vineri, 8 februarie 2008

Barbatul si alegerea in casatorie

Am ales sa scriu niste articole care sa atinga partea sensibila a relatiei dintre un barbat si o femeie, dintr-o dorinta de a motiva la o traire cu Dumnezeu in aceasta, pe toti tinerii, atat baieti cat si fete.

Am gasit un citat, o marturie a unei sotii primite de un frate care s-a rugat Domnului sa-i aleaga sotia si care a fost gata sa NU aleaga prin fire, dupa ochii acestia firesti.

Daca avem in noi prezenta lui Dumnezeu, cum multi dintre noi afirmam, atunci vom continua sa traim intr-o inconstienta pretinsa a fi inocenta? Sau vom trai la adevarata valoare a chemarii prezentei gandirii duhovnicesti in noi? Am un deosebit respect si consideratie (in fapt, dragoste) pentru barbatii si femeile care au avut dorinta aprinsa de a se casatori in voia Domnului, lasand alegerea pentru partener in mana Lui, gata sa piarda placeri ale trupului sau ale ochilor firesti, gata sa refuze o alegere a unei priviri afectate de pacat, a unui sistem de gandire relativ si blocat la concepte omenesti.

Avraam cel care a avut un copil la o varsta imposibila pentru aceasta, a fost binecuvantat de Dumnezeu prin credinta. Credinta lui Avraam... Doamne, ajuta-ne si pe noi sa Iti fim credinciosi. Ajuta-ne sa nu ne grabim, sa nu cautam noi, sa Te lasam pe Tine sa alegi pentru noi, cu intelepciune de sus.

Iata marturia sotiei lui Marcu Nichifor:


“Nichifor astepta ca Duhul Sfant sa-i arate care fata urmeaza sa-i fie sotie. Cand m-a intalnit pe mine, o fiinta slaba, tusind in mijlocul verii, L-a intrebat din nou pe Domnul, dar cu frica: ‘Doamne aceasta o fi sotia mea?’ Si Domnul a raspuns ‘Da, Ariadna este sotia ta.’ Atunci s-a gandit ca poate fiind bolnava nu are cine s-o ingrijeasca, cine s-o inmormanteze si El ii da aceasta insarcinare, cum ca este refugiata, parintii si rudele sunt in Basarabia, aici este fara casa, fara avere si, natural, fara zestre. Auziti frati predicatori - urata, bolnava, saraca si fara pic de zestre, nu este ceva de neinteles aici? Dar in biata fiinta El a pus dorinta vie dupa castigarea de suflete pentru Cristos si asta era esentialul. Dupa intalnirea noastra la Iasi si celelalte scurte intalniri din drumul meu spre Constanta cu prietena mea, Nichifor mi-a scris o scrisoare in care ma cere de sotie cam asa: ‘De dragoste fireasca nu poate fi vorba dar ai un suflet mare, ai suferit mult si Dumnezeu te-a pregatit sa intelegi pe fetele care sufera fara Cristos. Domnul mi-a descoperit ca tu vei fi sotia mea si noi impreuna Lucratori cu El.’ Chiar asa a fost. Pana la casatorie nu veneau la Nichifor decat baieti, dupa casatorie au venit si fetele, toti cu diferite probleme. Ne rugam pentru fiecare in cauza si vedeam cum aveam biruinta in El.

Dar inainte de a ma hotari sa ma casatoresc cu Nichifor am trecut prin lupte mari si grele. Aveam ganduri, intrebari. Noaptea nu dormeam din cauza tusei mele. Astfel intr-o noapte am auzit clar o voce: ‘Te casatoresti.’ Asa am primit din toata inima ceea ce Dumnezeu mi-a dat si El s-a ingrijit cu totul minunat de noi. Toata grija noastra se fie de a asculta de El, Slava sa fie a Lui in toate!

A venit Nichifor la Iasi si in doua zile s-a facut cununia. Fratii de la Iasi l-au invitat pe Nichifor sa vina acolo pentru o casatorie. Aceasta s-a anulat dar Nichifor tot a venit. Cand l-au vazut fratii in biserica au crezut ca Nichifor nu stia de casatoria anulata. Al stia insa mai mult, urma casatoria lui cu mine. A coborat de la amvon si m-a invitat in fata unde a aranjat doua scaune. Cu totii au ramas surprinsi. Responsabilul bisericii a privit actele noastre de casatorie si a exclamat: ‘Cum asa ca din cer?’ ‘Chiar din Cer’ a raspuns Nichifor.

A fost o nunta cat se poate de simpla, fara rochie de mireasa, schimburi de verighete si alte ritualuri. A fost insa o cununie in Domnul, legata in Cer si omul nu a despartit-o. Asa am devenit eu sotia celui ce umbla cu Dumnezeu, sotia lui Marcu Nichifor.” (Ariadna si Nichifor Marcu, Umblarea Noastra cu Dumnezeu, Arad: Carmel Print, 2005, pp. 34,35)"

Citat preluat de pe blogul de "Istorie si Apologetica", unde autorul ne sfatuieste sa citim toata cartea: "Se merita!"

Un comentariu:

Anonim spunea...

"De dragoste fireasca nu poate fi vorba....". Dar cum ramane cu dragostea duhovniceasca, 'supranaturala', turnata de Dumnezeu in inimi? Nu trebuie sa existe aceasta dragoste in inimile mirilor, chiar daca au calauzirea lui Dumnezeu ca sunt "alesi" unul pentru altul?
De ce atata graba cu nunta?
Sau dragostea vine in urma legamantului, stiind ca esti "ales de Dumnezeu" pentru celalalt si cum "nu ai alta scapare/varianta" decat sa asculti, incepi si sa-l "iubesti"?