Traim vremuri grele. Si alte generatii au trait vremuri grele, incepand chiar cu prima. Istoria bisericii ne demonstreaza ca biserica, in fapt, a fost persecutata necontenit, indiferent de aparente, relatii cu statul sau opinia generala. Calitatea de crestin si exemplul Domnului Isus subliniaza principial esenta prigoanei in sine - antagonia dintre firea dumnezeiasca si cea pamanteasca.
Am calatorit anul acesta de doua ori in Serbia, prin harul lui Dumnezeu. Experienta aceasta, impreuna cu cea pe care am avut-o atunci cand am fost in Coreea de Sud, anul trecut, m-a facut sa ma gandesc mai mult la evanghelizarea propriu-zisa, la ceea ce ne-a poruncit, in fapt, Dumnezeu sa facem, in relatie cu lumea.
Vreau sa arat cateva chestiuni semnificative:
1. Chemarea explicita
Scriptura ne cheama explicit, redand porunca Domnului Isus, la a face ucenici din toate natiunile. Nu redau aici versetele, bazandu-ma pe aceea ca cititorii le cunosc.
Acum, apare o problema. Pentru ca eu sa fac ucenici, trebuie ca eu insumi sa fiu un ucenici. Aici este o chestine de identitate. Nu ma refer aici la propovaduirea Cuvantului si la Cuvant, ci la evanghelist.
2. Cui se adreseaza chemarea
Chemarea si porunca se adreseaza in mod direct ucenicilor Domnului Isus, apostolilor in primul rand. Dupa ce Domnul Isus a stat cu ei si i-a invatat, atunci cand S-a inaltat le-a spus sa faca ucenici. Din toate redarile Scripturii, nu gasim nici o conferinta despre "cum sa facem ucenici". Prin urmare, Ioan se putea intreba - pai cum sa fac ucenici daca nu am participat la cursul de "cum sa facem ucenici"? Dar nu s-a intrebat, fiindca porunca Domnului a fost data natural, in contextul realitatii unui proces concret - ei erau ucenici ai Domnului Isus. Acum erau pregatiti sa faca, la randul lor, ucenici.
Erau oameni iertati prin jertfa Domnului Isus. Duhul Sfant s-a coborat peste ei, conform prezicerii Domnului Isus. Ei au format prin autoritatea primita Biserica, care urma sa se continue in istorie, pana astazi.
Acum, pentru aceasta continuitate trebuiesc cel putin doua lucruri:
- pastrarea esentei de transmis;
- transmiterea esentei propriu-zis;
Vom observa corect ca, pentru a face ucenici, ai nevoie de:
- a fi ucenic (identitatea de ucenic);
- a spune altora, a invata pe altii ceea ce si tu stii, ca ucenic;
Aici se strecoara problemele. Aici apar confuziile si greselile. Aici se insertizeaza erorile. La nivelul acesta.
Pai, daca noi nu suntem ucenici, degeaba mai mergem sa facem ucenici. Vom face, dar nu ucenici ca cei pe care i-a facut Domnul Isus! Pentru a face ucenici adevarati, noi trebuie sa fim ucenici adevarati. Pentru aceasta, toate invataturile care formeaza credinta crestina trebuie sa ramana ca la inceput si Duhul Sfant trebuie sa participe ca la inceput.
Astfel, lupta pentru integritate scripturala si evanghelica de la noi din tara nu este una absurda. Eu vad cum Dumnezeu lucreaza foarte clar. Am multi frati care se lupta pentru credinta in jurul meu. Ii cunosc, pe unii, pe altii nu. Ei lupta pentru pastrarea credintei, pentru ca aceasta sa nu fie alterata in vreun fel. Da, se rade de ei, sunt batjocoriti de unii care fac pe pastorii sau pe mari evanghelisti etc... Totusi, acesti oameni fac posibila evanghelizarea in sine.
Mi se pare absurd sa se ridiculizeze soldatii care lupta pentru ca cetatea pe care o pazesc sa nu fie luata in timpul asediului dusmanului, in timp ce o parte din armata e plecata pentru alte lupte, pe alte meleaguri, de chiar cei plecati... Aici este problema. Sunt cei care ridiculizeaza din Biserica?
Daca merg in Serbia si nu sunt ucenic adevarat, merg degeaba... nu voi putea face ucenici. Vom observa ca apostolul Pavel a predicat neamurilor. Asa s-au format primele biserici primare. Care a fost invatatura apostolului? Sa plece toti in misiune? Nu! Ci, sa se intareasca acolo unde sunt, sa se consolideze in asa fel incat sa nu fie stricati de lume si de atacurile invatatorilor mincinosi. Aceasta inseamna ca nu au mai mers crestini in misiune? Pai suntem la 2000 de ani de Pavel si suntem crestini... Evident ca au mers in misiune! Si au facut ucenici.
Deci, pentru a face ucenici avem nevoie de a fii ucenici si de a ramane ucenici. Avem nevoie sa nu parasim adevarul asa cum l-am primit. Avem nevoie sa persistam in credinta data sfintilor odata pentru totdeauna, transmisa mai departe pana la noi. Cu asta nu ne jucam. Cine se joaca pateste mai rau decat cu focul... Joaca cu focul nu e nimic pe langa asta.
Sunt profund recunoscator pentru fratii mei batrani, care mereu au contestat lucrurile lumesti si acceptarea lor in biserici. Nu ma refer la cei care critica orice, oricand si firesc. Ma refer la prorocii de astazi, adevaratii proroci. Inteleg ca exista mari probleme de intelegere a ceea ce inseamna "proroc", dar nu sunt ale mele. Sfatul meu este sa nu intelegeti acest cuvant dupa obiceiul vremurilor, ci dupa aratarea Scripturilor. Ma refer la darul deosebirii duhurilor si la marturia Domnului Isus.
Ca sa facem evanghelizare, avem nevoie de biserici solide, care nu accepta lumescul. Da, pericolul este sa inchidem usile si sa intram in hibernare. Dar eu vad cum Duhul Sfant lucreaza astazi si nu lasa ca Evanghelia sa "moara" prin lipsa de impartasire... Si Scriptura ne spune aceasta! Dumnezeul nostru este viu si El aduce viata in biserici, nu noi si nu personalitatile noastre si nu vlaga tinerilor nostri!
Durerea aduce adesea greseala. Atunci cand ma doare maseaua, sunt mai "deschis" pentru a ma enerva. Nu intru in detalii aici, dar cu siguranta ca in astfel de situatii Domnul intervine prin roadele Duhului, printre care este si rabdarea. Inteleg ca uneori suntem indurerati de realitatea din jur, cand vedem cum oamenii mor si nu afla despre Cristos. Dar e gresit sa ne refulam in fapte nedemne de adevar.
Astfel, nu sunt de acord cu cei care au inceput sa devina relevanti lumii, dandu-i ceea ce este al ei. Apoi, acestia au ajuns sa nu poate sa-i primeasca pe noii "convertiti" in Biserici, fiindca bisericile sunt altfel. In loc sa modifice lumea pentru a se potrivi bisericii, au inceput sa modifice bisericile pentru a se potrivi lumii. De aici rupturi si separari, durere si mai mare si o mare intristare pentru Duhul Sfant.
3. Maturitatea
Astfel ca, ma uit in viitor si vad ca daca nu ramanem cu biserici solide, unde sfintenia sa fie la rang inalt, unde inchinarea sa fie adanca si plina de tremur si frica... nu vom mai avea forta sa mergem in alte tari cu Evanghelia. Puterea ucenicizarii sta in valoarea ucenicului care o face. Deci, discutam despre maturitate.
Altfel, suntem dusi de vant, labili spiritual si nu vom putea niciodata sa facem ucenici, fiindca nici noi nu suntem. Aici nu ma refer la calitate, ci la maturitate, cum spuneam mai sus.
Cunosc oameni care s-au botezat, dar care ies in fata mai mereu pe la evanghelizari, sa se predea Domnului. Daca crestinii nostri vor ajunge sa se predea mereu, cand vor mai ajunge sa ii angajeze pe altii in aceasta? Se intra intr-un ciclu infinit periculos, de unde nu exista garantia revenirii. Mare atentie!
Noi trebuie sa nu parasim credinta si valoarea ei. Asa vom putea merge in lume, in alte tari, la alte popoare, sa le spunem si lor despre Domnul Isus. Fiindca avem despre Cine sa le spunem, avem in spate o biserica locala puternic inradacinata in adevarul vechi (sau nou, fiindca e acelasi) ca autoritate, avem in nou potentialul uceniciei, fiind ucenici reali, avem pe Duhul Sfant si Scripturile...
Evanghelizarea este strans legata de capacitatea bisericilor de a se pastra intacte de valurile lumii. Evanghelizarea este strans legata de pastrarea lumii in lupta cu cei care vor sa o puna sub obroc, prin relativizarea in comparatie cu valorile lumii.
Crestini, nu va lasati pacaliti de teoriile moderne si de noile paradigme despre cum se face biserica. Nu noi zicem cum se face, noi avem insa un cuvant de spus in ce priveste pastrarea valorilor primite deja!
Dupa roade ii veti cunoaste. Poate pomul bun sa faca roade rele? Poate sa iasa dintr-un izvor de apa sarata, apa dulce? Nu va inselati, preiubitii mei frati! Ce seamana omul, aceea ce secera.
