Pescar de oameni

De ce foloseste Cristos aceasta imagine? Ca sa ne invete cum sa-i momim pe oameni? In nici un caz.

Intai de toate, imaginea pescarului care pescuieste este imaginea a doua lumi total diferite. E lumea pescarului si lumea pestilor pe care vrea el sa-i pescuiasca. In nici un caz aceste lumi nu sunt compatibile. Cristos i-a chemat pe ucenici dupa El pentru a-i face pescari de oameni. Daca e vorba de oameni, e vorba de lumea lor. Dar atunci ar trebui sa fie o cu totul alta lume, si superioara acesteia, unde sa fie ucenicii acesti pescari. Traind alaturi de Cristos ucenicii au invatat ca e vorba de alta lume, intr-adevar - una diferita de aceasta, o Imparatie a Cerurilor, o lume nesupusa putrezirii.

Apoi, unul este pescarul si altul este pestele. Pescarul nu poate trai in mediul pestelui, dar nici pestele in mediul pescarului, daca ramane peste. Cristos i-a invatat pe ucenici ca pestele trebuie sa devina om, prin lucrarea pe care "omul" o face. Ca omul, de fapt, trebuie sa se nasca din nou, dar nu dupa carne si sange, nu in sensul natural al lumii acesteia, ci, din Dumnezeu. Pentru "a duce multi fii la slava", Cristos a trebuit sa intre in lumea aceasta, luand un trup omenesc, tocmai pentru a ne aduce la Tatal, prin nasterea din nou.

Aici este momentul unde comparatia se opreste. Cristos a intrat in lumea noastra prin intrupare, prin chenoza, ceea ce este o chestiune tainica. Adica, noi nu putem cuprinde deplin ceea ce a insemnat aceasta, in sensul golorii de Sine, ca Dumnezeu. Cand Cristos foloseste imaginea pescarului de oameni, nu se refera la o chenoza a omului. Pur si simplu, aici comparatia se opreste. Nu putem sa ne facem ca oamenii din lume, fiindca S-a facut deja Cristos, Cel care a si faurit si inceput mantuirea pentru orice om. Noi trebuie sa ramanem separati de lume, caci noi nu mergem sa mantuim prin noi, aceasta a facut Cristos.

Imaginea aceasta e a unui pescar care arunca mrejele, la Cuvantul Domnului. Adica, e imaginea semanatorului, care a iesit sa semene. Una este samanta aruncata si una este planta care iese. E oare stradania omului care se chinuie "toata noaptea" sa prinda vreun peste, sau e puterea cuvantului divin, la a carui porunca se umplu mrejele? Cristos ne-a trimis nu sa ne udam cu pestele si sa-l convingem sa intre in barca noastra... va muri. Cristos ne-a trimis sa aruncam mrejele, in sensul Cuvantului, nu mreje in sensul mrejelor... Adica nu momeala, adica nu prinsoare. Caci Cuvantul si propovaduirea lui nu sunt argumente false, mestesugit alcatuite, stricate sau momeli inselatoare. Ci, adevarul, pe care-l aratam si, facand aceasta, ne facem astfel vrednici de crezare oricarui cuget omenesc.

Pescarii de oameni nu sunt cei care fac baie cu pestii, ci cei care, prin aratarea adevarului in propovaduirea Cuvantului, aduc, prin puterea lui Dumnezeu desfasurata in Cristos Isus, in lumea cereasca, pe acei oameni vechi, acum nascuti din Dumnezeu, care se sfintesc prin preotia lui Cristos, prin lucrarea Duhului Sfant. Destainuirea acestei asemanari ne-o arata chiar Scriptura in modul in care apostolii si ucenicii au inteles, au trait si au explicat viata crestina si evanghelizarea.

De ce totusi, astazi ni se propune o cu totul alta intelegere? Dar, de ce o cred crestinii? Sa fie oare chiar momeala? O momeala reala? Dar, pana ne mai dezmeticim, cei chemati sa fie pescari de oameni, sa fie!

Chenoza pentru noi

Atunci, iti vom canta de bucurie-
Ca pe pamant ai fost un om ca noi,
Te-ai coborat in lumea de noroi
Ca sa ne duci cu Tine-n vesnicie...
[ultima strofa din poezia 'Chenoza' de Petru Dugulescu]



Cuvantul "chenoza" provine din grecescul care desemneaza "golirea" Domnului Isus pentru a deveni un om ca si noi, din textul Filipeni 2: 5 - 7. Aici Scriptura spune:

"Sa aveti in voi gandul acesta, care era si in Cristos Isus: El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a desbracat pe sine insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor..."

Renuntarea la Sine, la gloria Sa, la pozitia Sa de Dumnezeu are doua implicatii majore pentru noi, asa cum ni le descopera Epistola catre Evrei. Primele doua capitole descopera cele doua scopuri majore pentru care planul lui Dumnezeu are in centru intruparea lui Cristos.

Intai de toate, Cristos "a fost facut pentru putina vreme mai prejos decat ingerii" (adica a fost "adus in lume", S-a intrupat), pentru ca sa "guste moartea pentru toti". Anume, pentru toti aceia care I s-au facut fii, prin credinta adevarului. Caci Cristos a venit sa implineasca planul lui Dumnezeu. Astfel, pentru ca dorea sa duca pe multi in gloria Sa, trebuia mai intai sa-i infieze. Si, pentru a-i infia, trebuia mai intai sa-i desavarseasca. Dar, pentru a-i desavarsi, trebuia mai intai sa "desavarseasca prin suferinte pe Capetenia mantuirii lor", adica pe Cristos.

"Astfel dar, deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, tot asa si El insusi a fost deopotriva partas la ele, pentruca, prin moarte, sa nimiceasca pe cel ce are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa izbaveasca pe toti aceia, care prinf rica mortii erau supusi robiei toata viata lor." (Evrei 2: 14 - 15).

A doua implicatie sau importanta esentiala a intruparii si renuntarii deliberate la slava dumnezeirii Sale, a lui Cristos, a fost preotia dupa randuiala lui Melhisedec (sau este, mai bine spus).

"Prin urmare, a trebuit sa se asemene fratilor Sai in toate lucrurile, ca sa poata fi, in ce priveste legaturile cu Dumnezeu, un mare preot milos si vrednic de incredere, ca sa faca ispasire pentru pacatele norodului..." (Evrei 2: 17)

Iata ca Cristos s-a intrupat pentru a putea fi un Mare Preot in veac, fiindca a suferit in trup, fara pacat, in vederea unei mijlociri autentice. Cristos s-a facut astfel un Mare Preot "milos si vrednic de incredere". Este vorba aici despre identificarea cu omul in starea nimicniciei acestuia din urma, facandu-se pentru putina vreme, mai prejos decat ingerii. Omul este cel pe care Dumnezeu l-a facut pentru putina vreme mai prejos decat ingerii (vezi Ps. 8). Si, prin identificarea cu o stare omeneasca, prin intrupare, Cristos s-a supus, renuntand la anumite atribute divine, pentru aceasta "putina vreme", slabiciunilor omenesti (dar fara pacat).

Aceasta asemanare benevola il face pe Cristos autentic in ce priveste mijlocirea pentru oameni, pe care El o aduce inaintea lui Dumnezeu. El a simtit problemele noastre, suferintele noastre, a fost ispitit ca si noi, a fost supus acelorasi slabiciuni ca si noi, a gustat moartea...

Iata ce mari insemnatati ale intruparii lui Cristos sunt pentru noi. Iar aceasta sunt cat se poate de reale, de practice. Caci, intai de toate noi prin intruparea lui Cristos, prin venirea Sa in lume, avem posibilitatea infierii, iar apoi a desavarsirii.

Astfel ca, noi suntem chemati la slava lui Cristos, ceea ce este in termenii Scripturii "chemarea cereasca". Iar pentru a putea ajunge la "premiul chemarii ceresti", adica la realizarea sau implinirea obiectului acestei chemari (vezi Filipeni 3), noi am avut nevoie intai de toate de eliberarea de sub robia pacatului (vezi Romani) si apoi de un Mare Preot care sa poata sa mijloceasca pentru noi la Dumnezeu, timp in care sa ne sfinteasca si sa ne duca spre desavarsirea ceruta de Dumnezeu si pusa chiar in cugetul nostru (vezi Evrei).

In termeni teologici, ne gandim la justificare si la sfintire sau asemanarea cu Cristos sau, in definitiv, cu Dumnezeu.

Astfel, noi nu avem nici o sansa de a ajunge la slava lui Cristos, decat prin moartea si suferinta lui Cristos, prin aceea ca El a renuntat de buna voie pentru un timp determinat la dumnezeirea Sa, pentru a realiza pentru noi posibilitatea mantuirii, gustand moartea pentru fiecare. Iar, daca spunem ca suntem fii, atunci sa avem in vedere calitatea lui Cristos de Mare Preot, pentru a duce pana la sfarsit mantuirea noastra.

Cristos este, pentru noi pe cruce, dar si "la dreapta Maririi". El este atat Mielul fara cusur al lui Dumnezeu, cat si Marele Preot care mijloceste pentru cei ce sunt sfintiti. Daca ne-am facut cu adevarat copiii lui Dumnezeu, atunci noi astazi traim prin preotia lui Cristos, caci nu suntem nicidecum desavarsiti. Si, daca nu suntem desavarsiti, avem nevoie de un mare preot, iar aceasta este Cristos.

"De aceea, cu atat mai mult, trebuie sa ne tinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca sa nu fim departati de ele. Caci, daca Cuvantul vestit prin ingeri s-a dovedit nezguduit, si daca orice abatere si orice neascultare si-a primit o dreapta rasplatire, cum vom scapa noi, daca stam nepasatori fata de o mantuire asa de mare, care, dupa ce a fost vestita intai de Domnul, ne-a fost adeverita de cei care au auzit-o, in timp ce Dumnezeu intarea marturia lor cu semne, puteri si felurite minuni, si cu darurile Duhului Sfant, impartite dupa voia Sa"

"De aceea, frati sfinti, care aveti parte de chemare cereasca, atintiti-va privirile la Apostolul si Marele Preot al marturisirii noastre, adica Isus, care a fost credincios Celui ce L-a randuit..."

"Luati seama dar, fratilor, ca niciunul dintre voi sa n-aiba o inima rea si necredincioasa, care sa va desparta de Dumnezeul cel viu. Ci, indemnati-va unii pe altii in fiecare zi, cata vreme se zice 'Astazi', pentru ca niciunul din voi sa nu se impietreasca prin inselaciunea pacatului. Caci ne-am facut partasi ai lui Cristos, daca pastram pana la sfarsit increderea nezguduita de la inceput."

Crestere spirituala

"Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara de care NIMENI nu va vedea pe Dumnezeu"

Urmarirea pacii si sfintirea arata un proces. Procesul arata spre un timp in care acesta sa aiba loc. Reiterarea anului nou arata spre reiterarea conceptului de crestere spirituala. Suntem chemati sa ajungem la capul Trupului, la inaltimea staturii Sale. Altfel, indiferent ce spui despre tine, nu-L vei vedea pe Dumnezeu in sensul in care apostolul Ioan ne spune - cand vom fi ca El il vom vedea asa cum este.


Centrul vietilor noastre trebuie sa fie Cristos. Dar intr-o astfel de maniera, sa nu fie nevoie sa ne mai intrebe cineva despre el, ci sa-l inteleaga din trairea noastra. Cand un copil al lui Dumnezeu creste, el seamana mai mult cu Tatal din ceruri. Sa se vada in viata noastra ca suntem tot mai mult ca Tatal nostru.

Daca-L numim Tata, daca zicem ca suntem copii ai Sai, daca spunem ca suntem evlaviosi etc, atunci sa si traim. Altfel, nu suntem, indiferent ce facem, ce spunem, cine suntem in raport cu imediatul.

Este vorba despre sufletul tau si despre destinul tau vesnic. Sa nu ne amagim cu diverse teorii. Scriptura spune clar - fara sfintire si pace, NIMENI nu-L va vedea pe Dumnezeu! Prin urmare, sa urmarim sfintirea, sa urmarim pacea, pentru ca stim ca astfel Il vom vedea pe Dumnezeu.

Tot ce tine de viata de credinta, de cresterea noastra spirituala, ne este dat de Dumnezeu in Domnul nostru Isus Cristos. Tot ce priveste viata si evlavia, noi avem deplin in El.

Daca tu esti hotarat pentru Cristos, atunci Dumnezeu spune clar ca El iti va da toate resursele necesare sa ajungi la premiul chemarii ceresti, la finalitatea celor care au parte de chemarea cereasca.

"Sa ne grabim sa intram in odihna aceasta, pentru ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda de neascultare. Caci Cuvantul lui Dumnezeu este VIU si LUCRATOR, mai taietor decat o sabie cu doua taisuri: patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii. Nicio faptura nu este ascunsa de El, ci totul este gol si descoperit inaintea ochilor Aceluia cu care avem a face. Astfel, fiindca avem un Mare Preot insemnat, care a strabatut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - sa ramanem tari in marturisirea noastra."