joi, 31 decembrie 2009

Fr. Paul Negrut si fr. Vasile Alexandru Talos referitor la primirea fondurilor de la stat

Pe blogul lui Marius Cruceru fr. Alexandru Talos comenteaza despre luarea de Scrisoarea deschisa a fr. Paul Negrut.

Iata Scrisoarea deschisa direct pe blogul fr. Paul Negrut.

Iata articolul de pe blogul mariuscruceru.ro, unde se pot citi si comentarii. Tot pe acest blog mai gasim si alte articole referitoare la acelasi subiect, important de citit. Incet ni se formeaza o privire de ansamblu.

Fr. Otniel Bunaciu are un interviu (partea a doua) unde isi precizeaza pozitia.

Aceste reactii in spatiul public sunt deosebit de importante, antrenand si reactiile noastre. Daca asa stau lucrurile, trebuie neaparat sa aratam importanta separarii Bisericii de Stat in teologia si practica noastra. In curand voi prezenta si alte chestiuni importante legate de subiect.

Cititi si celelalte articole avand aceasta tema de pe ascultareacredintei.

Daca citesti acest articol, chemarea lui este la rugaciune. Aceasta problema grava se intampla in vremea noastra si este de datoria noastra sa mijlocim inaintea lui Dumnezeu pentru rezolvarea ei asa cum se cuvine. Sa ne rugam, sa veghem si sa stam treji.

Despre The Lost Symbol, gasit de Dan Brown in pivnita istoriei

Fr. Daniel Branzei a citit The Lost Symbol si face o scurta descriere a volumului, aratand linia calauzitoare. Pentru cei interesati, cititi aici.

Iata si un citat de pe blogul Barzilei-en-Dan:

Care este răspunsul meu la acest atac perfid și parsiv asupra creștinismului?

Finalul cărții se încurcă într-o coadă de pește. Pe de o parte The Lost Symbol, esența învâțăturilor maeștrilor din trecut este prezentat drept … Biblia. Ea a fost pusă la temelia uriașului obelisc din Washington pe al cărui acoperiș scrie Laudă Domnului (!), iar pe de altă parte învățătura principală care ni se transmite este mult așteptata îndumnezeire a omului, produs al evoluției interioare de-a lungul generaților care s-au succedat în istorie. Lipsa de logică este logica … inițițiaților masoni. Numai ei știu adevărul și nici măcar nici ei toți, ci doar cei din anumite „cercuri din cercuri“. Noi, toți ceilalți, trebuie doar să avem răbdare și TOTALĂ încredere și supunere față de această pseudo-preoție cu pretenții. Ei ni se autpropun cu falsă modestie drept aristocrația unei lumii viitoare pregătită în secret timp de secole.

luni, 28 decembrie 2009

Ce ne aduce anul nou - Rosh Hashanah sau viata noua



Iata ce se spune despre sarbatoarea Anului Nou la evrei, pe un sait:

Rosh Hashanah (30 septembrie 2000/ Tishrei 1-2) este anul nou evreiesc. Spre deosebire de celelalte sarbatori evreiesti, Rosh Hashanah este de natura foarte personala. Multe sarbatori evreiesti celebreaza sau comemoreaza evenimente care au afectat poporul evreu la nivel national. In timpul acestei sarbatori, evreii trebuie sa reflecteze asupra experientelor din anul precedent si sa-si evalueze in mod scrupulos actiunile - bune si rele. Rosh Hashanah este un moment in care trebuie sa-ti reevaluezi viata, atat din punct de vedere etic cat si religios, sa te rogi lui Dumnezeu pentru iertarea faptelor rele din trecut si sa te obligi sa te schimbi in bine in anul nou care abia incepe. Rosh Hashanah trebuie sa fie sarbatorita intr-un spirit de optimism. Se mananca lucruri dulci care sa simbolizeze dorintele noastre pentru un an nou bun si dulce. Cele o suta de sunete impresionante produse de suflatul din shofar (corn de berbec) in fiecare din cele doua zile de Rosh Hashanah sunt destinate sa ne "trezeasca" in mod simbolic, ca sa putem reflecta si deveni mai buni.


Doar ce intra in noul an cu speranta de mai bine, la cateva zile, iata o alta sarbatoare tinuta de evrei: Yom Chipur. In 2009 anul nou a fost pe 18-20 Septembrie, iar Ziua Ispasirii pe 27-28, aceeasi luna. Si, in ziua aceasta, Ziua Ispasirii, trebuiau aduse jertfe speciale pentru ispasire. Suntem intr-un an nou, dar, aducerea aminte a pacatului ramane in picioare, pentru ca anul trecut nu a reusit sa aduca cu el iertarea de pacate.

Citim despre aceasta zi in Exod 30,10; Levitic 23,27-31 şi 25,9; Numeri 29,7-11. An de an, aceeasi sarbatoare. Iata asteptarea plina de speranta a noului an aduce, in fiecare an, dupa cateva zile doar, recunoasterea incapacitatii omului, a realitatii robiei fata de pacat si nevoia pocaintei si a jertfei pentru vina.

Sa citim acum un pasaj din cartea Evrei, care sa ne atraga atentia asupra a ceva mai inalt decat atat:

"In adevar, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu infatisarea adevarata a lucrurilor, nu poate niciodata, prin aceleasi jertfe, care se aduc neincetat in fiecare an, sa faca desavarsiti pe cei ce se apropie. Altfel, nu ar fi incetat ele oare sa fie aduse, daca cei ce le aduceau, fiind curatiti odata, n-ar mai fi trebuit sa mai aiba cunostinta de pacate? Dar aducerea aminte a pacatelor este innoita din an in an, tocmai prin aceste jertfe; caci este cu neputinta ca sangele taurilor si al tapilor sa stearga pacatele." (Evrei 10: 1 - 4)



Ce vreau sa zic? Iata:
- ce folos un an nou cu bucurie si speranta, daca problema pacatului nu e rezolvata?
- ce folos sa sper la mai bine, daca stiu ca mai bine nu va fi?
- ce folos ca-mi doresc un an mai bun, daca stiu ca voi fi la fel de pacatos in el?

De fapt, anul nou trebuie sa ne aduca o viata noua. Si aceasta se poate. Numai in Isus Cristos. Caci, Cristos Singur S-a adus ca jertfa pentru pacatele omului, in asa fel incat nu mai este nevoie de o alta jertfa, primind o mantuire vesnica. A intra in Cristos inseamna a serba anul nou fara teama aducerii aminte a pacatelor. Cristos este jertfa care, fiind adusa, ne aduce eliberare de sub puterea pacatului odata pentru totdeauna.

Cum mi-as dori sa-ti sarbatoresti ziua de Anul Nou:

"Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, tot asa, Cristos, dupa ce S-a adus ca jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca mantuirea celor ce-L asteapta" (Evrei 9: 27, 28)


La ce te astepti dupa anul nou? Te vei intoarce la obiceiul vechi, sau va fi o noua perspectiva in nadejdea revenirii lui Cristos ca sa-ti aduca mantuirea, pentru ca-L astepti?

Cristos, Isus, este acea jertfa adusa lui Dumnezeu, care nu mai trebuie repetata, pentru ca a fost desavarsita, deplina. In aceasta jertfire a lui Cristos, putem noi, oamenii sa avem iertarea de pacate, pentru totdeauna. Odata ce suntem iertati de Cristos, pacatele noastre nu mai sunt, daca ramanem in El pana la sfarsit.

Mi-L doresc pe Cristos, de Anul Nou, caci fara El, nu exista nicio perspectiva a ceea ce urmeaza. Impreuna cu El... ei bine... va doresc tuturor la o mai mare sfintire in transformarea in chipul lui Dumnezeu, randuit in Cristos. Sa nu uitam: Cristos in noi - nadejdea slavei!

Psalmul 8

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Mesaj din Babilon

Urmatorul fragment este preluat de pe blogul Epigoni Crestini, fiind postat acolo din alta sursa, anonima. Sa intelegem esenta:

“Dragi frati care ne aduceti Cuvantul din partea Lui Dumnezeu… Dorintele de mai jos reprezinta ceea ce ne doare si ceea ce am dori sa auzim de la voi… Intelegem ca viata de pe pamant e o sansa de a o trai cu lumea sau cu Dumnezeu. Am ales sa o traim cu Dumnezeu, de aceea ne pasa ce sfaturi primim prin predicile voastre.
De aceea va rog, in Numele Domnului Isus:

Spuneti-ne de faptul ca putem avea fanfare si coruri profesioniste, solisti si predicatori exceptionali si totusi, doar sa ne mearga numele ca traim. (vezi Biserica din Sardes).

Spuneti-ne ca putem avea programe incarcate de puncte, organizate ca la carte, fara prezenta Domnului in ele. (vezi Biserica din Laodicea careia ii spune Domnul: Iată Eu stau la uşă, şi bat ).

Spuneti-le baietilor tineri ca pornogrofia se combate cu monitorul stins si cu Biblia deschisa. Spuneti-le fetelor ca e mai ferice sa fie batatorit covorul din odaita decat cel din fata oglinzii.

Spuneti-ne ca o ora de rugaciune face mai mult decat 10 ore pe yahoo messenger.

Spuneti-le celor care vin la 9:25 la adunare si pleaca la 12 fara 5, ca Domnul Isus a “stat” mai mult timp pe cruce decat stau ei pe scaun.

Spuneti-ne ca diplomele si carierele noastre fara o viata de pocainta reala palesc in fata Mantuitorului.

NU ne spuneti ca pacatele mici nu sunt importante. Nu ne spuneti doar de HAR ci amintiti-ne ca Christos e si un foc mistuitor. Spuneti-ne asadar ca parintii nostri au fost oameni verticali, care au trait Biblia si noi suntem tentati sa “vindem” principiile lor prin caminele studentesti de la facultate.

Spuneti-ne ca bunicii nostrii preferau o vizita la orfani, vaduve sau bolnavi, intre cele doua programe de duminica decat trei ore de somn. Spuneti-ne ca ei posteau 3 zile pe saptamana si mergeau la sapa si lucru la camp toata ziua, iar noi lucram la birou si multi dintre noi nu avem nici macar o zi de post pe saptamana.

Spuneti-ne ca ei plangeau la fiecare predica, noi mai mult zambim.

Spuneti-ne dragi predicatori ADEVARUL, fara sa va fie teama [...]. Adevarul a biruit in arenele romane, cu atat mai mult va birui unde sunt oameni care doresc sa-l traiasca.

Ceea ce dorim este mai mult prezenta a Duhului si mai putina prezenta a “noastra”. Mai multa rugaciune si mai putin spectacol. Mai multe predici pentru nevoile noastre si mai putina exegeza si teologie.

Spuneti-ne ca exista si IAD nu doar rai.

Spuneti-ne ca putem sti capitole din Biblie pe de rost si totusi sa ajungem in iad daca nu le implinim.

Spuneti-ne ca putem trai langa oameni ca Pavel si totusi sa ne intoarcem la lucrurile lumii din Tesalonic ca si Dima, daca nu avem o relatie cu Domnul personala.

