Apostolul Pavel impreuna cu Barnaba formeaza o Biserica solida in Antiohia, timp de mai mult timp. Lucrarea lor nu este tocmai neinsemnata. O consecinta importanta a slujirii lor de acolo este faptul ca ucenicii care au crezut au avut o viata de identificare cu Cristos pana acolo incat oamenii au inceput sa-i numeasca dupa Acesta - "crestini".
Pentru intaia data, ucenicilor li s-a dat numele de "crestini" in Antiohia.
Nu dupa multa vreme de la fondarea acestei biserici, apar iudaizatorii. Acestia erau evrei care calatoreau din loc in loc si, unde gaseau ucenici care urmau "calea credintei", incercau sa-i convinga sa tina, suplimentar, si Legea lui Moise. Diversele argumente aduse de acestea aproape ca au convins biserici intregi din zona Galatiei. In epistola apostolului Pavel catre Galateni gasim o intreaga argumentatie impotriva invataturilor grave ale acestor oameni.
Tot ei l-au urmarit pe apostol in diversele cetati unde mergea sa propovaduiasca Evanghelia, pentru a starni multimile impotriva lui.
Acestia au ajuns si in zona Antiohiei si, implicit, in Biserica din Antiohia. Desigur ca au inceput sa-si prezinte si acolo invataturile. Numai ca, prezenti acolo erau Pavel si Barnaba, care au avut un schimb de vorbe foarte puternic cu ei. Biserica din Antiohia a judecat foarte bine situatia si a format o delegatie pe care a trimis-o la Ierusalim cu scopul de a supune apostolilor aceasta problema.
Gravitatea problemei statea in faptul ca acesti iudei trimisi de nimeni invatau ca, pentru a fi mantuit, cineva trebuie sa tina si Legea lui Moise si sa fie taiat imprejur, indiferent daca a crezut in Cristos sau nu.
Echipa formata pentru acest scop a fost constituita din Pavel, Barnaba si cativa dintre fratii din Antiohia. Ajunsi la Ierusalim, au fost bine primiti de apostoli, de batrani si de Biserica. Au prezentat problema in cadrul intalnirii Bisericii. In timpul discutiilor, unii dintre Farisei au fost de parere ca trebuie ca neamurilor sa li se ceara sa pazeasca Legea si sa fie taiati imprejur.
Atunci, presbiterii si apostolii s-au retras pentru o discutie in vederea unei hotarari. Dupa o discutie unde probabil ca multi s-au implicat, apostolul Petru se ridica si are o cuvantare despre importanta credintei si a harului lui Dumnezeu. Concluzia lui evidenta este ca mantuirea este prin harul lui Dumnezeu, prin credinta. Legea si taierea imprejur ar fi sarcini imposibil de purtat de catre natiuni. Apoi s-a ridicat si Iacov, care a subliniat acelasi lucru, adaugand cateva cereri pe care ar trebui sa le considere natiunile, in ce priveste viata de credinta.
Reunindu-se cu Biserica, am formulat hotararea in scris. Acum vine pasajul care ne spune ca au fost alesi doi frati din Biserica din Ierusalim, care sa-i insoteasca pe Pavel si Barnaba in Antiohia, cu un scop precis. In scrisoare (care este prima epistola din NT, de altfel; Biserica din Ierusalim scrie fratilor din zona extinsa a Antiohiei) se arata ca mantuirea este prin har si ca natiunile nu trebuie sa tina Legea lui Moise in vreun fel in ce priveste mantuirea, ci doar sa traiasca intr-un anume fel.
Acei doi frati care au fost trimisi sa-i insoteasca pe Barnaba, Saul si ucenicii din Antiohia care venisera cu ei, au fost alesi sa mearga special pentru a confirma prin viu grai ceea ce a fost scris in epistola.
De aici intelegem cat de mult conta atunci cuvantul. Caracterul era ceva de o mare valoare, importanta si putere. Acei doi oameni erau martorii hotararii si garantia autenticitatii epistolei.
Astazi e invers. Trebuie act pentru orice. Fara sa blamez in vreun fel (de fapt ideea e alta), imi aduc aminte de o conversatie cu un proprietar al unei tabere crestine. In timp ce am confirmat verbal faptul ca vom merge cu tinerii in tabara lor, intr-o anumita perioada, proprietarul a insistat sa facem neaparat un contract, ca sa fie sigur ca ne tinem de cuvant.
Am incercat sa argumentez ca suntem oameni de cuvant, dar fara vreun folos. Mi s-au insirat exemple de cuvant calcat. Proprietarul avea dreptate. Suntem intr-o era a lasitatii, a minciunii si a unei societati slabe-de-caracter. Cuvantul nu mai conteaza. Trebuie hartie pentru orice. Si, fiecare angajat care are acces cat de cat la un anumit nivel de informatie, poate stii ce se face "in acte".
De aici am invatat ca vorbirea noastra trebuie sa fie curata, autentica, reala si puternica prin adevar. Orice ar fi, noi trebuie sa fim oameni ai adevarului. Tinuta noastra trebuie sa fie stand drept, cu hainele curate si frumos calcate, intr-o alura de fermitate data de integritate.
Daca tu ai fi fost in Biserica din Ierusalim, ar fi avut incredere apostolii in tine sa te trimita in Antiohia spre a autentifica verbal ceea ce ei au scris in epistola trimisa crestinilor de acolo? Nu intreb daca te-ar fi ales, ci daca ar te-ar fi putut alege, daca ar fi putut conta pe tine... Cu siguranta ca nu doar ei doi (cei trimisi) au fost oameni de caracter in Biserica din Ierusalim.
Si, de aici mai invatam ceva. Nu faptul ca suntem trimisi intr-o misiune speciala trebuie sa ne faca drepti. Ci, drepti fiind, trebuie sa ne confere oportunitatea de a fi trimisi intr-o astfel de misiune. Asta inseama sa nu faci curat ca vin musafiri, ci sa faci curat. E o alta aplicatie a principiului despre care vorbesc.
Suntem noi astfel de oameni? Doamne, ajuta-ma pe mine!
Pentru detalii, va rog sa cititi Fapte 15. Mult har!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu