Ce-am patit. Am auzit o discutie. Intr-o discutie simpla, cineva intreba pe altcineva daca e de acord sa cante o anumita cantare, o cantare noua, care se canta de obicei la intalniri de tineret. Raspunsul - ne-am plictisit de ea, am tot cantat-o. Venit din partea unui tanar, desigur, adept al cantarilor de tineret, nu "batran depasit". La inceput nu am reusit sa ma dezmeticesc, cateva clipe. Un fel de soc modern.
Pentru ca bunica mea canta acelasi cantari de ani de zile, fratii batrani se intalnesc si canta aceleasi cantari vechi, dar proaspete in inima lor. Pentru ca exista aceasta tensiune intre generatii si unii spun sa cantam cantari noi, nu vechiturile din cartile negre, de doliu. Si, e un soc sa auzi pe cineva tanar ca s-a plictisit de cantarile lui. Dar... din pacate... asa e.
Cum se face ca a cantat-o de 3-4 ori si s-a plictisit de ea? Pai nu era faina? Nu era placuta?
Asadar, e problema la cantare, sau la persoana? Si nu e un caz izolat. Mi-am amintit ca am mai auzit asemenea reactii, dar la vremea aceea nu am realizat. E problema la aceste cantari atat de faine, dar care ne plictisesc fiindca nu au putere in ele, fiindca nu sunt, de fapt, folositoare sufletului? E problema la oameni - sunt ei superficiali, sunt ei atat de mici incat, de fapt nu au nimic cu cantarile vechi, ci cu orice cantare, fiindca, de fapt, ei vor sa se distreze cu ceva mereu nou, incitant si placut dar deloc profund si bine inradacinat?
Este o mare problema pentru cei care nu sunt in stare sa deosebeasca vremurile, sa inteleaga motivul pentru care se intampla ceea ce se intampla. Complexul situatiei depaseste zona, cadrul si personajele ei. E ceva ce caracterizeaza vremea noastra. Am scris acest exemplu pentru ajutorul celor care cerceteaza si inteleg, pentru acei oameni scumpi si preaiubiti care cauta voia Domnului si intelegerea planului Sau.
Cand ne intalnim cu tineri din "lume" vrem sa fim "relevanti" si sa le punem cantarile noastre care si pe noi ne plitisesc. Ele atrag urechea doar, inima ramane sa-si continue drumul de racire si alienare. E vorba de mult mai mult decat ritm, linie melodica sau stil. E vorba de umblarea cu Dumnezeu, de trairea valorilor inalte ale Imparatiei Cerurilor...care, de fapt, nu mai exista. Tinerilor le-a fost rusine cu mostenirea lor. Acum, nu mai au nici mostenire, dar lenea si plictiseala i-a impiedicat sa-si mai faca un nume, o mostenire, o avere (spirituala). Cei "din lume" nu gasesc nimic interesant la pocaitii de astazi. E o realitate.
Acum avem cantari la comanda, putem vorbi pe Internet cat vrem. Aratam poze si spunem mult mai mult decat avem de spus (reziduu cat incape... si spatiul virtual este nelimitat). Dar suntem noi goi, lipsiti de viata (sprituala), undeva intre cer si pamant, dorindu-le pe amandoua si... neavandu-l pe nicicare.
Ce urmeaza de aici? Nimic. Tot ce a fost va mai fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu