Corolarele unui Jurnal - Steinhardt

N. Steinhardt discuta, la un moment dat, in Jurnalul Fericirii, despre atitudinea pe care ar trebui s-o aiba cineva - nu oricine - in fata nedreptatii. Conditia dupa care rezulta cele doua corolare pe care le precizeaza ca atare este locul in care se afla persoana, ca subiect, in raport cu adresantul nedreptatii. Este, asadar, una cand nedreptatea ti se adreseaza tie, si, cu totul alta atunci cand este adresata altora si ai cunostinta de ea.

As vrea sa citez partial aceste doua corolare (pag. 61-62):

"Corolarul I: nedreptatea, cand iti este facuta tie, ai dreptul - daca-ti dai seama de prea marea josnicie a potrivnicului - sa cedezi, cedarea in acest caz fiind palma cea mai cumplita. Nu te bati in duel cu omul care nu-i vrednic sa-i versi sangele.
...
Corolarul II: nedreptatea, cand ti (exprimarea poate parea gresita, dar nu e fiindca orice nedreptate si noua se impune) se face nu tie ci altuia, trebuie denuntata, doborata, indreptata."

In acest context, autorul in citeaza imediat pe Iorga:

"Ai dreptul sa ierti numai ce s-a facut in paguba ta"

Si continua:

"Omul, daca rationeaza in calitate de crestin si vrea sa se poarte conform cu doctrina crestina, poate - si trebuie - sa nu tina seama de nedreptatile savarsite impotriva-i, de insultele ce i se aduc lui, ca individ. Dar daca ocupa o functie de raspundere ori se afla in fruntea treburilor publice nu are dreptul sa invoce principiul iertarii spre a ramane distant si rece in fata raului si a lasa pe nevinovati prada ticalosilor. 

Eroarea tragica a lordului Halifax aceasta a fost, de a fi confundat doua situatii distincte. Si nu numai a lui, a numerosilor zapaciti care cred ca 'nu judeca' si 'cine-s eu sa judec?' se refera si la interesele comunitatii, ale omenirii. Acolo e altfel, invers: vigilenta, apararea binelui, pastorul e iubit de turma pentru ca o pazeste si-si pune viata pentru ea."

Costel Busuioc - Iubi-Te-voi, Doamne / De Tine simt nevoie

(dar) Vine o zi...

Cristos a fost batjocorit greu...

Pe drumul crucii de lemn l-au condus vrajmasii. Cand se lupta, vazand cat de grozav e paharul suferintelor in duh, ucenicii, apropiatii Sau, au adormit... Unul a fugit in pielea goala. Privirea altuia i-a intalnit-o dupa ce-a cantat cocosul - se lepadase de El in fata oamenilor.

Nici femeile care-L plangeau nu au inteles care era, de fapt, taina suferintei lui Cristos.

Scuipat si lovit peste fata, pironit pe o cruce la care S-a dus Singur, i-au pus paza. Sa nu fuga, de pe cruce, Acela care pentru aceasta S-a nascut si a venit in lume.

Asa S-a stins Lumina care era in lume, asa a murit Viata venita din ceruri. Detaliile sunt importante si numeroase. In scurte cuvinte... Cristos a fost nedorit de oamenii acestei lumi, care au facut tot posibilul ca El sa moara si sa stea acolo.

Dar: Cristos a inviat din morti, parga celor adormiti! El, biruind moartea, prin moarte viata ne-a adus. El, prin suferinta ne-a dat bucuria cea sfanta si intreaga. El, prin rupere, ne-a adus pacea relegarii cu Tatal, in slobozenie curata.

L-au urmat martirii de pretutindeni si de oricand, marturisitorii pe care lumea nu i-a iubit, asa cum nu L-a iubit nici pe El. In arene, in inchisori, pe insule sau in diversele torturi, sfintii cei marturisitori, savarsitorii martiriului sfant si curat, au fost separati de fratii lor in grea rupere si durere. Caci bunii prieteni si frati, cei care L-au dorit pe Cristos, nu au putut vietui impreuna, prin miseleasca voie a celor blestemati si parasiti de Dumnezeu... in voia mintii lor blestemate. Dar, a putut inchisoarea sa-i tina? Sau izolarea, sau moartea chiar?

Caci se vor intalni in cer sfintii lui Dumnezeu, prietenii si fratii. Si, in pace si adanca pretuire, iubi-se-vor la sanul Celui Sfant. Acolo moarte nu va fi, nici lacrimi, nici dureri. Si nici cei care sa-i desparta de Domnul lor pe aceia care nu si-au iubit viata, ci au vrut mai degraba sa primeasca batjocura si moartea drept pret pentru iubirea de Dumnezeu.

Dragi crestini, orice v-ar face voua oamenii, sa va desparta de dorul partasiei cu Dumnezeu si cu fratii, de scumpa Adunare si sfanta - vine o zi cand cei morti vor auzi glasul Lui, cand Cristos va invia din morti pe aceia care au fost ai Sai pe pamantul acesta. Si nimeni nu va putea sa va rapeasca clipa aceea a bucuriei.

Fiti treji, dar, vegheati! Duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur. Caci Cel ce vine va veni si nu va zabovi. Nu va inselati, preiubitilor, ce seamana omul aceia va secera. Stati gata, dar, avand mijlocul incins caci vine Mirele. Nu dormiti, vegheati! Cristos a inviat din morti!