marți, 3 ianuarie 2012

Citat din "Omul Ceresc" - propaganda religioasa care dezbina

"Odata am luat trenul cu mai multi lideri ai bisericilor de casa spre orasul sudic Guangzhou, pentru a primi Biblii de la prietenii nostri din Vest. Dupa o zi sau doua de partasie, ne-am urcat din nou in tren si ne-am intors acasa cu darurile noastre pretioase. Eram atat de fericiti si plini de dragoste unii fata de altii.

Totusi, dupa cativa ani, aceste organizatii misionare straine au inceput sa puna pe langa Biblii si alte carti in pachete. Am primit carti referitoare la teologia unei anume denominatii sau la invataturi care se concentrau asupra unor aspecte specifice ale Cuvantului lui Dumnezeu.

Eu cred ca acesta a fost momentul in care au inceput disensiunile intre cele mai multe biserici de casa din China.

Aceste brosuri ne indicau modul in care trebuie sa inchinam sau afirmau ca trebuie sa vorbim in limbi pentru a fi credinciosi adevarati sau ca doar daca eram botezati in Numele lui Isus (in loc de Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant) puteam fi mantuiti. Alte invataturi se axau pe o credinta extrema, iar altele se pronuntau pentru sau impotriva rolului femeii in biserica.

Am citit toate aceste brosuri si curand am devenit foarte confuzi! Bisericile au inceput sa se imparta in grupuri care credeau intr-un anumit lucru, in comparatie cu alte grupuri care credeau in alt lucru. In loc sa vorbim doar de dragul lui Isus, noi am inceput sa vorbim si impotriva altor credinciosi care nu se conformau ideilor noastre.

Dupa un timp, prietenii nostri au inceput sa ne dea tot mai multe lucruri. Ne dadeau bani, aparate de fotografiat si alte obiecte care credeau ei ca ne sunt necesare pentru a-L sluji pe Domnul intr-un mod mai eficient. Imi aduc foarte bine aminte cum acestea au creat vrajba intre lideri. In inimile noastre rele ne intrebam: 'Cine a primit cele mai multe carti?' sau 'De ce a primit acel frate mai multi bani ca mine?'

S-a creat o adevarata harababura! Intr-un an sau dou, bisericile de casa din China s-au impartit in zece sau doisprezece parti. In felul acesta s-au format foarte multe retele diferite ale bisericilor de casa.

...

Aceasta situatie a mers din rau in mai rau timp de peste cinsprezece ani, pana ce s-a ajuns ca unele dintre bisericile de casa sa creada ca sunt singurele care detin adevarul, dispretuind celelalte grupari si considerand ca trebuiau neaparat evitate."

citat din Omul Ceresc, pag. 224-225

Niciun comentariu: