Cantarea in Biserica si Cuvantul

Ce cantam si de ce cantam ce cantam, sau, ce ar trebui sa cantam...? Ne spune Biblia asta? Va citez doua versete, din doua carti diferite ale Noului Testament:

"Vorbiti intre voi cu Psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti..."
"Cuvantul lui Cristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea. Invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, cantand lui Dumnezeu cu multumire in inima voastra." (pasaj din Coloseni)

In primul rand voi face observatia ca cantarea nu e de dragul muzicii, ci de dragul Cuvantului. Expresia "vorbiti... cu cantari" este esentiala.

Apoi, trebuie sa cantam din Cuvantul care locuieste din belsug in noi si din plinatatea Duhului Sfant.

Daca despre Psalmi se cam potrivesc parerile, cantarile de lauda si cele duhovnicesti sunt supuse unui spectru larg al definitiilor. Nu vreau sa dau o definitie aici. Dar, cu siguranta ca voi face cateva observatii pe baza versetelor de mai sus, observatii general valabile.

Intai, cineva plin de Cuvant, nu poate canta decat Cuvantul. Daca este si plin de Duhul, nu poate canta Cuvantul in mod eretic. Nu ma refer aici la perfectiune, ci la plinatate. Prin urmare, cantarile acestea trebuie sa fie invataturi din Cuvant, sau sa induca in mod corect astfel de invataturi, pe care cineva, oricine, sa le poata verifica prin Cuvant.

Apoi, aceaste cantari trebuie sa fie "in toata intelepciunea". Adica, intelept realizate din Cuvant si in acord cu unica interpretare a Duhului. O cosecinta corecta ar fi ca, un compozitor de astfel de cantari trebuie sa fie matur in Cuvant si plin de Duhul. Nu atunci cand scrie, ci totdeauna, fiindca nu e o vraja, ci o stare.

Alta caracteristica - cantarile nu pot fii de lauda si duhovnicesti prin ele insele. Trebuie sa fi fost scrise de oameni care, prin viata lor, l-au laudat pe Dumnezeu si au fost duhovnicesti. Apoi, daca nu le cantam tot asa, nu le putem canta corect. Este o consecinta atunci ca acelasi Duh ne va conduce sa alegem ce cantam si cand si de ce. Caci este acelasi Duh si acelasi Cuvant, atat pentru cel ce scrie cantarea, cat si pentru cel ce o canta.

Plinatatea Cuvantului si a Duhului nu ne permite sa amestecam lucrurile. Cantarile de lauda si cele duhovnicesti nu pot fii cantari lumesti. Noi nu putem sa pretindem ca ne inchinam Domnului la biserica, iar acasa sa ascultam cu aceeasi "placere" cantarile lumii acesteia. Ne inchinam sau nu, suntem sfinti sau nu. Nu putem sa ne jucam cu asta! Trebuie sa ne facem curat in calculatoare! Dar, mai intai in inima.

Nu putem amesteca lucrurile. Cantarile lumesti nu au de-a face cu inchinarea. Nu voi petrece timp sa definesc cantarile lumesti. Ele sunt celelalte cantari, decat cele de lauda si duhovnicesti... Mai bine sa ne concentram spre a intelege cum sa fie cantarile noastre.

Uita-te la un om spiritual, la unul care traieste cu adevarat ce spune. Care te cutremura cand il vezi si care te face sa te ridici in picioare cand il saluti. Si acestea fiindca e plin de Duhul Sfant si traieste autentic in credinta. Uita-te la el, daca vrei sa stii ce canta sfintii! Nu ma vor referi la forma cantarii, ci la natura ei. Iata o cantare duhovniceasca, iata o cantare de lauda fata de Dumnezeu. E cantarea pe care o canta inima sfantului plin de Duhul Sfant si de Cuvant, care il lauda pe Dumnezeu si care ii zideste pe frati, cu toata intelepciunea.

Zidirea ne obliga sa nu acceptam uitarea aproapelui cand cantam. Lauda fata de Dumnezeu nu ne lasa sa ne concentram fata de om. Ce frumos castiga Dumnezeu batalia fata de tendintele firesti ale cantarii. Atat fata de catarea care aduce destrabalare, cat si fata de acea cantare care nu poate umple cu nimic o inima si asa goala.

Iar restul cantarilor... mai sunt si altii... sa nu credem ca doar noi suntem pe pamant. Sa-i lasam pe ceilalti sa cante celelalte cantari. Iar noi sa cantam cantarile Domnului, chiar daca suntem pe un pamant strain si ne este dor de mama noastra.