Nu va multumiti ca aveti in biserica oameni care va lauda. Nu uitati de roaba cu duh de ghicire care s-a luat dupa Pavel si striga: “Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.” Diferenta dintre Pavel si alti predicatori a fost ca el nu a amestecat sfintenia cu nelegiurea. Vroia oameni care sa fie sfinti. Si pentru ca vroia asta, a fost batut cu nuiele. De ce? Pentru ca s-a eliberat pe el si pe Sila de…aplauze.

Am citit despre o tanara care 21 de ani nu a fost chemata macar o data la rugaciune cu familia. Si tatal ei slujitor in adunare. Spuneti-le la astfel de parinti ca pocainta din familie e mai importanta decat cea afisata la oricare biserica din tara la amvon.

Chemati-ne mai aproape de Isus, la o viata adevarata de pocainta. Chemati-ne la sacrificiu pentru lucrarea Domnului. Chemati-ne la dragoste si iubire pentru Domnul si pentru frati.

Va multumesc,

Un tanar care traieste inca in Babilonul acestei lumi, cu fereastra deschisa spre Ierusalim, nu departe de groapa cu lei.

Ps: Cine crede ca acest mesaj e doar pentru predicatori, este rugat sa il reciteasca.
22 aprilie 2009″

La colindat o viata

Am fost cu colinda. Am fost in sate, in oras. La oameni care au iesit cu mainile goale aratand ca n-au ce sa ne dea, la oameni care au iesit cu tavile de prejituri si cosurile cu fructe pline, la oameni care aveau pregatiti banii in buzunar sau in mana. Mesajul a fost nasterea celui vesnic, inalta coborare a Celui PreaInalt, adanca smerire de Sine a Creatorului care le tine pe toate in fiinta prin Cuvantul puterii Sale. Intruparea - luarea trupului pregatit din vesnicie de Dumnezeu, pentru Fiul Sau, cu voia deplina de a-L jertfi spre iertarea pacatului omenirii si pecetluirea cu sange a Noului Legamant, inlocuitorul mai bun si desavarsit al primului, Vechi, acum.

Cu timpul ne-am obisnuit sa primim prajituri, fructe, suc. Nu luam bani: asta se stie. Fiecare se fereste de aceasta. I-am putea lua, de la cei care insista, sa-i dam saracilor, spunea cineva. Un anumit grad de consecventa lipseste in ideea aceasta de-a face lucrurile. Dar, parca cu banii e mai diferit - Cristos a venit sa aduca mantuirea nu pe bani, dar nu fara un mare pret. Si astfel, vrem sa intarim mesajul nostru despre Vestea Buna a mantuirii, aratand ca S-a platit deja pentru a primi aceasta veste.

Oricum, obiceiul oamenilor greu poate fi invins. Si, daca e invins, oamenii vor inventa altul, care va fi primit mai usor, pana la o vreme. Uneori, poate e bine sa refuzam si prajiturile si sucul. Uneori, poate chiar de la frati. Uneori e bine sa nu le refuzam. Ce vreau sa subliniez este ca scopul nostru este sa mergem cu Vestea Buna si sa facem tot posibilul ca sa n-o pierdem sau s-o anulam printre mancare, bautura si bani. Contextul nostru cultural ne face sa acceptam anumite lucruri sau nu, pentru ca avem intelepciune si putem judeca lucrurile. Si, daca nu o avem, sa o cerem, caci Dumnezeu o da tuturor, cu mana larga si fara mustrare... si ne va fi data.

Domnul Dumnezeu, anul acesta, a urcat temperaturile cu 25 de grade in doar doua seri. Am pierdut zapada si peisajul iernii, dar, fiind mai cald, au iesit oamenii, familii intregi si oaspeti, sa asculta colinda. Am vazut si 10 persoane ascultand colindul, toti afara. Cei de la blocuri au deschis mai usor ferestrele.

Am mai invatat anul acesta importanta armonizarii. Vestea suna mai puternic cand suntem multi, dar disonant daca nu o ducem, daca nu o prezentam in unitate. Am putea fii 1000 de colindatori, daca fiecare canta in gama, tempoul si ritmul lui. Am cantat cu chitari, bongos, tamburina si alte instrumente, pe langa vocile noastre.

Am fost la fratii batrani, singuri acasa, bolnavi sau vaduvi, ca sa-i intarim in necazul lor, prin puterea Evangheliei lui Dumnezeu. Nu am cantat doar, ci am citit si Scriptura, dar ne-am si rugat. Unii au spus: vreau sa mergem si la profesorul meu. Altii ne-au condus la blocul vecinului sau al colegului de scoala. Unii ne-au spus: haideti sa mergem la parintii mei, sa-i colindam. Vestea Buna, citita din Biblie, a rasunat in oras si pe sate, in timp ce oamenii ascultau. De la cate-o fereastra a blocurilor raspundea, la sfarsitul vestirii, cate un om, slavind pe Dumnezeu. Erau aceia care traiesc imprastiati, ca straini.

Am invatat multe si anul acesta. Sa ne fie de folos, in mod real. Sunt bogatii pe care nu e bine sa le piarda cineva.

Dar mai trebuie sa stim un lucru: ca noi suntem colindatori de meserie. Am fost chemati spre-a fi ucenici in scoala Celui care a colindat, a strabatut cerurile, venind pe pamant pentru a ne aduce Vestea Buna in Sine si prin Sine. Si am fost trimisi sa ducem aceasta Veste Buna intregii lumi. Colindam, dar nu doar iarna. Mergem cu Vestea Buna a mantuirii, dar nu doar de Craciun, sub fulgi zglobii.

Numai ca, in restul timpului, nu primim prajituri, bomboane si suc, ca rasplata. Ci, dispret, vorbe grele si ura. Dar, mai primit, uneori, bucuria aceea pe care o primeste un copil al lui Dumnezeu, cand cineva vine la Dumnezeu intru mantuire. E ciudat craciunul, cand oamenii se inghesuie sa ne rasplateasca efortul, pentru a face un efort, mai apoi, de-a ne indeparta mesajul (acelasi mesaj), in restul anului. Ne bucuram la Craciun, cand portile sunt deschise, oamenii primitori, cand ne intorc din drum sa venim si la ei acasa, sa colindam. Si suntem tristi mai apoi, cand aceeasi oameni ne refuza cand ii chemam in Biserica, atunci cand le spunem despre Acelasi Cristos intrupat spre a noastra mantuire, intr-o jertfire prea stralucitoare pentru ochiul muritorului infectat de pacat.

Noi nu ne bucuram pentru portocalele primite si pentru mustul bun, de Craciun. Ci, ne bucuram pentru osandirea si prigoana adusa noua, in fiecare zi, cand suntem dati la moarte, din pricina lui Cristos. Caci asa am fost invatat de Maestrul nostru, stiind ca atunci va fi ferice de noi. Da, ne bucuram la ciudatul Craciun, cu nuci in cozonaci proaspeti, cu lumini in ferestre si brazi verzi in toi de iarna. Ne bucuram, dar nu pentru primirea falsa a lumii, ci pentru nasterea lui Cristos. Ne bucuram pentru ca-L cunoastem pe Cristos si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui.

Colindam si pribegim, pentru ca ducem Vestea Buna, o veste care nu este de aici de pe pamant, ca unii care nu suntem nici noi de aici de jos. Dar colindam cu bucurie, fie ca e Craciun, fie ca e o alta zi, un alt obicei, o alta parere majoritara traditionala. Colindam din pasiune, lasandu-ne casele pustii si goale de noi, ca sa le umplem pe ale altora, in alte sfere, a tainelor inimii golite prin pacat si lipsa de Dumnezeu. Colindam, in Noaptea aceasta, caci se apropie Ziua si vom merge Acasa.

miercuri, 23 decembrie 2009

E seceta spirituala

"Seceta peste apele lui, ca sa sece! Caci este o tara de idoli, si au innebunit cu idolii lor" (Ieremia 50: 38)


Cristos S-a adus pe Sine Insusi, dandu-se deplin noua, cu totul si mai mult decat a putut omul intelege vreodata. El Si-a adus Trupul Sau sa ne fie hrana, trupul acela pe care l-a luat cand a intrat in lume, spre-al jertfi, dupa voia lui Dumnezeu, spre mantuirea noastra intreaga. El S-a dat pe Sine o apa vie, astfel incat celui care bea din El sa nu-i mai fie sete; o apa vesnica, un rau care iese din scaunul de domnie al lui Dumnezeu, pentru omul pacatos si muritor pentru pacatele sale.

Este o cinste pentru crestinii care propovaduiesc si traiesc aceste valori insemnate, fara asemanare, adevarata si care nu vor trece vreodata. Dar este o reala necinste pentru aceia care, macar ca le stiu si le aud mereu, nu le traiesc, ci umbla dupa idoli, dupa surogatele lor, dupa praful lumii asemanat in chip slavit cu creatia, in icoane si chipuri cioplite ale unui argintar care-si asteapta ziua descoperirii rusinii sale.

De ce e seceta spirituala? De ce vorbim atat de mult despre o trezire care pare sa nu mai vina, sau, daca vine, este tot o iluzie profana, o idee omeneasca. Nebunia inchinarii la idoli este astazi in voga. Am ajuns sa aud persoane care nici macar nu sunt din Biserica, dand lectii celor care sunt Biserica. Idei peste idei, stele sclipitoare, dar mincinoase, idoli deserti si goi de orice, dar pusi in mare cinste in inimile si mintile poporului.

E seceta pentru ca sunt idoli. Cat timp vor fi idoli, va fi seceta. Cat timp iubim mai mult placerea, distractia, comoditatea, mancarea si bautura, petrecerea si toate aceste bucurii de-o clipa ale placerii pacatului, tot atata timp nu ne adapam din adevaratul Izvor si nu ne hranim cu ceea ce se mai poate hrani omul cand nu se hraneste numai cu paine si cu apa, ci cu adevarata bautura duhovniceasca in bogatia ei hranitoare: Cristos. Iata taina cea tinuta ascunsa de veacuri, dar descoperita acum sfintilor: Cristos in noi - speranta slavei!

Atunci si numai atunci cand ne vom intoarce spre valorile sfinte, cand idolii vor fii scosi din tara, din viata, din casa, dar din inima si minte, abia atunci apele adevaratei vieti vor aduce aceasta autentica traire in noi, si prin noi lumii.

Vrei trezire? Ingaduie-mi sa nu te cred. Fiindca asa sunt acum vremurile, am auzit de prea multe ori dorinta aceasta mai tot timpul mincinoasa. Dar, daca vrei cu adevarat, atunci pocaieste-te de idolii tai, cauta-L pe Dumnezeu si Cuvantul adevarului si traieste valorile Sale pe pamant in fiecare clipa. Da, totul incepe cu recunoasterea faptului ca exista idoli in viata ta. Ei sunt aceia care fura timpul Domnului pentru alte frumuseti patate si care imbatranesc prematur, de aici de jos.

Unde suntem noi in viata de credinta? Ce traim? Ce facem? Ce iubim? Ce gandim? Ce cautam? Ce dorim? Distractie? Da, distractie. Sa ne simtim noi bine. Comoditate. Avem pretentia ca suntem deja in ceruri, ca ne-am terminat chemarea misionara cu bine. Traim iluzia ca ne pasa de altii mai slabi decat noi si nu vrem sa-i impovaram cu greutati de oameni maturi spiritual, pe cand ne dorim placerile lumii acesteia si sa punem mana pe ambalajul lor stralucitor, ca un copil de sase luni care e fascinat de pungi goale.

E seceta, asa e. E foamete. Dar nu pentru ca nu e paine si apa. Cristos S-a dat! Ci, pentru ca poporul alearga dupa idoli si nu vine la Cristos. Cat timp va fi asa, nu va exista nicio trezire: e scris!

Solutii? Pocainta. Solutii mai clare, mai practice? Nu sunt. Decat daca inventam noi, sa continuam sa ne mintim unii pe altii si sa ne mearga si pe mai departe viata idolatra in toate ramurile ei diverse si bogate de lumesc si trecator.

Traim vremea bisericilor cu functii, pierzand functiile bisericii. Ne ducem la biserici, dam sfaturi despre cum sa fie biserica, avem n+1 exemple si le dovedim prin inductie. Dar, poate nu mai suntem Biserica, v-ati gandit? Poate nu merge nimic pentru ca Dumnezeu nu se mai implica. De ce? Pentru ca idolii i-au luat locul, noi stam cu idolii si Dumnezeu e departe. Am innebunit oare? Daca da - si eu zic ca da - atunci pocainta (schimbarea mintii si a nebuniei) este singura cale.

Ar fi bine si folositor sa ne gandim fiecare cum sa facem aceasta. Bisericile sunt goale, pe genunchi nu mai stam, burtile mereu pline, inimile mereu goale, mintea plina de iluzii, viata goala de Viata. Dragostea de la inceput e o amintire placuta, pasiunea un foc de tabara odata urias, devotamentul o inalta slujba... in vorbe.

Ce este interesant e ca noi ne credem inca buni, spirituali, chiar maturi spiritual si gata sa ne jertfim pentru ceilalti sarmani care nu au reusit inaltele noastre performante, dandu-le placeri lumesti ca sa-i atragem si sa-i obisnuim cu starea noastra perfect neutra, de fapt.

Ioan Alexandru, Mai presus de moarte in Iubire[3]



Ioan Alexandru a militat pentru trezirea Bisericii Ortodoxe Romane si intoarcerea ei la Adevar si la Dumnezeu in traire. Oare se vor mai ridica astfel de oameni? Oare bisericile evanghelice de astazi sunt pline de viata lui Cristos, sau dorm cu uleiul spre terminate?

Poate si tu duci o viata de vis (dormi). Oare pana cand vom continua in nepasarea aceasta "glorioasa"?

Ioan Alexandru, Mai presus de moarte in Iubire[2]

Ioan Alexandru, Mai presus de moarte in Iubire[1]

Despre cum sa reactioneze cei sfinti la realitatea prezentei celor neevlaviosi in Biserici[6]

Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Cristos pentru viaţa veşnică.
(Iuda 1:20-21)



Tineti-va in dragostea lui Dumnezeu

Am putea scrie un blog deosebit de acesta, cu mai multe articole pe zi, toata viata si nu am epuiza cuvintele despre dragostea lui Dumnezeu fata de noi oamenii... Ce mareata dragoste si ce inalta!

Invatam, de asemenea, din Scriptura, ca dragostea lui Dumnezeu nu sparge usa, ci bate la ea. Iubitul din Cantarea Cantarilor sta la usa inchisa cu zavor. Domnul Isus sta la usa si bate, in Apocalipsa. La usile tuturor Se infatiseaza Cristos, cu bratele strapunse de iubirea-I mare, cand pe cruce mijloceste Tatalui pentru iertare, purtand pacatul nostru, al tuturor.

Caci Cristos ne iubeste si ne iubeste cu o dragoste care nu obliga. De aceea noi trebuie sa ne tinem in dragostea lui Dumnezeu! Cand incepe scrierea sa, Iuda ne spune: "... catre cei chemati care sunt iubiti de Dumnezeu Tatal..." Astfel, noi nu doar am fost chemati spre a fi iubiti, ci si spre a ne tine in dragostea aceasta minunata, a lui Dumnezeu. Observam ca ea este, dragostea lui Dumnezeu. Ci, noi sa ne tinem in ea. Noi nu o influentam prin faptele noastre, dar noi ne tinem in ea (ea existand) sau nu ne tinem.

La fel cum trebuie sa pastram credinta si sa construim prin ea, cum trebuie sa ne rugam prin Duhul Sfant, noi trebuie si sa ne tinem in dragostea lui Dumnezeu. Trebuie sa ne pazim viata, ramanand in Cristos, care ne tine in Sine, in Dumnezeu, ascunsi.

Este important sa stim ca Dumnezeu este dragoste (vezi 1 Ioan). Si, ca dragostea lui Dumnezeu s-a descoperit pentru noi oamenii, in sensul ca ne-a fost aratata, facuta de cunoscut.

Apostolul Pavel arata foarte clar ca niciun lucru zidit sau din zidirea aceasta, exterior noua, nu ne poate desparti de dragostea lui Dumnezeu, care este in Cristos. Adica, nimic nu-L poate impiedica pe Dumnezeu sa ne iubeasca real in Cristos. Dar, in acelasi timp, Domnul Isus ne avertizeaza: "Ramaneti in dragostea mea (Ioan 15).

Dragostea aceasta a lui Dumnezeu, nu este numai in Cristos. Ea este si in noi. Ea a fost turnata in noi, cand am crezut. Tine de nasterea din Dumnezeu, care este dragoste. Este insemnatatea de a iubi ca El, asa cum ne este aratat deplin in Cristos. Nu este doar o traire dupa exemplul lui Isus Cristos, ci este si o intelegere proprie noua, venita din faptul ca suntem fii.

Dupa cum arata Ioan, dragostea de Dumnezeu se vede in iubirea aproapelui. Apostolul Petru vorbeste despre unirea dragostei cu credinta, cu fapta, cu evlavia etc. Dragostea umple totul (vezi 1 Corinteni 13) si are o descriere frumoasa tot in acest pasaj. Mai mult, suntem chemati sa facem tot ceea ce facem in dragoste. Dragostea se poate pune la incercare si este o roada a Duhului.

Un verset important este Efeseni 4: 16, care vorbeste despre lucrarea de zidire. Iuda spunea chiar in contextul imediat: "ziditi-va sufleteste...". Zidirea aceasta are de-a face cu Duhul Sfant si aceasta este evident in Scriptura. Este o lucrare pe care El o face. Pavel spune, asadar: "... potrivit cu lucrarea fiecarei parti in masura ei, si se zideste in dragoste..." Iata cum avem nevoie de dragoste pentru a ne putea zidi sufleteste pe credinta noastra preasfanta. Se vorbeste si despre platosa credintei si a dragostei. Ele sunt impreuna.

Aflam ca dragostea ajunge desavarsita in noi prin aceea ca pazim Cuvantul lui Dumnezeu (vezi 1 Ioan). Iata ca pazirea Cuvantului lucreaza dragoste in noi. Dumnezeu a dat putere Cuvantului Sau ca sa desavarseasca in cei care-L pazesc cu adevarat, dragostea.

Dragostea se poate parasi (vezi Apocalipsa). Apostolul Ioan se intreaba si "cum ramane" dragostea in cineva care nu face anumite lucruri. Intristarea si stingerea Duhului nu pot aduce roada Duhului, dragostea, in viata crestinului. Iata motive clare pentru care suntem chemati cu toata responsabilitatea SA NE TINEM IN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU.

Cum? Tragand o linie, iata cateva moduri (am sa pun in paranteza elemente care ne indeparteaza de cum ar trebui sa iubim):
- traind in dragoste cu fratii (urand pe frati, fiind nepasatori fata de ei);
- participand la zidirea Trupului, in dragoste (vs. indiferenta, neimplicare in Biserica);
- pazind Cuvantul (vs. nu-l citim, nu-l cunoastem, nu-l studiem, nu-l implinim, nu-l pazim); aduceti-va aminte si de faptul ca Adam a primit ca scop pazirea Cuvantului (fiindca Dumnezeu i-a vorbit si l-a pus in gradina s-o lucreze si s-o pazeasca, de aici deductia);
- traind asemenea Domnului (vs. sa nu-i luam exemplul in viata, purtare, vorbire, raportare la altii din Biserica si lume etc);


Sa ne tinem in dragostea lui Dumnezeu, pe care a avut-o El pentru noi prin Sine (dintotdeauna), dar pe care si-a aratat-o pe cand eram noi morti in greselile noastre. Dragostea aceasta s-a aratat in Domnul nostru Isus Cristos, care a venit in lume pentru a face voia Tatalui, aceea de sfintire a noastra, prin jertfirea propriului Trup.

Avem o datorie zilnica: sa ne tinem in dragostea lui Dumnezeu. Ea nu se schimba fata de noi, iar nu Dumnezeu trebuie sa ne tina, noi trebuie sa ne tinem. Ne-a dat toate resursele, de aceea sa ne si tinem in aceasta dragoste minunata.

Va chem pe fiecare la trairea iubirii divine in orice domeniu al vietii. Sa gasim locuri unde sa ne traim dragostea din care ne-am nascut, daca suntem cu adevarat din Dumnezeu. De multe ori ni se ofera un model rau, pamantesc, dracesc, firesc. Dar mereu trebuie sa ne tinem in dragostea lui Dumnezeu, ramanand in El. Sa-i iubim pe cei ce ne batjocoresc si astazi, chiar daca si ieri am fost pusi in fata unei asemenea nevoi - iata o tinere in dragostea lui Dumnezeu.

Cu Dumnezeu inainte!
-

Marius Cruceru despre sonosfera Craciunului in Scriptura

Am reusit in sfarsit sa urmaresc toata inregistarea video. Initial se incarca mai greu, dar pana la urma am urmarit toata inregistrarea.

Fr. Marius Cruceru a incercat o taxonomie a sunetelor prezentate in Evanghelii ca fiind remarcabile contextului nasterii Mantuitorului nostru: Domnul Isus Cristos. Desi, ca timp, a durat prea putin si as fi vrut sa mai fie - era loc, prezentarea este benefica noua, in vremea sarbatoririi nasterii lui Cristos.

Ce colinde sa cantam? De ce, mai degraba? Ce anume ne invata Scriptura cu privire la sonosfera nasterii lui Mesia?

Iata aici prezentarea fr. Cruceru a evenimentului.

Biserica Iris, Cluj, a gazduit, ca seara de tineret, si ofera si versiunea video inregistrata.

S-au facut cateva provocari constructive, carora le-am putea da curs. Problema, cred eu, este de inima. Nu stiu cat ne pasa. Dar, nu vreau sa generalizez. O provocare a fost la a compune, dorinta pe care o am si eu fata de crestinii de astazi. Dar, de a compune valoros si atent. Nu cred ca fara obosire, invatare de minte sau greseala. Dar imi doresc cat mai bine, spre SLAVA DOMNULUI.

Cu dorinta de-a ne fi de folos, fiecaruia.

vineri, 18 decembrie 2009

Partasia suferintelor lui Cristos - John Piper

Despre cum sa reactioneze cei sfinti la realitatea prezentei celor neevlaviosi in Biserici[5]

Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Cristos pentru viaţa veşnică.
(Iuda 1:20-21)



Rugati-va prin Duhul Sfant

In fata realitatii prezentei celor neevlaviosi in Biserici, Iuda ne indeamna (si Dumnezeu, prin el) sa ne zidim, in primul rand, sufleteste, pe credinta noastra preasfanta. Care credinta? Aceea data sfintilor, odata pentru totdeauna. Invataturile adevarului, sau dreptarul invataturilor sanatoase. Noul Legamant (Noul Testament) este o culegere de texte cu privire la viata lui Cristos, faptele Sale, alese in asa fel incat noi sa putem sa putem crede, iar crezand sa avem viata. Alese pentru a cunoaste temeinicia invataturilor. Scrise pentru cunostinta noastra, peste care au venit vremurile sfarsitului. Precum si altele necesare vietii crestine, importante in egala masura, dar fiecare la locul ei. Toate acestea ne descopera credinta aceasta data sfintilor odata pentru totdeauna.

Apoi, pe langa Cuvantul lui Dumnezeu (Noului Testament i se adauga si Vechiul), Dumnezeu a randuit ca in dispensatia Bisericii sa trimita pe Mijlocitorul, Paracletul - Duhul Sfant, al Adevarului. Fiindca adevarul a fost revelat, Duhul Sfant al adevarului este Cel care pastreaza adevarul in vietile noastre.

In Romani 8 aflam ca Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite.

Invatam ca Duhul Sfant este Cel prin care Dumnezeu lucreaza zidirea Bisericii Sale universale si locale. De asemenea, Duhul Sfant lucreaza in noi chipul lui Cristos, care este al lui Dumnezeu, maturizarea conforma cu invataturile si cu puterea lui Dumnezeu la lucru.

Tot Duhul ne da indemnuri spre viata, ca sa nu ascultam de firea pamanteasca si sa murim.

Duhul Sfant este Cel prin care Dumnezeu da daruri oamenilor, acele daruri spirituale spre edificarea Bisericii si implinirea planului suveran al lui Dumnezeu (istoric, individual, eclesial etc).

Prin Duhul Sfant, noi ne putem ruga lui Dumnezeu. Aceasta este partea la care apeleaza Iuda, dupa ce ne arata importanta edificarii spirituale prin Scriptura (credinta).

Aceasta trebuie sa fie o traire, o practicare. Trebuie sa ne rugam. Dar, prin Duhul Sfant. Ea implica partasia cu Dumnezeu, prin Duhul. Cand ne rugam prin Duhul nu putem sa o facem daca viata noastra contrazice faptul ca Duhul ar lucra in viata noastra. Nu putem sa traim ca si cum nu am avea roadele Duhului si sa ne rugam prin Duhul.

Ne ramane sa traim prin Duhul, ca sa ne putem ruga prin Duhul. Ne rugam prin Duhul Scripturilor, cand ne rugam in conformitate cu acestea. Sa ne rugam, fratilor, sa facem tot mai mult timp in viata noastra pentru rugaciune.

Iata ce arma puternica, dar greu de aflat in vremea noastra - rugaciunea prin Duhul Sfant. Intalnirile noastre trebuie sa se constituie si pe rugaciune. Intalnirile Bisericii, dar si intalnirile de tineret, pe grupe mici sau in alte organizari.

Rugaciunea sa fie dupa invataturile Domnului:
- pentru vrajmasii nostri si pentru cei ce ne prigonesc (in contextul epistolei, chiar pentru cei neevlaviosi, o rugaciune pozitiva pentru ei) - Matei 5: 44;
- Tatalui, care vede in ascuns si care rasplateste - Matei 6: 5 - 7;
- cum ne-a invatat Mantuitorul - Matei 6;
- veghind, ca sa nu cadem in ispita si nu stim cand v-a veni vremea plecarii - Matei 26: 41;
- iertand oricui ne-a gresit, ca sa fim si noi iertati - Matei 11: 25;
- pentru cei ce se poarta rau cu noi, binecuvantandu-ne blestematorii - Luca 6: 28

Iata cateva versete lamuritoare:

(Rom 8:26) Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.


(Eph 6:18) Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii


(Col 1:9) De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;


(Col 4:3) Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri:


(2Tes 1:11) De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă,


(1Cor 14:15) Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.


(1Tes 5:17) Rugaţi-vă neîncetat.

joi, 17 decembrie 2009

Intrarea in lume a Mantuitorului Isus Cristos

Nu s-a facut festival. Nu s-au pus lumini in lumanari si nu s-a pregatit procesiune speciala. Dincolo de ceea ce au vazut putinii ochi la intrupare, dincolo de teserea trupului din pantecele Mariei, dupa ce-a ramas insarcinata de la Duhul Sfant, intrarea in lume a Fiului lui Dumnezeu a avut de-a face cu problema pacatului oamenilor, nerezolvata de Legea vechiului legamant:

În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrşiţi pe cei ce se apropie. Altfel, n'ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi odată, n'ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate? Dar aducerea aminte a păcatelor este înoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; căci este cu neputinţă ca sîngele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.
(Evrei 10:1-4)



Ce lumina putea sa fie pusa alaturi de nasterea lui Cristos, Lumina Lumii? Ce bauturi puteau sa puna in cupe oamenii, pentru a se veseli la nasterea Celui care este Apei Vietii? Ce mancaruri alese sa fi pregatit cei care ar fi intampinat venirea in lume a Painii care se coboara din cer? De fapt, noi n-avem nici hrana, nici bautura, nici lumina, nici bucurie, nici slava, nici bogatie, nici pace, nici sfintenie, nici valoare, nici sens. Cristos ne da. Si, tocmai pentru ca nu avem, Cristos, venind in lume, nu are ce sa foloseasca din tot ceea ce a gasit aici.

El, insa, a venit sa rezolve problema pacatului si sa aduca lumii adevarata lumina, hrana, bautura, viata, pace, bucurie, bogatie, slava... A venit sa fie adevarul printre oameni si nu umbra lucrurilor viitoare, despre care vorbea si spre care arata Legea. Legea a fost desavarsita in tot ce spunea, dar o umbra doar, nefiind concepta pentru a implini nevoia omului, de fapt.

Nasterea din fecioara este esentiala. Pentru ca trupul sau, conceput in mama Sa, Maria, avea sa fie adus ca jertfa suprema, fara cusur, dupa imaginea preinchipuitoare a jertfelor din Legea vechiului legamant. Prin aceasta jertfa, Cristos avea sa justifice NOUL LEGAMANT (traducerea mai buna a ceea ce numim noi Noul Testament). Trupul lui Cristos nu a fost conceput prin interventia unui om, ci prin lucrarea tainica a Duhului Sfant. Trupul lui Cristos, astfel, a fost unul fara cusur. Astfel, urmeaza sa gasim sens in nasterea Sa, dupa cum urmeaza:

De aceea, cînd intră în lume, El zice: „Tu n'ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n'ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” După ce a zis întîi: „Tu n'ai voit şi n'ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat”, (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintîi, ca să pună în loc pe a doua.
(Evrei 10:5-9)



Implicatiile acestui fapt sunt deosebite. Ne arata ca nu mai avem nevoie de preoti, pentru mijlocire. Ne arata ca am primit plinatatea lui Cristos in viata. Ne arata ca avem un Mare Preot desavarsit, la Dumnezeu, Mijlocitor pentru noi, caruia sa-I aducem cererile noastre pentru iertarea pacatelor (cititi toata cartea Evrei pentru o mai buna intelegere), cand pacatuim chiar dupa ce am fost nascuti prin Cuvantul adevarului (Iacov), dupa cum spune apostolul Ioan in prima sa epistola. Iata:

Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. Şi, pe cînd orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, cari niciodată nu pot şterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S'a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-i fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Căci printr'o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi. Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sfînt. Căci, după ce a zis: „Iată legămîntul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor”, adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat. Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfînt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său: şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atît mai mult, cu cît vedeţi că ziua se apropie. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.
(Evrei 10:10-27)



Sa ne cutremuram de toate acestea si sa ne punem bine viata in randuiala, caci avem de-a face cu DUMNEZEU.

Intrebari de sarbatoare si gandurile bucuriei

Ce inseamna ca S-a nascut Cristos?

Faptul ca S-a nascut Cristos, Mesia, este in primul rand expresia dumnezeirii, in valoarea ei absoluta, pentru omenire. Cristos S-a nascut pentru ca a existat un plan al Dumnezeirii, care presupunea nasterea Sa, la vremea stabilita, dupa ce toate vor fi fost facute deja: toate cele necesare, conform acestui plan.

La cadere (Genesa 3), omul a primit promisiunea-profetie ca va veni o "samanta" a femeii, care va zdrobi capul sarpelui, adica pe satana, "sarpele cel vechi", inselatorul lumii. Generatie dupa generatie astepta venirea Mantuitorului. El a venit, la vremea potrivita.

Dincolo de aceasta, gasim ca Dumnezeu pregatise deja venirea Lui. Nu este doar venirea, doar implinirea profetiei, ci hotararea mai dinainte a lui Dumnezeu. El ne-a iubit inainte de intemeierea lumii si a hotarat un pret de rascumparare pentru noi, cei nenascuti inca, dar cunoscuti de Dumnezeu. Aici gasim dragostea Lui, de fapt Fiinta Lui intreaga, caci "Dumnezeu este dragoste"(1 Ioan).

A venit pentru ca este Dumnezeu, pentru ca ne-a iubit, pentru ca a facut un plan. Pentru ca si-a dus la indeplinire hotararea sfatului Sau. A venit pentru noi.

S-a nascut Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a luat trup de om, ca noi, facandu-se asemenea noua. Ca S-a nascut inseamna ca a intrat in lume. Ca S-a intrupat Cuvantul vietii, venind la pacatosi cei morti in greselile si pacatele lor.

Cred ca e intelept sa ne gandim fiecare, in dreptul nostru, la aceasta intrebare. Inseamna ceva pentru noi, pentru fiecare? E o poveste, o idee, o sarbatoare, un festival, o amintire, o istorie, o realitate zilnica? Ce implicatii aduce in viata ta nasterea lui Cristos?


De ce a venit asa Dumnezeu la noi?

Asa, adica nascandu-se ca un om oarecare. Asa, intr-o iesle, departe de confortul unui salon de rege, nu in siguranta... Conducatorii multor biserici zise crestine se prezinta lumii in vesminte bogate, astazi. Cand ni se naste un copil, nu ne gandim sa-i pregatim grajdiul ca locuinta pentru cateva luni si loc de nastere, ci cautam un doctor bun, ii pregatim un patut, haine...

Dar Dumnezeu, Tatal Domnului Isus Cristos (Singurul Sau Fiu), nu I-a pregatit nici slava, nici aur, nici multime, nici caldura, nici o casa a lui. S-a nascut intr-o calatorie (nu cu avionul, ambulanta sau masina cu incalzire in scaune). Nu au vrut sa o primeasca pe Maria, mama Lui, in casa de poposire, la hotel. Era deja plin si nu-si facusera rezervare. Aveau insa, din vesnicie, rezervare intr-o iesle, care era libera la vremea aceea (erau toti la hotel si la casele lor, ca ne ingrijim fiecare de noi, nu?).

Cel mai impresionant este ca Dumnezeu putea sa faca sa fie altfel, dar a facut sa fie asa. Dumnezeule, pentru Fiul Tau, atat ai? Din lumea aceasta, da. Caci, dupa ce a plecat de aici s-a dus la slava pe care o avea la Tatal, inainte de intemeierea lumii. De ce s-a nascut asa? Simplu si cutremurator: pentru noi!

Din nou ne intoarcem la inceputuri. Dumnezeu ne-a iubit, inainte sa fim. El a hotarat un plan pentru noi, ca sa ne dea mantuirea, lasandu-ne in acelasi timp liberi sa alegem ce facem cu sufletul, cu viata noastra.

Citind cartea Evrei din Biblie, Noul Testament, gasim ca Dumnezeu i-a pregatit un trup Fiului Sau, pe care sa-l ia, intrand in lume. Si Fiul zice: "Iata-ma, vin sa fac voia Ta, Dumnezeule". Voia aceasta este voia sfintirii noastre, care nu se putea face fara jertfirea trupului Domnului Isus. A luat trup, pentru ca acest trup trebuia sa fie asemenea trupului nostru, al oamenilor, ca apoi sa fie jertfit prin Duhul Sfant lui Dumnezeu Tatal, intr-o dare de Sine absoluta din partea Fiului.

E mai mult decat un copil, nu e doar o iesle, nu doar o nastere nebagata in seama. Dar oare, intelegem noi mesajul pruncului sarac? Pricepem taina intruparii si semnificatia ei?

Acestea sunt si gandurile bucuriei. Adevarata bucurie vine din intelegerea lucrata de Duhul Sfant in mintea noastra, a ceea ce a facut Dumnezeu in Cristos, impacand lumea cu Tatal. O bucurie reala si plina de emotie, dar ascunsa dupa incapacitatea vietii de aici de jos de-a exprima o asemenea valoare. Ne raman lacrimile, pieptul lovit si fericit, dragostea cereasca turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant...

Cristos Si-a ales un trup, pentru ca sa-L sacrifice, dar sa-L glorifice mai apoi, aratandu-ne ce se va intampla cu fratii Sai. S-a intrupat pentru ca trebuia sa fie primul dintre mai multi frati, facandu-se pentru ei un Mare Preot desavarsit la Dumnezeu, un Mijlocitor perfect (care nu mai are nevoie de preoti omenesti, sau de o sfinti, sau de Maria pentru mantuirea noastra). Intruparea Fiului a insemnat suferinta de-o viata, o adanca ascultare de Tatal manifestata intr-un loc stingher si rece. Dar, prin moarte si inviere, a glorificat acest trup, inaltandu-l acolo unde nu putea decat Dumnezeu si chemandu-ne si pe noi, oamenii, la o asemenea stare.

Si nu poate nimeni sa aiba in suflet insemnatatea reala a nasterii Mantuitorului, daca nu-L are pe El, daca nu crede in mesajul Sau.

Poate ca si noi, intelegand sarbatoarea asa cum este ea, ne vom alege forma potrivita pentru cand vom sarbatori. Poate vom stii cand sa ne oprim cu aranjarea caselor, cu impodobirea, cu stralucirea, cu mancarurile multe si gustoase, cu toate acestea. Poate vom stii sa le avem, dar sa ne gandim la Dumnezeu cu adevarat. Poate nu vom stii...

Ce invatam de la modul in care s-a intamplat intruparea Fiului lui Dumnezeu?

Ce anume avem de sarbatorit din toate acestea?

Ce mesaj vrem sa aratam altora prin ceea ce sarbatorim si cum aratam?

Traim noi in asa fel incat sa ne potrivim cu evenimentul real?

luni, 14 decembrie 2009

Nu te-ndoi, ci CREDE

Sarbatori: macare si bautura, distractie si liber la poftele trupului sau momente de coborare in sine, de semnificatie si amintire

Sunt diferite sarbatori poruncite de Domnul in VT. Bucuria lor se exprima diferit, in functie de insemnatatea sarbatorii. Modul in care trebuia tinuta sarbatoarea era poruncit de Dumnezeu, pentru ca sa nu se dilueze in timp. Dar, unele sarbatori au fost cu ierburi amare, altele cu bucate gustoase si carne. Ideea sarbatorii nu este sa mancam si sa bem!

În timpul sărbătorii, să nu mănînci pîne dospită, ci şapte zile să mănînci azimi, pînea întristării, căci ai ieşit în grabă din ţara Egiptului: aşa să faci, ca să-ţi aduci aminte toată viaţa ta de ziua cînd ai ieşit din ţara Egiptului. Deut. 16:3


Un alt exemplu, este o cantare pe care chiar Dumnezeu a poruncit sa fie invatata de copiii lui Israel, cu putin inainte ca Moise sa moara. In ea nu se cauta o bucurie ieftina, ci se subliniaza tendinta oamenilor de a se indeparta de Dumnezeu si de a uita lucrarile Lui. Prin cantarea ei, copiii lui Israel trebuiau sa-si aminteasca realitatile crunte ale neascultarii de Dumnezeu si sa se fereasca de impulsurile firii lor in viitor.

Domnul a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi, şi va călca legămîntul Meu, pe care l-am încheiat cu el. În ziua aceea, Mă voi aprinde de mînie împotriva lui. Îi voi părăsi, şi-Mi voi ascunde Faţa de ei. El va fi prăpădit, şi-l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri; şi atunci va zice: „Oare nu m'au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?” Şi Eu Îmi voi ascunde Faţa în ziua aceea, din pricina tot răului pe care-l va face, întorcîndu-se spre alţi dumnezei. Acum, scrieţi-vă cîntarea aceasta. Învaţă pe copiii din Israel s'o cînte, pune-le-o în gură, şi cîntarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel. Căci voi duce pe poporul acesta în ţara pe care am jurat părinţilor lui că i-o voi da, ţară unde curge lapte şi miere; el va mînca, se va sătura şi se va îngrăşa; apoi se va întoarce la alţi dumnezei şi le va sluji, iar pe Mine Mă va nesocoti şi va călca legămîntul Meu. Cînd va fi lovit atunci cu o mulţime de rele şi necazuri, cîntarea aceasta, care nu va fi uitată şi pe care uitarea n'o va şterge din gura urmaşilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, cari se arată şi azi, înainte chiar ca să-l fi dus în ţara pe care am jurat că i-o voi da”.
(Deut 31:16-21)


Iata o parte din aceasta cantare:
Au adus jertfe dracilor, unor idoli cari nu sînt dumnezei, Unor dumnezei pe cari nu-i cunoşteau, Dumnezei noi, veniţi de curînd, De cari nu se temuseră părinţii voştri. Ai părăsit Stînca cea care te-a născut, Şi ai uitat pe Dumnezeul, care te-a întocmit. Domnul a văzut lucrul acesta, şi S'a mîniat, S'a supărat pe fiii şi fiicele Lui.
(Deut 32:17-19)



Toate acestea fac parte din realitatea vietii de pe pamant si participa la definitia corecta a bucuriei, aici jos. Pentru ca bucurie este si atunci cand postim sau ne aducem aminte inlacrimati de suferintele Domnului Isus Cristos, nu? Bucuria crestina este aparte, deosebita si speciala. Ea nu poate sa se confunde cu bucuria zadarnica a lumii, care este superficiala si desarta. Dumnezeu da sens bucuriei in toate colturile vietii noastre. Fara El, nici bucuria nasterii unui copil nu are sens si eternitate.

Bucurie nu e a manca si a bea, nu inseamna alegerea unor cantari care au un anumit tipar, antrenante si dinamice. Nu neaparat. Bucurie si sarbatoare nu inseamna petrecere si a da trupului raspuns afirmativ pentru placerile lui. Nu inseamna neaparat impodobire si haine noi.

Suntem noi prefacuti sau alegem sa nu fim ipocriti? Sa nu uitam nici de smerenie si simplitate, acum, ca tot se apropie "Craciunul".

Ne vom gandi mai mult la:
- ce inseamna ca S-a nascut Cristos?
- de ce a venit asa Dumnezeu la noi?
- care au fost circumstantele nasterii Sale?
- ce invatam de la modul in care s-a intamplat intruparea Fiului lui Dumnezeu?
- ce anume avem de sarbatorit din toate acestea?
- ce mesaj vrem sa aratam altora prin ceea ce sarbatorim si cum aratam?
- traim noi in asa fel incat sa ne potrivim cu evenimentul real?

De Craciun conteaza si Mosul, Coca-Cola, supermarketul, sentimentul implinirii trupesti, mancarea, bautura... pentru cei din lume. Pentru credinciosi ar trebui sa conteze alte valori, mai inalte, sfinte si deosebite de a neamurilor in mijlocul carora locuim.

luni, 7 decembrie 2009

Problema dependentei - din interviul cu fr. Otniel Bunaciu, legat de fondurile de la stat pentru bisericile baptiste

O a doua parte a interviului cu fr. Bunaciu, presedintele UBR, o reactie la reactiile in fata deciziei CU cu privire la banii pe care i-am putea primi de la stat, ca baptisti, a fost postata pe saitul revistei Crestinul Azi.

Prima discutie concreta din aceasta a doua parte a interviului se genereaza prin intrebarea:

- "Exista riscul ca, prin acceptarea acestor bani de la stat, sa se creeze o dependenta fata de aceste fonduri?"


Dupa ce se clarifica in raspuns faptul ca nu e vorba de a primi bani pentru salarii, ni se spune despre ce e vorba:
- de acceptarea de subventii pentru activitati socliale, educationale si
- de acceptarea de donatii pentru constructii sau reparatii de constructii.

"Acum, intotdeauna, acceptarea unor fonduri aduce niste responsabilitati de a raporta celor care fac aceste donatii si, in acelasi timp, exista un pericol, mai mic sau mai mare, ca aceste fonduri sa creeze un fel de dependenta. Dar problema dependentei este o problema reala nu numai in legatura cu fondurile de la stat"


In continuare se prezinta o problema a dependentei unor slujitori ai unor biserici si chiar a unor biserici fata de sustinatori financiari din tara si mai ales de peste hotare.

Deci, problema este mai complexa. Adica, nu e vorba despre aceasta problema (a dependentei financiare) doar in ce priveste statul, ci si in ce priveste sponsorizarea. Nu neg. Probabil ca asa este.

Dar, sa facem niste observatii:

1. Faptul ca o problema e mai complexa, nu inseamna ca acea problema este mai putin acuta in oricare dintre elementele constituente complexitatii respective. Daca vedem ca avem o problema, de exemplu daca a inceput sa picure prin acoperis in camera de zi, nu spunem sotiei alarmate: "lasa draga, picura si in dormitor".

2. Problema cu fondurile este ulterioara problemei cu sponsorizarile. Daca asa stau lucrurile, atunci de ce ne-am mai incarcat si cu aceasta problema a primirii banilor de la stat, daca nu ne-am rezolvat vechea problema, in exprimarea presedintelui Uniunii?

3. Problema fondurilor de la stat tine de un domeniu, iar aceea a sponsorizarilor tine de alt domeniu. Este adevarat ca, mai tarziu in interviu, se arata ca unii dintre banii primiti de la sponsori straini ar fi putut veni de la statul tarii unde acestia din urma locuiesc ca cetateni ai sai. Sa le luam pe rand. Odata ca una e sa primim bani de la stat si alta e sa fim ajutati de frati crestini. Nu spun ca nu poate sa fie o problema ajutorul acesta, in aceasta forma, ci ca sunt chestiuni diferite ca valoare. Sa nu ne grabim ca credem ca ar fi forme ale aceleiasi erori. In plus, chiar ajutorarea frateasca este solutia pentru noi si nicidecum banii de la stat, in vreun fel sau forma. Dar daca banii vin de la alt stat? E cu totul alta discutie si nu intru in ea acum (dar e o discutie si aceasta).

4. E clar - e o problema faptul ca luam bani de la stat. Ni se sugereaza ca la fel de mare precum cea pe care am discutat-o la punctele anterioare, adiacent problemei fondurilor de la stat. Numai ca, tocmai aici este eroarea - primirea fondurilor de la stat e o problema mai mare decat aceasta a sponsorizarilor, in sensul in care s-a aratat in articol. Si tocmai aici e diferenta. Daca presedintele a incercat sa puna problemele acestea doua la acelasi nivel, atunci a gresit. Pur si simplu problema fondurilor de la stat este mult mult decat cealalta. Dovada si reactiile. Desigur ca, daca cealalta e o problema, trebuie rezolvata, nu sa fie lasata balta, dar aceasta nu inseamna ca vom accepta si fonduri de la stat. Dimpotriva, nu e bine deloc sa acceptam astfel de fonduri, ca baptisti - aceasta este pozitia mea.

5. Da, se creaza o oarecare dependenta. Oarecare, pentru ca nu o putem defini riguros. Dar exista. Si o vom experimenta, daca inca nu am simtit-o pe propria piele. Problema aici este ca nu o vor experimenta doar cei care au luat bani de la stat, ci, intr-o "oarecare" masura si restul baptistilor, ca biserici si ca indivizi. Si, tocmai fiindca se creaza o dependenta, trebuia evitata. Cand parintii nostri au ales calea separarii de stat, nu si-au implinit un moft din copilarie...

6. Deci, apar responsabilitati de "a raporta", interesant cuvantul ales;

7. Asadar, apar unele dependente. Iata-ne in relatie cu statul si depinzand de el.

Presedintele subliniaza ca nu e de acord cu primirea de fonduri pentru salarii. Nu spune daca e de acord cu primirea de fonduri in alte scopuri (desi se subintelege). Dar, in interviu, in prima parte, arata ca faptul ca unele biserici au luat bani pentru cladiri, a determinat pana la urma situatia de fata (ca putem lua). Pai, unii pastori vor si salarii! Cu ei ce facem? De ce nu luam si salarii, din moment ce unii vor, mergand dupa acelasi tipar, pentru consecventa.

Cred ca ne complicam foarte mult si ca incercam acum sa ne scoatem basma curata. Solutia ramane sa nu acceptam deloc bani de la stat si sa ne gospodarim singuri, prin binecuvantarea lui Dumnezeu.

De ce vrem sa legam Biserica de Stat, cand nu era legata? De ce se lupta unii pentru aceasta? Ce ne facem acum? Se mai poate repara greseala? Voi reveni asupra subiectului, care cu siguranta ca nu s-a epuizat.

De asemenea, am ales sa scriu despre continutul acestui interviu, pentru ca sunt multe de invatat. Aceste articole nu trebuie interpretate ca fiind vreo "vorbire de rau", "razvratire" sau "atac". Nu pot urmari asa ceva. Situatia recunoscuta si reala ne obliga sa vorbim despre acestea, fiindca ne pasa, chiar ne pasa.

duminică, 6 decembrie 2009

Despre steluta cu faclie si un Isus de hartie

Cântarea cântecelor de stea este o parte foarte importantă din festivităţiile Crăciunului românesc. În prima zi de Crăciun, mulţi colindători umblă pe străzile acoperite cu zăpadă ale oraşelor şi satelor, ţinând în mână o stea făcută din carton şi hârtie, cu scene biblice pictate pe ea.

Tradiţia din România cere ca cei mici să meargă din casă în casă, cântând cântece de stea şi recitând poezii sau legende, pe toată perioada Crăciunului. Liderul cară cu el o stea din lemn, acoperită cu staniol şi decorată cu clopoţei şi panglici colorate. O imagine a Sfintei Familii este lipită în centru stelei şi întreaga creaţie este ataşată de o coadă de mătură sau de un băţ puternic.
[wikipedia]

Citind aceste randuri, putem intelege mai bine contextul in la care se refera Costache Ioanid, atunci cand scrie poezia sa "De Craciun":

De Crăciun


De Crăciun, sub fulgi zglobii,
pe Isus din nou vestindu-L
trec pe uliţă copii
cu colindul.

Şi din zori până-n apus,
pe-o steluţă cu făclie,
ei duc lumii un Isus
de hârtie.

*

Dar tu, frate credincios,
porţi tu Pruncul ce trăieşte?
Duci în tine un Cristos
care creşte?

Nu-i vreun gând ce te-a-nşelat,
un simbol sau o icoană?
Simţi că-i viu cu-adevărat?
Cere hrană?...

După bezna cea de ani,
şi-a adus copilul zorii?
Vin la tine cei sărmani?
Vin păstorii?

Simţi că Cel ce l-ai primit
de lumină-ţi umple gândul?
Şi vin magi din Răsărit
căutându-L?

Altfel, Pruncul nu e viu,
altfel, ochiul tău te-nşeală.
Altfel staulu-i pustiu,
ieslea-i goală.

Şi din zori până-n apus,
ca pe steaua cu făclie,
porţi şi tu tot un Isus...
de hârtie.

Pachetul Mos Nicolae

Despre Sfantul Nicolae, sarbatorit in ziua de 6 decembrie, se spune ca a fost educat de mic intr-un spirit profund crestin, iar mai tarziu, ramas cu o oarece mostenire, el continua sa traiasca ingrijind de cei necajiti, dedicandu-si viata celor saraci, facand daruri si donatii. Este considerat protectorul marinarilor, al vaselor plecate in larg si al multor altor vitregiti ai sortii.

Iarna, se spune in popor, ca incepe de Sfantul Nicolae, cand mosul isi scutura barba alba.

De ziua lui se fac vraji, farmece si preziceri despre cum va fi vremea in anul urmator; se pun crengute de pomi fructiferi in apa si daca acestea vor inflori de Anul Nou, se spune ca livezile vor avea rod bogat.

In tara noastra Sfantul Nicolae este cunoscut ca Mos Nicolae.

Iata ce aflam despre datina cu privire la "Mos" Nicolae:
Decembrie vine apoi cu sărbătoarea, atât de aşteptată de copii, a Sfântului Nicolae. Câţi dintre noi nu au aşteptat cu înfrigurare dimineaţa de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moşu' a lăsat ceva în ghetele pregătite de cu seară? Acest obicei al darurilor aduse de Moş Nicolae, s-a împământenit mai mult la oraş.

Este posibil să fie un împrumut din ţările catolice, unde Moş Crăciun este cel care pune daruri în ghete sau ciorapi anume pregătiţi. Moş Crăciun aşa cum este el cunoscut azi, cu renii şi veşmântul roşu şi barbă albă a fost inventat la începutul secolului XX de o companie de publicitate americană care făcea reclamă pentru celebra Coca cola. Adevăratul Moş Crăciun, cel din tradiţia Bisericii este însă Sfântul Nicolae.

Copiilor din România li se poate întâmpla ca Moş Nicolae să aducă şi câte o vărguţă (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxă Sfântul Nicolae îi dă dreptul să intervină în acest fel în educaţia copiilor. Povestea lui Moş Crăciun începe cu un bătrân numit Sfântul Nicolae, episcopul din Myra.

Se spune că el posedă puteri magice şi a murit în 340 a.H. şi a fost îngropat în Myra. Târziu, în secolul XI, soldaţii religioşi din Italia au luat rămăşiţele sfântului cu ei înapoi în Italia. Ei au construit o biserică în memoria lui, în Ari, un oraş port din sudul Italiei. Curând, pelerinii creştini din toată lumea au venit să viziteze Biserica Sfântului Nicolae.

Ei au preluat legenda lui Moş Nicolae în locurile lor natale. Legenda s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa în secolul al XII-lea ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Germania, Franţa şi Olanda celebrează ziua de 6 decembrie ca o sărbătoare religioasă şi oferă cadouri copiilor şi săracilor, şi ajută fetele sărace să se mărite oferindu-le o zestre.

Când colonistele olandeze au călătorit în America, au adus cu ele un episcop care purta un costum roşu şi mergea călare pe un cal alb. Imaginea americană a episcopului va evolua treptat până la cea a unui bătrân spiriduş vesel. A fost descris ca un bătrân olandez vesel şi bucălat din comedia Istoria New-York-ului a lui Washington Irving.

Anul 1823 a continuat poveştile cu Moş Nicolae cu publicarea poemului "O vizita a lui Moş Nicolae" al lui Clement Moore. Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae. In unele culturi, Sfântul Nicolae călătoreşte împreună cu un însoţitor care îl ajută. În Olanda, episcopul navighează pe un vapor sosind pe 6 decembrie.

Are la el o carte mare care îi spune cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminţi sunt răsplătiţi cu daruri iar cei obraznici sunt luaţi de asistentul său, Black Peter. În Germania, Sfântul Nicolae călătoreşte tot cu un însoţitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate şi o nuia în mână.

Copiii obraznici sunt pedepsiţi cu câteva lovituri de nuia. În Italia, La Befana este zâna bună care se îmbracă în negru şi aduce daruri copiilor la 6 ianuarie. În multe ţări latine: Spania, Puerto Rico, Mexic şi America de Sud, copiii îi aşteaptă pe cei trei regi să le aducă daruri de Crăciun.
[Wikipedia]



O descriere de pe copilul.ro, ne prezinta urmatoarele:
Mos Nicolae este cunoscut in Transilvania si sub numele de San’ Nicoara. Distanta de numai sase zile care separa Sant Andreiul de San’ Nicoara a favorizat o vie circulatie a motivelor si practicilor rituale.

Sant Andreiul este plasat intr-un timp sumbru, invaluit de spiritele malefice care devin extrem de violente in "Noaptea Strigoilor". Puterea fortelor potrivnice incepe sa scada dupa miezul noptii, la cantatul cocosilor.

Lumea ce parea ca merge spre prabusire este salvata insa in fiecare an de San’ Nicoara, personaj mitologic imaginat ca un mos cu barba alba, calare pe cal, a carui atributie principala era vegherea portii cerului dinspre Apus, pe unde incearca soarele sa se strecoare in tinuturile de miaza-noapte.

Mos Nicolae este o personificare, la varsta senectutii, a timpului imbatranit care a preluat din Calendarul crestin numele si data de celebrare ale Sfantului Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil in anul 342), aparator al dreptei credinte in Iisus.

In traditiile romanesti, Mos Nicolae are atributii straine de statutul sau ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapada care cade la inceputul iernii, pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miaza-noapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura, este iscoada lui Dumnezeu pe langa Necuratul, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor.

In noptile marilor sarbatori, cand se deschide cerul pentru o clipa, oamenii pot sa-l vada stand la Masa Imparateasca in dreapta lui Dumnezeu.

Mos Nicolae imparte astazi, asemenea lui Mos Craciun, daruri celor mici. Mai veche este insa traditia pedepsirii copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor in noaptea de 5-6 decembrie.

Ca sfant, Mos Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decat cu recompensele. Conform traditiei crestine, el pedepsea pe cei care se abateau de la dreapta credinta lovindu-i cu nuiaua peste maini.


O prima observatie importanta este aceea a existentei ideii de vraja in jurul lui "Mos" Nicolae. Referinte despre el sunt si ca a fost vindecator si ca a fost vrajitor.

O a doua observatie tine de faptul ca, se pare ca traditiile mai vechi au o alta parere despre obiceiul de Mos Nicolae - o joarda. Desigur, nu se mai potriveste vremurilor... Si iata-ne cu doi Mos-Craciun in an. Plus "iepurasul" de paste.

Traditia ortodoxa, vrajile si datinile pagane se impletesc foarte mult in Romania. In spatele aparentelor pozitive, se ascund taine despre vraji, cunoasteri misterioase, ezoterice si supra-omenesti (ce copil a fost bun, care a fost rau). Si, in egala masura incapacitatea parintilor sa-si rasplateasca si sa-si educe copiii fara legende mincinoase; ascunzandu-si micimea si esecul in spatele unor personaje umflate de bunatate si valori pozitive.

Am putea sa le spunem copiilor nostri ca exista un Dumnezeu deasupra noastra, un Dumnezeu drept si bun. Si, uneori sa le aratam ca acest Dumnezeu ne invata pe noi, parintii, sa ne exprima dragostea. De exemplu, in amintirea nasterii Mantuitorului (nu neaparat de Craciun), am putea sa le cumparam ceva copiilor nostri, in asa fel incat sa ilustram cadoul ceresc primit de omenire. Dar pastrand elementele ieslei sarace, a plansului copilului Isus, a scutecelor reale (nu Pampers)...

Cred ca trebuie sa facem o distinctie intre datinile lumesti, admise si amestecate in ortodoxia romaneasca majoritara (deci, in cultura noastra) si modul in care vrem ca anumite valori sa fie invatate de copiii nostri. Pentru ca, la pachet cu Mos Nicolae vin si vrajile si descantecele si toate celelalte obiceiuri pagane anti-crestine.

Saitul ortodoxiatinerilor.ro face si precizarile:
Crestinii acelor timpuri au pastrat memoria numeroaselor sale minuni (readucerea la viata a unui corabier cazut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea, prin rugaciune si post, a furtunii de pe mare s.a.m.d.). In ultima parte a vietii s-a retras la manastirea ctitorita de el, a Sionului, unde a fost inmormintat la 6 decembrie 352. Dupa opt ani, imparatul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserica, in cartierul Vlaherne, cu hramul numelui sau. Ducindu-se vestea ca din mormintul sau izvoraste mir, crestinii din intreaga lume au facut pelerinaj, vindecindu-se de boli incurabile.

Din veacul al XIX-lea, mina dreapta a Sfintului Nicolae se pastreaza la Biserica Sfantului Gheorghe Noi din Bucuresti, unde se gaseste si mormintul Sfintului voievod martir Constantin Brincoveanu cu cei patru fii ai sai. Numeroase biserici din tara si mai ales din Ardeal au hramul Sfintului Nicolae.


Ii sarbatorim, de fapt, data mortii (6 Decembrie), avem de-a face cu un mormant de unde "izvoraste mir", ii avem "mana dreapta" ca relicva intr-o biserica ortodoxa din Bucuresti. Apoi, vrajile, superstitia si descantecele. Si, undeva la suprafata, ce vede poporul - daruri pentru cei dragi. Insa, sunt toate la pachet.

Prinsi in astfel de obiceiuri, cu trecerea vremii, tot mai greu vom iesi din ele. Ele impreuna, ne impiedica sa fim onesti atunci cand ii chemam pe ortodocsi la lumina Evangheliei, cerandu-le sa lepede obiceiurile pagane. Ne vor intreba si de Mosi... asa, ironic.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Despre relevanta in crestinismul istoric si postmodern; esenta si forma in convertire

Este remarcabila referirea la Iustin (denumit Martirul), ca fiind crestin si filosof. Acest om s-a convertit la crestinism, dupa cum povesteste intr-o scriere a sa, in urma unui dialog cu un oarecare crestin batran, bun cunoscator al Vechiului Testament.

Aflam despre Iustin, de la Eusebiu (un crestin care a fost si istoric), intr-o scriere a sa din secolul IV, cum ca Iustin (care a trait intre anii 100 - 160) umbla printre oameni in roba sa de filosof, cea veche, spunandu-le despre Cristos si considerandu-se filosof al lui Cristos.

Inainte era filosof, dar s-a convertit la crestinism. Si-a pastrat insa anumite idei din filosofie, pe care si le-a extins prin aplecarea spre intelepciunea evreiasca descoperita in VT.

Un mare impact in orasul unde a propovaduit el, l-a avut si Grigore Taumaturgul (adica "facatorul de minuni"). Pana pe la 240 d.Cr. crestinii au cerut celor care se converteau sa lase totul in urma si sa inceapa o noua viata, conforma cu invatatura Scripturii. In deosebi stim despre acest Grigore ca a renuntat la aceasta, lasandu-i pe oameni sa schimbe numele zeilor cu altele crestine (sa-i "increstineze"). Astfel ca o noua idee a inceput sa capete popularitate - anumite obiceiuri erau "neutre", asa ca puteau sa fie "increstinate" facil. Asa ca, multi au devenit crestini. Numai ca, si zeitei Afrodita i s-a spus fecioara Maria; sau lui Apolo, Ilie. Si nu e vorba doar de numele lor, ci si de practicile asociate acestora.

Dupa parerea mea, postmodernismul a nascut in mediul evanghelic (si nu doar), in Romania (si nu doar), reactii (populare de altfel), care (re)definesc ideea de forma si esenta, pentru a satisface rigorilor proprii, prin care incearca increstinarea anumitor obiceiuri, tendinte, stiluri muzicale sau de imbracaminte, intr-o intreaga noua paradigma. A se compara cu exemplele de mai sus, pentru un paralelism cu istoria, poate vom invata ceva.

Cu privire la "forma si esenta" voi mai scrie.

Este interesanta, de asemenea, si relatia dintre formalism si libertinism si modul in care se completeaza unul pe celalalt, intr-un sincretism de valori si obiceiuri crestine, dar si pagane. Sa nu uitam in ce veac suntem si cat de mare este amestecul de credinte religioase in mintea incapabila de sinteza a omului contemporan si in practica lui cea lipsita de discernamant.

A fi relevant, in sensul promovat de unii astazi, inseamna a prelua obiceiurile lumii si realizarea unui anumit grad de sincretism in religia propusa. A realiza aceasta presupune inglobarea unui oarecare numar de oameni care nu sunt crestini de fapt, ci persoane care au acceptat respectivul sincretism religios, l-au adoptat si-l impartasesc cu altii. De aici rezulta o vietuire dupa si in forme, un formalism si, iata-ne inchizand cercul cu libertinismul si formalismul tinandu-se de mana.

De aceasta realitate se leaga, intr-un sens, ceea ce noi vrem sa numim esenta si ceea ce vrem sa numim forma. Formalismul este accentul pus pe forma in detrimentul esentei. In niciun caz nu este esenta in detrimentul formei. Sa il intelegem bine. Oriunde va fi esenta si vor fi oameni, va fi forma. Nu pretuirea unei forme este gresita, ci pretuirea ei in detrimentul esentei din care ar fi trebuit sa se nasca. Nu e gresit sa facem fapte care arata iubirea, daca iubim.

Cineva poate face parte dintr-un grup de formalisti si sa creada ca, de fapt, nu e formalist. Sau, cineva poate sa faca parte dintr-un grup de libertini si sa creada ca el nu este asa. Dar, oare avem o perspectiva corecta? Pentru a putea raspunde la aceasta intrebare e necesar sa evidentiem o alta - ne dorim noi sa avem o astfel de perspectiva, care sa fie corecta?

Inima sau exterior? Raspunsul la aceasta intrebare pare sa fie, in Scriptura, neasteptat - comoara! Problema reala - unde este comoara noastra.

Ritualizarea botezului crestin si a actiunii numite Masa Domnului

Iata cum a inceput totul:

Observati ca eu am numit botezul si Cina Domnului actiuni pe care ni le-a poruncit Domnul Isus. Treptat, treptat, printr-o tranzitie gradata, aceste actiuni au fost transformate in ritualuri. Diferenta intre actiune si ritual este enorm de mare.
[p. 140]



Inceputul ritualizarii Cinei Domnului l-a facut Ignatiu, episcopul Antiohiei din Siria, care a scris cam pe la anul 106 d.Cr. si care a inventat pentru actiunea aceasta numele de euharistia(multumire), care a ramas pana astazi in ortodoxie. Pentru Ignatiu, masa euharistica era un act major in procesul mantuirii. Intrebarea care se punea era: Cum devine cineva mantuit si cum traieste omul vesnic cu Isus Cristos? Raspunsul dat de Ignatiu a fost: "prin paine, care este medicamentul pentru nemurire" (Ignatiu, epistola "Catre Efeseni").

Din ceea ce scrie Iganatiu rezulta ca el credea ca masa euharistica este un ritual care opereaza o transformare a persoanei care participa la ea, in sensul ca painea se transforma in "medicamentul pentru nemurire" si celui ce o mananca i se confera viata eterna.

Cu aceasta incepe procesul prin care in aproximativ o suta de ani se va afirma ca mantuirea se capata prin "sacramente" (numele romano-catolic), sau "taine" (numele ortodox), adica prin ritualuri, care in final ajung sa fie sapte, dar in primul rand prin botez si prin auharistie.
[pag. 148]



De aici, au contribuit Tertulian si Ciprian, introducandu-se termenul de "sacertotium", adica s-a separat un grup al "preotimii" anulandu-se practic "preotia universala" de pana atunci, evidenta in invatatura Noului Testament. Apoi s-a realizat justificarea dogmatica:

Iata cum este formulata aceasta dogma in ortodoxie:
"Asadar, Biserica este visteria puterii rascumparatoare a jertfei de pe cruce, iar prin Tainele cu care a inzestrat-o dumnezeiescul ei Intemeietor, ea impartaseste credinciosilor harul divin pana la sfarsitul veacurilor. Ea e visteria nesecata si neimputinata a harului divin, pe care il impartaseste fiilor ei duhovnicesti prin Sfintele Taine, lucrari vazute, prin care fiecarui crestin in parte i se confera harul care-l renaste si il ridica la viata suprafireasca in Cristos"
[pag. 149]


----
citate din "Caderea in ritual", Iosif TON, editura Cartea Crestina, 2009

Caderea in ritual - Iosif Ton

Citesc o noua carte - Caderea in ritual. Am comandat-o imediat dupa ce am citit titlul si promisiunile cuprinsului. Este o carte deosebita, care nu se adreseaza neaparat celor obisnuiti cu Biblia, dar si lor.

Autorul pleaca de la o scurta prezentare a problemei ascunderii luminii Evangheliei sub obrocul unei limbi straine si al unui ritual impus cu forta - trecerea Romaniei spre ritul bizantin (de la cel latin) si grecizarea Bisericii. Autorul se bazeaza pe informatii provenite de la istorici romani de seama, multi dintre ei ortodocsi.

Apoi, cu rabdare, ni se prezinta evolutia gandirii concepute in Iluminism, cu privire la religie. Autorul foloseste dovezi din domeniul etonologiei pentru a arata cum s-au format parerile si teoriile despre provenienta religiei. Este o calatorie interesanta si edificatoare prin teoriile fetisului, animismului, totemismului (incluzandu-l aici si pe cel freudian).

Autorul arata apoi cum aceste teorii nu s-au constituit pe observatii luate pe teren, ci "din fotoliu". De curand, cercetari amanuntite au aratat ca popoarele stravechi au avut o religie monoteista, nicidecum legata de aspectele totemismului atat de mult adulat in era moderna.

Sunt foarte multe dovezi prezentate. Invitatia care urmeaza este aceea de a considera insemnatatea existentei Dumnezeului Creator in crestinism, asa cum ni-L prezinta Biblia, dar si in opozitie cu Satan. Alte surse folosite sunt traditiile descoperite in anumite popoare stravechi, de pe mai multe continente. Acestea din urma sunt intr-o remarcabila concordanta cu relatarile biblice despre antropologie/antropogonie si cosmogonie.

Suntem deja la jumatatea cartii. Sper ca v-am trezit dorinta de a o citi. Eu cred ca se merita.

Iata si randurile de pe coperta:

Crestinismul pe care l-a intemeiat Domnul Isus Cristos este o relatie personala cu Dumnezeu, in care omul se supune voii lui Dumnezeu. In ritualism, in schimb, exista asteptarea ca Dumnezeu sa Se supuna voii omului. De la crestinismul care era o relatie spirituala cu Dumnezeu, in cadrul caruia omul cunoaste si face voia lui Dumnezeu, s-a cazut la credinta ca prin diferite ritualuri Dumnezeu poate fi determinat sa faca ce vrem noi.

Cum s-a petrecut lucrul acesta? Care sunt consecintele acestei caderi? Cum ne putem intoarce la ceea ce ne-a invatat Domnul Isus Cristos? Cartea aceasta ofera o succinta istorie a credintelor pagane, antice si crestine, a caderii crestinismului in ritualism, a respingerii ritualismului de catre Reforma Protestanta, precum si o analiza a gandirii romanesti si o argumentare a nevoii unei reforme in natiunea noastra.




O gasiti la Editura Cartea Crestina.

De asemenea, un alt articol despre aceasta carte il puteti citi aici.

O recenzie a lui Daniel Farcas, aici.

Daca o cititi, sa va foloseasca. Mult har!

miercuri, 2 decembrie 2009

Can we rock the Gospel - interviu cu Dan Lucarini[2]

Can we rock the Gospel - interviu cu Dan Lucarini[1]

Am prezentat cateva citate dintr-o carte despre muzica crestina contemporana, scrisa de Dan Lucarini. Iata un interviu cu acest fost rock-er si fost lider de inchinare in biserici.

Despre cum sa reactioneze cei sfinti la realitatea prezentei celor neevlaviosi in Biserici[4]

Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Cristos pentru viaţa veşnică.
(Iuda 1:20-21)


In timp ce scrie despre cei lipsiti de evlavie din Biserici, in timp ce le arata soarta mai dinainte hotarata de Dumnezeu, care-i cunoaste pe ai Sai si-i pastreaza pentru Isus Cristos, Iuda presara invataturi pentru credinciosii autentici, folosind mereu expesia "dar voi preaiubitilor". Ce sa facem noi, in fata celor descrise de Iuda? Uneori acele realitati te ingrozesc, te surprind - oare chiar asa intr-o Biserica? Dar, Iuda ne invata ce sa facem, cum sa reactionam.

Intai, ne-a spus sa ne luptam pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna, facandu-ne sa ne atintim privirile la inceputul credintei in sens universal. Apoi ne-a trimis cu gandul la profetiile VT si la invataturile apostolilor (cei care au pus bazele crestinismului). Iar acum ne cheama sa ne aducem aminte de valorile primite prin nasterea din nou. In toate cazurile mesajul pare sa fie acelasi: aduceti-va aminte, priviti inapoi la inceputuri, intoarceti-va la origini.

De ce oare? De fieacare data cand s-a inceput ceva in sensul de fata (si nu doar), a fost si momentul cand ce s-a intamplat a fost cel mai clar in istorie. Cand apostolul Ioan ne prezinta cuvintele Domnului cu privire la greseala bisericii din Efes, ii scrie acesteia despre dragostea dintai, despre care sa-si aduca aminte. In urma pocaintei, aceeasi biserica este chemata la faptele dintai. Fiindca in urma unei convertiri autentice, dragostea primita este autentica si cu ea ne comparam oricand dupa, in ce priveste iubirea. La fel si cu faptele.

Cand zilele sunt rele si vremurile confuze, suntem chemati sa ne uitam la cum au fost aceleasi valori la inceput. Este chemarea Scripturii. Iuda parca vrea sa sublinieze aceasta cu tot dinadinsul. Este atitudinea cea mai potrivita.

In acelasi timp, Iuda ne cheama spre o astfel de abordare, fiindca este una spirituala. Credinta, invataturile Scripturii ca intreg si valorile primite in urma nasterii din nou sunt realitati spirituale, duhovnicesti. Spre ce sa ne indreptam? Cine-i mai tare in vorbe, mai puternic in numar sau in politica? Nu spre Dumnezeu si ce ne-a dat Tatal luminilor bun si desavarsit? In Dumnezeu, spune Iacov, nu este umbra de mutare sau schimbare. Aceste valori sunt eterne, raman si sunt valorile care conteaza si trebuie sa conteze pentru un crestin.

O privire de ansamblu asupra cartii Iuda, in sensul vietii crestine, arata o structura, un schelet a ceea ce aceasta (viata) presupune. Sa recapitulam, in concluzie: viata crestina contine, asadar, o corecta fundamentare in credinta data sfintilor, o buna inradacinare in Scripturile lui Dumnezeu (VT, NT) si o reala vietuire in valorile spirituale potentate de nasterea din nou.

Acum sa ne concentram atentia asupra acestora din urma. Care sunt acele valori care ne-au fost date prin faptul ca ne-am facut crestini? Ce am primit valoros, la care sa ne intoarcem si ce sa pastram mereu la fel, prin nastere din nou? Care sunt valorile duhovnicesti personale, pe care sa ne bazam in lupta cu lipsa de evlavie din sanul Bisericii? Cum putem face fata erorii promovate de cei lipsiti de frica de Dumnezeu, chiar in mijlocul Adunarii sfintilor in lumina? Raspunsul este in versetul citat in antet.


"Ziditi-va sufleteste pe credinta voastra prea sfanta"

Despre credinta data sfintilor am mai vorbit. Iuda incepe cu ea. Acolo este numita cea "data sfintilor odata pentru totdeauna", cand s-a referit ca suport obiectiv. Aici este numita "a voastra", pentru a se sublinia valoarea ei identica in viata unui om, dar si natura personala oricand in istorie.

Cu siguranta ca aceeasi credinta data sfintilor este si comoara oricarui credincios din istorie, care o are de la Dumnezeu, dar si de la oameni. Caci Dumnezeu a dat deja credinta si ea a fost transmisa de cei care au primit-o. Si Evanghelia mantuirii si Cuvantul adevarului credintei este predicat pe pamant, in lung si lat si e hotarat ca va ajunge in toata lumea.

Dupa ce ne asiguram ca avem aceeasi credinta cu cea data sfintilor, urmeaza sa ne zidim sufleteste pe credinta aceasta, care este a noastra de acum, daca este cu adevarat. Faptul ca cineva poate zidi pe ea si e chemat chiar sa o faca, arata evidenta faptul ca ea este un fundament al vietii crestine, fundatie a zidirii trairii duhovnicesti. Iata ce mare pret are. Sa o pretuim, ca atare, fratilor!

Suntem chemati sa zidim pe ea. Sa ne zidim sufleteste pe credinta noastra preasfanta. Putem zidi orice pe ea, daca e sfanta? O mare atentie si un tremur sfant - acestea ar trebui sa existe in timp ce zidim. Nu punem orice caramida, nu punem oricum, nu lasam resturi, nu aruncam cu material de zidarie. Zidim pe credinta noastra preasfanta. Ce har ca o avem, ce har ca ne putem zidi sufleteste pe ea!

Sunt multi care ne aduc tot felul de definitii cu privire la ce este duhovnicesc. Iata ce este duhovnicesc: ceea ce este realizat pe credinta preasfanta a copiilor lui Dumnezeu. Un bun test, caci orice nu e potrivit cu credinta obiectiva a Scripturilor, nu poate sa fie duhovnicesc!

A ne zidi sufleteste... In timp ce lipsa de evlavie distruge si dizloca, sfintii sunt chemati sa zideasca, sa construiasca. O veste buna: viata crestina nu se opreste fiindca sunt neevlaviosi in Biserici! Dar trebuie sa fim credinciosi adevarului si sa ne traim menirea. De aceea, viata noastra este spre a creste in credinta, spre a creste spiritual. Cand vorbim despre zidire in NT, in contextul Bisericii, sensul este acela de "ünii pe altii".

Lipsa de implicare a celor evlaviosi in Biserici, in fata atacului neevlaviei este o optiune gresita, o eroare. Nu suntem in Miorita, sa ne retragem in coltul tristetii si al acceptarii opresiunii. Nu vorbesc despre atitudinea fata de sine. Suntem chemati sa rabdam fara sa raspundem inapoi cu ura, rautate etc. In primul rand credinciosii trebuie sa lucreze zidirea in credinta preasfanta. Lupta credinciosilor este sa pastreze valorile asa cum sunt si apoi, folosindu-le, sa se implice in viata Bisericilor, constructiv.

Valorile adevarate trebuie promovate si fratii trebuie ziditi prin orice aduce edificarea reala.

[va urma]