Stergarul, de Costache Ioanid

La cina cea de Paste, in camera de sus,
inconjurat de-apostoli, S-a asezat Iisus.
Se revarsa din sfesnic o galbena lumina
pe azimile calde, pe mielul…fara vina…
Era placut prilejul. Si toate pregatite.
Dar vai, uitase gazda o sluga a trimite,
un rob sau o copila, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rand sa le-o dezlege,
sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se intrebau in cuget: Cum vom sedea la ruga?
Sau cine isi va pune stergarul cel de sluga?

O, iata-i cum se-ncrunta, privind cu tulburare
cand vasele cu apa, cand praful pe picioare.
Si Duhul ii intreaba, in fiecare zboara:
-N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
-Chiar eu?…Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.
-Dar tu? Tu cel mai tanar? - Eu stau langa Stapan…
-Dar tu? intreaba Duhul acuma pe Andrei.
-Chiar eu?…Sunt cel din urma la Domnul dintre ei?
-Dar tu ce tii doar punga? - Eu am facut de-ajuns.
Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns…
-Tu, Toma, nu vrei oare sa fii tu cel ce spala?
-Sunt trist. Se lupta-n mine o umbra de-ndoiala…
-Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost Nu.

Atunci, lasandu-Si braul si haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul Cel coborat din cer
si-nfasurand stergarul, S-a aplecat usor
sa-si spele ucenicii ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus.
Si-acum - a cata oara? -Se-aseaza iar Iisus
sa-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L inconjoara:
-N-ai vrea sa-ti pui tu, Gheorghe, stergarul asta seara?…
Tu, sora Marioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odata acolo sus in Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curma.
Nu vrei, in lumea asta, sa fii tu cel din urma?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sa fii tu, frate, al fratilor tai rob?

Sunt rani neingrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi, in taina se preling,
sunt vaduve bolnave, batrani fara putere,
sunt oameni singuratici, lipsiti de mangaiere,
sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,
bolnavi care asteapta un salvator semnal.

Se cere osteneala si jertfa uneori.
Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori.
Nu manuind Cuvantul, cand harul nu ti-e dat,
cat matura si acul si rufa de spalat,
cat cratita, toporul si roata la fantana,
ciocanu-n tabla casei si-n gard la vreo batrana.

Sa stai de veghe noaptea la cate-un capatai,
sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai;
sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul.
…Nu vrei cu Mine, frate, sa-ti infasori stergarul?
-Chiar eu?…Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran…
-Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am facut de-ajuns.
-Chiar eu? - Chiar eu? Acelasi si-acelasi trist raspuns.

Si-atunci lasand sa-I cada cununa Lui si haina,
iubirii fara margini traindu-i iarasi taina,
incet - a cata oara? - Se-apleaca iar Iisus
si, plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus.

Si-asa cum o mladita se-ndoaie langa trunchi,
Stapanul omenirii Se-apleaca in genunchi.
La jugul fara slava Iisus din nou se-njuga.
El, Imparatul Vietii, din nou e rob si sluga.
Veniti, leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!
Iisus va spala iarasi cu propria Sa mana!
Veniti, voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!
Iisus va spala astazi cu propriul Sau sange!…

Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!
Luati cu drag stergarul, alaturea de Domnul!
Si nu uitati: pe cale, orice lucrare-i buna;
dar cine ia stergarul, acela ia cununa!

Costache Ioanid

Isus fiindca stia

In Ioan 13, aflam cum Cristos i-a iubit pe "ai Sai" pana la capat. El stia ca i-a sosit ceasul sa plece din lumea aceasta la Tatal. Dar, s-a gandit la ai Sai, asa cum s-a gandit si dupa ce a inviat, imediat ce s-a intalnit cu Maria in gradina.

În timpul Cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. (Ioan 13:2-5)

Ce a facut Isus fiindca stia ca are toate lucrurile in maini, ca de la Dumnezeu a venit si la Dumnezeu se duce? S-a sculat de la masa, s-a dezbracat de hainele Lui, a luat un stergar si, dupa ce s-a incins cu el, le-a spalat picioarele ucenicilor. Cristos stia cine este, cat de mare este, ce lucrare minunata face. Fiindca stia ca va merge la Tatal, iar acest lucru era hotarat deja, iata ce a facut.

Cunostinta aceasta a lui Cristos l-a determinat sa faca ceea ce a facut. Deci, si noi, daca stim ca suntem din Dumnezeu si mergem spre El, va trebui sa avem acelasi fel de gandire, acelasi mod de traire. Oamenii din lumea aceasta, daca stiu ca sunt puternici, mari si viitorul le este asigurat, sunt ingamfati, mandrii, dau ordine, pretind slujire. Gandirea cristica este total diferita. Constienta pozitiei aduce cu sine dezbracarea de eu si slujirea. Iata unde vor fi incercati cei care pretind ca sunt slujitorii Domnului, aceia care se numesc pe ei insisi pastori, invatatori in Biserica lui Dumnezeu.

Cand cineva nu stie daca este agreat, de obicei se comporta in asa fel incat sa placa. Dar, daca cineva stie ca cei mai multi il accepta si-l recunosc, oare mai vrea sa placa? De obicei, la acest nivel, motivatia fiind inlaturata, trairea lasa de dorit. Pentru ca motivatia este una pamanteasca. Abraham Lincon zicea: "Daca vrei sa testezi cu adevarat caracterul unui om, da-i putere".

Daca noi stim ca vom ajunge mostenitori impreuna cu Cristos, atunci ce facem acum? Ce facem acum arata daca stim cu adevarat cine suntem si unde mergem.

După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi. Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice: „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.” Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt. Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Ioan 13:12-20)

Frumusetea lui Cristos

Despre "faţa Domnului" se vorbeste in Scriptura inca din Genesa, pana in Apocalipsa. O lectura a Bibliei va releva faptul ca in mai toate cartile ni se vorbeste fie despre omul care se ascunde de faţa Domnului, fie de faptul ca El Insusi Isi ascunde faţa de noi. Iata doua exemple:

Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. (Genesa 3:8)

În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi şi-Mi voi ascunde faţa de ei. El va fi prăpădit şi-l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri; şi atunci va zice: „Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?” (Deuteronom 31:17)

In scurta binecuvantarea pe care o rosteau copiii lui Israel pentru urmasii lor, foloseau de doua ori o referire la faţa Domnului, sugerand importanta pe care o dadeau ei acestui concept:

Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine şi să-ţi dea pacea! (Num 6:25-26)

De asemenea, Dumnezeu este Acela care de mai multe ori in Scriptura ne arata ca omul nu poate sa-i vata Faţa. Aceasta tema a feţei Domnului este si una a Psalmilor, ca intreg, cand poetul de multe ori isi doreste sa stea in prezenta Domnului, sa se apropie de El si astfel sa poata sa priveasca pe Domnul fata in fata.

Cred ca ar merita un studiu aprofundat si sistematic cu privire la acest subiect deosebit din Scriptura. Acest articol nu are acest scop. Plecand insa de la aceste cateva observatii, putem usor sa intelegem ca pacatul odata intrat in lume a avut aceasta consecinta imediata de a ne face pe noi fugari din faţa Domnului si ca la inceput, deci, nu era asa.

De ce nu putem vedea Faţa Domnului?

Sunt cel putin doua cauze majore care conduc la aceasta imposibilitate, pentru om, acum. Sa ne amintim inainte de dorinta psalmistului, pe care Domnul i-a pus-o in inima: "inima imi spune din partea Ta: 'cauta Faţa Mea". Insemneaza ca Dumnezeu ne cheama sa avem o partasie cu El, sa-L vedem asa cum este, dar ceva ne opreste de la aceasta. Intelegand aceste chestiuni, vom putea intelege ce anume trebuie dat laoparte si vom pricepe mai bine de ce a fost esential in planul divin sa vina Cristos si sa-Si dea viata ca pret de rascumparare, facandu-Se, astfel, un inainte-mergator pentru noi. Iata cauzele, asa cum sunt sugerate de urmatoarele doua versete, in contextul fiecaruia dintre ele:

1. PACATUL

Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte! Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge, şi degetele, de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni, şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri. Niciunuia nu-i place dreptatea, niciunul nu se judecă cu dreptate; ei se bizuie pe lucruri deşarte şi spun neadevăruri, zămislesc răul şi nasc nelegiuirea. (Isa 59:1-4)

Am folosit italice pentru versetul 2 din pasajul de mai sus, acela care ne descopera realitatea prezentei pacatului in viata noastra, cei care am fost zamisliti in el, care lucreaza mai apoi imposibilitatea de a-L vedea pe Dumnezeu. Partasia cu Dumnezeu - implicatia reala a discutiei de fata - este obturata de pacatul din om, care nu-l afecteaza pe acesta doar in relatia cu semenii sai, ci, in relatia cu Creatorul sau. Nu doar ca omul ajunge sub incidenta pedepsei divine, dar relatia plina de cele mai inalte valori (dragoste, bucurie, sfintenie, integritate etc), intentionata de Dumnezeu, nu mai este posibila. Trebuie ca a-L vedea pe Domnul este sinonim cu a privi cea mai inalta frumusete si a te bucura in modul cel mai minunat. Domnul ne cheama spre o asemenea stare, dar pacatul ne opreste de la aceasta, punandu-se intre noi si El. Deci, aceasta trebuie dat laoparte in mod fundamental si apoi in detaliu.

2. IMPERFECTIUNEA

Câte fărădelegi şi păcate am făcut? Arată-mi călcările de Lege şi păcatele mele. Pentru ce Îţi ascunzi Faţa şi mă iei drept vrăjmaş? Vrei să loveşti o frunză suflată de vânt? Vrei să urmăreşti un pai uscat? Pentru ce să mă loveşti cu suferinţe amare şi să mă pedepseşti pentru greşeli din tinereţe? (Iov 13:23-26)

Intelegand exemplul lui Iov si contextul in care se intampla suferinta sa, vom observa ca un scop major pe care Dumnezeu l-a avut cu aceasta incercare din viata robului sau a fost acela de a-l prelucra si mai mult, spre asemanarea cu Sine. Faptul ca suntem imperfecti ne face sa nu putem sa vedem Chipul Celui Desavarsit. Cum sa poata vedea acela care nu este intreg Intregul? Ce sa inteleaga? Ce sa vada? Suntem limitati si nu putem sa-L vedem pe Domnul. Tocmai de aceea, promisiunea amintita de Apostolul Ioan, din intaia sa epistola este deosebit de importanta: intr-o zi vom fi ca El, pentru ca Il vom vedea asa cum este. Pentru a avea o asemenea perspectiva, a fost nevoie de o schimbare fundamentala, care s-a realizat prin jertfirea Trupului lui Cristos, pentru a noastra mantuire si spalare de pacate, dar si spre a noastra sfintire si asemanarea cu Tatal.

Prin aceasta jertfire, Dumnezeu rezolva problema pacatului, care obtureaza, dar si problema imperfectiunii, care limiteaza.

Sa ne gandim acum la frumusetea Domnului, in speta la frumusetea lui Cristos. Din nou, nu voi prezenta o privire de ansamblu asupra subiectului, dar cateva versete ne vor ajuta sa intelegem anumite invataturi: Pe de-oparte, Scriptura ne vorbeste despre frumusetea lui Dumnezeu:

Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. (Psalmul 45:1-2)

Acest psalm este unul profetic, despre Cristos, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor. Iata si relatarea minunata a experientei lui Moise:

Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?” Domnul a zis lui Moise: „Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!” Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!” Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar faţa Mea nu se poate vedea.” (Exod 33:16-23)

Dorinta cea mai adanca a lui David, omul dupa inima lui Dumnezeu, a fost exprimata in urmatorul verset:

Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de templul Lui. (Psalmul 27:4)

Dorinta oamenilor sfinti a fost dupa frumusetea lui Dumnezeu, adevarata frumusete. Dorinta, de fapt, dupa Dumnezeu, care este in Sine frumos, definind frumosul in esenta lui. Oamenii cauta frumosul, il doresc in tot ceea ce fac. Dar sunt oameni care-si doresc din toata fiinta lor sa poata avea acea partasie cu Dumnezeu care aduce frumosul real si deplin in viata lor. Nu stiu cati sunt acestia, dar eu ma intreb pe mine daca sunt si eu printre ei, iar tu intreaba-te daca esti si tu.

Este, apoi, de remarcat faptul ca Cristos a venit in lume sa ni-L descopere pe Tatal. Iar, daca pentru aceasta a venit El, atunci cu siguranta ca a vrut sa ne arate Chipul Tatalui, frumusetea lui Dumnezeu. Fiindca, El a venit sa rezolve problema pacatului si aceea a imperfectiunii umane, avand astfel sensul de-a ne chema la partasia cu Dumnezeu. Asa ca, a venit sa ni-L arate pe Tatal:

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.” „Doamne”, I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.” Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl”? (Ioan 14:6-9)

Si iarasi, prin glasul Apostolului Pavel:

El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. (Coloseni 1:15)

Dar ce au vazut ucenicii? Care a fost frumusetea Domnului? Cum L-a aratat Cristos pe Tatal, care este frumusetea desavarsita, cum ne-a adus noua Chipul Tatalui, pentru a ne minuna de El? Exista o descriere fizica a Sa? Avem o fotografie la care sa ne uitam fiind fascinati si hranindu-ne cu ea? Nu este acesta sensul realitatii despre care vorbim. Este momentul sa Il privim pe Cristos, sa vedem frumusetea Lui. Dar, oare cati dintre noi Il vom putea privi? Moise a cerut Domnului sa vada frumusetea Lui, iar Domnul, acestui sfant care a fost cel mai bland om de pe fata pamantului nu i-a ingaduit sa-I vada Chipul. Dar pe Cristos l-au vazut hotii, talharii, prostituatele... Iata-L pe Cristos:

„Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus. După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază –atât de schimonosită Îi era faţa şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor – tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împăraţii vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise şi vor auzi ce nu mai auziseră.” (Isaia 52:13-15)

Cristos este acesta? Cu fata schimonosita? Aceasta este frumusetea Domnului - de s-au ingrozit multi de ea?

El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. (Isaia 53:2-3)

Era asa de dispretuit ca iti intorceai fata de la El... Dumnezeu si-a intors Fata de la noi, pentru ca am pacatuit. Acum noi ne-am intors fata de la El, pentru ca a venit sa ne poarte pacatele... Extraordinar! De necrezut - cel mai frumos dintre oameni... cel cu fata schimonosita, cel a carui infatisare n-avea nimic care sa ne placa, fara frumusete, fara stralucire care sa ne atraga privirile. Dar, iata-L pe Cristos cum a atras la El pe oameni. Cum si astazi, uimiti de frumusetea Lui, oamenii se pleaca sub crucea Mantuitorului cerand mila Sa si impacarea cu Tatal, iar El le-o da binevoitor. 

O, ce frumos e Cristos! Caci frumusetea Lui nu ne-a atras privirile afectate de pacat, caci nici nu avea cum sa le atraga. Dar, ne-a atras inimile, strapunse de o dragoste minunata. Iata frumusetea Lui, pe care o poate vedea orice om, care vine cu sufletul sau pentru a-i fi curatit de pacate. Si, intr-o zi, Il vom vedea asa cum este, fiind si noi ca El.

Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor. (Apocalipsa 22:1-5)

Cristos cu fata-n pumni lovita

Si-ncununat cu spini din vai

Cristos cu sange scurs pe barba

Si-apoi scuipat de-ai Sai calai

Cristos batut cu bici de fiare

Si-apoi trantit in praf murdar

Cristos impins din coace-n colo

Jucat in gluma cu un zar

Cristos pe-obraz lovit cu palma

Si pus sa-si care crucea grea

Cristos cel umilit cu vorbe

Mergand spre moarte-abea-abea

Cristos cel osandit de hula

Si judecat cu martori falsi

Cristos ce lacrimile-i stise

Durerea din obrajii arsi

Cristos cu roba de batjocuri

Si sceptrul fals de imparat

Cristos cel osandit la moarte

Si prins cu funii de legat

...

Cristos cel rastignit pe cruce

Sa-l doara-n bezne orice os

Este Iubitul meu.. si Omul

Cel mai Inalt si mai Frumos.

Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui...