It Wouldn't Have Mattered

Despre nasterea lui Cristos - Matei 1 - Avraam si Solomon (nasterea: intre moarte si inviere)

Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. (Matei 1: 1)

De ce avem o carte a neamului lui Isus Cristos, unde apar oameni din genealogia lui si nu se vorbeste in astfel de situatii, in Noul Testament, despre vesnicia Sa?

Sunt oameni care, folosindu-se de acest aspect, accentueaza ideea conform careia Isus Cristos ar fi fost un simplu om.

Intre umanitate si divinitate, Cristos nu putea sa detina decat o singura "carte a neamului" - genealogie. Evident ca aceasta este cea care tine de umanitatea sa, ca unul care s-a nascut din femeie. In ce priveste divinitatea lui Cristos, vorbim mai degraba de eternitate si dumnezeire, decat de o nastere. Nasterea are de-a face cu lumea aceasta, in ce-L priveste pe Cristos, El aducand pentru noi posibilitatea unei alte nasteri (nasterea din nou) care, in ce ne priveste pe noi, are de-a face cu lumea cealalta.

Scriptura aminteste de "cartea vietii" unde sunt scrise numele celor care vor mosteni Raiul. Iata, asadar, nume de oameni scrise in cartea lui Dumnezeu si Numele (de om) lui Dumnezeu scris intr-o carte a oamenilor. Ideea ca un nume sa fie scris undeva este combinata cu ideea ca acel nume nu apare singur acolo, ci intr-un context al unei pluralitati de acelasi fel (de exemplu, mai multi oameni).

Atat in cartea vietii apar mai multe nume, cat si in cartea neamului lui Isus Cristos. Dar, in cazul al doilea, acelea sunt legate de Cristos spre trecut si raportat la El explicit, pe cand in primul caz numele sunt legate de Cristos in viitorul nostru (dar tot spre trecut, la momentul cand aceste nume vor fi citite, in Ziua Vesniciei) si se raporteaza la El ca la Cel care le-a implinit mantuirea.

Matei incepe Evanghelia tocmai cu aceasta carte, a neamului lui Isus Cristos. Aceasta ne pune in fata unei continualitati. Nu putem sa pricepem aceasta propozitie daca nu stim cine e David, cine e Avraam. Astfel ca, Matei presupune o curgere fireasca a istoriei pentru cei care o cerceteaza, dinspre oamenii din vechime spre Omul prezentului sau (al lui Matei).

Totusi, desi este evident ca textul ne duce cu gandul la o spita de neam, conform urmatoarelor versete, trebuie sa semnalam si implicatiile spirituale ale acestui prim verset, cel cu care incepe Evanghelia. Fiindca nu doar Avraam si nu doar David sunt parte din aceasta genealogie. Asadar, conotatia spirituala nu poate sa nu fie ceruta de text.

Voi sugere o latura a acestei implicatii, referindu-ma la Isaac, fiul lui Avraam si la Solomon, fiul lui David ; avand in vedere ca Isus Cristos este numit fiu al fiecaruia dintre cei doi. Isaac a fost adus ca ardere de tot Domnului, dar Domnul l-a oprit pe Avraam sa-l jertfeasca. In Cristos, fiul lui Dumnezeu, cerinta aceasta a fost indeplinita - Isus, "fiul lui Avraam" a fost jertfit pana la urma, a fost adus ca ardere de tot. In acelasi timp, semnificativ pentru Solomon este zidirea Templului - iar Cristos spunea: "Daramati acest Templu si in trei zile il voi zidi iarasi" (vorbind despre Templul trupului Sau).

Odata este Cristos care Isi aduce trupul ca ardere de tot (in contextul lui Isaac) si odata este Cristos care-Si reface trupul (in contextul lui David). Asadar, nasterea lui Cristos:

1. are de-a face cu motivul special si specific pentru care a avut loc - jertfirea trupului lui Cristos odata pentru totdeauna, pentru mantuirea omului;
2. in acest context, arata spre cele doua repere absolute ale jertfirii acestui Trup - moartea si invierea, plasand omenirea intre "noul Isaac", cel care S-a jertfit pentru pacatul ei si "noul Solomon", cel care a (re)construit Templul (trupul) dupa trei zile (invierea).

Dumnezeu i-a pregatit un trup Domnului Isus. El a strabatut cerurile ca sa-l ia, sa se nasca asadar, pentru a jertfi acest trup, prin Duhul Sfant, lui Dumnezeu in contextul absolut al mantuirii, dar si pentru a-l reface intr-un mod tainic si desavarsit, intr-o noua creatie, dovedind prin aceasta ca credinciosii au fost socotiti neprihaniti si aratand cum va fi trupul acela de slava la care nadajduim astfel.

Multumim Domnului pentru ca S-a intrupat pentru a noastra mantuire!

Particula lui Dumnezeu - articol de Alister McGrath

In 1994, Nobel Laureate Leon Lederman came up with a nickname for the Higgs boson – the mysterious particle proposed by physicist Peter Higgs back in the 1960s to explain the origin of mass. Journalists loved the name – "the God particle" – which probably explains the huge media interest recently in the work of the Large Hadron Collider. Most scientists hated it, considering it misleading and simplistic. Maybe so. But it certainly got people talking about physics.
And maybe it’s not such a bad nickname after all. Lederman invented the name the "God particle” because it was “so central to the state of physics today, so crucial to our understanding of the structure of matter, yet so elusive.” Nobody had seen it back in 1994. And they’re still not sure whether they’ve really seen it today. Yet this isn’t seen as a massive problem. The idea seemed to make so much sense of things that the existence of the “God particle” has come to be taken for granted. It has become, I would say, a “particle of faith”. The observations themselves didn’t prove the existence of the Higgs boson. Rather, the idea of the Higgs boson explained observations so well that those in the know came to believe it really existed. One day, technology might be good enough to allow it to be actually observed. But we don’t need to wait until then before we start believing in it.

Cititi tot articolul aici