Christopher Hitchens, jurnalist şi scriitor american, care a descris anterior creştinismul, iudaismul şi islamismul ca fiind „adevărata axă a răului”, crede că religia este „un experiment nemilos, în care suntem creaţi bolnavi şi în care ni se porunceşte să fim buni”. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei dezbateri pe teme religioase, unde l-a avut ca partener de discuţii pe fostul premier britanic Tony Blair.
Dezbaterea, organizată la Toronto şi transmisă de BBC, a avut ca temă principală: „Religia este o forţă a binelui?”. Tony Blair a încercat să apere imaginea religiei ca forţă a binelui şi a fost cel care a încercat să arate că religia este extrem de necesară în viaţa noastră de zi cu zi, în timp ce Hitchens, un ateu bolnav de cancer în fază terminală, a fost cel care consideră religia ca un factor malefic pentru omenire.
Pentru Blair, un catolic convertit, este evident faptul că religia reprezintă o forţă a binelui şi crede că ar fi inutil ca cineva să încerce să ignore acest aspect. Dar contraargumentul adus de Hitchens este că prin credinţă nu se poate face bine, deoarece religia forţează oamenii să facă lucruri oribile. El afirmă că „oamenii au avut foarte puţin de câştigat datorită creştinismului şi au reuşit doar să îşi compromită libertatea deoarece s-au comportat ca nişte «oi»”.
Este un teritoriu destul de batatorit, dar vreau sa fac niste observatii importante:
1. Mintea pervertita a omului poate folosi religia pentru a face raul, ceea ce nu inseamna ca religia in sine ar fi rea, ci modul in care este ea folosita aduce sau provoaca raul. Ni se da exemplul cu perioada inchizitiei de foarte multe ori in dezbateri. Mie mi se pare un argument foarte subtire, mai ales ca nimeni nu-l poate pune in spatele crestinismului. In cel mai "bun" caz se poate pune in spatele bisericii de Apus (catolicismul). Dar, factorii care determina anumite circumstante sunt foarte multi, chestiunea este mai complexa decat aceea propusa de atei, gandita de ei simplist tocmai pentru a putea arunca cu piatra in geamul crestinilor, pe care ei cred ca-l pot sparge usor...
2. Discutia trebuie sa treaca dincolo de dimensiunea notiunilor religioase, in cea a relatiei. Nu putem intelege o forma in plan doar in termenii punctului si liniei.
3. Este caracteristic omului sa dea vina pe altul pentru greseala sa. Normal ca ateii cauta vina la credinciosi - unde s-o caute?
4. Daca am judeca dupa viata unor crestini exceptionali in traire si am merge pe acelasi fir de gandire am ajunge la concluzia ca crestinismul este ceva minunat, de nedescris, bun, maret, intotdeauna fara greseala. Ori, nu este cazul. Asadar, abordarea discutiei trebuie sa se faca din alta perspectiva, eventual mai bogata, mai larga. Vorbim, din nou, de complexitate.
5. Un dialog cu ateii are, totusi, o limita peste care nu se poate trece fara concesii care ar nega intreaga demonstratie argumentativa in cazul oricarei parti implicate in dialog.
6. Ateii vorbesc adeseori despre religia organizata, amestecand si notiunile de religie, credinta, divinitate etc in aceeasi oala. Aceasta se face doar prin rea intentie, alta explicatie nu am (eventual incapacitate de a diferentia, dar nu stiu daca e cazul). Se ajunge, astfel, la acuza de rea intentie, ea insasi facuta cu rea intentie. Asadar, cine a fost rau famat pana la urma?
In incheiere v-as recomanda sa cautati sa intelegeti aspectele esentiale ale credintei crestine in contextul lor biblic. Erori de interpretare mai ales in practica au fost facute in istorie. Dar nu invataturile au dat gres, ci intelegerea si aplicarea lor eronata. Vorbim despre Dumnezeire si despre umanitate, iar omului ii este specifica greseala. Adolescentii aud o idee si se inghesuie toti intr-acolo; aud alta si isi schimba brusc directia inspre noua directie care "sigur" - zic ei - e buna. Omul matur nu se grabeste sa alerge in toate directiile numai ca ii vine cuiva din grup o idee aparent stralucita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu