Ca noi nu ne lucram mantuirea ca si cum ea nu ar fi deja este clar, dar rolul faptelor in viata crestinului si importanta lor au fost minimalizate prea mult prin folosirea exagerata a unor explicatii tipice invataturilor Reformei.
Cand vorbim despre credincios, acesta trebuie sa fie constient de importanta faptelor in viata sa. In primul rand, credinta fara fapte este moarta. Degeaba se lauda cineva cu credinta, cand un altul isi arata credinta din faptele pe care le face. Caci, credinta fara fapte nu este credinta mantuitoare. Mantuirea este, asadar, conform lui Iacov, si prin fapte, caci suntem socotiti neprihaniti prin credinta, dar credinta aceasta se arata in fapte.
Apostolul Pavel insista pe importanta faptelor in viata crestinului, in Epistola sa catre Tit:
1. Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună. (1: 16)
A spune "Il cunosc pe Dumnezeu" si a trai intr-un mod prin care Dumnezeu sa nu fie cinstit conform spusei acesteia devine o minciuna. A fi nesupus si netrabnic pentru fapte bune il face pe cel care traieste astfel si care totusi are pretentia ca-L cunoaste pe Dumnezeu sa fie o scarba.
Omul care nu face fapte si care nu Il cinsteste pe Dumnezeu lucrand pentru El nu poate sa emita pretentia intalnirii cu Dumnezeu si a cunoasterii de El. Noi nu suntem chemati sa ne botezam si gata, ci sa traim o viata in umblare zilnica cu Dumnezeu.
2. Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. (Tit 2: 6 - 7)
Tit este chemat, ca lider si autoritate lasata de apostolul Pavel in zona aceea insulara, sa fie un exemplu in fapte bune pentru ceilalti credinciosi. El este cel care ii invata, dar nu doar din gura trebuie sa fie invatatorul, ci mai ales in fapte vrednice de numele de crestin.
De ce sa fie Tit o pilda de fapte bune in toate privintele? Fiindca Pavel considera ca este importanta trairea in fapte si Tit, ca lider, trebuia sa fie un exemplu pentru credinciosi. Ei, asadar, trebuiau sa fie facatori de fapte bune. Altfel, ne intoarcem la versetul precedent, care ne arata falsitatea celor care au pretentii verbale in timp ce sunt fara putere in traire.
3. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. (2: 14)
Jertfa lui Cristos are, conform invataturii pauline, un dublu scop:
(1) sa ne rascumpere din orice faradelege (si)
(2) sa-si curateasca un popor care sa fie al Lui, plin de ravna pentru fapte bune
Dupa ce ne-a rascumparat, ne-a curatit ca sa puna in noi o plinatate a ravnei pentru a face fapte bune. Omul rascumparat de Dumnezeu si curatit de el nu poate sa nu fie plin de ravna pentru fapte bune, caci aceasta este ceea ce urmeaza.
Faptele bune, asadar, sunt strans legate de lucrarea de curatire a lui Dumnezeu in viata credinciosului, lucrare realizata nu tocmai ieftin, caci Cristos S-a dat pe Sine Insusi pentru noi pentru aceasta. Nu este, deci, doar a face fapte bune, ci a cauta mai mereu sa faci fapte bune - plin de ravna.
Rascumpararea din faradelege nu se face pe baza faptelor noastre, ci prin puterea lui Dumnezeu, in harul Sau. Dar intotdeauna aceasta rascumparare este consecinta daruirii de Sine a lui Cristos. O alta consecinta este plinatatea in ravna pentru fapte bune. Nu putem avea doar ce consecinte vrem noi - fie le avem pe toate, cum este natural si normal, fie nu putem sa le avem, din moment ce nu se afla asupra noastra puterea mortii si invierii lui Cristos.
4. Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun (3: 1)
Credinciosul care a primit mesajul divin este chemat la a face lucruri bune. Iata ca, desi trebuie sa fie ceva natural, a face fapte bune este si o consecinta a unei alegeri personale. Un crestin poate sa uite, la un moment dat, cat de importante sunt faptele bune pentru el. De aceea este si nevoie sa i se aminteasca.
5. El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice. Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni! (3: 3 - 8)
Este clar ca nu am fost mantuiti de Dumnezeu pentru faptele facute de noi in neprihanire. In ratacire am facut fapte, dar evident ca nu pentru mantuire. Dar nici in neprihanire noi nu putem face fapte pentru ca astfel sa primim mantuirea. Ci, mantuirea este prin indurarea lui Dumnezeu, prin spalarea prin nasterea din nou si prin innoirea facuta de Duhul Sfant.
Mantuirea primita prin har ne conduce la a fi socotiti neprihaniti prin credinta. Astfel, ne putem face, in nadejde, mostenitori ai vietii vesnice. De aceea cei care au crezut in Dumnezeu trebuie sa caute sa fie cei dintai in fapte bune.
Fapta buna inseamna si intensitate, efort. Eu trebuie sa urmaresc aceasta si nu voi face o fapta oricum, ci exemplar. Doar mantuitul lui Dumnezeu stie ce inseamna a face o fapta buna cu adevarat, asa cum Ii place lui Dumnezeu.
Binele si folosul oamenilor sunt faptele bune ale celor care au crezut in Dumnezeu. Cel care crede nu se poate exila de la fapte si nu poate sa se retraga din slujire. El nu incearca sa se faca uitat, sa dispara in multime, ci se sileste sa fie cel dintai in faptele bune pe care le face.
6. Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi să nu stea neroditori. (3: 14)
Probabil ca si atunci erau, ca si acum, oameni care veneau in Biserici sa primeasca mantuirea, dar care erau lenesi din punct de vedere spiritual. Apostolul Pavel subliniaza faptul ca "ai nostri" trebuie sa se DEPRINDA (prin exercitiu, prin a face in mod repetat) sa fie cei dintai in fapte bune. Erau credinciosi care stateau si leneveau, cum sunt si astazi. Nu fac nimic si, deci, nu au o deprindere in a face fapte bune. Solutia pentru acesti oameni nu este sa rupa si sa arda si ei Epistola lui Iacov, ci sa se apuce de treaba, daca sustin ca Il cunosc pe Dumnezeu.
Deci, ai nostri de prin Biserici nu trebuie sa fie doar facatori de fapte bune si sa se deprinda cu aceasta, ci ei trebuie sa fie cei dintai in fapte bune, adica exemple de faptuitori autentici.si sa traiasca asa incat sa devina experti in asta, deprinsi cu trairea exemplara in fapte bune valoroase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu