Cantarea in Biserica si inima

In primul rand este evident faptul ca Biblia ne invata sa avem intalniri care sa zideasca sufleteste. Adica, sa ne zidim sufleteste, unii pe altii. Cititi 1 Corinteni 12 - 14. Scopul oricarei actiuni in Adunarea sfintilor este tocmai zidirea sufleteasca a Bisericii.

Cand vorbim despre cantare, nu putem sa facem rabat. Eu vorbesc din ce vad, desi, recunosc ca nu am fost in toate bisericile din Romania, sa pot vorbi cu o asemenea cunostinta. Oricum, cunostinta ingamfa, pe cand dragostea zideste. Scriu aceste randuri cu dragoste. Nu pot arata in scris aceasta, dar, o pot face responsabil prin a spune cum anume scriu.

In Efeseni 5, Duhul Sfant ne invata: "De aceea nu fiti nepriceputi, ci intelegeti care este voia Domnului. Nu va imbatati de vin, aceasta este destrabalare. Dimpotriva, fiti plini de Duh. Vorbiti intre voi cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti si cantati si aduceti din toata inima lauda Domnului. Multumiti totdeauna lui Dumnezeu, pentru toate lucrurile, in Numele Domnului nostru Isus Cristos".

Este in primul rand chemarea la a aduce LAUDA DOMNULUI DIN TOATA INIMA. Facem asta? Sau judecam greseala unei note gresit cantate, cat de tare canta vecinul, cum tine carte in mana cel de la microfon!? Daca toata inima il lauda pe Domnul, atunci inseamna ca nu mai este loc in inima pentru altceva. De ce insa exista totusi o judecare a aproapelui? Sa ne reglam cantarea dupa Scripturi, nu dupa note! Este o imagine odioasa sa vezi cum cei care ar trebui sa fie sfinti, canta perfect o cantare, dar falseaza grosolan in ceea ce, de fapt, conteaza - lauda din toata inima pentru Dumnezeu.

Daca nu cantam din toata inima lui Dumnezeu, cantam fals pentru Cel caruia pretindem ca-i aducem inchinarea! Si noi nu vrem asta. Noi vrem sa ne inchinam corect. Atunci, ce ar impiedica o inima sa nu se inchine integral lui Dumnezeu? Eu o sa listez cateva astfel de oprelisti, dar nu am cum sa le spun pe toate:
- pacatul nemarturisit;
- trairea in pacat;
- mandria;
- judecarea aproapelui;
- formalismul religios;
- sentimentalismul (ma inchin sa simt eu ceva);
- participarea neutra (nu ma inchin, privesc doar)
- etc.

A canta din toata inima lui Dumnezeu tine de plinatatea cu Duhul Sfant. Nu se poate sa cant din toata inima lui Dumnezeu daca nu sunt plin de Duh. Opusul plinatatii cu Duhul este destrabalarea. Nu ma pot inchina prin destrabalare. Adorarea si lauda la adresa Stapanului nu are nimic a face cu frenezia polarizanta si electrizanta a convulsiei firest de orice natura.

Sunt doua mari greseli aici. Intai, este destrabalarea. Sa pretind ca ma inchin cand ma destrabalez inseamna sa neg adevarul versetelor citate mai sus. E periculos sa ma joc de-a cantarea de lauda. De ce? Fiindca atunci cand ma inchin, daca nu ma inchin lui Dumnezeu, ramane doar ca ma inchin diavolului. E necesar sa nu cadem in "valurile pescarilor cu momeli ilicite", ci sa avem o inchinare placuta, plina de adorare, de inaltare spre Dumnezeu.

Apoi, este si raceala. O raceala de mormant, cand cantam sa umplem timpul, sa nu fie liniste sau sa nu pastram traditia. Daca destrabalarea umple inima cu placere fireasca, raceala goleste inima de orice simtire sfanta.

Sa nu lasam ca altceva, decat plinatatea cu Duhul Sfant, sa ne umple inima cand cantam impreuna la adunarea noastra, la adunarea sfintilor. Sfintii lui Dumnezeu asa canta - aducand din toata inima lauda lui Dumnezeu.