Ioan, apostolul, de pilda, specifica importanta Evangheliei pe care o scrie, cand subliniaza ca ceea ce a scris a scris pentru ca cei care citesc (destinatarii) sa aiba viata vesnica. Alaturi de alti apostoli alesi de Dumnezeu pentru aceasta lucrare (de apostolat), Scrierile NT sunt constituite si din cateva carti semnate de anumite persoane care i-au insotit pe Petru, Pavel.
Ce este important este ca toate aceste scrieri au circulat in Biserica primului veac in timp ce apostolii erau inca in viata, precum si multi alti martori ai vietii, vorbirii si faptelor Domnului Isus cand a fost in trup, pe pamant.
Dar, oare Dumnezeu a dat revelatie divina Bisericii si dupa ce aceste scrieri au fost constituite in ceea ce noi numim "canonul NT"? Sau, mai da Dumnezeu si astazi o astfel de revelatie?
O mare parte a lumii carismatice spun ca da, prin scrieri, vorbiri si manifestari efective. Majoritatea indivizilor care sustin ca poseda revelatie de la Dumnezeu nu-si pun problema legaturii acestei revelatii personale cu Scriptura. John MacArthur, in "Haosul carismatic" arata cum unii carismatici, care au realizat problemele nascute pe acest fond, au constituit ceea ce ei au numit "scoala profetica", unde cei care "studiaza" sa devina "profeti" trebuie sa trimita revelatia pe care spun ei ca o au, daca vor sa o faca publica; iar daca nu, o pot pastra pentru ei, dar trebuie sa participe la cateva din aceste cursuri ale scolii.
Daca exista revelatie direct de la Dumnezeu (cum sustin multi lideri carismatici care spun: "Asa vorbeste Domnul", "Asa zice Duhul Sfant" sau folosind alte formule), atunci ne punem problema importanta de a produce o extindere a Scripturilor, prin adaugarea de noi revelatii. Daca asa stau lucrurile, atunci se nasc alte intreabari:
- cum putem sa stim daca ce adaugam Scripturii este autentic?
- mai vrea Dumnezeu sa adauge Scripturii noi revelatii?
- cum alegem o profetie-revelatie adevarata si cum o deosebim de una falsa?
- ne vorbeste Scriptura, in care avem incredere, despre o asemenea posibilitate: fiindca daca aceasta este o posibilitate, Dumnezeu trebuia sa o lase clar specificata pentru noi si sa ne indrume cum sa o identificam ca fiind falsa sau adevarata?
- care ar fi autoritatea suprema, care sa adauge Scripturii? (catolicii au traditia lor si o serie intreaga de vorbiri ex cathedra, carismaticii au profetiile lor si un haos de nedescris care nu va fi solutionat decat prin reformarea modului in care sunt lucrurile acum, ceea ce ar duce la sfarsitul carismatismului asa cum il cunoastem noi etc)
Desigur, mult mai multe probleme se ridica, iar complexitatea ramificatiilor in implicatii se pierde in istorie, ungherele civilizatiilor si tainele indivizilor. O astfel de pretentie de a adauga Scripturilor este nu doar imposibila, ci chiar absurda si periculoasa.
Majoritatea carismaticilor nici nu doresc asa ceva, iar multi dintre ei sustin ca nu este vorba despre o adaugare la canonul Scripturii, fiind vorba despre o alta revelatie.
Evident ca nu se mai poate adauga la revelatia divina din Scripturi. Scripturile contin pentru noi invataturile care ne dau credinta, iar aceasta credinta "a fost data sfintilor odata pentru totdeauna". Ea nu doar ca nu mai poate fi data din nou, dar orice modificare (adaugare, eliminare, corectare sau reformare) a ei ar conduce nemijlocit la pierderea suportului care ne asigura posibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu in sensul in care Iuda vorbeste in epistola lui.
John MacArthur explica:
"Jude 3 is crucial passage on the completness of our Bibles. This statement, penned by Jude before the New Testament was complete, nevertheless looked forward to the completion of the etire canon: 'Beloved, while I was making every effort to write to you about our common salvation, I felt the necessity to write to you appealing that you contend earnestly for the faith which was once for all delivered to the saints'". In the Greek text the definite article preceding 'faith' points to the one and only faith: 'the faith'. There is no other. Such passages as Galatians 1: 23 ('He who once persecuted us is now preaching the faith') and 1 Timothy 4: 1 ('In latter times some will fall away from the faith') indicate this objective use of the expression 'the faith' was common in apostolic times. Greek scholar Henry Alford wrote that the faith is 'objective here: the sum of that which Christian belive'.
Note also the crucial phrase 'once for all' in Jude 3. The Greek word here is hapax, which refers to something done for all time, with lasting results, never needing repetition. Nothing needs to be added to the faith that has been delivered 'once for all'"
...
Also important in Jude 3 is the word 'delivered'. In the Greek it is an aorist passive participle, which in this context indicates an act completed in the past with no continuing element. In this instance the passive voice means the faith was not discovered by men, but given to men by God. How did He do that? Through His Word - the Bible" [Charismatic chaos, p. 72-73]
Dar o alta revelatie, inferioara Scripturii este valabila?
Revelatia de la Dumnezeu, sau revelatia divina, nu poate sa fie decat de o singura valoare, prin definitie. Exista un singur Dumnezeu. Dumnezeu fie vorbeste, fie nu. Fie revelatia este de la Dumnezeu, fie nu. Fie revelatia este adevarata, fie este falsa.
MacArthur subliniaza:
"From the time of the apostles until the present, the true church has always believed that the Bible is complete. God has spoken. What he gave is complete, efficacious, sufficient, inerrant, infallible, and authoritative. Attempts to add to the Bible, and claims of further revelation from God have always been characteristic of heretics and cultists, not the true people of God.
Although charismatics deny that they are trying to add to Scripture, their views on prophetic utterance, gifts of prophecy, and revelation really do just that. As they add - however unwittingly - to God's final revelation, they undermine the uniqueness and authority of the Bible. New revelation, dreams, and visions are considered as binding on the believer's conscience as the book of Romans or the gospel of John."[p. 75]
In viata crestina noi suntem chemati sa traim Scripturile, prin puterea Duhului Sfant, care lucreaza in credinciosi si in Biserica. Prezenta Duhul Sfant nu este data sau confirmata de o presupusa noua revelatie divina, imposibil de verificat si fara necesitate in contextul existentei Scripturilor, ci de o viata schimbata in conformitate cu Scriptura deja revelata, o traire reala care poate sa fie autentificata prin Cuvantul lui Dumnezeu intr-o evidenta simpla.
Duhul Sfant ne calauzeste in fiecare zi. Nu este scopul meu aici sa discut sau sa abordez invataturile despre Duhul Sfant din Scriptura. Dar este important, in contextul acestui articol, sa subliniez ca exista o viata crestina reala, plina de prezenta Duhul Sfant, pe care noi toti trebuie sa o cautam. Evidenta unei astfel de vietuiri sta nu in imbracarea de haine si nici in vorbire, ci intr-o traire conforma cu Scriptura. O astfel de traire nu este posibila decat prin luminarea, indreptarea, mustrarea, inzestrarea facute de Duhul Sfant in vietile noastre.
Noi trebuie sa traim zilnic cu Dumnezeu, prin Domnul Isus, prin Duhul Sfant. Dumnezeu ne calauzeste personal, dar prin Cuvantul Sau care ne-a fost transmis si noua. Fie citit, fie un verset memorat, fie un exemplu din Scriptura - prin aceste realitati Duhul Sfant ne cerceteaza si ne calauzeste; oferindu-ne si linistea autenticitatii si validarea adevarului.
Se poate ca cineva sa vorbeasca bine despre Cuvant, dar viata lui sa fie o negare a acestuia. Se poate ca o grupare de oameni sa cinsteasca verbal Cuvantul ca fiind singura revelatie divina autentica, incheiata si folosita de Dunezeu si astazi si oricand, dar practica sa fie doar o imagine de poveste, ideala. Aceasta nu schimba nu nimic realitatea, insa. Exista si oameni care traiesc cu adevarat Cuvantul lui Dumnezeu.
Dumnezeu cunoaste pe cei care sunt ai Sai. Si oricine cheama Numele Domnului, sa se departeze de faradelege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu