Bildad din Suah i se adreseaza lui Iov dupa ce ii vorbeste pentru prima oara Elifaz din Teman. Elifaz ii vorbeste lui Iov, incercand sa gaseasca cuvinte intelepte din doua surse majore: propria experienta si revelatia aflata din partea unui duh, care se pare ca era cunoscuta de cei prezenti fiindca mai apare mentionata in carte, intr-o alta cuvantare.
Daca Elifaz subliniaza ceea ce a vazut si a cercetat, Bildad sugereaza ca "noi suntem de ieri si nu stim nimic" si ca "zilele noastre pe pamant nu sunt decat o umbra". Prin urmare, rationeaza el, nu apucam sa intelegem prea multe (desi intelegem totusi, dupa cum arata Elifaz, cate ceva). Dar, am putea cauta intelepciunea in istorie. Am putea intreba pe cei care au fost inaintea noastra. Ce marturie au lasat ei? Ce putem invata de la ei?
Bildad propune ca autoritate pentru intelepciunea pe care vrea s-o prezinte comunitatea istorica a inteleptilor. Ai mai multe sanse sa gasesti intelepciunea in ceea ce au spus/scris inteleptii de-a lungul istoriei, nu?
Si la aceasta propunere, faptul ca Dumnezeu ii raspunde lui Iov din mijlocul furtunii, arata ca istoria nu este suficient de valoroasa pentru cunoasterea lui Dumnezeu, ci avem nevoie de revelatie direct de la Dumnezeu!
Dumnezeu doreste sa aiba o relatie cu omul Sau. Nu va multumiti cu cartile, cu ceea ce inteleptii au spus, cu scrierile filosofice bune, cu observatiile acumulate de ganditori in cursul veacurilor. Dincolo de toate aceastea, Dumnezeu ne-a vorbit prin Cristos si prin Scriptura. Cautati-L pe Dumnezeu in vorbirea Sa directa si veti gasi intelepciunea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu