Nu stiu cat realizam fiecare dintre noi despre viata, despre faptul ca e trecatoare si ca maine s-ar putea sa nu mai fim aici. Maine s-ar putea sa nu mai facem misiune, sa nu mai vorbim cu altii despre Adevar, sa nu ne mai punem in practica planurile atat de scumpe sufletului nostru de a face ceva folositor in trecerea noastra prin lume.
Cu oamenii cu care ne intalnim am fi putut sa nu ne intalnim. Chiar faptul ca se petrece ceva in viata noastra trebuie sa fie ceva exceptional si nu obisnuit. Putem trai anumite realitati de multe ori, repetitiv, si fara sa fie obiceiuri neaparat.
Scriu cateva randuri despre unii oameni pe care i-am intalnit in aceste ultime saptamani. Nu le voi da numele, dar le voi aprecia fiinta.
Am intalnit un frate care se implica in tabere de tineret de multa vreme. Era deja in varsta, putin garbov de la un accident, dar nu-l vedea stand. Cu siguranta se odihnea si el. Dar, isi facea slujba cu atentie, dedicare, dragoste. Poate ca atatia ani a lasat in urma scriindu-si istoria pe pamant, fara sa caute stari marete - si-a facut datoria. Cu si-au facut-o si parintii nostri, sau altii care ne-au crescut si ne-au invatat cum sa fim. A facut multe, s-a implicat activ in diverse activitati. Acum servea masa, dar o facea ca si cum Dumnezeu i-a incredintat aceasta slujba. Punea mancare chiar si celor care sunt vesnic nemultumiti in vremelnicia lor. Interesant cum ne dorim de multe ori nu stiu ce stari inalte (in functie de cum le percepem fiecare), nu ajungem sa facem nimic pana la urma si pierdem si oportunitatile si viata. Ar trebui sa invatam de la astfel de oameni. Ar trebui sa ne luam timp sa meditam cand vedem asemenea oameni dedicati in ceea ce fac si sa invatam ceva de la ei.
Am intalnit apoi doi oameni care s-au casatorit cu ceva timp in urma, au deja doi copii si au reusit sa aiba un apartament intr-un oras din Romania. L-au renovat, au investit in el si stau acolo de ceva vreme. Ei s-au mutat din locuinta lor pret de cateva zile, la parinti, sa ne faca loc noua, catorva persoane in calatorie. Impresionant pentru mine. Parca unor astfel de oameni nici nu trebuie sa le multumesti, ca sa primeasca o rasplata adevarata de la Dumnezeu, numai de la El. Niste imprejurari au facut sa-i cunoastem. Poate ca nu am fi stiut de ei. Sunt, cu siguranta, altii pe care nu-i cunoastem, dar care sunt oameni deosebiti. Asadar, nu faptul ca noi cunoastem determina valoarea omului, ci omul are valoarea lui, indiferent de (re)cunoasterea si aprecierea altora.
Am avut ocazia apoi sa ma reintalnesc cu un prieten care s-a casatorit. Am fost la nunta lui. Un prieten al sau, crescut la casa de copii, era foarte suparat ca nu au venit multi la nunta lui, desi slujeste activ intr-o biserica. O nunta simpla. Parintii lui - niste oameni deosebiti - stateau si se bucurau in inima lor de nunta fiului lor. Pastorul avea emotii, dar a fost foarte atent (probabil de aici emotiile) cu detaliile. Acest prieten al meu a fost mereu un om cautator de Dumnezeu, pasionat de intelegerea si cunoasterea Lui. Un om rar, pe care nu-l cauta cei mai multi, dar nu stie Dumnezeu toate aceastea?
Suntem trecatori, dar avem parte sa cunoastem oameni speciali, care sa ramana in inima noastra, cat timp vom trai. Lucrurile se intampla si fara noi, dar nu sunt la intamplare. Daca ni se intampla ceva nu este pentru ca suntem importanti, ci pentru ca Dumnezeu ne vorbeste. De ce ne-ar vorbi Dumnezeu noua? De ce ar vrea Dumnezeu sa fie langa om, aproape de el? De ce sa aiba Dumnezeu o relatie cu niste oameni?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu