"Nu este, asadar, surprinzator ca in prima jumatate a secolului al III-lea crestinismul a cunoscut o crestere demografica si o expansiune teritoriala importante. Dar, in paralel cu aceasta evolutie, s-a micsorat si fervoarea multor credinciosi. Multi dintre ei erau crestini mai mult cu numele decat din convingere. Origen (cam in jurul anului 240) se plangea deja ca 'printre noi sunt din aceia a caror credinta se margineste la mersul la biserica, la plecaciunile facute dinaintea preotilor, la slujirile oferite, la cinstirea slujitorilor lui Dumnezeu, la participarea la infrumusetarea altarului si a bisericii, dar care nu isi dau catusi de putin osteneala sa-si imbunatateasca purtarea, sa-si indrepte obiceiurile, sa-si lepede viciile, sa practice curatia, sa-si stapaneasca mania, sa-si inabuse lacomia ori sa-si infraneze invidia, care nu scot din vorbire clevetirile, trancanelile, bufoneriile nerusinate si criticile inveninate'." (Si cerul s-a umplut de sfinti..., pag. 77-78, Attila Jakab)
"Odata trecuta persecutia[este vorba despre edictul lui Decius], s-a pus la modul el mai acut o intrebare foarte importanta: ce era de facut cu toti crestinii 'cazuti' (lapsi)? Era posibila o reconciliere? Caci, potrivit traditiei, apostazia - la fel ca omuciderea si adulterul - intra in categoria pacatelor de neiertat. Daca da, atunci: cine avea dreptul sa le confere acestor lapsi reconcilierea si cine avea autoritatea de a-i admite din nou in comunitate? Aceasta competenta le va reveniin cele din urma episcopilor (chiar si celor are isi renegasera credinta), in detrimentul marturisitorilor. Dupa discutii aprinse, responsabilii eleziastici au hotarat sa acorde iertarea, ca urmare a unei penitente variabile in functie de gravitatea greselii, deschizand astfel definitiv calea spre un crestinism de masa." (pag.81, Atila Jakab)
"Bisericile crestine din Europa Centrala si Rasariteana - dupa parerea mea din cauze care tin de resursele umane si de o contraselectie aproape insurmontabila - nu au putut, nu au fost capabile sa se foloseasca de sansa de a se reinnoi. Ele s-au cramponat - si se cramponeaza si acum - de visul lor de putere si dominatie de odinioara, de dinaintea bolsevismului. Continua sa fie, asadar, instrumentele unei elite politice pentru care morala pur si simplu nu exista si care le cumpara. Aceste Biserici aleg mai degraba sa-si renege martirii din perioada bolsevica decat sa ii dea drept exemplu, fiindca acesti martiri le amintesc fara incetare de lasitatea dovedita de ele si de josnicele compromisuri incheiate prea adesea in trecut de preoti pentru obtinerea unor avantaje sociale si materiale personale. In aceasta situatie schizofrenica, responsabilii ecleziastici - dintre care multi sunt 'cazuti', lapsi (adica fosti informatori/colaboratori ai politiilor politice comuniste), incapabili sa-si marturiseasca greselile si slabiciunile - sufera de o incapacitate psihologica de a intrebuinta capitalul moral al martirilor din timpurile recente. Pentru societatile aflate in descompunere din tarile Europei, esecul Bisericilor crestine reprezinta o adevarata drama morala si spirituala!" (pag. 93, Attila Jakab)
[un scurt comentariu - Attila Jakab merge pe distinctia dintre compromis si compromitere - o deosebire extrem de subtila, dupa cum subliniaza el insusi - in comparatia "in oglinda" pe care o face intre epoca lui Ciprian de Cartagina sau Dionisie de Alexandria si epoca post-bolsevica. In ambele vremuri a existat un timp al prigoanei din partea compartimentului politic, numai ca, in cazul primilor crestini, martiriul a putut fi folosit pentru progresul Bisericii, pe cand, in vremea noastra aceasta a esuat tocmai din cauza mentionata in ultimul citat de mai sus]
vineri, 9 martie 2012
Despre martiriu[2] - pe seama unor articole
"Tot Clement distinge intre marturisirea lui Cristos prin cuvinte, pe care o numeste 'marturisire partiala', si ea prin fapte, pe care o numeste 'totala', 'integrala'. Martirii din fata tribunalelor il marturisesc cu glasul pe Cristos, dar marturisirea lor totala, cea mai importanta, este aceea a faptelor, care se inradacineaza in dragoste." (Si cerul s-a umplut de sfinti..., pag. 36, Cristian Badilita)
"Martys apare, in comunitate, alaturi de prophetes, didaskalos, episkopos, diakonos si hagioi. In scrisorile apostolice si in scrierile Parintilor Apostolici, termenul martys nu se intalneste prea des. Realitatea omeneasa a martiriului-marturie apare atunci and koinonia este chemata sa dea dovada despre sine si sa se afirme ca mica societate autonoma revolutionara, ca o comunitate crestina." (pag. 42, Cristian Langa)
"Pe parcursul primilor o suta cincizeci de ani, martirii au avut parte de aeleasi onoruri ca toti ceilalti credinciosi; se admitea ca toti credinciosii care mureau pentru credinta mergeau direct in cer si li se adresau rugaciuni ca unor sfinti. Pentru cei drepti se faceau rugaciuni in ziua aniversarii mortii lor, dar pentru martiri nu se inaltau rugaciuni, ci erau invocati in mod direct ca mijlocitori. Crestinii nu vorbeau despre ingropare, ci despre depunere (deposito), si au ajuns sa aiba propriile cimitire, catacombele." (pag. 52-53, Cristian Langa)
"Facand o recapitulare a principalelor scrieri de are dispunem despre martiri, amintim in esenta patru: Scrisoarea bisericii din Smirna catre biserica din Filomelion, cunoscuta cu titlul de Martyrium Popycarpi, primul document crestin referitor la un martir; apoi Scrisoarea crestinilor din Galia (Lyon-Vienne), care ii informeaza pe fratii din Asia si Frigia despre martiriul unor credinciosi din Galia - aici se intalnesc pentru prima oara unele idei ce vor deveni ulterior comune (martiriul ca 'atlet al lui Cristos'; influenta diavolului asupra persecutorilor; martiriul ca om locuit de Duh); in al treilea rand, avem Actele martirilor din Scillium (orasel din apropierea Cartaginei), care contine interogatoriul si lista martirilor (circa 180), aproape toti cu nume punice. Acesta este primul document despre crestinismul african, primul text crestin in latina are atesta a bisericile africane aveau epistolele lui Pavel traduse in latina. Textul se prezinta ca un act procesual caruia i-au fost adaugate o introducere si o concluzie cu caracter clar crestin.
Al patrulea document pastrat este martiriul lui Iustin, scris in greaca. In aceste scrieri se pot distinge doua genuri: a) Acta martyrum, respectiv texte foarte scurte care reproduc doar interogatoriul; si b) Passiones martyrum, texte mai ample, cu caracter narativ, care largesc naratiunea relatand evenimente privitoare la ultimele zile din viata martirilor..." (pag. 59, Cristian Langa)
"Martys apare, in comunitate, alaturi de prophetes, didaskalos, episkopos, diakonos si hagioi. In scrisorile apostolice si in scrierile Parintilor Apostolici, termenul martys nu se intalneste prea des. Realitatea omeneasa a martiriului-marturie apare atunci and koinonia este chemata sa dea dovada despre sine si sa se afirme ca mica societate autonoma revolutionara, ca o comunitate crestina." (pag. 42, Cristian Langa)
"Pe parcursul primilor o suta cincizeci de ani, martirii au avut parte de aeleasi onoruri ca toti ceilalti credinciosi; se admitea ca toti credinciosii care mureau pentru credinta mergeau direct in cer si li se adresau rugaciuni ca unor sfinti. Pentru cei drepti se faceau rugaciuni in ziua aniversarii mortii lor, dar pentru martiri nu se inaltau rugaciuni, ci erau invocati in mod direct ca mijlocitori. Crestinii nu vorbeau despre ingropare, ci despre depunere (deposito), si au ajuns sa aiba propriile cimitire, catacombele." (pag. 52-53, Cristian Langa)
"Facand o recapitulare a principalelor scrieri de are dispunem despre martiri, amintim in esenta patru: Scrisoarea bisericii din Smirna catre biserica din Filomelion, cunoscuta cu titlul de Martyrium Popycarpi, primul document crestin referitor la un martir; apoi Scrisoarea crestinilor din Galia (Lyon-Vienne), care ii informeaza pe fratii din Asia si Frigia despre martiriul unor credinciosi din Galia - aici se intalnesc pentru prima oara unele idei ce vor deveni ulterior comune (martiriul ca 'atlet al lui Cristos'; influenta diavolului asupra persecutorilor; martiriul ca om locuit de Duh); in al treilea rand, avem Actele martirilor din Scillium (orasel din apropierea Cartaginei), care contine interogatoriul si lista martirilor (circa 180), aproape toti cu nume punice. Acesta este primul document despre crestinismul african, primul text crestin in latina are atesta a bisericile africane aveau epistolele lui Pavel traduse in latina. Textul se prezinta ca un act procesual caruia i-au fost adaugate o introducere si o concluzie cu caracter clar crestin.
Al patrulea document pastrat este martiriul lui Iustin, scris in greaca. In aceste scrieri se pot distinge doua genuri: a) Acta martyrum, respectiv texte foarte scurte care reproduc doar interogatoriul; si b) Passiones martyrum, texte mai ample, cu caracter narativ, care largesc naratiunea relatand evenimente privitoare la ultimele zile din viata martirilor..." (pag. 59, Cristian Langa)
joi, 8 martie 2012
Despre martiriu[1] - pe seama unor articole
"Si cerul s-a umplut de sfinti..." este o carte de citit in contextul studiului martiriologic, dar nu numai.
Scriind acest articol, nu urmaresc prezentarea cartii, care s-a facut corespunzator, ci, redarea unor pasaje pentru a sublinia unele idei care mi s-au parut interesante. Desigur, spatiul redus de aici nu permite incadrarea citatelor in contextul lor. Cartea reda anumite prezentari realizate in cadrul unui colocviu despre martiriu in antichitatea crestina si in secolul XX.
Sper ca aceste citate, care mi s-au parut interesante si de la care s-ar putea, separat, pleca pentru diverse discutii si cercetari in domeniu, sa fie folositoare si altora:
"Cine doreste martiriul cu orice chip si fara incuviintarea lui Dumnezeu (prin viziune, in cazul lui Stefan, printr-un semn special, in alte cazuri), acela nu doar ca nu poate fi considerat marturisitor al lui Dumnezeu, ci isi pierde mantuirea. Este un sinucigas." (pag. 31, Cristian Badilita)
"Asadar, intr-un episod despre primul martir atestat al comunitatii crestine din Ierusalim, termenul martyres ii desemneaza pe... tortionari. Mai mult, dspre aceiasi tortionari ni se spune ca s-au dezbracat de haine (pentru a putea arunca mai usor cu pietre), asezandu-le tocmai la picioarele tanarului Saul. Conform procedurii, condamnatul trebuia despuiat. Luca inverseaza rolurile, probabil intentionat, pentru a sugera ca martorii sunt, de fapt, condamnati prin fapta lor nelegiuita, iar condamnatul, Stefan, adevaratul 'martor', martorul lui Isus, ii absolva (prin rugaciunea adresata lui Dumnezeu). Asistam la o inversare nu doar a punctelor de vedere, ci si a planurilor. Planul istoric, juridio-iudaic, in care se desfasoara drama lui Stefan, este inlocuit de orizontul mistic, in are tortionarii sunt cei condamnati si executati, simbolic, prin despuierea de vesminte." (pag. 33, Cristian Badilita)
Scriind acest articol, nu urmaresc prezentarea cartii, care s-a facut corespunzator, ci, redarea unor pasaje pentru a sublinia unele idei care mi s-au parut interesante. Desigur, spatiul redus de aici nu permite incadrarea citatelor in contextul lor. Cartea reda anumite prezentari realizate in cadrul unui colocviu despre martiriu in antichitatea crestina si in secolul XX.
Sper ca aceste citate, care mi s-au parut interesante si de la care s-ar putea, separat, pleca pentru diverse discutii si cercetari in domeniu, sa fie folositoare si altora:
"Cine doreste martiriul cu orice chip si fara incuviintarea lui Dumnezeu (prin viziune, in cazul lui Stefan, printr-un semn special, in alte cazuri), acela nu doar ca nu poate fi considerat marturisitor al lui Dumnezeu, ci isi pierde mantuirea. Este un sinucigas." (pag. 31, Cristian Badilita)
"Asadar, intr-un episod despre primul martir atestat al comunitatii crestine din Ierusalim, termenul martyres ii desemneaza pe... tortionari. Mai mult, dspre aceiasi tortionari ni se spune ca s-au dezbracat de haine (pentru a putea arunca mai usor cu pietre), asezandu-le tocmai la picioarele tanarului Saul. Conform procedurii, condamnatul trebuia despuiat. Luca inverseaza rolurile, probabil intentionat, pentru a sugera ca martorii sunt, de fapt, condamnati prin fapta lor nelegiuita, iar condamnatul, Stefan, adevaratul 'martor', martorul lui Isus, ii absolva (prin rugaciunea adresata lui Dumnezeu). Asistam la o inversare nu doar a punctelor de vedere, ci si a planurilor. Planul istoric, juridio-iudaic, in care se desfasoara drama lui Stefan, este inlocuit de orizontul mistic, in are tortionarii sunt cei condamnati si executati, simbolic, prin despuierea de vesminte." (pag. 33, Cristian Badilita)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)