In zilele noastre inca se mai predica faptul ca cineva trebuie sa stie din partea Domnului daca sa se casatoreasca. Fiindca, ce-i drept, crestinul nu e chemat sa se casatoreasca, ci sa slujeasca Domnului.
Iar, daca in ce priveste casatoria e important sa cunoasti daca sa te casatoresti, atunci, cu atat mai mult e important sa stii daca sa faci scoala. Si aceasta in primul rand pentru parinti. Dar si pentru copiii lor.
Obisnuiti fiind cu vremurile buna ale tineretii lor, parintii de astazi uita sau nu stiu ca scolile nu mai sunt acele locuri unde copilul invata stiinta. Era o vreme in care oamenii recunosteau cu respect doua persoane in sat: preotul si invatatorul. In scoli invatai frica de Dumnezeu si de la oameni de caracter, oameni drepti si cu o viata frumoasa.
Ei bine, acum nu mai e ca in acele vremuri. Si, dragi parinti, bine a fost, ne-am dori sa mai fie si acum tot asa, dar nu mai e! E o realitate. Prin urmare, ganditi-va bine la scolirea copilului pe care-l iubiti si caruia ii vreti binele. Nu stiu sa dau un sfat amanuntit cu privire la acest subiect. Incep sa ma gandesc tot mai mult la sistemul de invatamant, fiindca este posibil ca Dumnezeu sa-mi dea sarcina de a fi parinte biologic.
Pana atunci, m-am gandit la mersul la facultate si tineri. Ca unul care am avut aceasta alegere inainte, intr-o abordare de familie, cadru in care am tinut cont de indemnurile parintilor (nu am spus "si de" intentionat). Tatal meu a platit scolarizarea mea si este normal ca i-am dat credit in alegerea de atunci. Desi, tatal meu nu m-a fortat in vreun fel, ci mi-a urmarit aptitudinile si capacitatile cum a stiu el mai bine, cu o dragoste parinteasca autentic.
Dragi tineri, considerati-va parintii.
Apoi, discutati cu ei. Capacitatea lor de a intelege lucrurile in ansamblu este mai mare ca a voastra. Voi nu v-ati confruntat cu cresterea de copii, cu asigurarea hranei altora, cu a munci pentru a castiga un ban si o paine, nu doar pentru tine. Voi de obicei cereti si stiti sa fiti egoisti. Ei se gandesc la un bine mai larg. Discutati cu ei, puneti in discutie problemele de astazi si ceea ce vreti voi. Dar luati bine seama la sfatul lor.
Cel mai importat este SA STITI CHEMAREA LUI DUMNEZEU PENTRU VOI. Daca nu o stiti eu cred ca este mai intelept sa ascultati de parinti cu privire la facultate, decat de voi. Daca stiti ce inseamna sa fi crestin cu adevarat, daca intelegi ca Dumnezeu te cheama sa-L slujesti, atunci spune asta parintilor. S-ar putea sa nu te inteleaga, chiar daca sunt credinciosi. Dar spune-le sa stie, chiar daca o faci cu lacrimi. Sa nu cumva sa o faci cu rautate, caci nu Dumnezeu te-ar indemna la asa ceva.
Daca vrei sa-L slujesti pe Dumnezeu in viata, atunci vei intelege faptul ca orice faci va fi supus ascultarii de Cristos. Daca te faci profesor, fa-te si slujeste-i lui Dumnezeu. Cu cat vezi mai concret ce te cheama Dumnezeu sa faci in Imparatia Sa, cu atat vei vedea mai clar ce facultate sa alegi.
Daca iti cauti facultate pentru cat se castiga, atunci rau faci. Cu exceptia ca vrei sa dai Domnului toti banii si tu sa traiesti doar cu un minim necesar, nu iti recomand sa cauti meserii banoase. Intai de toate trebuie sa cauti ceva compatibil cu voia Domnului, apoi ceva care sa ti se potriveasca (in sensul de a putea face pentru Domnul o slujba mai buna in viata).
Daca vrei sa castigi bani pentru a face o lucrare buna pentru Domnul e un gand bun. Dar ai mare grija, fiindca aceasta dorinta este usor coruptibila. Sa nu te trezesti ca timpul pentru Domnul este doar o mica parte din zi, sau deloc... Un alt criteriu, daca meseria ia timp, este sa cauti o meserie care sa iti dea timp pentru Domnul.
Eu as incuraja meseriile prin care poti sa iti deschizi o mica afacere a ta, doar pentru a castiga banii necesari vietuirii, iar nu angajarea la o firma. Tocmai pentru ca sa-ti poti face tu organizarea timpului si nu altii.
Depinde mult si de capacitatea ta. Poti invata doua meserii? Atunci foloseste acest timp. Facultatea iti ofera posibilitatea de a folosi tot timpul pentru a invata ceva anume. Nu ti-l pierde cu placeri si nu alege facultatea in functie de unde merg prietenii tai sau cat de mare e gasca unde ajungi. Mai bine stai acasa, decat sa alegi atat de prost.
Roaga-te mult, vezi ce te cheama Dumnezeu sa faci. Oricare ar fi voia lui Dumnezeu pentru tine, El nu te va chema sa-ti irosesti viata pentru lucruri materiale, ci te va atrage spre sacrificiu de sine si o traire cumpatata. Dar, te va chema sa ii slujesti pe altii.
Poate Dumnezeu te cheama sa faci o tabara crestina, un orfelinat, o lucrare misionara printre saraci, o ajutorare a celor care predica Cuvantul, o slujire a tinerilor, a batranilor etc. Mai important decat orice este sa te pui la dispozitia lui Dumnezeu si sa traiesti in voia Lui. Greu va fi. Mai greu ca la armata sau la facultate.
Si, dincolo de orice, e important ce nota iei la facultatea vietii. Acolo, profesor e Dumnezeu si nota va conta in eternitate.
miercuri, 1 aprilie 2009
Vreau sa fiu lider
Tinerii vor sa fie lideri, sa conduca si sa aiba primul scaun. Si, nu doar tinerii, oamenii acestia corupti...
Vrei sa fii lider? Esti sigur? Atunci, fa-te slujitorul tuturor. Oare cati "mai mari" autentici avem? Cati sunt cei care conduc prin slujire? Cati sunt ca Cristos? El, care a primit autoritate de la Tatal S-a dezbracat pe Sine si, intr-o postura deloc onorabila, a spalat picioarele ucenicilor.
Liderul nu ridiculizeaza parerile altora, ci, ca multumire pentru ca a fost atacat, varsa lacrimi spre picioarele agresorului, pentru a-l iubi.
Dar cati nu sunt lideri astazi... Notiunea de lider nu mai are o singura acceptiune intre crestinii de astazi, motiv pentru care ea trebuie atent folosita. Un crestin dedicat, care cauta sa urmeze invataturile Domnului Isus si slujeste cu toata inima nu are nevoie sa fie recunoscut in lumea aceasta, fiindca el este ceea ce este in Imparatia lui Dumnezeu. Acolo nu cei care au scaun sunt cineva, ci cei care se fac scaun pentru altii. Si cuier, farfurie, cos de gunoi, vana de spalat.
Lider inseamna sa te faci sarac pentru lume si in lumea de aici, ca sa-i poti imbogati pe sfinti. Lider inseamna sa te lasi lovit, scuipat, injosit prin adunari, apasat si vorbit de rau si sa ai in inima ta acest sentiment de adanca pretuire, aceasta dragoste plina de sacrificiu fata de calaul tau.
Liderul nu are nevoie sa fie recunoscut ca lider, fiindca el este, daca este, intr-o Imparatie unde recunoasterea oamenilor este fara noima. Liderul sufera, poarta poveri, curata case si gradini, iar ca rasplata primeste spini, cuvinte grele de multumire si barfeli ascunse ca recunoastere. Iar de la Dumnezeu primeste un brat, a lui Cristos, caci pe acelasi drum a mers si El, Domnul nostru.
Liderul e o fantasma, o iluzie a lumii acesteia. Cristos, Imparatul, a slujit slugilor. In lumea cereasca cinste nu e sa fi slujit, ci sa slujesti. Frumusetea divina e a trai in jerfire, dupa cum ne-a aratat Cristos. Nu e vorba de a fi mare sau mic, ci sunt cu totul alte valori aici. Mic nu-i mare, dar nici mic. Mic nu exista si nici mare. E doar a fi precum Cristos, sau a nu fi.
De ce vrei lider? De ce vrei pozitie? De ce vrei recunoastere de la oameni? Ia stergarul, slujeste, ajuta, roaga-te, posteste. Traieste pentru Cristos. Si vom vedea in ziua cea mare, a Judecatii drepte a lui Dumnezeu, cati au fost mari si cati au fost lideri. Nu vrei mai bine un rob? Nu vrei mai bine o putere a necazului, data de stramtorare si lovire?
De ce suferi cand nu esti recunoscut ca fiind ceva, macar ca nu esti nimic? Plangi mai bine pentru ca nu se face bine, nu se traieste drept, nu se iubeste. Sufera pentru ca nu exista evlavie... Ca s-a uitat ca nu e doar voce de cap, de gat... ci, voce din inima.
Traieste in slujba Domnului si nu cauta maretie. Pastreaza credinta si un cuget curat, pe care unii l-au pierdut si au cazut din credinta. Alearga inainte dupa reguli. Ajuta, ridica, slujeste.
Vrei sa fii lider? Esti sigur? Atunci, fa-te slujitorul tuturor. Oare cati "mai mari" autentici avem? Cati sunt cei care conduc prin slujire? Cati sunt ca Cristos? El, care a primit autoritate de la Tatal S-a dezbracat pe Sine si, intr-o postura deloc onorabila, a spalat picioarele ucenicilor.
Liderul nu ridiculizeaza parerile altora, ci, ca multumire pentru ca a fost atacat, varsa lacrimi spre picioarele agresorului, pentru a-l iubi.
Dar cati nu sunt lideri astazi... Notiunea de lider nu mai are o singura acceptiune intre crestinii de astazi, motiv pentru care ea trebuie atent folosita. Un crestin dedicat, care cauta sa urmeze invataturile Domnului Isus si slujeste cu toata inima nu are nevoie sa fie recunoscut in lumea aceasta, fiindca el este ceea ce este in Imparatia lui Dumnezeu. Acolo nu cei care au scaun sunt cineva, ci cei care se fac scaun pentru altii. Si cuier, farfurie, cos de gunoi, vana de spalat.
Lider inseamna sa te faci sarac pentru lume si in lumea de aici, ca sa-i poti imbogati pe sfinti. Lider inseamna sa te lasi lovit, scuipat, injosit prin adunari, apasat si vorbit de rau si sa ai in inima ta acest sentiment de adanca pretuire, aceasta dragoste plina de sacrificiu fata de calaul tau.
Liderul nu are nevoie sa fie recunoscut ca lider, fiindca el este, daca este, intr-o Imparatie unde recunoasterea oamenilor este fara noima. Liderul sufera, poarta poveri, curata case si gradini, iar ca rasplata primeste spini, cuvinte grele de multumire si barfeli ascunse ca recunoastere. Iar de la Dumnezeu primeste un brat, a lui Cristos, caci pe acelasi drum a mers si El, Domnul nostru.
Liderul e o fantasma, o iluzie a lumii acesteia. Cristos, Imparatul, a slujit slugilor. In lumea cereasca cinste nu e sa fi slujit, ci sa slujesti. Frumusetea divina e a trai in jerfire, dupa cum ne-a aratat Cristos. Nu e vorba de a fi mare sau mic, ci sunt cu totul alte valori aici. Mic nu-i mare, dar nici mic. Mic nu exista si nici mare. E doar a fi precum Cristos, sau a nu fi.
De ce vrei lider? De ce vrei pozitie? De ce vrei recunoastere de la oameni? Ia stergarul, slujeste, ajuta, roaga-te, posteste. Traieste pentru Cristos. Si vom vedea in ziua cea mare, a Judecatii drepte a lui Dumnezeu, cati au fost mari si cati au fost lideri. Nu vrei mai bine un rob? Nu vrei mai bine o putere a necazului, data de stramtorare si lovire?
De ce suferi cand nu esti recunoscut ca fiind ceva, macar ca nu esti nimic? Plangi mai bine pentru ca nu se face bine, nu se traieste drept, nu se iubeste. Sufera pentru ca nu exista evlavie... Ca s-a uitat ca nu e doar voce de cap, de gat... ci, voce din inima.
Traieste in slujba Domnului si nu cauta maretie. Pastreaza credinta si un cuget curat, pe care unii l-au pierdut si au cazut din credinta. Alearga inainte dupa reguli. Ajuta, ridica, slujeste.
Realitati si nu probleme induse
O problema indusa nu este una reala, ci ceva cu care ne batem capul spre rezolvare, cand, in fapt, nu aceasta e problema. O problema indusa e o problema a carei rezolvare ori nu e posibila, ori ne ia timpul si resursele degeaba. Nu ca nu am invata ceva, dar, in tot acel timp, am putea adresa in mod direct, problemele reala.
Avem probleme cu evanghelizarea. Cu a spune altora despre Cristos. Unii nici macar nu identifica a face aceasta cu un scop al crestinilor. Altii inteleg gresit marea trimitere, sugerand ca Dumnezeu ne trimite la evanghelizare, pe cand El a dat mandat ucenicilor Sai pentru ucenicie.
Caci Cristos nu vrea oameni care stiu Evanghelia, ci oameni care traiesc Evanghelia aceasta, oameni cu care El sa fie in partasie vesnica. Dupa cum Cristos e real, tot asa si relatia sa cu Biserica trebuie sa fie reala. Si, atunci noi nu cunostinta teoretica trebuie sa cautam, ci acea cunostita a trairii. Cunoasterea de Dumnezeu in transformarea mea dupa cum este El.
Unii chiar au curajul sa atace biserici pentru ca nu fac evanghelizare, in conceptia lor. Apare astfel sentimentul superioritatii si unii se considera pe ei insisi ceva. Cristos ne cheama sa fim ca El si sa-i invatam si pe altii la aceasta.
Astazi e relativ ce purtam, ce spunem, ce cantam si restul. Atunci, daca tot ce tine de viata noastra e relativ, ce mai ramane etern din Evanghelie? Sau, ce ucenici facem? Sau, putem sa facem ucenici? Daca totul e relativ, atunci nu putem sa facem ucenici. Aceasta idee a uceniciei este doar o chestiune de afirmatie, dar nu de intelegere si traire.
Ideea de relativism este indusa, dupa cum este si cea de formalism (in definitia legata de relativism). Cand cineva ataca o forma subliniind ca esentialul conteaza si nu forma aduce in prim plan o ceata groasa, creeaza o fantezie pentru a conduce. De unde aparitia partidelor, certurile de partide si indepartarea sistematica de lucrul lui Dumnezeu prin credinta.
Daca forma parintilor e doar o forma si eu pot sa traiesc alta forma, dar aceeasi esenta, atunci de ce exista separare? In fapt, forma este expresia continutului si ea nu poate sa fie in doua feluri, ci doar intr-un fel. Altfel, omul nu ar mai fi om si exprimarea lui ar fi duplicitara si nu sincera.
Problema nu este ce forma sa adoptam. Este o revolta printre tineri, de fapt. Nu forma e problema. Ci, cei care se leaga de forme si nu traiesc in fapt. Problema e ca eu sunt chemat sa fac ucenici si, in loc a face aceasta cum se cade, lovesc in frati, rup relatii, aduc forme noi cu un tupeu aberant si apoi ma numesc si spiritual, un mare om al lui dumnezeu. Care dumnezeu?
Lipsa este ucenicia in biserici. Crestini care sa faca ucenici. Aici ar trebui sa fie discutia si stradania noastra. Nu in argumentari care mai de care, cu exemple de prin mai stiu eu ce carti, pentru a arata ce buni cunoscatori suntem noi, ce culti si ce bine pregatiti. In ale vorbitului fara noima.
Cand ar trebui ca noi, fiecare, sa fim interesati de a face ucenici. Nu ucenici ai nostri, ci ai lui Cristos. Cristos nu vrea ca noi sa avem urmasi care sa traiasca parerile noastre, ci crestini care sa fie din Imparatia Lui. Avem voie sa fim originali? Nu. In ce priveste Evanghelia, nu avem voie.
Indusa e si chestiunea cu "originalitatea". Pai original esti, ca esti unic. Esti prin definitie. Ai inima ta, sufletul tau, iubirea ta e ce dai tu. Esti unic si aceasta te face original. Esti lucrarea lui Dumnezeu. Nu tu te faci original si nici cand altii te fac, din vorbe. Daca tu te faci, altii te fac, nu esti decat o imitatie proasta, prin ceea ce pot oamenii.
Dumnezeu insa vrea ca sa te formeze, sa te teasa dupa buna Sa placere. Trebuie sa ajungi fiu de Dumnezeu in cel mai pur sens al cuvantului. Nimic din tine nu are loc acolo. Nici o inchipuire a ta, nici o nuanta din lumea aceasta. Vei fi pur original cand nu vei mai stii ce esti, cand vei fi sfant cu adevarat, asemenea lui Dumnezeu. Spre asa ceva se indreapta viata crestina reala, nu spre parerile noastre, indiferent de cum par ele, mai mari, mai mici...
Intre timp mintea e la mijloc. Se duce o batalie pentru ea. Ideea e ca sa se aplice mintii niste realitati care de fapt nu exista, niste probleme induse. In tot acest haos si vacarm, in toata aceasta degringolada, crestinul e chemat la aceleasi vechi valori:
- sfintire;
- iubire;
- curatie;
- rugaciune;
- post;
- asemanarea cu Cristos prin Scripturi (Evanghelia mantuirii);
- trairea prin Duhul Sfant;
- vietuirea in adevar;
- si toate celelalte
Trebuie sa fi sfant in realitate. Aceasta inseamna sa nu te uiti la femei, sa renunti la internet daca trebuie, sa nu vorbesti urat, sa nu permiti sentimentelor sa te conduca spre nimic spurcat sau rau. Sa fii treaz si sa alegi mereu ceea ce este dupa voia lui Dumnezeu, prin folosirea mintii in viata reala, pentru alegeri reale, in vederea vesniciei care va fi o realitate.
Ne rugam noi cu drag? Ne rugam din inima? Plangem cu Dumnezeu? Avem o vietuire de "straini si calatori", sau doar o sintagma salvatoare pentru momente mai grele? E treaba noastra sa luptam prin partide, sa ne certam cu altii, sau treaba noastra e sfintirea noastra? Fara sfintire NU il vom vedea pe Dumnezeu! Daca nu ajungem sa traim in pace unii cu altii, NU il vom vedea pe Dumnezeu!
Atunci, spre ce ar trebui sa ne indreptam trairea, resursele si energia? Sunt in lumea aceasta multe nedreptati si vor fi. Uneori e bine sa le aratam, pentru ca raul sa nu se vada drept bun. Dar, scopul nostru nu e sa vanam raul, ci sa facem binele. Suntem chemati sa fim curati, sa traim ca in timpul zilei, sa iubim, sa iertam, sa privim pe alti oameni cu toata consideratia si sa-i slujim.
Sa traim in realitatea spirituala si nu ideile pamantesti. Cu Dumnezeu... in fiecare zi.
Avem probleme cu evanghelizarea. Cu a spune altora despre Cristos. Unii nici macar nu identifica a face aceasta cu un scop al crestinilor. Altii inteleg gresit marea trimitere, sugerand ca Dumnezeu ne trimite la evanghelizare, pe cand El a dat mandat ucenicilor Sai pentru ucenicie.
Caci Cristos nu vrea oameni care stiu Evanghelia, ci oameni care traiesc Evanghelia aceasta, oameni cu care El sa fie in partasie vesnica. Dupa cum Cristos e real, tot asa si relatia sa cu Biserica trebuie sa fie reala. Si, atunci noi nu cunostinta teoretica trebuie sa cautam, ci acea cunostita a trairii. Cunoasterea de Dumnezeu in transformarea mea dupa cum este El.
Unii chiar au curajul sa atace biserici pentru ca nu fac evanghelizare, in conceptia lor. Apare astfel sentimentul superioritatii si unii se considera pe ei insisi ceva. Cristos ne cheama sa fim ca El si sa-i invatam si pe altii la aceasta.
Astazi e relativ ce purtam, ce spunem, ce cantam si restul. Atunci, daca tot ce tine de viata noastra e relativ, ce mai ramane etern din Evanghelie? Sau, ce ucenici facem? Sau, putem sa facem ucenici? Daca totul e relativ, atunci nu putem sa facem ucenici. Aceasta idee a uceniciei este doar o chestiune de afirmatie, dar nu de intelegere si traire.
Ideea de relativism este indusa, dupa cum este si cea de formalism (in definitia legata de relativism). Cand cineva ataca o forma subliniind ca esentialul conteaza si nu forma aduce in prim plan o ceata groasa, creeaza o fantezie pentru a conduce. De unde aparitia partidelor, certurile de partide si indepartarea sistematica de lucrul lui Dumnezeu prin credinta.
Daca forma parintilor e doar o forma si eu pot sa traiesc alta forma, dar aceeasi esenta, atunci de ce exista separare? In fapt, forma este expresia continutului si ea nu poate sa fie in doua feluri, ci doar intr-un fel. Altfel, omul nu ar mai fi om si exprimarea lui ar fi duplicitara si nu sincera.
Problema nu este ce forma sa adoptam. Este o revolta printre tineri, de fapt. Nu forma e problema. Ci, cei care se leaga de forme si nu traiesc in fapt. Problema e ca eu sunt chemat sa fac ucenici si, in loc a face aceasta cum se cade, lovesc in frati, rup relatii, aduc forme noi cu un tupeu aberant si apoi ma numesc si spiritual, un mare om al lui dumnezeu. Care dumnezeu?
Lipsa este ucenicia in biserici. Crestini care sa faca ucenici. Aici ar trebui sa fie discutia si stradania noastra. Nu in argumentari care mai de care, cu exemple de prin mai stiu eu ce carti, pentru a arata ce buni cunoscatori suntem noi, ce culti si ce bine pregatiti. In ale vorbitului fara noima.
Cand ar trebui ca noi, fiecare, sa fim interesati de a face ucenici. Nu ucenici ai nostri, ci ai lui Cristos. Cristos nu vrea ca noi sa avem urmasi care sa traiasca parerile noastre, ci crestini care sa fie din Imparatia Lui. Avem voie sa fim originali? Nu. In ce priveste Evanghelia, nu avem voie.
Indusa e si chestiunea cu "originalitatea". Pai original esti, ca esti unic. Esti prin definitie. Ai inima ta, sufletul tau, iubirea ta e ce dai tu. Esti unic si aceasta te face original. Esti lucrarea lui Dumnezeu. Nu tu te faci original si nici cand altii te fac, din vorbe. Daca tu te faci, altii te fac, nu esti decat o imitatie proasta, prin ceea ce pot oamenii.
Dumnezeu insa vrea ca sa te formeze, sa te teasa dupa buna Sa placere. Trebuie sa ajungi fiu de Dumnezeu in cel mai pur sens al cuvantului. Nimic din tine nu are loc acolo. Nici o inchipuire a ta, nici o nuanta din lumea aceasta. Vei fi pur original cand nu vei mai stii ce esti, cand vei fi sfant cu adevarat, asemenea lui Dumnezeu. Spre asa ceva se indreapta viata crestina reala, nu spre parerile noastre, indiferent de cum par ele, mai mari, mai mici...
Intre timp mintea e la mijloc. Se duce o batalie pentru ea. Ideea e ca sa se aplice mintii niste realitati care de fapt nu exista, niste probleme induse. In tot acest haos si vacarm, in toata aceasta degringolada, crestinul e chemat la aceleasi vechi valori:
- sfintire;
- iubire;
- curatie;
- rugaciune;
- post;
- asemanarea cu Cristos prin Scripturi (Evanghelia mantuirii);
- trairea prin Duhul Sfant;
- vietuirea in adevar;
- si toate celelalte
Trebuie sa fi sfant in realitate. Aceasta inseamna sa nu te uiti la femei, sa renunti la internet daca trebuie, sa nu vorbesti urat, sa nu permiti sentimentelor sa te conduca spre nimic spurcat sau rau. Sa fii treaz si sa alegi mereu ceea ce este dupa voia lui Dumnezeu, prin folosirea mintii in viata reala, pentru alegeri reale, in vederea vesniciei care va fi o realitate.
Ne rugam noi cu drag? Ne rugam din inima? Plangem cu Dumnezeu? Avem o vietuire de "straini si calatori", sau doar o sintagma salvatoare pentru momente mai grele? E treaba noastra sa luptam prin partide, sa ne certam cu altii, sau treaba noastra e sfintirea noastra? Fara sfintire NU il vom vedea pe Dumnezeu! Daca nu ajungem sa traim in pace unii cu altii, NU il vom vedea pe Dumnezeu!
Atunci, spre ce ar trebui sa ne indreptam trairea, resursele si energia? Sunt in lumea aceasta multe nedreptati si vor fi. Uneori e bine sa le aratam, pentru ca raul sa nu se vada drept bun. Dar, scopul nostru nu e sa vanam raul, ci sa facem binele. Suntem chemati sa fim curati, sa traim ca in timpul zilei, sa iubim, sa iertam, sa privim pe alti oameni cu toata consideratia si sa-i slujim.
Sa traim in realitatea spirituala si nu ideile pamantesti. Cu Dumnezeu... in fiecare zi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)