Planul lui Dumnezeu este complex, dar concret. Dumnezeu face intocmai cum a stabilit in planul Sau facut din vesnicie. Planul lui Dumnezeu a fost intocmit in amanunt si finalizat inainte de vesnicii, totul fiind clar stabilit. Astfel, nimic din ce se intampla in istorie nu este intamplator. O mare greseala este sa credem ca traim alte perioade ale planului lui Dumnezeu, decat cea curenta.
Unii cred ca suntem in vremea apostolilor si se cred apostoli, vindecatori sau asteapta venirea Duhului Sfant, care a venit de multa vreme in Biserica. Apocalipsa ne arata ca, in planul lui Dumnezeu, in ceruri, oamenii rascuparati se vor inchina lui Dumnezeu in adorare, prin cantare sau cuvant, sau fara cuvant. Un mare accent se pune astazi pe inchinarea ca atunci. Ori, inchinarea de astazi nu poate sa fie inchinarea de atunci, fiindca ar trebui sa fim in timpul acela, in planul lui Dumnezeu, pentru a ne inchina asa.
Este o provocare pentru noi astazi - vom trai prezentul, sau il vom pierde incercand iluzoriu sa traim viitorul sau trecutul, in ce priveste planul lui Dumnezeu? Daca diavolul ne convinge sa ne inchinam Domnului, dar ca si cum am fi in alta perioada a planului de mantuire, a reusit sa ne atraga intr-o mare capcana. Vom pierde daca-l ascultam si inchinarea de acum si cea de atunci. Dumnezeu a intocmit un plan ca sa fie respectat, iar El, in atotputernicia Sa, il respecta si-l duce la indeplinire intocmai.
Care este inchinarea pe care noi trebuie sa o avem acum? Care este chemarea noastra? Oare nu este ea asemanarea cu Cristos? Oare nu este ea evanghelizarea lumii? Iata cum putem noi sa ne inchinam corect inaintea Domnului - facand corect ce trebuie sa facem acum, dupa descoperirea planului de mantuire.
In ce priveste cantarea, Noul Testament vorbeste despre psalmi, cantari duhovnicesti si cantari de lauda. Apocalipsa vorbeste despre "o cantare noua", despre "sfant, sfant, sfant" etc. Dar Apocalipsa se refera acolo la o perioada a viitorului, pe cand restul Noului Testament se refera chiar la perioada actuala.
Traim o mare problema - am acceptat oferta atractiva de a trai in viitor (si imposibil de trait, in fapt). Trebuie sa ne revenim. Daca intrebam un tanar astazi ce inseamna o cantare duhovniceasca, nu stie sa spuna. Nici sa faca diferenta intre cantarile duhovnicesti, psalmi si cantari de lauda. Unii nici macar nu au auzit ca exista asa ceva - cantari duhovnicesti.
Daca este asa de atractiva oferta aceasta, incat multi au acceptat-o, intrebarea se pune - spre ce atrage ea? Oricum, distrage de la ce trebuie sa facem acum. Deci, scopul ei este unul gresit, rau. Se vede aceasta in trairea celor ce au acceptat aceasta oferta? Da, se vede clar. Ei rad de cantarile mai vechi, de batranii de la care, ciudat, au primit credinta; batjocoresc ce nu cunosc si inlocuiesc ce nu au.
Realitatea - avem cantari noi fara continut, care repeta cateva cuvinte pe o muzica "superioara", atractiva. Lipsa de continut a cantarilor reflecta in mod real lipsa de continut a celor care canta. Daca ma multumesc cu o cantare lipsita de continut si nu simt nevoia de continut, inseamna ca asa sunt. E realitatea din viata mea. Cum s-a ajuns aici? S-a acceptat o oferta atractiva, pentru fire...
Ce alte atfel de oferte mai cunosti? Lipsa de continut aduce o focalizare pe forma. Si, intr-adevar, vedem tot mai multi crestini care isi imbunatatesc exteriorul (haine, bijuterii, masti, freze, voci, muschi), dar care nu au in inima adevarata traire crestina. Ei spun ca inima conteaza, nu ce e afara si bine spun. Dar mint. Daca nu conteaza ce e afara, de ce isi imbunatatesc eteriorul? Daca ce e in inima conteaza, de ce nu lucreaza la un duh bland si linistit, la un caracter valoros in ochii lui Dumnezeu, la comoara de sus?
Faceti un control oral - s-ar putea sa gasiti o momeala si un carlig. Amintiti-va ca Dumnezeu ne promite eliberare... Ajuta-ne, Doamne, sa traim petru Tine cu adevarat, din toata fiinta noastra. Amin.
5 comentarii:
Ca sa am si eu o idee clara despre ce inseamna cantari duhovnicesti, imi dai si mie o definitie a acestor cantari?
E buna intrebarea. O definitie e greu de dat, dar cateva caracteristici pot ajuta.
Cand vorbesc de o cantare duhovniceasca, ma refer implicit la muzica si la continut, la mesajul exprimat inteligibil si rational. Cand spun duhovnicesc ma gandesc la influenta Duhului Sfant. Definitia omului duhovnicesc poate fi extrasa din Romani 8, unde ni se spune ca cei ce au Duhul Sfant sunt duhovnicesti, dar de unde reiese ca si cei ce asculta de indemnurile lui se califica sa fie astfel.
Deci, prezenta Duhului in viata credinciosului ii ofera acestuia un nou statut - de a fi duhovnicesc. El trebuie sa se poarte asa, insa, pentru a fi. Calitatea nu determina activitatea, ci doar o potenteaza. Doar decizia crestinului de a continua sa asculte de indemnurile Duhului, decizie a prezentului (oricare ar fi el), il poate desemna corect ca fiind duhovnicesc.
Este astfel o consecinta ca un crestin duhovnicesc, care a trait in mod evident alaturi de Dumnezeu si viata lui marturiseste aceasta, precum si starea lui actuala (la un moment dat), care pune in versuri ceea ce a inteles despre Dumnezeu din Biblie, face primul pas esential pentru ca sa existe un continut duhovnicesc pentru o cantare viitoare (eventuala).
Muzica este si ea importanta. Muzica nu este neutra, cum incearca unii sa sugereze, nu are cum sa fie neutra. Daca muzica ar fi neutra, atunci nu ar exista muzica instrumentala si preferinta muzicale in ce priveste aceasta muzica. Ori ele exista si aceasta, cel putin, dovedeste ca muzica nu este neutra.
In plus, muzica nu poate sa fie neutra din faptul ca se poate folosi cu un scop (poate manipula, linisti etc). Adu-ti aminte de David, care-i canta lui Saul si duhul rau pleca de la el. Sau, uita-te la modul cum folosesc satanistii muzica pentru a induce anumite idei subliminale ascultatorilor (modul cum isi formeaza vocea, aparitia muzicii rock etc).
Deci, o cantare duhovniceasca trebuie sa fie scrisa de un om duhovnicesc.
Apoi, aceasta trebuie sa fie insotita de caracteristici care sa se potrivesca cu calitatile pe care Scriptura le subliniaza ca fiind de sorginte divina (dumnezeiesti).
Astfel, un duh bland si linistit (care e de mare pret inaintea lui Dumnezeu); pacea, dragostea, bucuria, claritatea mintii etc, sunt caracteristici care sa insoteasca muzica respectiva.
Compunerea ei este de obicei intr-o situatie de partasie cu Dumnezeu, intr-o incercare, sau in timpul contemplarii maretiei lui Dumnezeu, in momente de mare afinitate spirituala, de cercetare din partea lui Dumnezeu.
Compunerea lor nu este rezervata unei elite, dar cei care le compun sunt cu adevarat o elita...
Cantarile duhovnicesti mai sunt caracterizate de ceva esential - zidesc Biserica. Toti fratii sunt ziditi de o astfel de cantare, sunt incurajati, intariti (toti fratii care sunt intr-o relatie buna cu Domnul).
Cantarile duhovnicesti sunt caracterizate de lucruri duhovnicesti. In contextul in care noi stim ca Duhul se lupta impotriva firii pamantesti si invers, cantarile trupesti sau care anima trupul sunt canditate pentru a fi sterse de pe lista cantarilor duhovnicesti. Si aceasta nu pentru ca noi am fi condusi de trup, ci fiindca trupul este supus desertaciunii, pana la infierea lui.
Domeniul muzicii este delicat, pentru ca vorbind despre acest subiect putem rani, ceea ce nu vrem niciodata. Totusi, nu putem de dragul menajarii sa fim de acord cu definitii precare sau aberante ale muzicii duhovnicesti.
Intreba-te: marii oameni ai credintei ce au cantat? Ce canta crestinii spirituali din jurul tau? Ce iubesc crestinii dedicati cu trup si suflet pentru Dumnezeul lor? Ce canta cei care pot fi caracterizati dupa criteriile biblice in ce priveste slujirea si trairea? Eu cand ma uit in jur vad acelasi raspuns - este evident!
Da, întrebarea este bună şi pertinentă. E dificil să analizezi fiecare cântare din repertoriul de astăzi al bisericlor şi să declari: "duhovnicesc!"..."Ne-duhovnicesc!".
Dar, poţi să te uiţi la EFECTELE acelei melodii sau cântări în viaţa omului.
Muzica are un efect fizic.
Efectul acesta este cel mai uşor de observat. Din acestă pricină, el reprezintă şi o modalitate bună de evaluare. Faptul că bat ritmul cu piciorul nu este ceva greşit, senzual şi păcătos. Dar dacă tot corpul este implicat, atunci muzica este nepotrivită. Muzica care se adresează trupului nu o găseşti în biserică. Nu ar trebui! O găseşti însă în discoteci, baruri şi săli de dans.
Muzica are un efect mental. Iar pentru noi pocăiţii, când este vorba de minte, suntem foarte receptivi. Biblia vorbeşte foarte mult despre minţile noastre.
Îţi sugerez să citeşti cartea "Puterea secretă a muzicii" de David Tame. El sudiază foarte în detaliu efectul muzicii asupra tinerilor. Una din concluziile cercetărilor a fost că muzica creează dependenţă.
Muzica are şi un efect spiritual.
În 1 Samuel 16:23 ni se spune că "duhul cel rău pleca de la el". Cântecul lui David a avut o influenţă spirituală asupra vieţii lui Saul. Observăm că David nu a cântat cu vocea. Deci nu erau versuri. Era doar sunet. Şi acel sunet "duhovnicesc" a influenţat.
Cântările duhovniceşti îşi câştigă această "reputaţie" în timp. De aceea, imnurile baptiste pe care le cântăm în biserică din cartea de cântări sunt de mare preţ pentru că au trecut peste ele zeci de ani ( unii foarte grei de persecuţii ) iar efectele lor sunt şi astăzi vizibile în viaţa credincioşilor.
Aşa că vom vedea câte cântări din cele pe care le cântăm astăzi pe ritmuri sintetice voioase vor mai fi cântate de copii şi nepoţii noştrii.
Să dea Domnul să fie aşa!
mersi de raspuns, imi place raspunsul pentru ca am inteles, si ma bucur ca nu ai dat o definitie cu o gramada de termeni pe care nu-i intelegeam, cum poate fac alti oameni...
Domnu cu tine !! :)
Este bine de mentionat ca faptul ca avem cantari duhovnicesti in biserici si le cantam nu conduce automat la o traire conforma lor si la o partasie reala.
Acestea din urma vin printr-o relatie buna cu Dumnezeu, in dragoste. Cantarile duhovnicesti sunt consecinta unei astfel de trairi si trebuie sa le cantam avand in minte nevoia noastra de a fii in clocot pentru Dumnezeu.
Deci, nu cantarile sa ne faca in stare sa ne apropiem de Dumnezeu (sau sa ne dea acest sentiment), ci adevarul unei relatii reale cu Fiul Sau.
Un crestin plin de Duhul Sfant va canta cantari duhovnicesti din toata inima, participand astfel a zidirea, invatarea, mangaierea Bisericii, precum si la vestirea Cuvantului prin invatatura potrivita cu adevarul pe care cantarile duhovnicesti o au in continut.
Eu imi doresc ca si generatiile noastre sa compuna cantari duhovnicesti! Sa ne rugam pentru aceasta.
Trimiteți un comentariu