:)
Tot Biblia spune si ca daca intalnesti pe cineva care se crede intelept sa ai mai multa nadejde pentru un nebun decat pentru el. Si ca si prostul ar trece drept intelept daca ar tacea...
Apostolul Pavel atinge problema astfel:
(Rom 14:1) Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice.
In primul rand nu este bine sa ne apucam la vorba asupra parerilor indoielnice, adica asupra chestiunilor unde nu avem o certitudine. Cand cineva are o astfel de parere, nu incepem sa filosofam pe ea, ci trebuie sa mergem direct la ceva solid, clar, ceva ce cunoastem deja (o ancora, un reper).
E important sa subliniem ca scopul nostru nu este sa stim ceva mai bine ca altii, ci sa traim planul lui Dumnezeu cu adevarat (daca zicem ca suntem mantuiti). Scopul nostru trebuie sa fie cel divin, astfel ca vom canaliza eforturile noastre spre zidirea celuilalt.
In al doilea rand, cand Pavel se refera la cel slab in credinta, nu se refera la cineva care are o parere diferita de cea pe care o avem noi, ci la cineva care nu are o credinta tare, puternica, bine ancorata in adevar. Omul care are o astfel de credinta (puternica) nu va argumenta in stilul acesta vulgar de a lua peste picior credinta altuia mai slab ca el (din lipsa de argumente) fiindca scopul lui (evident din credinta lui) este zidirea aproapelui si nu injosirea lui prin diverse mijloace. E adevarat ca unii vor sa faca rau folosind neadevaruri, dar nu despre un raspuns fata de astfel de persoane e vorba acum.
Sunt anumite chestiuni in care "fiecare trebuie sa fie deplin incredintat in mintea lui". Concluzia apostolului Pavel este, avand in vedere lucrarea lui Cristos:
Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alţii. Ci, mai bine judecaţi să nu faceţi nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.
Asadar, important este ca fratele meu sa poata creste spritual prin puterea lui Dumnezeu. El oricum sta in picioare prin Dumnezeu care are putere sa-l tina in picioare. Dar eu nu trebuie sa-i pun piedici. Faptul ca Dumnezeu il tine nu-mi da dreptul sa ma port cum vreau si sa-i pun piedici in calea cresterii spirituale bazandu-ma pe puterea lui Dumnezeu de a-l tine in picioare in orice conditii. Eu, dimpotriva, trebuie sa-i facilitez cresterea spirituala si nu sa o estompez. Concluzia logica, daca urmaresc acest bine pentru fratele meu (bine in conformitate cu planul lui Dumnezeu) este ca nu trebuie sa fac NIMIC care sa fie pentru el o pricina de poticnire sau un prilej de pacatuire.
Asadar, spre exemplu, nu-i mai matur cel care poate sa bea un pahar, fata de cel care daca bea cade in pofte macabre si pacatuieste sau se poticneste pe cale. Ba chiar, cel care se lauda in felul acesta trebuie sa ia bine seama la modul in care se raporteaza la fratele sau, pe care-l vrea intreg in Ziua Domnului, nu lovit de o libertate imaginara.
Mai matur nu-i cel care vede o cale mai larga si nici cel care o vede mai ingusta, ci cel care traieste in asa fel incat sa se tina de invatatura sanatoasa a Domnului nostru Isus Cristos si care nu face rau fratilor prin actiunile sale, ci ii ajuta prin darul pe care il are tot de la Domnul, care s-a suit sus si a luat robia roaba ca sa dea daruri oamenilor.
Asadar, cine intelege bine credinta, in esenta ei, va respecta forma. Caci o forma se naste din esenta, indiferent cat este de veche. O forma nu devine gresita sau de inlocuit pentru ca are o anumita varsta de cand e practicata, dar poate fi folosita gresit daca omul nu intelege esentialul din spatele ei - ce anume a determinat aceasta forma oarecare.
In ce priveste incredintarea cuiva, iata invatatura:
Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine.
Daca eu sunt incredintat cu privire la o mancare, nu voi discuta despre aceasta fiindca trebuie sa-mi pastrez incredintarea pentru mine. Exista foarte multe alte chestiuni care trebuie discutate si impartasite cu altii, dar exista unele care nu trebuie.
Trebuie sa inteleg si faptul ca apostolul se refera aici indeosebi la mancare si, cand vrem sa face o hermeneutica consistenta, nu vom aplica aceste invataturi la situatii de alt timp. De exemplu, Pavel nu se refera aici la mancarea data porcilor. Adica, daca cineva crede ca e bine sa manance laturi sa-l lasam in pace, ca e treaba lui si a lui Dumnezeu... Mancarea e ceva bun - Pavel vorbeste despre o mancare buna dar jertfita idolilor (care nu sunt nimic) si despre o mancare la fel de buna (pentru trup) care nu a fost jertfita idolilor, nicidecum despre mancare sanatoasa si mancare stricata, de exemplu.
Acest pasaj nu se poate aplica in mod corect la chestiunea cu tigarile, de exemplu. Fiindca medicina deja a dovedit influenta negativa a tutunului in corpul nostru, chiar daca aparent ne linisteste. Tigara nu-i buna pentru trup, ne minte ca ne rezolva o problema (mania) si ne ajuta sa parem oamenii care nu suntem.
Dimpotriva, eu care inteleg esentialul, ma voi stradui sa nu-i impiedic deloc pe cei care s-au luptat cu anumite vicii si pentru care alcoolul si tutunul sunt dusmani de moarte.
In acelasi timp, atunci cand apostolul Pavel vorbeste despre forma nu o exclude in favoarea esentialului. Esentialul nu se poate manifesta decat intr-o forma anume. Nu exista in om esenta in stare pura. Adica, noi nu putem sa fim esentiali fara sa avem o forma de exprimare, de manifestare, fiindca suntem creati intr-un mod anume si nu ne putem nega pe noi insine. Noi folosim forma, materia, trecatorul, sa intelegem esentialul si vesnicul. Nu putem gandi, de pilda, fara creier, contrar impresiilor pe care le au unii astazi, iar creierul este ceva fizic, material.
Nu exista intalnire informala. Noi mai numim asa diverse intalniri pe care le avem si care ies dintr-un anumit tipar, dar ele insele devin un tipar si informalul e formal in alt sens. Exista si un trand de a renunta la orice forma veche pe motiv ca e vorba de forma si nu de esenta, dar apar forme noi, care, in scurt timp devin obicei si ne intoarcem de unde am plecat. Ce mare lucru am facut cu galagia? Sau, am facut ceva? Nu mai bine ne concentram asupra autenticului esentialului in exprimarea lui cat mai buna in viata de zi cu zi?
Cristos a venit in trup, trup de carne si oase. El Insusi a avut un respect deosebit fata de acest trup muritor, pe care insa l-a inviat prin puterea lui Dumnezeu dovedind faptul ca noi toti, din orice veac, am fost socotiti neprihaniti. Trupul Sau a fost pregatit mai dinainte, ca strabatand cerurile, sa vina in lumea noastra, la timpul randuit, si sa-Si aduca trupul ca jertfa, odata pentru totdeauna, lui Dumnezeu Tatal, prin Duhul cel Vesnic.
Esenta nu se poate trai decat in forma. Forma pe care noi o facem trebuie sa fie autentica in baza esentei pe care o intelegem. Daca stim ce inseamna credinta, o traim nu ocolim diverse forme pe motiv ca ele ar fi moarte. Nu exista asa ceva. O forma e moarta cand cel ce o face e mort. Esenta da viata si daca nu exista ea in om degeaba e forma. Dar esenta fara forma nu exista, caci daca ar fi putut exista in coordonatele de acum, atunci nu ar mai fi fost nevoie de jertfirea trupului lui Cristos.
Asadar, noi trebuie sa fim reali in ceea ce facem si nu sa facem ceva anume ca sa fim reali. Nu exista nicio problema cu formele vechi, dimpotriva, sunt verificate si a fost suficient timp sa fie testate. Ba chiar timpul le-a cernut, caci daca un om cu intentii bune a facut ceva, acel ceva nu e neaparat bun pentru toti, dar poate sa fie.
Filozofia despre bautura, de exemplu, merge cand discuti teoretic, pe fotoliu, cu sucul langa tine, mancat si fara griji ca maine te vei trezi in santul satului. Dar nu merge cand stai langa oamenii care sunt robiti de acest viciu sau care au luptat cu el ani la rand si au biruit. Acolo stai uimit si respectuos, in fata omului simplu dar credincios, asculti in tacere si-i multumesti lui Dumnezeu ca face minuni si astazi. Acolo inveti, iti iei notite, te bucuri ca oamenii sunt eliberati inca de putere satanei care vrea sa-i robeasca. Acolo e clar totul si cu bautura si cu tutunul si cu alte vicii, fiindca aceste concepte sunt aplicate la viata reala iar nu la cea pe care ne-o imaginam noi in discutiile inutile pe care le avem.
Sa fim, asadar, intelepti si respectuosi, fara mandrie si cu gand bun, sa-i ajutam pe frati si pe toti oamenii sa traiasca in voia lui Dumnezeu. Iar la viata noastra sa fim atenti, sa luam bine seama sa nu cadem, daca credem ca stam in picioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu