Semana in gandurile mele cu biserica universala, avand la baza blocuri mari (sfintii de la inceput), dar tot mai mici spre varf. Se poate vedea putin in fotografia pe care o pun aici. Mi-am adus aminte de Iacov care considera ca el a avut zile mai putine si mai rele decat ale parintilor sai, in calatoria pe acest pamant.
Stricaciunea de acum imi aduce o mare suferinta in inima, dar nadajduiesc mereu in mai bine. Cel mai greu este sa vad cum flacara adevarului se stinge in lume. Nu adevarul, el ramane...
In partea de sus a muntelui, marmura este mai neagra si mai faramitata. Astazi asistam la o mare lipsa de discernamant - adevarul este luat peste picior de parerea efemera a omului care se crede intelept. Iov zicea:
Caci voi sunteti niste fauritori de minciuni, sunteti cu totii niste doctori de nimic. O, de ati fi tacut, ce intelepciune ati fi aratat!... Nu va infricoseaza maretia Lui? Nu cade groaza Lui peste voi? Parerile voastre sunt pareri de cenusa, intariturile voastre sunt intarituri de lut
Daca nu s-ar vedea, dincolo de acestea toate si de nori un cer senin, ce speranta am avea noi? Totusi, promisiunile Domnului se vor intampla pe pamant, intocmai dupa cum au fost spuse. El va veni, Isus va reveni!
[completare]
M-am mai gandit la o comparatie. Am observat acolo ca bucatile dinspre margine sunt mai roase si mai faramitate. Nu prea se da mult pe ele, dar, datorita lor intemperiile nu au lovit in interior. Sunt frati care se jertfesc pentru a proteja turma Domnului. Ei sunt adevaratii pastori ai turmei. Era un cantec mai vechi, de fapt o poezie care zicea la o strofa: "Dar tu sai, dar tu sai/ Sa pui pieptul langa El?". Domnul Isus si-a dat viata pentru prietenii Sai, chemandu-ne si pe noi la o astfel de dragoste fatza de care nici o alta nu este mai mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu