S-a copiat la BAC? Nu, au dictat profesorii!

Evenimentul zilei publica un articol online despre cum s-a copiat la BAC si in anul 2010. Un nou an, o noua promotie care termina anii de liceu, un nou BAC, o noua sansa de a lua note mari pe merit... sau nu. O sinteza:

Cu excepţia celor câteva note de 10 şi a gradului mare de promovabilitate, "bilanţul" Bacului poate fi tradus altfel: numărul elevilor eliminaţi din examen pentru că au încercat să copieze este mai mare decât în anii trecuţi (peste 200 în total), doi profesori de la un liceu din Bacău se află în arest după ce au fost surprinşi luând mită, iar 41 dintre lucrări au fost anulate la un centru de examinare din Cluj, după ce au existat suspiciuni că ar fi fost xeroxate.

Daca intrebi un profesor e clar: nu s-a copiat. Dar elevii spun ca da. Daca vorbesti cu ei, se lauda cu asta (nu toti, desigur). Ce metode ingenioase au folosit? Dar daca nu s-au chinuit prea mult sa inventeze metode noi sau sa foloseasc cu succes altele mai vechi, perfectionate? Daca profesorii au venit cu subiectele rezolvate in sali, daca ei au sunat la alti profesori pentru anumite rezolvari? Ar fi posibil? Este! Stiu cel putin un liceu unde s-a facut asa...

Cei de la EVZ ne mai linistesc cand citeaza marturia unei eleve:

La noi nu s-au adus rezolvările, dar ne-au lăsat să copiem unul de la altul", explică o elevă cum a reuşit să aibă un examen relaxat.

In sfarsit un liceu serios - nu s-au dat rezolvarile, doar au fost lasati elevii sa se descurce singuri. Semne ca isi revine tara?

Reactia unui elev, coleg al fetei pe care tocmai ai citat-o este sugestiva, aratand ca la BAC se vine nu ca unul care ai invatat, ci neaparat marghiol, spilar, hatru:

Revoltat, unul dintre prietenii acesteia se simte păcălit: "Înseamnă că noi suntem cei mai fraieri, am dat câte 50 de om şi nu ne-au dat nicio rezolvare. E drept că am copiat aşa «unu de la altu»".

Vreau sa-l linistesc pe acest tinerel, nu el e cel mai fraier si nici altii asemenea lui. Cei mai fraieri sunt cei care au invatat, nu au copiat fiindca au preferat integritatea (Caracter integru; sentiment al demnității, dreptății și conștiinciozității, care servește drept călăuză în conduita omului; onestitate; cinste; probitate, conform DEX) si, drept rasplata, au luat si note mai mici ca descurcaretii de tipul epigonilor descrisi de Eminescu

Iara noi? noi, epigonii?... Simtiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane, urate,
Masti razande, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza;
In noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza;
Voi credeati in scrisul vostru, noi nu credem in nimic!

Examenul de bacalaureat a ajuns o caricatura, un circ in care spectatorii joaca si ei, unde toti cei implicati au interes in ocolirea probitatii. Creste si media liceaului noastru, aveam si noi note sa ne admitem la feacultati, primeam si noi bani ca suntem comisie... ne creaste si noua reatingul de tara... Cei mai multi tac si se jura ca nu fura fiindca rata e si in burta lor. Aproape ca nu mai crezi pe cineva care spune senin(l) ca nu a copiat.

Si totusi... Vreau sa ma bucur: cunosc tineri care au ales sa nu se compromita nici acum. Da, exista (nu se fac muzee pentru asa ceva, ar da faliment). Ei sunt cei care au luat examenele pe cat au stiut (sau poate mai putin, fiindca lucrarile nu au fost asa de bune precum cele cuvant cu cuvant din carte), cei care si-au vazut colegii care deabia articulau o propozitie de patru cuvinte cu maxim cinci greseli jubiland de note (S)F = mai putin sfintifico si mai mult fantastice.

As putea sa fiu mai specific, dar aleg sa nu fiu, pentru voi, cei care ati scris curat. Dumnezeu va va rasplati, dreptatea este deja hotarata si se va implini la vremea stabilita. Sa stiu ca la liceu au fost tineri care au ramas drepti si nu si-au plecat capul sa se inchine zeului Mehenghi este pentru mine o cinste care-mi provoaca sentimente rare, dar pretioase, inaltatoare. Nu conteaza ca altii au copiat si v-au intrecut, nici ca ati platit voi pentru necinstea celor mai multi, ci faptul ca voi sunteti in adevar in ceea ce faceti. Si azi, si maine si intr-o zi voi veti castiga si ei vor pierde. Sa nu va fie ciuda pe ei, ci sa va fie mila pentru ei - cei tristi cu zambet fals pe gura.

Nu noi facem dreptatea. Dumnezeu o face, El, Cel care vede in ascuns si care rasplateste. Cine si-a pus increderea in Dumnezeu sa mearga drept in viata si Dumnezeu va umbla cu El.

Sa poti sa iubesti

[Nicu Wagner]

Sa poti sa iubesti fara gandul rasplati

Cand nori mari de ura deasupra ta vin

Sa fii devotat – a sluji doar dreptatii

Inseamna sa fii-n adevarul crestin

Sa fii doar plugarul ce mergi mai departe

Ogoare intinse cu drag pregatind

Si paine-adunata cu drag si-o imparte

In vremi de nevoie cu cel ce-I flamand

Sa fii multumit cand nu tremuri in ploaie

Si-o haina, chiar veche, sa-mbraci inca ai

Iar de ai mai multe, belsugul te-nmoaie

Sa poti si la altul o haina sa dai

Cand cineva plange, lovit de durere

Apleaca-ti urechea s-auzi plansul lui

Sa fii-ntr-una gata, acelui ce-ti cere

In duh de blandete, o vorba sa spui.

Sa poti sa te bucuri simtind multumire

Cu cei ce se bucura cu-adevarat

Si sa poti chiar plange, cuprins de mahnire

Alaturi de cel ce suspina-ntristat

Caci lumea prin care noi trecem in graba

E-atat de-ncercata de chin si poveri

Si-atatia lipsiti de speranta se-ntreaba

Cat oare vor tine aceste dureri

Acum fiindca stii, adevarul traieste-l

Asa cum se cere crestin bun a fi

Iubeste, iubeste si iarasi iubeste

Caci Domnul Iubirii iti va rasplati

Placerile de o clipa ale pacatului

Despre Moise ni se pune ca a fost fiul fiicei lui Faraon. Desi un nou nascut gasit pe ape si adoptat, Moise a fost crescut in Egipt, a invatat rigorile familiei lui Faraon si a fost educat la nivelul de atunci. In acelasi timp, statutul ii permitea sa mearga la orice club, sa participe la orice petrecere. In plus, placerile erau usor de satisfacut: a vrea, a cere, a avea. Simplu si eficient.

Pun o intrebare pe care ar fi bine sa o iei in serios si sa te gandesti la ea. Daca Moise care era fiul lui Faraon a refuzat placerea de o clipa a pacatului, cum ar trebui sa ma port eu si cum ar trebui sa te porti tu, fii ai lui Dumnezeu?

Apoi, ce alege Moise in schimb? Sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu ceea ce Scriptura numeste "ocara lui Cristos". Nu doar ca sunt puse in opozitie definitiva acestea doua (placerea pacatului si ocara lui Cristos), dar un pret platesti in amblele situatii si o placere gasesti in fiecare.

Un alt lucru interesant, demn de remarcat este ca Moise a ales intre aceste doua variante, nu i-a fost impusa una, chiar daca, ce-i drept, alegerea sa l-a costat enorm, fiindca nu a dat cu piciorul doar distractiei, ci si pozitiei. A fi fiul fiicei lui Faraon nu e putin lucru. Dar, Moise a gasit de cuviinta ca ocara lui Cristos este mai mult lucru decat atat. Si cat de mare e diferenta o arata expresiile si insemnatatea lor. Moise considera mai de pret ocara decat placerea. Intr-adevar, orice ar fi ea, ocara lui Cristos i-a suras mai mult lui Moise decat placerea pacatului.

In acelasi timp, ni se spun acestea despre Moise in contextul unui intreg pasaj care discuta credinta si aduce exemple de oameni ai credintei care si-au aratat credinta in fapte, diferite de la caz la caz, dar care toate o dovedeau.

Am adus in discutie acestea pentru ca am auzit unele discutii despre petrecerile de sfarsit de liceu si am vazut tineri care au ales sa nu mearga, iar altii care au ales sa mearga. E o regula? Nu cred. Totusi, niciun om al credintei nu a fost obligat sa traiasca cumva anume. Dimpotriva, alegerile sale au aratat credinta lui. Nu vreau sa sugerez ca acela care nu merge la banchet nu ar avea credinta. Nici nu vreau sa ma axez pe aceste persoane.

Cred ca viata de credinta este personala in primul rand si ca sunt anumite alegeri pe care le luam, cand trebuie sa ne punem inainte ocara lui Cristos si placerea de o clipa a pacatului. Ce este placerea de o clipa a pacatului? Este ea relativa la individ? Nu este, poate intensitatea trairii, dar nu placerea in sine. Scriptura vorbeste despre ea in general. Biblia nu spune despre placerea de o clipa a pacatului asa cum o vedea Moise. Daca ar fi asa, atunci ar trebui sa credem si ca ocara lui Cristos era asa cum o vedea Moise, facand relativa o realitate absoluta din lucrarea lui Cristos. Desigur ca circumstantele sunt diferite, dar aceasta nu inseamna ca pacatul este uneori pacat, alteori nu. Pacatul e pacat, placerea pacatului este placere efemera intotdeauna.

Suntem, asadar, intre viata personala de credinta si realitati care se aplica tuturor. Suntem intre credinta si dezmatul clipei, intre separare de lume si iubirea ei. Suntem intre pericolul legalismului si pericolul de a nu avea dragostea Tatalui in noi, fiindca cine iubeste lumea si lucrurile din lume nu are dragostea aceasta in el.

Stam sa cugetam cu intelepciune, interesati de adevar si de Dumnezeu, sau adapandu-ne cu un nesat de tipul sticla fara fund din relativismul excentric si simplist al erei in care traim. La dreapta ne sta voia lui Dumnezeu si la stanga ideea de libertate in Cristos (idee a carei interpretare a fost deja legalizata...)

Nu am fost la banchet cand s-a pus problema. Dar a fost o hotarare pe care am luat-o alegand. Mi-am pus inainte optiunile, m-am gandit la implicatii, la sens, la ce castig in fiecare caz. Nu m-am gandit unde castig mai mult, ci unde castig. Ma intereseaza doar sa fiu castigat pentru Dumnezeu. Nu am fost de acord cu ideea, dar nu am ar pe nimeni pe rug pentru ca a mers.

Totusi, lasandu-i in pace pe cei care au mers, ma bucur de cei care au ales sa nu mearga. Dar nu de toti, ci doar de aceia care au ales sa nu mearga pentru Cristos. Unii nu s-au dus sa para mai spirituali sau pur si simplu nu au vrut sa dea bani pentru asa ceva sau n-au avut. Cazuri sunt multe. Pe mine ma intereseaza acei tineri care au cumpanit, au vrut sa fie castigati pentru cei si au ales ocara lui Cristos in vremea aceasta, in aceasta chestiune specifica, despre care putem sa spunem fara sa ne temem ca este o placere si ca este de o clipa, de multe ori fiind si a pacatului. Oricum, de prea multa sfintenie nu poate fi vorba.

Sunt, cum ziceam, multe cazuri. Nu ma intereseaza decat acei oameni care au inteles pretul si l-au platit. Poate nu-i voi cunoaste, dar sunt de partea lor si fie ca Dumnezeu sa va rasplateasca cu biruinta si mai multa in viata de credinta.

Daca stam sa ne gandim putin, nu e cine stie ce sa mergi la banchet. Si putem cauta argumente. E ok. Fiecare cu treaba lui. Nu voi intra pe panta unei astfel de discutii. Sa privim partea buna a lucrurilor: mananci, te duci si tu cu haine noi, aranjat, pieptanat, spalat (pentru unii acestea sunt ipostaze rare), faci poze, poti purta anumite haine mai sumare (care se pot purta doar la nunti, ospete si petreceri, care nu sunt chiar in fiecare luna), esti si tu in rand cu ceilalti, faci si primesti complimente. Sunt si neplaceri: daca esti pocait nu dansezi, dar barfesti plin de mandrie; nu injuri dar nici nu binecuvantezi; nu bei, dar nici nu spui despre Apa Vie. Stiu ca Domnul Isus a mancat si a baut cu pacatosii, dar despre niciun om nu se poate spune ca "mancanca si bea cu pacatosii" fiindca nu exista om care sa nu fie pacatos si sa traiasca in acelasi timp pe acest pamant. Domnul Isus a primit si otet pe cand era rastignit, dar nu l-a acceptat.

De ce nu te-ai dus la banchet? Daca pentru ca ai inteles sa fii al lui Cristos astfel, bine ai facut. Daca pentru o regula, nu ai pierdut nimic (la urma urmei te poti spala, poti manca si poti bea suc si acasa, ca oricum dai bani, nu primesti totul de-a gata ca Moise). Daca nu te-ai dus pentru a face pe spiritualul ai gresit ca ai vrut sa faci pe spiritualul, dar tot n-ai pierdut nimic ca nu te-ai dus la banchet.

Eu cred ca e mai bine sa nu mergem la astfel de chefuri, unde sunt betii si slujiri idolesti, desfrau si "voie buna" rea. Mai cred, de asemenea, ca astfel de alegeri pe care le fac oamenii ma ajuta sa imi aleg prietenii. Mie imi pasa de prietenie si fratietate, nu stiu de altii. Am facut unele alegeri de care imi pare rau. Dar aici am ales bine cand am hotarat ca nu voi participa la asa ceva. Nu trebuie sa experimentam totul ca sa stim daca e bine sau rau. Si nici nu e nevoie sa scrie negru pe alb ce e rau si ce e bine.

Fetita noastra nu are inca un an, dar, de cand merge singura in picioare mereu se opreste la prag si il trece incet, cu rabdare, sa fie sigura ca nu cade. Nu mie rusine in sinea mea cu ea si cu aceasta atitudine a ei nici macar in fata altor copii care nici nu baga de seama ca e prag, dar nici nu se impiedica de el. Imi plac oamenii care se gandesc bine inainte sa faca ceva, mai ales ceva ce tine de viata de credinta.

Asa ca, felicitari celor care au stiut sa-si inteleaga limitele de crestin pe care nici macar Dumnezeu nu le impune cu forta. Nu am scris acest articol dorind sa-i arat pe ceilalti gresiti. Pur si simplu pentru ei nu am nimic. Nu spun nimic. Am scris acesr articol fiindca simt placere de unii oameni, dar nu o placere de-o clipa si nu una a pacatului.

Frati sfinti, care aveti parte de chemarea cereasca, va multumesc ca stati tari, neclintiti si ca l-ati biruit pe cel rau. Fratele vostru care este in lume va transmite sanatate, ca unul care trece prin aceleasi necazuri ca si voi. Stati tari in Domnul, preaiubitilor, stralucind ca niste lumini in lumea stricata, a carei fericire este ca picurul de ploaie si ca raul din lunci. Alte alegeri trebuie luate cu indrazneala, cu teama sfanta si dorinta dupa Dumnezeu. Fiti curajosi. Si, chiar daca a fost mic ostasul pacatului pe care tocmai l-ati biruit, ati ramas in Viata si sunteti in continuare in lupta care tine pana la sfarsit, cand biruitor va fi Cristos si toti cei care sunt ai Lui.

Asa ca, in fata placerilor de o clipa ale pacatului, raspunsul trebuie sa fie ocara lui Cristos.