Mai da-mi sa beau...

M-am intalnit zilele astea cu un credincios, intr-un sat din zona Olteniei, un barbat la 50 de ani. Avea o gospodarie bine pusa la punct, cu gradina, pomi fructiferi, cam toate animalele domestice (ei, nu chiar toate) bine ingrijite in fiecare zi, mai multi stupi de albine...

Cand am ajuns prima oara in satul de resedinta al acestui om am aflat ca fratii din Biserica locala sunt destul de instariti. Presbiterul sta chiar in spatele terenului unde se strang credinciosii pentru rugaciune. Aceeasi persoana cu cel despre care incepusem sa scriu. Un om primitor de oaspeti, dar in acelasi timp ocupat cu gospodaria si lucrul campului.

Povestea lui aveam s-o aflu abia dupa cateva zile de stat acolo. Parea un om rece, dar l-am vazut extrem de atent la o predica la care am asistat impreuna, ceea ce m-a facut sa-l mai intreb una-alta. Nu ma gandeam ca-mi va raspunde in felul in care a facut-o cand, in ultima seara de stat acolo i-am lansat provocarea: "Cum v-ati intors la Dumnezeu?"... mai mult in treacat. Atunci a inceput povestea vietii lui, pe care mi-a spus-o cu patos, cu ochii inlacrimati si cu gesturi explicative mai mult decat suficiente.

Nu m-as fi gandit niciodata, dar... omul acesta a fost un betiv. Un alcolic notoriu, un dependent. In timp ce-mi povestea am inceput sa inteleg, pentru prima oara, ce inseamna pentru un om care a fost in coma alcoolica sa fii liber de aceasta patima, sa nu bei niciun pahar. Lacrimile au inceput sa-si faca loc si in ochii mei...

Omul a fost un cioban, ultimul om din sat. Nu avea nimic. Impreuna cu sotia tineau un porc mic, legat de picior cu o sfoara, sub cerul liber. Dormeau intr-o incapere din stuf. Isi bea banii si-i lua si pe ai sotiei. Ajunsese sa lucreze si in mina, la Lupeni. A baut tot ce a castigat. Povestea cum toti colegii de pahar urinau pe el in sant, dupa ce el cadea ca mort acolo... imi explica cum se simtea cand se trezea, dimineata. Dar...

Dar Dumnezeu, in mila Lui, dupa bunul Sau obicei, a trimis la el pe un credincios, un coleg de mina. Acesta l-a chemat la Biserica, sa asculte despre Dumnezeu, si l-a chemat sa se pocaiasca. Au urmat luni de zile de framantare si zbucium. Omul nostru s-a botezat la Craiova, dupa ce si-a vandut porcul sa aiba bani de drum.

Dar, cand s-a intors acasa, s-a imbatat din nou, cu banii sotiei. Dar in inima a simtit o durere cumplita. Tensiunea lui a fost uriasa. Nu putea sa nu bea. A fost la medic cu ceva timp in urma iar acesta i-a explicat ca nu-l poate izola de alcool, fiindca trupul nu-i poate face fata. Nu va pot descrie cum isi putea mainile pe cap in timp ce-mi povestea. Ce durere...Numai ca, de data aceasta, avea o strangere de inima, o parere de rau pentru ca bea alcool. Dumnezeu il cerceta, Duhul Sfant il chema la neprihanire. A inteles si s-a hotarat sa nu mai puna strop de bautura in gura.

Si n-a mai pus. Pana astazi. Doi ani de zile s-a luptat sa scape de ce simtea in trup cu privire la alcool. A tremurat dupa el, dar nu si l-a dorit. A luat, in schimb, Biblia si a inceput sa o indrageasca. O lua la oi si citea mai mereu. Seara adormea cu ea in mana. Cuvantul lui Dumnezeu... o adevarata bautura... A refuzat sa mearga la nunta fratelui sau - stia ca nu va rezista si va lua din nou alcool. A trebuit sa plece de la stana, unde ciobanii il ademeneau mai mereu cu bautura.

Dumnezeu i-a dat pace. Si-a platit datoriile celor care i-au dat bautura mai demult. Si-a ridicat o gospodarie, cu case si s-a instarit. Acum vin oamenii la el sa ii imprumute cu bani si sa-i ajute. Ultimul om a ajuns o minune in sat. Fara tata si mana fiind, Dumnezeu i-a dat o familie. Acum asteapta un nepotel.

In timp ce ascultam toate acestea, povestite chiar de el, au trecut mai bine de doua ore... fara sa realizez. Era noapte. Stelele acolo se vad clar. Tot limpede mi-a fost cat de greu a fost pentru acest om. Mi-a spus ca nu a mai luat nimic, fiindca daca ia doar un paharel, cade iar, chiar daca acum nu mai are probleme cu bautura si nu-l mai atrage diavolul cu asta. Dar, zicea el, are diavolul altele la care lucreaza acum.

Ma intreb cu stupefactie, cum pot unii frati sa se joace cu asa ceva, cand astfel de oameni au platit un pret enorm pentru a scapa de patima prin care-i tinea diavolul robi intr-o groapa a mizeriei de orice fel?! "Ce, frate, e pacat sa bei un pahar?". Da, frate, e pacat. E pacat sa ne batem joc de fratii nostri, sa nu le respectam lupta si fiinta atat de greu incercata. E pacat sa fim egoisti si fara simtire frateasca, sa uitam de cei care se lupta cu o patima cu care noi vrem sa ne jucam.

Cand poate cineva sa mai ceara un pahar? Cand a mai baut unul... Toate au un inceput, dar nu toate au un sfarsit. De ce ne jucam in groapa unde altii au murit? Astfel de oameni sunt marturie si ii vor judeca pe altii care au crezut ca sunt tari si maturi... Pai nu bunul Dumnezeu ne-a dat putere si har sa nu ne atraga bautura? Si atunci, de ce o luam ca pe ceva ce detinem prin meritul nostru? Daca a avut mila Dumnezeu de noi, sa nu fim WC-ul satului, atunci poate avem si noi intelepciune sa nu ne mai ducem la groapa de gunoi.

I-am promis acestui om ca ma voi ruga pentru el. Va rog si pe voi acelasi lucru, asa cum el m-a rugat, staruitor, de mai multe ori. Ne-am despartit imbratisandu-ne, fara ca eu sa-i spun prea multe cuvinte. Mi-a spus ca acum are de toate, dar nu mai citeste din Biblie ca la inceput. Ne-am hotarat amandoi sa luptam pentru a iubi Cuvantul in fiecare zi. Nu-i o joaca, nu-i o sceneta - e realitatea si doare...

Mai da-mi sa beau, o, Doamne, din Cuvant
Intelepciune, pace si iubire
Cu fratii sa-mi alin dureri in cant
Spre slava Ta, in tainica uimire.

Mai da-mi un strop, ca nu pot fara El
Sa-mi arda-n suflet si in trup fiinta
Sa n-am din lume slava-i de-orice fel
Traind in fapte harul si credinta.