Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise dată de Domnul lui Israel.
Strangerea noastra trebuie sa fie pentru a cerceta si cunoaste cartea data noua de Dumnezeu. O, cat de multe sunt motivele pentru care ne-am strange, dar nu pentru auzirea Cuvantului... Aici este testul unitatii adevarate: ca un singur om sa ne dorim cercetarea Scripturilor!
Tu de ce mergi la intalnirea cu fratii? Care este scopul tau? Nu fii multumit cu unitatea. Unitatea nu este totul. Trebuie sa verifici in ce anume exista aceasta unitate. Doi hoti pot fi chiar foarte uniti in ceea ce fac!
Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia zi a lunii a şaptea.
Care este treaba unui preot? Ce trebuie sa faca cel care mijloceste intre Dumnezeu si om (nu ma refer aici la mijlocire pentru pacat)? Sa aduca inaintea Adunarii Cuvantul lui Dumnezeu! Ne strangem la Adunarea noastra si uneori se ridica cate un om sa ne spuna povesti si glumele lui, parerile lui, ideile lui, politicile lui, experientele lui, visele si visurile lui... Este inselata astfel unitatea in dorinta auzirii Cuvantului din partea Adunarii. Daca poporul trebuie sa fie unit in a asculta vorbirea lui Dumnezeu, atunci si predicatorul trebuie sa fie perfect constient ca trebuie sa aduca inaintea oamenilor mesajul divin.
Adunarea este alcatuita din barbati si femei si din toti cei care erau in stare s-o inteleaga. Principiul aici nu este sa nu aducem copii sub 5 ani la biserica, ci acela ca Scriptura trebuie sa fie inteleasa. Cuvantul Domnului nu este o fraza de incantatie care ne schimba si ne ajuta cumva, mistic. Da, Cuvantul lucreaza intr-un mod tainic si pe deplin vom intelege in ceruri, daca va voi Dumnezeu. Numai ca, pentru a-ti folosi Cuvantul auzit, trebuie sa fii in stare sa-l intelegi.
Ai nevoie de scoli inalte, de anumite pozitii sociale, de specifice cunostinte secrete? Nu. Cuvantul a fost dat oamenilor si oamenii deci il pot intelege. Asa a fost facut. Cuvantul nu se adreseaza copiilor incapabili sa-l inteleaga si deci, nici aplicarea lui in linie personala. De unde botezul copiilor mici devine absurd. Si altele...
De ce trebuiau sa fie in stare sa inteleaga? Pai ca sa-l aplice! Nu e unitate adevarata ca ne-am strans sa auzim Cuvantul, dar plecam ca niste ascultatori uituci.
Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărţii Legii.
Tot poporul trebuie sa fie cu luare aminte la citirea cartii divine! De Cuvantul lui Dumnezeu nu ne apropiem ca de un film, ca de un banc sec, ca de o telenovela, ca de un meci de fotbal, ca de o poveste expirata, ca de o activitate de socializare. De dormit se doarme acasa; povestile se spun copiilor seara, inainte de culcare. La Adunare se sta cu luare aminte la citirea Cuvantului.
Si, daca asa de importante sunt aceste momente, nici nu venim oricum, nu? Din importanta realitatii se nasc formele care se potrivesc acesteia. Oare de ce sunt asa de putin respectate formele alese de cei care au trait cu Dumnezeu, de unii si altii care nu au de pus nimic in schimb, decat conformarea cu lumea?
Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn ridicat cu prilejul acesta. Lângă el, la dreapta, stăteau: Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia, şi la stânga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam.
Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Şi când a deschis-o, tot poporul s-a sculat.
Seamana foarte mult cu ceea ce facem noi la Adunare, cand se citeste Cuvantul. Desigur, s-a pierdut in multe situatii esenta si motivatia lucrurilor. Cand nu mai exista continutul (intelegerea esentei) se ajunge la formalism. Dar solutia nu este inlocuirea oarba a formelor, ci reintoarcerea la continut, cautarea adevarului si semnificatiei.
Ne ridicam fiindca se citeste Cuvantul lui Dumnezeu. Se repeta ceea ce a vorbit Dumnezeu. E o forma adanca de respect, care trebuie sa vina din inima. Nu ma uit in stanga si dreapta sa vad cum se face la pocaiti. Ci, ma ridic aducand respectul cuvenit lui Dumnezeu care vorbeste. Sa nu uitam ca acest Cuvant este "viu si lucrator" si atunci cand e rostit este viu! Este ca si cand ar fi spus atunci de Dumnezeu.
Ca in unele biserici s-a pierdut ideea si s-a ajuns la impamantenirea unor obiceiuri create de om din nu stim ce motive, e partea a doua. Pare mai spiritual sa facem anumite obiceiuri, nu? Dar cand intrebam despre ele, cine stie sa ne raspunda? Nimeni. Ei bine, de cand am inteles acest pasaj, acum 9 ani in urma, ridicarea mea la citirea Cuvantului se face din toata fiinta.
E obligatoriu? Nu cred ca trebuie sa punem problema asa. Voi continua discutia asta mai jos, dupa alt verset.
Ezra a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat, şi s-au închinat înaintea Domnului cu faţa la pământ.
E obligatoriu, ziceam, sa ne ridicam? Ar trebui atunci sa spunem "Amin" la citire ridicand mainile si apoi sa ne aplecam cu fata la pamant. Stim ce inseamna sa ne ridicam? Stim ce inseamna ridicatul mainilor? Sau aplecarea cu fata la pamant?
Parintii nostri au ales sa se ridice la auzirea Cuvantului. Nu au ales sa fie indiferenti. Cred ca au ales sa spuna si Amin la sfarsit, din toata inima. Nu a fost o forma pentru ei, ci exprimarea unei realitati.
Sa invatam cate ceva:
- parintii nostri au ales forme confirmate de Scriptura, in cadrul lor (in contextul in care au fost exprimate);
- astazi pe langa faptul ca exista un amalgam de exprimari fara noima, nici nu sunt scripturale, dar nici la locul lor;
- daca e obligatoriu sa ne ridicam, atunci e obligatoriu sa ridicam mainile, e obligatoriu sa ne inchinam cu fata la pamant si sa spunem Amin; dar e obligatoriu sa ne strangem intr-un camp deschis...;
- daca nu ne exprimam in vreun fel suntem indiferenti sau nepasatori - acele forme potrivite trebuie folosite.
Deci, ne validam trairile (exprimarile, formele) tot in Cuvant, in context si principial. Ele trebuie sa fie, dar nu oricum, nu oriunde, nu oricand. Daca schimba forma ca m-am plictisit si nu o inteleg pe cea veche, tot formalist sunt, fiindca eu nu inteleg esenta de fapt. Daca o intelegeam, intelegeam si exprimarea ei, caci biblica e...
Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Acub, Şabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia şi leviţii lămureau poporului Legea, şi fiecare stătea la locul lui.
Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.
A sta la locul tau. A citi deslusit in cartea Domnului. A arata intelesul si a face sa fie inteles de cei prezenti. Acestea sunt atributiile unui om al lui Dumnezeu.
