Cuvintele sau expresiile: "credinta", "le-a fost data" si "odata pentru totdeauna" arata neimplicarea omului in vreun fel in ce priveste aceasta credinta despre care Iuda s-a vazut silit (s-a simtit nevoit) sa scrie crestinilor in general.
"Credinta" este articulat nehotarat. Nu o credinta, ci credinta. Este vorba despre acea credinta care a fost data sfintilor odata si nu se mai schimba. Este vorba despre ceva obiectiv. Nu oscileaza in functie de cel care o are. Nu ni se vorbeste aici despre "fiecare cu credinta lui", ci despre credinta "tuturor sfintilor".
Intelegem ca e vorba despre un intreg de invataturi pe care crestinii le cred, motiv pentru care chiar aceasta cale pe care mergeau ei era adesea cunoscuta, in perioada apostolica (cel putin) drept "calea" sau "credinta", sau "calea credintei".
Saul, pe cand prigonea Biserica, a cerut scrisori de la marele preot din Ierusalim, catre sinagogile din Damasc, ca, "daca va gasi pe unii umbland pe Calea credintei, atat barbati cat si femei, sa-i aduca legati la Ierusalim" (Fapte 9: 2, sublinierea imi apartine). In aceasta calatorie, Saul a primit si el credinta aceasta in Dumnezeu, un nou scop, un nou nume, o noua intelegere. Dupa trei ani, dupa cum insusi marturiseste in Epistola destinata bisericilor din tinuturile Galatiei, Pavel relateaza:
"Si eram necunoscut la fata Bisericilor lui Cristos, care sunt in Iudeea. Ele auzeau doar spunandu-se 'Cel ce ne prigonea odinioara, acum propovaduieste credinta, pe care cauta s-o nimiceasca odinioara.' Si slaveau pe Dumnezeu din pricina mea." (Galateni 1: 22 - 24, sublinierea imi apartine)
Avertizand apostolul Pavel ii scrie lui Timotei (1 Timotei 4: 1):
"Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor..." (sublinierea imi apartine)
Aceasta credinta se constituie in invataturile Domnului Isus aduse noua, oamenilor. Aceste invataturi au fost scrise pentru noi, cei care nu am trait in acele vremuri cand au fost date, pentru ca si noi sa ajunge sa cunoastem adevarul si, astfel, sa primi o credinta "de acelasi pret" cu a primilor crestini (cum se exprima apostolul Petru in a doua sa epistola catolica).
Aceasta credinta este referita de apostolul Pavel ca fiind "credinta alesilor lui Dumnezeu", atunci cand ii scrie lui Tit, cu mentiunea ca aceasta credinta este pusa langa "cunostinta adevarului".
Exista, asadar, un singur Dumnezeu, un singur Domn, o singura credinta (vezi Efeseni). Si studiul despre credinta ar putea continua, dar cred ca ideea este deja clara pentru toti. Ar fi totusi interesant de realizat un studiu atent si profund asupra acestui subiect, care sa cuprinta toate pasajele vizate. Exista un singur adevar si, mai specific, un singur adevar revelat. Exist o cale spre Dumnezeu si o viata vesnica. Exista doar o posibilitate de salvare a sufletului omului si exista doar o singura jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.
Consecinte ale acestui fapt sunt si aceastea:
1. Credinta nu este ceva mistic, la care sa ajunga doar anumite persoane initiate; daca ar fi asa, atunci ea nu ar mai putea fi cunoscuta de oricine in sensul in care ni se vorbeste despre ea in NT, asa cum am vazut in linii mari;
2. Credinta nu este ceva ambiguu, ci invataturile care o concretizeaza sunt clar exprimate in NT;
3. Daca atunci se vorbea despre "credinta" (gr. τῇ πίστει, deci articulat), insemneaza ca era deja un set de invataturi complet si suficient pentru ca planul lui Dumnezeu pentru credinciosi (si nu intru in detaliu aici) sa se realizeze in conditii corecte; prin urmare si astazi putem sa vorbim despre aceeasi credinta;
4. De aici rezulta ca o noua revelatie in ce priveste credinta este non-sens in contextul NT, ba chiar este catalogata deja de apostolul Pavel (cum am vazut mai sus) ca fiind parte din "invataturile dracilor" - nu mai exista revelatie proaspata care sa imbunatateasca in vreun fel (prin adaugare, prin eliminare sau prin modificare) invatatura care se constituie in ceea ce numim "credinta";
5. Intelegem ca avem nevoie sa avem si noi aceasta credinta, ca noi nu ne aducem aportul la a o constitui, dar trebuie sa o cunoastem, sa o avem, sa o gasim cumva, sa o traim, sa ne identificam cu ea s.a.m.d.
6. Credinta nu este nici ceva abstract, un element intr-o discutie, chiar bine definit; credinta este totusi ceva real, care implica toata fiinta celui ce o are, desi se refera direct la invataturile primite de la Dumnezeu prin revelatie si care constituie credinta in sine. Cum am observat deja intr-un articol precedent, forma verbala in greaca, dupa cum explica Robertson, este "aici nu in sensul originar de 'incredere', ci mai degraba in sensul lucrurilor crezute, ca si in versetul 20; 1: 23; 3: 23; Filipeni 1: 27" (vezi comentariul lui Robertson la Iuda)
[va urma]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu