prima prigoana a lovit Biserica, mii de crestii au inceput un exod din Ierusalim, ajungand in diverse locuri prin Israel si dincolo de granitele de atunci ale sale. Ce-au facut acesti crestini urmariti de zelosi care doreau sa-i inchida, fara apostoli care sa-i ghideze (acestia ramanand la Ierusalim)? Iata ce-au facut:

Saul însă făcea prăpăd în biserică, intrând prin case, luând cu forţa bărbaţi şi femei şi aruncându-i în închisoare. Cei ce fuseseră împrăştiaţi vesteau Cuvântul pe oriunde treceau.[NTR, Faptele Ap. 8: 3, 4]



Au vestit Cuvantul. Erau in fuga, incercau sa-si gaseasca un loc mai sigur, dar aveau timp sa predice Evanghelia pe unde treceau. In contextul in care astazi crestinii (care se zic asa) fac orice altceva numai nu ceea ce au fost chemati sa faca, ne intrebam in mod logic si necesar: au primit acestia "o putere" ca sa fie "martori"?

Faptul ca faci parte dintr-o biserica locala nu te face crestin. Nici chiar daca ai un grup de prieteni si faceti iesiri impreuna si aveti "partasie". Crestinii astazi nu sunt fugariti, au timp sa mearga din loc in loc, dar isi fac timp doar pentru ceea ce e important pentru ei - activitati, jocuri, mancare etc.

Primii crestini traiau pentru Dumnezeu. Isi foloseau timpul sa spuna altora despre Cristos, invierea Lui si iertarea pacatelor prin moartea Lui, prin credinta in Numele Lui. Alaturi de oameni cunoscuti de toti, ca: Petru, Ioan, Filip, Barnaba, iata-i pe toti crestinii aratand un interes pentru calea Domnului:

"Cei ce fuseseră împrăştiaţi de persecuţia care avusese loc în urma uciderii lui Ştefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia3. Ei nu vorbeau despre Cuvânt nimănui în afară de iudei. 20 Câţiva dintre ei însă, nişte bărbaţi din Cipru şi din Cirena, care veniseră în Antiohia, le-au vorbit şi eleniştilor4, vestindu-le Evanghelia despre Domnul Isus. 21 Mâna Domnului era cu ei, şi astfel un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul. 22 Vestea despre ei a ajuns şi la urechile bisericii care era în Ierusalim, astfel că l-au trimis pe Barnaba să meargă până în Antiohia. 23 Când a ajuns şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să-I rămână credincioşi Domnului în toată năzuinţa inimii lor. 24 Căci Barnaba era un om bun şi plin de Duhul Sfânt şi de credinţă; şi o mare mulţime de oameni a fost adăugată la Domnul."[NTR, Faptele Ap. 11: 19 - 24]


In vremurile noastre se fac studii biblice, sunt pastori cam in fiecare Biserica locala, sunt posibilitati mari de implicare si totusi peisajul este unul trist. Ce s-a intamplat? Crestinii vin la mese, dau fuga la activitati, dar nu iubesc Cuvantul.

Cu lacrimi in ochi ma gandesc la primii crestini si la noi. Ce diferenta mare... Diferenta nu este ca ei vorbeau in limbi si noi nu... Diferenta este in ce priveste inima si modul cum judecam noi astazi. De unde un crestinism slab, care nu aduce roade si este fara putere. In acest timp insa, crestinii nu plang si nu cauta ajutorul Domnului. Ci, alearga spre invataturi ciudate, sau pur si simplu au cluburile lor (in biserici!!!), unde se simt bine si se distreaza copios.

In astfel de momente trebuie ca "cine-i sfant sa se sfinteasca si mai departe", sa traiasca cu Dumnezeu in fiecare zi. Nu fac cei din jur ce ar trebui sa faca, fa tu. Nu te vede nimeni si nu te apreciaza nimeni - iubeste-l pe Dumnezeu si continua smerit. Traieste pentru adevar!

luni, 1 iunie 2009

Cum sa ma raportez la o fata?

Sunt barbatul si femeia pe acelasi calapod? Care este diferenta dintre ei, ca valoare?

Scriptura ne arata foarte clar ce inseamna barbat si ce inseamna femeie, prin relatarea momentul in care au fost creati acestia. Vorbim despre definitii.

Sunt doua relatari in Scriptura despre facerea omului. Una in primul capitol si a doua in al doilea. A doua este o prezentare pe larg a primei. Prima mentioneaza doar partea barbateasca si partea femeiasca, ambele sub genericul de OM.

Cand Domnul Dumnezeu a inceput sa-Si indeplineasca planul, a facut pe OM. Intelegem de aici ca atat barbatul, cat si femeia sunt OM (oameni). Iata:

Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om6 după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să domnească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate animalele mici care mişună pe pământ!“ Astfel, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat şi femeie i-a creat.[NTR, Gen.1: 26, 27]



Deci, Dumnezeu l-a creat pe om dupa cum si-a propus, omul-barbat si omul-femeie. Astfel, valoric, barbatul si femeia sunt oameni. Iar aceasta realitate arata foarte clar si limpede ca egalitatea valorica dintre barbat si femeie nu este o adaugare pe parcurs, ci o chestiune care tine de radacina, definitionala, esentiala.

Nu putem sa plecam la drum in nicio discutie pe aceasta tema daca nu intelegem macar atat: ca barbatul si femeia sunt amandoi oameni (om).


Exista diferente intreb barbat si femeie? Faptul ca sunt oameni presupune ca nu au sens diferentele dintre barbat si femeie?

Inca din pasajul citat mai sus Dumnezeu a evidentiat ca omul a fost facut "parte barbateasca" si "parte femeiasca". De aici avem o definitie clara a omului, care contine o separare evidenta a "partilor" si care impune existenta a cel putin o diferenta majora intre acestea. Textul sugereaza o diferentiere totala, in sensul unei complementaritati perfecte. Adaugati si afirmatia care vine in context:

"De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar ei vor deveni un singur trup. [NTR, Gen. 2: 24]"


Exista diferente, evident. Acestea se pot observa printr-o simpla privire, dar ele trec dincolo de bariera materiala, in alte sfere. Fapt este ca barbatul e diferit de femeie in multe lucruri.

Apostolul Pavel mentioneaza doua mari grupe de diferente, care cuprind multe aplicatii si mentiuni regasite in toata Scriptura si in viata cotidiana contemporana sau istorica: ordinea in creatie si ordinea in cadere:

"Căci Adam a fost întocmit mai întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost înşelat, ci femeia a fost înşelată şi a căzut în neascultare. [NTR, 1 Tim. 1: 13, 14]"


Sunt motivele listate de Pavel pentru care el considera ca femeia nu se poate ridica peste barbat si nu poate sa-i dea acestuia invatatura. Acestea sunt doua diferente dintre barbat si femeie, printre multe altele. Ele raman valabile in Noul Testament, cand, in Cristos, nu mai este parte barbateasca si nici parte femeiasca, dupa cum nu mai este nici rob, nici slobod (vezi Galateni si alte pasaje).

Cand Dumnezeu face omul (iar aceasta se relateaza detaliat in capitolul 2 din Genesa, cum spuneam), nu-l face in cele doua "parti" ale sale dintr-o data, ci progresiv, functie de timp, deci intr-o anumita ordine.

Acum, este important sa intelegem ca barbatul si femeia nu au existat inainte sa fie facuti (evident, nu?). E important, fiindca Dumnezeu a luat barbatul sa il puna primul, ci l-a definit primul. Este o lucrare a definitiei(de nuovo) si ex nihilo. Dumnezeu nu a facut nicio comparatie intre barbat si femeie, fiindca ei nu existau. El i-a conceput in mintea Sa si i-a creat. Dar, faptul ca i-a creat intr-o ordine este semnificativ. Exista ordine. Da, nu exista deosebire de valoare, dar exista deosebire in ordine. Barbatul a fost adus in lume intai, definit si creat. Apoi femeia. Prin urmare, femeia nu poate sa se ridice peste barbat!

De ce insa s-ar ridica? Din cauza pacatului, desigur. Noi acum vorbim avand in vedere si natura pacatoasa in care omul se naste si trupul supus mortii si putrezirii care inca nu a fost "infiat" (glorificat). In Cristos, da, nu mai exista parte barbateasca si parte femeiasca. Numai ca, noi nu suntem inca in Cristos in modul deplin. Asa ca, Pavel subliniaza clar ca raman anumite diferente chiar la nivel de biserici, chiar cand vorbim despre crestini.

Al doilea argument paulin din context ne spune ca intai a cazut femeia. Iata ca exista o alta diferenta. Femeia a pacatuit intai, fiind neascultatoare de porunca lui Dumnezeu. Ar fi multe de discutat in legatura cu diferentele, de ce a venit sarpele la femeie etc. Esential este insa ca femeia a preferat imaginea in locul cuvantului. Ea s-a increzut in ceea ce a vazut ea si nu in ceea ce Dumnezeu i-a zis. Tocmai pentru ca era diferita si fiindca era "un vas mai slab" trebuia sa se si comporte ca atare. Faptul ca a fost "pura" si fara "experienta" nu sterge finalul povestii striste de care avem cu totii parte...


Cum sa ma raportez la o fata?

Intelege ca sunteti la fel, de aceeasi valoare si comporta-te ca atare.

Apoi si doar dupa ce ai inteles aceasta, intelege ca sunteti diferiti si comporta-te ca atare.

Oricat ar incerca oamenii astazi sa schimbe lucrurile, realitatea este ca exista parte barbateasca si parte femeiasca. Un barbat care s-a facut biologic femeie si s-a efeminat nu este femeie, ci barbat travestit in femeie si efeminat.

O raportare corecta la o fata te poate ajuta sa ai o relatie buna, in parametri normali. Altfel sunt erori si rezultatul nu poate fi unul bun. Aceste distinctii in modul in care privesti o fata in genere, sunt esentiala si elementare. Apoi urmeaza restul invataturilor de bun simt, de intelepciune, de purtare etc.