Wicca wicca

Nu este vorba despre o versiune modificata a waca-waca...

Ci, despre altceva ce se vrea la moda. Lumea neo-pagana incepe sa organizeze diverse ceremonii publice pentru a schimba opinia societatii contemporane cu privire la paganism. Este cazul religiei wicca, tot mai prezenta in mediile sociale de astazi.

"Wicca este un termen generic care cuprinde multitudinea de miscari de renastere a religiilor antichitatii, ca si curente care ambaleaza intr-o forma moderna ideile pagane antice. Printre religiile pagane antice care renasc astazi se numara politeismul grec si roman, celtic, scandinav si germanic, slav, egiptean si al vechiului Hanaan, amerindian, vrajitoria italiana - stregoneria, samanismul, vrajitoria clasica, vrajitoria africana etc. Pare ca toti zeii antichitatii, de la cei mai importanti la cei mai neinsemnati, au prins viata si vin sa stapaneasca lumea; nici unul nu este neglijat, nici unul nu este uitat. De aici se naste o varietate nelimitata de credinte si idei.

Numarul celor care sustin ca sunt adepti ai acestei religii creste pretutindeni pe glob, iar aceasta crestere este una dintre cele mai de seama revolutii pe taramul religios contemporan. In Mare Britanie se estimeaza ca exista un sfert de milion de wiccani practicanti." (citat din Lumea Religiilor, Anul II, Nr. 5, mai 2011, pag. 30)

Mai multi factori favorizeaza aceasta explozie de entuziasm, menita sa schimbe perceptia opiniei publice cu privire la paganism, de a conferi incredere membrilor comunitatilor sale si a strange legaturile dintre ei. De exemplu, Stonehenge a fost locul unde s-au strans in 2009 peste 36.000 de oameni pentru a privi rasaritul cu ocazia Beltane, o sarbatoare pagana. Unii vin doar pentru distractie, altii sunt pagani practicanti, druizi, preotese wicca care isi savarsesc acolo ritualurile.

Intunericul spiritual creste. Efortul ilustrilor atei care au vrut sa lupte cu crestinismul pentru a face loc libertatii individului definit dupa propriul capriciu (gresit) s-a dovedit aberant. Dorinta crestinilor de a deveni relevanti pentru cei din jurul lor a stins in ei lumina ce mai deosebea ceva in jur. Incet, incet, cu o popularizare masiva si inteligenta prin filme de lung metraj si mai nou si seriale speciale, lumea pagana antica este devine mediu natural pentru generatia care se naste astazi.

In acelasi timp, insa, crestinii autentici sunt chemati ca intotdeauna sa fie marturie acolo unde locuiesc ca straini, asezati de Dumnezeul Adevarat, sa duca marturia Evangheliei generatiei de oameni care va veni si sa nu-si rateze scopul existentei. Parintii trebuie sa se trezeasca repede din somnul indiferentei in care se complac pe patul confortului prin munca excesiva departe de accesul la educatia copiilor lor. Factorii externi care decid asupra sistemului educational si cu privire la scopul educarii idividului (unde sa fie adus prin educatie) se vor putea dovedi dezastrosi familiilor daca acestea nu-si iau rolul in serios in raport cu adevarurile Scripturii.

Tinerii au ajuns sa-si poarte singuri de grija, desi fac parte din familii care i-ar putea indruma si ajuta. Au ajuns sa fie nevoiti sa ia decizii care sunt peste masura capacitatii lor si sunt pusi in situatii in care ar trebui sa fie un adult. De cele mai multe ori parerea pe care ei cred ca o au este produsul infuentei intentionate a diversi factori de control.

Solutii:
- studiul Vechiului Testament pentru a descoperii modul in care aceste probleme au fost adresate atunci;
- studiul Bisericii Primare (Noul Testament si alte scrieri timpurii) pentru intelegerea modului in care s-au rezolvat probleme aparute in contextul Imperiului Roman de atunci (ar fi interesat de studiat si dreptul roman, ideea de pace si libera trecere stabilite de romani si implicatiile cetateniei romane, pentru o intelegere a cadrului, in paralel);
- studiul istoriei Bisericii pentru a gasi similaritati deja rezolvate;
- o reevaluarea a relatiei cu generatiile de dupa noi (esential - copiii nostri nu au nevoie de libertate sau de restrictii - ei au nevoie de noi!!!)

La nivel practic, fiecare suntem chemati sa facem ceva intelept si prin luminarea Duhului Sfant..

Te-ai consacrat in slujba Domnului?

• Ai fost numarat in oastea Domnului?
• Ai inceput sa-ti randuiesti viata in jurul Domnului?
• Te-ai consacrat in slujba Domnului?
• Iti pastrezi viata curata de dragul si spre slava Domnului?
• Ai curajul sa-L marturisesti pe Domnul cu toata viata, pe fata si cu bucurie?
• Ai ajuns oare sa te arda pacatul, motiv pentru care ai facut din altar cheia pastrarii relatiei cu Dumnezeu?
• L-ai declarat pe Domnul ca stapan al tau si esti gata sa-L urmezi?
• Iti simti inima macinata de nemultumiri si cartiri, pentru ca Dumnezeu nu iti implineste asteptarile cu care ai venit la El?

Sunt cateva dintre intrebarile esentiale cu care fiecare credincios trebuie sa se confrunte cu seriozitate. Se vor pune in cadrul conferintei de mai jos:

http://www.ib-ro.org/conferinta2011/

Daca puteti ajunge, v-ati fi recunoscatori.

Traditia crestina[34]

Nu stim cu precizie care a fost momentul cand termenul 'Scriptura', cu referire la una sau mai multe dintre cartile cuprinse acum in Noul Testament, a dobandit conotatiile pe care le avea atunci cand se referea la Vechiul Testament. Pasajul din 2 Petru 3: 16 sugereaza ca cel putin anumite epistole ale apostolului Pavel purtau suficiente conotatii ca sa fie supuse acelorasi rastalmaciri ca si 'celelalte Scripturi'. Combatand astfel de rastalmaciri, Irineu vorbea despre 'bogatia de lucruri cuprinse in Scipturi', referindu-se prin aceasta, asa cum reiese din context, nu numai la Vechiul Testament, ci si la scrierile apostolilor. ceea ce predicasera apostolii prin viu grai ne-au 'lasat ei in Scripturi ca stalp si temelie a credintei noastre'. Neacceptarea continutului acestor Scripturi insemna dispretuirea celor care se aflasera in comuniune cu Hristos Domnul. Este adevarat ca, in cele mai multe cazuri, Irineu folosea termenul 'Scriptura' cu referire la Vechiul Testament, iar in aproape jumatate dintre ocurentele sale asta si insemna, insa cu timpul cuvantul a ajuns sa includa ceea ce se va numi canonul Noului Testament.

Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 132-133

Smart

Traditia crestina[33]

Potrivit lui Irineu, aceasta era o caracteristica a ereziei, fiecare eretic selectand o parte din intreaga marturie apostolica, adaptand-o sistemului sau si punandu-i autoritatea mai presus de cea a celorlalti apostoli. Ebionitii nu recunoasteau decat autoritatea Evangheliei dupa Matei ; Marcion doar pe cea a Evangheliei dupa Luca ; alti gnostici, care sustineau ca Isus a suferit, dar nu si Hristos, preferau Evanghelia dupa Marcu ; iar valentinienii isi intemeiau doctrina pe Evanghelia dupa Ioan. Marcion era cel care tagaduia cu mai multa putere continuitatea apostolilor, unul fata de celalalt, spunand ca Pavel era apostolul care cunostea adevarul, intrucat lui i se dezvaluise aceasta taina printr-o revelatie speciala.

Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 131

Traditia crestina[32]

Pentru a-si valida existenta, Biserica nu mai privea cu insistenta in viitorul luminat de intoarcerea Domnului, nici in prezentul luminat de minunatele daruri ale Duhului Sfant, ci in trecutul luminat de alcatuirea canonului apostolic, de crearea crezului apostolic i de intemeierea episcopatului apostolic. Pentru a trece testul ortodoxiei apostolice o idee sau o miscare erau obligate sa se ridice la inaltimea acestor norme.

Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 126-127

Traditia crestina[31]

