Ce este discernamantul?[1] - cantarea

Ehe, despre discernamant e greu de vorbit... Discernamantul e de folosit, zi de zi.

Discernamantul:
- tine de maturitate;
- este important in planul lui Dumnezeu cu Biserica;
- este folositor in umblarea cu Dumnezeu;
- trebuie cautat de fiecare dintre noi
- se invata, se dobandeste
- este in stransa legatura cu prezenta Duhului Sfant in viata credinciosului

A discene inseamna a deosebi, a discrimina intre doua lucruri - unul fiind bun si altul rau; intre un lucru folositor si unul inutil vis-a-vis de umarea lui Cristos; intre un lucru care ma ajuta si unul care ma impiedica sa fac ceea ce ma cheama Dumnezeu sa fac.

Sunt multe locul in Scripturi care se refera la cantare si la importanta adresarii ei cu intelepciune si capacitate de discernamant. Intr-un psalm suntem chemati sa cantam Domnului "o cantare inteleapta". Ca sa stim sa facem aceasta trebuie sa stim cum e o cantare inteleapta si apoi sa facem in asa fel incat o asemenea cantare sa cantam (sa alegem, asadar). Daca toate cantarile ar fi fost cantari intelepte, atunci sensul acestui indemn-porunca ar fi fost in domeniul aberantului si inutilului (mai multe cuvinte sa fie Biblia mai groasa...), dar, evident, nu este asa.

Cantam orice? Da, am putea. Eu nu cant orice fiindca stiu ca trebuie sa-mi folosesc discernamantul sa cant in asa fel incat sa fiu aprobat de Domnul Dumnezeu. Iar, daca am un asemenea discernamant trebuie sa am motive foarte bine intemeiate in adevar ca sa cant sau sa nu cant o anumita cantare, oricare ar fi ea. Ar trebui sa ma atraga, intrinsec fiintei mele, acele cantari duhovnicesti... daca umblu cu Dumnezeu.

Daca umblarea mea cu Dumnezeu este una relativa, discernamantul meu este practic inexistent (Cristos-Stanca este o imaginea importanta in acest sens: nu am raportez la realitatea obiectiva) si nu voi putea efectiv sa discriminez intre o cantare si alta din punct de vedere al bunului spiritual. Sunt, desigur si alte etaloane la care ma pot raporta, cum ar fi placerea proprie (gustul propriu, nerafinat), determinate de o vietuire fireasca si care nu are a face cu devenirea dupa voia lui Dumnezeu.

Atat crestinul ca indivit, cat si Biserica locala ca entitate spirituala aflata in mainile lui Dumnezeu spre modelare si pregatire (dupa un plan bine pre-stabilit) au o maturitate spirituala la care se gasesc la un moment dat si trebuie sa aiba capacitatea de a discerne intre ceea ce e folositor sau nu, bine sau rau, adevar sau minciuna s.a.m.d.

Acum, pentru a ne clarifica punctul de vedere, ar trebui sa stim raspunsul la unele intrebari clare, pe deoparte, dar si sa avem sentimentul normalitatii sau nepotrivitului care se naste la un moment dat inedit din umblarea cotidiana cu Dumnezeu.

1. Umblarea cu Dumnezeu

Acela care traieste pentru Dumnezeu, face voia lui Dumnezeu, cauta mai intai Imparatia Cerurilor si neprihanirea, lucreaza fapte neprihanite ale credintei va fi foarte capacitat sa stie voia Tatalui dupa cum il calauzeste Duhul Sfant care l-a invatat pana in momentul nevoii de a lua o decizie in sensul discutiei de fata care anume este aceasta. Desigur ca el continua sa se maturizeze, dar o decizie cu care este pus fata in fata trebuie luata la maturitatea la care a ajuns pana atunci.

Aceasta chestiune poate duce usor in domeniul misticismului, dar ma refer in special la capacitatea practica intuitiva de a lua o decizie, in contextul obisnuintei cu prezenta lui Dumnezeu, cu Biblia (Cuvantul Sau revelat), cu exemplul Domnului Isus, cu exemplul apostolilor etc.

2. Cateva intrebari pe care sa ni le punem:
- cine a scris cantarea, de ce, in ce context (cineva poate sa scrie o poezie care sa devina ulterior cantare fiind intr-un moment de maxima sensibilitate, trecand printr-o perioada cand, indragostit fiind, se gandeste toata ziua la iubita lui si la cum sa-i mai spuna ceva frumos, inaltator, poetic - si apoi sa-i schimbe destinatia cum au facut catolicii cu mai multe statui pagane care au devenit dintr-o data sfinti Petru sau Ioan redati fidel si in detaliu...);
- daca a fost tradusa, de ce a fost tradusa, cum, cine a tradus-o (o cantare se poate traduce de catre o persoana care nu are nimic a face cu crestinismul, transmitand prin expresiile si cuvintele alese o cu totul alta nuanta decat ceea ce a intentionat autorul crestin)
- are valoare teologica (poate sa vorbeasca despre ceva istoric, dar poate sa vorbeasca despre ceva istoric cu pretentia ca s-ar intampla si astazi, pe cand nu stim daca e cazul sau stim ca nu e - nu cantam daca e ambiguu, alegem cantari cu continut clar, folositor, nu cantari care sa arate altora la ce parere am ajuns dupa o vreme de meditatii intense si discutii pe facebook)
- ce produce in viata omului care o canta si o asculta (bunica mea povestea cum era atrasa de cantarile pocaitilor si le asculta apropiindu-se de Biserica lor, dar atenta sa nu o observe cineva din sat, cu mult inainte sa se pocaiasca la randul ei - o cantare duhovniceasca trebuie sa provoace emotii sfinte, curate, hotarari conforme cu voia lui Dumnezeu)
- sfatuieste, invata, ajuta (in Biserica e important sa se ia in considerare aspectul slujirii, fiind esential prin definitia Bisericii - nu cant ce-mi place mie, ci ceea ce foloseste celuilalt... deci nici ce-i place lui ci, cum spunea, ce-i foloseste... iar aici e nevoie de maturitate.
- cui ii plac aceste cantari (o cantare poate sa fie hit pentru unii, sau toiag de sprijin in viata de sfintenie pentru altii - am vazut o sora batrana, care abia mai respira suspinand in timp ce cantam versurile unei cantari... "cand buzele-mi n-or mai putea/Suspinul meu Te-a lauda"...)