Sa fii tanar astazi in mediul evanghelic e periculos. Dar numai daca chiar te intereseaza viata traita cu Dumnezeu. Pentru unii am putea face o rubrica de tipul "Stiati ca..." cu experiente din viata unor tineri care au umblat cu Dumnezeu chiar in mijlocul nostru.
Stiati ca... au fost tineri care, cu lacrimi in ochi, m-au intrebat cu ar putea sa citeasca din Biblie cu drag, fiindca li s-a racit dragostea?
Stiati ca... sunt tineri care au toate atuurile unui crestin veritabil, dar nu au un aspect fizic prea atragator, si care sunt ocoliti de cei mai multi? Crestinism?
Stiati ca... exista tineri care scriu poezii din umblarea lor cu Dumnezeu? Da, chiar exista! Lista poate continua, dar poate in alt articol, sub un titlu mai potrivit. Acum, insa, ca am stabilit faptul ca exista (inca) multi tineri care traiesc o viata alaturi de Dumnezeu si in umblare cu El, sa ne intoarcem privirile spre o alta categorie, cu un numar ingrijorator de adepti - tineretii.
Cineva se intreba "Oare ce-i intr-un ardei?" - "Taie-l, veni raspunsul, si-ai sa vezi." Oare ce-i cu tineretii de astazi, din bisericile noastre si ce-i de facut cu ei? Sa disecam realitatea, sa vedem despre ce este vorba.
Nu stiu de ce, dar tot mai multi copii crescuti in familii evanghelice au impresia ca ei sunt de drept intr-o biserica. Sunt unii adulti, e adevarat, care cred ca biserica e a lor, ca ei au facut-o, mai ales cand s-a construit cladirea. Ar vrea sa para mai spirituali si mai cu autoritate fiindca au pus caramida si boltaru'. Dar pietrele vii, cine le zideste si cum? Acolo de ce nu pun mana unii sa construiasca dezinteresati? Aceeasi. Dar copiii si tinerii par sa se considere de drept intr-o biserica.
Si... isi fac un club. Ei cu ei, altii nu. Daca vine cineva strain, ba canta prost, ba e mai negru, ba are parul drept, ba nu stie cantarile, ba nu prea stie Biblia... si bietul copil nu mai vine, daca nu e bun la nimic. Ai nostri, insa, sunt... Ei stiu de toate, fac de toate, sunt super-copii, nici nu stiu de ce mai exista si altii pe planeta asta. Ce-i invata oare parintii acasa, nu pot sa inteleg. E reteta dezastrului pentru urmatoare generatie - oameni care invata sa se iubeasca pe sine mai mult decat orice si sa o faca in asa fel incat sa nu-si dea seama.
Crescand, acesti tinereti duc mai departe steagul iubirii de sine, in cluburi si echipe de soc, invatate sa se distreze pe sine prin orice mijloc, dar sa uite de altii. Ei isi doresc intalniri, jocuri, activitati. La rugaciune tac, daca se mai face asa ceva... la rugaciune sunt sfinti (adica nu zic nimic, sa nu greseasca cu vorba, ca limba nu o imblanzit-o nimeni, nu s-or apuca ei, nu?).
Am auzit-o si pe asta - ca noi trebuie sa dovedim lumii ca stim sa ne distram, nu suntem tineri inchisi la minte. Iata noua noastra misiune in lume, sa dovedim lumii ca stim sa ne distram... Si nu mai stim sa ne rugam, sa postim, sa citim Biblia, sa iubim, sa facem milostenie si pace, sa ne cinstim parintii... Iata pretul - e real, se intampla, ce ne facem?
Ce sa ne facem frate... ne facem ca ploua... Cam asta facem, ce-i drept. S-au ridicat si liderii de tinereti, asa, ca ciupercile. N-a plouat, dar ei s-au ridicat. Ii atrag pe tineri cu bomboane, pentru ca cu asta i-am crescut si noi, in familii, cu pufuleti cu gust de pizza. Normal ca ademenesti o maimuta cu o banana, dar ia du-te la un leu, in jungla, daca te crezi tare!
Tineri tot mai la moda pe dinafara, tot mai goi pe dinauntru. Tineri plini de viata la jocul de carti, dar care n-au citit o carte in viata lor. Tineri gata de actiune... la volei, nu si in misiune. Tineri pregatiti de excursii, dar nu de evanghelizare. Tineri super implicati in diverse activitati, dar fara dragoste.
S-a ajuns aici din vina familiilor si a bisericilor. Exista o vina si a tinerilor, prea indiferenti in ce-i priveste, prea lesne increzatori in ofertele unor necunoscuti. E mai buna mancarea de pe internet si din orice alta biserica, decat cea din biserica mea - aceasta e mentalitatea iubitorului de sine la varsta pubertatii, varsta care s-ar putea sa-l marcheze toata viata.
SOLUTIA
Cristos sa preia conducerea in viata tinerilor. Dati tinerilor adevarul. Esti tanar - cauta-L pe Cristos, nu distractia! Sa nu permitem altora sa ne fure tineretea cu basme de copii. Sa-L cautam pe Dumnezeu in toate, cu seriozitate. Sa mergem la Biserica cu drag si la intalniri de tineret sa slujim, nu sa ne cautam perechea. E greu? Da-te jos de pe tronul vietii tale, daca e greu, daca nu poti, lasa-L pe Cel care poate sa transforme viata ta cu adevarat. Opreste-te din a te iubi pe tine insuti!
joi, 31 martie 2011
Iubirea de sine[1]
In vremurile din urma oamenii vor fi iubitori de sine. Am scris cateva randuri despre acest subiect intr-un articol, acum cateva zile. Acelasi articol, pe wordpress, aici. Problema acestei stari pe care o experimentam tot mai mult in bisericile contemporane (daca tot se foloseste notiunea aceasta, sa o folosim atunci cum se cuvine) nu este una noua, dar amploarea ei pare sa fi atins un varf istoric.
Iubirea de sine nu o poti vedea in inima omului, dar ea se poate distinge, prin Duhul, tocmai pentru a ne feri de ea. Sunt unii care spun ca cineva nu poate sa-si judece aproapele sau faptele acestuia, fiindca nu are cum sa-i stie inima, ca doar Dumnezeu poate judeca pe om. Adevarat. De aceea, Dumnezeu si judeca, si, prin Duhul Sau Cel Sfant, ii capaciteaza pe ai Sai sa-si deosebeasca viata, faptele, purtarea si trairea de a celor care merg pe calea cea larga. Crestinul autentic are discernamant si stie sa se fereasca de caile firesti, ale lumii de aici de jos.
Iubirea de sine se promoveaza in media, prin diversele sub-sisteme ale societatii moderne, in scolile care sunt tot mai mult influentate de conceptii anti-teiste, ego-centriste si generate de filosofiile anarhiste, imblanzite de relativismul modern tamp.
1. Sportul
Iubirea de sine ne invata ca sporturile sunt mijloace de umilire a celuilalt. Daca un fotbalist talentat, spre exemplu, are un "geniu" special, ziaristii ne spun ca si-a umilit adversarul, sau ceva asemanator, sugerandu-ne ca asta trebuie sa faca un fotbalist de succes. Astazi sportul promoveaza imaginea si nu valoarea, un profesionalism bazat de sine si nu sanatatea fizica. Sportul nu face sportivi, ci spectatori; iar sportivii ajung vedete, unul e extraterestru, altul galactic.
Limbajul acesta tribal al societatii moderne ajunge si in biserici. Am auzit deja astfel de expresii promovate de pseudo-jurnalistii indopati cu steroizii facultatilor private, nascatoare de "genii" pe banda rulanta. In imbracaminte, in limbaj, in mers, in freza, in toate... se vede ca-n oglinda nu Cristos, ci zeul sportiv care ne distreaza si cu care vrem sa semanam.
Celalalt devine cel pe care vrem sa-i injosim, sa-l umilim prin sport, prin executiile noastre. Nu ne intereseaza altceva mai mult, in sportul modern, decat injosirea adversarului spre deliciul publicului, crezand ca si noi vom avea parte de slava pe care oamenii le-o dau marilor sportivi de geniu.
Cum sa ne mai rugam unii pentru altii, cum sa ne mai pese de celalalt, cand scopul nostru arzator este sa ne aratam pe noi insine celorlalti? Tinerii fac sport pentru aratarea fizicului, iar aceasta, in mediul bisericesc este grosolan de tipator, dar si strigator la cer.
2. Implicarea
Ne implicam in diverse actiuni, care s-ar vrea slujiri, nu pentru altii, ci pentru noi. Sa aratam ce bine tinem noi studiul biblic, ce bine predicam noi, ce fain cantam noi pe voci si la instrumente. Atmosfera e rece, oamenii dorm, dar important e daca a iesit bine. Daca da, ne felicitam singuri... prostimea nu intelege retorica, hermeneutica, nota muzicala sau rolul arheologiei in exegeza de exceptie pe care tocmai am prezentat-o.
Bisericile devin cluburi exclusiviste, migrand excesiv dinspre cealalta extrema, a manelismului relativist, unde se promoveaza lipsa de calitate si orice facut "de mantuiala".
Implicare de dragul sinelui. Aceasta se vede in realitatea absentei faptelor de slujire lipsite de popularitate, precum vizitele la bolnavi, ajutorarea saracilor, constinciozitatea in diverse slujiri in lupta cu monotonia seaca. De ce nu canta unii cu aceeasi ardoare si la azile de batrani, si la inmormantari, cum canta la intalnirile de tineret de tip "in cautare de partener"?
3. Mersul la biserica
Mergem la programe. Avem conceptia ca programul trebuie sa fie unul bine realizat... de ceilalti. Vin, stau, plec... de o sute de ori, daca trebuie. Mai stau si acasa, vin cand vreau. Nu conteaza sa fim toti la rugaciune, acum suntem liberi sa plecam si sa venim cand vrem, doar nu o sa ne dea afara din Biserica pentru ca am intarziat 30 de minute... Parca cu ani in urma, parintii nostri veneau la timp la biserica amenintati de securitate...
Mentalitatea slujirii altora este depasita. Unii sunt bulversati cand ar avea ocazia sa spuna ceva ziditor - am angajat pastor, de ce-l platim? Cum adica sa ma pregatesc cu ceva, cand EU trebuie sa merg la biserica sa fiu slujit? Aceasta nu este decat o gandire pur egoista, nepasatoare fata de altii, de lipitoare. Cand plange un frate in rugaciune, e prea zelos. Daca predica cineva cu pasiune, e extremist. Daca e monoton e plictisitor. Oamenii sunt vesnic nemultumiti nu fiindca ar fi vreo problema la inperfectul de celalalt, ci fiindca ei vor perfectiune pentru ei, dar mediocritate pentru altii. O viata traita cam asa: "eu sa primesc totul, altii de la mine cat mai putin". Asta nu-i Biserica despre care vorbea Cristos, nu e Adunarea descrisa de apostoli. Nu stiu ce-i.
Timp e pentru toate, dar nu pentru Dumnezeu si frati. Caci iubirea de Dumnezeu nu exista fara iubirea de frati.
Lipsa de interes, lucrul inceput si lasat balta (acum e lac, la cat a crescut), arata toate cat de grava e starea de astazi.
SOLUTIA
Renuntarea la a ne mai iubi pe noi si transferul de autoritate de pe tron. Pe tronul inimii nostra sta EU-ul nostru, dar ar trebui sa stea Cristos. Cat timp nu va sta Cristos, omul e pierdut, omul e mort in sine insusi, nu are viata si nu o va avea niciodata, indiferent ce spune despre mantuirea sa. Nu sunt decat doi stapani si... nu putem sluji la doi stapani.
Iubirea de sine nu o poti vedea in inima omului, dar ea se poate distinge, prin Duhul, tocmai pentru a ne feri de ea. Sunt unii care spun ca cineva nu poate sa-si judece aproapele sau faptele acestuia, fiindca nu are cum sa-i stie inima, ca doar Dumnezeu poate judeca pe om. Adevarat. De aceea, Dumnezeu si judeca, si, prin Duhul Sau Cel Sfant, ii capaciteaza pe ai Sai sa-si deosebeasca viata, faptele, purtarea si trairea de a celor care merg pe calea cea larga. Crestinul autentic are discernamant si stie sa se fereasca de caile firesti, ale lumii de aici de jos.
Iubirea de sine se promoveaza in media, prin diversele sub-sisteme ale societatii moderne, in scolile care sunt tot mai mult influentate de conceptii anti-teiste, ego-centriste si generate de filosofiile anarhiste, imblanzite de relativismul modern tamp.
1. Sportul
Iubirea de sine ne invata ca sporturile sunt mijloace de umilire a celuilalt. Daca un fotbalist talentat, spre exemplu, are un "geniu" special, ziaristii ne spun ca si-a umilit adversarul, sau ceva asemanator, sugerandu-ne ca asta trebuie sa faca un fotbalist de succes. Astazi sportul promoveaza imaginea si nu valoarea, un profesionalism bazat de sine si nu sanatatea fizica. Sportul nu face sportivi, ci spectatori; iar sportivii ajung vedete, unul e extraterestru, altul galactic.
Limbajul acesta tribal al societatii moderne ajunge si in biserici. Am auzit deja astfel de expresii promovate de pseudo-jurnalistii indopati cu steroizii facultatilor private, nascatoare de "genii" pe banda rulanta. In imbracaminte, in limbaj, in mers, in freza, in toate... se vede ca-n oglinda nu Cristos, ci zeul sportiv care ne distreaza si cu care vrem sa semanam.
Celalalt devine cel pe care vrem sa-i injosim, sa-l umilim prin sport, prin executiile noastre. Nu ne intereseaza altceva mai mult, in sportul modern, decat injosirea adversarului spre deliciul publicului, crezand ca si noi vom avea parte de slava pe care oamenii le-o dau marilor sportivi de geniu.
Cum sa ne mai rugam unii pentru altii, cum sa ne mai pese de celalalt, cand scopul nostru arzator este sa ne aratam pe noi insine celorlalti? Tinerii fac sport pentru aratarea fizicului, iar aceasta, in mediul bisericesc este grosolan de tipator, dar si strigator la cer.
2. Implicarea
Ne implicam in diverse actiuni, care s-ar vrea slujiri, nu pentru altii, ci pentru noi. Sa aratam ce bine tinem noi studiul biblic, ce bine predicam noi, ce fain cantam noi pe voci si la instrumente. Atmosfera e rece, oamenii dorm, dar important e daca a iesit bine. Daca da, ne felicitam singuri... prostimea nu intelege retorica, hermeneutica, nota muzicala sau rolul arheologiei in exegeza de exceptie pe care tocmai am prezentat-o.
Bisericile devin cluburi exclusiviste, migrand excesiv dinspre cealalta extrema, a manelismului relativist, unde se promoveaza lipsa de calitate si orice facut "de mantuiala".
Implicare de dragul sinelui. Aceasta se vede in realitatea absentei faptelor de slujire lipsite de popularitate, precum vizitele la bolnavi, ajutorarea saracilor, constinciozitatea in diverse slujiri in lupta cu monotonia seaca. De ce nu canta unii cu aceeasi ardoare si la azile de batrani, si la inmormantari, cum canta la intalnirile de tineret de tip "in cautare de partener"?
3. Mersul la biserica
Mergem la programe. Avem conceptia ca programul trebuie sa fie unul bine realizat... de ceilalti. Vin, stau, plec... de o sute de ori, daca trebuie. Mai stau si acasa, vin cand vreau. Nu conteaza sa fim toti la rugaciune, acum suntem liberi sa plecam si sa venim cand vrem, doar nu o sa ne dea afara din Biserica pentru ca am intarziat 30 de minute... Parca cu ani in urma, parintii nostri veneau la timp la biserica amenintati de securitate...
Mentalitatea slujirii altora este depasita. Unii sunt bulversati cand ar avea ocazia sa spuna ceva ziditor - am angajat pastor, de ce-l platim? Cum adica sa ma pregatesc cu ceva, cand EU trebuie sa merg la biserica sa fiu slujit? Aceasta nu este decat o gandire pur egoista, nepasatoare fata de altii, de lipitoare. Cand plange un frate in rugaciune, e prea zelos. Daca predica cineva cu pasiune, e extremist. Daca e monoton e plictisitor. Oamenii sunt vesnic nemultumiti nu fiindca ar fi vreo problema la inperfectul de celalalt, ci fiindca ei vor perfectiune pentru ei, dar mediocritate pentru altii. O viata traita cam asa: "eu sa primesc totul, altii de la mine cat mai putin". Asta nu-i Biserica despre care vorbea Cristos, nu e Adunarea descrisa de apostoli. Nu stiu ce-i.
Timp e pentru toate, dar nu pentru Dumnezeu si frati. Caci iubirea de Dumnezeu nu exista fara iubirea de frati.
Lipsa de interes, lucrul inceput si lasat balta (acum e lac, la cat a crescut), arata toate cat de grava e starea de astazi.
SOLUTIA
Renuntarea la a ne mai iubi pe noi si transferul de autoritate de pe tron. Pe tronul inimii nostra sta EU-ul nostru, dar ar trebui sa stea Cristos. Cat timp nu va sta Cristos, omul e pierdut, omul e mort in sine insusi, nu are viata si nu o va avea niciodata, indiferent ce spune despre mantuirea sa. Nu sunt decat doi stapani si... nu putem sluji la doi stapani.
Exorcismul si abilitatea de a vorbi aiurea in limbi straine
Teoretic, orice preot poate realiza o exoriczare. Dar oficialii de la Vatican au spus in urma cu trei ani ca preotii parohiilor ar trebui sa cheme exorcisti profesionisti daca banuiesc faptul ca unul dintre adepti are nevoie.
Acest lucru poate fi sugerat de schimbari bruste, ingrijoratoare in comportamentul si vocea persoanei, sau de abilitatea de a vorbi aiurea in limbi straine, de neinteles.
Principalul exorcist de la Vatican, Gabriele Amorth, a sustinut anul trecut ca diavolul si-a facut aparitia si la Vatican, in inima Bisericii Catolice. Amorth sustine ca scandalul de abuzuri sexuale in care au fost implicati preotii catolici din SUA, Irlanda, Germania si alte state reprezinta o dovada a prezentei Antcristului.
Tot el a declarat ca Papa Benedict al XVI-lea crede "cu toata inima" in practica exorcismului.
Intregul articol se poate citi aici.
Fantanile pe care vor sa le astupe filistenii
Dintr-un mesaj biblic al fratelui Viorel Candrianu, la Hateg, iata cateva fantani pe care "filistenii", in comparatia cu vremurile patriarhului Iacov si intr-o interpretare pentru vremurile noastre, incearca sa le astupe astazi in Biserici:
1. Fantana Cuvantului
- traduceri noi, relaxante;
- lipsa de cunoastere a Bibliei e tot mai mare;
2. Fantana rugaciunii
- tot mai putina rugaciune;
- rugaciunea e inlocuita cu alte activitati;
3. Fantana cantarii
- cantari noi, fara mesaj;
- cantari fara putere;
Se sapa alte fantani. Dar fara putere, fara a aduce rezultate... pana cand s-au destupat fantanile vechi. Destupa din nou fantana Cuvantului, a rugaciunii si a cantarii!
1. Fantana Cuvantului
- traduceri noi, relaxante;
- lipsa de cunoastere a Bibliei e tot mai mare;
2. Fantana rugaciunii
- tot mai putina rugaciune;
- rugaciunea e inlocuita cu alte activitati;
3. Fantana cantarii
- cantari noi, fara mesaj;
- cantari fara putere;
Se sapa alte fantani. Dar fara putere, fara a aduce rezultate... pana cand s-au destupat fantanile vechi. Destupa din nou fantana Cuvantului, a rugaciunii si a cantarii!
Scrieri vechi descoperite in Iordania
David Elkington, seful unei echipe britanice de cercetatori a declarat: "Este un uimitor ca avem aceste obiecte care ar fi putut fi atinse de primii sfinti ai Bisericii", scrie Daily Express.
Fiecare dintre cele 70 de carti are intre 5 si 15 pagini, legate prin inele de plumb si au marimea unui card de credit.
Textele sunt scrise in ebraica veche. O prima analiza a metalului arata ca unele carti dateaza inca din primul secol dupa Hristos.
Daca cercetari ulterioare vor confirma autenticitatea acestora, scrierile ar reprezenta cea mai mare descoperire dupa Manuscrisele de la Marea Moarta gasite in 1947.
Articolul poate fi citit aici.
miercuri, 30 martie 2011
vineri, 25 martie 2011
Oamenii vor fi iubitori de sine
Dintr-o perspectiva, nu razboaiele si nici cutremurele fac vremea sfarsitului sa fie grea, ci starea spirituala a oamenilor. Oare pasajul din 2 Timotei 3 se refera la oamenii din lume, sau la oamenii care vin la Biserica, la diversele intalniri?
De ce sunt vremuri grele cand oamenii sunt iubitori de sine? Oare nu ne indeamna Scriptura sa ne iubim aproapele ca pe noi insine? In contextul spiritual, a fi iubitor de sine este un dezastru, o stare in care nimic nu e la locul lui. Omul isi indreapta atentia spre sine, il slujeste, il adora, il pune in centrul vietii sale. Cristos?
Omul lucreaza pentu confortul propriu, chiar cu pretul inlaturarii multora. Mediul in care foarte se lucreaza e predominant unul in care a lovi in altii este in folosul tau - te ridici facand victime, ca animalul care isi impunge confratii sa ajunga primul la oala cu graunte. Exemplul Domnului Isus care S-a dezbracat pe Sine si a slujit pe altii?
In ce se vede iubirea de sine? Iata cateva indicii:
- oamenii nu sunt interesati de cei din jur, nu le pasa de ei, important este sa le mearga lor bine;
- timpul mai petrecut in scopul distractiei, timpul extrem de putin petrecut cu cel ce plange si in casa de jale;
- pasiunea pentru evanghelizarea altora lipseste;
- discutiile cu altii, spre a-i ajuta in divese probleme, practic nu exista;
- promovarea sinelui pe saiturile de socializare, prin fotografie (iata cine sunt eu!);
- imbracamintea care sa scoata in evidenta persoana, un anumit mers, o anume stare de spirit;
In contrast cu oamenii care traiesc astfel de vieti, Cristos a murit pentru toti, "pentru ca cei ce traiesc sa nu mai traiasca pentru ei insisi, ci pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei" (2 Corinteni 5: 15). Ce-i drept, insa, "toti umbla dupa foloasele lor, si nu dupa ale lui Isus Cristos" (Filipeni 2: 21). Cristos, Cel iubitor de oameni; oamenii cei indragostiti de propriul eu. Intr-un astfel de context, vremurile sunt grele.
Si, cum ar putea sa fie vremuri bune, cand omul se gandeste la sine, strange bani pentru sine, se distreaza, lucreaza pentru a fi laudat si pentru a se arata pe sine? Vremuri bune sunt cand omul traieste pentru Cristos, pentru aproapele sau, pentru care are compasiune si dragoste, pentru care vrea sa-si dea viata (timpul, banii, energia).
In contextul Bisericii, iubitorul de sine este un strain, un dusman si un alienat. El cauta sa se zideasca singur, sa se implineasca prin efort propriu, sa se ridice pe sine in ochii celorlalti, sa isi promoveze persoana, sa ii jigneasca pe ceilalti aratand tuturor ca este cel mai pregatit, cel mai bun, cel mai haruit. Numai ca, o asemenea persoana este staina. Sfintii traiesc dupa alte principii, ei nu cauta folosul lor, fiindca dragostea nu cauta folosul ei. Cuptorul vremurilor in care traim testeaza in om valoarea cereasca a iubirii autentice. Pe cand zidirea sufleteasca se face prin slujirea fata de ceilalti, iubitorul de sine este un dusman, unul care nu cauta folosul fratietatii, care are alte scopuri, toate avandu-l pe el in centrul atentiei. Iubitorul de sine se simnte jignit daca nu e in fata, daca nu e apreciat; crestinul autentic se simte bine cand a putut sa ajute cu adevarat, chiar si daca nu l-a vazut nimeni. Iubitorul de sine este un biet alienat, care crede ca si-a gasit locul, dar purtarea sa il da de gol - el nu este de acolo. Tragic - vremuri grele.
Iubitor de sine inseamna sa ai timp pentru tine, dar sa nu reusesti sa faci nicio fapta buna, sa nu ai timp pentru nicio slujire. O saptamana intreaga reusesti sa te aranjezi, sa te hranesti, sa iti cumperi ce-ti doresti, sa dormi cu capul pe o perna moale, invelit intr-o patura pufoasa, dar sa nu gasesti niciun cuvant de zidire pentru cei care vin la tineret. Iubitorul de sine se simte jignit daca spui despre el ca nu este intr-o stare buna, dar nu are nicio problema sa-i ponegreasca pe altii, chiar pe dregatori, pe cei pusi in cinste, chiar pe slujitori.
Cuvantul folosit de apostolul Pavel in 2 Timotei - filautos - nu mai apare in Noul Testament. Un egoism fara precedent va caracteriza zilele de pe urma, vremurile acelea grele! Le traim, poate...
Astazi au fost doua cutremure in Hateg. Auzim vesti de razboaie. Dar, cel mai mult ma framanta gandul ca... poate traim acele zile, acele vremuri in care "oamenii vor fi iubitori de sine", cand nu conteaza fericirea si implinirea altuia, ci a mea; cand suntem gata sa calcam peste altii pentru a fi fericiti si impliniti.
Sa ne simtim bine noi! Mergem la restaurant, la pizza, la un suc. Dar, am dat vreo masa celor care nu ne pot da inapoi? Ne pregatim nuntile cele mai cu alai, scumpe, care sa iasa bine. Dar am spalat vreodata vreun copil plin de paduchi? Vai, vai de noi... Ne cumparam hainele cele mai atragatoare (sa atraga privirile altora spre NOI), si dam zdrentele din dulap pentru misiune. Ce poate fi mai trist?
Unii inca mai cred ca solutia pentru vremurile grele prin care trecem este in programe, dinamism si voie buna... pentru ca n-au avut timp sa se gandeasca la realitate, fiind ocupati cu... ei insisi.
De ce sunt vremuri grele cand oamenii sunt iubitori de sine? Oare nu ne indeamna Scriptura sa ne iubim aproapele ca pe noi insine? In contextul spiritual, a fi iubitor de sine este un dezastru, o stare in care nimic nu e la locul lui. Omul isi indreapta atentia spre sine, il slujeste, il adora, il pune in centrul vietii sale. Cristos?
Omul lucreaza pentu confortul propriu, chiar cu pretul inlaturarii multora. Mediul in care foarte se lucreaza e predominant unul in care a lovi in altii este in folosul tau - te ridici facand victime, ca animalul care isi impunge confratii sa ajunga primul la oala cu graunte. Exemplul Domnului Isus care S-a dezbracat pe Sine si a slujit pe altii?
In ce se vede iubirea de sine? Iata cateva indicii:
- oamenii nu sunt interesati de cei din jur, nu le pasa de ei, important este sa le mearga lor bine;
- timpul mai petrecut in scopul distractiei, timpul extrem de putin petrecut cu cel ce plange si in casa de jale;
- pasiunea pentru evanghelizarea altora lipseste;
- discutiile cu altii, spre a-i ajuta in divese probleme, practic nu exista;
- promovarea sinelui pe saiturile de socializare, prin fotografie (iata cine sunt eu!);
- imbracamintea care sa scoata in evidenta persoana, un anumit mers, o anume stare de spirit;
In contrast cu oamenii care traiesc astfel de vieti, Cristos a murit pentru toti, "pentru ca cei ce traiesc sa nu mai traiasca pentru ei insisi, ci pentru Cel ce a murit si a inviat pentru ei" (2 Corinteni 5: 15). Ce-i drept, insa, "toti umbla dupa foloasele lor, si nu dupa ale lui Isus Cristos" (Filipeni 2: 21). Cristos, Cel iubitor de oameni; oamenii cei indragostiti de propriul eu. Intr-un astfel de context, vremurile sunt grele.
Si, cum ar putea sa fie vremuri bune, cand omul se gandeste la sine, strange bani pentru sine, se distreaza, lucreaza pentru a fi laudat si pentru a se arata pe sine? Vremuri bune sunt cand omul traieste pentru Cristos, pentru aproapele sau, pentru care are compasiune si dragoste, pentru care vrea sa-si dea viata (timpul, banii, energia).
In contextul Bisericii, iubitorul de sine este un strain, un dusman si un alienat. El cauta sa se zideasca singur, sa se implineasca prin efort propriu, sa se ridice pe sine in ochii celorlalti, sa isi promoveze persoana, sa ii jigneasca pe ceilalti aratand tuturor ca este cel mai pregatit, cel mai bun, cel mai haruit. Numai ca, o asemenea persoana este staina. Sfintii traiesc dupa alte principii, ei nu cauta folosul lor, fiindca dragostea nu cauta folosul ei. Cuptorul vremurilor in care traim testeaza in om valoarea cereasca a iubirii autentice. Pe cand zidirea sufleteasca se face prin slujirea fata de ceilalti, iubitorul de sine este un dusman, unul care nu cauta folosul fratietatii, care are alte scopuri, toate avandu-l pe el in centrul atentiei. Iubitorul de sine se simnte jignit daca nu e in fata, daca nu e apreciat; crestinul autentic se simte bine cand a putut sa ajute cu adevarat, chiar si daca nu l-a vazut nimeni. Iubitorul de sine este un biet alienat, care crede ca si-a gasit locul, dar purtarea sa il da de gol - el nu este de acolo. Tragic - vremuri grele.
Iubitor de sine inseamna sa ai timp pentru tine, dar sa nu reusesti sa faci nicio fapta buna, sa nu ai timp pentru nicio slujire. O saptamana intreaga reusesti sa te aranjezi, sa te hranesti, sa iti cumperi ce-ti doresti, sa dormi cu capul pe o perna moale, invelit intr-o patura pufoasa, dar sa nu gasesti niciun cuvant de zidire pentru cei care vin la tineret. Iubitorul de sine se simte jignit daca spui despre el ca nu este intr-o stare buna, dar nu are nicio problema sa-i ponegreasca pe altii, chiar pe dregatori, pe cei pusi in cinste, chiar pe slujitori.
Cuvantul folosit de apostolul Pavel in 2 Timotei - filautos - nu mai apare in Noul Testament. Un egoism fara precedent va caracteriza zilele de pe urma, vremurile acelea grele! Le traim, poate...
Astazi au fost doua cutremure in Hateg. Auzim vesti de razboaie. Dar, cel mai mult ma framanta gandul ca... poate traim acele zile, acele vremuri in care "oamenii vor fi iubitori de sine", cand nu conteaza fericirea si implinirea altuia, ci a mea; cand suntem gata sa calcam peste altii pentru a fi fericiti si impliniti.
Sa ne simtim bine noi! Mergem la restaurant, la pizza, la un suc. Dar, am dat vreo masa celor care nu ne pot da inapoi? Ne pregatim nuntile cele mai cu alai, scumpe, care sa iasa bine. Dar am spalat vreodata vreun copil plin de paduchi? Vai, vai de noi... Ne cumparam hainele cele mai atragatoare (sa atraga privirile altora spre NOI), si dam zdrentele din dulap pentru misiune. Ce poate fi mai trist?
Unii inca mai cred ca solutia pentru vremurile grele prin care trecem este in programe, dinamism si voie buna... pentru ca n-au avut timp sa se gandeasca la realitate, fiind ocupati cu... ei insisi.
miercuri, 23 martie 2011
Este evolutia lucrarea lui Dumnezeu?
A creat Dumnezeu prin evolutie? Este o intrebare care trebuie pusa, dar un raspuns afirmativ este tot mai des sugerat in zilele noastre. Societatea de astazi propune ridicarea de punti intre orice, incercand sa excluda excluderea si sa absolutizeze relativismul.
Parerea mea este ca NU, Dumnezeu a creat lumea, iar evolutia (teoria evolutiei dezvoltata indeosebi pe darwinianism) este un model teoretic care a luat nastere intr-o perioada cand complexitatea vietii era prea putin cunoscuta pentru a se lua in calcul si surescitata intr-o vreme in care oamenii vor sa se debaraseze de religii si nu gasesc alt mijloc mai bun. E ca si cu astronomia, care foloseste si astazi teoriile bazate pe hartile unde pamantul este in centrul universului (si omul buricul pamantului).
Desigur, cercetatori de seama adera la crezul acesta, cum ca evolutia ar fi mana lui Dumnezeu, care lucreaza intr-un timp superior experientei umane, evident mai lung si greu de inteles noua. Dar numarul de stele de pe umar nu-l face pe om o fiinta superioasa siesi; acela ramane tot om, indiferent cati ani are, cate doctorate sau studii supra-meta-superioare.
Iata cateva argumente:
1. Dumnezeu nu are nevoie de un proces precum ideea care decurge din teoria evolutiei pentru a face omenirea. Nici macar pentru facerea universului, in complexitatea, intinderea si maretia lui. Dumnezeul Scripturilor este prezentat ca fiind Atotputernic, ca unul care cheama lucrurile care nu sunt ca si cum ar fi, care cheama la viata ceea ce nu este.
2. Faptul ca Biblia nu isi propune o detaliere a modului in care a fost creat universul si in care a aparut viata in univers, nu inseamna ca ea nu ar trebui sa ne intereseze, dar Scriptura nu trebuie fortata sa spuna ceea ce nu vrea sa spuna, nici in favoarea teoriilor creationismului stiintific, dar nici in favoarea ideilor evolutionismului teist. Acuzele celor care sustin varianta evolutiei ca modus operandi in creatia divina, cu privire la promotorii creationismului, trebuie aduse chiar teoriei propuse de ei.
3. Noul Testament vorbeste despre Adam in termeni reali, nu simbolici. Faptul ca Adam simbolizeaza omul decazut in comparatie cu Domnul Isus nu inseamna ca Adam a fost un simbol, cum nu inseamna ca Domnul Isus a fost o persoana fictiva in istoria umanitatii. Dupa cum a existat noul Adam, a existat si primul. Problema pacatului a fost adresata de divinitate direct, si nu fara sacrificiu. Cristoa a murit din pricina pacatului nostru, inviind din pricina ca am fost socotiti neprihaniti, iar pacatul a intrat in lume prin omul Adam. E real pacatul, e reala mantuirea.
4. Problemele de timp din Genesa nu trebuie sa provoace ingrijorare. Scriptura nu isi propune sa ne detalieze facerea universului, ci se adreseaza unor probleme mai importante, mai serioase, mult mai complexe si din alt domeniu, superior. Scriptura ne vorbeste despre ceea ce omul nu putea descoperii prin puterea lui, pe cand universul poate fi cercetat (probabil ca de aceea a si fost facut atat de vast). Acestea sunt mai degraba pseudo-probleme.
5. Evolutionismul teist pare un efort de armonizare a stiintei cu credinta crestina. Dar, pe cand putem vorbi despre un "canon" in ce priveste Biblia, despre Cuvant inspirat, despre Cuvantul lui Dumnezeu etc, nu putem vorbi despre teorii demonstrate in cazul sistemului evolutionist. Nu avem (inca) ce armoniza, stiinta se chinuie inca sa se nasca, daca putem vorbi despre asa ceva. Sa vedem cand crapa oul ce-o iesi, fara sa incerca sa impacam copilul nenascut cu viitoarea sa nevasta...
6. Evolutionismul a fost respins de crestini atunci cand a aparut, ceea ce ne transmite un mesaj cu privire la ceea ce au inteles credinciosii cu privire la scopurile evolutionismului la nasterea sa. Istoric, acest aspect este esential.
7. Nu avem nicio indicatie in Biblie cu privire la o astfel de creatie, dar avem sugestii cu privire la creatia ex nihilo, de nuovo.
Ar mai fi si altele, dar abordarea lor presupune intrarea in anumite detalii. Desigur, am vrut doar sa-mi exprim conceptia anti-evolutionista. Consider ca stiinta trebuie sa mai avanseze inca mult si bine pana sa se poata macar lua in calcul o asemenea posibilitate, precum evolutionismul teist, bazandu-ne pe realitati observabile si nu pe modele teoretice.
Parerea mea este ca NU, Dumnezeu a creat lumea, iar evolutia (teoria evolutiei dezvoltata indeosebi pe darwinianism) este un model teoretic care a luat nastere intr-o perioada cand complexitatea vietii era prea putin cunoscuta pentru a se lua in calcul si surescitata intr-o vreme in care oamenii vor sa se debaraseze de religii si nu gasesc alt mijloc mai bun. E ca si cu astronomia, care foloseste si astazi teoriile bazate pe hartile unde pamantul este in centrul universului (si omul buricul pamantului).
Desigur, cercetatori de seama adera la crezul acesta, cum ca evolutia ar fi mana lui Dumnezeu, care lucreaza intr-un timp superior experientei umane, evident mai lung si greu de inteles noua. Dar numarul de stele de pe umar nu-l face pe om o fiinta superioasa siesi; acela ramane tot om, indiferent cati ani are, cate doctorate sau studii supra-meta-superioare.
Iata cateva argumente:
1. Dumnezeu nu are nevoie de un proces precum ideea care decurge din teoria evolutiei pentru a face omenirea. Nici macar pentru facerea universului, in complexitatea, intinderea si maretia lui. Dumnezeul Scripturilor este prezentat ca fiind Atotputernic, ca unul care cheama lucrurile care nu sunt ca si cum ar fi, care cheama la viata ceea ce nu este.
2. Faptul ca Biblia nu isi propune o detaliere a modului in care a fost creat universul si in care a aparut viata in univers, nu inseamna ca ea nu ar trebui sa ne intereseze, dar Scriptura nu trebuie fortata sa spuna ceea ce nu vrea sa spuna, nici in favoarea teoriilor creationismului stiintific, dar nici in favoarea ideilor evolutionismului teist. Acuzele celor care sustin varianta evolutiei ca modus operandi in creatia divina, cu privire la promotorii creationismului, trebuie aduse chiar teoriei propuse de ei.
3. Noul Testament vorbeste despre Adam in termeni reali, nu simbolici. Faptul ca Adam simbolizeaza omul decazut in comparatie cu Domnul Isus nu inseamna ca Adam a fost un simbol, cum nu inseamna ca Domnul Isus a fost o persoana fictiva in istoria umanitatii. Dupa cum a existat noul Adam, a existat si primul. Problema pacatului a fost adresata de divinitate direct, si nu fara sacrificiu. Cristoa a murit din pricina pacatului nostru, inviind din pricina ca am fost socotiti neprihaniti, iar pacatul a intrat in lume prin omul Adam. E real pacatul, e reala mantuirea.
4. Problemele de timp din Genesa nu trebuie sa provoace ingrijorare. Scriptura nu isi propune sa ne detalieze facerea universului, ci se adreseaza unor probleme mai importante, mai serioase, mult mai complexe si din alt domeniu, superior. Scriptura ne vorbeste despre ceea ce omul nu putea descoperii prin puterea lui, pe cand universul poate fi cercetat (probabil ca de aceea a si fost facut atat de vast). Acestea sunt mai degraba pseudo-probleme.
5. Evolutionismul teist pare un efort de armonizare a stiintei cu credinta crestina. Dar, pe cand putem vorbi despre un "canon" in ce priveste Biblia, despre Cuvant inspirat, despre Cuvantul lui Dumnezeu etc, nu putem vorbi despre teorii demonstrate in cazul sistemului evolutionist. Nu avem (inca) ce armoniza, stiinta se chinuie inca sa se nasca, daca putem vorbi despre asa ceva. Sa vedem cand crapa oul ce-o iesi, fara sa incerca sa impacam copilul nenascut cu viitoarea sa nevasta...
6. Evolutionismul a fost respins de crestini atunci cand a aparut, ceea ce ne transmite un mesaj cu privire la ceea ce au inteles credinciosii cu privire la scopurile evolutionismului la nasterea sa. Istoric, acest aspect este esential.
7. Nu avem nicio indicatie in Biblie cu privire la o astfel de creatie, dar avem sugestii cu privire la creatia ex nihilo, de nuovo.
Ar mai fi si altele, dar abordarea lor presupune intrarea in anumite detalii. Desigur, am vrut doar sa-mi exprim conceptia anti-evolutionista. Consider ca stiinta trebuie sa mai avanseze inca mult si bine pana sa se poata macar lua in calcul o asemenea posibilitate, precum evolutionismul teist, bazandu-ne pe realitati observabile si nu pe modele teoretice.
vineri, 18 martie 2011
Daniel 9 - referinte in rugaciunea lui Daniel
Daniel 9 este un capitol de referinta al cartii care poarta numele unui om "cu dosarul curat", dar si al Scripturii - Cuvantul lui Dumnezeu ne pune fata in fata cu un moment colosal al istoriei, care s-a inmplat probabil intr-o camera in Orient, intr-un colt de lume.
Batran fiind, omul preaiubit, Daniel, ajunge prin studiul Scripturilor - de care dispunea la momentul acela - sa priceapa hotararea mai dinainte a lui Dumnezeu cu privire la ducerea in robie a evreilor, una fara precedent in istoria umanitatii, avand in vedere toate considerentele care au definit-o. In clipa acestei realizari, Daniel intelege ca trebuie sa se roage lui Dumnezeu, ca trebuie sa caute iertarea lui Dumnezeu.
In rugaciunea sa, Daniel se refera la Scriptura, Cuvantul lui Dumnezeu si la proroci, ca factori prin care Dumnezeu a vrut sa evite robia si blestemul, dar care nu le-au folosit evreilor impietriti. Si, dupa cum cei mai multi dintre parintii lor au pierit in cei 40 de ani prin pustie, tot asa si generatia lui Ioiachim a fost dusa in robie. Intai au fost stramutati cei din Regatul de Nord, apoi cei din Iuda au fost dusi in robie in trei randuri de catre babilonieni. Robia babiloniana a durat 70 de ani, cat timp a tinut si Imperiul Haldeilor. Tot cam aceasta perioada a fost si cea a vietii lui Daniel in robie. Saptezeci de saptamani urmau sa fie profetite cu privire la o alta perioada care va urma, si care includea venirea Unsului, starpirea lui si realizarea mantuirii pentru oameni.
Daniel nu ezita sa recunoasca sursa starii deplorabile a Ierusalimului, a Templului, a robiei generatiei care traia in diverse locuri pe pamant, in vremea lui. El, batran fiind deja, nu ezita sa se pocaiasca si sa ceara iertare pentru conducatorii evreilor, pentru parintii lor, pentru tot poporul si pentru el. Este evident ca rugaciunea sa a fost o reactie la intelegerea realitatii imediate in lumina Scripturilor.
Scrierile lui Ieremia erau inca proaspete. Daniel a mai studiat si Legea lui Moise (despre care se mentioneaza in contextul acestui capitol) si, probabil, si alte carti sacre. Dar a inteles imediat ca evreii au avut doua maini intinse din partea lui Dumnezeu - Scriptura si prorocii, dar ca acestia au refuzat bratele divine in mod sistematic, ajungand sa moara uitati de fratii lor prin diverse locuri de pe glob, in mijlocul unor straini si departe de tara lor.
In primul rand, Daniel ne prezinta oglinda Scripturii, in care noi trebuie sa ne uitam pentru a vedea realitatea lui Dumnezeu (nu a imaginatiei noastre) si pentru a intelege valoarea realitatii pe care o traim. Oglinda Cuvantului ne spune daca suntem gresiti si ne arata si unde.
A nu privi la timp in Scriptura este dezastruos. Oamenii isi pot face foarte usor propria realitate, pe care sa o creada, dar care sa-i insele o viata intreaga. Omul, fara Scriptura, este ratacitor si vesnic prierdut, unul care nu se regaseste niciodata, dar continua sa caute fara speranta, deseori crezand ca e pe calea cea buna, insa fara sa fie deloc. A nu lua aminte la adevarul lui Dumnezeu este dureros de grav.
In al doilea rand, Daniel marturiseste in rugaciune greseala evreilor de a nu lua aminte la sfaturile prorocilor:
Exista si astazi duhul prorocilor. Si astazi Dumnezeu ne mustra prin oameni, doreste sa ne indrepte prin trimisii Sai. Evanghelistii merg incaltati cu ravna Evangheliei pacii pana la marginile pamantului. Crestinii duhovnicesti si maturi cauta sa-i invete pe altii caile Domnului. Porunca lui Cristos nu a fost doar evanghelizarea, ci si ucenicizarea - a-i invata pe ucenici sa pazeasca tot ceea ce Cristos i-a invatat pe ucenicii Sai.
Asadar, noi trebuie sa avem mereu dorinta sa ne privim in oglinda Cuvantului, asa cum suntem, spre indreptarea noastra, asa cum ar trebui sa fim. Dar, noi trebuie sa primim mustrarea si indreptarea, precum si invatatura buna, din partea fratilor maturi in credinta si duhovnicesti, ca sa ne indreptam calea spre ceruri, spre premiul chemarii ceresti.
Daniel a plans pentru impietrirea poporului sau de a primi cercetarea lui Dumnezeu prin Scrierile Sfinte si prin "graiul prorocilor" (am folosit expresia pentru a va indemna sa cititi cartea cu acest nume, scrisa de P. Popovici, si care descrie in amanuntime impietrirea sistematica a poporului fata de cercetarea divina). Noul Testament ne spune ca noi trebuie sa invatam din aceste pilde din vechime, sa nu cadem in aceeasi pilda de neascultare. Cine crede, asadar, ca sta in picioare, sa ia seama sa nu cada!
Daniel a reusit sa identifice radacina principala a problemei robiei lui si a poporului sau - respingerea chemarii lui Dumnezeu. O alta solutie el nu a aflat, decat pocainta fata de o asemenea atitudine. Sa nu uitam ca Daniel este aici la finalul vietii sale, undeva la peste 80 de ani; ca a umblat cu Dumnezeu si ca a facut mari ispravi cu Dumnezeul sau. Acum sa se pocaiasca el, la batranete? Pai Dumnezeu l-a ridicat in viata si a fost cu el - nu este aceasta o dovada a faptului ca a fost acceptat de Dumnezeu? Pentru ce, dar, sa se mai pocaiasca? Daniel acum intelege, prin studiul Scripturii, o mare realitate, un adevar. Si singura solutie pentru el este pocainta in rugaciune. De indata ce el a acceptat aceasta solutie buna, Dumnezeu a si rostit cuvantul care urma sa fie dus la Daniel, dovada ca alegerea lui a fost ce corecta, cea buna.
Si noi trebuie sa fim intelepti sa nu ne impotrivim Cuvantului sfant si sa nu nesocotim cercetarea lui Dumnezeu prin vocea trimisilor Sai care propovaduiesc adevarul acestui Cuvant care ramane in veci. Altfel, nu am invatat nimic din istorie si groapa pildelor de neascultare este la un pas in fata noastra, fara ca s-o vedem macar.
Batran fiind, omul preaiubit, Daniel, ajunge prin studiul Scripturilor - de care dispunea la momentul acela - sa priceapa hotararea mai dinainte a lui Dumnezeu cu privire la ducerea in robie a evreilor, una fara precedent in istoria umanitatii, avand in vedere toate considerentele care au definit-o. In clipa acestei realizari, Daniel intelege ca trebuie sa se roage lui Dumnezeu, ca trebuie sa caute iertarea lui Dumnezeu.
În anul dintâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia haldeilor, în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul Ieremia. Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. (Daniel 9: 1-3)
In rugaciunea sa, Daniel se refera la Scriptura, Cuvantul lui Dumnezeu si la proroci, ca factori prin care Dumnezeu a vrut sa evite robia si blestemul, dar care nu le-au folosit evreilor impietriti. Si, dupa cum cei mai multi dintre parintii lor au pierit in cei 40 de ani prin pustie, tot asa si generatia lui Ioiachim a fost dusa in robie. Intai au fost stramutati cei din Regatul de Nord, apoi cei din Iuda au fost dusi in robie in trei randuri de catre babilonieni. Robia babiloniana a durat 70 de ani, cat timp a tinut si Imperiul Haldeilor. Tot cam aceasta perioada a fost si cea a vietii lui Daniel in robie. Saptezeci de saptamani urmau sa fie profetite cu privire la o alta perioada care va urma, si care includea venirea Unsului, starpirea lui si realizarea mantuirii pentru oameni.
Daniel nu ezita sa recunoasca sursa starii deplorabile a Ierusalimului, a Templului, a robiei generatiei care traia in diverse locuri pe pamant, in vremea lui. El, batran fiind deja, nu ezita sa se pocaiasca si sa ceara iertare pentru conducatorii evreilor, pentru parintii lor, pentru tot poporul si pentru el. Este evident ca rugaciunea sa a fost o reactie la intelegerea realitatii imediate in lumina Scripturilor.
Scrierile lui Ieremia erau inca proaspete. Daniel a mai studiat si Legea lui Moise (despre care se mentioneaza in contextul acestui capitol) si, probabil, si alte carti sacre. Dar a inteles imediat ca evreii au avut doua maini intinse din partea lui Dumnezeu - Scriptura si prorocii, dar ca acestia au refuzat bratele divine in mod sistematic, ajungand sa moara uitati de fratii lor prin diverse locuri de pe glob, in mijlocul unor straini si departe de tara lor.
In primul rand, Daniel ne prezinta oglinda Scripturii, in care noi trebuie sa ne uitam pentru a vedea realitatea lui Dumnezeu (nu a imaginatiei noastre) si pentru a intelege valoarea realitatii pe care o traim. Oglinda Cuvantului ne spune daca suntem gresiti si ne arata si unde.
După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; şi noi n-am rugat pe Domnul Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre şi n-am luat aminte la adevărul Tău. De aceea, şi Domnul a îngrijit ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul Dumnezeul nostru este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat glasul Lui. (Daniel 9:13-14)
N-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării. Tu, Doamne, eşti drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, nouă, tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit, din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine! Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine, da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta! La Domnul Dumnezeul nostru însă este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! N-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi prorocii; (Daniel 9:6-10)
Tanarul ca muncitor
Munca a fost minunată, fericită şi binefăcătoare totdeauna.
Ce sfântă este bucuria de a vedea cum de pe urma mâinilor tale ies roadele binecuvântate care satură şi veselesc pe ai tăi şi pe alţii! Lucrurile minunate care adăpostesc, încălzesc şi ajută pe semenii şi pe iubiţii tăi.
Operele frumoase care luminează ochii şi bucură inimile… Bunurile trupeşti şi sufleteşti care fericesc trupurile şi sufletele oamenilor.
În mulţumirea cerească de a vedea aceste roade pentru munca ta este prima răsplată pentru împlinirea muncii tale. Oricât de grea şi de îndelungată ar fi fost uneori această muncă.
Cel dintâi îndemn şi cel mai sfânt exemplu de muncă făcută cu sfântă dragoste şi neobosită hărnicie ne este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos.
CItiti mai departe aici
joi, 17 martie 2011
Apa - prieten si dusman in Japonia
Apa a ingenuncheat Japonia, spun ziarele. Dar tot apa aceea care i-a ucis pe multi e necesara pentru a se preveni un dezastru nuclear. Apa care le-a luat viata, le-o poate salva acum. Unii au murit ucisi de ea, altii spera sa traiasca datorita ei - apa marii.
Interesant, nu-i asa? Invatam (si de aici) ca Dumnezeu poate fi si Mantuitor si Judecator. Nu ni-L dorim ca Judecator, dar ni-L dorim ca Mantuitor. Dar numai daca intelegem judecata Lui si mantuirea Lui. Pe acestea doua nu le inteleg oamenii, acestea ar trebui cel mai adesea si mai atent explicate.
Lumea veche, zicea Petru, a fost ridicata din apa si, prin potop, a pierit tot prin apa. Dar a existat o arca. Arca, insa, nu ar fi avut vreun rost fara apa. Arca a avut nevoie de apa ca sa scape de apa pe cei din ea.
Interesant, nu-i asa? Invatam (si de aici) ca Dumnezeu poate fi si Mantuitor si Judecator. Nu ni-L dorim ca Judecator, dar ni-L dorim ca Mantuitor. Dar numai daca intelegem judecata Lui si mantuirea Lui. Pe acestea doua nu le inteleg oamenii, acestea ar trebui cel mai adesea si mai atent explicate.
Lumea veche, zicea Petru, a fost ridicata din apa si, prin potop, a pierit tot prin apa. Dar a existat o arca. Arca, insa, nu ar fi avut vreun rost fara apa. Arca a avut nevoie de apa ca sa scape de apa pe cei din ea.
Ei, vezi, ti-am spus eu...
Era pe vremea lui Ceausescu. Comitetul Central trimite o sarcina Ministerului Educatiei pentru expertizarea meditatiei transcedentale. Ministru era atunci Aneta Spornic. (1)
Nu dupa multa vreme de la inceperea cursurilor, cu participarea unor psihologi, cineasti sau ganditori, acestia sunt trimisi la munca de jos, iar miscarea aceasta ajunge sa fie privita ca o secta.
Andrei, un personaj fictiv, se joaca cu Alina prin curte. Sunt doi copii in jurul varstei de 8 ani. Noi, ca buni observatori ce suntem, ne dam seama ca Andrei nu exista si sarim ca arsi cand ni se baga pe gat lista cu boacanele pe care le-au facut Alina si Andrei. "Dar Andrei nu exista, argumentam noi...". "Da, dar Alina exista, spun ei, despre Alina nu am spus ca e un personaj fictiv". Asocierea a doi termeni, in asa fel incat relatia lor sa nu fie clara (poate sa fie posibila, poate sa nu fie, poate sa fie dar numai in anumite conditii), cu scopul de a pastra carul in picioare si cand se rastoarna, nu este decat o tactica de manipulare grosolana si expirata demult. Dar, cum practica cu tiparirea termenului de valabilitate nu exista cand a fost produsa, valabilitatea ei nu pare sa fie contestata de cei mai multi.
Propozitia A este adevarata. Propozitia B este formulata in asa fel incat ea poate fi adevarata, dar in conditiile de fata nu este (exemplu: niste detinuti trebuie sa munceasca zilnic la saptat santuri, dar unul dintre detinuti a fost trimis sa care pietre; noi ne folosim de propozitia "detinutul trebuia sa sape santuri" ca sa demonstram ca detinutul a comis un delict si sa cerem prelungirea sentintei lui, cand, de fapt, el a fost trimis sa care pietre, fapt ce a anulat ordinul de a sapa santul). Propozitia A este folosita impreuna cu propozitia B (complexitatea creste cand adaugam un numar mai mare de propozitii, alese cu grija) intr-o argumentatie. Cand cel cu care se discuta reactioneaza argumentand ca propozitia B nu-si are locul, celalalt raspunde ca propozitia A este adevarata, concluzionand: "Ei, vezi, ti-am spus eu...". Propozitiile acestea puse impreuna dau un rezultat, dar separate dau un cu totul altul. A nu ar insemna nimic fara B, dar, cel care foloseste tactica aceasta nu vrea decat sa ajunga intr-un punct in care sa i se recunoasca dreptatea, ca mai apoi sa concluzioneze ca a avut dreptate si dincolo de propozitia A. Important e ca a avut dreptate (de fapt nu a avut niciodata, dar a manipulat cu brio).
Si lista poate continua la nesfarsit. Unde vroiam sa ajung... Noi putem sa urmarim dreptul, calea curata, dreapta si neprihanita; putem sa traim urmarind adevarul, sinceritatea, in limpezime si pace. Sau, dimpotriva, putem sa urmarim inselaciunea, pe o carare alambicata, cu multe scurtaturi care duc inapoi de unde am plecat, dar pe care ni se pare ca inaintam (noua sau altora, dupa caz). Nu se vede oare omul siret cum strange incaltamintea? :)
Scriptura ne prezinta o imagine nu tocmai glorioasa cu privire la multi dintre primii propovaduitori ai Evangheliei - cei mai multi stricau Cuvantul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este drept in caile Sale si cei care sunt nascuti din El nu ratacest. Dumnezeu este inconjurat de cinste si numai omul cinstit Il va vedea pe Dumnezeu.
Sunt si astazi oameni cu limba despicata, vanatori care-si tin pusca pe umarul altora, vorbareti care te asigura ca toata casa e a ta, chiar si bunurile din ea... totul... el are numai cheile. Sarpele era si el mai siret decat toate fiarele campului. Numai ca, asa cum a fost si pana acum, Dumnezeu a prevazut faptul ca vor exista intotdeauna astfel de slugi (sa nu creada cineva ca smecherul nu va fi si el smecherit) si a dat pe unii apostoli, pe altii proroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si invatatori, pentru desavarsirea sfintilor, ca sa ajungem toti la statura plinatatii lui Cristos, ca sa nu mai fim copii, plutind incoace si incolo, prin viclenia oamenilor si prin siretenia lor in mijloacele de amagire.
Asadar, odata cu maturizarea vine si asemanarea cu Cristos. Iar aceasta asemanarea ne capaciteaza sa ne ridicam deasupra legilor ingineriei din lumea aceasta. Invatam sa fim statornici in vanturi care muta totul in jur, sa ne pastram directia cand vapoare mari sunt aruncate in toate directiile de cate un val urias. Exista, nu-i asa, mijloace de amagire si oameni vicleni si sireti. Dar, dincolo de cunostinte despre argumentatia falacioasa, despre aspectele psihologice ale jocului cu mintea omului, crestinul matur are o capacitate speciala - discernamantul spiritual.
Ce ar trebui sa faca un crestin matur? Sa nu se poarte copilareste. Adica, un crestin matur nu va fi purtat de vanturile de invatatura incoace si incolo. El va ramane stabil, lucrand pentru Dumnezeu, nu pentru mintile bonave ale oamenilor sanatori (trupeste sanatosi, deocamdata).
- "Te duc unde vreau eu"
- "Poate, numai ca eu nu calatoresc impreuna cu tine"
Nu dupa multa vreme de la inceperea cursurilor, cu participarea unor psihologi, cineasti sau ganditori, acestia sunt trimisi la munca de jos, iar miscarea aceasta ajunge sa fie privita ca o secta.
Andrei, un personaj fictiv, se joaca cu Alina prin curte. Sunt doi copii in jurul varstei de 8 ani. Noi, ca buni observatori ce suntem, ne dam seama ca Andrei nu exista si sarim ca arsi cand ni se baga pe gat lista cu boacanele pe care le-au facut Alina si Andrei. "Dar Andrei nu exista, argumentam noi...". "Da, dar Alina exista, spun ei, despre Alina nu am spus ca e un personaj fictiv". Asocierea a doi termeni, in asa fel incat relatia lor sa nu fie clara (poate sa fie posibila, poate sa nu fie, poate sa fie dar numai in anumite conditii), cu scopul de a pastra carul in picioare si cand se rastoarna, nu este decat o tactica de manipulare grosolana si expirata demult. Dar, cum practica cu tiparirea termenului de valabilitate nu exista cand a fost produsa, valabilitatea ei nu pare sa fie contestata de cei mai multi.
Propozitia A este adevarata. Propozitia B este formulata in asa fel incat ea poate fi adevarata, dar in conditiile de fata nu este (exemplu: niste detinuti trebuie sa munceasca zilnic la saptat santuri, dar unul dintre detinuti a fost trimis sa care pietre; noi ne folosim de propozitia "detinutul trebuia sa sape santuri" ca sa demonstram ca detinutul a comis un delict si sa cerem prelungirea sentintei lui, cand, de fapt, el a fost trimis sa care pietre, fapt ce a anulat ordinul de a sapa santul). Propozitia A este folosita impreuna cu propozitia B (complexitatea creste cand adaugam un numar mai mare de propozitii, alese cu grija) intr-o argumentatie. Cand cel cu care se discuta reactioneaza argumentand ca propozitia B nu-si are locul, celalalt raspunde ca propozitia A este adevarata, concluzionand: "Ei, vezi, ti-am spus eu...". Propozitiile acestea puse impreuna dau un rezultat, dar separate dau un cu totul altul. A nu ar insemna nimic fara B, dar, cel care foloseste tactica aceasta nu vrea decat sa ajunga intr-un punct in care sa i se recunoasca dreptatea, ca mai apoi sa concluzioneze ca a avut dreptate si dincolo de propozitia A. Important e ca a avut dreptate (de fapt nu a avut niciodata, dar a manipulat cu brio).
Si lista poate continua la nesfarsit. Unde vroiam sa ajung... Noi putem sa urmarim dreptul, calea curata, dreapta si neprihanita; putem sa traim urmarind adevarul, sinceritatea, in limpezime si pace. Sau, dimpotriva, putem sa urmarim inselaciunea, pe o carare alambicata, cu multe scurtaturi care duc inapoi de unde am plecat, dar pe care ni se pare ca inaintam (noua sau altora, dupa caz). Nu se vede oare omul siret cum strange incaltamintea? :)
Scriptura ne prezinta o imagine nu tocmai glorioasa cu privire la multi dintre primii propovaduitori ai Evangheliei - cei mai multi stricau Cuvantul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este drept in caile Sale si cei care sunt nascuti din El nu ratacest. Dumnezeu este inconjurat de cinste si numai omul cinstit Il va vedea pe Dumnezeu.
Sunt si astazi oameni cu limba despicata, vanatori care-si tin pusca pe umarul altora, vorbareti care te asigura ca toata casa e a ta, chiar si bunurile din ea... totul... el are numai cheile. Sarpele era si el mai siret decat toate fiarele campului. Numai ca, asa cum a fost si pana acum, Dumnezeu a prevazut faptul ca vor exista intotdeauna astfel de slugi (sa nu creada cineva ca smecherul nu va fi si el smecherit) si a dat pe unii apostoli, pe altii proroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si invatatori, pentru desavarsirea sfintilor, ca sa ajungem toti la statura plinatatii lui Cristos, ca sa nu mai fim copii, plutind incoace si incolo, prin viclenia oamenilor si prin siretenia lor in mijloacele de amagire.
Asadar, odata cu maturizarea vine si asemanarea cu Cristos. Iar aceasta asemanarea ne capaciteaza sa ne ridicam deasupra legilor ingineriei din lumea aceasta. Invatam sa fim statornici in vanturi care muta totul in jur, sa ne pastram directia cand vapoare mari sunt aruncate in toate directiile de cate un val urias. Exista, nu-i asa, mijloace de amagire si oameni vicleni si sireti. Dar, dincolo de cunostinte despre argumentatia falacioasa, despre aspectele psihologice ale jocului cu mintea omului, crestinul matur are o capacitate speciala - discernamantul spiritual.
Ce ar trebui sa faca un crestin matur? Sa nu se poarte copilareste. Adica, un crestin matur nu va fi purtat de vanturile de invatatura incoace si incolo. El va ramane stabil, lucrand pentru Dumnezeu, nu pentru mintile bonave ale oamenilor sanatori (trupeste sanatosi, deocamdata).
- "Te duc unde vreau eu"
- "Poate, numai ca eu nu calatoresc impreuna cu tine"
miercuri, 16 martie 2011
A cazut, a cazut... Japonia...
Daniel a fost interesat de planul lui Dumnezeu. Si Dumnezeu i-a descoperit anumite lucruri, care nu l-au lasat indiferent pe Daniel. Invatam si noi multe din ceea ce ne-a ramas din viata acestui om neprihanit al lui Dumnezeu, indeosebi faptul ca Dumnezeu stapaneste peste imparatia oamenilor si ca o da cui vrea, dar ca, El Insusi va aduce o Imparatie care nu va avea sfarsit, care va fi in mainile sfintilor si care nu va fi realizata cu ajutorul vreunei maini omenesti, ajungand sa umple tot pamantul in cele din urma.
Au fost mari imparatii in lumea aceasta. Dar, indiferent de timpul in care ele s-au ridicat, soarta lor a fost pecetluita mai dinainte ca sa fi fost vreuna din ele. Aici pe pamant, imparatiile nu sunt vesnice, nici civilizatiile. Marile imperii s-au destramat si cetatile lor au ajuns un morman de deramaturi. Astazi le gasim ici-colo, sub straturile de pamant, uitate si parasite de multa vreme. S-au ridicat regi, s-au schimbat denumiri, forme de organizare statale. Dar nu s-a schimbat regula de aur a istoriei - oricat de mare ar fi un imperiu, acesta tot va avea un sfarsit. Oricat de civilizati ar fi, oricat de organizati, oricat de mare si bine pusa la punct le-ar fi economia, oricat de multe le-ar fi resursele materiale. Orice ar face omul, cat de bine, prin munca sau miselie, tot va ramane cu mainile goale candva.
Ca omul si natiunea. Cineva poate avea gura plina de mandrie si visteriile doldora de bani, dar va veni o vreme cand va ramane fara ele. Unii - putini, cei drept - dintre bogatii lumii realizeaza aceasta si traiesc modest. La fel si cu o natiune. Numai ca, pacatele care impovareaza o natiune sunt mult mai multe si mai apasatoare decat cele care-l impovareaza pe un om.
Oare Japonia nu este ea o tara civilizata, cu oameni deosebiti in ea? Dar, iata-o asemanata de tot mai multi cu o Atlantida gata sa se scufunde. In cateva clipe poate sa vina sfarsitul. Un val de 10 metri poate produce efecte in lant care sa conduca la distrugerea unei natiuni intregi?! Sa nu uitam ca pamantul poate fi lovit de asteroizi, o zona poate trece prin cutremure, valuri urisase se pot abate asupra ei; o tara poate fi decimata de razboaie sau lupte interne. O, cat sunt de multi factorii care ne demonstreaza, daca vrem sa facem un calcul realist, ca imparatiile de aici, oricat de bine intentionati ar fi cei din spatele lor, nu vor ramane in picioare pentru multa vreme. Au cazut imperii care s-au subjugat popoarele cucerite, au cazut si imperii care le-au dat drepturi si libertate celor pe care i-au subjugat. Au cazut monarhii si democratii. A cazut socialismul si nazismul.
Nu stiu daca Japonia isi va mai reveni sau nu. Ceea ce ar trebui pe noi sa ne framante este soarta oamenilor care au murit acolo, dar mai ales a celor care inca mai traiesc... acolo sau in orice alta parte de pe glob. Ca... de murit... murim toti, nu asta e problema la care sa ne gandim. Ma mira inca efortul unora de a nega aceasta. Problema omului este cu privire la soarta lui.
Ce facem cu privire la Japonia? Nimic, nu-i asa?! Suntem tari, acum, ne simtim siguri in fotolii, in fata ecranului. Dar vine randul fiecarei tari sa primeasca o cupa de vin, sa bea si sa-si piarda mintile. Babilonul se credea invincibil cu zidurile lui, cu proviziile lui radea de orice vrajmas. A cazut, a cazut intr-o noapte. Nu era Japonia o tara cu o putere economica solida, cu oameni muncitori si civilizati? Un cutremur, un val, o greseala. America - nu se lauda ea cu vulturi puternici care-i pazeau teritoriile, cu o pazitori inalti si neinvincibili? Si, pe cand dormea, au apucat-o durerile nasterii si mortii ei nu se puteau numara. Cum s-a dus elita Poloniei, floarea ei cea frumoasa?
Crestinii de astazi sunt ramoliti, dorm si nu stiu, de fapt, ca exista o Imparatie care nu se poate clatina, ca sunt chemati sa ii largeasca granitele dincolo de orice obstacol, stiind mai dinainte ca va cuprinde tot pamantul. Crestinii care ar trebui sa fie animati de o ravna a Evangheliei pacii s-au pierdut in detalii - isi strang bani pentru o casa mai mare si discuta despre numarul de corzi de la chitara cu care e voie sa se cante la intalnirile lor. Ne pocaim in scenete, suntem sfinti de pe buze, cantam pe voci la programe sa fim apreciati de publicul din banci (fara batai din palme mandria cuibul nu-si pierde).
Problema nu-i ca Japonia trece prin ceea ce trece, ci faptul ca Biserica este asa cum este. La Japonia... ne asteptam...
Au fost mari imparatii in lumea aceasta. Dar, indiferent de timpul in care ele s-au ridicat, soarta lor a fost pecetluita mai dinainte ca sa fi fost vreuna din ele. Aici pe pamant, imparatiile nu sunt vesnice, nici civilizatiile. Marile imperii s-au destramat si cetatile lor au ajuns un morman de deramaturi. Astazi le gasim ici-colo, sub straturile de pamant, uitate si parasite de multa vreme. S-au ridicat regi, s-au schimbat denumiri, forme de organizare statale. Dar nu s-a schimbat regula de aur a istoriei - oricat de mare ar fi un imperiu, acesta tot va avea un sfarsit. Oricat de civilizati ar fi, oricat de organizati, oricat de mare si bine pusa la punct le-ar fi economia, oricat de multe le-ar fi resursele materiale. Orice ar face omul, cat de bine, prin munca sau miselie, tot va ramane cu mainile goale candva.
Ca omul si natiunea. Cineva poate avea gura plina de mandrie si visteriile doldora de bani, dar va veni o vreme cand va ramane fara ele. Unii - putini, cei drept - dintre bogatii lumii realizeaza aceasta si traiesc modest. La fel si cu o natiune. Numai ca, pacatele care impovareaza o natiune sunt mult mai multe si mai apasatoare decat cele care-l impovareaza pe un om.
Oare Japonia nu este ea o tara civilizata, cu oameni deosebiti in ea? Dar, iata-o asemanata de tot mai multi cu o Atlantida gata sa se scufunde. In cateva clipe poate sa vina sfarsitul. Un val de 10 metri poate produce efecte in lant care sa conduca la distrugerea unei natiuni intregi?! Sa nu uitam ca pamantul poate fi lovit de asteroizi, o zona poate trece prin cutremure, valuri urisase se pot abate asupra ei; o tara poate fi decimata de razboaie sau lupte interne. O, cat sunt de multi factorii care ne demonstreaza, daca vrem sa facem un calcul realist, ca imparatiile de aici, oricat de bine intentionati ar fi cei din spatele lor, nu vor ramane in picioare pentru multa vreme. Au cazut imperii care s-au subjugat popoarele cucerite, au cazut si imperii care le-au dat drepturi si libertate celor pe care i-au subjugat. Au cazut monarhii si democratii. A cazut socialismul si nazismul.
Nu stiu daca Japonia isi va mai reveni sau nu. Ceea ce ar trebui pe noi sa ne framante este soarta oamenilor care au murit acolo, dar mai ales a celor care inca mai traiesc... acolo sau in orice alta parte de pe glob. Ca... de murit... murim toti, nu asta e problema la care sa ne gandim. Ma mira inca efortul unora de a nega aceasta. Problema omului este cu privire la soarta lui.
Ce facem cu privire la Japonia? Nimic, nu-i asa?! Suntem tari, acum, ne simtim siguri in fotolii, in fata ecranului. Dar vine randul fiecarei tari sa primeasca o cupa de vin, sa bea si sa-si piarda mintile. Babilonul se credea invincibil cu zidurile lui, cu proviziile lui radea de orice vrajmas. A cazut, a cazut intr-o noapte. Nu era Japonia o tara cu o putere economica solida, cu oameni muncitori si civilizati? Un cutremur, un val, o greseala. America - nu se lauda ea cu vulturi puternici care-i pazeau teritoriile, cu o pazitori inalti si neinvincibili? Si, pe cand dormea, au apucat-o durerile nasterii si mortii ei nu se puteau numara. Cum s-a dus elita Poloniei, floarea ei cea frumoasa?
Crestinii de astazi sunt ramoliti, dorm si nu stiu, de fapt, ca exista o Imparatie care nu se poate clatina, ca sunt chemati sa ii largeasca granitele dincolo de orice obstacol, stiind mai dinainte ca va cuprinde tot pamantul. Crestinii care ar trebui sa fie animati de o ravna a Evangheliei pacii s-au pierdut in detalii - isi strang bani pentru o casa mai mare si discuta despre numarul de corzi de la chitara cu care e voie sa se cante la intalnirile lor. Ne pocaim in scenete, suntem sfinti de pe buze, cantam pe voci la programe sa fim apreciati de publicul din banci (fara batai din palme mandria cuibul nu-si pierde).
Problema nu-i ca Japonia trece prin ceea ce trece, ci faptul ca Biserica este asa cum este. La Japonia... ne asteptam...
luni, 14 martie 2011
E greu de aflat - cine suntem noi?
E tarziu, soarele s-a dus la culcare.
De fapt, munceste, in vis...
Pe alte hotare.
Pleoapele sunt mai grele, ochii mai goi
Desi au vazut mai multe
Doar umbre ramas-au, doar amintiri
E greu de aflat - cine suntem noi?
Nu ne spune nimeni asta la stiri.
Suntem angajati la hotel
Sa ajutam trecatorii.
Anume: pe ce-i ce-si asteapta zorii
In pijamale noi.
Suntem de garda-n spital.
In caz ca se-ntampla ceva, vreo sclipire
Sa-i linistim pe suspecti
Sa-i calmam.
Sa le vorbim despre o falsa iubire.
Dar ce-i ce-l mai trist e ca jucam doar un rol.
Un rol la hotel, la spital, sau acasa.
Facem ce scrie in foi, privind in gol.
Si zambim multumiti - avem ce pune pe masa.
Mergem la biserica si venim.
Suntem tot la fel, cu haine noi.
Mai ales de Craciun, de sarbatori.
Important e ca vrem sa ne facem casa.
Si, o gradina cu flori.
Auzim despre unii care au fost eroi.
Eroi ai credintei, ai faptei.
Putem vorbi despre cinste, dar ea nu e-n noi,
Suntem doar niste pietre in ploi.
Niste pietre roase.
Ne place. Vrem mai multe povesti despre Cristos,
Dar sa le spuna cineva cu talent.
Cineva atent,
Care sa nu ne jigneasca, sa vorbeasca frumos.
Asteptam sa facem ceva, sa nu stam
Sa jucam o saptica, o carte...
Nu ne intereseaza de muritori.
In filme cei buni, doar, au parte.
Pe pamant ne strangem comori...
Da, nu-i asa scris in Carte...
Dar, asa e in viata. In realitate.
Jucam dansuri nebune in hori, pompos -
Noi suntem romani si crestini...
De dinainte de Roma, de Cristos.
...
De fapt, munceste, in vis...
Pe alte hotare.
Pleoapele sunt mai grele, ochii mai goi
Desi au vazut mai multe
Doar umbre ramas-au, doar amintiri
E greu de aflat - cine suntem noi?
Nu ne spune nimeni asta la stiri.
Suntem angajati la hotel
Sa ajutam trecatorii.
Anume: pe ce-i ce-si asteapta zorii
In pijamale noi.
Suntem de garda-n spital.
In caz ca se-ntampla ceva, vreo sclipire
Sa-i linistim pe suspecti
Sa-i calmam.
Sa le vorbim despre o falsa iubire.
Dar ce-i ce-l mai trist e ca jucam doar un rol.
Un rol la hotel, la spital, sau acasa.
Facem ce scrie in foi, privind in gol.
Si zambim multumiti - avem ce pune pe masa.
Mergem la biserica si venim.
Suntem tot la fel, cu haine noi.
Mai ales de Craciun, de sarbatori.
Important e ca vrem sa ne facem casa.
Si, o gradina cu flori.
Auzim despre unii care au fost eroi.
Eroi ai credintei, ai faptei.
Putem vorbi despre cinste, dar ea nu e-n noi,
Suntem doar niste pietre in ploi.
Niste pietre roase.
Ne place. Vrem mai multe povesti despre Cristos,
Dar sa le spuna cineva cu talent.
Cineva atent,
Care sa nu ne jigneasca, sa vorbeasca frumos.
Asteptam sa facem ceva, sa nu stam
Sa jucam o saptica, o carte...
Nu ne intereseaza de muritori.
In filme cei buni, doar, au parte.
Pe pamant ne strangem comori...
Da, nu-i asa scris in Carte...
Dar, asa e in viata. In realitate.
Jucam dansuri nebune in hori, pompos -
Noi suntem romani si crestini...
De dinainte de Roma, de Cristos.
...
duminică, 13 martie 2011
Il massacro dela divisione Acqui
La Katyn au fost ucisi 22.000 de polonezi, prizonieri de razboi. Au fost oameni... cei ce-au murit, dar si ceilalti. Al doilea razboi mondial a lasat istoriei si o alta atrocitate alaturi de aceasta - un alt masacru avea sa aiba loc in Grecia, pe o insula... 5.000 de italieni. Ucisi de nemti.
Masacrul de la Cephalonia, din Septembrie 1943, a tinut o saptamana. Mai apoi a ajuns istorie, iar istoria trebuie studiata (aici ma refer la generatia tanara, pentru ca aceste lucruri trebuie cunoscute). Iata mai jos o secventa dintr-un film, Captain Corellis mandolin, film realizat avand la baza evenimentele din anii aceia pe insula greceasca:
Cateva versuri scrise de Miron Scorobete - care nu se refera direct la aceste evenimente - surprind in tacere si taina oroarea din noapte:
Salcamul se clatina, gol si stramb,
Langa oamenii acestia, scosi noaptea in camp.
Undeva se mai zbat flacari, flamande s-ajunga
Sa sfasie noaptea ingrozitor de lunga.
Dar nu se crapa nicaieri nici o zare.
Intre coline, noaptea se cuibareste mai tare.
Cum ingroapa-ntunericul tot:
Sa nu stii unde esti, cu cine stai legat cot la cot,
Sa nu stii de nevasta, de batrani, de fete!...
La cativa pasi au lucit baionete.
Ochii celor din camp s-au aprins fulgerator,
Gata sa rupa din noapte cu luminile lor.
Nu, nu-i priviti! Nu priviti ochii ce-au izbucnit.
Cand mainile-s legate, ochii ucid.
Ati tras? Acum da, puteti trece la numaratoare.
Numai salcamul a ramas in picioare.
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
Cand ziua, departe, abia se vestea,
Peste ochii din camp, sangeroasa, noaptea iar se lasa.
(Miron Scorobete, volumul Manuscris, poezia Dimineata 1907)
Ce s-a intamplat in Romania, 1907 ?
Masacrul de la Cephalonia, din Septembrie 1943, a tinut o saptamana. Mai apoi a ajuns istorie, iar istoria trebuie studiata (aici ma refer la generatia tanara, pentru ca aceste lucruri trebuie cunoscute). Iata mai jos o secventa dintr-un film, Captain Corellis mandolin, film realizat avand la baza evenimentele din anii aceia pe insula greceasca:
Cateva versuri scrise de Miron Scorobete - care nu se refera direct la aceste evenimente - surprind in tacere si taina oroarea din noapte:
Salcamul se clatina, gol si stramb,
Langa oamenii acestia, scosi noaptea in camp.
Undeva se mai zbat flacari, flamande s-ajunga
Sa sfasie noaptea ingrozitor de lunga.
Dar nu se crapa nicaieri nici o zare.
Intre coline, noaptea se cuibareste mai tare.
Cum ingroapa-ntunericul tot:
Sa nu stii unde esti, cu cine stai legat cot la cot,
Sa nu stii de nevasta, de batrani, de fete!...
La cativa pasi au lucit baionete.
Ochii celor din camp s-au aprins fulgerator,
Gata sa rupa din noapte cu luminile lor.
Nu, nu-i priviti! Nu priviti ochii ce-au izbucnit.
Cand mainile-s legate, ochii ucid.
Ati tras? Acum da, puteti trece la numaratoare.
Numai salcamul a ramas in picioare.
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
Cand ziua, departe, abia se vestea,
Peste ochii din camp, sangeroasa, noaptea iar se lasa.
(Miron Scorobete, volumul Manuscris, poezia Dimineata 1907)
Ce s-a intamplat in Romania, 1907 ?
Noi, cei noi
Ah, ce vremuri de glorii,
Ce timpuri, ce zile.
Ca noi, nime'... noi, cei noi.
Daca suntem doi suntem buni...
Amandoi
Daca trei, daca patru, sau sute de file
Toti suntem buni, niciunul nu-i gol
Noi, cei noi... care mergem la MOL
Sa ne luam blugi... si, din piata, zambile
Cadou.
Noi avem internet, avem blog
Stim sa scriem pe mes, prescurtat
De citit, nu citim, noi... cei noi -
E plictisitor, e ciudat.
Mergem la scoala, spalati,
Mergem curati, nu-i asa? - si-mbracati!
Cu mobil, cu casti si-aparat...
(Aparat de cantat: empetrei).
Astazi... n-am invatat... ca si ieri.
Profa n-a comentat.
Nu poate sa faca nimic - dascalul e legat.
De sistem.
Ne uitam la filme, la greu
Adica... acasa la noi.
Ne place sa mergem ca ei,
Ca cei din ecran, buni sau rai.
E relativ cine-i bun, astazi. E mai bine ca ieri.
Noi nu-i ardem pe rug pe misei.
Da-i uram.
Noi nu suntem la fel, toti la fel.
Suntem liberi sa facem ce vrem.
Ceilalti vor sa fim cum sunt ei.
Dar noi ne facem freza cu gel.
Original!
...ca in filme.
Ce timpuri, ce zile.
Ca noi, nime'... noi, cei noi.
Daca suntem doi suntem buni...
Amandoi
Daca trei, daca patru, sau sute de file
Toti suntem buni, niciunul nu-i gol
Noi, cei noi... care mergem la MOL
Sa ne luam blugi... si, din piata, zambile
Cadou.
Noi avem internet, avem blog
Stim sa scriem pe mes, prescurtat
De citit, nu citim, noi... cei noi -
E plictisitor, e ciudat.
Mergem la scoala, spalati,
Mergem curati, nu-i asa? - si-mbracati!
Cu mobil, cu casti si-aparat...
(Aparat de cantat: empetrei).
Astazi... n-am invatat... ca si ieri.
Profa n-a comentat.
Nu poate sa faca nimic - dascalul e legat.
De sistem.
Ne uitam la filme, la greu
Adica... acasa la noi.
Ne place sa mergem ca ei,
Ca cei din ecran, buni sau rai.
E relativ cine-i bun, astazi. E mai bine ca ieri.
Noi nu-i ardem pe rug pe misei.
Da-i uram.
Noi nu suntem la fel, toti la fel.
Suntem liberi sa facem ce vrem.
Ceilalti vor sa fim cum sunt ei.
Dar noi ne facem freza cu gel.
Original!
...ca in filme.
miercuri, 9 martie 2011
În acest fel, biserica este practic pusă în subordinea puterii politice - Ludovic Orban
Statul si Biserica, un subiect de discutie? Doar atat?
Articolul poate fi citit, in intregime, aici.
Legea parteneriatului dintre stat şi biserică a fost votată ieri, deopotrivă de parlamentarii puterii şi cei ai opoziţiei. Doar şapte deputaţi s-au opus adoptării actului normativ, iar alţi cinci s-au abţinut.
"Biserica este practic legată de guvern prin această lege, pentru că alocarea fondurilor se face prin decizii guvernamentale, unde în mod evident, se va interveni arbitrariu şi activitatea socială a bisericii va fi condiţionată. În acest fel, biserica este practic pusă în subordinea puterii politice", şi-a argumentat votul împotrivă liberalul Ludovic Orban.
Articolul poate fi citit, in intregime, aici.
Traditia Crestina [21]
"Cele mai importante erezii din sanul Bisericii primelor veacuri au fost grupate sub numele de 'gnostice'. Numele acesta este in mare parte creatia istoricilor moderni. Primii autori crestini se refereau, de obicei, la o anumita grupare gnostica folosind numele intemeietorului ei, iar 'gnostic' era un nume absolut respectabil pentru un crestin care avea acces la cunoasterea (gnosis) revelata in Hristos."
Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 102
marți, 8 martie 2011
Traditia Crestina [20]
"Insa dezvoltarea doctrinara cea mai importanta din cadrul miscarii marcionite este cea legata de Apelles, care se pare ca a revizuit atat dualismul maestrului, cat si docetismul acestuia. Potrivit conceptiei lui Apelles, exista un singur principiu divin, si nu doua divinitati, precum sustinea Marcion; iar aceasta afirmatie nu era facuta pe baza marturiilor profetice sau pe baza 'cunoasterii', ci pe baza convingerii. Un alt aspect al sistemului lui Marcion, pe care Apelles s-a simti obligat sa-l revizuiasca, a fost viziunea maestrului despre trupul lui Hristos. Desi era de acord cu Marcion ca trupul nu fusese nascut, el sustinea ca este totusi un trup adevarat, dar nu un trup omenesc obisnuit, ci unul alcatuit din ceea ce sunt facute stelele. In felul acesta, el incerca sa inlature obiectia impotriva ideei lui Marcion potrivit careia Hristos mantuise omenirea printr-o amagire, atunci cand a pretins ca are un trup adevarat in timpul suferintei si mortii sale. Totusi, Apelles a ramas un marcionit in conceptia lui despre Vechiul Testament."
Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 101
luni, 7 martie 2011
duminică, 6 martie 2011
Traditia Crestina [19]
"Cand Noul Testament se referea la Vechiul Testament numindu-l 'Scriptura' sau folosea expresia "Sta scris', Marcion elimina pasajul respectiv. El acuza Vechiul Testament de "nerozie, slabiciune si marsavie', considerandu-l 'rusinos si vrednic de dispret'. Critica diferite amanunte legate de randuielile alimentare, legea Sabatului si alte porunci. Nu doar randuielile legate de sarabatori, ci si legile etice ale Vechiului Testament erau nedemne de adevaratul Dumnezeu, care nu putea, de pilda, sa fi poruncit poporului lui Israel sa-i jefuiasca pe egipteni in vremea Exodului. Cu toate acestea, Marcion a facut o concesie, atribuind Legii morale a Vechiului Testament, un rol limitat si temporar"
Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 97
sâmbătă, 5 martie 2011
Traditia Crestina [18]
"Se pare ca Irineu se referea la Marcion (intre altii) atunci cand combatea invatatura anumitor eretici care sustineau ca 'Hristos a avut o suferinta presupusa, fiind impasibil prin insasi firea sa'"
Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 96
vineri, 4 martie 2011
Traditia Crestina [17]
"Desi s-a sugerat ca 'Irineu pur si simplu a pus principala doctrina a lui Marcion pe seama lui Cerdo deoarece citise undeva ca, in calitate de mentor al lui Marcion, Cerdo il influentase pe acesta', marturia lui Tertulian si a altora confera o mai mare credibilitate relatarii lui Irineu. Potrivit unei alte marturii, Cerdo nu numai ca propovaduia doua divinitati, 'una buna, iar cealalta cruda', ci 'refuza prorocii si Legea si se leapada de Dumnezeu Facatorul; sustine ca Hristos care a venit nu este Fiul Dumnezeului Preainalt; spune ca nu a avut trup real; afirma ca a avut o forma de duh si nu a suferit in mod real, ci a trecut printr-o relativa patimire, si ca de fapt nu s-a nascut deloc. El marturiseste doar o inviere a sufletului, negand-o pe cea a trupului...'"
Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 92
joi, 3 martie 2011
Traditia crestina [16]
"Insa ceea ce a caracterizat crestinismul primelor veacuri a fost o unitate de traire, de credinta fata de Vechiul Testament, de evlavie si de loialitate fata de Dumnezeul acestuia, asa cum apare el in Vechiul si Noul Testament. Erezia constituia o abatere de la aceasta unitate; si, intrucat unitatea a fost in cele din urma din limbajul marturisirii si propovaduirii in limbajul crezului si dogmei, erezia a fost vazuta ca o deviere de la 'dreptarul cuvintelor sanatoase pe care le-ai auzit'. Este din ce in ce mai evident ca acest 'universalism primar', evoluand dinspre kerygma catre dogma, se manifesta in secolul intai cu mai multa putere decat se credea odata"
Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 91
miercuri, 2 martie 2011
Traditia Crestina [15]
"Inscriindu-se pe aceeasi linie, Augustin i-a definit in cele din urma pe eretici ca fiind cei care 'avand pareri gresite despre Dumnezeu, fac rau credintei insesi', spre deosebire de schismatici, care 'prin dezbinari rau-voitoare se rup de unirea frateasca, chiar daca poate cred ceea ce credem si noi'"
Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 90
marți, 1 martie 2011
Traditia Crestina [14]
"Cu cateva exceptii nesemnificative, atat ereticii, cat si ortodocsii (desi este gresita folosirea unor astfel de termeni, de parca ar exista o metoda care sa determine a priori care erau nelegiutii si care eroii) erau de acord, de-a lungul controverselor dintre anii 100-600, ca exista o singura doctrina adevarata, pe care insa fiecare parte sustinea ca o poseda. Adevarul era unul singur si nu putea exista un pluralism in ceea ce priveste marturisirea lui; adversarii nu adoptau numai o forma diferita de supunere crestina, ci predicau o doctrina falsa. Ereticii nu erau mai putin inversunati decat ortodocsii in afirmarea corectitudinii atitudinii lor."Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 90
Abonați-vă la:
Postări (Atom)