Denominatiune si denominare

Biblia trebuie sa fie locul de unde ne luam invataturile cu privire la modul in care facem tot ceea ce facem in viata, daca spunem ca suntem crestini. Pur si simplu, in sens de doctrina, nu avem de unde altundeva sa ne procuram informatii cu valoare absoluta, despre care sa stim ca, indiferent de circumstante, sunt si raman adevarate.

De multe ori oamenii au incurcat insemnatatea faptului de a fi crestin cu identificarea intr-o anumita congregatie. De exemplu, baptista. Se vorbeste mult astazi despre ideea aceasta ca nu denominatiunea conteaza. Prin acest articol imi propun sa explic cateva fenomene si directii, precum si sa discut anumite realitati istorice, pentru a clarifica mai bine si mai mult motivatia pentru care exista aceste iesiri publice, aparent bune, unele bune.

Noi trebuie sa pastram intelegerea faptului ca Domnul Isus Cristos nu a pus bazele unei denominatiuni, ci Bisericii Sale. Aceasta inseamna ca tot ceea ce se specifica in Scripturi se arata cu privire la Biserica lui Cristos si nu cu privire la o anumita denominatiune religioasa.

Aceasta, insa, nu anuleaza sensul denominatiunii, daca acesta este pastrat a fi acela pentru care acesta exista, de drept si de fapt. Intr-o prima ordine de idei, trebuie considerata relatia noastra cu dregatoriile (cu statul, in cazul nostru) si nevoia de legalitate. Sa intelegem, de pilda, ca intr-un stat pot sa fie diverse grupari de oameni, care sa-si propuna o agenta a implementarii raului in societate. Scriptura ne arata clar ca Dumnezeu foloseste legea pentru a estompa raul si a trage la raspundere pe cei care fac raul, intr-o anumita masura.

Apoi, vom constata ca exista multe comunitati care pretind ca sunt adevarata Biserica a lui Isus Cristos. Prin urmare, exista multe consecinte care deriva de aici. Doctrine importante si esentiale se pot defini si prezenta diferit de realitate, in functie de modul in care sunt vazute si intelese in diverse adunari de oameni. Sau oameni diferiti. Unii au o intelegere proprie, fara nici o lucrare de luminare a Duhului Sfant. Altii gasesc o intelegere pentru a satisface unor planuri ascunse si rau famate.

Acum intra in discutie problema autoritatii. Tocmai fiindca trebuie sa existe o separare a celor care traiesc adevarul, a fost necesara o exercitare a autoritatii, atunci cand aceasta s-a impus, pentru a se da pe fata si a fi scos afara raul din mijlocul oamenilor Bisericii lui Cristos.

Dar oare Cristos nu s-a gandit la aceasta? Presupune aceasta neaparat o denominatie? Intai de toate, trebuie sa intelegem ce s-a intamplat in istorie. Cristos a lasat Biserica si a chemat-o la multiplicare, dupa cum stim. Numai ca, incet si aparent, aceasta Biserica a fost deraiata de la drumul drept prin aceea ca puterea care o conducea a fost luata de persoane care nu urmareau planul lui Cristos.

Am spus aparent, fiindca adevarata Biserica nu a murit. Ea exista si va exista pana cand Cristos o va chema in vazduh. Incepand cu Biserica initiala, aceea a apostolilor, diavolul a cautat sa-si aduca oamenii si sa-i puna in pozitii cheie, pe cat posibil. Apostolii avertizau cu extrem de multa seriozitate asupra acestui pericol. Acest pericol a constituit unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a randuit presbiteri in Biserica Sa. Intr-un alt post de aici, am explicat in parte sensul si rostul presbiterilor in cadrul istoriei Bisericii primului secol sau a primei generatii de crestini. Cristos, asadar, a avut un plan. Si, planul acesta a fost existenta presbiterilor.

Tocmai aici se constituie planul de atac al diavolului, cel mai pervers. A reusi punerea intr-o astfel de pozitie a unui om care nu face parte din planul lui Cristos inseamna dezastru pentru Biserica. Printr-un complex de actiuni bine puse la punct, diavolul a reusit astfel de manevre in bisericile anumitor veacuri, fapt evidentiat de marturia istoriei.

Din acest motiv cel putin, apostolii au avertizat foarte apasat asupra pericolului invatatorilor mincinosi care vor vrea sa-i traga de partea lor pe ucenicii Domnului Isus din biserici.

Cred ca am prezentat cateva motive esentiale pentru care exista ceea ce noi numim denominatiuni. Acum, doua sunt tendintele care ar vrea sa-i adune pe oameni pentru a-i departa de adevar. Cineva poate identifica o denominatiune cu Biserica lui Cristos. Dupa cum am precizat, sunt lucruri diferite. Totusi, voi sublinia faptul ca o biserica locala denominationala poate sa fie o adevarata biserica a lui Cristos! Dar, avand in vedere ca Scriptura ne prezinta atat o Biserica universala, cat si evidenta bisericilor locale, nu ne va fi greu sa intelegem ca ca o denominatiune nu poate sa fie Biserica universala a lui Cristos, dar o biserica locala a lui Cristos poate sa fie si denominationala.

Cand cineva spune, asadar, ca nu conteaza denominatiunea, o poate spune in sensul bun, in sensul ca denominatiunea nu mantuie fiindca nu este Biserica. Dar se poate folosi de acest sens bun, pentru a populariza o teorie contemporana care sa ajute unei directii spre care se indreapta atacul asupra bisericii unui veac.

Faptul ca intelegem sensul si folosul denominatiunii nu implica desfintarea ei, sau actul de a fii indiferent aplicarii ei in viata reala. Acum, fiindca intelegem ca lumea de astazi are nevoie de ecumenism, intelegem si ca denominatiunile, in ordinea mondiala care se preconizeaza incurca. Deci, ele trebuie eliminate, incet si global. Asa ca, promotorii acestor miscari neo-evanghelice incearca reductionismul in crestinism, prin inlaturarea a ceea ce ei numesc bariere. Se folosesc de afirmatii bune pentru a inlatura ceea ce, de fapt, sta in calea progresului planului diabolic al lui Satan.

Astfel, apare in discutie denominarea. Este ceea ce vom intelege prin lucrarea accentuata de astazi de a se inlatura tot ceea ce tine de o denominatiune, pentru a se aduce sub acelasi numitor congregatiile care trebuie sa faca parte din marea miscare apostatica a ultimelor generatii ale umanitatii. Scriptura ne arata clar ca spre aceasta se indreapta istoria si nu am vorbi daca nu am stii lucrurile acestea. Si, pentru ca le stim, nu trebuie sa ne miram ca se intampla, ci trebuie sa fim treji, traind credinta cu adevarat.

Astfel ca, atunci cand cineva se refera la denominatiune in sine, cand vorbeste intr-un oarecare context, e bine sa stim ca e posibil ca nu din adevar si sinceritate sa vorbeasca, ci urmarind scopul pe care l-am evidentiat aici. Problema este ca nu se urmareste renuntarea la denominatiune, ci la valorile ei. Unde va conduce aceasta miscare si mobilizare generala la care asistam - Scriptura ne-a descoperit deja.

Astfel ca, noi nu avem nimic - si nici nu trebuie sa avem - impotriva existentei denominatiilor, decat atunci cand cineva face din ele ceea ce nu sunt. Orice ne-ar pregati viitorul, stim, insa, ca Dumnezeu este si ramane in control.