Din sursele noastre reiese ca, in timp ce se afla in stare de transa, Montanus vorbea despre Mangaietor la persoana intai: 'Eu sunt Mangaietorul'. Potrivit lui Epifanie, Montanus spunea: 'Eu sunt Domnul Dumnezeu Atotputernic, care m-am pogorat intr-un om'' ; si din nou: 'Nu a venit un inger sau un patriarh, ci Eu, Domnul Dumnezeu''. Didim cel Orb mentioneaza alte cuvinte pe care le-a auzit ca fiindu-i atribuite lui Montanus: 'Eu sunt Tatal si Fiul, si Mangaietorul'. Pe baza unor astfel de relatari, unii dintre criticii de mai tarziu ai montanismului au fost inclinati sa creada ca Montanus se identifica pe sine insusi cu Sfantul Duh in chip esential ; de pilda, Chiril din Ierusalim scria ca Montanus 'avea indrazneala sa spuna ca el insusi este Sfantul Duh'. Insa o comparatie intre afirmatiile atribuite lui Montanus in aceasta privinta si alte afirmatii asemanatoare, atat crestine, cat si pagane, ale celor care practicau discursul extatic pare sa indice faptul ca aceasta interpretare nu este corecta. Se pare mai curand ca asemenea formulari exprima ideea pasivitatii ca instrument al divinitatii care este specifica unei astfel de practici, si nu arogarea insusirilor divine de catre o fiinta umana. Epifanie il cita pe Montanus spunand: 'Luati aminte, omul este ca o lira'. Ceea ce a devenit pana la urma aceasta practica montanista este o cu totul alta problema, dar in cazul lui Montanus si al succesorilor lui apropiati, pare mult mai indreptatita concluzia potrivit careia practica in cauza avea aceasta natura instrumentala.

Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 122

Vesnicia omului trecator

Numai parintii care si-au crescut copiii inteleg ce inseamna despartirea. Numai sotul care-si lasa in urma la cimitir sotia intelege sentimentul despartirii. Ceilalti doar tangential. Plang mai mult din egoism sau din inertie, de multe ori.

Cine pricepe inima unui tata care prin sacrificiu de-o viata trebuie sa-si ia ramas bun de la copilul sau stiind ca nu-l va mai vedea poate deloc?

Eu nu am putut sa inteleg. Dar am inteles ca omul plange fiindca e om. El sufera amarnic pentru ca este ceea ce este - un trecator, un efemer, o umbra, un abur, doar o licarire de moment. Omul poate avea sentimentul de importanta, dar il poate avea si pe acela ca daca nu ar exista el totul ar fi la fel. Daca moare un om, lumea merge inainte. Daca se naste unul, a doua zi dimineata, soarele rasare ca si pana atunci.

Tocmai in contextul acesta notiunea de Dumnezeu isi are rostul cel mai bine definit. Caci universul in care traim este grandios, iar omul care-l cerceteaza este neglijabil. Dar Dumnezeul Cel Mare, Creatorul Universului, este interesat de omul mic, faptura mainilor Sale.

Asa ca omul se uita la Dumnezeu si, cu lacrimi in ochi, se fericeste pentru ca trece prin suferinta, pentru ca viata lui nu ii aduce satisfactie deplina, pentru ca nu-si poate implini visul. In suferinta, omul trecator se vede in atentia Dumnezeului etern si cauta sa-I fie pe plac. "Inceputul intelepciunii este frica de Domnul".

Conditia pe care omul a primit-o il face pe acesta sa planga. De aceea, lacrimile si suferinta sunt de la Dumnezeu si inima care invata sa le foloseasca intelept, sa le primeasca in pace, va avea fericirea adevarata si ochii cei mai senini. "Prin intristarea fetei inima se face mai buna".

Ce poate sa faca omul in tragedia vietii lui? Caci viata omului este o tragedie, fie ca o intege, fie ca o uita din vedere. Omul poate sa-si indrepte privirea spre Dumnezeul sau, sa caute invataturile sale, sa iubeasca adevarul, dreptatea, cararile omenilor de bine, stiinta sfintilor, invatatura curata. Omul poate sa-si zica pe nume: "om" si sa planga, sa zambeasca, sa faca bine si sa poarte povara faptelor lui inalte intr-o lume care se descompune. Caci oriunde s-ar duce el, tot om va fi. Orice va face, ramane om. Oricat de mult se intalta pe sine, el tot la statura de om se afla.

Dar sa nu uite, omul, trecatorul, de Omul Isus Cristos. Caci Fiul S-a facut om, a luat trup. A plans, a suferit, a rabdat, a simtit durerea, a vazut tragedia omeneasca si a trait in mijlocul semenilor Sai, cu care a venit sa se asemene. Pentru ca sa si-i infrateasca, sa si-i adune si sa si-i pregateasca, printre lacrimi si intristare multa, pentru ziua infierii de pe urma, pentru clipa in care mana fericitului Dumnezeu va sterge fata omului trecator si-i va da acestuia o noua stare. Si omul trecator nu va mai plange, fiindca nu va mai fi trecator.

Asadar, datul omului il face pe acesta sa planga, nu ceea ce pateste in lumea in care a fost pus. Lacrima buna este masura care ne arata inima omului, caci omul rau se fericeste pe sine intr-o lume rea.

Caile lui Dumnezeu sunt inalte, mai sus decat poate mintea omului sa ajunga. Ele sunt placute pentru cine le gaseste si acela care umbla pe ele nu merge pe cararile dobandite de el, dar se bucura ca le-a primit. El plange demn si sufera cu fruntea sus. El stie ca Dumnezeu ii strange lacrimile intr-un burduf, intr-o masura. Omul strange si el aur, pamant, tot felul de lucruri de pret in ochii lui. Dar Dumnezeu a ascuns in ochii omului valoarea pe care El o considera de pret, iar omul nu o gaseste cautand-o chiar pana la marginile pamantului. Aceasta e pretioasa in ochii Domnului si este si in ochii omului. Domnul o va sterge pentru totdeauna, dar o si pastreaza in vasele Sale.

The Bible Contains...

M-am plictisit, m-am saturat... de ceea ce pretuiesc

Am fost uimit, la inceput nu am inteles. Cum poate cineva sa fie atat slab, incat sa nu poata tine langa el ceea ce pretuieste, propriile preferinte si valori?

Ce-am patit. Am auzit o discutie. Intr-o discutie simpla, cineva intreba pe altcineva daca e de acord sa cante o anumita cantare, o cantare noua, care se canta de obicei la intalniri de tineret. Raspunsul - ne-am plictisit de ea, am tot cantat-o. Venit din partea unui tanar, desigur, adept al cantarilor de tineret, nu "batran depasit". La inceput nu am reusit sa ma dezmeticesc, cateva clipe. Un fel de soc modern.

Pentru ca bunica mea canta acelasi cantari de ani de zile, fratii batrani se intalnesc si canta aceleasi cantari vechi, dar proaspete in inima lor. Pentru ca exista aceasta tensiune intre generatii si unii spun sa cantam cantari noi, nu vechiturile din cartile negre, de doliu. Si, e un soc sa auzi pe cineva tanar ca s-a plictisit de cantarile lui. Dar... din pacate... asa e.

Cum se face ca a cantat-o de 3-4 ori si s-a plictisit de ea? Pai nu era faina? Nu era placuta?

Asadar, e problema la cantare, sau la persoana? Si nu e un caz izolat. Mi-am amintit ca am mai auzit asemenea reactii, dar la vremea aceea nu am realizat. E problema la aceste cantari atat de faine, dar care ne plictisesc fiindca nu au putere in ele, fiindca nu sunt, de fapt, folositoare sufletului? E problema la oameni - sunt ei superficiali, sunt ei atat de mici incat, de fapt nu au nimic cu cantarile vechi, ci cu orice cantare, fiindca, de fapt, ei vor sa se distreze cu ceva mereu nou, incitant si placut dar deloc profund si bine inradacinat?

Este o mare problema pentru cei care nu sunt in stare sa deosebeasca vremurile, sa inteleaga motivul pentru care se intampla ceea ce se intampla. Complexul situatiei depaseste zona, cadrul si personajele ei. E ceva ce caracterizeaza vremea noastra. Am scris acest exemplu pentru ajutorul celor care cerceteaza si inteleg, pentru acei oameni scumpi si preaiubiti care cauta voia Domnului si intelegerea planului Sau.

Cand ne intalnim cu tineri din "lume" vrem sa fim "relevanti" si sa le punem cantarile noastre care si pe noi ne plitisesc. Ele atrag urechea doar, inima ramane sa-si continue drumul de racire si alienare. E vorba de mult mai mult decat ritm, linie melodica sau stil. E vorba de umblarea cu Dumnezeu, de trairea valorilor inalte ale Imparatiei Cerurilor...care, de fapt, nu mai exista. Tinerilor le-a fost rusine cu mostenirea lor. Acum, nu mai au nici mostenire, dar lenea si plictiseala i-a impiedicat sa-si mai faca un nume, o mostenire, o avere (spirituala). Cei "din lume" nu gasesc nimic interesant la pocaitii de astazi. E o realitate.

Acum avem cantari la comanda, putem vorbi pe Internet cat vrem. Aratam poze si spunem mult mai mult decat avem de spus (reziduu cat incape... si spatiul virtual este nelimitat). Dar suntem noi goi, lipsiti de viata (sprituala), undeva intre cer si pamant, dorindu-le pe amandoua si... neavandu-l pe nicicare.

Ce urmeaza de aici? Nimic. Tot ce a fost va mai fi.