Carte postala - trimisa de Radu Gyr

CARTE POSTALA

Draga,
Pe scurt, cum e ordinul, ce sa-ti scriu ? Ce sa-ti spun ?
Fetita noastra a trecut într-a patra primara ?
Are ochii ca ai tai ? Tot asa tristi ? Cum e afara ?
E soare ? E cer ? E tutun ?

Aici, stau de vorba cu celula mea pe.ndelete,
o-ntreb de voi, o desmierd, apoi o zgârii, o musc, o blestem

Câteodata, umbrele voastre pâlpâie pe un perete,
Si-atunci curge aur în ea, ca-n staulul din Vitleem.

Tot asa e noaptea si pe la voi ? Afunda ca hruba,
cu luna ca un stârv spânzurat de-o prajina ? . . .

De-o sa ma duca la alta puscarie cu duba,
Nu mai cautati nemernica mea vizuina.

Uita-ma tu, sa ma uite fetita. Asa e osânda,
te-astupa cu piatra, te rupe de toate . . .
Nu-l mai asteptati pe taticu. L-a înghitit ocna, flamânda.
Mai am unsprezece ani si jumatate . . 

Versuri: crampeie

Vă cheamă Domnul slavei la lumina,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi biserica crestina
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Să crească-n inimile voastre
Un om născut din nou armonios,
Pe sufletele voastre să se-mplante
Pecetea Domnului Iisus Hristos

[din "Imn al invierii" de Valeriu Gafencu]

Lauda de Nichifor Crainic

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza
Si lumea o spanzuri în haos de-o raza,
Metanie tie, Parinte.
Izvod nevazut al vazutelor linii,
Mă scalzi si pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh invalit în naluca de huma,
Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma,
Dar sunt neraspunsa-ntrebare.
Ce glas destoinic să-mi spuna-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins si pe mine-n miscare?

Nici maica nu stie ce tainica norma
Imi dete din carnea-i vremelnica forma,
Neant inflorit în minune.
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli si astre
Din vesnica ta-ntelepciune.

In ceruri, Parinte, sunt abur în aburi
Si-asemeni cu apa ce-ngheata pe jgheaburi
Prind coaja de carne din spatiu.
Tu cugeti, se naste; voiesti si dureaza;
Respiri si-nfloreste; iubesti si vibreaza
De-adancul luminii nesatiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dara de umbra acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Si-n saltul credintei gustând vesnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Ca sunt intru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiaza,
Fapturile-n tine de-a pururi dureaza
Si-n spatiu vremelnic colinda.
A fi, bucurie eterna si sfanta!
O vraja a toata lumina rasfranta
De-a gloriei tale oglinda.


de Nichifor Crainic

Unde sunt cei care nu mai sunt

Întrebat-am vântul, călătorul,
Bidiviu pe care-mână norul
Spre albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Nevăzute mă răpesc în zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candelă ce suie în tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele nespuse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, veţi vedea.

Unde sunt cei care nu mai sunt?

----
Versuri după Nichifor Crainic

Cum iti strangi comori in cer?

Iata o intrebare care a fost pusa la o seara de tineret, in contextul studierii cresterii spirituale: "Cum iti strangi comori in cer?". Intrebarile au fost puse pentru cei maturi in credinta, pentru fratii care au trait cu Dumnezeu si s-au maturizat timp indelungat, astfel ca au dobandit o experienta din care pot scoate exemple de viata.

Noi stim cu totii ca suntem chemati sa ne strangem comori in cer. Dar cum anume ne strangem? Care sunt acele valori practice pe care le traim si/sau le implementam pentru a trai intr-o astfel de lumina a Scripturii?

Daca aveti asemenea exemple, va rog sa le spuneti, pentru a sfatui pe cei mai tineri cu privire la viata practica, la trairea de zi cu zi, in vederea strangerii comorilor in cer.

O comoara este timpul pe care-l investim in a invata pe altii caile Domnului. In acel timp am putea sa ne strangem comori pe pamant, dar, alegem sa lucram pentru cer.

Care sunt alte comori pe care le putem strange pentru ceruri?

Iosua: despre maturizare [4]

Iosua se maturizeaza si mai mult. Vine timpul cand va fi trecut cu bine prin tinerete. Urmatoarea infatisare a lui Iosua, mentionata de Scriptura, este surprinsa tot intr-un context care implica direct Cortul Intalnirii, dar, de data aceasta, acel Cort facut dupa chipul pe care Moise l-a vazut pe munte.

Aflam de multe razvratiri ale poporului Israel, dupa iesirea acestuia din Egipt. Iosua, desi tanar, a putut vedea si auzi multe plangeri ale poporului, cartiri si razvratiri. Contextul la care ne vom referi acum are de-a face cu o astfel de razvratire. De data aceasta, "adunaturii de oameni" care era in mijlocul lui Israel, i-a venit pofta. Iata cum au dispretuit ei mancarea pe care le-o dadea Dumnezeu, aratand prin aceasta cat respect avea si fata de Cuvantul Domnului, care cu adevarat este o hrana:

Ne aducem aminte de peştii pe cari-i mîncam în Egipt, şi cari nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi. Acum ni s'a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decît mana aceasta.”
(Numeri 11:5-6)

Tot poporul a ajuns sa planga pentru ca era convins ca nu avea ce sa manance. Nici pana la momentul acela nu intelesese ce inseamna ca era Dumnezeu in mijlocul sau. Copiii lui Israel s-au lasat condusi de strainii din mijlocul lor, asa ca, familiile lui Israel au ajuns sa planga pentru ca nu avea carne. Moise s-a infatisat Domnului fiindu-i prea greu sa poarte sarcina aceasta a poporului. Solutia pe care o da Dumnezeu este in cei 70 de batrani, care sa poarte si ei aceasta povara, alaturi de Moise:

Domnul a zis lui Moise: „Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrînii lui Israel, din cei pe cari-i cunoşti ca bătrîni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la cortul întîlnirii, şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine. Eu Mă voi pogorî, şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine, şi-l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului, şi să n'o porţi tu singur.
(Num 11:16-17)

Batranii acestia trebuiau sa fie dintre batranii lui Israel, fiind cunoscuti de Moise ca batrani ai poporului, adica a caror valoarea in autoritate matura sa fi fost deja dovedita in ochii lui Moise si ai poporului. Ei trebuiau sa vina la cortul intalnirii si alaturi de Moise, moment in care Dumnezeu va pune din Duhul Sau si peste ei, ca sa poarte impreuna cu Moise sarcina poporului.

In toate acestea trebuie sa intelegem cat de importanta este autoritatea, valoarea dovedita in slujire si supunerea. Moise este foarte preocupat sa implineasca cererea Domnului. Se face o lista cu cei saptezeci. Este evident ca Moise alege nu dupa preferintele personale, nu "din partid" si nici pe aceia cu care se intelege mai bine, ca sa nu-i faca mai tarziu probleme. Doi dintre ei aveau alta treaba in timp ce toti ceilalti erau la cortul intalnirii, impreuna cu Moise.

Moise aduna acesti oameni in jurul cortului intalnirii. Avem, asadar, doua adunari: adunatura de oameni care au cartit si au adus in popor lacrimile suferintei dupa carte, si barbatii dintre batranii lui Israel pe care Moise i-a adunat, dupa porunca Domnului. De aici, doua feluri de adunari, pe care oamenii le pot convoca.

Moise a ieşit, şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrînii poporului, şi i-a pus în jurul cortului. Domnul S'a pogorît în nor, şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el, şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrîni. Şi de îndată ce duhul s'a aşezat peste ei, au început să proorocească; dar după aceea n'au mai proorocit. Doi oameni, unul numit Eldad, şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi duhul s'a aşezat şi peste ei; căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu se duseseră la cort. Şi au început să proorocească şi ei în tabără. Un tînăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicînd: „Eldad şi Medad proorocesc în tabără.” Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţa lui, a luat cuvîntul, şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i.” Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!” Apoi Moise s'a întors în tabără, el şi bătrînii lui Israel.
(Numeri 11:24-30)

In acest context este mentionat Iosua.

El era deja spre sfarsitul tineretii sale, ajungand deja spre inceputul varstei barbatiei. Mai multe elemente ne descriu aceasta: expresia "slujea lui Moise din tineretea lui", Iosua este impreuna cu Moise la intalnirea aceea din jurul cortului, luand cuvantul in public.

Pana acum Iosua nu a mai vorbit in public, intr-un context atat de important. Faptul ca se implica sugereaza o diferenta fata de ceea ce a fost Iosua pana acum, in descrierile anterioare.

Iosua cunostea foarte bine ce a poruncit Domnul. Capitolul precedent din viata lui Iosua a fost chiar atunci cand a invatat sa asculte Cuvantul Domnului si sa-l iubeasca, stand in mijlocul cortului, plin de dorinta de a si-L insusi. Aceasta i-a adus si intelegerea a cat de importanta este ascultarea de acest Cuvant. Iosua invata si mai mult importanta patriarhilor, a batranilor poporului in viata poporului. Dumnezeu si astazi, in perioada Noului Legamant, a randuit ca Biserica sa fie supervizata tot de batrani spirituali. Maturitatea are valoarea tocmai pentru ca se intampla in timp, prin ascultare de Domnul, prin invatarea si insusirea cailor Lui, mergand pe ele cat mai drept si cat mai stabil. In ochii lui Iosua, faptul vestit de acel tanar este o razvratire si o impotrivire fata de hotararea Domnului si autoritatea pe care o avea Moise.

Totusi, Dumnezeu a hotarat sa puna duhul si peste acei oameni care nu venisera la cort, pentru ca erau dintre cei scrisi. Ei au hotarat ca au alta treaba, in tabara. Dar Dumnezeu nu Si-a schimbat cuvantul. A facut cum a spus. Fata de ei Iosua reactioneaza Iosua, fiind evidenta razvratirea lor. Moise insa nu putea sa-i opreasca, pentru ca nu de la el se intampla aceasta.

Regasim ravna in vorbirea lui Iosua, dorinta vie ca voia Domnului sa se intample intocmai si ca autoritatea lui Moise sa nu fie uzurpata. In acelasi timp, ei Eldad si Medad proroceau in tabara, iar cortul era afara din tabara, de cand cu vitelul de aur si stricarea poporului atunci. A prorocii in tabara insemna a primi cuvant din partea Domnului in tabara, ceea ce nu era in concordanta cu voia Domnului pentru acea vreme. Totusi, Domnul i-a facut sa proroceasca. Interesant ca Domnul a trecut peste hotararea Sa, pentru ca acei doi oameni erau pe lista intocmita de Moise.
Chiar daca s-a maturizat, Iosua slujea lui Moise. Intelegem aici si continuitatea in slujirea sa. El slujea lui Moise din tineretea lui. Iosua era gelos pentru Moise, in tot acest context. Din raspunsul lui Moise intelegem ca dorinta pe care noi trebuie s-o avem este ca toti sa fie in slujba Domnului. Uneori, apropierea de Dumnezeu ne poate face sa credem ca avem un oarecare drept sa ni se dea noua anumite slujiri si responsabilitati. Dar, nu este asa. Tot din raspunsul lui Moise intelegem ca, desi a condus poporul toata viata sa, Moise nu avea nimic impotriva ca toti din Israel sa fie prorocii Domnului. Problema era ca poporul era razvratit si asta il impiedica sa se apropie de Dumnezeu prin credinta.

Dumnezeu nu a pus ierarhie nici in Israel, nici in Biserica. Din cauza poporului, insa, aceasta poate sa fie aparenta. Tot pe acest fond, chiar unul ca Iosua poate intelege gresit autoritatea. Exista batrani ai poporului tocmai pentru ca ceilalti sunt mai imaturi, adica este nevoie. Tot asa si in Biserica. Este nevoie de autoritate din cauza imaturitatii. Asa e pe pamant si asa va continua sa fie mereu. Realitatea cere autoritatea si ordinea in Biserica. De aici s-a nascut nevoia de presbiteri si, mai apoi, nevoia de a stii cum trebuie sa fie acestia. Hotararea lui Dumnezeu este, asadar, mai presus de tot ceea ce stim noi la un moment dat, de ceea ce intelegem. Reactia lui Iosua a fost normala pentru el, dar Moise i-a raspuns ca un batran ce era.

Despre Iosua mai invatam ca se raporta cu respect si supunere fata de Moise. Iata cum i se adreseaza intr-o situatie extrema, cand nu mai avea timp sa-si caute cuvinte magulitoare: "Domnule Moise". Este vorba aici despre un mod de viata, nu despre cuvinte prefacute. Daca suntem ucenici, atunci sa fim cu adevarat.

Formarea noastra ca barbati trebuie sa fie caracterizata de ravna pentru Cuvantul Domnului (pe care, apropos, trebuie sa-l stim mai inainte), de supunere fata de autoritatea lasata de Domnul, dar nu doar de forma, nu verbal, ci cu adevarat, de continuitate in slujire, de implicare activa acolo unde ne-a asezat Dumnezeu. Barbatul trebuie sa vorbeasca, sa ia cuvantul. Iata un domeniu important in care sa ne maturizam, pentru ca este foarte important ce spunem si cum spunem. Adresarea nu trebuie sa fie "corecta din punct de vedere politic", dar matura si valoroasa, pentru un barbat.

A vorbi nu inseamna a spune vorbe. A discuta nu inseamna a-ti spune parerea doar. Din cuvinte omul arata cat este de intelept, de matur, de atent si cat pricepe, cat intelege, cat cunoaste, cum sintetizeaza. Este una sa intelegi si alta sa exprimi ce ai inteles. Arta vorbirii este legata de maturizare. Poate sa fie o materie in scoala, dar o vorbire valoroasa nu se invata in patru ani, ci in mai multi, nu cate o ora pe saptamana si un curs tocit in sesiune, ci o viata intreaga de tinerete, in maturizare, spre batranetea intelepciunii nu doar in gandire, ci si in vorbire. Vorbirea unui intelept nu este constituita din cuvinte alese pentru a se potrivi unei situatii, ci din cuvinte alese care se potrivesc unei inimi alese. Vorbirea trebuie sa fie in stransa legatura cu realitatea vietii, cu maturitatea in gandire si traire.

Animusic - Aqua Harp

Ce faci cat esti tanar?

In contextul articolelor despre Iosua si tineretea lui, nu ar fi intelept sa ne intrebam ce facem noi in timpul acestor ani ai vietii? Va invit sa ascultam aceasta cantare prin care suntem chemati la o "lucrare", la o lucrare pentru Dumnezeu si prin El. Anii nostri, anii tineretii, anii risipiti, cine-i va aduce inapoi?

Cat de maret e Dumnezeu

Cat de maret e Dumnezeu

 de Costache Ioanid

Cât de mãret e Dumnezeu!
Vãd marea cu talazuri grele,
mã-nalt pe muntii de bazalt
si-mi zboarã gândul printre stele,
tot mai înalt.

Ce împãrat îsi duce-ostirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus în goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea
mai mult decât nemãrginirea
e Tatãl meu!

Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
când glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
si tremura…

La Tronul Alb se strâng sfielnic
voievozi de foc din Empireu.
si heruvimii vin cucernic,
slãvind Eternul Vistiernic.
si-acest Stãpân Atotputernic
e Tatãl meu!

si cât de bun e Dumnezeu!
Chiar dacã stelele bãtrâne
tot au o vreme când se-astern,
dar cine în Isus rãmâne
e-un fiu etern!

si-n fata slavei sclipitoare,
în ceasul lumii cel mai greu,
când cei ce-au dat pe sfinti la fiare
vedea-vor Forta Creatoare
eu voi sopti cu adorare:
E Tatãl meu…

Iosua: despre maturizare [3]

Dupa ce a condus poporul intr-o batalie contra lui Amalec si dupa ce a urcat cu Moise pe munte, cand aceasta a primit de la Dumnezeu teblele Legii pentru prima data si cand poporul s-a stricat in tabara, a treia ipostaza in care Dumnezeu alege sa-l surprinda pe Iosua in relatarile Scripturii Sale este intr-un cort: in primul cort al intalnirii din tabara lui Israel, pe cand acesta era in pustie, dupa ce a iesit din Egipt.

Dupa pacautul poporului cu vitelul de aur, Dumnezeu i-a spus lui Moise ca va exista o zi a razbunarii Sale: pacatul acela fusese prea mult. Chiar in acele zile, Domnul a lovit cu urgie poporul pentru ca a facut vitelul, pentru ca a cautat un asemenea dumnezeu, cand El Insusi era in mijlocul lor.

Domnul a zis lui Moise: „Du-te şi porneşte de aici cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: „Seminţei tale o voi da!” Voi trimite înaintea ta un înger şi voi izgoni pe canaaniţi, amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi. Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat.” Când a auzit poporul aceste triste cuvinte, toţi s-au întristat; şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el. Şi Domnul a zis lui Moise: „Spune copiilor lui Israel: „Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face.” Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele şi au plecat de la muntele Horeb.

(Exod 33:1-6)

Am avea nevoie de mult spatiu si timp sa aratam maretia prezentei lui Dumnezeu in mijlocul poporului. Cititorul va face bine daca isi va lua timp sa mediteze la descrierea prezentei Domnului printre Israelul de atunci. Tocmai in acet context de exceptie, minunat si infricosat, poporul carteste, se impotriveste, isi face un idol din podoabele sale. Este ceva aproape de neinchipuit: Dumnezeu era in mijlocul poporului, nu doar un inger, dar poporul nu traia ca si cum asa ar fi. Poate este bine sa ne aducem mereu aminte de aceasta scena, noi, care zicem ca-L avem pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu in noi si printre noi, in Adunare.

Poporul a fost lovit de leviti. Apoi de Dumnezeu. A fost certat de Moise si foarte intristat. Dar nicio pedeapsa nu a fost mai mare decat sa afle ca Dumnezeu nu va mai merge in mijlocul sau. Cu adevarat aceasta este cea mai mare pedeapsa. Daca pentru un pagan cel mai grozav lucru este ca Dumnezeu sa-l lase in voia mintii sale blestemate, pentru un credincios ceea ce este mai trist este ca sa nu-L mai regaseasca pe Dumnezeu in ceea ce face, sa nu mai fie in prezenta lui Dumnezeu. Caci ce am putea face noi fara El?

Iata starea in care ajunge poporul.

Dupa ce Iosua duce batalia sabiei, intelege ca mai exista si un alt fel de strigat de razboi: acela al unui popor stricat, care canta dupa ce a innebunit. Cand au venit la Horeb, i-a intampinat Dumnezeu cel Atotputernic, cel Preainalt. El Insusi le-a vorbit de pe muntele Sau si ei i-au auzit glasul si s-au cutremurat. Moise i-a scos din tabara sa-L intampine pe Dumnezeu spre munte. Ce priveliste, ce zi, ce cutremur: poporul merge sa-L intalneasca pe Dumnezeu. Dar, acum poporul pleaca de la Horeb si pericolul este ca Dumnezeu sa nu mai fie cu ei. Acum pleaca tristi si cu capul plecat, podoabele sunt aruncate si nu mai este veselie. Este aceasta pentru ca s-au intalnit cu Dumnezeu? O, nu! Este pentru ca s-au intalnit cu Dumnezeu si nu s-au cercetat! Acum Iosua urmeaza sa invete ca mai exista inca un alt razboi: acela cu sinele, acela cu el insusi. Caci, daca Dumnezeu este printre noi, noi insine nu putem trai oricum. De aceea trebuie sa nu ne jucam, sa nu ne purtam oricum, sa nu fim superficiali, sa nu ne avantam prea devreme in ceea ce nu stim inca, sa nu ne ridicam pe noi insine, sa nu ne credem mai mult decat suntem si mereu sa intelegem ca este prezenta lui Dumnezeu printre noi.

Intaiul cort al intalnirii a fost chiar cortul lui Moise, inainte ca Moise sa construiasca acel cort poruncit de Dumnezeu pe munte. Datorita pacatului poporului, Dumnezeu nu mai vrea sa stea in mijlocul lor. Dar, totusi, Dumnezeu vorbeste poporului, prin Moise. Numai ca, Moise isi scoate cortul afara din tabara, unde era pana atunci, aratand prin aceasta ca Dumnezeu nu mai vine in mijlocul adunarii lui Israel, din pricina pacatului savarsit de ei. Pe Iosua il vom gasi tocmai in acest cort, din nou slujind:

Moise a luat cortul lui şi l-a întins afară din tabără, la o depărtare oarecare; l-a numit Cortul întâlnirii. Şi toţi cei ce întrebau pe Domnul se duceau la Cortul întâlnirii, care era afară din tabără. Când se ducea Moise la Cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la uşa cortului său şi urmărea cu ochii pe Moise, până intra el în Cort. Şi când intra Moise în Cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la uşa Cortului, şi Domnul vorbea cu Moise. Tot poporul vedea stâlpul de nor oprindu-se la uşa Cortului; tot poporul se scula şi se arunca cu faţa la pământ la uşa cortului lui. Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul Cortului.

(Exod 33:7-11)

Iosua a trait toate aceste evenimente. Este al treilea context in care ne este prezentat Iosua pana acum. Deja putem observa ca Iosua este tot mai aproape de Dumnezeu. Intai conduce niste barbati in razboi si Dumnezeu il intareste sa biruiasca, prin ridicarea mainilor lui Moise, care tinea toiagul lui Dumnezeu si era pe un deal. Dumnezeu atunci ii transmite un mesaj personal, prin Moise, intarindu-l. Apoi, Iosua urca pe munte la Domnul, cand Moise a mers sa primeasca tablele Legii pentru prima data. Acum Iosua este in cortul acela al lui Moise, unde venea Domnul si-i vorbea lui Moise fata catre fata, cum vorbeste un om cu prietenul sau. Iosua era in cort, slujind. Iata-l, asadar, mai aproape de Domnul si mai matur spiritual.

Ce faceau tinerii de-o varsta cu el? Oare nu a fost ispitit Iosua sa mearga la fereastra cortului si sa priveasca la cum se distrau tinerii? Sau sa mearga seara la o plimbare prin tabara, la un joc, la vreo petrecere? Iosua nu pare sa se lase ispitit de un astfel de gand. Scriptura ni-l prezinta in "mijlocul cortului". Nu, Iosua nu era la ferastra, dorindu-si alta stare, ci era in mijlocul cortului aratand prin aceasta ca isi doreste prezenta Domnului, cat mai aproape. Cu siguranta ca Iosua nu statea fizic in mijlocul cortului, minut dupa minut, intr-un cerc special masurat si la distante egale de cele patru colturi ale incaperii. Expresia ne arata ca Iosua era aproape de Domnul si isi facea slujirea cu dragoste si pasiune. Noi cum suntem?

Iosua era cel mai probabil prezent acolo cand Dumnezeu vorbea cu Moise. Era doar in cort. Iosua auzea cuvintele Domnului si avea ocazia sa vorbeasca si cu Moise. Totusi, Iosua nu iesea tantos pe langa Moise, sa-si etaleze starea lui de singur admis in Cortul Intalnirii, pe langa Moise. Nu mergea la popor sa-i arunce priviri de scarba, ca ce pacatosi sunt ei si ca numai el poate sluji in Cortul unde venea Dumnezeu sa se intalneasca cu omul. Nu mergea sa spuna si el ce i-a zis Domnul lui Moise, sa mai sopteasca unele informatii din culise, sa-si popularizeze persoana cu informatii pe care doar doi oameni se pare ca le aveau si unul dintre ei era tocmai el. Moise iesea din cort, dar Iosua nu. Iosua ramane in cort, la slujirea lui. Dumnezeu nu i-a spus lui sa faca ceva, nici Moise. Ramane la slujba lui, in credinciosie. Stie el Dumnezeu cand si daca e sa il cheme la vreo slujire. Treaba lui este sa fie credincios. Tocmai la asa ceva trebuie sa ne concentram si noi, in cresterea noastra spirituala. Indiferent de frontul pe care luptam, noi sa stim ca suntem in tabara lui Dumnezeu si, mai mult decat atat, sa ne asiguram ca nu facem mai mult decat ne cere El, ca suntem credinciosi chemarii Sale pentru noi acum.

Exista, asadar, o batalie cu sinele, cu propria noastra persoana. Noi insine trebuie sa ne asiguram ca ne biruim. Iosua era tanar si se parea ca-si pierde tineretea inchis in cort. Dar nu era asa. Dumnezeu il forma, lucra la el si-l maturiza. Tot asa lucreaza si cu noi, Dumnezeu. Dar, suntem noi credinciosi? Nu strica la imagine ca cel care a condus oastea Domnului si a urcat cu Moise pe munte sa ramana acum in cort... singur? Poate, nu stiu. Cu siguranta insa, nu strica la caracter.

Apoi mai este si rutina. Rutina aceea care a facut ca poporul sa-si faca un vitel. O zi, doua zile... patruzeci de zile si Moise nu stim ce s-a facut. Iata-l pe Iosua zi dupa zi slujind lui Moise in cort, afara din tabara. Mai schimba si tu Iosua mediul, te mai luminezi, mai vezi si altceva, nu toata ziua Cuvantul Domnului si rugaciune. Esti tanar... Iosua insa, nu iesea deloc din cort. Acum, sa nu intelegem ca nu iesea deloc, ca si cum ar fost legat de un par, in cort. E vorba de faptul ca timpul pe care-l petrecea in cort era marea majoritate a timpului sau, aproape tot timpul (probabil iesea pentru cateva momente, pentru anumite nevoi, dar nu pentru mult timp: avea treaba in cort). Este Cuvantul pentru tineri? Este rugaciunea pentru cei neincercati? Da! Este!

Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea. Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale. Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc cuvântul Tău. Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea! Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.

(Psalmul 119: 97-105)

Maturitatea nu vine neaparat dupa un anumit numar de ani. Apropierea de Dumnezeu este ceea ce ne face pe noi mai maturi. Ne putem insela sa credem ca, daca trec anii peste noi, suntem mai maturi. Anii nu ne maturizeaza. Ei sunt niste sfetnici adevarati, care nu mint niciodata, si care ne adeveresc ca trecem. Numai Dumnezeu ne maturizeaza, daca ne apropiem de El, daca-L cunoastem, daca-L invatam tot mai mult, ascultandu-L. Multi filosofi l-au cautat pe Dumnezeu. Ce har a avut Iosua sa stea in prezenta Domnului in fiecare zi! Ce har avem noi astazi sa putem sta in prezenta Domnului in fiecare zi si sa ascultam Cuvantul Sau, care ne intelepteste, ne maturizeaza, ne transforma.

Vedeti, nu este vorba doar de biruinta noastra, a pocaitilor, sa castigam teren si sa ne aparam inaintea dusmanilor nostri care ne doresc raul. Nu e doar sa avem experiente extraordinare cu Dumnezeu, sus pe munte, precum Iosua, cand a urcat impreuna cu Moise spre-a se intalni cu Dumnezeu. In toate acestea Dumnezeu vrea sa ne dea biruinta. Ele sunt in planul lui Dumnezeu si trebuie sa Il vedem pe El in toate. Dar, mai mult decat atat, noi avem ocazia extraordinara sa Il cunoastem pe Dumnezeu, prin Cuvantul Sau. Sa auzim ceea ce ne spune El, sa intelegem si sa ne transformam cu adevarat, dupa Chipul Sau pe care-L vom recunoaste tot mai bine, mai mult si mai clar, studiind acest Cuvant. Oare cat de mult ne dorim noi partasia cu Dumnezeu?

Am auzit ca rugaciunea prea multa si studiul biblic pot fii plictisitoare. Exista oare rugaciune prea multa? Exista oare partasie prea multa cu Dumnezeu? Daca da, atunci vesnicia nu este posibila. Numai ca, vesnicia este posibila. Atunci, care e problema? Problema suntem noi, faptul ca suntem imaturi. Din pacate, am vazut oameni care si dupa ani buni de zile, ar vrea tot sa joace un joc, sa faca o activitate, orice, numai nu Cuvant, rugaciune si Dumnezeu. Preferam evenimente pline de emotie, pentru ca sunt mai usoare. Dar, ne dorim oare partasia cu Dumnezeu de zi cu zi? Pana la urma, fiecare va trebui sa trecem pe aici. Daca e o corvoada pentru noi, atunci ar trebui sa ne intrebam daca ne dorim cerul si daca-L vrem pe Dumnezeu.

Cu Dumnezeu inainte!

Iosua: despre maturizare [2]

Un lucru pe care cineva care se maturizeaza il invata este ca Dumnezeu ne trece in viata si prin experiente mai bune si prin experiente mai rele. Si prin momente calde, dar si prin momente reci. In toate, noi va trebui sa invatam sa ne apropiem de Dumnezeu prin credinta si sa biruim raul care ne inconjoara si care este chiar in noi uneori.


Iosua a experimentat ucenicia la picioarele unui om al lui Dumnezeu: Moise. Daca prima daca cand este mentionat Iosua, acesta conduce razboiul si poporul Domnului este izbavit de Amalec si poporul acestuia care au venit sa-l bata pe Israel, a doua circumstanta pe care Dumnezeu vrea sa o asocieze (si) vietii lui Iosua, explicit, este constituita tocmai in evenimentele stricarii poporului lui Dumnezeu cu ocazia darii tablelor Legii lui Moise, pe munte.


Iosua invata ca nu doar dusmanii exteriori ameninta viata poporului, ci si cei din popor, din interior: poporul insusi. De data aceasta, Iosua este langa Moise, trecand pas cu pas prin sirul de experiente pe care Dumnezeu le initiaza fata de popor prin acest om al Sau, ales pentru o lucrare mare.


Moise urca pe munte, chemat fiind de Dumnezeu. Aron si Hur raman cu poporul, de data aceasta. Iosua insa este luat de Moise cu el. Dupa ce a invatat sa lupte cu poporul in vale, Iosua invata acum ce inseamna sa urci pentru popor la Dumnezeu, pe munte.

Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor.” Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea: şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu. El a zis bătrânilor: „Aşteptaţi-ne aici, până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.”

(Exod 24:12-14)

De data aceasta batranii raman cu poporul si tanarul Iosua urca cu Moise pe munte. Nu e vorba de privilegiu aici, ci de maturizare. Desigur ca Iosua a fost privilegiat, dar scopul pentru aceasta a fost ca trebuia pregatit si invatat. De cate ori nu ne mandrim noi ca am fost alesi pentru diverse lucrari? De ce oare? Mai degraba trebuie sa intelegem ca Domnul are o voie cu noi, pe care s-o cautam si s-o intelegem. Ce vrea Dumnezeu sa ne invete?

Moise mai fusese pe munte cu putin inainte, cand au urcat impreuna cu el si batranii copiilor lui Israel, "alesii" lor, cum spune Scriptura. Domnul a aratat astfel poporului ca recunoaste autoritatea de peste ei, alegand sa nu-si intinda mana asupra acestor batrani care au urcat pe muntele lui Dumnezeu si lasandu-i sa-I vada slava si sa traiasca.

Iosua ii slujea lui Moise. Nu este interesant sa aflam asta dupa ce ultima referinta cu privire la Iosua a fost aceea cand el a condus barbatii care l-au invins in razboi pe Amalec si poporul sau? Iosua slujitor? Da. Iata ce trebuie sa invatam si noi sa fim, chiar daca avem mari biruinti cu Domnul. Iata ce este bine sa invete un tanar. Scriptura ne invata sa nu alegem ca supraveghetor in Biserica pe cineva care este intors de curand la Domnul, tocmai pentru ca el ar putea sa fie ispitit de mandrie. Si cum oare invatam smerenia decat slujind? In acelasi timp este important sa stim si cui slujim.

Slujind un om matur ai ocazia sa inveti de la el, vazand cum traieste. Iosua s-a dovedit un bun manuitor al sabiei, dar trebuie sa invete ce inseamna sa umbli cu Dumnezeu.

Dupa ce Dumnezeu i-a dat porunci lui Moise si dupa ce a ispravit de vorbit cu el, i-a dat tablele Legii pentru a le duce poporului. Dumnezeu i-a spus lui Moise ceea ce el nu stia despre popor: acesta se stricase abatandu-se de la calea Domnului:

Domnul a zis lui Moise: „Scoală şi coboară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!”

(Exod 32:7-8)

Moise s-a întors şi s-a coborât de pe munte, cu cele două table ale mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe amândouă părţile, pe o parte şi pe alta. Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table. Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!” Moise a răspuns: „Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu este glasul unor oameni care cântă!”

(Exo 32:15-18)

Iosua aude glasul poporului care scotea strigate si crede ca este un strigat de razboi. Este important sa intelegem ca Iosua stia cate ceva despre razboi. A condus unul si a biruit. Cu siguranta ca Iosua putea sa recunoasca un strigat de razboi. Iar strigatele pe care le auzea, atat cat stia pana atunci, erau ca strigatele de razboi. De fapt, in tabara, era un razboi. Iosua insa nu stia inca sa distinga un anumit sunet, asemanator cu acela de razboi - strigatele unui popor stricat, in mijlocul nebuniei lui.

Este insa momentul in care Iosua invata aceasta lectie grea. Pentru Moise sunetul auzit e mai clar. E important sa stim de la inceput ca urechea care aude mai incet nu inseamna ca aude si mai putin clar. De multe ori un batran experimentat aude mai clar decat un tanar cu simturile alerte si intr-o stare buna de functionare. Sunetul trebuie si distins, nu doar auzit.

De aceea, ca sa fac o paranteza, nu volumul de la cantare este cel mai important, cat claritatea lui. Un tanar se poate pripi in a distinge sunetul, dar, numai bine, el poate sa invete sa dinstinga tot mai bine. Aceasta este, de fapt, parte din cresterea spirituala, din maturizare: discriminarea, separarea lucrurilor, intelegerea tot mai clara a ceea ce se intampla.

Curand Iosua avea sa vada scena teribila a unui popor care s-a stricat, cum a spus Dumnezeu, care s-a sculat sa joace si se inchina unui vitel turnat. Avea sa vada mania lui Moise si tablele acelea ale Legii, pe care Moise le-a coborat de pe munte, desi avea mainile trudite, sfaramandu-se de pietrele necioplite ale muntelui. Tot asa cum Legea Domnului cea aleasa si cioplita avea sa se sparga in tandari de inimile de piatra, de inimile neciplite ale oamenilor din poporul lui Dumnezeu.

Iata un strigat de razboi, al unui alt fel de razboi, unde se canta si se joaca, dar toate acestea le face un popor stricat, care are alt Dumnezeu, unul facut de mana omeneasca si mincinos. Iosua a vazut cum poporul a fost lovit de Dumnezeu si multi au cazut, fiindca n-au luptat "lupta cea buna a credintei". Caci mai puternica decat sabia este inima stricata a omului care-l uita pe Dumnezeul mantuirii sale.

Este o lectie trista, dar importanta. Nu ne putem maturiza fara ea. Uneori trebuie sa recunoastem ca viata nu e roz. Ne-ar fi placut sa vina Moise cu tablele, poporul sa le citeasca cu lacrimi in ochi si sa le implineasca cu ardoare si pasiune. Dar nu a fost asa. Tablele acelea care au fost lucrarea lui Dumnezeu au ajuns sa fie sfaramate de munte. Oare nu stia Dumnezeu care va fi soarta lor? Atunci de ce le-a mai scris cu atat de multa pretuire, de ce cu degetul Sau, de ce daca oricum aveau sa sfarseasca astfel?

Atatea ore pe munte par acum irosite. Daca Moise nu mijlocea pentru popor Dumnezeu era gata sa-l stearga de pe fata pamantului. Doar cateva secunde au despartit un timp minunat petrecut pe munte de oribilele momente traite de Iosua la vederea poporului care se stricase.

O, da, suntem noi gata sa luptam pentru Domnul? Dar, suntem noi gata sa vedem si razboiul spiritual? Ne plac victoriile, dar ce facem cand vedem infrangerea? Credeti ca lui Iosua i-a placut privelistea poporului, avand in minte victoria cu Amalec? Vrem trezire spirituala, dar oare cum reactionam cand suntem pusi fata in fata cu adevarata stare a poporului? Iosua ramane langa Moise, in continuare slujitorul sau, iar Moise in continuare in slujba Domnului.

Aceasta este o intamplare trista. Da, sa nu fugim de asemenea intamplari triste. Trebuie sa invatam din ele. Cum nu s-ar fi dus Iosua sa ia sabia si sa lupte. Dar acum sabia nu mai putea face nimic: era un alt fel de razboi. Barbatii lui, vitejii lui de nu demult erau acum niste stricati care cantau si dansau in fata unui vitel de aur, facut din cerceii si lanturile celor din popor. Cand vom invata ca suntem intr-un asemenea razboi, nu ne vom mai parasi Bisericile atat de usor, alergand dupa iluzia Bisericii perfecte pe pamant.

Crezi ca e usor sa-ti vezi parintii si batranii inchinandu-se unui idol? Nu a fost pentru Iosua usor, dar, in ce-l priveste, a invatat o lectie importanta: cat de usor se poate strica poporul. Nu-ti pierde nici tu timpul, tineretea nu tine prea mult: nu pierde invataturile ei si nu rata experientele prin care Dumnezeu vrea sa te treaca. Nu pierzi nimic daca nu dansezi cu poporul in fata idolilor. Ce bine ca Iosua a fost pe munte cu Moise.

Iosua: despre maturizare [1]

Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. Atunci Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.” Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului. Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui. Şi Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui, cu tăişul sabiei. Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.” Moise a zidit un altar şi i-a pus numele „Domnul, steagul meu”. El a zis: „Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!”

(Exod 17:8-16)

Este prima data cand Scriptura il numeste pe Iosua si intaia slujire a sa in mijlocul copiilor lui Israel care au iesit din tara Egiptului. Practic, istoria lui Iosua incepe de aici, istoria pe care Dumnezeu vrea sa ne-o relateze.

Despre Iosua stim ca a fost, din tineretea lui, slujitorul lui Moise. Si, dupa cum ne arata Scriptura, slujirea acestuia a fost parte dintr-un proces de ucenicizare, de maturizare, de formare in mijlocul lui Israel, in vremea aceea.

Iosua era tanar. De aceea, ne vom intreba ce a invatat Iosua in tineretea lui, cu ocazia acestui eveniment.

Are loc aici o batalie. Amalec a fost un descendent al lui Esau, fratele lui Iacov. Lui Iacov Dumnezeu i-a schimbat numele in Israel, din care s-a nascut poporul acesta pe care-l scosese Domnul din Egipt, Moise si Iosua. Amalec acesta a venit sa lupte impotriva lui Israel.

Iosua invata sa aleaga, sa conduca in lupta si sa se bazeze pe Dumnezeu. Iosua invata ca poporul lui Dumnezeu nu e format doar din tineri, dar nici doar din batrani. Exista o lucrare pe care un tanar o poate face, dupa cum un batran are si el o anumita lucrare. Iosua invata, dincolo de toate, sa asculte.

Iosua nu vorbeste aici. Nu ca nu ar fi vorbit, dar Scriptura nu relateaza niciun cuvant al sau. Trecand prin istoria lui Iosua, putem observa o maturizare pe care ne-o arata Cuvantul cu privire la acest tanar. Iosua nici nu trebuie sa vorbeasca, el trebuie sa asculte si sa se implice.

Pentru un tanar, dupa cum este caracteristica vitejia, este si ascultarea, supunerea. Este vorba de supunere fata de un om al lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu l-a pus sa conduca poporul. Un tanar poate sa conduca si el (cum a condus Iosua anumiti barbati in lupta aceasta), dar intr-o lucrare anume si in limitele autoritatii sale.

Iosua a trebuit sa aleaga niste barbati. Avea nevoie de ei pentru a se lupta cu Amalec. Apoi a trebuit sa-i conduca in lupta propriu-zisa. De aceea alegerea trebuia sa fie una practica. Dar Moise nu-i spune lui Iosua doar ce trebuie sa faca el. Ii spune ca el, Moise, va lua parte la aceasta lupta, dar intr-un mod diferit. Iosua intelege ca el va tine sabia in mana, iar Moise toiagul lui Dumnezeu. Iosua va lupta in vale, Moise va sta pe deal.

Iosua invata ca nu e totul ce se vede, ca o lupta nu e castigata de barbati inarmati si bine organizati, condusi de un om plin de ravna pentru Domnul. Este nevoie de mai mult decat de tinerete, forta, putere, vointa si logistica. Este nevoie de Dumnezeu.

Iosua invata ca este nevoie de sabia omului si de toiagul lui Dumnezeu. Este nevoie de cineva sa tina sabia, de un barbat, de un tanar, de Iosua. Dar, este nevoie de Moise sa tina toiagul, de un batran, de un om al lui Dumnezeu matur. Sabia este a omului, dar toiagul lui Dumnezeu nu poate sta in maina oricui. Iosua invata ca tinerii si batranii lupta impreuna, pentru ca fiecare are lucrarea lui de facut, cu care nu trebuie sa se joace.

Iosua invata ca sabia nu-i o jucarie, dar ca nu in puterea ei sta razboiul. Iosua a simtit victoria atunci cand tabara sa ii batea pe amaleciti, dar simtea emotia posibilitatii infrangerii atunci cand Amalec parea ca-i bate. Iosua a fost purtat de Moise, care-si tinea mainile sus, pe deal, avand toiagul lui Dumnezeu.

Trebuie sa se implice tinerii in razboiul spiritual al Bisericii? Da. Dar in ascultare si dupa planul Domnului pe care se pare ca nu lor li-l descopera El. Ei trebuie sa se asigure ca asculta de oameni ai lui Dumnezeu, care cu adevarat au toiagul lui Dumnezeu in mana.

Tinerii merg in misiune, activeaza, se implica. Si o fac din inima si bine. Dar, maturitatea nu le permite, inca, sa priceapa ce se intampla cu adevarat. Nici nu e treaba lor, acum. Dar, incet, ei trebuie sa se maturizeze si sa devina ceea ce trebuie sa fie in Casa lui Dumnezeu. Daca tinerii sunt plini de viata, atunci sa lupte, sa scoata sabia. Dar sa inteleaga ca nu ei tin toiagul si ca nu sunt singuri in batalii. Cand ei pleaca la razboi, batranii se roaga. Nu doar Iosua si-a intrebuintat bratele vanjoase de tanar, ci si Moise, pe ale lui - cele incercate si trudite.

Exista un drum pe care un tanar trebuie sa mearga spre maturitate. Daca el necinsteste pe batran, nu este pe drumul acesta. Pentru ca si el va fii batran si, cand va ajunge, va intelege ce inseamna aceasta si nu-si va dori sa se poarte altii cu el cum s-a purtat el in tineretea lui cu cei varstinci. Toti trebuie sa intelegem ca suntem tineri si vom ajunge batrani, daca viata ne va fi pastrata pentru aceasta. Toti suntem si incepatori in credinta si maturi, daca ne maturizam si ajungem sa fim. E vorba de un proces. Noi, de aceea, sa intelegem ca trebuie sa luptam impreuna: si cei cu mana de voinic si cel cu palma trudita si genunchii batatoriti.

Dupa ce Iosua a castigat lupta, Dumnezeu a zis lui Moise sa spuna lui Iosua ca El Insusi va sterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri. Dumnezeu stie ca aceste cuvinte trebuie spuse lui Iosua, pentru a-l intari si a-i asigura victoria pentru totdeauna. De asemenea, Iosua a inteles ca Dumnezeu Insusi lupta pentru poporul Sau si ca Amalec nu a fost invins printr-o batalie. Nu e doar sabia, puterea si tineretea noastra, ci, realitati mult mai  adanci si mai complexe.

Cu siguranta ca experienta lui Iosua ne ajuta si pe noi. Intai de toate, ne ofera perspectiva maturizarii. Apoi, ne arata ca noi suntem parte dintr-un intreg, in Biserica. Nu vom nesocoti pe tineri si nu ii vom necinsti pe batrani. Trebuie sa stam in locul nostru. Apoi, sa intelegem ca, dincolo de maturitatea noastra, in control este Dumnezeu. Iosua nu putea castiga fara Moise, dar Amalec nu putea fi batut fara Iosua si barbatii lui de razboi.

Avem nevoie de tineri, dupa cum avem nevoie de batrani. Dumnezeu lucreaza cu noi maturizandu-ne, deci in fiecare etapa a maturizarii noastre. Nu o vom nesocoti pe niciuna, dar nici nu ne vom razvrati pentru ca am ajuns pana undeva.

Ca tineri, sa invatam sa ascultam, sa slujim, sa luptam, sa ne punem la dispozitie elanul si energia pentru "razboaiele Domnului". Dar sa stim ca suntem sub autoritatea celor mai maturi decat noi, a barbatilor lui Dumnezeu si a batranilor Sai, patriarhii.

Maturitatea are varsta ei. Odata esti copil, odata tanar, odata barbat, odata patriarh. Nu putem sa ne prefacem ca suntem ceea ce nu suntem. Daca chiar suntem in acest proces de maturizare, de crestere spirituala, atunci sa fim atenti cu viata noastra, pentru ca nu simulam adevarul pe calculator. Tineretea inseamna ascultare, supunere, invatare, slujire, implicare, vitejie, pasiune, dupa cum batranetea inseamna intelepciune, maturitate, intelegere profunda, invatarea altora. Tinerii, de asemenea, invatand si crescand, vor ajunge sa se maturizeze si, cu timpul, nu vor mai fii tineri.

Este o priveliste deloc frumoasa a vedea tineri razvratiti si care se cred intelepti si batrani care au albit degeaba, fara intelepciune si putere spirituala. De aceea, tinerii nu ar trebui sa-si piarda timpul facand nimic si batranii povestind despre ispravile tineretii lor si atat. In acelasi timp, vitejia tanarului nu este pe messenger, nici taria lui in gelul de pe par, nici energia lui risipita alergand dupa o minge de cauciuc mai mult sau mai putin umflata. El sa-si puna bratul in slujba Domnului. Caci nu va ajunge ca Moise, sa tina toiagul Domnului cu mainile trudite, daca si le va intrebuinta cand i-au fost in putere sa apese taste, sa arunce pietre si sa se pieptene.

Nu toti tinerii sunt tineri, dupa cum nu toti batranii sunt batrani.

E plin de miraje pamantul

Iata o interpretare potrivita:



[versuri de Costache Ioanid]

Invitatie la Evanghelizare

In perioada 15.02—21.02.2010, Biserica Baptista BETLEEM din Hateg organizeaza cateva intalniri speciale cu scop evanghelistic. Va asteptam cu dragoste:



 Luni, între orele 18—20

 Marţi, între orele 18—20

 Miercuri, între orele 18—20

 Joi, între orele 18—20

 Vineri, între orele 18—20

 Duminică, între orele: 9—12: BOTEZ nou-testamentar

 Duminică, între orele: 17—19

PAGINA WEB BETLEEM.ORG

Invataturi din Psalmi

Ce facem atunci cand anumiti oameni ne vorbesc de rau, cand fac planuri in inima lor si apoi si le implinesc, acuzandu-ne inaintea altora cu privire la ceea ce nu am zis si nu am facut? Cum raspundem atunci cand cei care ne zambesc si ne strang mana uitandu-se in ochii nostri cauta sa ne discrediteze imediat ce-si intorc privirea? Cand faci binele si esti vorbit de rau, cand stii ca ai spus adevarul si altii iti zugravesc vorbirea drept minciuna - ce faci atunci?

Atunci e momentul sa-L iubim pe Domnul. Atunci e vremea sa alergam la El, ca la o cetatuie, ca la o stanca. Atunci nu e ziua razbunarii si nici timpul lovirii inapoi, ci clipa ascunderii in Cristos. El e stanca in care ne ascundem. Este ea pentru mine? E si pentru tine? El e scutul nostru care ne scapa si intaritura noastra?

Psalmi 18:1 "Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!

Psalmi 18:2 Doamne, Tu eşti stînca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stînca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea!

Cand altii striga la tine, firea pamanteasca te indeamna sa strigi si tu la ei. Dar, atunci, in clipele acelea grele, cand ti se pun in spate poveri pe care tu nu le porti, cand esti adresat cu nume pe care nu le cunosti, cand dreptatea isi striga implinirea, mai zaboveste putin si alege bine ce sa strigi, si cui:

Psalmi 18:3 Eu strig: «Lăudat să fie Domnul!»
şi sînt izbăvit de vrăjmaşii mei.

 Psalmi 18:6 Dar, în strîmtorarea mea, am chemat pe Domnul,
şi am strigat către Dumnezeul meu:
din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul,
şi strigătul meu a ajuns pînă la El, pînă la urechile Lui.

Iata ca Dumnezeu aude. El vine in ajutor. Si atunci te bucuri ca nu ai facut dupa puterea ta, caci iata ca Domnul Insusi lucreaza. Nu rasplateste El celor rai? Nu face El dreptate? Iata ca Dumnezeu lucreaza, El in care ne punem increderea:

 Psalmi 18:7 Atunci s’a sguduit pămîntul şi s’a cutremurat,
temeliile munţilor s’au mişcat,
şi s’au clătinat, pentru că El se mîniase.
Psalmi 18:8 Din nările Lui se ridica fum,
şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui:
cărbuni aprinşi ţîşneau din ea.
Psalmi 18:9 A plecat cerurile, şi S’a pogorît: un nor gros era supt picioarele Lui.
Psalmi 18:10 Călărea pe un heruvim, şi sbura, venea plutind pe aripile vîntului.
Psalmi 18:11 Întunerecul Şi-l făcuse învelitoare,
iar cortul Lui, împrejurul Lui,
erau nişte ape întunecoase şi nori negri.
Psalmi 18:12 Din strălucirea, care se răsfrîngea înaintea Lui, ieşeau nori,
cari aruncau grindină şi cărbuni de foc.
Psalmi 18:13 Domnul a tunat în ceruri,
Cel Prea Înalt a făcut să-I răsune glasul,
cu grindină şi cărbuni de foc.
Psalmi 18:14 A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei,
a înmulţit loviturile trăsnetului şi i-a pus pe fugă.
Psalmi 18:15 Atunci s’a văzut albia apelor,
şi s’au descoperit temeliile lumii,
la mustrarea Ta, Doamne,
la vuietul suflării nărilor Tale.
Psalmi 18:16 El Şi-a întins mîna de sus, m’a apucat,
m’a scos din apele cele mari;
Psalmi 18:17 m’a izbăvit de protivnicul meu cel puternic,
de vrăjmaşii mei, cari erau mai tari decît mine.
Psalmi 18:18 Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strîmtorării mele;
dar Domnul a fost sprijinul meu.
Psalmi 18:19 El m’a scos la loc larg,
şi m’a scăpat, pentrucă mă iubeşte.

 Toate acestea sunt intre: "Te iubesc din inima, Doamne, taria mea" si "m-a scapat, pentru ca ma iubeste".

Iubirea mea-i cand plec privirea-n tina
Si-astept tacand pe Domnul, in Cuvant
Iubirea Lui e cand raspunde
Chemarii mele-n sufletu-mi arzand 

Si-asa invat pe-a lumii drumuri goale
Sa ma-nplinesc in Domnul meu iubit
Cum ma iubeste El e Calea-n ceruri
Cand eu il caut, deja El m-a gasit.

Da, sunt vrajmasi, si iude, si-anateme
Si frati ce mint, si uri in gand de-omor
Dar e si-un Tata ce-ngrijeste cu iubire
Si celor sfinti le vine-n ajutor.

Aici pe glie cad sudori de truda
Munciti fiind in suflet de dusmani
Dar intr-o zi intoarce-se-va breazda
Si n-or mai fi in cer hamani.

Invata-ma, o, Doamne, ce-i iubirea
De Tine, Tu, ce totul esti deplin
Sa Te iubesc, sa Te iubesc si-atata
Caci restul din iubire vin.

Psalmi 20:6 Ştiu de acum că Domnul scapă pe unsul Său,
şi-i va răspunde din ceruri, din locaşul Lui cel Sfînt,
prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.
Psalmi 20:7 Unii se bizuiesc pe carăle lor, alţii pe caii lor;
dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.
Psalmi 20:8 Ei se îndoaie şi cad;
dar noi ne ridicăm şi rămînem în picioare.
Psalmi 20:9 Scapă, Doamne, pe împăratul,
şi ascultă-ne cînd Te chemăm!

O cantare de pocainta, un plans amarnic in fata realitatii

Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atât de plină de popor altădată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajuns roabă astăzi! Plânge amarnic noaptea şi-i curg lacrimi pe obraji. Niciunul din toţi cei ce o iubeau n-o mângâie; toţi prietenii ei au părăsit-o şi i s-au făcut vrăjmaşi. Iuda a plecat în pribegie din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul neamurilor şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea. Drumurile Sionului sunt triste căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite, şi el însuşi este plin de amărăciune. Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmaşii lui sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului. S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte. În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui. Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează. Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gândea la sfârşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. –„Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!” – Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum în Locaşul lui cel Sfânt au intrat neamurile cărora Tu le porunciseşi să nu intre în adunarea Ta! Tot poporul lui caută pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. „Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt!” O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse! Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ sub picioare şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi o lâncezeală de toate zilele! Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă. Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda. De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit. – Sionul întinde mâinile rugător, şi nimeni nu-l mângâie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov de jur împrejur vrăjmaşi; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. – Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în robie. Mi-am chemat prietenii, dar m-au înşelat, preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate căutând hrană ca să-şi ţină viaţa. – Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m-a lăsat fără copii, în casă, moartea.


(Plangeri 1:1-20)

Cine aduce smerirea?
Cine ar trebui sa vada si sa inteleaga starea poporului lui Dumnezeu?
De ce este durere si tristete in mijlocul credinciosilor?
Cine este vinovat de starea Bisericii astazi?
Care sunt implicatiile robiei in ucenicizare si viata crestina?
Cine poate aduce vindecarea?
De ce nu raspunde Dumnezeu poporului care intinde mainile rugator?

Aleister Crowley si motto-ul sau promovat in viata societatii prin muzica rock

Aleister Crowley a trait intre anii 1875 - 1947, avand un puternic impact in muzica metalica a timpului sau si nu doar si, prin aceasta, asupra societatii.

Acela care prin anii '20 facea ritualuri de sacrificare a caprelor intr-o manastire din Sicilia, a fost descris ca evanghelistul cel mai de succes al religiei pagane al secolului XX. El invata pe oameni ca "Legea" este sa faci tot ceea ce vrei:

Cartea scrisa de Crowley, Magick in Theory and Practice, ramane si azi foarte cunoscuta in randurile ocultistilor. "Fa ceea ce vrei este toata Legea", acesta era principiul sau suprem de viata, din care s-a nascut si filozofia moderna "Fa lucrurile asa cum vrei tu". O alta remarca faimoasa a lui Crowley este aceea ca "Fiecare barbat si fiecare femeie este un star". Adeptul lui Crowley si cantaretul rock Steven Marque spune despre acesta : "A facut parte dintr-o traditie straveche conform careia Eternul este unitatea suprema in care se impaca toate opusurile, inclusiv binele si raul. El locuise in Orient si cunostea atat scripturile hindusilor, cat si pe cele ale budistilor, pentru care aceste idei erau normale si obisnuite. El a elaborat ritualuri complicate de magie sexuala.

Stilul lui Crowley ramane o prezenta explicita in versurile contemporane. Formatia de goth-metal Moonspell canta: "Legile erotice ale lui Crowley vor stapani in sfarsit". Alphaville canta: "Fa ce vrei, acesta va fi destinul nostru". Formatia germana de alt-metal industrial KMFDM canta: "Fa ce vrei, dupa cum crezi de cuviinta". In cantecul lor "Do What Thou Wilt", trupa de punk rock Lords of the New Church canta: "Nu este har; nu este vina; iata legea: fa ce vrei tu."

Religia lui Crowley se reduce la venerarea eului ca Dumnezeu.

 Este muzica rock un gen muzical inventat si folosit pentru promovarea de sine, pentru conducerea maselor atrase de sunetul ei spre credinte straine de adevarata credinta a Cuvantului lui Dumnezeu? Promoveaza ea sinele prin structura ei, prin modul in care trebuie cantata si prezentata?

De ce ne punem problema unor vedete care sa cante "in fata" o muzica dura, acompaniate de o instrumentatie data la maxim, care nu-si propune niciodata perfectiunea si finetea? Ideea ca muzica rock este muzica universala a fost de mult pronuntata de promotorii acestui stil. Ei au folosit aceasta pentru a promova religia lor despre care s-a scris mai sus. Nu de putine ori, si nu in colturi neinsemnate, am auzit afirmatia ca muzica crestina contemporana de tip rock, metal, are capacitatea de a transcende generatiile si culturile crestinilor de astazi. Un important eveniment unde s-a afirmat aceasta a fost o intalnire a Campus Crusade for Christ in Coreea de Sud, a unor tineri din peste 120 de tari, de pe tot globul, stransi in orasul Busan intr-un numar de aproximativ 20.000. Este de remarcat aceasta, fiindca trebuie sa ne punem intrebarea, in acest context, ce religie anume se vrea impusa prin abordarea acestui stil muzical in lumea crestina?

Tine de observatie sa incercam sa gasim raspunsul la intrebarea: "Sunt crestinii astazi influentati de dorinta de a fii vedete si condusi de motto-ul trairii pentru clipa si beneficiile ei?"

Muzica folosita de crestini nu este menita sa provoace anumite stari mai speciale pentru auzirea Evangheliei. Scriptura nu ne invata ca muzica ne pregateste pentru auzirea unor prelegeri despre Dumnezeu si credinta. Scriptura ne invata altceva despre muzica si rolul ei in viata crestinului. Ar trebui sa ne pregateasca muzica pentru auzirea Evangheliei? Nu cred. Mai degraba ar trebui sa folosim cantarea pentru acele scopuri mentionate de Scriptura. Daca muzica ne pregateaste pentru auzirea unui mesaj, atunci ea ne va face sa primim acel mesaj diferit de cum l-am fi primit daca nu exista acea muzica inaintea mesajului. Deci, nu mesajul e, asadar, important, ci muzica, cantarea. Dimpotriva, insa, Cuvantul trebuie sa se adreseze inimilor noastre asa cum sunt ele, nu amortite de sunete sau indulcite de ele.

Ne deschidem inima oricui? Spre orice? Oricand? Oriunde? In niciun caz! Doar adevarul trebuie sa fie lasat sa ne cerceteze inimile, gandurile, vietile. Ne deschidem inima, dar nu fiindca auzim o incantatie, nu pentru ca luam parte la un concert de muzica de un anumit fel, ci pentru ca stim ca atunci cand suntem asezati inaintea adevarului, ne vom vedea asa cum suntem si aceasta, prin comparatie apoi cu cine este Dumnezeu si cum este El, va aduce in noi nu doar lacrimile pocainte si sentimentele de scarba fata de pacat, ci si bucuria iertarii si a transformarii.

Muzicii nu trebuie sa i se dea o atentie mai mare decat se cuvine. Limitele folosirii ei trebuie pastrate dupa Scripturi. Noi trebuie sa folosim muzica pentru acea cantare prin care sa transmitem adevarurile Scripturii, care sa ne cerceteze inimile. Nu folosind o muzica speciala, care sa ne atraga si sa ne deschida ea inimile, pentru ca am depinde mai apoi de ea, ci lasand puterea lui Dumnezeu sa lucreze cu adevarul.

---
citate din cartea "Evanghelia pe muzica rock?..." de John Blanchard si Dan Lucarini, editura Faclia, Oradea, 2009, pag. 93 - 94

Eroii treziti: intre tortura si messenger

Tinerii astazi se drogheaza. Stau noptile si petrec anihilandu-si vointa fara nicio constrangere fizica. Isi petrec zilele pe messenger sau alte IM-uri, pe saituri de matrimoniale sau de bagare-in-seama, unde se discuta vorbe. Cristos este in injuraturile lor, Dumnezeul lor este pantecele, iar Legea si Scriptura lor este "traieste astazi cum vrei tu". Ei se inchid singuri in casa, in fata sticlelor pline sau vorbitoare, lovind si ucigand personaje fictive in jocurile mintii lor prea fragile pentru asemenea tascuri.

Aceste probleme existentiale au devenit tot mai mult problemele adolescentilor si tinerilor bisericilor de astazi. Dorinta dupa astfel de experiente le anima gandirea si trairea. Erou la numarul de pahare de bere date pe gat? Erou pe coama drogurilor, in lupta cu dusmanii nascuti de mama Halucinatie? Erou in jocuri de calculator, cu sapte vieti? Erou la scris si spus semi-fraze pe mess sau in alte parti, in fata web-cam-ului, cu doua suvite de par intinse cu placa si una izbind din pieptul de viteaz?

Saitul http://vladenko.wordpress.com/ prezinta, printre alte marturii, viata unui tanar, Constantin Oprisan. Redau cateva fragmente mai jos din marturia despre acest om, adusa de Gheorghe Calciu:

In celula mea, se afla Constantin Oprisan – ai carui plamani erau complet vlaguiti de tuberculoza. De doua ori pe zi expectora lichid din plamani. Noi trebuia sa-l ajutam dandu-i o palarie sau ceva si el putea sa dea afara tot ce se desprinsese din plamani – sange si tot restul. Era ingrozitor sa-l vezi. In prima zi in care am intrat in celula, erau cu mine Constantin Oprisan, prietenul care ma salvase de la sinucidere si un alt student mai tanar ca noi.


Constantin a inceput sa expectoreze lichid din plamani. Am ramas tintuit cu spatele la usa – surprins deoarece nu mai vazusem niciodata ceva asemanator. Omul se sufoca. Probabil un litru intreg de flegma si sange daduse afara, si stomacul meu se intorsese pe dos. Eram gata sa vomit. Constantin Oprisan observand asta, mi-a zis: “Iarta-ma!” Mi-a fost atat de rusine! Deoarece eram student la medicina, am decis sa am grija de el.

Iata o parte din interviu:

- Ne puteti spune mai multe despre el? Cum va invata si va intarea?


- El nu vorbea mult. Ne vorbea in fiecare zi in jur de una-doua ore, deoarece nu putea sa vorbeasca foarte mult. Dar fiecare cuvant care iesea din gura lui era un cuvant sfant – numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. El isi rostea rugaciunile, si auzindu-l cum spune aceste rugaciuni, stiind cat de mult suferea, eram profund impresionati. Nu era deloc usor. Pe langa delicatetea lui sufleteasca, el incerca sa ne protejeze – sa nu expectoreze prea mult ca sa nu imprastie bacili in atmosfera. Era ca un sfant in celula cu noi. Simteam prezenta Duhului Sfant in jurul lui; il simteam pe el. Chiar si in timpul ultimelor sale zile cand nu mai era in stare sa vorbeasca, el niciodata nu si-a pierdut bunatatea fata de noi. Puteam citi in ochii sai lumina spirituala si dragoste. Fata lui era ca o revarsare de dragoste.

O descriere:

Ne-a spus despre cum a lucrat cu tinerii. Sunt sigur ca iubea foarte mult tinerii si ca si el era iubit de ei. Era complet dedicat omului. Era un om foarte inteligent – uluitor de inteligent. A fost atat de binevoitor cu noi. Nu a vorbit mult despre el insusi. Vorbea despre credinta, despre dragoste, despre rugaciune. Se ruga tot timpul. Stiti, nu e asa de usor sa stai intr-o celula tot timpul cu aceiasi oameni. Cand izbucneau anumite conflicte intre noi, el se ruga. Si rugaciunea lui era lucratoare. Ne era rusine, pentru ca el se ruga si noi stiam asta. Atunci nu se ruga cu voce tare, dar fata lui era complet transformata. Noi intelegeam ca se roaga pentru noi si ne opream din cearta.

Eroi ai credintei au fost si atunci si sunt si acum. Si atunci multi au vandut si s-au lepadat in multe feluri de credinta. La fel este si astazi. Este, insa, alt cadru. Esti tu un erou al credintei in generatia ta? Traiesti cu Dumnezeu cu adevarat?

Generatia noastra trebuie sa citeasca si sa afle ce au patit credinciosii in comunism si sa se trezeasca si sa se bucure de libertatea de acum, asa cum este ea, cu constrangerile ei, si sa traiasca pentru Dumnezeu. Caci adevarata libertate este in Cristos, indiferent cum este pe pamant.

Cum sa ne purtam cu "cei de afara", ca unii care suntem straini si calatori aici

Sara, nevasta lui Avraam moare si Avraam, ca strain si calator in tara unde l-a chemat Dumnezeu este in fata unei duble realitati: odata nu detinea nicio bucata de pamant, iar apoi trebuia sa-si ingroape moarta.

Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani: aceştia sunt anii vieţii Sarei. Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan; şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi s-o plângă. Avraam s-a sculat apoi dinaintea moartei sale şi a vorbit astfel fiilor lui Het: „Eu sunt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea.” Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam: „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui.” Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het. Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar, să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.” Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii: „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.” Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării. Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: „Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.” Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam: „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi, dar, moarta!” Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cântărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise, în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, care mergeau la orice negustor. Ogorul lui Efron din Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el şi toţi copacii care se aflau în ogor şi în toate hotarele lui de jur împrejur au fost întărite astfel ca moşie a lui Avraam, în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii. După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevasta sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, adică Hebron, în ţara Canaan. Ogorul şi peştera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormântare de către fiii lui Het.


(Gen 23:1-20)

Pasajul acesta este un reper atunci cand suntem intr-o situatie asemanatoare, cand noi ca straini si calatori trebuie sa ne referim, fiind inca pe pamant, la relatia cu stapanii tarii unde traim.

Avraam avea nevoie de o bucata de pamant chiar in tara unde locuia ca strain. Dar a facut in asa fel incat s-o plateasca. Relatia dintre el si Efron (si fiii lui Het) era una buna. Totusi, Avraam a tinut sa plateasca pretul acelei bucati de pamant si l-a platit.
Inseamna ca daca Biserica are o relatie buna cu Statul va primi de la acesta cadouri? Inseamna ca daca Biserica are o nevoie si Statul ar putea sa i-o implineasca, dar fiindca exista legaturi bune intre ei, Biserica va primi fara sa plateasca pentru ce a primit?

Noi trebuie sa avem o buna relatie cu autoritatile. In acelasi timp, noi nu trebuie sa avem legaturi care sa ne tina datori in vreun fel. Biserica este chemata sa traiasca cu integritate si verticalitate. Nu are Cristos grija de noi? Nu este El Cel care ne da tot ce avem nevoie? Deasemenea, fiecare dintre noi, ca indivizi, trebuie sa invatam aceasta integritate aratata de Avraam, aceasta intelepciune.

Apostolul Pavel ne invata acest principiu foarte important si pentru noi ca indivizi, cat si pentru noi ca Biserica:

Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.


(1Tesaloniceni 4:11-12)

Torturat pentru credinta, de Haralan Popov

Cartea "Torturat pentru credinta", avand ca personaj principal si autor pe Haralan Popov, descrie autobiografic viata unui pastor din Bulgaria care a fost inchis si torturat pentru Cristos in era comunista.

Am citit o editie Agape, 1998, o marturie scurta, dar care prezinta realitati si intamplari pe care nu le pot crede si care, totusi, s-au intamplat. Aceasta carte (si altele asemenea ei) trebuie citite neaparat de tanara generatie de la noi din tara.

Voi prezenta cateva citate din aceasta carte, cu scopul de a va trezi interesul pentru a o citi. In acelasi timp, mi-a ramas in minte provocarea acestui om, asa cum reiese din marturia lui: sa ne rugam pentru credinciosii din Biserica persecutata, pentru barbatii inchsi si torturati pentru credinta lor. Ei inca sunt si astazi in lume. De aceea, sa ne preocupe soarta lor, sa ne rugam pentru ei si sa cautam orice oportunitate sa le trimitem Biblii si ajutorul nostru.

Dupa ce citesti franturi despre cei treisprezece ani petrecuti in inchisori, in tortura, subnutritie si munci silnice, ramai ingrozit. De aceea, doar cel care a citit aceasta carte poate sa fie adanc patruns de puterea cuvintelor pe care Haralan Popov le spune astfel:

Doua lucruri m-au intarit in timpul celor 13 ani si 2 luni de inchisoare comunista. In primul rand faptul ca viata mea depindea numai de Dumnezeu si nu de calaii mei comunisti. In al doilea rand, era dorinta de a trai ca sa pot povesti intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat toate lucrurile la care fusesem martor. Scopul acestei carti nu este de a arata depravarea umana (acea depravare pe care am experimentat-o zi si noapte in timpul celor treisprezece ani de detentie), ci de a dezvalui complesitoarea iubire a lui Dumnezeu. Si daca este ceva din aceasta carte care sa ramana in memoria cititorului, acel ceva sa fie adevarul permanent al iubirii lui Dumnezeu, a carei manifestare nu poate fi impiedicata de bestialitatea omului.

In inchisoare am inteles mai bine lectia iubirii. Desi am vorbit mult timp si de la cele mai importante amvoane despre iubirea lui Dumnezeu, in disperarea profunda resimtita in celulele subterane  am invatat eu sa cunosc iubirea Sa intr-un mod cu totul nou. Lipsit de orice bun material si de tot ceea ce ar fi putut sa-mi abata atentia de la Dumnezeu, am descoperit in Dumnezeu o realitate mai profunda. (pag. 7, din Prefata).

Cu privire la o tortura prin care a trecut, Haralan Popov scrie: "Cand mi-am recapatat cunostinta, Toni (un coleg de celula) mi-a spus data. Nu-mi venea sa-mi cred urechilor. Statusem in picioare fara apa sau hrana vreme de paisprezece zile! Nici acum nu-mi pot explica cum a fost posibil." (pag. 31)

Despre o celula in care a stat, el scrie: "Intrucat cladirea nu fusese la inceput inchisoare, celulele erau doar ceva mai mari decat celulele individuale ale inchisorii din Sofia. Celula noastra masura 4,5 pe 2 metri, si in ea eram cinsprezece detinuti. Mai trebuia sa gasim spatiu si pentru vesnica galeata, asa ca am fost mai inghesuiti decat in alte parti.... Noapte dormeam toti pe aceeasi parte. Daca cineva voia sa se intoarca, trebuia sa ne intoarcem toti in acelasi timp." (pag. 61)

El isi incheia cartea astfel:

Mesajul pe care vi-l transmit din partea Bisericii Tacerii este acesta:
"Nu ne uitati!"
"Rugati-va pentru noi!"
"Dati-ne Biblii ca unelte de lucru, si le vom folosi pentru cauza lui Cristos!"
Nu pot sa uit una din celulele de pe insula Persin. Pe peretele de ciment se putea citi o inscriptie facuta de vreun crestin necunoscut care traise acolo inaintea mea: "Oare Dumnezeu m-a parasit?"
...

 E o lectura importanta pentru noi astazi. Cititi cartea.

Avraam: banii lui, banii imparatului, banii celorlalti, banii lui Dumnezeu si banii Statului, banii Bisericii [3]

Sa ne gandim la Stat si insemnatatea lui. Nu cred ca in spatele oricarui guvern sta Satan. Totusi, avem multe de invatat din exemplul de mai sus. Statul, in fapt, nu detine nimic. Este doar o forma de organizare si, de multe ori, subjugare a oamenilor. Nu vreau sa intru in discutii interminabile in aceste directii.

Ideea care e importanta in contextul studiului de fata este aceea ca Statul are bogatii pentru ca are oameni. Daca nu ar avea oameni, nu ar avea bogatii. Statul, asadar, oricare ar fi el, are nevoie de oameni. Si, pentru aceasta se poate sa dea si din bogatiile sale. Scopul Statului este sa stranga bogatii nu sa dea. El nu poate exista dand, iar aceasta din definitie. Cu siguranta ca, sub nicio forma, nu vorbesc de rau Statul in sine. Aceste remarci au de-a face cu intentia intelegerii contextului in care suntem. Vom intelege, asadar, realitatea, fara sa o respingem. In rest, este treaba fiecaruia. Asadar, acest articol, sub nicio forma, nu are si nu vrea sa aiba intentia de a vorbi Statul de rau (Statul roman, ideea de Stat, ideea de Imparatie, conducere sau autoritate etc).

Istoria comunismului in Romania, Bulgaria sau Rusia ne arata ce poate face Statul cu oamenii sai. Nu e nevoie sa generalizam, dar trebuie sa exemplificam. E vorba de politica, directie, viziune etc. Cu siguranta ca Statul Roman de astazi nu vrea sa-si tortureze oamenii. Dar are o anumita agenda, care nu importa discutiei, pentru care are nevoie de oameni.

Ei bine, Biserica are deja un Imparat. Un imparat care ne-a chemat sa fim supusi autoritatilor, dar sa ne clarificam in practic, in modul cel mai simplu si real, diferenta dintre Cezar si Dumnezeu. Pilda lui Avram este un bun exemplu despre de la cine trebuie noi sa primim bogatii. Se naste, desigur, nevoia de a intelege despre ce bogatii vorbim.

Cred ca problema fondurilor de la stat s-a facut posibila pe fondul diluarii valorilor spirituale reala, traite in adevar in viata crestinului de rand. As avea nevoie de un spatiu mult mai mare sa dovedesc aceasta, deci voi ramane, deocamdata, la atat.

Sa ne intoarcem acum la Avram. Ce raspuns a avut Avram la cererea imparatului Sodomei?

Avram a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului, şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: „Am îmbogăţit pe Avram.” Nimic pentru mine! Afară de ce au mâncat flăcăii şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor!”

Voi arata punctat raspunsul lui Avram, pentru a-l intelege cat mai bine.
1. “ridic mana spre Domnul…”
- Avram stabileste de la inceput cine este imparatul lui: Dumnezeu, Domnul (Yahweh);
- Avram arata Cine determina in viata lui hotararile: Dumnezeu;
- Avram arata in fata cui traieste el: inaintea lui Dumnezeu;
- Avram arata cui ii da el socoteala: lui Dumnezeu
- Iata ca Avraam a stiu ce imparat e imparat in valea imparatului; Avram a rezolvat problema aceasta, care este, de fapt, problema esentiala, de la care pleaca totul

2. “Dumnezeul cel Preainalt”
- Avram arata de ce va spune ce va spune, de ce a hotarat ce a hotarat deja: exista un imparat mai sus de imparatul Sodomei, unul care traieste prin Sine, care este Cel ce este si dupa a carui vointa se ghideaza;

3. “Ziditorul cerului si al pamantului”
- Avram il identifica inca odata pe Dumnezeu, dupa ce l-a numit “Yahweh”, ca fiind Dumnezeul Creator;
- Avram arata ca deasupra lui (era cu mana ridicata) sta Dumnezeul care a zidit omenirea si bogatiile ei, care le detine pe toate si sustine viata – in fata Lui da el socoteala si de El se teme;

4. “nu voi lua nimic din ce este al tau”
- Avram refuza propunerea imparatului Sodomei;
- Avram stie sa distinga ce era a imparatului Sodomei, ce era a lui Dumnezeu si ce era a lui (ne amintim ca din aceleasi bogatii a dat zeciuiala Domnului, fiindca erau a lui Avram, dar acum le considera, pe cele ramase, ca fiind ale imparatului Sodomei – aici este intelepciunea);
- de fapt bogatiile sunt ale oamenilor, impartirea lor e problema, dar, totusi, nu sunt ale oamenilor si, pe langa toate acestea, Dumnezeu are o parte… de gandit!
- Avram se hotaraste: nimic din ce este a imparatului Sodomei. Nimic! Nu avea Avram pe Dumnezeu? Nu-i purta Dumnezeu de grija? Ei bine: sa ne poarte Dumnezeu de grija cu banii si tot ce trebuie sa avem, conform stiintei Sale bune, sa ne poarte Dumnezeu de grija, nu imparatii lumii acesteia!

5. “nici macar un fir de ata…”
- Ehe… Avram cel radical, Avram cel ursuz, Avram cel care nu e in stare sa profite de o situatie favorabila … oh, cine vorbeste asa nu intelege, sunt amare vorbele acestea, amare si triste;
- adica firul acela de ata e mai rau decat cel pe care-l avea Avram la corturile lui? Cureaua de incaltaminte e mai proasta decat cele detinute de Avram? Oare de ce au fost luate de Chedorlaomer, fiindca nu aveau pret? Oare nu avea nevoie Avram de ata (sa-si faca si sa-si repare corturile) si nu avea el nevoie de curele de incaltaminte (ca un calator ce era, prin pustiuri)? O, ba da! Numai ca, tocmai de aceea le aminteste pe acestea doua, dintre atatea bogatii: fiindca in nevoile acestea fundamentale pentru el: Dumnezeu va purta de grija. Trebuie sa ne cutremuram acum, sa ne cercetam de-a binelea, sa plangem, dragi frati, fiindca noi nu ne incredem in Dumnezeu asa ca Avram. Dar, slava Domnului, caci putem sa o facem. De aceea, sa ne lasam “in plata Domnului” si in ajutorul dreptei Sale!

6. “ ca sa nu zici: ‘Am imbogatit pe Avram’”
- iata si un pericol, pe care Avram il vede foarte bine: el stie ca mai apoi imparatul Sodomei va aduce vorba cu privire la acele bogatii, daca le va lua; credem noi ca Statul ne da aceste bogatii ca mai apoi sa uite de ele? Asa ceva, din fericire, numai Dumnezeu face; doar El ne da, fara sa ne ceara in schimb ceva. Sa nu uitam aceasta!
- iata-l pe Avram aratand viclenia acestui imparat;
- de unde stia Avram ce va zice imparatul Sodomei? Poate stia. Dar, oricum, chiar daca nu stia, si-a luat o masura de precautie: ca sa nu zica, vreodata;

7. “in afara de…”
- e vorba de ceilalti – Avram nu-si rasfrange principiile asupra celor care l-au ajutat in razboiul purtat, spre eliberarea fratelui sau;
- Aner, Escol si Mamre isi pot lua partea lor, Avram vorbeste doar in numele sau cand zice: “nimic pentru mine”

Trebuie si noi sa ne hotaram. Suntem in valea Save, care este valea imparatului. Trebuie sa ne hotaram insa, care e imparatul. Dupa ce ne-am hotarat care ne este imparatul, vom stii si noi, ca Avram, ce e bine de hotarat si ca nu avem nevoie de bogatiile lumii, date de lume. Noi trebuie sa traim prin credinta, nu prin vedere. Dumnezeul nostru va purta de grija. Nu asta-I problema, ci daca Il avem pe El ca Imparat! Aici sta toata intelepciunea problemei.

Sunt unii care spun: “nu sunt banii nostri? Noi ii dam Statului si fondurile pe care le putem accesa sunt pentru noi, din banii nostri”. Exact cazul lui Avram. Tocmai pentru ca sunt ai nostri, putem sa renuntam la ei. Caci, acela care nu are ceva, nu poate renunta la acel ceva, din moment ce nu este al lui (nici nu-si pune problema). De fapt, Statul ar putea sa ne dea bani, din deduceri, dar n-o face. Vrea insa sa ne dea fonduri. Cine vede oare ce se afla in spatele acestei propuneri? Va recomand blogul fratelui Vasile Alexandru Talos, care raspunde deja la aceasta intrebare.

Haideti mai bine sa spune: “Nu avem noi pe Dumnezeu? Nu este Dumnezeul nostru Ziditorul cerului si al pamantului? Nu este El Dumnezeul Cel Preainalt?”

Statului nu trebuie sa i se permita vreodata sa poata spune Bisericii: “te-am imbogatit, iti amintesti?” Daca Dumnezeu crede ca e nevoie, ne va imbogati El. Noi cui slujim? Noi ce imparat avem? Aici este, de fapt, raspunsul.

Din pacate, multe biserici (culte) au acceptat propunerea Statului: “ia-ti bogatiile pentru tine”. Ele constata acum ca imparatul zice si “da-mi oamenii mie”. Bani contra influenta, bani contra oameni. Pe de alta parte, Cristos e pretul pentru Biserica si oamenii ei. Cristos!

Noi nu avem nevoie de fondurile de la stat, de fapt. Biserica e Biserica, Statul Stat. Sa pastram lucrurile asa.

Daca unii au luat bani, nu inseamna sa se puna asupra tuturor aceasta povara. Sa fie aceia aratati ca atare, dar nu crestinii simpli din biserici, care au dat bani din buzunarul lor gol, umplut totusi de Dumnezeu, ca lipsa n-au avut. Daca unora le scapara ochii dupa bogatii, nu inseamna ca nu mai sunt oameni care sa traiasca prin credinta si nu prin vedere. Sunt mii de frati in tara aceasta, frati care traiesc cu Dumnezeu, prin credinta. Cel putin eu asa cred. Ei nu au nevoie sa suporte incapacitatea altora de a trai la fel.

In timpul comunismului, unii au rezistat, altii s-au vandut, acceptand sa vanda. Cand cei care au acceptat sa vanda s-au compromis, prin informatiile lor oferite tortionarilor au adus suferinta asupra oamenilor despre care au vorbit. Degeaba au fost ei tari, fiindca altii au vorbit despre ei. Degeaba sunt unii sinceri si dau Bisericii bani ca sa asculte de Scriptura si sa nu fie lipsa de paine in Casa Domnului, fiindca sunt alii care vor mai mult, mai mult, mai mult… Si totusi, nu degeaba. Caci putem invata din istorie si sa oprim aceasta, cat mai e vreme.

De aceea, inca odata, imi exprim dezacordul total fata de acceptarea fondurilor de la Stat, sub orice forma.

Scriptura vorbeste foarte clar despre aceasta. Doar exemplul lui Avraam este suficient sa ne lumineze in aceasta privinta, dar mai sunt si altele.
Noi suntem datori sa investim in Biserica, nu Statul. Daca noi suntem prea egoisti, prea relaxati sau prea indiferenti, nu inseamna ca vom da mana, din lipsa, cu Statul. Inseamna ca nu avem si gata. Problema nu trebuie rezolvata generand alta problema. Dumnezeu ne-a spus deja unde gasim rezolvare la problemele Bisericii si, printre invataturile in acest sens, nu se numara apelarea la Stat si la rezursele imparatului Sodomei.

Citeste aici tot articolul