sâmbătă, 7 februarie 2009

Argumentatii pentru respectul fiintei umane

Cand Mardoheu a auzit vestea cu privire la hotararea imparatului - ca iudeii urmau sa fie macelariti si-a sfasiat hainele, a scos tipete mari, s-a imbracat cu un sac...

Nu e bine sa ne avantam prea mult in discutii si actiuni care sa militeze impotriva legilor de supraveghere a individului, dar nu e bine nici sa fim indiferenti. E propice pentru a se da o lege ca aceasta, acum. Fiindca e timpul cand oamenii sunt indiferenti si accepta cam orice.

Eu nu sunt de acord cu legea prin care se monitorizeaza convorbirile indivizilor. Faptul ca se monitorizeaza este ceva, iar faptul ca aceasta e o lege e altceva. Nu putem controla monitorizarea. Exista surse de incredere care spun ca monitorizarea se face de cativa ani, deja. Exista exemple prin care se poate dovedi monitorizarea indivizilor.

Imi aduc aminte cum povesteau crestinii care au trait sub comunism despre opresiunea si urmarirea securitatii de atunci. Noi astazi... suntem indiferenti, nu ne pasa. Dupa atata sclavie si uniformizare... Nu. Eu nu sunt si nu pot fi de acord. Redau mai jos cateva argumente foarte bine precizate, care nu sunt ale mele, dar la care (majoritatea) m-am gandit si eu.

Dincolo de faptul ca aceste informatii pot fi folosite de aproape oricine, ma intriga faptul ca toti suntem considerati suspecti

Pana acum ni se cerea, cel putin formal, dreptul de a transmite aceste informatii; acum suntem suspecti pentru ca, nu-i asa, lupta impotriva terorismului justifica orice, ajungem intr-o isterie securitara
Nimeni nu garanteaza ca aceste informatii ar putea intr-un fel folosite si gestionate

Stiu cazuri cand astfel de informatii au fost folosite de catre persoane private, nu mai discutam despre posibilitatea abuzului din partea autoritatilor publice
Ideea de a contrui o politie care sa supraegheze toate aceste lucruri demonstreaza cat de absurda este intreaga problema: ne putem intrebarea cine il va supraveghea pe supraveghetor?

Cei care se pricep, de exemplu Varujan Pambuccian, spun ca nu exista nicio utilitate a acestei legi: se stocheaza niste informatii legate de inceputul sau sfarsitul convorbirii telefonice, despre adresa de IP care a fost accesata, dar nu despre continut. Si atunci se pune intrebarea: de ce? cine are mai multa satisfactie daca ar fi stocate aceste date?

Cred ca europenii care au dat o directiva in acest sens au gresit, exista destul de multi europeni care vor sa schimbe situatia de fapt

Am solicitat Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala si am cerut ca, pe baza Constitutiei, ca sa se verifice in ce masura aceasta lege este sau nu constitutionala

Vom merge si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru ca noi credem ca avem de-a face cu o ingradire evidenta a dreturilor si libertatilor cetatenesti
Petitia online care circula pe internet in legatura cu abrogarea acestei legi este o forma de presiune

Sunt parlamentari romani din Parlamentul European care sunt hotarati sa atace aceasta directiva a Uniunii Europene, am putea construi chiar o coalitie guvernamentala - am discutat deja cu colegi din Franta si Suedia


(Cristian Parvulescu)


Totusi. Iata ce inseamna "libertatea" pe care am primit-o. Pe o parte a banului ei sta prosperitatea si sute de facilitati, pe verso sunt consecintele. Iar banul e un fictiv platit si replatit de oameni.

Concluzii:

- avem oportunitati noi sa discutam cu oamenii despre mesajul Scripturii. Nu despre culorile cailor din Apocalipsa, ci despre ceea ce este cu adevarat important;
- nu trebuie sa fim de acord cu supravegherea individului si cu transformarea lui intr-o notiune controlata tot mai mult, prin dezumanizarea realizata prin degradarea accentuata a respectului pe care trebuie sa-l avem fata de o fiinta umana;
- cauza esentiala a ceea ce se intampla este abandonarea credintei in Dumnezeu si alienarea societatii, intr-un mod brutal, de tot ce inseamna Dumnezeu;
- problemele omului nu se rezolva prin control, ci prin Cristos;
- impotrivirea crestinilor fata de un asemenea drum (directie) trebuie sa fie una aleasa, bazata mai mult pe rugaciune si post, apoi pe indrazneala cu multa calculatie, asa cum e crestineste, de altfel.

Niciun comentariu: