Am fost recent la o conferinta internationala si as vrea sa va impartasesc din experientele prin care am trecut.
Intr-o zi, s-a predicat evanghelia coreenilor. Tinerii coreeni si-au adus prietenii studenti la conferinta, tocmai cu scopul acesta - sa auda Evanghelia. Predicatorul a cerut sa nu se traduca in limba engleza. Cunosteam doua cuvinte - Dumnezeu si dragoste. Le-am auzit des in predica, in timp ce vestitorul Evangheliei plangea si arata probabil dragostea lui Dumnezeu fata de noi, murind pe cruce. Predica cu lacrimi.
Am fost in acelasi duh cu el si am inceput sa ma rog. Mi-am plecat privirile si ma rugam cerandu-I lui Dumnezeu ca tineri (oameni) sa se pocaiasca de pacate si sa vina la credinta in Domnul nostru Isus Cristos. In timp ce ma rugam am auzit aplauze. Nu stiam ce sa fac. In cateva secunde am ridicat privirea inca rugandu-ma, cand, surprins, am vazut ce nu am vazut niciodata in viata mea. Zeci de tineri veneau pe culoarele salii spre a ajunge la predicator - erau cei care veneau sa se predea Domnului. Venea cu zecile, alergand parca. Am fost extrem de surprins si foarte cercetat.
Toti s-au pus pe genunchi si predicatorul parca nu se mai vedea in multimea lor. Era plin acolo si pe culoare continuau sa vina. Iata o experienta minunata - minunea nasterii din nou, a unor pacatosi sortiti mortii si iadului. Mila si dragostea lui Dumnezeu s-au vazut literalmente, asa cum a randuit El sa se vada. E adevarata minune, aceea a regenerarii pe care doar Duhul o poate face. Astazi se vehiculeaza multe faceri de minuni, ca semn al prezentei Duhului. Dar noi stim ca Cel ce face minuni printre noi este cel care ne da Duhul pentru marturia adevarului Evangheliei spre slava si onoarea maretului Dumnezeu, inaintea caruia ma ridic in picioare in aceste momente cand scriu, in sufletul si inima mea!
La intoarcere eram hotarat sa nu-mi mai fie rusine de Evanghelie. Eram hotarat sa renunt la toate artificiile omenesti si sa spun adevarul din inima, ferm convins pe baza Cuvantului ca adevarul are putere in sine insusi, fiindca Domnul Isus a spus - "Eu sunt calea, adevarul si viata".
Pe avion am stat exact pe locul unde am stat si cand am mers spre Coreea, intr-un avion cu sute de pasageri. Ma rugasem inainte ca Domnul sa-mi rezerve locul si eram puternic incredintat ca El asa a si facut. Asa ca nici nu m-am gandit sa cer un loc anume celor din aeroport. Pe un rand sunt 3 locuri, unul la geam, unul la culoar si unul la mijloc. Timp de aproape 10 minute din timpul de boarding, am fost singur pe randul meu, in timp ce toate celelalte erau deja ocupate. Aproape de timpul randuit pentru inchiderea usii, o femeie a intrat si s-a asezat pe randul unde eram si eu, la geam. Intre noi nu mai era nimeni. Asa ca ne-am pus hainele acolo - si eu si ea.
In timp ce ma intrebam daca voi vorbi cu ea despre Dumnezeu in cele zece ore de zbor, in timp ce ma rugam si ii ceream Domnului sa se faca voia Lui si sa intervina daca e voia Lui sa vorbesc cu acea persoana, ea a luat initiativa si m-a intrebat de unde sunt. I-am spus, iar la intrebarea ei - cu ce scop am fost in Coreea, i-am raspuns: pentru o conferinta crestina.
Desi stiam foarte clar ca, dupa foarte multi astazi, nu e bine sa spui omului direct ca esti crestin si despre Dumnezeu, ca sa nu-l sperii si sa il pierzi, am fost pe deplin constient ca trebuie sa spun exact unde am fost. Si, reactia ei a fost una de uimire, s-a luminat si m-a intrebat daca sunt crestin. De aici, a inceput marturia credintei in Domnul Isus.
Ea provenea dintr-o familie de budisti. Nu era budista, nu credea in nimic. A spus ca nu s-a gandit la viata spirituala pana atunci. A fost prima oara cand aceasta femeie a auzit Evanghelia mantuirii. Duhul mi-a amintit ca am la mine o Biblie in limba coreana, pe care am cumparat-o, ma gandeam eu atunci cand am cumparat-o, pentru mine. Imediat mi-am amintit ca trebuia sa fie in bagajul mare, care era in hala bagajelor, dar, am pus-o in ultimul moment in bagajul de mana. Am luat bagajul, am luat Biblia si, impreuna cu o brosura care explica nevoia de mantuire si izbavire de pacat prin credinta in Domnul Isus, am dat-o acestei femei. Aveam lacrimi in ochi, eram cercetat de Domnul pentru acest suflet si i-am oferit Biblia, explicandu-i cum e organizata. Ea mi-a multumit, iar cand a inteles ca e de tot si nu doar pentru timpul zborului, a lacrimat si mi-a multumit. Cred ca am fost cel mai fericit. Slava Domnului!
In Bucuresti am ajuns cu avionul pe la 3. Avionul intarziase. Nu stiam de ce a fost furtuna si a intarziat avionul aproape 3 ore. Mergeam insa prin credinta. Prin credinta am stiut ca trebuie sa fiu in gara, chiar daca nu stiam ce tren va veni. Am fost acolo si in doua ore pleca un tren, cu care am si venit spre Simeria.
Impreuna cu mine era si un prieten, Vali. Aveam un bilet intr-un vagon si altul in alt vagon. Am ales vagonul meu si am mers impreuna acolo. Am pus bagajele si in compartiment mai era un om in varsta. Doar noi trei am ramas acolo toata calatoria. Eram foarte obositi. Dar Domnul ne cerceta pe amandoi sa vorbim cu acel om. Am inceput cu rugaciune. Omul fusese la tatal sau in spital. A vrut sa plece cu personalul, dar s-a razgandit si a luat rapidul in care eram. Va dau toate aceste detalii pentru ca sa intelegeti prin a cui providenta a ajuns intr-un final sa ii marturisim Evanghelia acelui om. La inceput am facut-o impreuna, vorbeam pe rand.
Din cauza oboselii, am continuat sa o facem pe rand, in timp ce unul dintre noi dormea. Cand unul se trezea, celalalt spunea in continuare, ce ne dadea Domnul. La sfarsit, Vali a coborat la Alba Iulia. Omul acela mi-a zis - "Ce om bun e baiatul acesta". Eu nu stiu ce i-a spus, dar cu siguranta ca Domnul lucra. Cand am coborat si eu, la Simeria, a venit sa ma ajute la bagaje. Am mai vorbit de tatal sau si i-am spus ca ma voi ruga pentru el. Plangea. M-a imbratisat. Nu m-a mai imbratisat un strain pana atunci. Slava Domnului!
I-am spus sa citeasca Biblia, despre ne spusese deja ca o are acasa (o luase din gunoi, unde niste vecini au aruncat-o). I-am spus ca ma voi ruga pentru el. Rugati-va si voi. Slava Domnului!
Suntem acum la Pui, intr-o tabara de misiune. Acolo ne pregatim sa marturisim Evanghelia oamenilor din sat. Astept ca Dumnezeu sa lucreze cu putere, cum face El in orice vreme. Pocaitilor, sa ne incredem in El si sa urmarim singurul scop la care suntem chemati - marturisirea Domnului Isus Cristos, pentru facerea de ucenici adevarati, pe baza Evangheliei adevarului.
Va incurajez prin aceste randuri sa ii dati slava Domnului si sa va bucurati in Duhul Sfant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu