Oamenii vor fi iubitori de sine

Dintr-o perspectiva, nu razboaiele si nici cutremurele fac vremea sfarsitului sa fie grea, ci starea spirituala a oamenilor. Oare pasajul din 2 Timotei 3 se refera la oamenii din lume, sau la oamenii care vin la Biserica, la diversele intalniri?

De ce sunt vremuri grele cand oamenii sunt iubitori de sine? Oare nu ne indeamna Scriptura sa ne iubim aproapele ca pe noi insine? In contextul spiritual, a fi iubitor de sine este un dezastru, o stare in care nimic nu e la locul lui. Omul isi indreapta atentia spre sine, il slujeste, il adora, il pune in centrul vietii sale. Cristos?

Omul lucreaza pentu confortul propriu, chiar cu pretul inlaturarii multora. Mediul in care foarte se lucreaza e predominant unul in care a lovi in altii este in folosul tau - te ridici facand victime, ca animalul care isi impunge confratii sa ajunga primul la oala cu graunte. Exemplul Domnului Isus care S-a dezbracat pe Sine si a slujit pe altii?

In ce se vede iubirea de sine? Iata cateva indicii:
- oamenii nu sunt interesati de cei din jur, nu le pasa de ei, important este sa le mearga lor bine;
- timpul mai petrecut in scopul distractiei, timpul extrem de putin petrecut cu cel ce plange si in casa de jale;
- pasiunea pentru evanghelizarea altora lipseste;
- discutiile cu altii, spre a-i ajuta in divese probleme, practic nu exista;
- promovarea sinelui pe saiturile de socializare, prin fotografie (iata cine sunt eu!);
- imbracamintea care sa scoata in evidenta persoana, un anumit mers, o anume stare de spirit;

In contrast cu oamenii care traiesc astfel de vieti, Cristos a murit pentru toti, "pentru ca cei ce traiesc sa nu mai traiasca pentru ei insisi, ci pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei" (2 Corinteni 5: 15). Ce-i drept, insa, "toti umbla dupa foloasele lor, si nu dupa ale lui Isus Cristos" (Filipeni 2: 21). Cristos, Cel iubitor de oameni; oamenii cei indragostiti de propriul eu. Intr-un astfel de context, vremurile sunt grele.

Si, cum ar putea sa fie vremuri bune, cand omul se gandeste la sine, strange bani pentru sine, se distreaza, lucreaza pentru a fi laudat si pentru a se arata pe sine? Vremuri bune sunt cand omul traieste pentru Cristos, pentru aproapele sau, pentru care are compasiune si dragoste, pentru care vrea sa-si dea viata (timpul, banii, energia).

In contextul Bisericii, iubitorul de sine este un strain, un dusman si un alienat. El cauta sa se zideasca singur, sa se implineasca prin efort propriu, sa se ridice pe sine in ochii celorlalti, sa isi promoveze persoana, sa ii jigneasca pe ceilalti aratand tuturor ca este cel mai pregatit, cel mai bun, cel mai haruit. Numai ca, o asemenea persoana este staina. Sfintii traiesc dupa alte principii, ei nu cauta folosul lor, fiindca dragostea nu cauta folosul ei. Cuptorul vremurilor in care traim testeaza in om valoarea cereasca a iubirii autentice. Pe cand zidirea sufleteasca se face prin slujirea fata de ceilalti, iubitorul de sine este un dusman, unul care nu cauta folosul fratietatii, care are alte scopuri, toate avandu-l pe el in centrul atentiei. Iubitorul de sine se simnte jignit daca nu e in fata, daca nu e apreciat; crestinul autentic se simte bine cand a putut sa ajute cu adevarat, chiar si daca nu l-a vazut nimeni. Iubitorul de sine este un biet alienat, care crede ca si-a gasit locul, dar purtarea sa il da de gol - el nu este de acolo. Tragic - vremuri grele.

Iubitor de sine inseamna sa ai timp pentru tine, dar sa nu reusesti sa faci nicio fapta buna, sa nu ai timp pentru nicio slujire. O saptamana intreaga reusesti sa te aranjezi, sa te hranesti, sa iti cumperi ce-ti doresti, sa dormi cu capul pe o perna moale, invelit intr-o patura pufoasa, dar sa nu gasesti niciun cuvant de zidire pentru cei care vin la tineret. Iubitorul de sine se simte jignit daca spui despre el ca nu este intr-o stare buna, dar nu are nicio problema sa-i ponegreasca pe altii, chiar pe dregatori, pe cei pusi in cinste, chiar pe slujitori.

Cuvantul folosit de apostolul Pavel in 2 Timotei - filautos - nu mai apare in Noul Testament. Un egoism fara precedent va caracteriza zilele de pe urma, vremurile acelea grele! Le traim, poate...

Astazi au fost doua cutremure in Hateg. Auzim vesti de razboaie. Dar, cel mai mult ma framanta gandul ca... poate traim acele zile, acele vremuri in care "oamenii vor fi iubitori de sine", cand nu conteaza fericirea si implinirea altuia, ci a mea; cand suntem gata sa calcam peste altii pentru a fi fericiti si impliniti.

Sa ne simtim bine noi! Mergem la restaurant, la pizza, la un suc. Dar, am dat vreo masa celor care nu ne pot da inapoi? Ne pregatim nuntile cele mai cu alai, scumpe, care sa iasa bine. Dar am spalat vreodata vreun copil plin de paduchi? Vai, vai de noi... Ne cumparam hainele cele mai atragatoare (sa atraga privirile altora spre NOI), si dam zdrentele din dulap pentru misiune. Ce poate fi mai trist?

Unii inca mai cred ca solutia pentru vremurile grele prin care trecem este in programe, dinamism si voie buna... pentru ca n-au avut timp sa se gandeasca la realitate, fiind ocupati cu... ei insisi.