Cum sa ne purtam cu "cei de afara", ca unii care suntem straini si calatori aici

Sara, nevasta lui Avraam moare si Avraam, ca strain si calator in tara unde l-a chemat Dumnezeu este in fata unei duble realitati: odata nu detinea nicio bucata de pamant, iar apoi trebuia sa-si ingroape moarta.

Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani: aceştia sunt anii vieţii Sarei. Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan; şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi s-o plângă. Avraam s-a sculat apoi dinaintea moartei sale şi a vorbit astfel fiilor lui Het: „Eu sunt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea.” Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam: „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui.” Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het. Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar, să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.” Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii: „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.” Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării. Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: „Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.” Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam: „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi, dar, moarta!” Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cântărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise, în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, care mergeau la orice negustor. Ogorul lui Efron din Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el şi toţi copacii care se aflau în ogor şi în toate hotarele lui de jur împrejur au fost întărite astfel ca moşie a lui Avraam, în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii. După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevasta sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, adică Hebron, în ţara Canaan. Ogorul şi peştera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormântare de către fiii lui Het.


(Gen 23:1-20)

Pasajul acesta este un reper atunci cand suntem intr-o situatie asemanatoare, cand noi ca straini si calatori trebuie sa ne referim, fiind inca pe pamant, la relatia cu stapanii tarii unde traim.

Avraam avea nevoie de o bucata de pamant chiar in tara unde locuia ca strain. Dar a facut in asa fel incat s-o plateasca. Relatia dintre el si Efron (si fiii lui Het) era una buna. Totusi, Avraam a tinut sa plateasca pretul acelei bucati de pamant si l-a platit.
Inseamna ca daca Biserica are o relatie buna cu Statul va primi de la acesta cadouri? Inseamna ca daca Biserica are o nevoie si Statul ar putea sa i-o implineasca, dar fiindca exista legaturi bune intre ei, Biserica va primi fara sa plateasca pentru ce a primit?

Noi trebuie sa avem o buna relatie cu autoritatile. In acelasi timp, noi nu trebuie sa avem legaturi care sa ne tina datori in vreun fel. Biserica este chemata sa traiasca cu integritate si verticalitate. Nu are Cristos grija de noi? Nu este El Cel care ne da tot ce avem nevoie? Deasemenea, fiecare dintre noi, ca indivizi, trebuie sa invatam aceasta integritate aratata de Avraam, aceasta intelepciune.

Apostolul Pavel ne invata acest principiu foarte important si pentru noi ca indivizi, cat si pentru noi ca Biserica:

Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.


(1Tesaloniceni 4:11-12)

Torturat pentru credinta, de Haralan Popov

Cartea "Torturat pentru credinta", avand ca personaj principal si autor pe Haralan Popov, descrie autobiografic viata unui pastor din Bulgaria care a fost inchis si torturat pentru Cristos in era comunista.

Am citit o editie Agape, 1998, o marturie scurta, dar care prezinta realitati si intamplari pe care nu le pot crede si care, totusi, s-au intamplat. Aceasta carte (si altele asemenea ei) trebuie citite neaparat de tanara generatie de la noi din tara.

Voi prezenta cateva citate din aceasta carte, cu scopul de a va trezi interesul pentru a o citi. In acelasi timp, mi-a ramas in minte provocarea acestui om, asa cum reiese din marturia lui: sa ne rugam pentru credinciosii din Biserica persecutata, pentru barbatii inchsi si torturati pentru credinta lor. Ei inca sunt si astazi in lume. De aceea, sa ne preocupe soarta lor, sa ne rugam pentru ei si sa cautam orice oportunitate sa le trimitem Biblii si ajutorul nostru.

Dupa ce citesti franturi despre cei treisprezece ani petrecuti in inchisori, in tortura, subnutritie si munci silnice, ramai ingrozit. De aceea, doar cel care a citit aceasta carte poate sa fie adanc patruns de puterea cuvintelor pe care Haralan Popov le spune astfel:

Doua lucruri m-au intarit in timpul celor 13 ani si 2 luni de inchisoare comunista. In primul rand faptul ca viata mea depindea numai de Dumnezeu si nu de calaii mei comunisti. In al doilea rand, era dorinta de a trai ca sa pot povesti intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat toate lucrurile la care fusesem martor. Scopul acestei carti nu este de a arata depravarea umana (acea depravare pe care am experimentat-o zi si noapte in timpul celor treisprezece ani de detentie), ci de a dezvalui complesitoarea iubire a lui Dumnezeu. Si daca este ceva din aceasta carte care sa ramana in memoria cititorului, acel ceva sa fie adevarul permanent al iubirii lui Dumnezeu, a carei manifestare nu poate fi impiedicata de bestialitatea omului.

In inchisoare am inteles mai bine lectia iubirii. Desi am vorbit mult timp si de la cele mai importante amvoane despre iubirea lui Dumnezeu, in disperarea profunda resimtita in celulele subterane  am invatat eu sa cunosc iubirea Sa intr-un mod cu totul nou. Lipsit de orice bun material si de tot ceea ce ar fi putut sa-mi abata atentia de la Dumnezeu, am descoperit in Dumnezeu o realitate mai profunda. (pag. 7, din Prefata).

Cu privire la o tortura prin care a trecut, Haralan Popov scrie: "Cand mi-am recapatat cunostinta, Toni (un coleg de celula) mi-a spus data. Nu-mi venea sa-mi cred urechilor. Statusem in picioare fara apa sau hrana vreme de paisprezece zile! Nici acum nu-mi pot explica cum a fost posibil." (pag. 31)

Despre o celula in care a stat, el scrie: "Intrucat cladirea nu fusese la inceput inchisoare, celulele erau doar ceva mai mari decat celulele individuale ale inchisorii din Sofia. Celula noastra masura 4,5 pe 2 metri, si in ea eram cinsprezece detinuti. Mai trebuia sa gasim spatiu si pentru vesnica galeata, asa ca am fost mai inghesuiti decat in alte parti.... Noapte dormeam toti pe aceeasi parte. Daca cineva voia sa se intoarca, trebuia sa ne intoarcem toti in acelasi timp." (pag. 61)

El isi incheia cartea astfel:

Mesajul pe care vi-l transmit din partea Bisericii Tacerii este acesta:
"Nu ne uitati!"
"Rugati-va pentru noi!"
"Dati-ne Biblii ca unelte de lucru, si le vom folosi pentru cauza lui Cristos!"
Nu pot sa uit una din celulele de pe insula Persin. Pe peretele de ciment se putea citi o inscriptie facuta de vreun crestin necunoscut care traise acolo inaintea mea: "Oare Dumnezeu m-a parasit?"
...

 E o lectura importanta pentru noi astazi. Cititi cartea.

Avraam: banii lui, banii imparatului, banii celorlalti, banii lui Dumnezeu si banii Statului, banii Bisericii [3]

Sa ne gandim la Stat si insemnatatea lui. Nu cred ca in spatele oricarui guvern sta Satan. Totusi, avem multe de invatat din exemplul de mai sus. Statul, in fapt, nu detine nimic. Este doar o forma de organizare si, de multe ori, subjugare a oamenilor. Nu vreau sa intru in discutii interminabile in aceste directii.

Ideea care e importanta in contextul studiului de fata este aceea ca Statul are bogatii pentru ca are oameni. Daca nu ar avea oameni, nu ar avea bogatii. Statul, asadar, oricare ar fi el, are nevoie de oameni. Si, pentru aceasta se poate sa dea si din bogatiile sale. Scopul Statului este sa stranga bogatii nu sa dea. El nu poate exista dand, iar aceasta din definitie. Cu siguranta ca, sub nicio forma, nu vorbesc de rau Statul in sine. Aceste remarci au de-a face cu intentia intelegerii contextului in care suntem. Vom intelege, asadar, realitatea, fara sa o respingem. In rest, este treaba fiecaruia. Asadar, acest articol, sub nicio forma, nu are si nu vrea sa aiba intentia de a vorbi Statul de rau (Statul roman, ideea de Stat, ideea de Imparatie, conducere sau autoritate etc).

Istoria comunismului in Romania, Bulgaria sau Rusia ne arata ce poate face Statul cu oamenii sai. Nu e nevoie sa generalizam, dar trebuie sa exemplificam. E vorba de politica, directie, viziune etc. Cu siguranta ca Statul Roman de astazi nu vrea sa-si tortureze oamenii. Dar are o anumita agenda, care nu importa discutiei, pentru care are nevoie de oameni.

Ei bine, Biserica are deja un Imparat. Un imparat care ne-a chemat sa fim supusi autoritatilor, dar sa ne clarificam in practic, in modul cel mai simplu si real, diferenta dintre Cezar si Dumnezeu. Pilda lui Avram este un bun exemplu despre de la cine trebuie noi sa primim bogatii. Se naste, desigur, nevoia de a intelege despre ce bogatii vorbim.

Cred ca problema fondurilor de la stat s-a facut posibila pe fondul diluarii valorilor spirituale reala, traite in adevar in viata crestinului de rand. As avea nevoie de un spatiu mult mai mare sa dovedesc aceasta, deci voi ramane, deocamdata, la atat.

Sa ne intoarcem acum la Avram. Ce raspuns a avut Avram la cererea imparatului Sodomei?

Avram a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului, şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: „Am îmbogăţit pe Avram.” Nimic pentru mine! Afară de ce au mâncat flăcăii şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor!”

Voi arata punctat raspunsul lui Avram, pentru a-l intelege cat mai bine.
1. “ridic mana spre Domnul…”
- Avram stabileste de la inceput cine este imparatul lui: Dumnezeu, Domnul (Yahweh);
- Avram arata Cine determina in viata lui hotararile: Dumnezeu;
- Avram arata in fata cui traieste el: inaintea lui Dumnezeu;
- Avram arata cui ii da el socoteala: lui Dumnezeu
- Iata ca Avraam a stiu ce imparat e imparat in valea imparatului; Avram a rezolvat problema aceasta, care este, de fapt, problema esentiala, de la care pleaca totul

2. “Dumnezeul cel Preainalt”
- Avram arata de ce va spune ce va spune, de ce a hotarat ce a hotarat deja: exista un imparat mai sus de imparatul Sodomei, unul care traieste prin Sine, care este Cel ce este si dupa a carui vointa se ghideaza;

3. “Ziditorul cerului si al pamantului”
- Avram il identifica inca odata pe Dumnezeu, dupa ce l-a numit “Yahweh”, ca fiind Dumnezeul Creator;
- Avram arata ca deasupra lui (era cu mana ridicata) sta Dumnezeul care a zidit omenirea si bogatiile ei, care le detine pe toate si sustine viata – in fata Lui da el socoteala si de El se teme;

4. “nu voi lua nimic din ce este al tau”
- Avram refuza propunerea imparatului Sodomei;
- Avram stie sa distinga ce era a imparatului Sodomei, ce era a lui Dumnezeu si ce era a lui (ne amintim ca din aceleasi bogatii a dat zeciuiala Domnului, fiindca erau a lui Avram, dar acum le considera, pe cele ramase, ca fiind ale imparatului Sodomei – aici este intelepciunea);
- de fapt bogatiile sunt ale oamenilor, impartirea lor e problema, dar, totusi, nu sunt ale oamenilor si, pe langa toate acestea, Dumnezeu are o parte… de gandit!
- Avram se hotaraste: nimic din ce este a imparatului Sodomei. Nimic! Nu avea Avram pe Dumnezeu? Nu-i purta Dumnezeu de grija? Ei bine: sa ne poarte Dumnezeu de grija cu banii si tot ce trebuie sa avem, conform stiintei Sale bune, sa ne poarte Dumnezeu de grija, nu imparatii lumii acesteia!

5. “nici macar un fir de ata…”
- Ehe… Avram cel radical, Avram cel ursuz, Avram cel care nu e in stare sa profite de o situatie favorabila … oh, cine vorbeste asa nu intelege, sunt amare vorbele acestea, amare si triste;
- adica firul acela de ata e mai rau decat cel pe care-l avea Avram la corturile lui? Cureaua de incaltaminte e mai proasta decat cele detinute de Avram? Oare de ce au fost luate de Chedorlaomer, fiindca nu aveau pret? Oare nu avea nevoie Avram de ata (sa-si faca si sa-si repare corturile) si nu avea el nevoie de curele de incaltaminte (ca un calator ce era, prin pustiuri)? O, ba da! Numai ca, tocmai de aceea le aminteste pe acestea doua, dintre atatea bogatii: fiindca in nevoile acestea fundamentale pentru el: Dumnezeu va purta de grija. Trebuie sa ne cutremuram acum, sa ne cercetam de-a binelea, sa plangem, dragi frati, fiindca noi nu ne incredem in Dumnezeu asa ca Avram. Dar, slava Domnului, caci putem sa o facem. De aceea, sa ne lasam “in plata Domnului” si in ajutorul dreptei Sale!

6. “ ca sa nu zici: ‘Am imbogatit pe Avram’”
- iata si un pericol, pe care Avram il vede foarte bine: el stie ca mai apoi imparatul Sodomei va aduce vorba cu privire la acele bogatii, daca le va lua; credem noi ca Statul ne da aceste bogatii ca mai apoi sa uite de ele? Asa ceva, din fericire, numai Dumnezeu face; doar El ne da, fara sa ne ceara in schimb ceva. Sa nu uitam aceasta!
- iata-l pe Avram aratand viclenia acestui imparat;
- de unde stia Avram ce va zice imparatul Sodomei? Poate stia. Dar, oricum, chiar daca nu stia, si-a luat o masura de precautie: ca sa nu zica, vreodata;

7. “in afara de…”
- e vorba de ceilalti – Avram nu-si rasfrange principiile asupra celor care l-au ajutat in razboiul purtat, spre eliberarea fratelui sau;
- Aner, Escol si Mamre isi pot lua partea lor, Avram vorbeste doar in numele sau cand zice: “nimic pentru mine”

Trebuie si noi sa ne hotaram. Suntem in valea Save, care este valea imparatului. Trebuie sa ne hotaram insa, care e imparatul. Dupa ce ne-am hotarat care ne este imparatul, vom stii si noi, ca Avram, ce e bine de hotarat si ca nu avem nevoie de bogatiile lumii, date de lume. Noi trebuie sa traim prin credinta, nu prin vedere. Dumnezeul nostru va purta de grija. Nu asta-I problema, ci daca Il avem pe El ca Imparat! Aici sta toata intelepciunea problemei.

Sunt unii care spun: “nu sunt banii nostri? Noi ii dam Statului si fondurile pe care le putem accesa sunt pentru noi, din banii nostri”. Exact cazul lui Avram. Tocmai pentru ca sunt ai nostri, putem sa renuntam la ei. Caci, acela care nu are ceva, nu poate renunta la acel ceva, din moment ce nu este al lui (nici nu-si pune problema). De fapt, Statul ar putea sa ne dea bani, din deduceri, dar n-o face. Vrea insa sa ne dea fonduri. Cine vede oare ce se afla in spatele acestei propuneri? Va recomand blogul fratelui Vasile Alexandru Talos, care raspunde deja la aceasta intrebare.

Haideti mai bine sa spune: “Nu avem noi pe Dumnezeu? Nu este Dumnezeul nostru Ziditorul cerului si al pamantului? Nu este El Dumnezeul Cel Preainalt?”

Statului nu trebuie sa i se permita vreodata sa poata spune Bisericii: “te-am imbogatit, iti amintesti?” Daca Dumnezeu crede ca e nevoie, ne va imbogati El. Noi cui slujim? Noi ce imparat avem? Aici este, de fapt, raspunsul.

Din pacate, multe biserici (culte) au acceptat propunerea Statului: “ia-ti bogatiile pentru tine”. Ele constata acum ca imparatul zice si “da-mi oamenii mie”. Bani contra influenta, bani contra oameni. Pe de alta parte, Cristos e pretul pentru Biserica si oamenii ei. Cristos!

Noi nu avem nevoie de fondurile de la stat, de fapt. Biserica e Biserica, Statul Stat. Sa pastram lucrurile asa.

Daca unii au luat bani, nu inseamna sa se puna asupra tuturor aceasta povara. Sa fie aceia aratati ca atare, dar nu crestinii simpli din biserici, care au dat bani din buzunarul lor gol, umplut totusi de Dumnezeu, ca lipsa n-au avut. Daca unora le scapara ochii dupa bogatii, nu inseamna ca nu mai sunt oameni care sa traiasca prin credinta si nu prin vedere. Sunt mii de frati in tara aceasta, frati care traiesc cu Dumnezeu, prin credinta. Cel putin eu asa cred. Ei nu au nevoie sa suporte incapacitatea altora de a trai la fel.

In timpul comunismului, unii au rezistat, altii s-au vandut, acceptand sa vanda. Cand cei care au acceptat sa vanda s-au compromis, prin informatiile lor oferite tortionarilor au adus suferinta asupra oamenilor despre care au vorbit. Degeaba au fost ei tari, fiindca altii au vorbit despre ei. Degeaba sunt unii sinceri si dau Bisericii bani ca sa asculte de Scriptura si sa nu fie lipsa de paine in Casa Domnului, fiindca sunt alii care vor mai mult, mai mult, mai mult… Si totusi, nu degeaba. Caci putem invata din istorie si sa oprim aceasta, cat mai e vreme.

De aceea, inca odata, imi exprim dezacordul total fata de acceptarea fondurilor de la Stat, sub orice forma.

Scriptura vorbeste foarte clar despre aceasta. Doar exemplul lui Avraam este suficient sa ne lumineze in aceasta privinta, dar mai sunt si altele.
Noi suntem datori sa investim in Biserica, nu Statul. Daca noi suntem prea egoisti, prea relaxati sau prea indiferenti, nu inseamna ca vom da mana, din lipsa, cu Statul. Inseamna ca nu avem si gata. Problema nu trebuie rezolvata generand alta problema. Dumnezeu ne-a spus deja unde gasim rezolvare la problemele Bisericii si, printre invataturile in acest sens, nu se numara apelarea la Stat si la rezursele imparatului Sodomei.

Citeste aici tot articolul