Este interesant de observat ca DEX-ul esueaza sa-si pastreze renumele in a da o definitie corespunzatoare cuvantului "baptism". Il defineste ca o secta protestanta, care nu admite botezul decat la o varsta adulta.
Ar fi interesant de facut o comparatie a tuturor gruparilor care au pretentia ca sunt de crestini, pentru a vedea cine anume ramane in picioare atunci cand se face o raportare stricta si reala la Scripturi.
In timpul Reformei, au fost lideri de renume care au subliniat importanta Scripturii in trairea crestina, in defavoarea papalitatii sau a traditiei. Istoria ne aminteste insa ca, cei care au fost protestanti au esuat in a pune in practica ceea ce au sustinut asa de tare in vremea lor - Scripturile. In timpul acela au iesi la lumina grupari de oameni cunoscute ca anabaptisti, care au privit ca prielnic acest cadru realizat de reformatori. Nu toti cei care sunt adresati ca anabaptisti au fost anabaptisti. Nu am timp acum sa detaliez aceasta, dar cu siguranta ca ma refer in cele ce spun aici la acei anabaptisti care si-au practicat valorile.
Anabapstii au crezut Scriptura si au trait o viata sub calauzirea ei. Cei din vremea lor i-au referit ca re-botezatori (care s-au botezat cand au inteles adevarul Evangheliei). De unde si aceasta denumire a lor, pe care anabaptistii nu au acceptat-o. Pentru ca ei considerau ca botezul cu care au fost botezat in primele saptamani de viata nu a fost unul valabil, considerau ca nu poate sa fie pus la socoteala. Deci, ei nu se re-botezau, ci se botezau practic pentru prima oara, in sensul Scripturilor. Gruparile de crestini denumiti baptisti au provenit tocmai din aceste biserici numite pe atunci anabaptiste. Un studiu al doctrinelor anabaptistilor poate dovedi cu usurinta, daca mai este cazul, ca baptistii impartasesc aceleasi valori in doctrina.
Baptistii nu sunt, asadar, protestanti, ci neo-protestanti, daca vrem sa fim corecti cu realitatea. Pentru ca atat ei, cat si anabaptistii care au fost inaintea lor au pus in practica Scriptura dincolo de afirmatiile protestantilor. Luteranii au pastrat botezul copiilor mici si alte traditii, desi au afirmat ca sunt impotriva traditiei. Anabaptistii insa au traiti realitatea prezentata in Scripturi cu privire la toate aceste chestiuni practice.
Un anabaptist spunea: "Martin Luther a spart ulciorul papei, dar a pastrat bucatile". Despre reforma din Elvetia, Shaff spunea: "Aceasta a fost plasata intre cele doua focuri ale Romanismului si Ultra-Protestantismului. A fost atacata din fata si din spate, din afara si dinauntru, de Romanisti pe baza traditiei, de Radicali pe baza Bibliei. In unele privinte, pericolul din partea ultimilor era mai mare..." Zwingli marturisea ca lupta contra catolicilor era "o joca de copii" in comparatie cu lupta contra anabapstistilor.
Samuel Haskell remarca: "Luther, Zwingle si altii, in combaterea coruptiilor papale, au pretins a sta doar pe cuvantul lui Dumnezeu, dar incercarea lor de a aplica acest principiu a fost doar partiala. Se spunea despre ei in acea vreme, adevarat si pe buna dreptate, ca atunci cand disputau cu papistii, ei lua pozitia baptista, dar cand disputau cu baptistii, treceau la pozitia romana."
Pentru anabapstisti Scripturile erau standardul final pentru credinta si traire, motiv pentru care erau biblicisti. Intr-un document, o scrisoare a lui Grebel catre Muntzer se spune: "Tot asa cum stramosii nostri au cazut de la adevaratul Dumnezeu si de la Cuvantul unic adevarat, impartasit de toti, divin si de la institutiile divine, de la dragostea si viata crestina si au trait fara legea lui Dumnezeu si fara evangheliei in obiceiuri si ceremonii necrestine, nefolositoare si omenesti, si s-au asteptat sa obtina mantuirea prin ele, totusi neajungand nici pe departe la ea, dupa cum au declarat predicatorii evangheliei, si pana la un punct inca declara, tot asa si astazi, orice om vrea sa fie mantuit prin credinta superficiala, fara rodul credintei, fara botezul incercarii si probarii, fara dragoste si speranta, fara practici crestine corecte si vrea sa persiste in tot felul vechi al viciilor personale si in obiceiurile comune anti-crestine si ritualiste ale botezului si cinei Domnului, in lipsa de respect pentru Cuvantul divin si in respect fata de cuvantul papei si al predicatorilor anti-papali, care nu este totusi egal cu Cuvantul divin, si nici in armoniei cu el."
Tot aici se zicea: "orice nu suntem invatati prin pasaje si exemple clare trebuie considerat ca interzis", sau "Nu trebuie sa urmam parerile noastre, nu trebuie adaugat nimic la cuvant si nu trebuie scos nimic din el". De asemenea este remarcabil urmatorul citat: "este mult mai bine ca putini sa fie invatati corect de Cuvantul lui Dumnezeu, crezand si umbland drept in virtuti si practici, decat ca multi sa creada fals si sa fie inselati de doctrina contrafacuta".
Balthasar Hubmaier a devenit anabaptist din catolic, via protestantism. Inainte sa devina anabaptist insa, prin 1523, el afirma: "De asemenea, acele erori care au aparut in legatura cu imaginile si mesa, trebuie examinate si corectate dupa singura lege a Cuvanutlui lui Dumnezeu. Mai mult, orice va fi intemeiat pe aceasta voie va tine pentru totdeauna, deoarece Cuvantul lui Dumnezeu este etern si nemuritor".
Aceasta atitudine fata de litera Scripturii a fost si este mentinuta in baptism. Nu in acel baptism despre care isi da cu parerea in mod gresit DEX-ul, ci in acel baptism real, despre care cei care vor sa fie cinstiti inteleg si vorbesc cu o definitie corecta in minte. Baptismul a mers dincolo de Reforma; demersurile baptismului au intrecut protestantismul. Baptismul este in primul rand caracterizat de faptul ca pune Scriptura ca norma in viata individului si a bisericii locale, atat in credinta cat si la nivel de traire.
Din acest motiv este important pentru noi sa nu dam prea repede cu piciorul in ceea ce inseamna cu adevarat baptismul. Nu ma refer la traditii baptiste aici, la obiceiuri sau stari de adormire spirituala pe care unii de aduc in argumentatiile lor. Ma refer la esenta insemnatatii valorice a ceea ce este baptismul. Avand in vedere acest aspect deosebit de important, veti intelege de ce pun asa de mult accentul pe a nu ne grabi sa renuntam la denominatiuni.
Cum am aratat, se duce astazi o lupta pentru o astfel de renuntare, dar cu un scop ascuns, care nu e unul bun. Mi-as dori din toata inima ca sa nu existe decat crestini si acestia sa fie adevarati. As renunta cu buna placere la orice nume adaugat aceluia de crestin. Numai ca, nu in acest cadru. Nu stiu daca viata aceasta ne va aduce vremuri in care, cu adevarat sa ajungem sa ne numim doar crestini. Poate. Dar va fi in prigoana, va fi in necaz, daca va fi. Miscarile de astazi, eu le consider omenesti - o incercare a omului de a face el ceva, de a lua locul lui Dumnezeu.
Ereziile de astazi care se propaga prin bisericile evanghelice, ca sa zic asa, si-ar dori sa nu mai fie baptisti, penticostali etc. Si eu mi-as dori, dar am spus in ce conditii. Numai ca, deocamdata aceste erezii vor sa-i indeparteze pe credinciosi de principiile esentiale cerute de apostoli, pastrate cu sacrificiu in istorie, chiar daca uneori in obcuritate, promovate si reafirmate de Reforma si duse pana la capat de anabaptisti si apoi baptisti.
Poate ca istoria va trece in lista Bisericii si alte denominatiuni, candva in viitor, care vor pastra spiritul Scripturilor, in credinta si trairea lor. Aceasta nu stim. Chemarea noastra nu este sa dezlegam si sa legam denumiri, ci sa pastram credinta pana la sfarsit, in mantuirea pe care trebuie sa o ducem pana la capat.
In speranta ca am inteles mai mult despre baptism, prin aceste randuri, va doresc o buna traire a Scripturilor. Dumnezeu sa ne ajute, Amin.
sâmbătă, 6 decembrie 2008
vineri, 5 decembrie 2008
Transculturalizarea denominatiunilor
A fost necesara gasirea unei punti de legatura extrem de puternice intre denominatii pentru ca sa se poate pune problema anihilarii lor. Argumentele sunt bune, dar scopul ascuns nu poate fi trecut cu vederea. Cel putin eu nu-l voi trece.
Se folosesc astazi tot mai mult argumente care arata denominatii ca nefiind ceea ce unii ar putea sa spuna ca este. Dar nu pentru a-i ajuta pe crestini sa nu se lege de un nume pamantesc, ci pentru a indrepta deciziile multimilor de a renunta la organizarile congregatiilor din care fac parte.
Pe un fond al unei adormiri spirituale evidente, aceste miscari au prins curaj si au reusit sa aduca dezastru in lume. Ceea ce numim astazi "biserica emergenta" este, in opinia mea, consecinta manipularii tinerilor sinceri, dar imaturi spiritual spre ecumenismul necesar controlului populatiei.
Desigur, o trecere cu plugul prin toata mostenirea diverselor denominatiuni crestine (sa ne rezum la evanghelici) nu ar fi fost posibila decat daca se adresa unor mase de tineri. Aceasta e posibil astazi mai mult ca oricand. Urbanizarea, aglomerarea din centrele universitare sau actiunile care se fac cu tinerii au facut posibil acest atac fara precedent la care suntem astazi martori.
Stim acum care este materialul. Dar ce anume i-ar lega? O muzica special conceputa pentru aceasta. Am asistat la intalniri de zeci de mii de tineri din peste o suta de tari din lume care aveau ca numitor comun "inchinarea prin cantare", o cantare speciala, a zilelor noastre. Nu este greu sa faci un mic sondaj de opinie printre tinerii diverselor comunitati evanghelice din localitatea ta, pentru a observa ca exista o anumita muzica ce-i uneste.
In vremea lui Daniel, imparatul Nebucadnetar a stiut sa foloseasca o muzica speciala pentru a face in asa fel incat toate natiunile vremii respective sa fie motivate si conduse spre inchinarea la idoli. Uneori liderii acestei miscari vorbesc pe fata de puterea muzicii de a-i aduna pe tineri, dincolo de "barierele" bisericilor din care fac parte.
Asa ca tinerii bisericilor de astazi sunt sub asediu. Multi dintre liderii lor nici nu stiu ca-i invata sa fie ecumenici. De aici si marea prapastie care s-a nascut cu ceva vreme intre generatiile din bisericile noastre. Muzica aleasa de liderii acestei miscari nu a fost aleasa la intamplare. Ea a fost testata pe tineri cu ceva vreme in urma. E vorba de revolutia pop din America, cea care a facut prapad printre tinerii SUA din vremea cand a intrat pe scena. Roadele ei se vad acum in biserici: rupturi intre generatii, lipsa respectului fata de batranii bisericilor, cresterea sexualitatii, flirtului si a senzualitatii intre tineri.
Acum, noi trebuie sa ne opunem acestei miscari, dar si sa nu ne opunem. Intr-un sens, Scriptura ne spune ca asa trebuie sa decurga lucrurile. Nu suntem noi stapani pe istorie. Totusi, Dumnezeu ne cere responsabilitate cu privire la vietile noastre, la sufletele noastre. Crestinii adevarati nu pot sa accepte sa fie atrasi intr-o asemenea cursa, mai ales cand ea a fost descoperita ca atare. Insa, nu trebuie doar sa descoperim adevarul, ci si sa-l traim!
Noi nu suntem prinsi intr-o denominatiune, daca suntem cu adevarat in Cristos, ci intelegem care este rostul ei, atata timp cat Dumnezeu il va pastra pentru noi. Dar, oricum ar fi in lume, transculturalizarea denominatiilor nu miroase deloc a bine si nu se indreapta spre ceea ce cred cei mai multi care o sustin.
Ar fi extraordinar sa nu mai exista denominatii si sa fim cu totii crestinii aceea plini de Duhul Sfant. Numai ca, odata cu incercarea de inlaturare a denominatiilor evanghelice si crestine in general, evidenta ne arata ca:
- doctrina nu mai conteaza, in favoarea experientei;
- muzica e prezentata neutra si totusi uneste aproape misterios de puternic tinerii de astazi (deci, avem de-a face cu o dilema);
- sfintenia e inlocuita de o vesnica lamentatie asupra incapacitatii noastre de a trai curati;
- adevarul e relativizat tot mai mult;
Este, pentru cine are ochi de vazut, o incercare de lovire in Biserica lui Cristos de astazi. E vremea cand invatatorii mincinosi s-au inmultit. E timpul in care, mai mult ca oricand, batranii bisericilor, presbiterii, conducatorii si slujitorii acestora, trebuie sa fie vigilenti si sa aiba grija de turma care poate fi asa de usor influentata, pana "va lua Cristos chip" in cei care sunt la inceput pe drumul credintei, de multe ori cei mai multi.
Consider, studiind Scriptura, ca Dumnezeu a inzestrat orice biserica adevarata locala, cu tot ceea ce e necesar vietii de credinta a membrilor ei. El a dat daruri speciale pentru desavarsirea sfintilor, tocmai cu scopul special de a nu fii indusi in eroare de invataturile straine (vezi Efeseni 4). El a stabilit ca o biserica sa aiba obligatoriu presbiteri, oameni care sa aiba o deosebita atentie si vigilenta pentru fiecare membru. Dumnezeu are conducatorii Sai si slujitorii Sai, care au in inima biserica Lui locala si care fac tot ce pot pentru beneficiul celorlalti. In tot acest timp, Cristos continua sa-Si zideasca Biserica si portile locuintei mortilor nu o pot birui.
Astfel ca, luand in considerare aceste realitati, fiecare dintre noi trebuie sa ne aducem aportul in biserica locala unde ne-a asezat Dumnezeu. Avem fiecare rolul nostru si, cu o atitudine de slujire in smerenie, putem sa ne facem partea cu toata dragostea lui Cristos. Iata ce spunea apostolul Pavel, scriind unei biserici locale:
"... sa aud despre voi ca ramaneti tari in acelasi duh si ca luptati cu un suflet pentru credinta Evangheliei, fara sa va lasati inspaimantati de potrivnici... Deci, daca este vreo indemnare in Cristos, daca este vreo mangaiere in dragoste, daca este vreo legatura a Duhului, daca este vreo milostivire si vreo indurare, faceti-mi bucuria deplina si aveti o simtire, o dragoste, un suflet si un gand. Nu faceti nimic din slava desarta, ci, in sfintenie, fiecare sa priveasca pe altul mai presus de el insusi..."
Acest vis frumos, prin care toti crestinii sa se uneasca in sfintenie, ascultare de Dumnezeu si cunostinta de adevar ramane un vis. Astazi e prezentat ca realitate, dar aceasta realitate este de fapt o suma de scindari in biserici, de rupturi intre generatii, de ura si dezinvoltura fata de batranii bisericilor - lucruri nedemne de crestinii adevarati. Ce frumos ar fi ca fiecare denominatiune evanghelica sa-si uite numele de pe pamant prin adevar. Dar pana cand adevarul va birui, noi trebuie sa fim credinciosi in bisericile locale unde suntem, astfel incat Dumnezeu sa fie proslavit prin noi si Imparatia Cerurilor sa fie vorbita de bine, prin inaintarea Evangheliei.
Se folosesc astazi tot mai mult argumente care arata denominatii ca nefiind ceea ce unii ar putea sa spuna ca este. Dar nu pentru a-i ajuta pe crestini sa nu se lege de un nume pamantesc, ci pentru a indrepta deciziile multimilor de a renunta la organizarile congregatiilor din care fac parte.
Pe un fond al unei adormiri spirituale evidente, aceste miscari au prins curaj si au reusit sa aduca dezastru in lume. Ceea ce numim astazi "biserica emergenta" este, in opinia mea, consecinta manipularii tinerilor sinceri, dar imaturi spiritual spre ecumenismul necesar controlului populatiei.
Desigur, o trecere cu plugul prin toata mostenirea diverselor denominatiuni crestine (sa ne rezum la evanghelici) nu ar fi fost posibila decat daca se adresa unor mase de tineri. Aceasta e posibil astazi mai mult ca oricand. Urbanizarea, aglomerarea din centrele universitare sau actiunile care se fac cu tinerii au facut posibil acest atac fara precedent la care suntem astazi martori.
Stim acum care este materialul. Dar ce anume i-ar lega? O muzica special conceputa pentru aceasta. Am asistat la intalniri de zeci de mii de tineri din peste o suta de tari din lume care aveau ca numitor comun "inchinarea prin cantare", o cantare speciala, a zilelor noastre. Nu este greu sa faci un mic sondaj de opinie printre tinerii diverselor comunitati evanghelice din localitatea ta, pentru a observa ca exista o anumita muzica ce-i uneste.
In vremea lui Daniel, imparatul Nebucadnetar a stiut sa foloseasca o muzica speciala pentru a face in asa fel incat toate natiunile vremii respective sa fie motivate si conduse spre inchinarea la idoli. Uneori liderii acestei miscari vorbesc pe fata de puterea muzicii de a-i aduna pe tineri, dincolo de "barierele" bisericilor din care fac parte.
Asa ca tinerii bisericilor de astazi sunt sub asediu. Multi dintre liderii lor nici nu stiu ca-i invata sa fie ecumenici. De aici si marea prapastie care s-a nascut cu ceva vreme intre generatiile din bisericile noastre. Muzica aleasa de liderii acestei miscari nu a fost aleasa la intamplare. Ea a fost testata pe tineri cu ceva vreme in urma. E vorba de revolutia pop din America, cea care a facut prapad printre tinerii SUA din vremea cand a intrat pe scena. Roadele ei se vad acum in biserici: rupturi intre generatii, lipsa respectului fata de batranii bisericilor, cresterea sexualitatii, flirtului si a senzualitatii intre tineri.
Acum, noi trebuie sa ne opunem acestei miscari, dar si sa nu ne opunem. Intr-un sens, Scriptura ne spune ca asa trebuie sa decurga lucrurile. Nu suntem noi stapani pe istorie. Totusi, Dumnezeu ne cere responsabilitate cu privire la vietile noastre, la sufletele noastre. Crestinii adevarati nu pot sa accepte sa fie atrasi intr-o asemenea cursa, mai ales cand ea a fost descoperita ca atare. Insa, nu trebuie doar sa descoperim adevarul, ci si sa-l traim!
Noi nu suntem prinsi intr-o denominatiune, daca suntem cu adevarat in Cristos, ci intelegem care este rostul ei, atata timp cat Dumnezeu il va pastra pentru noi. Dar, oricum ar fi in lume, transculturalizarea denominatiilor nu miroase deloc a bine si nu se indreapta spre ceea ce cred cei mai multi care o sustin.
Ar fi extraordinar sa nu mai exista denominatii si sa fim cu totii crestinii aceea plini de Duhul Sfant. Numai ca, odata cu incercarea de inlaturare a denominatiilor evanghelice si crestine in general, evidenta ne arata ca:
- doctrina nu mai conteaza, in favoarea experientei;
- muzica e prezentata neutra si totusi uneste aproape misterios de puternic tinerii de astazi (deci, avem de-a face cu o dilema);
- sfintenia e inlocuita de o vesnica lamentatie asupra incapacitatii noastre de a trai curati;
- adevarul e relativizat tot mai mult;
Este, pentru cine are ochi de vazut, o incercare de lovire in Biserica lui Cristos de astazi. E vremea cand invatatorii mincinosi s-au inmultit. E timpul in care, mai mult ca oricand, batranii bisericilor, presbiterii, conducatorii si slujitorii acestora, trebuie sa fie vigilenti si sa aiba grija de turma care poate fi asa de usor influentata, pana "va lua Cristos chip" in cei care sunt la inceput pe drumul credintei, de multe ori cei mai multi.
Consider, studiind Scriptura, ca Dumnezeu a inzestrat orice biserica adevarata locala, cu tot ceea ce e necesar vietii de credinta a membrilor ei. El a dat daruri speciale pentru desavarsirea sfintilor, tocmai cu scopul special de a nu fii indusi in eroare de invataturile straine (vezi Efeseni 4). El a stabilit ca o biserica sa aiba obligatoriu presbiteri, oameni care sa aiba o deosebita atentie si vigilenta pentru fiecare membru. Dumnezeu are conducatorii Sai si slujitorii Sai, care au in inima biserica Lui locala si care fac tot ce pot pentru beneficiul celorlalti. In tot acest timp, Cristos continua sa-Si zideasca Biserica si portile locuintei mortilor nu o pot birui.
Astfel ca, luand in considerare aceste realitati, fiecare dintre noi trebuie sa ne aducem aportul in biserica locala unde ne-a asezat Dumnezeu. Avem fiecare rolul nostru si, cu o atitudine de slujire in smerenie, putem sa ne facem partea cu toata dragostea lui Cristos. Iata ce spunea apostolul Pavel, scriind unei biserici locale:
"... sa aud despre voi ca ramaneti tari in acelasi duh si ca luptati cu un suflet pentru credinta Evangheliei, fara sa va lasati inspaimantati de potrivnici... Deci, daca este vreo indemnare in Cristos, daca este vreo mangaiere in dragoste, daca este vreo legatura a Duhului, daca este vreo milostivire si vreo indurare, faceti-mi bucuria deplina si aveti o simtire, o dragoste, un suflet si un gand. Nu faceti nimic din slava desarta, ci, in sfintenie, fiecare sa priveasca pe altul mai presus de el insusi..."
Acest vis frumos, prin care toti crestinii sa se uneasca in sfintenie, ascultare de Dumnezeu si cunostinta de adevar ramane un vis. Astazi e prezentat ca realitate, dar aceasta realitate este de fapt o suma de scindari in biserici, de rupturi intre generatii, de ura si dezinvoltura fata de batranii bisericilor - lucruri nedemne de crestinii adevarati. Ce frumos ar fi ca fiecare denominatiune evanghelica sa-si uite numele de pe pamant prin adevar. Dar pana cand adevarul va birui, noi trebuie sa fim credinciosi in bisericile locale unde suntem, astfel incat Dumnezeu sa fie proslavit prin noi si Imparatia Cerurilor sa fie vorbita de bine, prin inaintarea Evangheliei.
joi, 4 decembrie 2008
Denominatiune si denominare
Biblia trebuie sa fie locul de unde ne luam invataturile cu privire la modul in care facem tot ceea ce facem in viata, daca spunem ca suntem crestini. Pur si simplu, in sens de doctrina, nu avem de unde altundeva sa ne procuram informatii cu valoare absoluta, despre care sa stim ca, indiferent de circumstante, sunt si raman adevarate.
De multe ori oamenii au incurcat insemnatatea faptului de a fi crestin cu identificarea intr-o anumita congregatie. De exemplu, baptista. Se vorbeste mult astazi despre ideea aceasta ca nu denominatiunea conteaza. Prin acest articol imi propun sa explic cateva fenomene si directii, precum si sa discut anumite realitati istorice, pentru a clarifica mai bine si mai mult motivatia pentru care exista aceste iesiri publice, aparent bune, unele bune.
Noi trebuie sa pastram intelegerea faptului ca Domnul Isus Cristos nu a pus bazele unei denominatiuni, ci Bisericii Sale. Aceasta inseamna ca tot ceea ce se specifica in Scripturi se arata cu privire la Biserica lui Cristos si nu cu privire la o anumita denominatiune religioasa.
Aceasta, insa, nu anuleaza sensul denominatiunii, daca acesta este pastrat a fi acela pentru care acesta exista, de drept si de fapt. Intr-o prima ordine de idei, trebuie considerata relatia noastra cu dregatoriile (cu statul, in cazul nostru) si nevoia de legalitate. Sa intelegem, de pilda, ca intr-un stat pot sa fie diverse grupari de oameni, care sa-si propuna o agenta a implementarii raului in societate. Scriptura ne arata clar ca Dumnezeu foloseste legea pentru a estompa raul si a trage la raspundere pe cei care fac raul, intr-o anumita masura.
Apoi, vom constata ca exista multe comunitati care pretind ca sunt adevarata Biserica a lui Isus Cristos. Prin urmare, exista multe consecinte care deriva de aici. Doctrine importante si esentiale se pot defini si prezenta diferit de realitate, in functie de modul in care sunt vazute si intelese in diverse adunari de oameni. Sau oameni diferiti. Unii au o intelegere proprie, fara nici o lucrare de luminare a Duhului Sfant. Altii gasesc o intelegere pentru a satisface unor planuri ascunse si rau famate.
Acum intra in discutie problema autoritatii. Tocmai fiindca trebuie sa existe o separare a celor care traiesc adevarul, a fost necesara o exercitare a autoritatii, atunci cand aceasta s-a impus, pentru a se da pe fata si a fi scos afara raul din mijlocul oamenilor Bisericii lui Cristos.
Dar oare Cristos nu s-a gandit la aceasta? Presupune aceasta neaparat o denominatie? Intai de toate, trebuie sa intelegem ce s-a intamplat in istorie. Cristos a lasat Biserica si a chemat-o la multiplicare, dupa cum stim. Numai ca, incet si aparent, aceasta Biserica a fost deraiata de la drumul drept prin aceea ca puterea care o conducea a fost luata de persoane care nu urmareau planul lui Cristos.
Am spus aparent, fiindca adevarata Biserica nu a murit. Ea exista si va exista pana cand Cristos o va chema in vazduh. Incepand cu Biserica initiala, aceea a apostolilor, diavolul a cautat sa-si aduca oamenii si sa-i puna in pozitii cheie, pe cat posibil. Apostolii avertizau cu extrem de multa seriozitate asupra acestui pericol. Acest pericol a constituit unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a randuit presbiteri in Biserica Sa. Intr-un alt post de aici, am explicat in parte sensul si rostul presbiterilor in cadrul istoriei Bisericii primului secol sau a primei generatii de crestini. Cristos, asadar, a avut un plan. Si, planul acesta a fost existenta presbiterilor.
Tocmai aici se constituie planul de atac al diavolului, cel mai pervers. A reusi punerea intr-o astfel de pozitie a unui om care nu face parte din planul lui Cristos inseamna dezastru pentru Biserica. Printr-un complex de actiuni bine puse la punct, diavolul a reusit astfel de manevre in bisericile anumitor veacuri, fapt evidentiat de marturia istoriei.
Din acest motiv cel putin, apostolii au avertizat foarte apasat asupra pericolului invatatorilor mincinosi care vor vrea sa-i traga de partea lor pe ucenicii Domnului Isus din biserici.
Cred ca am prezentat cateva motive esentiale pentru care exista ceea ce noi numim denominatiuni. Acum, doua sunt tendintele care ar vrea sa-i adune pe oameni pentru a-i departa de adevar. Cineva poate identifica o denominatiune cu Biserica lui Cristos. Dupa cum am precizat, sunt lucruri diferite. Totusi, voi sublinia faptul ca o biserica locala denominationala poate sa fie o adevarata biserica a lui Cristos! Dar, avand in vedere ca Scriptura ne prezinta atat o Biserica universala, cat si evidenta bisericilor locale, nu ne va fi greu sa intelegem ca ca o denominatiune nu poate sa fie Biserica universala a lui Cristos, dar o biserica locala a lui Cristos poate sa fie si denominationala.
Cand cineva spune, asadar, ca nu conteaza denominatiunea, o poate spune in sensul bun, in sensul ca denominatiunea nu mantuie fiindca nu este Biserica. Dar se poate folosi de acest sens bun, pentru a populariza o teorie contemporana care sa ajute unei directii spre care se indreapta atacul asupra bisericii unui veac.
Faptul ca intelegem sensul si folosul denominatiunii nu implica desfintarea ei, sau actul de a fii indiferent aplicarii ei in viata reala. Acum, fiindca intelegem ca lumea de astazi are nevoie de ecumenism, intelegem si ca denominatiunile, in ordinea mondiala care se preconizeaza incurca. Deci, ele trebuie eliminate, incet si global. Asa ca, promotorii acestor miscari neo-evanghelice incearca reductionismul in crestinism, prin inlaturarea a ceea ce ei numesc bariere. Se folosesc de afirmatii bune pentru a inlatura ceea ce, de fapt, sta in calea progresului planului diabolic al lui Satan.
Astfel, apare in discutie denominarea. Este ceea ce vom intelege prin lucrarea accentuata de astazi de a se inlatura tot ceea ce tine de o denominatiune, pentru a se aduce sub acelasi numitor congregatiile care trebuie sa faca parte din marea miscare apostatica a ultimelor generatii ale umanitatii. Scriptura ne arata clar ca spre aceasta se indreapta istoria si nu am vorbi daca nu am stii lucrurile acestea. Si, pentru ca le stim, nu trebuie sa ne miram ca se intampla, ci trebuie sa fim treji, traind credinta cu adevarat.
Astfel ca, atunci cand cineva se refera la denominatiune in sine, cand vorbeste intr-un oarecare context, e bine sa stim ca e posibil ca nu din adevar si sinceritate sa vorbeasca, ci urmarind scopul pe care l-am evidentiat aici. Problema este ca nu se urmareste renuntarea la denominatiune, ci la valorile ei. Unde va conduce aceasta miscare si mobilizare generala la care asistam - Scriptura ne-a descoperit deja.
Astfel ca, noi nu avem nimic - si nici nu trebuie sa avem - impotriva existentei denominatiilor, decat atunci cand cineva face din ele ceea ce nu sunt. Orice ne-ar pregati viitorul, stim, insa, ca Dumnezeu este si ramane in control.
De multe ori oamenii au incurcat insemnatatea faptului de a fi crestin cu identificarea intr-o anumita congregatie. De exemplu, baptista. Se vorbeste mult astazi despre ideea aceasta ca nu denominatiunea conteaza. Prin acest articol imi propun sa explic cateva fenomene si directii, precum si sa discut anumite realitati istorice, pentru a clarifica mai bine si mai mult motivatia pentru care exista aceste iesiri publice, aparent bune, unele bune.
Noi trebuie sa pastram intelegerea faptului ca Domnul Isus Cristos nu a pus bazele unei denominatiuni, ci Bisericii Sale. Aceasta inseamna ca tot ceea ce se specifica in Scripturi se arata cu privire la Biserica lui Cristos si nu cu privire la o anumita denominatiune religioasa.
Aceasta, insa, nu anuleaza sensul denominatiunii, daca acesta este pastrat a fi acela pentru care acesta exista, de drept si de fapt. Intr-o prima ordine de idei, trebuie considerata relatia noastra cu dregatoriile (cu statul, in cazul nostru) si nevoia de legalitate. Sa intelegem, de pilda, ca intr-un stat pot sa fie diverse grupari de oameni, care sa-si propuna o agenta a implementarii raului in societate. Scriptura ne arata clar ca Dumnezeu foloseste legea pentru a estompa raul si a trage la raspundere pe cei care fac raul, intr-o anumita masura.
Apoi, vom constata ca exista multe comunitati care pretind ca sunt adevarata Biserica a lui Isus Cristos. Prin urmare, exista multe consecinte care deriva de aici. Doctrine importante si esentiale se pot defini si prezenta diferit de realitate, in functie de modul in care sunt vazute si intelese in diverse adunari de oameni. Sau oameni diferiti. Unii au o intelegere proprie, fara nici o lucrare de luminare a Duhului Sfant. Altii gasesc o intelegere pentru a satisface unor planuri ascunse si rau famate.
Acum intra in discutie problema autoritatii. Tocmai fiindca trebuie sa existe o separare a celor care traiesc adevarul, a fost necesara o exercitare a autoritatii, atunci cand aceasta s-a impus, pentru a se da pe fata si a fi scos afara raul din mijlocul oamenilor Bisericii lui Cristos.
Dar oare Cristos nu s-a gandit la aceasta? Presupune aceasta neaparat o denominatie? Intai de toate, trebuie sa intelegem ce s-a intamplat in istorie. Cristos a lasat Biserica si a chemat-o la multiplicare, dupa cum stim. Numai ca, incet si aparent, aceasta Biserica a fost deraiata de la drumul drept prin aceea ca puterea care o conducea a fost luata de persoane care nu urmareau planul lui Cristos.
Am spus aparent, fiindca adevarata Biserica nu a murit. Ea exista si va exista pana cand Cristos o va chema in vazduh. Incepand cu Biserica initiala, aceea a apostolilor, diavolul a cautat sa-si aduca oamenii si sa-i puna in pozitii cheie, pe cat posibil. Apostolii avertizau cu extrem de multa seriozitate asupra acestui pericol. Acest pericol a constituit unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a randuit presbiteri in Biserica Sa. Intr-un alt post de aici, am explicat in parte sensul si rostul presbiterilor in cadrul istoriei Bisericii primului secol sau a primei generatii de crestini. Cristos, asadar, a avut un plan. Si, planul acesta a fost existenta presbiterilor.
Tocmai aici se constituie planul de atac al diavolului, cel mai pervers. A reusi punerea intr-o astfel de pozitie a unui om care nu face parte din planul lui Cristos inseamna dezastru pentru Biserica. Printr-un complex de actiuni bine puse la punct, diavolul a reusit astfel de manevre in bisericile anumitor veacuri, fapt evidentiat de marturia istoriei.
Din acest motiv cel putin, apostolii au avertizat foarte apasat asupra pericolului invatatorilor mincinosi care vor vrea sa-i traga de partea lor pe ucenicii Domnului Isus din biserici.
Cred ca am prezentat cateva motive esentiale pentru care exista ceea ce noi numim denominatiuni. Acum, doua sunt tendintele care ar vrea sa-i adune pe oameni pentru a-i departa de adevar. Cineva poate identifica o denominatiune cu Biserica lui Cristos. Dupa cum am precizat, sunt lucruri diferite. Totusi, voi sublinia faptul ca o biserica locala denominationala poate sa fie o adevarata biserica a lui Cristos! Dar, avand in vedere ca Scriptura ne prezinta atat o Biserica universala, cat si evidenta bisericilor locale, nu ne va fi greu sa intelegem ca ca o denominatiune nu poate sa fie Biserica universala a lui Cristos, dar o biserica locala a lui Cristos poate sa fie si denominationala.
Cand cineva spune, asadar, ca nu conteaza denominatiunea, o poate spune in sensul bun, in sensul ca denominatiunea nu mantuie fiindca nu este Biserica. Dar se poate folosi de acest sens bun, pentru a populariza o teorie contemporana care sa ajute unei directii spre care se indreapta atacul asupra bisericii unui veac.
Faptul ca intelegem sensul si folosul denominatiunii nu implica desfintarea ei, sau actul de a fii indiferent aplicarii ei in viata reala. Acum, fiindca intelegem ca lumea de astazi are nevoie de ecumenism, intelegem si ca denominatiunile, in ordinea mondiala care se preconizeaza incurca. Deci, ele trebuie eliminate, incet si global. Asa ca, promotorii acestor miscari neo-evanghelice incearca reductionismul in crestinism, prin inlaturarea a ceea ce ei numesc bariere. Se folosesc de afirmatii bune pentru a inlatura ceea ce, de fapt, sta in calea progresului planului diabolic al lui Satan.
Astfel, apare in discutie denominarea. Este ceea ce vom intelege prin lucrarea accentuata de astazi de a se inlatura tot ceea ce tine de o denominatiune, pentru a se aduce sub acelasi numitor congregatiile care trebuie sa faca parte din marea miscare apostatica a ultimelor generatii ale umanitatii. Scriptura ne arata clar ca spre aceasta se indreapta istoria si nu am vorbi daca nu am stii lucrurile acestea. Si, pentru ca le stim, nu trebuie sa ne miram ca se intampla, ci trebuie sa fim treji, traind credinta cu adevarat.
Astfel ca, atunci cand cineva se refera la denominatiune in sine, cand vorbeste intr-un oarecare context, e bine sa stim ca e posibil ca nu din adevar si sinceritate sa vorbeasca, ci urmarind scopul pe care l-am evidentiat aici. Problema este ca nu se urmareste renuntarea la denominatiune, ci la valorile ei. Unde va conduce aceasta miscare si mobilizare generala la care asistam - Scriptura ne-a descoperit deja.
Astfel ca, noi nu avem nimic - si nici nu trebuie sa avem - impotriva existentei denominatiilor, decat atunci cand cineva face din ele ceea ce nu sunt. Orice ne-ar pregati viitorul, stim, insa, ca Dumnezeu este si ramane in control.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)