Aceasta exprimare, "la inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul", este deosebit de importanta. Cum observa Dan Branzei intr-o prefata la cartea Genesa, afirmatia neaga:
- ateismul si politeismul;
- fatalismul si hazadrul;
- evolutionismul;
- impersonalismul;
- panteismul;
Ateismul sustine ca Dumnezeu nu exista, ca nu exista nici un dumnezeu. Dumnezeu Insusi le spune ateilor ca exista, prin Cuvantul Sau. Acum... ei vor spune - dovedeste. Ca un bun interlocutor (nu spun asta ca lauda), le voi raspunde: "Aveti putina rabdare, sa vina..."
Politeismul spune, dimpotriva, ca exista mai multi dumnezei care isi impart statutul de zeitati supraomenesti. Dumnezeu spune ca doar El este singurul Dumnezeu, cu numele "Elohim", aici in primul verset al Bibliei (care e la plural, fapt ce va provoca semne de intrebare, nu?).
Fatalismul bazat pe teoriile hazadrului vorbesc despre ordine pe baza dezordinii, fapt inexistent in orice experienta umana. Totusi, Biblia spune ca Dumnezeu a facut tot ce este si nu niste electroni (care, oare, de unde au existat?).
Evolutionismul se refera la evolutia omului din fiinte inferioare. El sta in picioare pe fundamentul unor erori de logica, printre care unele foarte solide. Dumnezeu spune in Cartea Sa ca El a facut pe om, El a facut animalele, El a facut plantele, pe fiecare dupa soiul lor (soi in sensul biblic si nu al definitiei propuse de "Biologie", unde inseamna altceva).
Se vorbeste si despre un Dumnezeu impersonal, aceasta fiind una dintre cele mai mari deviatii ale creierului uman (nu de la traditie si forma pastrata de la generatie la generatie, ci de la gandirea corecta - vei spune ce este aceea gandire corecta; iar eu voi zice: de ce intrebi asta?...)
Panteismul sustine ca Dumnezeu e una cu creatia Sa. Daca insa Dumnezeu a facut cerurile si pamantul (deci universul material), atunci El il preexista si nu poate sa se fi creat singur. Cineva poate argumenta ca doar a luat o forma, partiala. Dar, pentru a face, inseamna ca e o persoana. Biblia nu ne spune ca a luat o forma, ci ca a facut. Cand cineva face ceva, face ceva distinct de El. El exista deja, ca sa poata face.
Desigur, se poate discuta la infinit pe fiecare subiect de mai sus, neajungandu-se la nici o concluziee empirica. Totul tine de credinta. Nu tot asa este si cu evolutionistii, de exemplu. Ei sustin ca sunt din maimuta, dar s-ar simti jigniti daca i-ai trata ca pe o maimuta. In plus, nici nu se comporta ca animalele (desi unii dintre cei care i-au crezut, au inceput sa se indobitoceasca singuri, dezbracandu-se, vorbind murdar etc... fapte pe care insa nici animalele nu le fac...). Ar fi interesant sa observam ca nu exista divort printre maimute, nu exista avort etc. Si am dat doar doua exemple... Aceasta in NICI un caz nu poate fi numita EVOLUTIE (evenutal INVOLUTIE). Faptele aici dovedesc multe.
Biblia ne spune ca Dumnezeu era la inceput. Aceasta prespune mai multe:
1. Daca Dumnezeu era la inceput, inseamna ca era si inainte de inceput. Deci, daca acest inceput nu este "un inceput", atunci este "primul inceput", sau "inceputul". Asa ca, Dumnezeu este inaintea ORICARUI inceput. Asa ca, Dumnezeu este vesnic relativ la orice inceput. Sau, orice inceput este in prezenta lui Dumnezeu.
2. Daca Dumnezeu a facut ceva la inceput, inseamna ca a avut un plan inainte de inceput. Dar ceea ce a facut Dumnezeu in baza acelui plan a fost o lume finita, cu un sfarsit. Inseamna ca planul a avut un inceput. Inseamna ca a mai existat cel putin un inceput. Dar, chiar daca a mai existat un inceput, Dumnezeu trebuia sa fi fost inainte de acel inceput, fiindca nu putea incepe sa faca planul daca nu exista cand a inceput sa faca planul. Asa ca, este suficient sa se spuna "la inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul" si este o afirmatie fara cusur in contextul biblic.
3. Nu exista minciuna perfecta. Daca o minciuna ar fi perfecta ea ar fi adevar. Atunci, nu ar mai fi minciuna. Asa ca, afirmatia fara cusur "la inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul" este adevarata, fiindca nu poate sa fie minciuna, fiindca daca ar fi minciuna ar trebui sa fie o minciuna perfecta, dar nu exista minciuna perfecta.
4. De aceea "tatal minciunii" a incercat asa de mult sa inveteze tot felul de teorii, pentru a face cumva sa para ca "la inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul" nu este o afirmatie fara cusur.
Deci, "la inceput, Dumnezeu a facut cerurile si pamantul".
luni, 7 ianuarie 2008
Este Biserica Ortodoxa Adevarata Biserica?
Cand Biserica a fost inceputa, istoric vorbind, sau real, aceasta nu avea alta denumire decat a identitatii cu "cei chemati afara". Afara de unde? Afara din sistemul lumii de aici, care va trece in esenta lui, fiind trecator prin natura sa.
Incet, oamenii au inceput sa vada in urmasii Domnului Isus Cristos o traire in conformitate cu ceea ce stiau despre El, din relatari si marturii. Asa, au inceput sa-i numeasca pe acest ucenici "crestini". In Antiohia au fost numiti asa pentru prima oara.
A urma o perioada de prigoana foarte crunta pentru crestini. Nu intru acum in detalii istorice. In primele secole de crestinism s-au evidentiat, in lupta contra ereziei doua categorii de aparatori ai credintei crestine veritabile:
- apologetii;
- polemistii
Polemistii aparau credinta fata de ereziile care apareau din interiorul Bisericii. In timp, aceste erezii au devenit ceva comun, iar odata cu legalizarea crestinismului (expresie ireala din punct de vedere al naturii acestuia) erezia a intrat intr-un hal fara de hal in Biserica, aducand pentru prima oara problema adevaratei Biserici la nivel macro. In astfel de vremuri s-a pus problema succesiunii apostolice, despre care, din pacate, multi care afirma ca sunt crestini stiu prea putine.
In timp s-au facut concesii iremediabile, motiv pentru care multe organizatii care spun astazi ca sunt crestine nu se inscriu pe lista candidatilor la asa ceva, datorita ereziei care le impute doctrina.
Desigur, nu este de aruncat tot ce tine de Biserica Ortodoxa. Orice situatie trebuie discutata obiectiv, eu nu-mi permit sa cataloghez o persoana dupa faptele parintilor etc, desi acestea trebuie considerate ca aspecte.
In timp, Biserica, cea care trebuia sa fie ortodoxa (drept credincioasa, care marturiseste credinta adevarata - ortodoxia) a devenit in mare parte corupta. Oare in aceste vremuri nu au mai fost crestini veritabili? Ba da, au fost. Daca nu ar fi fost nu ar fi existat luptele acelea interne despre care vorbeam, fiindca nu ar fi existat cine sa apere adevarul. Biserica a platit greu faptul ca a preferat sa fie catolica (universala, a nu se intelege ca implic si catolicismul aici) si populara, pierzandu-si marturia si adevarul. Ma refer la ceea ce se cunostea prin "biserica", fiindca a devenit o institutie de stat (ceva aberant din punct de vedere al Noului Testament).
Aceasta experienta istorica ne arata ca o anumita asociatie de oameni nu poate fi numita Biserica lui Dumnezeu. Biserica lui Dumnezeu tine de esenta, dar tine si de spatiu-timp, implicandu-se localul, unde exista niste precepte apostolice care trebuiesc luate in considerare (presbuteros - presbiteriatul de exemplu).
Atunci: poate fi o biserica locala, de rit ortodox o biserica locala adevarata? Aici se poate discuta. Nu putem sa pretindem ca stim toate bisericile. Totusi, atata timp cat pe langa adevarul revelat de Dumnezeu se mai adauga altceva (cu aceeasi valoare - asta e problema reala) NU avem de-a face cu identitate crestina, ci cu, in cel mai bun caz sicretism majoritar crestin (sau ce alta exprimare vreti).
Incet, oamenii au inceput sa vada in urmasii Domnului Isus Cristos o traire in conformitate cu ceea ce stiau despre El, din relatari si marturii. Asa, au inceput sa-i numeasca pe acest ucenici "crestini". In Antiohia au fost numiti asa pentru prima oara.
A urma o perioada de prigoana foarte crunta pentru crestini. Nu intru acum in detalii istorice. In primele secole de crestinism s-au evidentiat, in lupta contra ereziei doua categorii de aparatori ai credintei crestine veritabile:
- apologetii;
- polemistii
Polemistii aparau credinta fata de ereziile care apareau din interiorul Bisericii. In timp, aceste erezii au devenit ceva comun, iar odata cu legalizarea crestinismului (expresie ireala din punct de vedere al naturii acestuia) erezia a intrat intr-un hal fara de hal in Biserica, aducand pentru prima oara problema adevaratei Biserici la nivel macro. In astfel de vremuri s-a pus problema succesiunii apostolice, despre care, din pacate, multi care afirma ca sunt crestini stiu prea putine.
In timp s-au facut concesii iremediabile, motiv pentru care multe organizatii care spun astazi ca sunt crestine nu se inscriu pe lista candidatilor la asa ceva, datorita ereziei care le impute doctrina.
Desigur, nu este de aruncat tot ce tine de Biserica Ortodoxa. Orice situatie trebuie discutata obiectiv, eu nu-mi permit sa cataloghez o persoana dupa faptele parintilor etc, desi acestea trebuie considerate ca aspecte.
In timp, Biserica, cea care trebuia sa fie ortodoxa (drept credincioasa, care marturiseste credinta adevarata - ortodoxia) a devenit in mare parte corupta. Oare in aceste vremuri nu au mai fost crestini veritabili? Ba da, au fost. Daca nu ar fi fost nu ar fi existat luptele acelea interne despre care vorbeam, fiindca nu ar fi existat cine sa apere adevarul. Biserica a platit greu faptul ca a preferat sa fie catolica (universala, a nu se intelege ca implic si catolicismul aici) si populara, pierzandu-si marturia si adevarul. Ma refer la ceea ce se cunostea prin "biserica", fiindca a devenit o institutie de stat (ceva aberant din punct de vedere al Noului Testament).
Aceasta experienta istorica ne arata ca o anumita asociatie de oameni nu poate fi numita Biserica lui Dumnezeu. Biserica lui Dumnezeu tine de esenta, dar tine si de spatiu-timp, implicandu-se localul, unde exista niste precepte apostolice care trebuiesc luate in considerare (presbuteros - presbiteriatul de exemplu).
Atunci: poate fi o biserica locala, de rit ortodox o biserica locala adevarata? Aici se poate discuta. Nu putem sa pretindem ca stim toate bisericile. Totusi, atata timp cat pe langa adevarul revelat de Dumnezeu se mai adauga altceva (cu aceeasi valoare - asta e problema reala) NU avem de-a face cu identitate crestina, ci cu, in cel mai bun caz sicretism majoritar crestin (sau ce alta exprimare vreti).
duminică, 6 ianuarie 2008
Lumina cand a fost creata
Cand a facut Domnul Dumnezeu pamantul, acesta era pustiu si gol. Scriptura ne spune ca "peste fata adancului de ape era intuneric". Atunci, candva, in timp ce Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor, Dumnezeu a zis "Sa fie lumina". Si... A FOST LUMINA.
Lumina este deosebita in creatie. Prin lumina sau cu ajutorul ei noi putem sa deosebim lucrurile si sa le indentificam. Lumina face posibila vederea, descopera imperfectiunile si imprastie confuzia.
Numai ca... inca de atunci, Dumnezeu a separat, a despartit lumina de intuneric. Sa nu fie nici un amestec, lumina sa fie lumina si intunericul sa fie intuneric. Fiindca Dumnezeu dupa ce a creat lumina a vazut (a considerat, a apreciat obiectiv absolut) ca lumina este BUNA. In definitia lui Dumnezeu, lumina pe care a creat-o este buna. Aceasta este standardul - lumina e buna. Iar lumina e despartita de intuneric, sau nu are nimic cu intunericul si intunericul nu are nimic cu lumina.
Datorita acestei diferente absolute, de esenta, putem face diferenta, mai departe intre zile. Lumina separa zilele prin diferenta pe care o face vis-a-vis de intuneric. Cand citim din Genesa vedem ca "a fost o seara si apoi a fost o dimineata". Aceasta era criteriul de separare intre zile, criteriul prin care era definita o zi. O zi a fost atunci cand, dupa ce a fost lumina, a fost intuneric pana a venit iarasi lumina.
Aceasta a fost in prima zi, definita astfel. In ziua a patra, Dumnezeu a facut doi luminatori (soarele si luna), pe care i-a asezat in intinderea cerului cu trei scopuri:
- sa lumineze pamantul;
- sa stapaneasca ziua si noaptea;
- sa desparta lumina de intuneric
Domnul Dumnezeu, a pus doi astri si pentru a desparti lumina de intuneric. Sa luam acest scop concret. De ce daca Dumnezeu a despartit deja lumina de intuneric? Pai, Dumnezeu a definit lumina si intunericul in sensul ca nu exista nimic comun luminii si intunericului. Este vorba de concept, de o definire a doua realitati. In concept, in gand, in idee si esenta, Dumnezeu a despartit lumina de intuneric, prin definitie, fapt ce s-a perpetuat in fapt, lumina fiind esential definitoriu, absolut diferita de intuneric.
Acum, Dumnezeu a facut ca pamantul sa se roteasca in miscarea sa in jurul axei sale si a pus doi luminatori in intinderea galaxiei noastre pentru a da lumina pamantului intr-o asa maniera incat sa defineasca pe pamant, fizic, lumina de intuneric, perpetuu si categoric.
In pastrarea acestui raport lumina/intuneric Domnul Dumnezeu a folosit nistre astri. Aceasta ne invata ceva. Ne invata ca exista o diferenta de esenta intre lumina si intuneric si ca aceasta este pastrata de doua lucruri:
- definitia, sau valoarea intrinseca a luminii fata de intuneric;
- ceva extrinsec luminii si intunericului
Exista inca de la inceput aceasta exteriorizare a realitatii esentiale. La ce bun sa existe o diferenta de esenta intre lumina si intuneric, daca nu exista o astfel de diferenta intr-un mediu real, observat sau folosit de fiinte vii, cu capacitatea de gandire, cum sunt oamenii? Lumina si implicit separarea ad valorem a ei de intuneric a fost creata pentru om, atat la nivel de concept, cat si la nivel de accept, la nivel observabil, real in sens fizic.
Ce invat de aici? Invat de aici ca lumina si intunericul sunt separate oricum, dar ca ceva exterior lor (ca si concepte) poate sa diferentieze lumina si intunericul, prin functie. Adica, eu de exemplu, ca om, pot sa diferentiez lumina de intuneric. Cum? Deja intram in domeniul extrem de complex al relatiei cu Dumnezeu. Oricum, ideea pe care vroiam sa o aduc in fata cititorului meu este aceasta - noi putem sa separam lumina de intuneric, sau binele de rau si este chiar chemarea noastra ca oameni sa o facem. Modul in care s-a desfasurat creatia este o paradigma. Am putea sa stam sa discutam despre asta foarte mult. Important este ca aici, in primul capitol din Genesa gasim multe lectii care ne arata ca Dumnezeu a facut lucrurile intr-o ordine care defineste practic logica in sine. Ne invata sa gandim, ne arata sensul real al gandirii sau cum trebuie sa gandim.
In timp ce unii va plictisiti cand cititi capitolul acela lung al creatiei... unii invatati sa ganditi corect, logic dpdv biblic. Provocarea mea este sa patrundeti adanc in text si sa meditati la perspectivele ceresti pe care Domnul Dumnezeu le lasa aici, ca o mare bogatie pentru cei care sunt ai Sai.
Luminati!
Lumina este deosebita in creatie. Prin lumina sau cu ajutorul ei noi putem sa deosebim lucrurile si sa le indentificam. Lumina face posibila vederea, descopera imperfectiunile si imprastie confuzia.
Numai ca... inca de atunci, Dumnezeu a separat, a despartit lumina de intuneric. Sa nu fie nici un amestec, lumina sa fie lumina si intunericul sa fie intuneric. Fiindca Dumnezeu dupa ce a creat lumina a vazut (a considerat, a apreciat obiectiv absolut) ca lumina este BUNA. In definitia lui Dumnezeu, lumina pe care a creat-o este buna. Aceasta este standardul - lumina e buna. Iar lumina e despartita de intuneric, sau nu are nimic cu intunericul si intunericul nu are nimic cu lumina.
Datorita acestei diferente absolute, de esenta, putem face diferenta, mai departe intre zile. Lumina separa zilele prin diferenta pe care o face vis-a-vis de intuneric. Cand citim din Genesa vedem ca "a fost o seara si apoi a fost o dimineata". Aceasta era criteriul de separare intre zile, criteriul prin care era definita o zi. O zi a fost atunci cand, dupa ce a fost lumina, a fost intuneric pana a venit iarasi lumina.
Aceasta a fost in prima zi, definita astfel. In ziua a patra, Dumnezeu a facut doi luminatori (soarele si luna), pe care i-a asezat in intinderea cerului cu trei scopuri:
- sa lumineze pamantul;
- sa stapaneasca ziua si noaptea;
- sa desparta lumina de intuneric
Domnul Dumnezeu, a pus doi astri si pentru a desparti lumina de intuneric. Sa luam acest scop concret. De ce daca Dumnezeu a despartit deja lumina de intuneric? Pai, Dumnezeu a definit lumina si intunericul in sensul ca nu exista nimic comun luminii si intunericului. Este vorba de concept, de o definire a doua realitati. In concept, in gand, in idee si esenta, Dumnezeu a despartit lumina de intuneric, prin definitie, fapt ce s-a perpetuat in fapt, lumina fiind esential definitoriu, absolut diferita de intuneric.
Acum, Dumnezeu a facut ca pamantul sa se roteasca in miscarea sa in jurul axei sale si a pus doi luminatori in intinderea galaxiei noastre pentru a da lumina pamantului intr-o asa maniera incat sa defineasca pe pamant, fizic, lumina de intuneric, perpetuu si categoric.
In pastrarea acestui raport lumina/intuneric Domnul Dumnezeu a folosit nistre astri. Aceasta ne invata ceva. Ne invata ca exista o diferenta de esenta intre lumina si intuneric si ca aceasta este pastrata de doua lucruri:
- definitia, sau valoarea intrinseca a luminii fata de intuneric;
- ceva extrinsec luminii si intunericului
Exista inca de la inceput aceasta exteriorizare a realitatii esentiale. La ce bun sa existe o diferenta de esenta intre lumina si intuneric, daca nu exista o astfel de diferenta intr-un mediu real, observat sau folosit de fiinte vii, cu capacitatea de gandire, cum sunt oamenii? Lumina si implicit separarea ad valorem a ei de intuneric a fost creata pentru om, atat la nivel de concept, cat si la nivel de accept, la nivel observabil, real in sens fizic.
Ce invat de aici? Invat de aici ca lumina si intunericul sunt separate oricum, dar ca ceva exterior lor (ca si concepte) poate sa diferentieze lumina si intunericul, prin functie. Adica, eu de exemplu, ca om, pot sa diferentiez lumina de intuneric. Cum? Deja intram in domeniul extrem de complex al relatiei cu Dumnezeu. Oricum, ideea pe care vroiam sa o aduc in fata cititorului meu este aceasta - noi putem sa separam lumina de intuneric, sau binele de rau si este chiar chemarea noastra ca oameni sa o facem. Modul in care s-a desfasurat creatia este o paradigma. Am putea sa stam sa discutam despre asta foarte mult. Important este ca aici, in primul capitol din Genesa gasim multe lectii care ne arata ca Dumnezeu a facut lucrurile intr-o ordine care defineste practic logica in sine. Ne invata sa gandim, ne arata sensul real al gandirii sau cum trebuie sa gandim.
In timp ce unii va plictisiti cand cititi capitolul acela lung al creatiei... unii invatati sa ganditi corect, logic dpdv biblic. Provocarea mea este sa patrundeti adanc in text si sa meditati la perspectivele ceresti pe care Domnul Dumnezeu le lasa aici, ca o mare bogatie pentru cei care sunt ai Sai.
Luminati!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)