Corolarele unui Jurnal - Steinhardt

N. Steinhardt discuta, la un moment dat, in Jurnalul Fericirii, despre atitudinea pe care ar trebui s-o aiba cineva - nu oricine - in fata nedreptatii. Conditia dupa care rezulta cele doua corolare pe care le precizeaza ca atare este locul in care se afla persoana, ca subiect, in raport cu adresantul nedreptatii. Este, asadar, una cand nedreptatea ti se adreseaza tie, si, cu totul alta atunci cand este adresata altora si ai cunostinta de ea.

As vrea sa citez partial aceste doua corolare (pag. 61-62):

"Corolarul I: nedreptatea, cand iti este facuta tie, ai dreptul - daca-ti dai seama de prea marea josnicie a potrivnicului - sa cedezi, cedarea in acest caz fiind palma cea mai cumplita. Nu te bati in duel cu omul care nu-i vrednic sa-i versi sangele.
...
Corolarul II: nedreptatea, cand ti (exprimarea poate parea gresita, dar nu e fiindca orice nedreptate si noua se impune) se face nu tie ci altuia, trebuie denuntata, doborata, indreptata."

In acest context, autorul in citeaza imediat pe Iorga:

"Ai dreptul sa ierti numai ce s-a facut in paguba ta"

Si continua:

"Omul, daca rationeaza in calitate de crestin si vrea sa se poarte conform cu doctrina crestina, poate - si trebuie - sa nu tina seama de nedreptatile savarsite impotriva-i, de insultele ce i se aduc lui, ca individ. Dar daca ocupa o functie de raspundere ori se afla in fruntea treburilor publice nu are dreptul sa invoce principiul iertarii spre a ramane distant si rece in fata raului si a lasa pe nevinovati prada ticalosilor. 

Eroarea tragica a lordului Halifax aceasta a fost, de a fi confundat doua situatii distincte. Si nu numai a lui, a numerosilor zapaciti care cred ca 'nu judeca' si 'cine-s eu sa judec?' se refera si la interesele comunitatii, ale omenirii. Acolo e altfel, invers: vigilenta, apararea binelui, pastorul e iubit de turma pentru ca o pazeste si-si pune viata pentru ea."