Ei, vezi, ti-am spus eu...

Era pe vremea lui Ceausescu. Comitetul Central trimite o sarcina Ministerului Educatiei pentru expertizarea meditatiei transcedentale. Ministru era atunci Aneta Spornic. (1)

Nu dupa multa vreme de la inceperea cursurilor, cu participarea unor psihologi, cineasti sau ganditori, acestia sunt trimisi la munca de jos, iar miscarea aceasta ajunge sa fie privita ca o secta.

Andrei, un personaj fictiv, se joaca cu Alina prin curte. Sunt doi copii in jurul varstei de 8 ani. Noi, ca buni observatori ce suntem, ne dam seama ca Andrei nu exista si sarim ca arsi cand ni se baga pe gat lista cu boacanele pe care le-au facut Alina si Andrei. "Dar Andrei nu exista, argumentam noi...". "Da, dar Alina exista, spun ei, despre Alina nu am spus ca e un personaj fictiv". Asocierea a doi termeni, in asa fel incat relatia lor sa nu fie clara (poate sa fie posibila, poate sa nu fie, poate sa fie dar numai in anumite conditii), cu scopul de a pastra carul in picioare si cand se rastoarna, nu este decat o tactica de manipulare grosolana si expirata demult. Dar, cum practica cu tiparirea termenului de valabilitate nu exista cand a fost produsa, valabilitatea ei nu pare sa fie contestata de cei mai multi.

Propozitia A este adevarata. Propozitia B este formulata in asa fel incat ea poate fi adevarata, dar in conditiile de fata nu este (exemplu: niste detinuti trebuie sa munceasca zilnic la saptat santuri, dar unul dintre detinuti a fost trimis sa care pietre; noi ne folosim de propozitia "detinutul trebuia sa sape santuri" ca sa demonstram ca detinutul a comis un delict si sa cerem prelungirea sentintei lui, cand, de fapt, el a fost trimis sa care pietre, fapt ce a anulat ordinul de a sapa santul). Propozitia A este folosita impreuna cu propozitia B (complexitatea creste cand adaugam un numar mai mare de propozitii, alese cu grija) intr-o argumentatie. Cand cel cu care se discuta reactioneaza argumentand ca propozitia B nu-si are locul, celalalt raspunde ca propozitia A este adevarata, concluzionand: "Ei, vezi, ti-am spus eu...". Propozitiile acestea puse impreuna dau un rezultat, dar separate dau un cu totul altul. A nu ar insemna nimic fara B, dar, cel care foloseste tactica aceasta nu vrea decat sa ajunga intr-un punct in care sa i se recunoasca dreptatea, ca mai apoi sa concluzioneze ca a avut dreptate si dincolo de propozitia A. Important e ca a avut dreptate (de fapt nu a avut niciodata, dar a manipulat cu brio).

Si lista poate continua la nesfarsit. Unde vroiam sa ajung... Noi putem sa urmarim dreptul, calea curata, dreapta si neprihanita; putem sa traim urmarind adevarul, sinceritatea, in limpezime si pace. Sau, dimpotriva, putem sa urmarim inselaciunea, pe o carare alambicata, cu multe scurtaturi care duc inapoi de unde am plecat, dar pe care ni se pare ca inaintam (noua sau altora, dupa caz). Nu se vede oare omul siret cum strange incaltamintea? :)

Scriptura ne prezinta o imagine nu tocmai glorioasa cu privire la multi dintre primii propovaduitori ai Evangheliei - cei mai multi stricau Cuvantul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este drept in caile Sale si cei care sunt nascuti din El nu ratacest. Dumnezeu este inconjurat de cinste si numai omul cinstit Il va vedea pe Dumnezeu.

Sunt si astazi oameni cu limba despicata, vanatori care-si tin pusca pe umarul altora, vorbareti care te asigura ca toata casa e a ta, chiar si bunurile din ea... totul... el are numai cheile. Sarpele era si el mai siret decat toate fiarele campului. Numai ca, asa cum a fost si pana acum, Dumnezeu a prevazut faptul ca vor exista intotdeauna astfel de slugi (sa nu creada cineva ca smecherul nu va fi si el smecherit) si a dat pe unii apostoli, pe altii proroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si invatatori, pentru desavarsirea sfintilor, ca sa ajungem toti la statura plinatatii lui Cristos, ca sa nu mai fim copii, plutind incoace si incolo, prin viclenia oamenilor si prin siretenia lor in mijloacele de amagire.

Asadar, odata cu maturizarea vine si asemanarea cu Cristos. Iar aceasta asemanarea ne capaciteaza sa ne ridicam deasupra legilor ingineriei din lumea aceasta. Invatam sa fim statornici in vanturi care muta totul in jur, sa ne pastram directia cand vapoare mari sunt aruncate in toate directiile de cate un val urias. Exista, nu-i asa, mijloace de amagire si oameni vicleni si sireti. Dar, dincolo de cunostinte despre argumentatia falacioasa, despre aspectele psihologice ale jocului cu mintea omului, crestinul matur are o capacitate speciala - discernamantul spiritual.

Ce ar trebui sa faca un crestin matur? Sa nu se poarte copilareste. Adica, un crestin matur nu va fi purtat de vanturile de invatatura incoace si incolo. El va ramane stabil, lucrand pentru Dumnezeu, nu pentru mintile bonave ale oamenilor sanatori (trupeste sanatosi, deocamdata).

- "Te duc unde vreau eu"
- "Poate, numai ca eu nu calatoresc impreuna cu tine"