Eroii treziti: intre tortura si messenger

Tinerii astazi se drogheaza. Stau noptile si petrec anihilandu-si vointa fara nicio constrangere fizica. Isi petrec zilele pe messenger sau alte IM-uri, pe saituri de matrimoniale sau de bagare-in-seama, unde se discuta vorbe. Cristos este in injuraturile lor, Dumnezeul lor este pantecele, iar Legea si Scriptura lor este "traieste astazi cum vrei tu". Ei se inchid singuri in casa, in fata sticlelor pline sau vorbitoare, lovind si ucigand personaje fictive in jocurile mintii lor prea fragile pentru asemenea tascuri.

Aceste probleme existentiale au devenit tot mai mult problemele adolescentilor si tinerilor bisericilor de astazi. Dorinta dupa astfel de experiente le anima gandirea si trairea. Erou la numarul de pahare de bere date pe gat? Erou pe coama drogurilor, in lupta cu dusmanii nascuti de mama Halucinatie? Erou in jocuri de calculator, cu sapte vieti? Erou la scris si spus semi-fraze pe mess sau in alte parti, in fata web-cam-ului, cu doua suvite de par intinse cu placa si una izbind din pieptul de viteaz?

Saitul http://vladenko.wordpress.com/ prezinta, printre alte marturii, viata unui tanar, Constantin Oprisan. Redau cateva fragmente mai jos din marturia despre acest om, adusa de Gheorghe Calciu:

In celula mea, se afla Constantin Oprisan – ai carui plamani erau complet vlaguiti de tuberculoza. De doua ori pe zi expectora lichid din plamani. Noi trebuia sa-l ajutam dandu-i o palarie sau ceva si el putea sa dea afara tot ce se desprinsese din plamani – sange si tot restul. Era ingrozitor sa-l vezi. In prima zi in care am intrat in celula, erau cu mine Constantin Oprisan, prietenul care ma salvase de la sinucidere si un alt student mai tanar ca noi.


Constantin a inceput sa expectoreze lichid din plamani. Am ramas tintuit cu spatele la usa – surprins deoarece nu mai vazusem niciodata ceva asemanator. Omul se sufoca. Probabil un litru intreg de flegma si sange daduse afara, si stomacul meu se intorsese pe dos. Eram gata sa vomit. Constantin Oprisan observand asta, mi-a zis: “Iarta-ma!” Mi-a fost atat de rusine! Deoarece eram student la medicina, am decis sa am grija de el.

Iata o parte din interviu:

- Ne puteti spune mai multe despre el? Cum va invata si va intarea?


- El nu vorbea mult. Ne vorbea in fiecare zi in jur de una-doua ore, deoarece nu putea sa vorbeasca foarte mult. Dar fiecare cuvant care iesea din gura lui era un cuvant sfant – numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. El isi rostea rugaciunile, si auzindu-l cum spune aceste rugaciuni, stiind cat de mult suferea, eram profund impresionati. Nu era deloc usor. Pe langa delicatetea lui sufleteasca, el incerca sa ne protejeze – sa nu expectoreze prea mult ca sa nu imprastie bacili in atmosfera. Era ca un sfant in celula cu noi. Simteam prezenta Duhului Sfant in jurul lui; il simteam pe el. Chiar si in timpul ultimelor sale zile cand nu mai era in stare sa vorbeasca, el niciodata nu si-a pierdut bunatatea fata de noi. Puteam citi in ochii sai lumina spirituala si dragoste. Fata lui era ca o revarsare de dragoste.

O descriere:

Ne-a spus despre cum a lucrat cu tinerii. Sunt sigur ca iubea foarte mult tinerii si ca si el era iubit de ei. Era complet dedicat omului. Era un om foarte inteligent – uluitor de inteligent. A fost atat de binevoitor cu noi. Nu a vorbit mult despre el insusi. Vorbea despre credinta, despre dragoste, despre rugaciune. Se ruga tot timpul. Stiti, nu e asa de usor sa stai intr-o celula tot timpul cu aceiasi oameni. Cand izbucneau anumite conflicte intre noi, el se ruga. Si rugaciunea lui era lucratoare. Ne era rusine, pentru ca el se ruga si noi stiam asta. Atunci nu se ruga cu voce tare, dar fata lui era complet transformata. Noi intelegeam ca se roaga pentru noi si ne opream din cearta.

Eroi ai credintei au fost si atunci si sunt si acum. Si atunci multi au vandut si s-au lepadat in multe feluri de credinta. La fel este si astazi. Este, insa, alt cadru. Esti tu un erou al credintei in generatia ta? Traiesti cu Dumnezeu cu adevarat?

Generatia noastra trebuie sa citeasca si sa afle ce au patit credinciosii in comunism si sa se trezeasca si sa se bucure de libertatea de acum, asa cum este ea, cu constrangerile ei, si sa traiasca pentru Dumnezeu. Caci adevarata libertate este in Cristos, indiferent cum este pe pamant.

Cum sa ne purtam cu "cei de afara", ca unii care suntem straini si calatori aici

Sara, nevasta lui Avraam moare si Avraam, ca strain si calator in tara unde l-a chemat Dumnezeu este in fata unei duble realitati: odata nu detinea nicio bucata de pamant, iar apoi trebuia sa-si ingroape moarta.

Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani: aceştia sunt anii vieţii Sarei. Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan; şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi s-o plângă. Avraam s-a sculat apoi dinaintea moartei sale şi a vorbit astfel fiilor lui Het: „Eu sunt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea.” Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam: „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui.” Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het. Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar, să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.” Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii: „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.” Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării. Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: „Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.” Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam: „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi, dar, moarta!” Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cântărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise, în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, care mergeau la orice negustor. Ogorul lui Efron din Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el şi toţi copacii care se aflau în ogor şi în toate hotarele lui de jur împrejur au fost întărite astfel ca moşie a lui Avraam, în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii. După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevasta sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, adică Hebron, în ţara Canaan. Ogorul şi peştera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormântare de către fiii lui Het.


(Gen 23:1-20)

Pasajul acesta este un reper atunci cand suntem intr-o situatie asemanatoare, cand noi ca straini si calatori trebuie sa ne referim, fiind inca pe pamant, la relatia cu stapanii tarii unde traim.

Avraam avea nevoie de o bucata de pamant chiar in tara unde locuia ca strain. Dar a facut in asa fel incat s-o plateasca. Relatia dintre el si Efron (si fiii lui Het) era una buna. Totusi, Avraam a tinut sa plateasca pretul acelei bucati de pamant si l-a platit.
Inseamna ca daca Biserica are o relatie buna cu Statul va primi de la acesta cadouri? Inseamna ca daca Biserica are o nevoie si Statul ar putea sa i-o implineasca, dar fiindca exista legaturi bune intre ei, Biserica va primi fara sa plateasca pentru ce a primit?

Noi trebuie sa avem o buna relatie cu autoritatile. In acelasi timp, noi nu trebuie sa avem legaturi care sa ne tina datori in vreun fel. Biserica este chemata sa traiasca cu integritate si verticalitate. Nu are Cristos grija de noi? Nu este El Cel care ne da tot ce avem nevoie? Deasemenea, fiecare dintre noi, ca indivizi, trebuie sa invatam aceasta integritate aratata de Avraam, aceasta intelepciune.

Apostolul Pavel ne invata acest principiu foarte important si pentru noi ca indivizi, cat si pentru noi ca Biserica:

Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.


(1Tesaloniceni 4:11-12)

Torturat pentru credinta, de Haralan Popov

Cartea "Torturat pentru credinta", avand ca personaj principal si autor pe Haralan Popov, descrie autobiografic viata unui pastor din Bulgaria care a fost inchis si torturat pentru Cristos in era comunista.

Am citit o editie Agape, 1998, o marturie scurta, dar care prezinta realitati si intamplari pe care nu le pot crede si care, totusi, s-au intamplat. Aceasta carte (si altele asemenea ei) trebuie citite neaparat de tanara generatie de la noi din tara.

Voi prezenta cateva citate din aceasta carte, cu scopul de a va trezi interesul pentru a o citi. In acelasi timp, mi-a ramas in minte provocarea acestui om, asa cum reiese din marturia lui: sa ne rugam pentru credinciosii din Biserica persecutata, pentru barbatii inchsi si torturati pentru credinta lor. Ei inca sunt si astazi in lume. De aceea, sa ne preocupe soarta lor, sa ne rugam pentru ei si sa cautam orice oportunitate sa le trimitem Biblii si ajutorul nostru.

Dupa ce citesti franturi despre cei treisprezece ani petrecuti in inchisori, in tortura, subnutritie si munci silnice, ramai ingrozit. De aceea, doar cel care a citit aceasta carte poate sa fie adanc patruns de puterea cuvintelor pe care Haralan Popov le spune astfel:

Doua lucruri m-au intarit in timpul celor 13 ani si 2 luni de inchisoare comunista. In primul rand faptul ca viata mea depindea numai de Dumnezeu si nu de calaii mei comunisti. In al doilea rand, era dorinta de a trai ca sa pot povesti intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat toate lucrurile la care fusesem martor. Scopul acestei carti nu este de a arata depravarea umana (acea depravare pe care am experimentat-o zi si noapte in timpul celor treisprezece ani de detentie), ci de a dezvalui complesitoarea iubire a lui Dumnezeu. Si daca este ceva din aceasta carte care sa ramana in memoria cititorului, acel ceva sa fie adevarul permanent al iubirii lui Dumnezeu, a carei manifestare nu poate fi impiedicata de bestialitatea omului.

In inchisoare am inteles mai bine lectia iubirii. Desi am vorbit mult timp si de la cele mai importante amvoane despre iubirea lui Dumnezeu, in disperarea profunda resimtita in celulele subterane  am invatat eu sa cunosc iubirea Sa intr-un mod cu totul nou. Lipsit de orice bun material si de tot ceea ce ar fi putut sa-mi abata atentia de la Dumnezeu, am descoperit in Dumnezeu o realitate mai profunda. (pag. 7, din Prefata).

Cu privire la o tortura prin care a trecut, Haralan Popov scrie: "Cand mi-am recapatat cunostinta, Toni (un coleg de celula) mi-a spus data. Nu-mi venea sa-mi cred urechilor. Statusem in picioare fara apa sau hrana vreme de paisprezece zile! Nici acum nu-mi pot explica cum a fost posibil." (pag. 31)

Despre o celula in care a stat, el scrie: "Intrucat cladirea nu fusese la inceput inchisoare, celulele erau doar ceva mai mari decat celulele individuale ale inchisorii din Sofia. Celula noastra masura 4,5 pe 2 metri, si in ea eram cinsprezece detinuti. Mai trebuia sa gasim spatiu si pentru vesnica galeata, asa ca am fost mai inghesuiti decat in alte parti.... Noapte dormeam toti pe aceeasi parte. Daca cineva voia sa se intoarca, trebuia sa ne intoarcem toti in acelasi timp." (pag. 61)

El isi incheia cartea astfel:

Mesajul pe care vi-l transmit din partea Bisericii Tacerii este acesta:
"Nu ne uitati!"
"Rugati-va pentru noi!"
"Dati-ne Biblii ca unelte de lucru, si le vom folosi pentru cauza lui Cristos!"
Nu pot sa uit una din celulele de pe insula Persin. Pe peretele de ciment se putea citi o inscriptie facuta de vreun crestin necunoscut care traise acolo inaintea mea: "Oare Dumnezeu m-a parasit?"
...

 E o lectura importanta pentru noi astazi. Cititi cartea.