Lepadarea de credinta

Este un subiect vast si grav, in cel mai pur sens al cuvantului. Nu doresc sa-l abordez detaliat si vast, ci, doar sa discut unele realitati din zilele noastre, bazandu-ne pe Scripturi si pe marturia pe care Duhul Sfant ne-o da, fiindca suntem fii.

Dumnezeu ne cheama sa fim vigilenti. Iata, Scriptura ne arata ca "taina faradelegii a si inceput sa lucreze". Citeste 2 Tesaloniceni! Nelegiuitul, pe care Domnul Isus il va nimici cu suflarea gurii Sale, si-l va prapadi cu aratarea venirii Sale, va fii aratat prin puterea satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase, cu toate amagirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, pentru ca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mantuiti. Dumnezeu le trimite, din aceasta cauza, o lucrare de ratacire, ca sa creada o minciuna, pentru ca toti cei ce n-au crezut adevarul, ci au gasit placere in nelegiuire, sa fie osanditi.

Am vazut tineri care isi spumega fara rusine pacatele, de fata cu sfintii lui Dumnezeu, pretinzand ca sunt si ei "preaiubiti", dar ca nimeni nu are dreptul sa-i judece. Pe cei care traiesc in faradelege, nu noi ii judecam, ci Cuvantul pe care nu-l traiesc. Caci Scriptura spune clar ca nici un destrabalat nu va mosteni Imparatia lui Dumnezeu.

Exista un mod de a te imbraca pacatos. Exista un mod de a vorbi pacatos. Exista un mod de a te purta pacatos. Exista, in fiecare situatie, o posibilitatea de a face ceva anume in pacat.

Trebuie sa stim clar ca Dumnezeu nu permite pacatul. Aceasta trebuie sa fie punctul de plecare atunci cand ne apropiem de El. Intai, nu trebuie sa stim ca El e dragoste. Intai de toate, trebuie sa stim ca El uraste pacatul si nu poate primi pacatosul asa cum este, daca pacatosul nu renunta la pacatul lui. Renuntarea inseamna a lasa pacatul si a nu-l mai face. Nu este o parere de rau vremelnica, ci o hotarare definitiva.

Daca cineva traieste in pacat, el nu poate fii primit inaintea lui Dumnezeu. El trebuie sa se pocaiasca, pentru a fii primit, fiindca Dumnezeu vrea sa-l ierte. Totusi, sa nu ne inselam. In zilele noastre (nu stiu cum a fost in alte zile, spun ce vad si aud) apar tot felul de asa-zisi crestini, care traiesc in neoranduiala, dar au pretentia ca sunt copii lui Dumnezeu.

Biblia spune clar ca nu sunt. Indiferent de ce spun sau marturisesc, pot sa faca si minuni... NU SUNT IN ADEVAR! Oricine nu traieste in sfintire si in dispret fata de pacat, indiferent de forma sau natura pacatului, este fie inselat, fie nu a auzit niciodata adevarul sa fie liber!

Ce sa facem noi? Noi sa fim multumitori pentru ca Dumnezeu ne-a ales pentru MANTUIRE in SFINTIREA DUHULUI SI CREDINTA ADEVARULUI. Sa ramanem deci tari si sa tinem invataturile pe care le-am primit "fie prin viu grai, fie prin epistola noastra" (adica Cuvantul Evangheliei mantuirii). Avem o mangaiere vesnica. Avem o buna nadejde. Acum, sa fim multumitori si sa ne luptam pana la sfarsit pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna.

Fiti categorici cu pacatul! Nu acceptati nici un compromis cu pacatul - voi sunteti copii de Dumnezeu si faceti parte din Biserica Sfintilor lui Dumnezeu. Noi sa fim sfinti, dupa cum si Tatal nostru cel ceresc este SFANT!

Legea Inalta a Slobozeniei

Suntem sub Lege, sau sub har? Cineva ar putea intreba - care Lege? A harului? Suntem sub Legea Slobozeniei, a Harului. Nu suntem sub Legea Vechiului Legamant, fiindca Cristos a venit si, prin aceasta Lege, ne-a eliberat. Cititi Galateni!

Acum, ce voi face? Voi mai manca oare carne de porc? Voi mai tine ziua de odihna? Cine imi va spune care pasaje din Vechiul Testament sa nu le mai traiesc, din moment ce sunt in Biblie? Buna mea placere? E relativ totul aici? Cum zicea fratele Pavel - "nicidecum".

O citire atenta a Noului Testament ne va descoperi faptul ca Domnul Isus ne-a adus lumina. Vechiul Testament ne-a adus "umbra lucrurilor viitoare", pe cand acum suntem chiar in "lucrurile viitoare" de atunci. Tot ce era umbra, acum este realitate. Caci, umbra este imaginea reflectata a realitatii. Stii cum se formeaza umbra? Daca realitatea este intre locul unde se proiecteaza umbra si sursa de lumina. Ei bine, atunci, oamenii erau tocmai in zona unde se proiecta umbra, caci, realitatea este Cristos, iar lumina este Dumnezeu. Dumnezeu il lumina pe Cristos, dar, atunci, la cei care erau inainte de Cristos, a ajuns doar umbra. Ori noi, acum, suntem dincolo de Cristos. Suntem intre Cristos si Dumnezeu. Suntem in Cristos chiar. Noi acum nu mai traim in umbra.

Si ce stim acum, cu adevarat? Stim ca "ce a sfintit Dumnezeu" nu putem numi necurat! Adica - voi putea manca si carne de porc? Daca inca iti mai pui intrebarea asta nu ai inteles ideea - Scriptura ne spune ca acum toti vor putea fii mantuiti, evreii, neamurile - toti! Cititi experienta lui Petru din Faptele Apostolilor!

Dar, mai trebuie sa tinem ziua de odihna? Da! Sigur! Doar ca, acum, nu uita, suntem in lumina! Avem o noua zi de odihna - "Astazi". Citeste Evrei! Adica, suntem in Cristos si asta este adevarata odihna. In plus - si e important ce spun acum - trebuie sa ramanem in odihna aceasta. Deci, trebuie sa "tinem" ziua de odihna, adevarata zi de odihna. Caci, in Ioan, Domnul Isus spunea ca Dumnezeu lucreaza si ca El Insusi lucreaza... chiar daca in sase zile a facut creatia de pe pamant, iar a saptea zi s-a odihnit de toata lucrarea Lui.

Dar cu poruncile? Voi mai tine cele 10 porunci? Nu, nu le voi mai tine, ci le voi implini. Intai, toata legea morala a fost implinita in mine prin Domnul Isus, care m-a pus in El, iar El a implinit Legea deplin, fiind si singurul care a facut aceasta. Deci, nu mai sunt eu cel care tine Legea, ci Cristos a tinut-o pentru mine, odata pentru totdeauna. Acum, fiind neprihanit prin credinta in Cel care ma face neprihanit prin har, dar implinind Legea, chiar eu am implinit Legea.

Dar, totusi, acum eu sunt cel care traieste poruncile, nu ca unul care o face din frica pedepsei, ci ca unul care o face din dragoste pentru Domnul Isus. Fiindca, Scriptura e plina de "daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele", exprimat in diverse moduri. Deci, nu ne apropiem prin pazirea Legii, ci prin Cristos. Totusi, pazim Legea prin Cristos, care ne da dragostea, care este implinirea Legii.

Caci suntem liberi! Liberi sa fim sfinti! In timpul Legii, nu eram liberi, caci eram robi ai pacatului. Dar, acum, in sfarsit, suntem liberi! De ce unii se mai duc in robie? Sunt inselati! De ce unii folosesc gresit aceasta libertate - nu o au, sau, au fost si ei inselati... Si, repet - liberi sa fim sfinti (nu altceva, nimic altceva!)

Mai e valabila Legea? Pentru calcatorii de Lege, da! Caci toti cei care nu au crezut in Dumnezeu, prin Domnul Isus, ci s-au bizuit pe faptele Legii sunt sub blestem, pana acum. Iar cei care se impotrivesc lui Dumnezeu, incalca si ei o lege - a lor, din ei. Acum, insa, pentru cei care sunt in Cristos Isus, nu mai este nici o robie si ei nu mai sunt sub Legea veche.

E buna Legea? Da, chiar desavarsita. Atunci de ce nu pot fii mantuit prin ea? Fiindca ea a fost data pentru a descoperi pacatul si pentru a inchide pe toti sub pacat, nu pentru a aduce mantuirea. Caci, daca s-ar fi dat o lege care sa aduca mantuirea, nu ar mai fi venit Cristos sa aduca mantuirea! Ori, Cristos a adus mantuirea, iar acum, Legea si-a sfarsit drumul si timpul ei s-a incheiat. Suntem in lururile reale, umbra e in trecut...

Avem si traim sub alta lege - mai inalta. Ea o implineste pe prima, dar e mult mai mult decat prima, fiindca aduce si mantuire, nu doar descopera pacatul. Caci Legea descopera pacatul, dar harul lui Dumnezeu aduce mantuire.

Tu sub ce lege esti? Ai primit dragostea mantuirii ca sa fii iertat? Daca esti in Cristos verifica-te - nu mai poti fii sub Lege. Daca zici ca esti si sub Lege si sub Cristos vei fii atent, caci, cu alte cuvinte zici - "Cristos e un slujitor al pacatului". Sa te fereasca Dumnezeu sa zici asa ceva, sa crezi asa ceva!

Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se pocaiasca. Tu ai avut un timp al pocaintei si al primirii mantuirii care sa capata prin credinta in Domnul Isus? Daca te increzi in faptele tale, sau in Lege, te indemn sa citesti chiar acum Primele 3 capitole din Romani si Galateni. Mediteaza serios la Cuvantul lui Dumnezeu de acolo. Daca vii cu inima deschisa inaintea lui Dumnezeu, vei stii ce sa faci!

Domnul sa ne ajute sa traim in har, toti cei ce am primit iertarea prin credinta in Domnul Isus. Sa ne purtam ca niste fii, ca sa fim fii ai Tatalui ceresc. Citeste Luca 6!

De ce sa spun si altora

Citeam undeva o istorioara menita sa ne motiveze sa spunem altora despre Dumnezeu. Se spune acolo ca, in decembrie 1996, cand o familie numeroasa s-a strans intr-un oras pentru a se pregati de sarbatorile pentru craciun. Datorita numarului mare de membrii, cinci dintre copii au fost pusi sa doarma intr-un garaj, iar, la usa, s-a montat un radiator, care sa asigure incalzirea incaperii. In timpul orelor dimninetii radiatorul a luat foc, blocand astfel calea de iesire. "In doar cateva secunde incaperea garajului devenise un infern." Tatal a patruns printre flacari sa-si salveze copii, dar, tragic, la ferestrele garajului erau gratii... Toti cei cinci copii au murit arzand. "Garajul avea o singura usa, dar era in flacari".

Langa aceasta ilustratie, am vazut si un comentariu. Il voi reda mai jos:
"Hai sa ne intoarcem inapoi in timp. Cu cateva minute inainte ca radiatorul sa ia foc. Privesti in noapte la imaginea plina de pace a celor cinci copii dormind. Stii ca in orice moment incaperea va deveni un infern iar copii vor arde de vii. Te lasa constiinta sa pleci, vazandu-ti de drum? Nu! Trebuie sa ii trezesti si sa-i avertizezi sa fuga din calea mortii!"

As vrea sa aduc un comentariu la concluzia din citatul de mai sus, fata de ilustratie. Totusi, inainte de a face aceasta, ma voi asigura sa specific faptul ca nu incerc deloc sa denigrez pe cei care au scris aceasta ilustratie, sau sa arat ca au gresit. Este treaba lor cum si de ce au folosit ilustratia. Tot ce spun este doar o observatie, dar pe care va rog sa o luati in considerare, daca cititi aceste randuri.

In primul rand, as vrea sa va prezint o alta imagine. Nu copii plini de pace care dorm. Ci, niste criminali care s-au refugiat pentru o vreme, intr-un mod ilicit, undeva, sa doarma. Niste scursuri ale societatii. Te-ai mai duce sa-i atentionezi ca vine infernul?

Sau - tu de ce spui si altora despre Dumnezeu? Cineva a fost in Africa sa vesteasca Evanghelia, fiindca a vazut poze cu sarmani care mor si, se duc in iad... Ajungand acolo a vazut realitatea - nu erau niste copilasi puri, ci niste pacatosi grosolani, care nu voiau sa se pocaiasca! Aceasta este realitatea!

Inima noastra rea, nu vrea sa se pocaiasca. Cititi Romani! Mintea noastra pervertita nu poate intelege intelepciunea lui Dumnezeu. Cititi 1 Corinteni 1 si 2! Suntem incapabili in vreun fel sa facem ceva pentru a ne salva. Dar, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau sa ne fie singura cale de salvare. Duhul Sfant a venit sa ne dovedeasca pacatul si sa ne explice Evanghelia, atunci cand ea este vestita!

Nu! Tu nu te-ai duce sa spui nimanui. Si, o, cat de multi cred ca ei merg... Noi nici nu aveam de unde stii de Dumnezeu, daca EL nu se revela... Poate din povesti vechi, prea denaturate ca sa insemne ceva, ale primilor oameni... Dumnezeu ne-a iubit. Dar, nu pentru noi. Fiindca noi eram rai. Ci, pentru El. Da, El este cauza vestirii Evangheliei, nu noi.

Umanismul si-a facut loc in gandurile oamenilor de astazi. V-as chema sa nu il lasam sa ne influenteze si noua gandirea. De ce sa spun altora - fiindca, sarmanii de ei vor muri? Sau fiindca Dumnezeu nu va fii glorificat si prin ei? Urmaresc oare slava lui Dumnezeu, sau nevoia unui "sarman" copil?

Fratilor, noi oamenii nu suntem copii puri, asa de plapanzi si delicati. Suntem niste mostri asa de urati, incat ne privim unii pe altii drept "frumosi", "intelepti", "preasfinti", "preafericiti", sau mai stiu eu cum... In traducerea Cornilescu scrie la un moment dat despre Dumnezeu, iar Pavel il numeste "fericitul Dumnezeu". Imaginati-va ca oamenii se numesc unii pe altii "preafericiti"... Dar aceasta era o paranteza.

Oare intelegem cu adevarat ca Dumnezeu a venit intr-o lume de tot felul de uraciuni animalesti, pline de ura si in dizgratie, a suferit mania lor si a acceptat purtarea lor sleioasa si muscarile lor pline de veninul oricarui pacat. Iar, ca dreapta rasplata a iubirii Sale, ca sa-Si arate aceasta iubire, a luat aceste pacate si grozavii pe care vorbele nu le pot descrie, le-a imbracat cu o gratie de Dumnezeu si, urcandu-se pe o cruce oarecare de lemn, a acceptat revarsarea maniei lui Dumnezeu... Cred ca sunt prea coplesit acum sa mai descriu.

De ce sa spun si altora? Fiindca mor bietii oameni? Sau fiindca slava lui Dumnezeu este batjocorita? Pot vedea suferinta oamenilor care o merita, dar nu vad suferinta Dumnezeului care nu merita asa ceva? Atunci sunt orb. Ce ma motiveaza? Ce ma umple de dorul de a evangheliza? O, daca ar fii iubirea de Dumnezeu, respectul adanc venit in urma constientizarii inimaginabilei Lui FAPTE, dar despre care stim prin harul Sau, prin Duhul Sfant, prin Scripturi...

Sa revenim. Intr-un grajdi dorm cinci criminali odiosi. Cinci scursuri pline de cele mai oribile fapte. Afara, in noapte, altii urla in haita, cautand inca vreo victima. In partea opusa a globului pe care-l impartim cu ura, pe strazile unui mare oras, milioane de oameni se destrabaleaza in numele egalitatii, defiland imbracati in culorile unui curcubeu al morbidului, intunecat si patat de orice fel de necuratie. Pe ici colo, niste lumini indraznesc sa licareasca in noapte si sa spuna un adevar pe care ceilalti toti il batjocoresc - "sunteti pacatosi".

Cel de langa tine nu este un sarman om. Este un pacatos oribil. Noi toti asa am fost, inainte sa ne gaseasca Dumnezeu. Dumnezeu si harul Sau nu este inca un produs pe piata alba sau neagra, dupa cum ne vine noua sa-l catalogam. El nu este o comoara care ne salveaza din impasul nostru. Dumnezeu este Fiinta cea mai mareata din univers si care transcende universul. Este Creatorul care vede cel mai bine starea noastra plina de mizerie. Spune-le prietenilor tai ca au nevoie de Dumnezeu mai mult decat isi imagineaza ei... Mai mult decat iti imaginezi tu...

Sa vestim Evanghelia harului, dar sa avem in minte faptul ca "toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu". Cineva zicea ca, daca nu-ti pasa de cei nemantuiti, atunci poti fii sigur ca nici tu nu esti. Dar, aceasta vine dintr-o inima care a inteles dragostea lui Dumnezeu, care ne-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din acest veac rau si murdar si... ticalos!

Sa spunem despre Dumnezeu! Sa o facem pentru gloria Lui! Sa o facem pentru a-L preamari pe El prin adevar! Iar, daca se intoarce vreun pacatos la El, aduceti-I Lui TOATA slava. E a Lui!

GLORIE TIE, DOAMNE, STAPANE!

Cantarea in Biserica si Cuvantul

Ce cantam si de ce cantam ce cantam, sau, ce ar trebui sa cantam...? Ne spune Biblia asta? Va citez doua versete, din doua carti diferite ale Noului Testament:

"Vorbiti intre voi cu Psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti..."
"Cuvantul lui Cristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea. Invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, cantand lui Dumnezeu cu multumire in inima voastra." (pasaj din Coloseni)

In primul rand voi face observatia ca cantarea nu e de dragul muzicii, ci de dragul Cuvantului. Expresia "vorbiti... cu cantari" este esentiala.

Apoi, trebuie sa cantam din Cuvantul care locuieste din belsug in noi si din plinatatea Duhului Sfant.

Daca despre Psalmi se cam potrivesc parerile, cantarile de lauda si cele duhovnicesti sunt supuse unui spectru larg al definitiilor. Nu vreau sa dau o definitie aici. Dar, cu siguranta ca voi face cateva observatii pe baza versetelor de mai sus, observatii general valabile.

Intai, cineva plin de Cuvant, nu poate canta decat Cuvantul. Daca este si plin de Duhul, nu poate canta Cuvantul in mod eretic. Nu ma refer aici la perfectiune, ci la plinatate. Prin urmare, cantarile acestea trebuie sa fie invataturi din Cuvant, sau sa induca in mod corect astfel de invataturi, pe care cineva, oricine, sa le poata verifica prin Cuvant.

Apoi, aceaste cantari trebuie sa fie "in toata intelepciunea". Adica, intelept realizate din Cuvant si in acord cu unica interpretare a Duhului. O cosecinta corecta ar fi ca, un compozitor de astfel de cantari trebuie sa fie matur in Cuvant si plin de Duhul. Nu atunci cand scrie, ci totdeauna, fiindca nu e o vraja, ci o stare.

Alta caracteristica - cantarile nu pot fii de lauda si duhovnicesti prin ele insele. Trebuie sa fi fost scrise de oameni care, prin viata lor, l-au laudat pe Dumnezeu si au fost duhovnicesti. Apoi, daca nu le cantam tot asa, nu le putem canta corect. Este o consecinta atunci ca acelasi Duh ne va conduce sa alegem ce cantam si cand si de ce. Caci este acelasi Duh si acelasi Cuvant, atat pentru cel ce scrie cantarea, cat si pentru cel ce o canta.

Plinatatea Cuvantului si a Duhului nu ne permite sa amestecam lucrurile. Cantarile de lauda si cele duhovnicesti nu pot fii cantari lumesti. Noi nu putem sa pretindem ca ne inchinam Domnului la biserica, iar acasa sa ascultam cu aceeasi "placere" cantarile lumii acesteia. Ne inchinam sau nu, suntem sfinti sau nu. Nu putem sa ne jucam cu asta! Trebuie sa ne facem curat in calculatoare! Dar, mai intai in inima.

Nu putem amesteca lucrurile. Cantarile lumesti nu au de-a face cu inchinarea. Nu voi petrece timp sa definesc cantarile lumesti. Ele sunt celelalte cantari, decat cele de lauda si duhovnicesti... Mai bine sa ne concentram spre a intelege cum sa fie cantarile noastre.

Uita-te la un om spiritual, la unul care traieste cu adevarat ce spune. Care te cutremura cand il vezi si care te face sa te ridici in picioare cand il saluti. Si acestea fiindca e plin de Duhul Sfant si traieste autentic in credinta. Uita-te la el, daca vrei sa stii ce canta sfintii! Nu ma vor referi la forma cantarii, ci la natura ei. Iata o cantare duhovniceasca, iata o cantare de lauda fata de Dumnezeu. E cantarea pe care o canta inima sfantului plin de Duhul Sfant si de Cuvant, care il lauda pe Dumnezeu si care ii zideste pe frati, cu toata intelepciunea.

Zidirea ne obliga sa nu acceptam uitarea aproapelui cand cantam. Lauda fata de Dumnezeu nu ne lasa sa ne concentram fata de om. Ce frumos castiga Dumnezeu batalia fata de tendintele firesti ale cantarii. Atat fata de catarea care aduce destrabalare, cat si fata de acea cantare care nu poate umple cu nimic o inima si asa goala.

Iar restul cantarilor... mai sunt si altii... sa nu credem ca doar noi suntem pe pamant. Sa-i lasam pe ceilalti sa cante celelalte cantari. Iar noi sa cantam cantarile Domnului, chiar daca suntem pe un pamant strain si ne este dor de mama noastra.

Cantarea in Biserica si inima

In primul rand este evident faptul ca Biblia ne invata sa avem intalniri care sa zideasca sufleteste. Adica, sa ne zidim sufleteste, unii pe altii. Cititi 1 Corinteni 12 - 14. Scopul oricarei actiuni in Adunarea sfintilor este tocmai zidirea sufleteasca a Bisericii.

Cand vorbim despre cantare, nu putem sa facem rabat. Eu vorbesc din ce vad, desi, recunosc ca nu am fost in toate bisericile din Romania, sa pot vorbi cu o asemenea cunostinta. Oricum, cunostinta ingamfa, pe cand dragostea zideste. Scriu aceste randuri cu dragoste. Nu pot arata in scris aceasta, dar, o pot face responsabil prin a spune cum anume scriu.

In Efeseni 5, Duhul Sfant ne invata: "De aceea nu fiti nepriceputi, ci intelegeti care este voia Domnului. Nu va imbatati de vin, aceasta este destrabalare. Dimpotriva, fiti plini de Duh. Vorbiti intre voi cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti si cantati si aduceti din toata inima lauda Domnului. Multumiti totdeauna lui Dumnezeu, pentru toate lucrurile, in Numele Domnului nostru Isus Cristos".

Este in primul rand chemarea la a aduce LAUDA DOMNULUI DIN TOATA INIMA. Facem asta? Sau judecam greseala unei note gresit cantate, cat de tare canta vecinul, cum tine carte in mana cel de la microfon!? Daca toata inima il lauda pe Domnul, atunci inseamna ca nu mai este loc in inima pentru altceva. De ce insa exista totusi o judecare a aproapelui? Sa ne reglam cantarea dupa Scripturi, nu dupa note! Este o imagine odioasa sa vezi cum cei care ar trebui sa fie sfinti, canta perfect o cantare, dar falseaza grosolan in ceea ce, de fapt, conteaza - lauda din toata inima pentru Dumnezeu.

Daca nu cantam din toata inima lui Dumnezeu, cantam fals pentru Cel caruia pretindem ca-i aducem inchinarea! Si noi nu vrem asta. Noi vrem sa ne inchinam corect. Atunci, ce ar impiedica o inima sa nu se inchine integral lui Dumnezeu? Eu o sa listez cateva astfel de oprelisti, dar nu am cum sa le spun pe toate:
- pacatul nemarturisit;
- trairea in pacat;
- mandria;
- judecarea aproapelui;
- formalismul religios;
- sentimentalismul (ma inchin sa simt eu ceva);
- participarea neutra (nu ma inchin, privesc doar)
- etc.

A canta din toata inima lui Dumnezeu tine de plinatatea cu Duhul Sfant. Nu se poate sa cant din toata inima lui Dumnezeu daca nu sunt plin de Duh. Opusul plinatatii cu Duhul este destrabalarea. Nu ma pot inchina prin destrabalare. Adorarea si lauda la adresa Stapanului nu are nimic a face cu frenezia polarizanta si electrizanta a convulsiei firest de orice natura.

Sunt doua mari greseli aici. Intai, este destrabalarea. Sa pretind ca ma inchin cand ma destrabalez inseamna sa neg adevarul versetelor citate mai sus. E periculos sa ma joc de-a cantarea de lauda. De ce? Fiindca atunci cand ma inchin, daca nu ma inchin lui Dumnezeu, ramane doar ca ma inchin diavolului. E necesar sa nu cadem in "valurile pescarilor cu momeli ilicite", ci sa avem o inchinare placuta, plina de adorare, de inaltare spre Dumnezeu.

Apoi, este si raceala. O raceala de mormant, cand cantam sa umplem timpul, sa nu fie liniste sau sa nu pastram traditia. Daca destrabalarea umple inima cu placere fireasca, raceala goleste inima de orice simtire sfanta.

Sa nu lasam ca altceva, decat plinatatea cu Duhul Sfant, sa ne umple inima cand cantam impreuna la adunarea noastra, la adunarea sfintilor. Sfintii lui Dumnezeu asa canta - aducand din toata inima lauda lui Dumnezeu.

Koreea de Sud

Din 28 Iunie, pana in 06 Iulie voi fii, cu ajutorul Domnului, in Koreea de Sud, la o conferinta mondiala cu tineri.

Pentru mai multe detalii vizitati: www.cm2007.net

Daca va intereseaza anumite informatii, scrieti-mi aici la comentarii si ma voi interesa pentru voi cand voi fii acolo.

Daca simtiti de la Domnul, rugati-va pentru mine. Mult har.

Imaginea rea de sine

Fara sa intru pe taramul iluzoriu si himeric al psihologiei, abordez subiectul imaginii de sine despre care se vorbeste tot mai mult in ultima vreme.

Se pare ca Isus, cel "bun la toate" e "pus" sa ne rezolve noua problemele pe care, evident, psihologia nu le poate rezolva. Cred ca ne-am pierdut in detaliu. Omul are o singura problema - problema pacatului. Are o singura nevoie - mantuirea. Desigur, acelea care deriva din acestea pot fi in continuare numite probleme si nevoi. Tratati insa radacina si pomul se va insanatosi.

Scriptura nu ne cheama sa predicam un Isus care rezolva problema imaginii de sine pe care un om o are, pentru ca acesta sa functioneze la parametrii normali. Noi suntem chemati, crestini fiind, sa facem ucenici. Ce presupune aceasta? Printre altele, presupune ca sa-i spui omului pacatos ca e pacatos. Ca cei mai buni parametri in care ar putea functiona sunt doar niste erori. Ca Dumnezeu e gata sa-si reverse mania fata de pacatosi.

Omul trebuie sa inteleaga ca Dumnezeu nu trateaza o boala a lipsei de tratament psihologic. El nu ne aduce mantuirea pentru ca suntem noi bolnavi, ci fiindca este El dragoste. Nu noi L-am determinat sa isi dea viata, ci El a hotarat aceasta chiar inainte sa fim creati. El nu aduce mantuirea ca sa ne scape de o boala care ne impiedica sa ne realizam profesional si care ne opreste de la a socializa cu ceilalti. El ne-a adus propovaduirea Evangheliei mantuirii prin credinta, prin har, ca sa nu se reverse peste noi mania lui Dumnezeu.

Aceasta manie s-a revarsat din plin peste Domnul Isus, care a murit pe cruce in locul nostru. Suntem salvati de mania lui Dumnezeu care ne trimite in iad si nu de iad si nici de diavolul. Cititi Romani. Cititi Biblia!

Vrem oare sa oferim oamenilor o alternativa pentru toate aspectele vietii pamantesti, sau vrem sa oferim o alternativa unica tocmai la viata pamanteasca a oamenilor? Noi ce am primit? O salvare de singurate, sau viata vesnica alaturi de Dumnezeu in locul pregatit de El, care nu e in nici un caz starea pamanteasca de acum?

Pentru unii, credinta in Dumnezeu aduce victorie pe pamant. Pentru altii, o traire in credinta aceasta aduce infrangere si moarte de martir. Citit Evrei 11. Mantuirea lui Dumnezeu nu se defineste dupa consecinte. Ea este mantuirea, salvarea, izbavirea omului de pedeapsa meritata pe care Dumnezeu, in rabdarea Lui, nu o aplica inca, dandu-i omului inca o sansa in harul Sau suveran.

E o atentionare ce scriu acum - sa nu lasam ideile psihologice, pur omenesti sa afecteze (negativ in orice situatie, daca sunt omenesti) predicarea si slujirea noastra in lupta pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna.

Daca ai o imagine rea de sine e de bine. Uita-te bine inca odata. Vei vedea o inima rea si necredincioasa. Atat poti da tu. Cel mai bun lucru pe care-l poti face e doar o mizerie de prost gust. Acum, insa, Dumnezeu l-a trimis pe Singurul Sau Fiu, pe Isus Cristos, ca sa te rascumpere. Nu sa-ti dea o noua imagine de sine, ci sa te schimbe total, sa-ti dea o noua identitate. Desigur, imaginea se schimba, dar e o consecinta a identitatii. Unul care se pocaieste, care se intoarce la Dumnezeu, primeste harul nasterii din nou si, un om nou, ascuns al inimii, ia fiinta si asteapta o crestere.

Doar ca el este unul smerit, plin de dorul dupa chipul lui Dumnezeu. El nu are nevoie de o imagine buna de sine, ci de o imagine buna de Dumnezeu. El are nevoie de Cuvantul lui Dumnezeu si de partasia cu Dumnezeu intr-o stare reala de inchinare autentica, pentru a creste, a deveni dupa chipul Domnului Isus care este chipul Dumnezeului nevazut.

Esti crestin si ai o imagine rea de sine? Nu-ti mai pune problema asa. Intelege ca tu trebuie sa lasi in urma chipul firii tale, imaginea ta si sa te conformezi in esenta omului celui nou in chipul lui Dumnezeu, in adevar. E bine ca ai o parere proasta despre tine, iti foloseste - omul si eforturile sale cele mai nobile: o iluzie a unui vis numit corect cosmar.

Sa ne smerim, sa ne lasam poftele firii si sa uitam de "puterea" care vine in urma unei personalitati puternice. Sa traim in puterea Duhului pe care il da Dumnezeu celor care sunt fii, pe care acestia il primesc in inima, in urma credintei si il pastreaza prin traire autentica dupa voia lui Dumnezeu. Noi suntem rai, Dumnezeu e bun. Trebuie sa devenim ca El, iar pentru aceasta trebuie sa ne lasam ciopliti si modelati, chiar daca doare si, da, doare!

Dar, Dumnezeu este Maestrul inimii. El stie sa faca dintr-o inima rea, o inima dupa voia Lui. Totusi, prin metoda Lui si dupa planul Sau. Ne vom smeri inaintea Lui? Vom recunoaste ca suntem rai din fire? Vom primi noile invataturi, ale Imparatiei Cerurilor, in asa fel incat sa le traim cu constinciozitate in fiecare zi? Cititi si Luca 6. Domnul sa ne invete in continuare in scoala Lui... daca suntem fii.

Bijuteriile mele

E la moda azi sa porti bijuterii. De mii de ani, unii oameni poarta, insa, altfel de bijuterii. Imi petrec timpul sa devin asemenea lor... chiar si la acest capitol.

In Proverbe 25: 12 spune: "Ca o verigă de aur si o podoaba de aur curat, asa este inteleptul care mustra, pentru o ureche ascultatoare." Avem exemplul lumii, care poarta cercei aratand valorile lumii. Gaura in ureche nu este intamplatoare, avand un istoric interesant. Sclavilor li se gaurea urechea. Exista chiar si printre tinerii crestini (si nu doar) discutii, uneori mai aprinse decat cele despre sfintenie, cu privire la purtatul cerceilor. Unii spun ca in Biblie nu scrie. Dar scrie. Tocmai am citat un verset. Desigur, nu se refera la aceste valori, pamantesti, ci la cele reale, la cele duhovnicesti. Invat din acest verset ca toti putem sa purtam cercei. Si fetele si baietii. Cercei ai adevaratei valori. Inteleg din acest verset ca, atunci cand accept mustrarea, cand am o ureche ascultatoare, inteleptul care ma mustra este ca o veriga de aur, ca o podoaba de aur curat. Valorile lumii iau, valorile adevarate se ofera pe sine.

In lupta aceasta a lumilor, a imparatiilor, a firilor, cine va birui in noi? Care sunt comorile noastre? Sunt mustrarile? Proverbe ne spune nu doar ca putem purta podoabe, ci si ca e intelept sa o facem (proverbele tin de intelepciune). Am invatat ca sa-mi pretuiesc inteleptii si sa iubesc mustrarea. Desigur, mai am multe de invatat in acest sens. Dar, ma bucur ca am inteles intr-un tarziu ca e bine sa am comorile mustrarii in inima si... podoabele inteleptilor care ma mustra in urechi!

In Proverbe 20: 15, invatam ca "Este aur si sunt multe margaritare; dar buzele intelepte sunt un lucru scump". Oare, oamenii firesti, naturali, nascuti asa, nu cauta aur si margaritare, definindu-le (corect omeneste vorbind si doar atat) ca valori? Ce ar trebui sa cautam noi, care stim care sunt adevaratele valori, decat, da, tocmai adevaratele valori. Citind aceste versete imi doresc tot mai mult sa am in jurul meu oameni care sa ma mustre cu buze intelepte. Inteleg ca trebuie sa caut astfel de buze. Este aur. Sunt si multe margaritare. Dar, buzele intelepte sunt un lucru scump!

"Un nume bun este mai de dorit decat o bogatie mare, si a fi iubit pretuieste mai mult decat argintul si aurul." E primul verset din Proverbe 22. E un verset deosebit de pretios. Ne ajuta sa ne definim corect valorile si sa strangem bogatiile adevaratelor valori in ce ne priveste. Un nume bun... Sa fim iubiti... Interesant, nu? Este o lupta pentru mine sa traiesc intr-un mod corect. Nu pentru a-mi face un nume bun, ca scop care sa scuze orice mijloc. Dar, daca traim corect, raportat la Dumnezeu, in voia Lui, vom avea un nume bun. Ce facem - investim in asta? Ce ziceti? Ne hotaram sa investim in a fii oameni dupa voia lui Dumnezeu. O, ce bogatie! Ma gandesc ca, un astfel de aur si un astfel de argint, topit bine in focul suferintei, si pus matritele corecte, ne-ar asigura niste bratari si niste lanturi de aur curat de cea mai buna calitate, care, nici nu se pune problema sa coste ceva... Da, nu se gasesc pe site-uri la sectiunea de "Utilitare", dar, se asorteaza cu hainele spiritualitatii sfintilor.

Intr-adevar, in Proverbe 27: 21 zice: "Ce este tigaia pentru lamurirea argintului si cuptorul pentru lamurirea aurului: aceea este bunul nume pentru un om."

Avortul

Avortul este crima. Este insa mai mult decat atat. Este consecinta omului care se crede Dumnezeu. Biblia afirma clar cuvintele lui Dumnezeu, care ne spune ca doar El da viata si doar El are dreptul sa o ia.

Faptul ca este "legal" intr-un stat sa avortezi, nu inseamna decat ca legiuitorii sunt de acord cu crima copiilor nenascuti inca, nu si faptul ca este bine sa o faci. Daca te temi de Dumnezeu, intelege ca avortul este crima, este pacat. Numai Dumnezeu poate lua viata.

La fel este si atunci cand doctorii ii iau viata unui om care sufera in spital. Este crima. Este crima si sfidare fata de Dumnezeu. O, dar El va reveni si va pedepsi aceste abominabile "doctorii".

Romania este in top cu avorturile. Sa stiti ca Romania este in vizorul lui Dumnezeu sa o pedepseasca. Pedeapsa e aproape. Romanii s-au jucat cu ce nu sunt jucarii si continua sa o faca. Ura si rautatea au ajuns chiar si pe buzele doctorilor. Dumnezeu va pedepsi astfel de crime.

Homosexualitate

Este un cuvant recent. El desemneaza persoanele care sfideaza legea lui Dumnezeu in ce priveste relatiile sexuale naturale, care sunt de multa vreme pe pamant. Biblia vorbeste despre ei.

Biblia condamna aceasta atitudine. Dumnezeu nu este de acord cu asa ceva. Prin urmare nici eu nu pot sa fiu. Este impotriva firii, creatiei.

Problema este ca astfel de oameni, in loc sa se intoarca spre Dumnezeu, sa se pocaiasca de pacatele lor grosolane, se avanta mai departe intr-o actiune a autodistrugerii. Fiindca Dumnezeu va pedepsi pacatul. Si El va face aceasta cu toti pacatosii care nu au renuntat la pacatul lor. Da, noi nu putem renunta la pacatele noastre, fiindca suntem nascuti in pacat. Dar Dumnezeu ne poate naste din nou prin Isus Cristos, ne poate face copii de Dumnezeu, nascuti din El. E singura rezolvare corecta. Nu se va rezolva nimic bun prin acceptarea unor astfel de oameni in a se exprima public aratandu-si orgiile. Aceasta este insa drumul degradarii universale, care dovedeste clar ce spune Biblia - "caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu".

Pozitia mea fata de homosexuali - si ei sunt oameni, care au nevoie sa auda Evanghelia si sa decida daca se intorc la Dumnezeu si-si marturisesc acest pacat, al sodomitilor. Daca insa nu se intorc la Dumnezeu, trebuie sa spun ca Biblia afirma ca va exista o judecata a oricarui pacat. Si asa va fi.

In ce priveste homosexualitate, sub orice forma, ea este condamnabila si condamnata de Dumnezeu. Sunt de aceasta parte. Homosexualitatea este pacat.

Creatie vs Evolutie

Biblia spune clar - Dumnezeu a creat universul. Eu cred aceasta deschis. Cineva ar putea intreba - dar dovezile, nu crezi dovezile? Care dovezi? Nu exista dovezi autentice pentru evolutie. Exista insa multe dovezi fraudate pentru a se sustine o astfel de idee.

In manualele de biologie, cand eram la liceu, gaseam o fotografie care ilustra asa-zisa "teorie a recapitularii". Este un fals cras recunoscut de toti. Exemplele sunt multe si nu este locul sa le dam.

Evolutia nu se impaca cu creatia. Avem fie evolutie, fie creatie. Adevarul este ca creatia este specificata in Biblie si sustinuta de tot ce vedem in jurul nostru. Ati vazut oameni care sa arunce o vaca din avion sperand ca se va face lapte praf si carne tocata? Daca da, probabil aveti halucinatii...

Marturisire personala de identitate in credinta

Sunt crestin.

Sunt crestin prin faptul ca am crezut in Evanghelia care mi-a fost adusa la cunostinta prin propovaduire. Evanghelia contine voia lui Dumnezeu pentru mantuirea noastra. Cred ca Dumnezeu este Unul Singur, ca voia Sa suverana ca noi sa fim mantuiti doar in Cristos este inextricabila si inexorabila, ca porunca Sa explicita este ca noi, oamenii, sa ne pocaim de pacatele noastre si sa primim singura salvare de mania lui Dumnezeu posibila - mantuirea prin Isus Cristos, care a murit pentru noi.


Sunt baptist.

Am auzit Evanghelia intr-o biserica baptista. Baptistii sunt evanghelici, iar in ce priveste doctrina, sunt, dupa o raportare directa si stricta la Biblie, printre cei care lupta pentru a ramane langa Adevar. Adevarul este Domnul Isus Cristos.

Apreciez toate eforturile evanghelicilor, indiferent de denominatiune, dar, atata timp cat ele nu corespund Scripturilor si Spiritului Scripturilor, nu sunt si nu pot sa fiu in acord cu ele.

Biblia spune despre Biserica Universala, dar ne arata existenta bisericilor locale, care alcatuiesc aceasta Biserica. Noi nu putem sa fim crestini si sa nu facem in acelasi timp parte din Biserica Universala a lui Isus Cristos.


Sunt om.

Omul greseste, iar faptul ca sunt om, ma aduce in ipostaze in care mai gresesc. Nu ma refer aici la greseli intentionate (care pot sa existe in viata mea, dar despre acelea nu discut aici). Exprimarea mea nu este litera de lege si nici nu poate fi. Eforturile mele sunt concentrate, totusi, pentru a ma conforma in toate (inclusiv in exprimare) Scripturilor.

Desi opinia sau parerea mea poate fi eronata, Cuvantul lui Dumnezeu nu poate fi. Spun aceasta prin credinta, nu prin afirmatie de sine statatoare. Iar credinta mea este in Dumnezeu si in Cuvantul Sau adevarat, pe care-l marturisesc fara nici o retinere.

Sunt nascut ca toti oamenii, dar sunt nascut a doua oara, din Dumnezeu. Iar nu toti oamenii sunt nascuti din nou. Credinta in Dumnezeu nu poate fi decat fie singura adevarata pentru un om, fie falsa. Ea nu poate, dupa cum ea insasi o cere, sa fie o alternativa la fel de viabila pentru oameni. Eu marturisesc aceasta credinta, dupa Scripturi si, in concluzie, sustin ca este singura adevarata. Nu credinta mea subiectiva, de om, ci credinta propovaduita in Scripturi, pe care ma straduiesc prin puterea lui Dumnezeu, pe care o am prin nastere din nou, sa o traiesc si sa o ascult intocmai.