Genesa incepe cu relatarea zilelor creatiei vietii pe planeta Pamant, specificand inca de la inceput ca cerurile si pamantul au fost create de Dumnezeu.
Pamantul era pustiu si gol, dar Duhul lui Dumnezeu se misca peste intinderea de ape. Candva, intr-un moment special, Dumnezeu incepe lucrarea Sa de a ordona si a crea tot ceea ce va exista pe planeta albastra. Lucrand, Dumnezeu aseaza ordinea. Asezand ordinea, Dumnezeu desparte.
Despartirea, separarea, asezarea limitelor peste care sa nu se treaca constituie o tema importanta, de esenta, in Scriptura. Principiul care rezulta de aici ne poate ghida viata, ajutandu-ne sa ramanem in realitatea obiectiva in care am fost pusi. Ajuta mintii noastre, ne regleaza capacitatea de a judeca, de a gandi. Ne defineste normalul.
Domnul Dumnezeu a despartit lumina de intuneric, a despartit intinderea de sub cer (atmosfera terestra) de cea de deasupra, a separat uscatul de ape, a pus limite in cadrul soiurilor (speciilor) in asa fel incat fiecare planta sau animal sa fie dupa soiul sau, avand in el capacitatea de a se perpetua in aceste limite precise. Domnul Dumnezeu a separat ziua de noapte, punand pe cerul nostru doi luminatori care sa le guverneze. Cand a terminat, Dumnezeu a vazut ca toate sunt bune, foarte bune.
Istoria imparte omenirea in doua: Cain si Abel, spita de neam a lui Cain si cea a lui Set (inlocuitorul lui Abel); Avraam cel ales si restul inchinatorilor la idoli, poporul ales si paganii. Vedind in lume, Cristos a adus despartire: in familii, in societate - unii oameni si-au pornit mersul spre asemanarea cu El, altii spre asemanarea cu dusmanul Sau. La finele istoriei noastre din timp si spatiu, vom sta la judecata asteptand decizia finala: la dreapta, sau la stanga. Apocalipsa se termina cu imaginea aceasta a celor care stau afara si a celor care sunt inauntru. Cei sfinti sa se sfinteasca si mai departe, cei care fac raul in faradelege, sa-l faca si mai departe. Aceasta este istoria istoriei noastre - despartire. Intr-un sens, pentru ca toate sa fie bune, trebuie sa ne despartim. Trebuie sa ne despartim de pacat, de minciuna, de oamenii care traiesc in neoranduiala dar au tupeul sa-si zica "frate"... Altfel, acestea ne vor desparti de Dumnezeu. Trebuie sa ne despartim de o inima necredincioasa, ca o inima rea si necredincioasa sa nu ne desparta de Dumnezeul cel Viu.
Biserica sunt cei chemati afara, cei chemati sa fie sfinti, sa fie diferiti de cei din lume, de cei care alearga spre pierzare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu