Pe blogul Ambasadorului a aparut urmatorul comentariu. Fiindca vrau sa raspund si sa-l folosesc ca material pentru cateva invataturi si fiindca nu am vrut sa iau mult spatiu acolo, am scris acest articol.
Iata comentariul:
"La vremea ei muzica care acuma se canta in Biserici, era muzica seculara, oare nu era tot a Satanei? Hai sa fim seriosi, faptul ca taiati de la radacina orice incercare de a schimba ceva si de a promova muzica, hai sa zicem originala din Duhul. Va garantez eu nu Duhul:), ca muzica de azi o sa fie o normalitate in 200 de ani, daca nu vine Domnul, si atunci conservatorii o sa se lupte cu muzica noii generatii. E asa de previzibil daca urmaresti asta de-a lungul istoriei. Dar e greu sa iesi din cutia propriei automultumiri sa vezi asta."
"la vremea ei muzica care acuma se canta in Biserici era muzica seculara"
- in primul rand as vrea sa scuzati cacofonia de mai sus;
- argumentatia este relativa si poate fi gasita in diverse comentarii si sub diverse forme. Chiar saptamana aceasta am raspuns unui comentariu care concretiza aceeasi greseala de argumentatie. Voi mai explica odata, in alt mod, poate se va intelege mai bine. Fiecare vreme si cultura este diferita de altele. Intr-o anumita cultura, anumite chestiuni pot fi acceptabile Evangheliei si, prin urmare, se pot folosi de crestini pentru scopurile pe care le au, primite de la Dumnezeu. In alta cultura, pot exista altele de o astfel de calitate. Intr-o cultura pot exista mai multe, in alta mai putine. Intr-o cultura pot exista foarte multe astfel de chestiuni, in alta pot exista extrem de putine. O cultura poate fii puternic influentata de valorile crestine revelate, iar o alta poate fi puternic influentata de valori demonice. Fara sa intru in discutia aceasta, sa presupunem ca ar fi exista o vreme in care cineva ar fi folosit muzica lumeasca pentru a face muzica in biserica. Si? Inseamna ca si astazi vom face la fel? Nu. Argumentul este fara sens, nu are nici o logica si nu poate fi sustinut.
- apoi, voi face observatia ca in nici un caz Biserica adevarata nu a folosit muzica lumeasca pentru a face loc Evangheliei; nu stiu de unde ar fi putut sa apara aceasta idee, dar este un fals in scris;
- apoi, voi face sublinierea ca exista o tendinta accentuata in randul tinerilor de a folosi anumite metode si stiluri pentru Dumnezeu, desi este gresit a face aceasta. Ei, desigur, nu inteleg, se vorbeste mereu de sinceritate... in parte o cred... cei mai multi oameni mari si care au facut ceva, au murit sinceri, unii au mancat sincer mancare otravita etc... nu vad ce relevanta ar avea sinceritatea singura;
- afirmatia este grava si acuzatoare, se adreseaza inaintasilor credintei noastre spunand despre ei (care nu mai sunt acum sa se apere, desigur) ca au fost oameni lumesti, ca au adus in biserici lumescul. Cred ca s-a intamplat asta in diverse vremuri, dar nu poate nimeni sa puna in spatele crestinilor autentici din istorie o asemenea invinuire.
"Va garantez eu nu Duhul:), ca muzica de azi o sa fie o normalitate in 200 de ani"
- si cine esti tu? eu iti garantez ca nu o sa fie cum zici tu. Si? Cui ii pasa de garantiile noastre?
- adevarata intrebare este ce garanteaza Duhul Sfant, de fapt? El are o lucrare si garanteaza ceva anume. Cei care traiesc prin Duhul stiu ce anume si se bucura traind in adevar;
- poate ca muzica de astazi o sa fie o normalitate in 200 de ani. Si? Ce dovedeste asta? Nimic! Dovedeste doar ca promotorii ei au impus-o si la fel de bine dovedeste ca biserica de peeste 200 de ani e apostata;
"Dar e greu sa iesi din cutia propriei automultumiri sa vezi asta."
- de unde ar putea sa stie cel care nu a fost in cutia aceasta cum e sa fii in ea?
- afirmatia este o acuza generala fata de toti fratii si surorile, din toate timpurile, care au ramas in integritate in ce priveste harul lui Dumnezeu, o lovitura fara mila, cu care acestia sunt obisnuiti si de care trebuie sa se bucure, daca sunt in adevar;
- cand vreau sa fac ceva bine nu ma duc sa-l intreb pe mos craciun (a se intelege un tip oarecare) daca e multumit, ci imi dau seama daca am facut cum trebuia daca eu sunt multumit (fiindca eu vreau sa fac lucrul acela bine si doar eu stiu ce anume inseamna asta, daca e relativ; daca nu e relativ, atunci si eu stiu, din Cuvant si, din nou, nu am nevoie sa satisfac parerea altuia);
Traim intr-o societate a relativismului si a umanismului accentuat. O parte dintre cei din biserici au hotarat sa lase lumea si valorile ei in ograda lor si s-au amestecat cu ea de asa maniera incat nu mai inteleg ca orice judecata se face potrivit cu argumentarea din Cuvantul lui Dumnezeu.
Sunt si comentarii care folosesc Cuvantul, dar aici este deja alt nivel si nu voi intra in discutie acum despre acestea.
Chemarea mea este ca sa lasati messengerul si hi5-ul si sa puneti mana sa cititi Biblia, sa o studiati si sa meditati serios la cuvintele ei. Iar atunci cand argumentam, sa argumentam logic, atent si biblic.
miercuri, 8 octombrie 2008
sâmbătă, 4 octombrie 2008
Liturghia si Biserica
Daca nu a dat-o mai departe, credinta unei generatii moare odata cu aceasta.
Oamenii care raman, raman doar cu forma, cu ceea ce au facut oamenii lui Dumnezeu care au "adormit" acum. Astfel, raman doar niste forme de inchinare si chiar de predicare, in multe cazuri. Acestea se datoreaza faptului ca esenta in toate acestea nu este transmisa mai departe.
Nu sunt de acord cu ideea conform careia esenta se concretizeaza in mai multe forme posibile si ca acestea pot varia de la generatie la generatie. Unele chestiuni esentiale permit diverse forme de implementare, alte nu. Depinde. Insa, in acelasi timp nu poate fi trecuta cu vederea o traire in forme din trecut, neintelese si absurde. Nu ca ar trebui inlocuite numaidecat cu altele, fiindca sfintii care le-au inteles si trait nu au fost calauziti de minciuna, daca cu adevarat au fost sfinti. Ci, ca adevarul trebuie inteles si trait.
De exemplu, putem sa punem cantari dupa cantari, poezii si alte cele. Fara lucrarea Duhului Sfant acestea sunt goale. Este doar un program. Repetarea unui astfel de program ani la rand conduce la somn adanc, neclaritate si infantilism spiritual. Nimeni nu mai creste, toti devin circari.
Conteaza cum se aude cantarea. Conteaza cat de bine e recitata poezia. Conteaza cum e linia melodica din spatele cantarii. Avem mai noi piese de facut. Ce tari suntem... Intre timp am uitat esenta, daca am avut-o si am cunoscut-o vreodata. De ce cantam? De ce vorbim? De ce facem ceva in Adunarea lui Dumnezeu?
Haideti sa o spun altfel. Candva, o biserica este plina de viata, de prezenta Duhului Sfant. Fratii gasesc de cuviinta ca intalnirea saptamanala cu toata Biserica din localitate sa fie vreo 3 ore, observand ca acesta ar fii timpul necesar unei astfel de intalniri normale. Dupa un timp, in care toate merg bine, vine alta generatie. Reprezentantii ei, dorind succes si o linie cel putin la fel de pozitiva ca inaintasii lor, stabilesc ca intalnirea va fi de 3 ore. De ce? Nimeni nu stie. Fiindca asa se face o intalnire. Ca sa avem ce avem in cele 3 ore. Si, mai tarziu urmeaza clipe grele de chin pentru umplerea acestor ore cu cantari, rugaciune si alte cele. Cum fratii nu mai participa natural, apare necesitatea formarii de trupe, grupuri. Solisti remarcabili apar pe noua scena. Nu mai conteaza calitatea de crestin, ci a vocii.
Iata cum ajung bisericile lumesti. Urmatorul pas este intrarea libertinismului in aceste biserici. Cum, o biserica formalista sa ajunga libertina? Da. Incet cei care au un cuvant de spus in sistem sunt cei promovati - oamenii lumesti, dar talentati. Inmultindu-se, acestia vor conduce bisericile spre dezastru.
Cum ar trebui sa ne luptam cu aceasta problema? Ar trebui in primul rand sa ne pese. Daca nu ne pasa, nu sunt sigur ca avem ceva de-a face cu Dumnezeu si cu Biserica... Apoi, este nevoie de implicare duhovniceasca.
Singura arma pe care noi o avem este puterea prezentei lui Dumnezeu in vietile noastre, prin Duhul Sfant. Daca putem incuraja si zidi prin vorbire, daca ne pasa, am alege cinci cuvinte cu inteles, pe care sa le spunem fratilor, sa-i incurajam. Dupa ce le-am verificat bine ca sunt spirituale si ca ajuta scopului strangerii Bisericii exprimat clar in Biblie - zidirea, edificarea. Ne-am lasa astfel in mana Domnului Isus, Ziditorul Bisericii. Efeseni spune - "voi sunteti lucrarea Lui...".
Ma gandesc ca sunt frati care au ceva esential de spus si o pot face printr-o cantare, sau o poezie. Sau un grup de frati.
Apoi, fiindca ne intalnim cu fratii, ar trebui sa mergem cu dragoste. Ar trebui sa ne bucuram cand ne intalnim cu ei. Discutam cu cineva care era mirat ca l-am intrebat daca a vorbit cu alta persoana la intalnirea de tineret. Daca nu ne pasa unii de altii, de ce ne mai intalnim impreuna? Sa ne aratam pe noi insine, sa ne zidim pe noi? Unde este descrierea aceasta valida in Scriptura? Unde este aceasta in caracterul Domnului Isus? Trebuie sa ne schimbam fratilor, sa ne iubim cu adevarat si in adevar unii pe altii.
De noi atarna daca o intalnire frateasca este cu adevarat o partasie cu Dumnezeu si unii cu altii. Niciodata nu putem pune sub semnul intrebarii implicarea lui Dumnezeu. Problema e la noi. Vom fi noi cei care sa traim cu adevarat si cum se cuvine, calea credintei?
Daca nu-ti pasa de fratii tai, de ce mai mergi cu ei? Daca nu-ti pasa ce se intampla acolo, de ce te mai duci? Daca nu te intereseaza mesajul, de ce-l mai asculti? Nu ma adresez copiilor sau apartinatorilor, cum zicem noi... "Va vorbesc ca unor oameni cu judecata... Judecati voi singuri..."
Oamenii care raman, raman doar cu forma, cu ceea ce au facut oamenii lui Dumnezeu care au "adormit" acum. Astfel, raman doar niste forme de inchinare si chiar de predicare, in multe cazuri. Acestea se datoreaza faptului ca esenta in toate acestea nu este transmisa mai departe.
Nu sunt de acord cu ideea conform careia esenta se concretizeaza in mai multe forme posibile si ca acestea pot varia de la generatie la generatie. Unele chestiuni esentiale permit diverse forme de implementare, alte nu. Depinde. Insa, in acelasi timp nu poate fi trecuta cu vederea o traire in forme din trecut, neintelese si absurde. Nu ca ar trebui inlocuite numaidecat cu altele, fiindca sfintii care le-au inteles si trait nu au fost calauziti de minciuna, daca cu adevarat au fost sfinti. Ci, ca adevarul trebuie inteles si trait.
De exemplu, putem sa punem cantari dupa cantari, poezii si alte cele. Fara lucrarea Duhului Sfant acestea sunt goale. Este doar un program. Repetarea unui astfel de program ani la rand conduce la somn adanc, neclaritate si infantilism spiritual. Nimeni nu mai creste, toti devin circari.
Conteaza cum se aude cantarea. Conteaza cat de bine e recitata poezia. Conteaza cum e linia melodica din spatele cantarii. Avem mai noi piese de facut. Ce tari suntem... Intre timp am uitat esenta, daca am avut-o si am cunoscut-o vreodata. De ce cantam? De ce vorbim? De ce facem ceva in Adunarea lui Dumnezeu?
Haideti sa o spun altfel. Candva, o biserica este plina de viata, de prezenta Duhului Sfant. Fratii gasesc de cuviinta ca intalnirea saptamanala cu toata Biserica din localitate sa fie vreo 3 ore, observand ca acesta ar fii timpul necesar unei astfel de intalniri normale. Dupa un timp, in care toate merg bine, vine alta generatie. Reprezentantii ei, dorind succes si o linie cel putin la fel de pozitiva ca inaintasii lor, stabilesc ca intalnirea va fi de 3 ore. De ce? Nimeni nu stie. Fiindca asa se face o intalnire. Ca sa avem ce avem in cele 3 ore. Si, mai tarziu urmeaza clipe grele de chin pentru umplerea acestor ore cu cantari, rugaciune si alte cele. Cum fratii nu mai participa natural, apare necesitatea formarii de trupe, grupuri. Solisti remarcabili apar pe noua scena. Nu mai conteaza calitatea de crestin, ci a vocii.
Iata cum ajung bisericile lumesti. Urmatorul pas este intrarea libertinismului in aceste biserici. Cum, o biserica formalista sa ajunga libertina? Da. Incet cei care au un cuvant de spus in sistem sunt cei promovati - oamenii lumesti, dar talentati. Inmultindu-se, acestia vor conduce bisericile spre dezastru.
Cum ar trebui sa ne luptam cu aceasta problema? Ar trebui in primul rand sa ne pese. Daca nu ne pasa, nu sunt sigur ca avem ceva de-a face cu Dumnezeu si cu Biserica... Apoi, este nevoie de implicare duhovniceasca.
Singura arma pe care noi o avem este puterea prezentei lui Dumnezeu in vietile noastre, prin Duhul Sfant. Daca putem incuraja si zidi prin vorbire, daca ne pasa, am alege cinci cuvinte cu inteles, pe care sa le spunem fratilor, sa-i incurajam. Dupa ce le-am verificat bine ca sunt spirituale si ca ajuta scopului strangerii Bisericii exprimat clar in Biblie - zidirea, edificarea. Ne-am lasa astfel in mana Domnului Isus, Ziditorul Bisericii. Efeseni spune - "voi sunteti lucrarea Lui...".
Ma gandesc ca sunt frati care au ceva esential de spus si o pot face printr-o cantare, sau o poezie. Sau un grup de frati.
Apoi, fiindca ne intalnim cu fratii, ar trebui sa mergem cu dragoste. Ar trebui sa ne bucuram cand ne intalnim cu ei. Discutam cu cineva care era mirat ca l-am intrebat daca a vorbit cu alta persoana la intalnirea de tineret. Daca nu ne pasa unii de altii, de ce ne mai intalnim impreuna? Sa ne aratam pe noi insine, sa ne zidim pe noi? Unde este descrierea aceasta valida in Scriptura? Unde este aceasta in caracterul Domnului Isus? Trebuie sa ne schimbam fratilor, sa ne iubim cu adevarat si in adevar unii pe altii.
De noi atarna daca o intalnire frateasca este cu adevarat o partasie cu Dumnezeu si unii cu altii. Niciodata nu putem pune sub semnul intrebarii implicarea lui Dumnezeu. Problema e la noi. Vom fi noi cei care sa traim cu adevarat si cum se cuvine, calea credintei?
Daca nu-ti pasa de fratii tai, de ce mai mergi cu ei? Daca nu-ti pasa ce se intampla acolo, de ce te mai duci? Daca nu te intereseaza mesajul, de ce-l mai asculti? Nu ma adresez copiilor sau apartinatorilor, cum zicem noi... "Va vorbesc ca unor oameni cu judecata... Judecati voi singuri..."
miercuri, 1 octombrie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)