luni, 8 august 2011

Liderii cu rang apostolic

Avantajele unei biserici de casă sunt atmosfera relaxată, stilul ad-hoc, programul nedefinit și spiritul obștesc. Vulnerabilitatea unui asemenea sistem este posibilitatea afirmării unor impostori eretici care să ducă o parte din popor în rătăcire. Apariția unor lideri cu autoritate incontestabilă (cu rang… apostolic?) va fi obligatorie. (Cristian Ionescu)


Apostolul Pavel a lasat o randuiala importanta Bisericilor - ca in fiecare cetate unde este o Biserica locala, sa fie asezati presbiteri, cu mare atentie si dupa anumite criterii selective. Acestia sunt liderii cu autoritate incontestabila despre care vorbeste Scriptura, in Bisericile autentice. Numai ca autoritatea aceasta nu o da nivelul decibelilor cu care striga cineva pe stadion sau la biserica (cum mi-a fost dat sa aud nu odata) si nici taria vreunuia in relatii, bani sau putere fizica. Autoritatea apostolica a fost greu atestata, prin prigoane si mari incercari, in batai, in temnite, in primejdii peste tot si chiar printre frati mincinosi.


Noi stim cum vor fi Bisericile fiindca stim ca Dumnezeu are istoria in maini si planul Sau a fost deja facut cunoscut sfintilor Sai. Dumnezeu nu va schimba nimic din planul Sau si nu va adauga nimic la el. Taina lui Dumnezeu a fost descoperita. Din fericire.


Biserica nu are nevoie de lideri puternici si nici de oameni cu rang apostolic. Biserica are nevoie de oameni sfinti, chemati de Dumnezeu si care traiesc dupa voia lui Dumnezeu. Taina Bisericii este Cristos in credincios - nadejdea slavei, iar aceasta nu depinde de vreun pastor sau alt fel de lider. Din fericire.


Biserica va avea intotdeauna presbiteri curati si va face fata provocarilor de orice fel din partea sistemului omenesc de organizare. Dupa al patrulea imperiu din Daniel, a venit vremea celui care va umple tot pamantul, fara ajutorul unei maini omenesti. Nu mai exista vreo forma de organizare statala sau vreo situatie din lumea aceasta care sa poata invinge Biserica.


Planul lui Dumnezeu a fost pe deplin descoperit Bisericii. Dumnezeu a dat deja credinta sfintilor odata pentru totdeauna. Nu mai are in plus ce sa dea, desi credinta e bogata si nu ajungem sa ne bucuram o viata intreaga de ea, pe deplin. Apostolii au avut aceasta autoritate de a fi etalon de informare pentru voia lui Dumnezeu in vremea in care Scriptura se scria inca. Acum avem cu noi Scriptura si pe Duhul Sfant. Atat e tot ce e necesar. Caci prin Duhul avem darurile spirituale si in Scriptura avem harta cararii catre Cetatea Cereasca.


In alta ordine de idei, avem nevoie de slujitori mai mult decat avem nevoie de lideri. Avem nevoie de oameni atat de inalti incat sa se plece sub toti, de oameni atat de mari incat sa fie robii tuturor. De asemenea oameni are nevoie Biserica, cu rang cristic.

Un comentariu:

Ruben spunea...

Sau altfel spus, avem nevoie de lideri care sa ne conduca prin slujire.

Biserica universala, Trupul lui Hristos, nu poate fi invins, insa o biserica locala poate fi invinsa din pacate, poate fi pacalita in scopurile ei pana cand se autoinseala... din pacate.