Cu ce a fost inlocuit ateismul comunist?

"Am scapat de comunism!" exulta unii chiar cu emfaza. Mai putini sunt nostalgici. Altii discuta despre socialism, bolsevism si implicatii mai largi decat ceea ce experienta sau istoria ne mai spune despre ceea ce a insemnat comunismul (cel putin in Romania). Altii, poate cei mai multi, sunt indiferenti fata de subiect.

Dar... cert este ca a cazut comunismul in Romania. Ateismul promovat in comunism, in centrele lui de reeducare (si nu ma refer aici doar la inchisori de piatra, hrube fizice) a fost invins. Da, unii chiar au luptat impotriva lui, impotriva invataturilor prin care materialismul impersonal - dar, ciudat, crud - ne este totul: tata, mama, sora, frate, cand Dumnezeu nu exista.

Lasandu-i laoparte pe indiferenti, asa cum le place, sunt constient ca nu vom putea cuprinde si invata suferinta toata a marturisitorilor si a martirilor inchisorilor comuniste, fie ele numai din Romania. Dar ca au luptat cu antiteismul este evident.

Bine, a cazut comunismul in Romania. Si ateismul antiteist a fost invins. Dar, dupa? Ca... istoria nu s-a incheiat. Am gasit aceasta intrebare ca fiind nu doar necesara, ci esentiala. Ma refer la partea cu dupa... Acum? Acum ce-i? Sau, astazi noi cu ce ne luptam? Pare ca... cu nimic. Si, am gasit intrebarea pusa si de altii, unele dintre cartile pe care am reusit sa le citesc.

Citeam recent un articol si am regasit-o sub forma unei atentionari-provocari. Mi se pare fascinanta... intrebarea. E important si cine-o pune, si cand, si de ce, si cui...

"De altfel, prin Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu (si, prin ei, Hristos) ne-a atentionat: 'Ateismul [comunist] va fi invins, dar sa fim atenti cu ce va fi inlocuit!'(Intoarcerea la Hristos, p.189)"

Ce ne-a adus revolutia? Bunastare? Si... de veghe cine-a mai ramas? Dupa comunism am scapat la bucate si alte bunuri materiale? Am dat de bani? Dar calea si pasii ni-i mai masuram? Am fost atenti, noi, generatiile de dupa comunism, la ce a incercat sa-i ia locul?

Doar nu credem ca diavolul si-a luat o pauza dupa ce-a esuat istoric cu comunismul in Romania...

Cristos si smecherii - Steinhardt

Ii place, lui Steinhardt, sa Il puna in opozitie pe Cristos cu smecherii. Probabil ca, vazandu-L pe Cristos in Scripturi si vazandu-i pe smecheri in vremea lui a avut la ce se gandi...

In Jurnalul Fericirii am mai gasit un corolar, dar, inainte, cateva portiuni indraznete din text:

"Gentlemanul e cel care - pana la dirimanta proba contrara - are incredere in oricine si nici nu se grabeste, avid, sa dea crezare defaimarilor strecurate pe seama unui prieten al sau. La smecheri si la jigodii reactia numarul unu e intotdeauna banuiala, iar neasemuita satisfactie - putinta de a sti ca semenul lor e tot atat de intinat ca si ei."

"Marea taina a tuturor nenorocirilor: banuiala. Otrava, neghina, parjolul."

"Pentru crestinism banuiala e un pacat grav si oribil. Pentru crestinism incredere e calea morala a generarii de persoane. Numai omul isi faurese semenii proportional cu increderea pe care le-o acorda si le-o dovedeste. Neincredere e ucigatoare ca si pruncuciderea; desfiinteaza ca om pe cel [asupra] caruia este manifestata."

"Iata pentru ce banuiala este atat de nociva. Din persoana omeneasca ea il transforma pe cel banuit in - in ce? Nu in bruta, ar fi prea bine, ci in ceva nespus mai facator de rau, in faptura cea mai abjecta, mai pernicioasa, mai cancerigena ce poate fi - in smecher."

Iata si corolarul:

"Corolar: cand insa ne formam convingerea ca un individ ori un grup de indivizi intra sub calificarea de ticalos ori ticalosi, altul e procedeul (tot crestin): neintarziata, nesovaitoarea luare de masuri - starpirea."

(pag. 100 - 104)

Corolarele unui Jurnal - Steinhardt

N. Steinhardt discuta, la un moment dat, in Jurnalul Fericirii, despre atitudinea pe care ar trebui s-o aiba cineva - nu oricine - in fata nedreptatii. Conditia dupa care rezulta cele doua corolare pe care le precizeaza ca atare este locul in care se afla persoana, ca subiect, in raport cu adresantul nedreptatii. Este, asadar, una cand nedreptatea ti se adreseaza tie, si, cu totul alta atunci cand este adresata altora si ai cunostinta de ea.

As vrea sa citez partial aceste doua corolare (pag. 61-62):

"Corolarul I: nedreptatea, cand iti este facuta tie, ai dreptul - daca-ti dai seama de prea marea josnicie a potrivnicului - sa cedezi, cedarea in acest caz fiind palma cea mai cumplita. Nu te bati in duel cu omul care nu-i vrednic sa-i versi sangele.
...
Corolarul II: nedreptatea, cand ti (exprimarea poate parea gresita, dar nu e fiindca orice nedreptate si noua se impune) se face nu tie ci altuia, trebuie denuntata, doborata, indreptata."

In acest context, autorul in citeaza imediat pe Iorga:

"Ai dreptul sa ierti numai ce s-a facut in paguba ta"

Si continua:

"Omul, daca rationeaza in calitate de crestin si vrea sa se poarte conform cu doctrina crestina, poate - si trebuie - sa nu tina seama de nedreptatile savarsite impotriva-i, de insultele ce i se aduc lui, ca individ. Dar daca ocupa o functie de raspundere ori se afla in fruntea treburilor publice nu are dreptul sa invoce principiul iertarii spre a ramane distant si rece in fata raului si a lasa pe nevinovati prada ticalosilor. 

Eroarea tragica a lordului Halifax aceasta a fost, de a fi confundat doua situatii distincte. Si nu numai a lui, a numerosilor zapaciti care cred ca 'nu judeca' si 'cine-s eu sa judec?' se refera si la interesele comunitatii, ale omenirii. Acolo e altfel, invers: vigilenta, apararea binelui, pastorul e iubit de turma pentru ca o pazeste si-si pune viata pentru ea."