Pseudo-impartialitatea[1] - televizorul

Nimeni nu poate fi impartial pana la sfarsit. Niciun om nu poate sa fie obiectiv in mod deplin. Si aceasta fiindca nu mai Dumnezeu este, in mod deplin, asa.



Avem multe probleme cu televizorul, foarte multe. Dar, de fiecare data cand cineva vorbeste despre asta simte sa se scuze: "nu am nimic cu televizorul", sau "a avea televizor nu este un pacat". Totusi, aceasta este ceva ideal, sau foarte aproape de ideal. In lumea reala nu prea se intampla ca oamenii sa foloseasca televizorul numai pentru bine. Ce-i de facut - renuntam la el? Renuntam la tot ce avem fiindca nu putem folosim nimic deplin corect? Renuntam la a ne mai casatorii fiindca nu putem avea, oricum, o casnicie perfecta? S.a.m.d.

Nu, nu renuntam la tot, dar la unele lucruri ar trebui sa renuntam. Aud predicandu-se des despre pericolul ca televizorul sa fie un impediment in calea umblarii cu Dumnezeu. Nu vad insa oameni renuntand la el. Ar trebui sa renuntam la televizor? Vesnicul raspuns, aparent impartial, ne spune: "Daca e idol, daca ne ia tot timpul, daca... daca...". Numai ca, in lumea reala, aproape nimeni nu renunta la televizor pentru ca se intampla acestea toate. Si aici este problema.

De fapt, o majoritate dintre noi ar trebui sa renunte la televizor fiindca nu face bine. Cel putin nu cu ce se mananca astazi televiziunea. Noi, ca sa contrabalansam, ne lasam copiii la televizor nesupravegheati si apoi ne miram cum de-au ajuns cum au ajuns, periindu-ne singuri: "Nu din vina noastra".

Astazi traim vremea in care o majoritatea mare de oameni se declara maturi, dar realitatea este ca un om intelept e mai rar ca o piatra pretioasa, atat de rar incat nici la licitatie si muzeu nu gasesti unul. De fapt, asa a fost mai mereu - cei mai multi misuna in viata crezand ca detin intelepciunea, cand nu e asa. Tocmai de aceea striga intelepciunea, isi inalta glasul in piete (vezi Proverbe).

Televizorul este un idol pentru foarte multi. Acolo isi pierd oamenii vremea, o vreme cu care nu se vor mai intalni niciodata, dar pentru care vor da socoteala. Se scuza ca-l tin pentru stiri, dar, de fapt, nu pot fara el. Sunt atrasi de el intr-un mod irezistibil, dar nu fara motiv. E fascinant, placut, atractiv. Emisiunile sunt lascive, dar firea pamanteasca asta iubeste. Crestini lumesti sunt prea multi. Oare televizorul ii tine? Da, si televizorul.

Intr-un sens, el este icoana vorbitoare din Apocalipsa. El este mijlocul prin care o singura voce are acces in vietile tuturor oamenilor (nu a Duhului Sfant, aviz cei super-spirituali). El este cel care dicteaza in caza si catre care se indreapta toate privirile. Acolo vad fetele cum sa se imbrace si baietii cum sa fie mai frezati si mai cu blugii cu fundu' pana la genunchi. Acolo invata sotiile cum sa-si ia peste picior sotii si sa strige in gura mare dupa egalitatea dintre sexe, care oricum nu exista (femeia si barbatul sunt, prin definitia lor, oameni, si unul si altul; societatea contemporana urmareste alte scopuri atunci cand propune egalitarismul tamp al relatiilor care se simplifica pana la urma la sex de-o noapte). Acolo invatam cu constinciozitate ca ne-am devenit din maimuta, peste si microb; dintr-o supa (pentru gurmazi) si dintr-o furtuna (pentru amatorii de senzatii tari), fiind sortiti de ne-soarta sa fim organizati, prin actiunea pur aleatorie a nimicului, ca niste oameni intr-o societate care devine tot mai bleaga, mai simplista si mai decadenta din punct de vedere moral.

Pe de alta parte, la ce bun televizorul? Am gasi o lista cu ceva bun, nu-i asa? Dar, cineva, la o adica, ne-ar putea distruge toate argumentele acestea.

In plus mai este si uzul de imagine in detrimentul cuvantului. Vedem carti si citim filme. Era sa se dea lege sa le dubleze pe acestea din urma si eram numa bine niste legume in fotoliul batatorit pana la nevoia de a fi schimbat cu altul, dar am scapat... inca se merge pe subtitrari (mai citim si noi ceva).

Televiziunea e o afacere, una buna si care antreneaza milioane de oameni in asa fel incat ei nu realizeaza cat sunt de atrasi si dependenti de ea. Crestinii nu merg in misiune, nu fac ucenicizare, nu se ocupa de vaduve, saraci si orfani, nu studiaza Scriptura in aceste vremuri grele. Dar, crestinii se uita la televizor. Se cupleaza la un program ca, daca vorbesti ceva cu ei, nu-si dau seama. Trebuie decuplati - daca poti face asta e mare lucru - pentru cateva clipe, sa mai spui cate ceva.

Dar sunt si lucruri bune la televizor. Eu nu am gasit pana acum, dar cu siguranta sunt. De exemplu, butonul de Oprire.

Teorii pagane care circula printre crestini[1]

Incep o serie de articole despre tot felul de teorii care circula printre crestinii de astazi, unele mai daunatoare, alte nu neaparat, dar pe care le-am auzit uneori si care ar avea un oarecare impact.

Desi ne-am ocupat mai mult de alte elemente apologetice, am observat importanta recunoasterii gradului de influenta al neo-paganismului pentru a-l putea combate cu succes. Aceste articole sunt doar niste avertizari si pot folosi celui care vrea sa le inteleaga scopul si valoarea.

Sa ne oprim la prima teorie, aceea a gandirii pozitive. Pentru a nu intra prea mult in aspectele teoretice, voi lua un exemplu si voi arata eroarea vis-a-vis de Scriptura.

Eram la un concurs de cunostinte biblice pentru copii, cand cineva a intrebat: "De ce nu au fost subiectele putin mai grele, ca sa existe o departajare mai buna?". Raspunsul a fost aparent inteligent: "Ce vrem - sa plece copiii gandindu-se ca au stiu, sau ca nu au stiut?".

Cartea Proverbe este plina de intelepciune. Daniel Branzei are o carte foarte buna, unde incearca sa armonizeze studiul tematic al Proverbelor cu intelepciunea si experienta lui de viata. El face o observatie foarte importanta asupra textului, aratand ca exista trei mari strigari ale intelepciunii - ea ii cheama pe cei prosti, nebuni si batjocoritori. In prima strigare, toate aceste trei categorii sunt chemate la intelepciune. In a doua batjocoritorii nu mai sunt amintiti. In a treia nici nebunii. Dar in toate sunt strigati pe nume "prostii", naivii, cie care nu au stiinta, cei care nu au intelepciunea. Cartea Proverbe se adreseaza celor fara experienta de viata, neincercati; dar si tinerilor si celor intelepti.

Mesajul cartii este simplu - oamenii au nevoie de intelepciune, intelepciunea se ofera oamenilor, ii striga si in cheama, oare ce vor raspunde acestia si cum? Dar este de remarcat franchetea intelepciunii (care este personificata in mai multe randuri), care adreseaza direct starea si problema omului caruia i se adreseaza. Ea, intelepciunea, ar vrea sa locuiasca in mintea omului, dar primul pas este intelegerea acestui element simplu si clar: noi nu ne nastem cu intelepciune, ci o dobandim (sau nu).

Avem nevoie, asadar, de acea smerenie care sa ne faca sa realizam ca suntem, de fapt, naivi (prosti) si fara experienta, asa incat avem nevoie de a o cauta acolo unde este ea, nu unde credem noi. Un om poate sa creada ca e intelept si sa nu-si dea seama ca nu e. Sau, poate sa nu fie si sa realizeze ca nu e. Dar el poate sa nu fie si sa nu vrea sa fie.

Sa revenim acum la exemplul cu copiii. Copiii invata Biblia si o studiaza sistematic tocmai pentru a deveni intelepti si plini de Cuvant. Eu sau ei, oricare dintre noi, deschidem Scriptura gandindu-ne ca urmeaza sa citim cuvinte intelepte, care sa ne ajute in viata. Plecam - daca vrem sa ramanem la adevar - de la premisa smerita ca nu detinem intelepciunea, ca nu cunoastem stiinta sfintilor, ca nu avem priceperea celor care umbla pe cararile neprihanirii... dar ca vrem sa le dobandim. Traduc acum parerea celui care a raspuns la intrebarea din exemplu: vrem sa avem copii care sa plece de la olimpiada gandindu-se ca nu au stiut? Da! Asta vrem! Daca nu au stiut, da. Daca au stiut, vrem sa plece gandindu-se ca mai au multe de invatat. In ambele cazuri vrem sa plece smeriti si avand o perceptie corecta despre realitate.

Nu vrem sa creada ca au stiut, facand teste usoare, la care sa raspunda toti, cand de fapt nivelul este altul. Ii dezavantajam pe cei care invata si ii mintim pe cei care nu o fac. Acum, nu exista o dogma prin care sa stim cat de grele sa fie subiectele la un astfel de examen. Dar trebuie sa avem intelepciunea de a face testele asa cum trebuie. Totusi, eu nu la asta ma refer aici, ci la raspunsul acela care apela la gandirea pozitiva pentru argumentatie.

E ca si cum ai spune: "e prost, dar sa-l facem sa creada ca e intelept", "e slab pregatit, dar sa-l facem sa creada ca s-a pregatit bine", "e departe de trairea duhovniceasca, dar sa-l facem sa creada ca e un mare sfant". In a cui slujba ar trebui sa fim noi, nu in cea a intelepciunii? Daca da, atunci sa ne regasim printre cei care ajuta omul in nevoie, raspunzand nevoii sale reale si fiind un adevarat sprijin pentru indreptare si inteleptire.

Ideea de gandire pozitiva se regaseste si in alte domenii, in foarte multe. Desigur, eu nu ma refer aici la a vorbi cu "prostule" si "nebunule", ci la a incerca sa privim la relatiile cu ceilalti prin prisma invataturilor Scripturii si nu a teoriilor psihologiei pagane.

Sculptura in hartie

Cititi articolul aici, unde gasiti si mai multe fotografii cu lucrarile realizate de Calvin Nicholls.