joi, 25 august 2011

Aurora boreala

(foto: nasa.gov)

Credinta speculativa in ideea ca dupa moarte nu mai e nimic nu e ceva nou

Discutand despre Paganism in Imperiul Roman, Franz Cumont, in cartea sa After Life in Roman Paganism incepe prin a prezenta ideologiile care au devenit in filozofia greaca impusa prin circumstantele evolutiei istorice in era romana, in ce priveste credintele ganditorilor vis-a-vis de viata de dupa moarte.

De remarcat este rolul pe care-l atribuie lui Aristotel in dezvoltarea conceptiei admise de cei mai multi din vremea sa, conform careia nu mai exista nimic pentru omul care-si inceteaza viata biologica (prin moarte), dupa aceasta:

Aristotle had thought that human reason alone persisted, and that the emotional and nutritive soul was destroyed with the body, but he leaved no personallity to this pure intelligence, deprived of all sensibility... With him begins a long period during which Greek philosofy nearely ceased to speculate on destiny beyond the grave. It was repugnant to Peripatetic philosophy to concern itself with the existence of a soul which could be neither conceived nor defined by reason. (p.6)

Conceptia propusa de Aristotel, in contextul speculatiilor cu privire la suflet si fiinta (o intreaga arie speculativa, cu idei nastrusnice, inchipuite) a devenit si astazi preferata multor asa-zisi atei, care incearca din rasputeri sa promoveze un spirit anti-viata-de-dupa-moarte larg acceptat de filosofii lumii noastre.

Nimic nou pana acum. Da, difera contextul. Dar este important si semnificativ de inteles contextul in care a aparut si s-a dezvoltat ametitor de mult crestinismul primelor veacuri.

Parerea noastra este ca asistam la o revigorare a paganismului (am putea sa-i zicem si neo-paganism, dar nu stiu daca ajuta, eventual doar sa parem mai eruditi), actiune care creaza premisele si cadrul pentru formarea de generatii intregi intr-o anumita directie care, paradoxal, poate ajuta raspandirea crestinismului pana la marginile pamantului daca vom intelege care este puterea care a dat viata Adevarului printre oameni in primele veacuri de era crestina.

Sa nu ne miram, dar, de sutele de tineri din jurul nostru care au fost crescuti intr-un anumit spirit defaimator la adresa invataturilor crestine avand in vedere o lipsa de cunoastere generalizata in ce le priveste pe acestea. Dar, in acelasi timp, sa fim constienti ca nu mediul favorabil a ridicat crestinismul in istorie, pana pe culmile tainice ale minunatului, ci Adevarul care ramane drept si acelasi chiar in mari prigoane ale speculatiei stiintifice omenesti.

miercuri, 24 august 2011

Rock de drog si drog de rock

Influenta nefasta a Rock-ul a fost bagatelizata prin discutiile - de multe ori fara valoare si nefolositoare - cu privire la acceptarea muzicii rock in Bisericile noastre. Desi subiectul pare evident, discutiile sunt interminabile si obositoare, concluzia pe care o sugereaza unii fiind relativismul si acceptarea unui compromis pe baza acestuia. Timp in care in culise rozul e negru si viata e moarte.

Dupa cum sugereaza un studiu publicat pe Internet o abordare statistica a sperantei de viata pentru modelele generatiilor de acum nu suna tocmai bine. De fapt, chiar macabru. Avand ca baza de studiu 321 de vedete rock, cercetarea conchide ca varsta medie la care se moare este de 37 de ani, in comparatie cu cea la care mor americanii (care nu au imbratisat un stil de viata asemanator), 76 de ani (aproximativ).

Adica, cei care ne spun sa ne traim viata promovand o libertate ingradita de promiscuitate si relativitate morala traiesc o jumatate de viata, nu reusesc s-o traiasca pe toata, grabindu-se sa si-o urasca indragind-o si s-o distruga in distractii ieftine. Adica, valorile pe care le-am putea urma sunt expirate si trebuiesc inlocuite cat mai repede.

Imbatati de iluzia fericirii volatile ei mor traind iluzii si veituiesc tanjind dupa experiente care aduc moartea intr-o vreme care nu ar fi trebuit sa fie a ei. Grotescul si uratul sunt promovate cu patos, dar numai pentru a crea un cadru in care cei care-si distrug viata sa o poata face fara a fi deranjati de cei carora le pasa (mai mult sau mai putin) de ei.

Dragilor, modelele credintei sunt de mare pret si evidentele din jurul nostru trebuie intelese si nu respinse, fiindca ele sunt un bun indicator al raului care ne poate afecta viata. Libertatea noastra nu se castiga prin ingradirea ei. Caci atunci cand ni se ofera o mai mare ograda, ea e de fapt prea putina, iar cand ni se pare ca nu avem loc sa ne miscam am primit libertatea cea de folosinta. Iata, placerile ne slobozesc spre a ne inrobi, pe cand gardurile ne atentioneaza sa nu intram in gradinile prea mici, ale robiei. Caci nu noi suntem ingraditi, ci  plaiurile robiei, dar, prea aproape fiind de ele, ni se pare altfel.

Cartea Iov ne ofera un remarcabil citat, care rasuna peste veacurile care au trecut ca si cum n-ar fi fost, chiar daca ni se pare ca am evoluat atat de mult:

Nelegiuitii se manie, nu striga catre Dumnezeu cand ii inlantuie, isi pierd viata in tinerete, mor ca cei desfranati (36: 13 - 14, sublinierea ne apartine).
Legat de aceleasi realitati, un alt studiu, publicat de niste cercetatori din Anglia (in Journal of Epidemiology and Community Health), realizat  asupra unui esantion de vedete pop din America de Nord si Marea Britanie, ajunge la acelasi rezultat, anume ca aceste vedete sunt expuse unei probabilitati de doua ori mai mari de a muri prematur, comparativ cu oamenii obisnuiti de aceeasi varsta (vezi articolul lui Andrei Dragulinescu din revista Familia Ortodoxa, nr. 7/2011, pag. 30). Studiul a fost realizat luand in considerare date despre 1064 de cantareti apartinand genurilor punk, rock, rap s.a.m.d. Conform articolului cu titlul "Stilul de viata al vedetelor muzicii de astazi aduce moartea" din revista mai sus amintita, Mark Bellis, conducatorul studiului mentionat afirma ca "stereotipul ce-i caracterizeaza pe cantaretii rock s-a dovedit a fi adevarat - drogurile si petrecerile inecate in alcool si-au spus cuvantul..." (sublinierea ne apartine).

Pe de alta parte, Dumnezeu ne cheama la o viata curata, simpla, frumoasa, dreapta, in adevar si... intreaga.

Cartea RATACIREA BAPTISTA [1] - primul contact si intelegerea contextului autorilor

Voi scrie cateva articole plecand de la cartea mentionata in titlu, gasita de mine cu cateva saptamani in urma intr-o Manastire din Bucovina (Sucevita) si citita in graba, dar nu fara atentie. Am observat o imbunatatire oarecare a modului in care este structurat atacul la adresa miscarii baptiste, fata de alte articole/carti pe care le-am gasit in ultimii zece ani, mai mult sau mai putin "intamplator"; aceasta in ideea ca m-au interesat intotdeauna argumentele si nu faptul ca baptismul a fost atacat (si lucrurile rele si cele bune sunt uneori sub asediu, noi trebuie sa trecem dincolo de superficialitatea discutiilor fara rost, care nu fac sa inainteze lucrul lui Dumnezeu, prin credinta).

Pentru inceput, trebuie inteles contextul in care au scris autorii, mai ales ca acesta este destul de vizibil pe Internet si totusi trebuie studiat si puzzle-ul completat atent. Plecand de aici vom intelege mai bine afirmatiile si tipurile de argumente din cartea care-i numeste pe baptisti, implicit, niste rataciti si eretici.

Desi apar si erori in carte, modul in care este scrisa denota o oarecare atentie la argument, ceva mai rar intalnit. Acest fapt trebuie vazut cu ochi buni, fiindca se articuleaza totusi niste argumente care ne provoaca la gandire. In primul rand, la a gandi in identitatea crestina si abia apoi ca baptisti. Caci, daca nimeni nu poate argumenta ideea absurda ca toti baptistii nu pot fi crestini pentru ca sunt baptisti, atunci insasi identitatea crestina este atacata indirect, insasi mantuirea, insasi valoarea individului care se apropie de Dumnezeu prin credinta - valoare data de jertfa lui Cristos.

Iata, asadar, de unde sa plecam, iata cateva articole care ne aduc informatii de baza:

http://barzilaiendan.wordpress.com/2008/08/16/mihai-oara-si-daniel-branzai/

http://mariuscruceru.ro/2011/08/23/cum-se-poate-scrie-o-porcarie-ba-chiar-doua-ratacirea-baptista-si-ratacirea-penticostala/#comment-69746

http://www.ortho-logia.com/Romanian/CaleaMea.htm

http://danutm.wordpress.com/2009/12/28/mihai-oara-cum-n-oi-mai-fi-pribeag/

--------

http://www.odaiadesus.ro/personala.html

http://vaisamar.wordpress.com/tag/bogdan-mateciuc/

--------

http://www.scribd.com/doc/57349364/Visarion-Moldoveanu-Ereziile-Apusului-2

marți, 23 august 2011

Interviu cu dl. Virgiliu Gheorghe - de ce s-a ajuns la divort. Revolutia socialista si visul lui Reich

Spicuiesc cateva replici din interviul aparut in revista Familia Ortodoxa, nr. 7/2011, De ce s-a ajuns la divort:

La drept vorbind, nu este intamplator faptul ca revolutia sexuala si cea feminista au evoluat in paralel si in legatura cu revolutia comunista si socialista.
De asemenea, marii sustinatori ai societatii socialista au fost si promotori ai libertinajului sexual.
Reich (Wilhelm Reich, directorul scolii de psihanaliza a lui Freud) a demonstrat faptul ca familia nucleara este cel mai important obstacol in calea realizarii societatii comuniste sau, mai nou, a colectivismului conturat de societatea globala. In acest sens, el sustine distrugerea autoritatii tatalui in familie si, mai mult, chiar o preluare a cresterii copilului de catre stat.
Distrugerea totala a tuturor inhibitiilor morale cu privire la sex este considerata de Reich ca un principal obiectiv... Prin eliminarea tuturor restrictiilor sexuale, sustine Reich, crestinismul si familia ar fi distruse.
Progresul fara precedent al revolutiilor sexuale si feministe demonstreaza ca suntem, paradoxal, mai aproape ca niciodata de realizarea idealurilor comunismului!
De aceea si joaca astazi mass-media un rol atat de important: ea este principalul instrument al instaurarii colectivismului globalist, adica a comunismului cu fata umana.
Multi isi imagineaza ca mentalitatile sau conceptiile pe care le impartasesc se datoreaza progresului social, politic, economic etc. NImic mai fals! Nu este vorba de un progres, ci de un proces initiat in urma cu doua secole, o data cu Revolutia Franceza de la 1879. Daca vom intelege acest lucru, ne va fi mai usor sa identificam ideile virotice care, prin educatie si mass-media, ne-au infectat mintea si arunca in aer familia!
Revolutia se continua prin lansarea si promovarea ideilor darwiniste in biologie, a celor feudiene in psihologie si psihiatrie si, nu in ultimul rand, prin nihilismul care a invadat cultura prin Nietzsche, precum si literatura, muzica si arta prin romantism. Romantismul este cel care a facut posibil aparitia conceptiei freudiene.
Romantismul nu a imbogatit sentimentul de dragoste, ci l-a depreciat. Dragostea romantica nu mai este personala. Este un fel de auto-hipnoza imaginativa. Citesti carti de dragoste si visezi sa traiesti si tu o poveste asemanatoare!
Freud, practic, extinde la intreaga umanitate concluziile trase asupra unui comportament patologic aparut la cateva femei din vremea lui. E ca si cum un medic oftalmolog, tot consultand oameni cu vederea slaba (caci numai acestia se duc la doctorul de ochi!), ar trage concluzia ca toata lumea are probleme de vedere...
Practic Freud, in loc sa trateze niste biete femei de obsesiile sexuale la care ajunsesera, lanseaza teoria ca sexul este totul in viata unui om - virus care se va raspandi cu repeziciune in intreaga lume.

Mass-Media te omoara, facandu-te sa uiti ca vei muri

S-a schimbat mult lumea in ultimii ani - sau, mai curand, noi ne-am schimbat, adaptandu-ne cu placere sau cu durere noului ritm. Timpul nu mai este acelasi, aceasta substanta a vietii si a memoriei noastre... Dar cine sa mai priceapa aceste lucruri, cine sa mai afle ragazul de a asculta si a contempla trecerea timpului, cautand dincolo de el la Cel ce il iconomiseste?
Nu stim cum, dar, pentru ca timpul trece asa de repede, nici lucrurile nu mai au insusirile de odinioara - frumusetea, pacea, adancimea si odihna lor. Realitatea a devenit fluida, ne ascapa printre degete, precum imaginile de la televizor care vin si pleaca. Iar viata noastra se transforma intr-un vis.
...
Inghitim cu lacomie imagini care nu sunt, dar devin ale noastre, precum intr-un vis de noapte... La limita, cand umbra e totala si realitatea dispare cu totul, stralucirea ecranului capata cea mai mare vizibilitate.
Astfel ca omul de astazi isi duce existenta intre cele doua lumi antinomice: realitatea si imaginea ei, care o concureaza pana la a o substitui cu totul. Tocmai de aceea zilele vietii noastre au ajuns atat de uniforme si cenusii, tot atat pe cat sunt de asemanatoare intre ele telenovelele, meciurile sau stirile de la televizor.
(din articolul cu acelasi titlu, Revista Familia Ortodoxa, Nr. 7/2011, 30, pag. 3)
Articolul este foarte bine dezvoltat si provoaca gandirea de sinteza. Sunt unele intrebari pe care merita sa ni le pune, in ce priveste haosul junglei care se dezvolta tot mai aproape de noi, in sistemele organizate ale universului imaginar deconstructiv care amesteca culturile cu indoctrinarea in spiritul ateismului secular.

Parerea mea este ca ateismul, la nivel istoric, vizeaza inlocuirea crestinismului cu paganismul organizat - crestinismul fiind o prezenta seculara in statele cu traditie in ceea ce omul numeste civilizatie. In stransa legatura este imaginarul promovat de mass-media, el aduce in mintea omului o lume virtuala, la fel ca lumea zeilor si idolilor fata de care, insa, fiinta umana nu poate ramane fara reactie fizica.

Vizualizarea filmelor devine un mod de viata pentru generatia tanara, care nu mai poate diferentia la nivelul mintii intre amintirea din viata reala si anumite scene pe care mintea le selecteaza intr-un context extrem de complex din filmele pe care ochiul le-a vazut. Nu vorbim doar de o dependenta vicioasa, dar si de o transformare la nivel fizic, nu doar la nivelul mintii, dar si in restul compartimentelor vietii sarmanului om ratacitor si pierdut in placerile cu care singur a ales sa se distruga.

Problema cea mai mare este pentru cei care se doresc a fi crestini, macar cu numele. Ei invata si isi inoculeaza cu migala ideea de razbunare, de dreptate omeneasca si prin puterea proprie, de a te descurca in viata prin puterea proprie, in detrimentul altora, si prin siretie.

Lumea idolatra a vechiului Pamant nu s-a transformat astazi prea mult, caci daca s-au schimbat tehnologiile idolii au ramas aceeasi incapabili facuti de mana omeneasca. Imaginarul ne amesteca gandurile. Imaginile obliga creierul nostru sa faca fata unei informatii prea mari pentru a fi sortata ca atare, adunate cu gramada in fuga, fara atentie si dorinta de a sintetiza ce e bun. Fiinta umana devine astfel un produs al unei culturi care distruge prin ceea ce creaza. Caci numai Dumnezeu nu este centrul ideologiei ei si mirarea e ca cei care se numesc crestini pe ei insusi isi doresc cu ardoare placerile lumii tot mai mult, spre distrugerea lor.

Din filme inveti sa fii de succes prin ce poti arata altora, deci in ochii lumii. Din fotbal inveti sa fii arogant si bagaret, sa injosesti pe altii si sa-i domini prin nimicuri. Din muzica inveti sa fii fara granite, fara discernamant si lipsit de principii. Din statul pe calculator inveti orice atceva dar nu sa citesti, sa porti o discutie sistematizata, sa ai prieteni cu adevarat.

Idolii moderni sunt obiecte de joaca pentru "crestinii maturi" care, de speciali ce sunt in proprii lor ochi, nu mai vad bine fundalul atipic in care isi scalda ideile si conceptiile eronate dar ambalate stralucitor si elegant.

Omul ajunge sa poata orice, sa viseze scene ireale (cu scene din filme, prelucrate de minte si adaptate unor situatii diverse). Crestinul modern nu se mai trezeste dimineata dupa un vis in care a marturisit Evanghelia, sau s-a rugat cu cineva. Tanarul crestin nu mai are modele dedicate vietii crestine reale, sa-si doreasca sa fie si el asa.

E ca o moarte in viata care duce la moarte fata de viata, dar atat de perfid incat nici nu-si mai aminteste cineva ca ar fi trait. Inchei tot cu un citat din acelasi articol cu care am inceput (pag. 6):

Dumnezeu este Realitatea prima si ultima, desi multi Ii pun la indoiala existenta. In mod paradoxal, ceea ce vedem la televizor nu este, cu adevarat, decat visul unei lumi si a unor minti umane, de cele mai multe ori bolnave. Ce preferam, asadar: sa visam ca traim, in minciuna vietuind si in mare durere si suferinta murind, sau sa traim cu adevarat in Hristos, vazandu-le pe cele trecatoare ale lumii acesteia ca pe un vis?

joi, 18 august 2011

Faptele bune - din epistola lui Pavel catre Tit

Se exagereaza in teologia cu influente ale Reformei cu privire la faptul ca faptele ar fi urmarea credintei, o consecinta. Aceasta realitate o precizeaza textul Scripturii, dar nici acesta din urma nu trebuie citit doar intr-un singur loc.

Ca noi nu ne lucram mantuirea ca si cum ea nu ar fi deja este clar, dar rolul faptelor in viata crestinului si importanta lor au fost minimalizate prea mult prin folosirea exagerata a unor explicatii tipice invataturilor Reformei.

Cand vorbim despre credincios, acesta trebuie sa fie constient de importanta faptelor in viata sa. In primul rand, credinta fara fapte este moarta. Degeaba se lauda cineva cu credinta, cand un altul isi arata credinta din faptele pe care le face. Caci, credinta fara fapte nu este credinta mantuitoare. Mantuirea este, asadar, conform lui Iacov, si prin fapte, caci suntem socotiti neprihaniti prin credinta, dar credinta aceasta se arata in fapte.

Apostolul Pavel insista pe importanta faptelor in viata crestinului, in Epistola sa catre Tit:

1. Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună. (1: 16)

A spune "Il cunosc pe Dumnezeu" si a trai intr-un mod prin care Dumnezeu sa nu fie cinstit conform spusei acesteia devine o minciuna. A fi nesupus si netrabnic pentru fapte bune il face pe cel care traieste astfel si care totusi are pretentia ca-L cunoaste pe Dumnezeu sa fie o scarba.

Omul care nu face fapte si care nu Il cinsteste pe Dumnezeu lucrand pentru El nu poate sa emita pretentia intalnirii cu Dumnezeu si a cunoasterii de El. Noi nu suntem chemati sa ne botezam si gata, ci sa traim o viata in umblare zilnica cu Dumnezeu.

2. Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. (Tit 2: 6 - 7)

Tit este chemat, ca lider si autoritate lasata de apostolul Pavel in zona aceea insulara, sa fie un exemplu in fapte bune pentru ceilalti credinciosi. El este cel care ii invata, dar nu doar din gura trebuie sa fie invatatorul, ci mai ales in fapte vrednice de numele de crestin.

De ce sa fie Tit o pilda de fapte bune in toate privintele? Fiindca Pavel considera ca este importanta trairea in fapte si Tit, ca lider, trebuia sa fie un exemplu pentru credinciosi. Ei, asadar, trebuiau sa fie facatori de fapte bune. Altfel, ne intoarcem la versetul precedent, care ne arata falsitatea celor care au pretentii verbale in timp ce sunt fara putere in traire.

3. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. (2: 14)

Jertfa lui Cristos are, conform invataturii pauline, un dublu scop:
(1) sa ne rascumpere din orice faradelege (si)
(2) sa-si curateasca un popor care sa fie al Lui, plin de ravna pentru fapte bune

Dupa ce ne-a rascumparat, ne-a curatit ca sa puna in noi o plinatate a ravnei pentru a face fapte bune. Omul rascumparat de Dumnezeu si curatit de el nu poate sa nu fie plin de ravna pentru fapte bune, caci aceasta este ceea ce urmeaza.

Faptele bune, asadar, sunt strans legate de lucrarea de curatire a lui Dumnezeu in viata credinciosului, lucrare realizata nu tocmai ieftin, caci Cristos S-a dat pe Sine Insusi pentru noi pentru aceasta. Nu este, deci, doar a face fapte bune, ci a cauta mai mereu sa faci fapte bune - plin de ravna.

Rascumpararea din faradelege nu se face pe baza faptelor noastre, ci prin puterea lui Dumnezeu, in harul Sau. Dar intotdeauna aceasta rascumparare este consecinta daruirii de Sine a lui Cristos. O alta consecinta este plinatatea in ravna pentru fapte bune. Nu putem avea doar ce consecinte vrem noi - fie le avem pe toate, cum este natural si normal, fie nu putem sa le avem, din moment ce nu se afla asupra noastra puterea mortii si invierii lui Cristos.

4. Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun (3: 1)

Credinciosul care a primit mesajul divin este chemat la a face lucruri bune. Iata ca, desi trebuie sa fie ceva natural, a face fapte bune este si o consecinta a unei alegeri personale. Un crestin poate sa uite, la un moment dat, cat de importante sunt faptele bune pentru el. De aceea este si nevoie sa i se aminteasca.

5. El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice. Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni! (3: 3 - 8)

Este clar ca nu am fost mantuiti de Dumnezeu pentru faptele facute de noi in neprihanire. In ratacire am facut fapte, dar evident ca nu pentru mantuire. Dar nici in neprihanire noi nu putem face fapte pentru ca astfel sa primim mantuirea. Ci, mantuirea este prin indurarea lui Dumnezeu, prin spalarea prin nasterea din nou si prin innoirea facuta de Duhul Sfant.

Mantuirea primita prin har ne conduce la a fi socotiti neprihaniti prin credinta. Astfel, ne putem face, in nadejde, mostenitori ai vietii vesnice. De aceea cei care au crezut in Dumnezeu trebuie sa caute sa fie cei dintai in fapte bune.

Fapta buna inseamna si intensitate, efort. Eu trebuie sa urmaresc aceasta si nu voi face o fapta oricum, ci exemplar. Doar mantuitul lui Dumnezeu stie ce inseamna a face o fapta buna cu adevarat, asa cum Ii place lui Dumnezeu.

Binele si folosul oamenilor sunt faptele bune ale celor care au crezut in Dumnezeu. Cel care crede nu se poate exila de la fapte si nu poate sa se retraga din slujire. El nu incearca sa se faca uitat, sa dispara in multime, ci se sileste sa fie cel dintai in faptele bune pe care le face.

6. Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi să nu stea neroditori. (3: 14)

Probabil ca si atunci erau, ca si acum, oameni care veneau in Biserici sa primeasca mantuirea, dar care erau lenesi din punct de vedere spiritual. Apostolul Pavel subliniaza faptul ca "ai nostri" trebuie sa se DEPRINDA (prin exercitiu, prin a face in mod repetat) sa fie cei dintai in fapte bune. Erau credinciosi care stateau si leneveau, cum sunt si astazi. Nu fac nimic si, deci, nu au o deprindere in a face fapte bune. Solutia pentru acesti oameni nu este sa rupa si sa arda si ei Epistola lui Iacov, ci sa se apuce de treaba, daca sustin ca Il cunosc pe Dumnezeu.

Deci, ai nostri de prin Biserici nu trebuie sa fie doar facatori de fapte bune si sa se deprinda cu aceasta, ci ei trebuie sa fie cei dintai in fapte bune, adica exemple de faptuitori autentici.si sa traiasca asa incat sa devina experti in asta, deprinsi cu trairea exemplara in fapte bune valoroase.

marți, 9 august 2011

luni, 8 august 2011

Liderii cu rang apostolic

Avantajele unei biserici de casă sunt atmosfera relaxată, stilul ad-hoc, programul nedefinit și spiritul obștesc. Vulnerabilitatea unui asemenea sistem este posibilitatea afirmării unor impostori eretici care să ducă o parte din popor în rătăcire. Apariția unor lideri cu autoritate incontestabilă (cu rang… apostolic?) va fi obligatorie. (Cristian Ionescu)


Apostolul Pavel a lasat o randuiala importanta Bisericilor - ca in fiecare cetate unde este o Biserica locala, sa fie asezati presbiteri, cu mare atentie si dupa anumite criterii selective. Acestia sunt liderii cu autoritate incontestabila despre care vorbeste Scriptura, in Bisericile autentice. Numai ca autoritatea aceasta nu o da nivelul decibelilor cu care striga cineva pe stadion sau la biserica (cum mi-a fost dat sa aud nu odata) si nici taria vreunuia in relatii, bani sau putere fizica. Autoritatea apostolica a fost greu atestata, prin prigoane si mari incercari, in batai, in temnite, in primejdii peste tot si chiar printre frati mincinosi.


Noi stim cum vor fi Bisericile fiindca stim ca Dumnezeu are istoria in maini si planul Sau a fost deja facut cunoscut sfintilor Sai. Dumnezeu nu va schimba nimic din planul Sau si nu va adauga nimic la el. Taina lui Dumnezeu a fost descoperita. Din fericire.


Biserica nu are nevoie de lideri puternici si nici de oameni cu rang apostolic. Biserica are nevoie de oameni sfinti, chemati de Dumnezeu si care traiesc dupa voia lui Dumnezeu. Taina Bisericii este Cristos in credincios - nadejdea slavei, iar aceasta nu depinde de vreun pastor sau alt fel de lider. Din fericire.


Biserica va avea intotdeauna presbiteri curati si va face fata provocarilor de orice fel din partea sistemului omenesc de organizare. Dupa al patrulea imperiu din Daniel, a venit vremea celui care va umple tot pamantul, fara ajutorul unei maini omenesti. Nu mai exista vreo forma de organizare statala sau vreo situatie din lumea aceasta care sa poata invinge Biserica.


Planul lui Dumnezeu a fost pe deplin descoperit Bisericii. Dumnezeu a dat deja credinta sfintilor odata pentru totdeauna. Nu mai are in plus ce sa dea, desi credinta e bogata si nu ajungem sa ne bucuram o viata intreaga de ea, pe deplin. Apostolii au avut aceasta autoritate de a fi etalon de informare pentru voia lui Dumnezeu in vremea in care Scriptura se scria inca. Acum avem cu noi Scriptura si pe Duhul Sfant. Atat e tot ce e necesar. Caci prin Duhul avem darurile spirituale si in Scriptura avem harta cararii catre Cetatea Cereasca.


In alta ordine de idei, avem nevoie de slujitori mai mult decat avem nevoie de lideri. Avem nevoie de oameni atat de inalti incat sa se plece sub toti, de oameni atat de mari incat sa fie robii tuturor. De asemenea oameni are nevoie Biserica, cu rang cristic.

Despre respectul esentei fata de forma

Intalnesc tot mai des un soi de argument, mai bine sau mai putin bine spus, pe care-l incearca unii in discutii. Si pe Internet. E vorba despre ideea ca "eu sunt mai matur decat tine, dar te ingadui ca asa imi zice mie Biblia".

:)

Tot Biblia spune si ca daca intalnesti pe cineva care se crede intelept sa ai mai multa nadejde pentru un nebun decat pentru el. Si ca si prostul ar trece drept intelept daca ar tacea...

Apostolul Pavel atinge problema astfel:

(Rom 14:1) Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice.
In primul rand nu este bine sa ne apucam la vorba asupra parerilor indoielnice, adica asupra chestiunilor unde nu avem o certitudine. Cand cineva are o astfel de parere, nu incepem sa filosofam pe ea, ci trebuie sa mergem direct la ceva solid, clar, ceva ce cunoastem deja (o ancora, un reper).

E important sa subliniem ca scopul nostru nu este sa stim ceva mai bine ca altii, ci sa traim planul lui Dumnezeu cu adevarat (daca zicem ca suntem mantuiti). Scopul nostru trebuie sa fie cel divin, astfel ca vom canaliza eforturile noastre spre zidirea celuilalt.

In al doilea rand, cand Pavel se refera la cel slab in credinta, nu se refera la cineva care are o parere diferita de cea pe care o avem noi, ci la cineva care nu are o credinta tare, puternica, bine ancorata in adevar. Omul care are o astfel de credinta (puternica) nu va argumenta in stilul acesta vulgar de a lua peste picior credinta altuia mai slab ca el (din lipsa de argumente) fiindca scopul lui (evident din credinta lui) este zidirea aproapelui si nu injosirea lui prin diverse mijloace. E adevarat ca unii vor sa faca rau folosind neadevaruri, dar nu despre un raspuns fata de astfel de persoane e vorba acum.

Sunt anumite chestiuni in care "fiecare trebuie sa fie deplin incredintat in mintea lui". Concluzia apostolului Pavel este, avand in vedere lucrarea lui Cristos:
Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alţii. Ci, mai bine judecaţi să nu faceţi nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.

Asadar, important este ca fratele meu sa poata creste spritual prin puterea lui Dumnezeu. El oricum sta in picioare prin Dumnezeu care are putere sa-l tina in picioare. Dar eu nu trebuie sa-i pun piedici. Faptul ca Dumnezeu il tine nu-mi da dreptul sa ma port cum vreau si sa-i pun piedici in calea cresterii spirituale bazandu-ma pe puterea lui Dumnezeu de a-l tine in picioare in orice conditii. Eu, dimpotriva, trebuie sa-i facilitez cresterea spirituala si nu sa o estompez. Concluzia logica, daca urmaresc acest bine pentru fratele meu (bine in conformitate cu planul lui Dumnezeu) este ca nu trebuie sa fac NIMIC care sa fie pentru el o pricina de poticnire sau un prilej de pacatuire.

Asadar, spre exemplu, nu-i mai matur cel care poate sa bea un pahar, fata de cel care daca bea cade in pofte macabre si pacatuieste sau se poticneste pe cale. Ba chiar, cel care se lauda in felul acesta trebuie sa ia bine seama la modul in care se raporteaza la fratele sau, pe care-l vrea intreg in Ziua Domnului, nu lovit de o libertate imaginara.

Mai matur nu-i cel care vede o cale mai larga si nici cel care o vede mai ingusta, ci cel care traieste in asa fel incat sa se tina de invatatura sanatoasa a Domnului nostru Isus Cristos si care nu face rau fratilor prin actiunile sale, ci ii ajuta prin darul pe care il are tot de la Domnul, care s-a suit sus si a luat robia roaba ca sa dea daruri oamenilor.

Asadar, cine intelege bine credinta, in esenta ei, va respecta forma. Caci o forma se naste din esenta, indiferent cat este de veche. O forma nu devine gresita sau de inlocuit pentru ca are o anumita varsta de cand e practicata, dar poate fi folosita gresit daca omul nu intelege esentialul din spatele ei - ce anume a determinat aceasta forma oarecare.

In ce priveste incredintarea cuiva, iata invatatura:
Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine.
Daca eu sunt incredintat cu privire la o mancare, nu voi discuta despre aceasta fiindca trebuie sa-mi pastrez incredintarea pentru mine. Exista foarte multe alte chestiuni care trebuie discutate si impartasite cu altii, dar exista unele care nu trebuie.

Trebuie sa inteleg si faptul ca apostolul se refera aici indeosebi la mancare si, cand vrem sa face o hermeneutica consistenta, nu vom aplica aceste invataturi la situatii de alt timp. De exemplu, Pavel nu se refera aici la mancarea data porcilor. Adica, daca cineva crede ca e bine sa manance laturi sa-l lasam in pace, ca e treaba lui si a lui Dumnezeu... Mancarea e ceva bun - Pavel vorbeste despre o mancare buna dar jertfita idolilor (care nu sunt nimic) si despre o mancare la fel de buna (pentru trup) care nu a fost jertfita idolilor, nicidecum despre mancare sanatoasa si mancare stricata, de exemplu.

Acest pasaj nu se poate aplica in mod corect la chestiunea cu tigarile, de exemplu. Fiindca medicina deja a dovedit influenta negativa a tutunului in corpul nostru, chiar daca aparent ne linisteste. Tigara nu-i buna pentru trup, ne minte ca ne rezolva o problema (mania) si ne ajuta sa parem oamenii care nu suntem.

Dimpotriva, eu care inteleg esentialul, ma voi stradui sa nu-i impiedic deloc pe cei care s-au luptat cu anumite vicii si pentru care alcoolul si tutunul sunt dusmani de moarte.

In acelasi timp, atunci cand apostolul Pavel vorbeste despre forma nu o exclude in favoarea esentialului. Esentialul nu se poate manifesta decat intr-o forma anume. Nu exista in om esenta in stare pura. Adica, noi nu putem sa fim esentiali fara sa avem o forma de exprimare, de manifestare, fiindca suntem creati intr-un mod anume si nu ne putem nega pe noi insine. Noi folosim forma, materia, trecatorul, sa intelegem esentialul si vesnicul. Nu putem gandi, de pilda, fara creier, contrar impresiilor pe care le au unii astazi, iar creierul este ceva fizic, material.

Nu exista intalnire informala. Noi mai numim asa diverse intalniri pe care le avem si care ies dintr-un anumit tipar, dar ele insele devin un tipar si informalul e formal in alt sens. Exista si un trand de a renunta la orice forma veche pe motiv ca e vorba de forma si nu de esenta, dar apar forme noi, care, in scurt timp devin obicei si ne intoarcem de unde am plecat. Ce mare lucru am facut cu galagia? Sau, am facut ceva? Nu mai bine ne concentram asupra autenticului esentialului in exprimarea lui cat mai buna in viata de zi cu zi?

Cristos a venit in trup, trup de carne si oase. El Insusi a avut un respect deosebit fata de acest trup muritor, pe care insa l-a inviat prin puterea lui Dumnezeu dovedind faptul ca noi toti, din orice veac, am fost socotiti neprihaniti. Trupul Sau a fost pregatit mai dinainte, ca strabatand cerurile, sa vina in lumea noastra, la timpul randuit, si sa-Si aduca trupul ca jertfa, odata pentru totdeauna, lui Dumnezeu Tatal, prin Duhul cel Vesnic.

Esenta nu se poate trai decat in forma. Forma pe care noi o facem trebuie sa fie autentica in baza esentei pe care o intelegem. Daca stim ce inseamna credinta, o traim nu ocolim diverse forme pe motiv ca ele ar fi moarte. Nu exista asa ceva. O forma e moarta cand cel ce o face e mort. Esenta da viata si daca nu exista ea in om degeaba e forma. Dar esenta fara forma nu exista, caci daca ar fi putut exista in coordonatele de acum, atunci nu ar mai fi fost nevoie de jertfirea trupului lui Cristos.

Asadar, noi trebuie sa fim reali in ceea ce facem si nu sa facem ceva anume ca sa fim reali. Nu exista nicio problema cu formele vechi, dimpotriva, sunt verificate si a fost suficient timp sa fie testate. Ba chiar timpul le-a cernut, caci daca un om cu intentii bune a facut ceva, acel ceva nu e neaparat bun pentru toti, dar poate sa fie.

Filozofia despre bautura, de exemplu, merge cand discuti teoretic, pe fotoliu, cu sucul langa tine, mancat si fara griji ca maine te vei trezi in santul satului. Dar nu merge cand stai langa oamenii care sunt robiti de acest viciu sau care au luptat cu el ani la rand si au biruit. Acolo stai uimit si respectuos, in fata omului simplu dar credincios, asculti in tacere si-i multumesti lui Dumnezeu ca face minuni si astazi. Acolo inveti, iti iei notite, te bucuri ca oamenii sunt eliberati inca de putere satanei care vrea sa-i robeasca. Acolo e clar totul si cu bautura si cu tutunul si cu alte vicii, fiindca aceste concepte sunt aplicate la viata reala iar nu la cea pe care ne-o imaginam noi in discutiile inutile pe care le avem.

Sa fim, asadar, intelepti si respectuosi, fara mandrie si cu gand bun, sa-i ajutam pe frati si pe toti oamenii sa traiasca in voia lui Dumnezeu. Iar la viata noastra sa fim atenti, sa luam bine seama sa nu cadem, daca credem ca stam in picioare.


vineri, 5 august 2011

A aparut subiectele de la BAC pentru 2012


Subiectul II (Matematică)

1. Aflați valoarea lui x din ecuația: x = 2.
2. Suma a două numere este 4. Numerele sunt egale. Aflați măcar unul din cele două numere.
3. Calistrat avea 10 ani când mama lui l-a ars cu un fier încins pentru că a luat un 9 la matematică. Câți ani are Calistrat la 2 ani după tristul eveniment?
4. Desenați un pătrat.
5. Imaginați-vă un trunchi de piramidă triunghiulară regulată.
6. Puneți în ordine crescătoare numerele: 1,2,3,4,5,6,7,8,9.
7. Gândiți-vă la două numere la alegere și scrieți-l pe cel mai mare.

restul aici.

joi, 4 august 2011

Mai da-mi sa beau...

M-am intalnit zilele astea cu un credincios, intr-un sat din zona Olteniei, un barbat la 50 de ani. Avea o gospodarie bine pusa la punct, cu gradina, pomi fructiferi, cam toate animalele domestice (ei, nu chiar toate) bine ingrijite in fiecare zi, mai multi stupi de albine...

Cand am ajuns prima oara in satul de resedinta al acestui om am aflat ca fratii din Biserica locala sunt destul de instariti. Presbiterul sta chiar in spatele terenului unde se strang credinciosii pentru rugaciune. Aceeasi persoana cu cel despre care incepusem sa scriu. Un om primitor de oaspeti, dar in acelasi timp ocupat cu gospodaria si lucrul campului.

Povestea lui aveam s-o aflu abia dupa cateva zile de stat acolo. Parea un om rece, dar l-am vazut extrem de atent la o predica la care am asistat impreuna, ceea ce m-a facut sa-l mai intreb una-alta. Nu ma gandeam ca-mi va raspunde in felul in care a facut-o cand, in ultima seara de stat acolo i-am lansat provocarea: "Cum v-ati intors la Dumnezeu?"... mai mult in treacat. Atunci a inceput povestea vietii lui, pe care mi-a spus-o cu patos, cu ochii inlacrimati si cu gesturi explicative mai mult decat suficiente.

Nu m-as fi gandit niciodata, dar... omul acesta a fost un betiv. Un alcolic notoriu, un dependent. In timp ce-mi povestea am inceput sa inteleg, pentru prima oara, ce inseamna pentru un om care a fost in coma alcoolica sa fii liber de aceasta patima, sa nu bei niciun pahar. Lacrimile au inceput sa-si faca loc si in ochii mei...

Omul a fost un cioban, ultimul om din sat. Nu avea nimic. Impreuna cu sotia tineau un porc mic, legat de picior cu o sfoara, sub cerul liber. Dormeau intr-o incapere din stuf. Isi bea banii si-i lua si pe ai sotiei. Ajunsese sa lucreze si in mina, la Lupeni. A baut tot ce a castigat. Povestea cum toti colegii de pahar urinau pe el in sant, dupa ce el cadea ca mort acolo... imi explica cum se simtea cand se trezea, dimineata. Dar...

Dar Dumnezeu, in mila Lui, dupa bunul Sau obicei, a trimis la el pe un credincios, un coleg de mina. Acesta l-a chemat la Biserica, sa asculte despre Dumnezeu, si l-a chemat sa se pocaiasca. Au urmat luni de zile de framantare si zbucium. Omul nostru s-a botezat la Craiova, dupa ce si-a vandut porcul sa aiba bani de drum.

Dar, cand s-a intors acasa, s-a imbatat din nou, cu banii sotiei. Dar in inima a simtit o durere cumplita. Tensiunea lui a fost uriasa. Nu putea sa nu bea. A fost la medic cu ceva timp in urma iar acesta i-a explicat ca nu-l poate izola de alcool, fiindca trupul nu-i poate face fata. Nu va pot descrie cum isi putea mainile pe cap in timp ce-mi povestea. Ce durere...Numai ca, de data aceasta, avea o strangere de inima, o parere de rau pentru ca bea alcool. Dumnezeu il cerceta, Duhul Sfant il chema la neprihanire. A inteles si s-a hotarat sa nu mai puna strop de bautura in gura.

Si n-a mai pus. Pana astazi. Doi ani de zile s-a luptat sa scape de ce simtea in trup cu privire la alcool. A tremurat dupa el, dar nu si l-a dorit. A luat, in schimb, Biblia si a inceput sa o indrageasca. O lua la oi si citea mai mereu. Seara adormea cu ea in mana. Cuvantul lui Dumnezeu... o adevarata bautura... A refuzat sa mearga la nunta fratelui sau - stia ca nu va rezista si va lua din nou alcool. A trebuit sa plece de la stana, unde ciobanii il ademeneau mai mereu cu bautura.

Dumnezeu i-a dat pace. Si-a platit datoriile celor care i-au dat bautura mai demult. Si-a ridicat o gospodarie, cu case si s-a instarit. Acum vin oamenii la el sa ii imprumute cu bani si sa-i ajute. Ultimul om a ajuns o minune in sat. Fara tata si mana fiind, Dumnezeu i-a dat o familie. Acum asteapta un nepotel.

In timp ce ascultam toate acestea, povestite chiar de el, au trecut mai bine de doua ore... fara sa realizez. Era noapte. Stelele acolo se vad clar. Tot limpede mi-a fost cat de greu a fost pentru acest om. Mi-a spus ca nu a mai luat nimic, fiindca daca ia doar un paharel, cade iar, chiar daca acum nu mai are probleme cu bautura si nu-l mai atrage diavolul cu asta. Dar, zicea el, are diavolul altele la care lucreaza acum.

Ma intreb cu stupefactie, cum pot unii frati sa se joace cu asa ceva, cand astfel de oameni au platit un pret enorm pentru a scapa de patima prin care-i tinea diavolul robi intr-o groapa a mizeriei de orice fel?! "Ce, frate, e pacat sa bei un pahar?". Da, frate, e pacat. E pacat sa ne batem joc de fratii nostri, sa nu le respectam lupta si fiinta atat de greu incercata. E pacat sa fim egoisti si fara simtire frateasca, sa uitam de cei care se lupta cu o patima cu care noi vrem sa ne jucam.

Cand poate cineva sa mai ceara un pahar? Cand a mai baut unul... Toate au un inceput, dar nu toate au un sfarsit. De ce ne jucam in groapa unde altii au murit? Astfel de oameni sunt marturie si ii vor judeca pe altii care au crezut ca sunt tari si maturi... Pai nu bunul Dumnezeu ne-a dat putere si har sa nu ne atraga bautura? Si atunci, de ce o luam ca pe ceva ce detinem prin meritul nostru? Daca a avut mila Dumnezeu de noi, sa nu fim WC-ul satului, atunci poate avem si noi intelepciune sa nu ne mai ducem la groapa de gunoi.

I-am promis acestui om ca ma voi ruga pentru el. Va rog si pe voi acelasi lucru, asa cum el m-a rugat, staruitor, de mai multe ori. Ne-am despartit imbratisandu-ne, fara ca eu sa-i spun prea multe cuvinte. Mi-a spus ca acum are de toate, dar nu mai citeste din Biblie ca la inceput. Ne-am hotarat amandoi sa luptam pentru a iubi Cuvantul in fiecare zi. Nu-i o joaca, nu-i o sceneta - e realitatea si doare...

Mai da-mi sa beau, o, Doamne, din Cuvant
Intelepciune, pace si iubire
Cu fratii sa-mi alin dureri in cant
Spre slava Ta, in tainica uimire.

Mai da-mi un strop, ca nu pot fara El
Sa-mi arda-n suflet si in trup fiinta
Sa n-am din lume slava-i de-orice fel
Traind in fapte harul si credinta.