Trecem peste discutia despre insemnatatea Bisericii, care, desigur, se refera la Trupul lui Cristos, chestiune evidenta conform Scripturii. Cand vorbim despre a merge la Biserica, ne referim la a ne intalni cu fratii de aceeasi credinta, in Biserica locala.
Strangandu-se impreuna, credinciosii au avut nevoie de un loc pentru aceasta, care, cu timpul a ajuns sa fie numit si el Biserica, nu neaparat gresit (daca avem o intelegere corecta asupra chestiunii, problemele dispar de la sine si nu e bine sa ne impovaram cu lucruri pe care nu e nevoie sa le purtam in spate).
Unii astazi vorbesc despre trecut, uitandu-se la parintii lor care au pus un mare accent in a merge la Biserica. Concluzia lor este ca e vorba de un ritual si ca ei nu vor sa faca aceasta. Prin urmare, nu vor mai merge la Biserica. Printre acestia s-a dezvoltat un fel de mandrie inalta in a nu merge la Biserica. Ma intalneam in studentie cu un tip crescut intr-o Biserica baptista, care ne-a intrebat (eram impreuna cu cativa prieteni si cautam o Biserica a crestinilor dupa Evanghelie, intr-o duminica dupamasa) unde mergem. Cand a aflat ca la Biserica ne-a spus cu mandrie si mirare ca el nu merge Duminica seara la Biserica. Ei si?
Iata care este problema. La o traditie (daca e traditie e partea a doua, sa presupunem ca e traditie), aduc ca rezolvare o alta traditie, care e suficient de noua pentru a nu fi numita astfel deocamdata, dar care va deveni traditie inevitabil. Intelegerea autenticitatii pare distorsionata. In plus, a considera ca toti parintii nostri sunt morti in traditiile lor este cel putin consecinta unei gandiri la doi-trei centimetri deasupra solului, deci nu putem vorbi de un grad de adancime.
Solutia corecta, daca ar fi vorba despre o traditie moarta, este sa traiesc, adica sa fiu viu, fie ca fac o fapta, fie ca fac alta fapta. Fapta in sine trebuie animata de o traire autentica dincolo de ea, a celui care se zice credincios. Degeaba schimb o forma si ma laud ca eu sunt viu, pe cand ceilalti sunt toti morti, fiindca nu realizez nimic, decat ma fac de rusine cu logica mea precara.
A merge la Biserica, fiindca despre aceasta discut acum, este totusi o chemare sfanta. Noi suntem chemati sa nu parasim adunarea noastra, cum au unii obicei. Deci, iata ca sunt si obiceiuri rele, care s-au format inca din vremea Bisericii primare. Obiceiul de a merge la Adunare, la Biserica, la partasia sfintilor in lumina este de cand Biserica si e un obicei bun. Apoi, mai sunt si alte obiceiuri, dar care nu sunt bune, aratate ca atare cu degetul de Scriptura, prin vocile invatatorilor trimisi de Dumnezeu.
Faptul ca parintii isi invata copiii sa mearga la Biserica este, iarasi, ceva bun. Foarte bine! Este si ramane decizia fiecaruia in parte, daca sa mearga la Biserica, sa intre in Biserica si sa ramana acolo, adica in Cristos (caci Biserica este in Cristos si Cristos in Biserica), iar aceasta nu pentru ca asa stabilim noi, ci fiindca asa a gasit Dumnezeu de cuvinta. Deuteronom 6, Proverbe 22 si alte pasaje (precum marturisirea lui Dumnezeu despre Avraam care-si va invata copiii intr-o anumita directie, in Genesa) sunt chemari sfinte pentru parinti.
Din pacate, Adunarea e parasita de foarte multi astazi, din varii motive. Oamenii s-au facut obicei sa nu mai vina la intanirea fratietatii unei Biserici locale. Fie merg la pescuit, fie dau turul bisericilor prin oras, orase, judete, tari, continente (si via internet), dar nu mai au "Adunarea lor". Totusi, acesti oameni au o placere interesanta, de a face pe spiritualii.
Nu suntem obligati nici sa respiram. Respiram fiindca avem nevoie de aer, iar procesul este un automatism foarte interesant din punct de vedere biologic (se merita un studiu in domeniu, e fascinant cum Dumnezeu a pregatit totul pentru ca acest proces sa functioneze corect). Mergem la Biserica fiindca e ceva natural, desi nu fara obstacole si vanzatori ambulati de alternative ieftine din coloranti sintetici, bio astazi.
Sunt foarte multi tineri astazi care au o problema. Cred ca parintii nostri toti, gramada, au omis un esential din Scriptura si si-au ratat viata. Basme. Haideti sa cauta sa fim plini de Duh, de viata, sa ne luptam pentru adevar, pentru Scriptura, ca ea sa fie in noi si sa respiram din viata lui Cristos, din Dumnezeu, aerul curat si placut care ne hraneste fiecare celula spirituala spre maturizarea atat de necesara lucrarii de mantuire. Stiu ca adolescenta aduce cu sine framantari si ideea de superioritata fata de toti ceilalti, mai ales fata de varstnici, dar cred ca putem sa depasim momentul.
Fetita noastra de un an si sase luni nu mananca fara sa puna mainile la rugaciune, asteptand ca noi parintii sa spunem cuvintele pe care ea nu le poate rosti inca, in fraze simple, insa, pe care le intelege. La final zice si ea Amin. Si Dumnezeu ne asculta, slava Lui! E formalism? Nu stiu la altii cum e, dar noi cautam sa nu fie niciodata, desi pericolul ramane pentru fiecare zi. Viata spirituala exista sau nu si existenta ei la un moment dat determina valoarea actiunilor noastre, a faptelor pe care le facem - ce facem si cum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu